Decizia civilă nr. 261/2013. Anulare proces verbal de contravenție
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184 aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
DECIZIA NR. 261/R/2013
Ședința publică din data de 27 februarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: R. -M. V. JUDECĂTOR: SS JUDECĂTOR: A. -L. I. GREFIER: D. B.
S-a luat spre examinare recursul de contencios administrativ și fiscal promovat de recurenta SC S. I. S. împotriva sentinței civile nr. 9653/2012 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. privind și pe intimatul M. C. -N., DP L. având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
La apelul nominal efectuat în ședință publică, la prima strigare, se constată lipsa părților.
T. ul urmează a lăsa cauza la a doua strigare în vederea respectării dreptului la apărare al părților.
La apelul nominal efectuat în ședință publică, la a doua strigare, se constată lipsa părților.
S-a făcut referatul cauzei după care, tribunalul constată că în data de_ recurenta a înregistrat la dosar o cerere prin care a solicitat instanței comunicarea întâmpinării în vederea formulării poziției procesuale.
Mai constată de asemenea că prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă în temeiul dispozițiilor art.242 (2) C.pr.civ.
Apreciind că la dosar sunt suficiente acte pentru justa soluționare a cauzei, și constatând că în cauză nu s-a depus întâmpinare, va reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar.
T R I B U N A L U L
Asupra recursului declarat în cauză,
Analizând actele și lucrările dosarului 27._, înregistrat la Tribunalul Cluj în data de 25 iunie 2012, instanța constată că prin sentința civilă nr. 9653 din_, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în același dosar, s-a respins, ca neîntemeiată, plângerea contravențională formulată de petenta SC S. I. S. , cu sediul în C. -N., str. Paris nr. 24A, ap. 3, jud. C., în contradictoriu cu intimatul M. C. -N., DP L. , cu sediul în C. -N., str. Moților nr. 1-3, jud. C. .
S-a menținut procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. 185957/485 din data de_ .
A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea petentei de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarea stare de fapt:
La data de_ a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul Direcției Poliției Locale - M. C. -N. procesul verbal de constatare a contravenției nr. 185957/485, prin care s-a reținut săvârșirea de către petentă a contravenției prevăzută de art. 10 lit. e din HCL nr. 26/2010, respectiv pentru faptul că, în data de_, în jurul orelor 10.50, în urma controlului efectuat, autoturismul cu număr de înmatriculare_, proprietatea petentei, ocupa locul de parcare rezervat Alpha Bank de pe str. P-ța Unirii; pentru acest motiv, petentei i s-a aplicat o amendă contravențională în sumă de 200 lei.
Analizând procesul verbal de contravenție sub aspectul legalității, prima instanță a constatat că acesta a fost întocmit cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de OG nr. 2/2001, sub sancțiunea nulității absolute.
În ceea ce privește temeinicia procesului verbal contestat, prima instanță a reținut că petenta nu a făcut dovada unei stări de fapt contrare.
Din analiza cuprinsului contractului de comodat nr. 3 din_, atașat la fila 5 din dosar, rezultă că petenta a împrumutat, cu titlu gratuit, autovehiculul marca Jaguar cu nr. de înmatriculare_ SC MSM Block pentru o perioadă de 180 zile, începând cu data de_, cu obligația acestuia din urmă de a-l restitui la data de_, data încetării contractului.
Cu privire la acest aspect, prima instanță a reținut că, simpla existență a unui contract, în lipsa unor probe concrete din care să rezulte că la data de _
, vehiculul era parcat în P-ța Unirii de către SC MSM Block SA, nu înlătură prezumția de temeinicie de care se bucură procesul verbal de contravenție în puterea legii, aspect care nu poate fi susținut nici de faptul că sediul SC MSM Block SA este în P-ța Unirii nr. 17, lângă Alfa Bank.
Împotriva hotărârii pronunțate de către Judecătoria Cluj-Napoca a declarat recurs petenta SC S. I. S.R.L.
În dezvoltarea motivelor de recurs petenta a arătat că prima instanță a reținut în mod greșit faptul că ar fi săvârșit fapta reținută în sarcina sa, la data de_ autoturismul se afla în comodat la MSM Block SA.
Petenta a mai arătat că, dacă s-ar fi solicitat indicarea persoanei contraveniente ar fi avut posibilitatea să solicite firmei MSM Block SA ca aceasta să indice persoana contravenientă.
O altă critică adusă hotărârii primei instanțe vizează faptul că aceasta nu a constatat că procesul verbal nu cuprinde o descriere a faptei reținute în sarcina sa.
Recursul declarat în cauză este fondat.
Înscrisul întocmit - proces - verbal de contravenție - trebuie să se conformeze, în ceea ce privește condițiile de fond și formă ale încheierii sale riguroase, prevederilor O.G. nr.2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, exigențe care reprezintă tot atâtea garanții menite să asigure legalitatea și temeinicia celor reținute în cuprinsul procesului-verbal.
În conformitate cu dispozițiile art. 17 din OG nr.2/2001, procesul-verbal de contravenție trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu, sub sancțiunea nulității absolute, care poate fi invocată și din oficiu, de instanța de judecată, mențiuni referitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, faptă săvârșită și data comiterii acesteia.
După cum se poate observa, procesul verbal contestat nu cuprinde o descriere a faptei constatate, agentul limitându-se a preciza că au fost încălcate prevederile HCL 26/2010, art. 10 lit.e și anume blocarea accesului în parcare sau ocuparea unor locuri rezervate.
Nici din poza depusă la dosarul cauzei nu se poate deduce dacă în sarcina petentului s-a reținut blocarea accesului în parcare sau ocuparea unor locuri rezervate.
Pentru considerentele arătate în cuprinsul acestei decizii, T. ul va admite recursul declarat de SC S. I. S. împotriva sentinței civile nr. 9653/2012 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. pe care o va modifica în sensul că va admite plângerea formulată de petenta SC S. I. S., va anula procesul verbal de contravenție nr. 185957/_ încheiat de M. C. -N. ,
DP L. și va exonera petenta de plata amenzii.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de SC S. I. S.R.L., cu sediul în C. -N., str. Paris nr. 24A, ap. 3, jud. C. împotriva sentinței civile nr. 9653/2012 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o modifică în sensul că admite plângerea formulată de petenta SC S. I. S., anulează procesul verbal de contravenție nr. 185957/_ încheiat de M. C. -N., DP L.
.
Exonerează petenta de plata amenzii.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de_ .
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
R. -M. V. SS A. Lăcrămioara I.
GREFIER,
D. B.
Red. 2 ex./S.S./D.M.
Jud. fond:B. I. A.