Decizia civilă nr. 315/2013. Contencios. Contract administrativ
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
Dosar nr. _
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 315/R
Ședința publică din 29 Martie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE V. P.
J. ecător V. F.
J. ecător N. B.
G. ier A. H.
Pe rol fiind soluționarea recursurilor formulate de recurentul-reclamant
C. LOCAL G., cu sediul în G., nr. 187, jud. M. și recurentul-pârât
S. F. V., domiciliat în B. M., str. brândușelor, nr. 36E, jud. M., împotriva sentinței civile nr. 9304 din_ a Judecătoriei B. M., jud. M., având ca obiect contencios administrativ.
Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc la data de_, pronunțarea în cauză s-a amânat pentru data de_ ,_ și_, iar în urma deliberării s-a pronunțat decizia de mai jos.
T.
Prin sentința civilă nr. 9304/2012 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei B. M. s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul C. Local G., în contradictoriu cu pârâtul S. F. V., a dispus rezoluțiunea contractului de concesiune nr. 3381 din_ încheiat între părți și obligă pe pârât să predea reclamantului suprafața de 621 mp teren înscris în C.F. 1497 nr. top 799/37/20, a respins cererea reclamantului vizând obligarea pârâtului la pretenții (redevență și penalități), a respins cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant reconvențional S. F. V., vizând constatare, despăgubiri și cheltuieli de judecată și a obligat pe pârât la plata către reclamant a sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a apreciat următoarele:
Reținând în drept dispozițiile L. 51/1995, art. 969, art. 1092 c. civil, în baza probatoriului administrat, instanța a apreciat cererea reconvențională formulată ca fiind nefondată.
Între părți a intervenit contractul de concesiune nr. 3381/_ vizând terenul în suprafață de 621 mp, înscris în C.F. 1497 nr. topografic 799/37/20.
Redevența a fost convenită la nivelul sumei de 6 lei/mp, respectiv 3726 lei/an.
Contractul a fost încheiat pe o perioadă de 25 de ani.
Potrivit susținerilor pârâtului, acesta a achitat din redevență doar suma de 1500 lei.
În aceste condiții concedentul (reclamantul) avea posibilitatea fie să solicite executarea de către pârât a contractului încheiat, fie rezilierea lui în baza L. 51/1995, fie rezoluțiunea lui în baza dispozițiilor art. 1020 c. civil.
În condițiile în care reclamantul a optat pentru rezoluțiune (desființarea retractivă a contractului), nu este îndreptățit să ceară contravaloarea redevenței restante; din contră rezoluțiunea impune, desigur la solicitarea părților contractante interesate, repunerea lor în situația anterioară cu restituirea sumelor de bani achitate.
Prin urmare, cererea în pretenții ex contract vine în contradicție cu cererea principală în rezoluțiune, prima urmând a fi respinsă ca nefondată.
În mod evident și cererea accesorie privind penalitățile de întârziere este nefondată, pentru considerentele mai sus reținute.
Vizând rezoluțiunea - cererea este întemeiată, pârâtul recunoscând prin întâmpinarea și cererea reconvențională formulată că nu a executat contractul (obligațiile contractuale), respectiv nu a solicitat autorizație de construire în condițiile art. 3 din contract și nu a achitat redevența de mai multă vreme.
Contrar susținerilor pârâtului, cum că în sarcina concedentului reclamant ar fi căzut obligația de a racorda terenul la rețeaua tehnică edilitară din zonă, art. 25 din contract reținând expres că sarcina amintită revine concesionarului.
Cât privește cererea reconvențională, pe de o parte plata parțială (de 1500 lei) făcută de către pârât în executarea contractului în vigoare până la momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri, nu este una nedatorată, izvorul ei aflându-se în contractul încheiat.
Instituția "pierderii valabilității"; la care face referire pârâtul și L. 51/1995 nu este în sine o sancțiune contractuală, ea putând funcționa însă sub forma rezilierii contractului, prin raportare la dispozițiile dreptului comun.
