Decizia civilă nr. 296/2013. Anulare proces verbal de contravenție
Comentarii |
|
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVIL Ă NR. 296/R/2013
Ședința publică din data de 6 martie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. G. C.
Judecător: S. T. Judecător: I. N. B. Grefier: R. B. M.
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul M. C. N., DP C. împotriva sentinței civile nr. 6639 din data de_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. N., privind și pe intimata A.F. M. ANA M. ELA, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședință publică la prima strigare nu se prezintă părțile. Față de lipsa părților, instanța lasă cauza la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare nu se prezintă părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Instanța, apreciind că la dosarul cauzei se află suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, aceasta aflându-se în stare de judecată, și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de la dezbateri, reține cauza spre soluționare, pe baza actelor de la dosar.
T R I B U N A L U L
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 6639/_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._ s-a admis în parte plângerea formulată de petentul M. I. în contradictoriu cu intimatul M. C. -N. - DP C. și a fost înlocuită amenda contravenționala cu avertismentul.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele
: Prin procesul-verbal nr. 1705 încheiat la data de_, de către DP C.
S. I. Comercială din cadrul M. ui C. -N., petenta a fost sancționata cu amenda contravențională în cuantum de 1000 lei.
Pentru a se aplica această sancțiune, s-a reținut în sarcina sa că în data de_ agentul economic a depozitat legume fructe in afara gheretei in vederea comercializarii.
Instanta a apreciat ca petenta AF M. Ana M. ela AF a formulat plangerea contraventionala prin reprezentant asociat M. I., aspect care reiese formularea din plangere "M. I. in calitate de asociat AF M. Ana M. ela";.
Fapta reținută a fost încadrată juridic ca fiind încălcare ale dispozițiilor art. 3 pct. 5 din HCL 150/2009.
1
Analizând, din oficiu, legalitatea procesului-verbal, instanța a constatat ca procesul- verbal de constatare și sancționare a contravenției a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 17 din O.G nr.2/2001.
Analizând temeinicia procesului-verbal, instanța a reținut că în data de_, petenta a depozitat legume fructe in afara gheretei in vederea comercializarii, astfel cum rezulta din plansele foto depuse in probatiune de intimat, coroborate cu mentiunea facuta de contravenienta prin reprezentant M. I., in sensul ca nu sunt obiectiuni la procesul verbal.
Cu toate acestea, instanța a apreciat raportat la disp.art.21 alin.3 din O.G nr.2/2001, că aplicarea unui avertisment pentru fapta menționată mai sus va fi suficientă pentru a atrage atenția petentei AF M. Ana M. ela prin reprezentat M. I. cu privire la obligația sa de a desfasura activitatea de comert numai in locurile prevazute in autorizatie.
Cu respectarea termenului legal de 15 zile prevăzut de art. 301 din codul de procedură civilă și de art. 34 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, intimatul M. C. -N. a promovat calea de atac a recursului, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 din Cod, cu consecința respingerii plângerii contravenționale.
În motivarea recursului, s-a arătat în esență că sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 1.000 lei este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, iar sancțiunea avertismentului nu este suficientă pentru a forma convingerea că petenta se conformează conduitei, prin raportare la HCL nr. 150/2009.
Deși legal citată, intimata nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în instanță pentru a-și exprima poziția procesuală.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate și a celor de ordine publică incidente, tribunalul îl apreciază ca neîntemeiat și urmează a-l respinge pentru următoarele considerente:
Recurentul M. C. -N. solicită modificarea Sentinței civile nr.6639/2012 a Judecătoriei C. -N. pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, considerând că sancțiunea stabilită în cadrul procesului verbal a fost corect aplicată, fiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei, astfel că nu se impunea înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului.
Potrivit art. 5 alin. 5 și art. 20 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, "sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite";, iar la aplicarea sancțiunii, trebuie să se țină cont și de "împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului";.
Procedând conform dispozițiilor exprese ale art. 34 alin. 1 teza finală din O.G. nr.2/2001 la verificarea sancțiunii contravenționale principale aplicate prin procesul verbal contestat, instanța de fond a apreciat că avertismentul este o sancțiune suficientă pentru a atrage atenția contravenientului asupra obligațiilor care îi revin în desfășurarea de activități de comerț stradal ambulant, prevăzute de H.C.L. nr. 150/2009.
Ținând cont de faptul că petenta deține autorizație de funcționare, iar fapta comisă constă în extinderea spațiului de depozitare legume fructe în vederea comercializării, tribunalul apreciază că în mod judicios s-a considerat că sancțiunea aplicată este prea severă, avertismentul fiind în speță o sancțiune mai adecvată și suficientă pentru a atrage atenția petentei AF M. Ana M. ela cu privire la obligația de a desfășura activitatea de comerț numai în locurile prevăzute în autorizație.
2
În acest sens, nu s-a înlăturat culpa intimatei - astfel cum susține recurentul -, prin hotărârea de fond confirmându-se atât fapta cât și vinovăția contravenientei, dar instanța a procedat în mod legal la reindividualizarea sancțiunii aplicate.
Pentru toate aceste aspecte, tribunalul apreciază că soluția primei instanțe este una legală și temeinică, astfel că, în temeiul art. 312 raportat la art. 304 și art. 3041 din Codul de procedură civilă, se impune respingerea ca nefondată a recursului.
În temeiul art. 316 raportat la art. 298 și art. 274 alin. 1 din Codul de procedură civilă, se ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge recursul declarat de recurentul M. C. -N. împotriva Sentinței civile nr. 6639/_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, pe care o menține în totul.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 6 martie 2013.
Președinte, A. G. C. | Judecător, S. T. | Judecător, I. N. B. |
Grefier, R. B. M. |
Jud. fond C. R.
Red.AGC/Tehnored.VAM 2 ex./_
3