Decizia civilă nr. 2406/2013. Refuz acordare drepturi protectie sociala

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 2406/2013

Ședința publică de la 21 Februarie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE M. D.

Judecător R. -R. D.

Judecător A. A. M. Grefier M. T.

S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta A. J. PENTRU PLĂȚI ȘI I. S., împotriva sentinței civile nr. 9895 din_ pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului C., în contradictoriu cu reclamanta SS -R. și pârâta D. DE M. SI P. S. C., având ca obiect refuz acordare drepturi protecție sociala( persoane cu handicap, protecția copilului) indemnizație pentru creșterea copilului.

Urmare a lipsei d-lui judecător L. U., întregirea completului s-a făcut prin participarea doamnei judecător M. A. A., conform procesului-verbal din data de_ .

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părțiloir de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

CURTEA

A. J. PENTRU PLĂȚI ȘI I. S., a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 9895 din_ pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului C. solicitând modificarea sentinței în conformitate cu prev.art.304/1 C.proc.civ. și respingerea acțiunii ca prescrisă deoarece termenul de prescripție al dreptului de creanță al reclamantei trebuie calculat de la data fiecărei obligații de plată reprezentând indemnizația pentru creșterea copilului, astfel că pentru perioada 10 mai 2006 - 29 martie 2008 dreptul de creanță este prescris. Se susține că la data de_, dată la care reclamanta ar fi avut vocația să beneficieze de două indemnizații de 600 lei pentru fiecare copil născut din sarcină gemelară, aceasta nu se afla în condițiu pentru creșterea copiilor până la împlinirea vârsteid e 2 ani

pentru că, concediul și dreptul la plata indemnizației pentru creșterea copilului sunt încetate cu data de 29 martie 2008.

Asupra recursului, Curtea va reține următoarele:

În baza deciziei emisă de DMPS C., reclamanta-intimată SS R. a beneficiar de o indemnizație pentru creșterea copilului de 600 lei pe perioada 28 martie 2006 - 29 martie 2008.

La data de 16 decembrie 2011 intimata-reclamantă a solicitat Agenției Județene pentru Plăți și I. S. C., plata indemnizației de 600 lei considerând că în mod greșit i s-a acordat indemnizația doar pentru unul din copiii rezultați din sarcina gemelară.

Tribunalul Cluj a respins excepția prescripției extinctive invocată de intimată, apreciind că reclamanta poate formula cererea în termen de 3 ani de zile de la data scadenței obligației care nu poate fi alta decât data împlinirii a doi ani de către copil.

Acest punct de vedere este greșit pentru că indemnizația a fost stabilită printr-un act administrativ care putea fi contestat în condițiile prevăzute de Legea 554/2004.

Prin urmare, Curtea va aprecia că este aplicabil termenul prevăzut în art.11 din Legea 554/2004 care arată acțiunea în contencios administrativ poate fi introdusă în termen de 6 luni de la data actului administrativ în cazul de față dispoziția prin care s-a acordat indemnizația pentru creșterea copilului și nu termenul de 3 ani prevăzut în art.3 al Decretului 167/1958.

La data introducerii acțiunii 5 martie 2012 conform datei poștale termenul de prescripție era depășit cu mult fiind aplicabil art.11 alin.1 din Legea 554/2004. Decizia 26/2011 în interesul legii pronunțată de ÎCCJ nu dă naștere la un nou termen în care persoanele îndreptățite pot să ceară acordarea retroactivă a indemnizației fiind doar obligatorii interpretarea dată de la data publicării în Monitorul Oficial pentru cauzele care sunt în curs de soluționare. Pentru a beneficia de interpretarea făcută de instanța supremă este necesar ca partea reclamantă să fi formulat acțiune în contencios administrativ în termenul de prescripție prevăzut de lege de la data la care a cunoscut emiterea actului administrativ. Ori, reclamanta nu poate invoca necunoașterea dispoziției de acordare a indemnizației cât timp a beneficiat de indemnizația lunară chiar dacă de o indemnizație unică pentru ambii copii rezultați din sarcina gemelară.

Prin urmare, Curtea va considera că tribunalul a aplicat greșit normele legale incidente în materia prescripției extinctive și în conformitate cu art.304 pct.9 C.proc.civ. va admite recursul, va modifica în întregime sentința recurată, va admite excepția prescripției extinctive și va respinge ca prescrisă acțiunea formulată de reclamanta SS R. .

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. J. PENTRU PLĂȚI ȘI I. S. împotriva sentinței civile nr. 9895 din_ pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului C., pe care o modifică în întregime în sensul că admite excepția prescripției extinctive și respinge acțiunea ca prescrisă.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

M.

D.

R. R.

D.

A.

A.

M.

GREFIER

M. T.

red.RRD/AC 2 ex. - _

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 2406/2013. Refuz acordare drepturi protectie sociala