Nici într-un caz, nici în celălalt însă reclamantul (reconvențional în cazul în speță) nu poate invoca propria culpă contractuală, ori, potrivit stării de fapt mai sus reținute, contractul de concesiune nu s-a executat numai și numai din culpa pârâtului concesionar.
Cu aplicarea art. 274 c. pr. civilă față de părți, pârâtul urmând să suporte pe lângă propriile cheltuieli de judecată avansate în dosar și cheltuielile de judecată avansate de reclamant.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată și pârâtul solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii acțiunii ca nefondată, admiterea cererii reconvenționale, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului recurentul-reclamant arată următoarele:
Motivarea instanței de fond a constat în aceea că rezoluțiunea are ca efect desființarea retroactivă a contractului și atunci pârâtul nu mai poate fi obligat a executa obligațiile din contract.
Rezoluțiunea contractului este desființarea unui contract sinalagmatic cu executare dintr-o dată iar rezilierea este desființarea unui contract sinalagmatic cu executare succesivă. În cazul de față fiind vorba de un contract de
concesiune care avea prestații succesive, respectiv plata redevenței nu poate fi vorba decât de o reziliere. Contractul de concesiune este prin definiție un contract cu executare succesivă și astfel pentru un asemenea contract trebuie să se dispună rezilierea.
Instanța nu este ținută de terminologia folosită, ea trebuie să aibă în vedere instituțiile care se aplică în speța de față. Astfel, în situația dată, respectiv în cadrul contractului de concesiune, nu se poate dispune rezoluțiunea ca și terminologie ci rezilierea, doar termenii sunt diferiți din punct de vedere al felului contractului cu executare dintr-o dată sau succesivă în rest prevederile legale sunt aceleași. Diferența dintre cele două instituții este desființarea contractului retroactiv sau pentru viitor.
Contractul de concesiune este cu executare succesivă și astfel desființarea lui produce efecte doar pentru viitor indiferent cum se numește terminologic această desființare. De altfel, în cuprinsul contractului art. 13 și art. 10 - temeiuri de drept ale cererii de chemare în judecată - prevăd rezilierea contractului în cazul nerespectării obligațiilor de către concesionar.
Se consideră că fiind vorba de un contract cu executare succesivă, instanța trebuia să dispună și obligarea la plata redevenței și a penalităților, întrucât acest contact se poate desființa cu efect doar pentru viitor. De altfel, în cuprinsul sentinței atacate, instanța constată că pârâtul nu ți-a îndeplinit obligațiile, respectiv nu a plătit redevența datorată prin contract.
În motivarea recursului formulată de reclamantul-pârât se arată următoarele:
În mod evident, data la care concesionarea și-a pierdut valabilitatea este la expirarea termenului de 1 an respectiv_, deoarece acest mod de încetare a contractului este imperativ prevăzută de Legea nr. 50/1991 actualizată, lege care este sediul materiei în privința concesionarilor de terenuri de către autoritățile publice, și nicidecum Codul civil, pe prevederile căruia își întemeiază acțiunea reclamantul. Este un raport juridic de drept administrativ și nu poate fi interpretat contractul de concesiune ca fiind de natură civilă. Textul Legii nr. 50/1991 prevede: art. 36 (1) Persoanele fizice și juridice care beneficiază de teren în condițiile prezentei legi, sunt obligate să solicite emiterea autorizației de construire și să înceapă construcția în cel mult un an de la data obținerii actului de concesionare a terenului. (2) În caz de încălcare a obligației prevăzute la alin. 1concesiunea își pierde valabilitatea.
Însăși reclamantul se prevalează de aceste dispoziții legale în adresa nr. 3415/_ prin care a fost notificată intenția de denunțare unilaterală a contractului. În adresa din_ reprezentând răspunsul la adresa mai sus menționată, s-au precizat care sunt temeiurile care l-au determinat pe recurentul-pârât să renunțe la contract care a devenit peste măsură de oneros, dat fiind faptul că pentru o parcelă concesionată de 621 mp valoarea totală a concesiunii era de 27837 euro, fără a deține dreptul de proprietate, pe când la acea dată, octombrie 2010, la trei ani după concesionare o parcelă cu suprafață similară în aceeași zonă se vindea liberă de sarcini la 4500 euro.
Recurentul-pârât nu consideră că este în culpă contractuală atâta timp cât a executat plata redevențelor pentru primul an de concesiune, adică 4200
lei, a suportat toate cheltuielile pentru întocmirea documentației cadastrale și notarea parcelei în CF, a solicitat și primit certificatul de urbanism nr. 7/_ emis de reclamant, a întocmit proiectul de execuție nr. 50/2008 în detaliu pentru construirea unei case pe acea parcelă, proiect pentru care a mai cheltuit încă 4500 lei (inclusiv pentru dezmembrarea parcelei și notarea în CF), executat de SC AEDILIS PROIECT SRL.
Din aceste fapte reiese fără dubiu intenția de a construi pe acea parcelă concesionată și a continua contractul, însă nu cu orice preț. Așa cum rezultă și din adresa de răspuns adresată reclamantului s-a încercat în repetate rânduri să se obțină o adaptare a prețului concesionării la prețurile de piață din 2010, care erau cu mult mai mici decât cele din 2007, an în care s-a încheiat contractul, însă reclamantul a refuzat. Acest refuz explică și de ce din cele 25 de parcele concesionate la aceeași dată, peste 20 de concesionari au renunțat să mai plătească redevențele și să mai continue concesiunea.
În sentința atacată instanța de fond a reținut eronat că recurentul-pârât ar fi plătit doar 1500 lei din redevența datorată. Această sumă a fost plătită după ce în primul an s-au achitat 4200 lei, deci după data încetării de drept a contractului. Acești 1500 lei au fost încasați de către reclamantul-pârât fără drept, plata fiind nedatorată și în consecință se solicită să fie obligat la restituirea ei.
Interpretarea dată de instanța de fond cu privire la natura juridică a contractului și a încetării acestuia este greșită. Chiar dacă reclamantul invocă, din motive pur subiective și interesate, prevederile din Codul civil cu privire la rezoluțiunea contractelor, instanța nu poate judeca acest litigiu prin prisma normelor civile generale. Este evident că acest contract este de natură administrativă lucru care rezultă indubitabil din conținutul contractului, care la cap. I enumeră toate actele normative de drept administrativ care guvernează contractul, normele da bază fiind cele din Legea nr. 50/1991 și nu Legea 51/1995 așa cum greșit indică instanța de fond. Reclamantul are interesul de a cere rezoluțiunea contractului în instanță pentru a-și justifica pretențiile la încasarea redevențelor până la această dată. Se consideră că acest lucru este un abuz din partea acestei autorități administrative locale, care fără a șine seama de prevederile exprese din legea nr. 50/1991 încearcă să-l oblige pe recurentul-pârât la plata unor sume de bani în temeiul uni contract care potrivit legii nu mai produce efecte, fiind conștienții că dacă s-ar concesiona azi aceeași parcelă ar obține un preț mult mai mic sau nu ar avea nici măcar participanți la licitație.
Se solicită instanței de recurs să ia act de adresa din data de_ comunicată reclamantului și să fie interpretată ca o renunțare la concesiune în sensul art. 14 din contract, deoarece din motive obiective (scăderea dramatică a prețurilor imobilelor datorită crizei economice) realizarea construcției nu a mai avut loc.
De altfel, ca urmare a adresei nr. 3415/_ din trimiterea făcută de reclamat exact la prevederile art. 36 al. 1 și 2 din Legea nr. 50/1991, s-a ajuns la concluzia că și reclamantul consideră contractul de concesiune încetat de
drept după un an de la semnarea sa și s-a considerat inutilă o cerere expresă de renunțare la un contract care deja a încetat ex lege.
Atât timp cât contractul de concesiune a fost în valabilitate, recurentul- pârât ți-a îndeplinit obligațiile contractuale de plată a redevențelor. Și-a asumat pierderile bănești de 8700 lei ( redevența pe primul an și contravaloarea proiectului) fără a beneficia de nimic în schimb. Recurentul-pârât nu a fost niciodată pus în posesie asupra acelei parcele de teren și nu a folosit-o niciodată.
Se consideră că instanța de fond a admis fără temei legal cererea de rezoluție a contractului, iar cu privire la obligarea de a preda reclamantului parcela concesionată, nu am fost niciodată în posesia ei, nu a fost delimitată cu semne de hotar, nu a fost îngrădită sau folosită, fiind în toată perioada scursă de la încetarea de drept a contractului până în ziua de azi la dispoziția reclamantului. Așadar această cerere a reclamantului trebuia respinsă ca fiind lipsită de obiect.
Instanța de fond a reținut fără temei legal culpa procesuală a recurentului-pârât, având în vedere argumentele prezentate mai sus, obligându- l la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 lei.
De asemenea prima instanță a respins nejustificat cererea reconvențională prin care s-a solicitat să se constate încetarea de drept a contractului cu data de_ și restituirea sumei de 1500 lei care s-a plătit fără a fi datorată după această dată. După cum s-a stipulat expres în contract la art. 3 și art. 5.3.2 din Caietul de sarcini, concesionarul avea obligația de a obține autorizația de construire și de a începe lucrările de construcție în termen de cel mult 12 luni de la data încheierii contractului. Acest lucru nu s-a realizat din motive care țin de culpa sau reau-credință a recurentului-pârât.
Recurentul-pârât a obținut documentația cadastrală și înscrierea în CF abia după 5 luni de la data concesionării, în martie 2008.Dată la care a contractat execuția proiectului cu ADELIS PROIECT SRL, însă întocmirea proiectului și obținerea tuturor avizelor cerute de reclamant prin certificatul de urbanism a durat până în prima parte a anului 2009. Susține că dacă nu ar fi avut intenția de a construi nu ar fi plătit 4200 lei în primul an și 1500 lei în al doilea an, ca redevențe și nu ar fi suportat cheltuielile de întocmire a proiectului de execuție în detaliu, cu toate avizele necesare, pentru obținerea cărora a fost necesar mai mult de 12 luni.
Analizând recursul prin prisma prevederilor art. 304 și art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă și în raport de motivele indicate, T. reține următoarele:
Între recurentul-reclamant în calitate de concedent și reclamantul-pârât în calitate de concesionar a intervenit contractul de concesiune nr. 3381/_ (filele 7-11 dosar fond) având ca obiect terenul situat în intravilanul localității
G., înscris în CF nr. 1497, nr. top. 799/37/20 în suprafață de 621 mp.
Potrivit art. 5 din contract, redevența anuală s-a stabilit la 6 lei /mp/an, respectiv 3726 lei anual.
De asemenea, prin contract, concesionarul s-a obligat să obțină autorizația de construire în termen de 12 luni de la data încheierii contractului.
Potrivit art. 13 din contract, concesionarea se retrage și contractul se reziliază în situația în care concesionarul nu îți respectă obligațiile asumate prin contract, constatarea făcându-se de organele de control autorizate, concedentul va putea rezilia contractul numai după notificarea intenției sale concesionarului, cu precizarea cauzelor care au determinat-o.
Astfel cum reiese din poziția comună a părților recurentul-pârât nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, nici în ceea e privește plata redevenței, cu excepția primului an, nici în ceea ce privește obținerea autorizației de construire și edificarea construcției.
Or, astfel cum reiese din contractul intervenit între părți cât și din normele generale ce reglementează instituția rezilierii, simpla neîndeplinire a obligațiilor contractuale nu poate duce, prin ea însăși și în lipsa unei manifestări exprese din partea unuia dintre contractanți la rezilierea contractului și la încetarea obligațiilor asumate prin acesta, în lipsa unui pact comisoriu expres.
De menționat că, deși natura contractului de concesiune este una mixtă, împrumutând elemente din dreptul administrativ și din dreptul civil, în ceea ce privește rezilierea acestuia intervin principiile generale ce cuprind pactele comisorii și rezilierea judecătorească.
Or, atâta timp cât nu a avut loc o reziliere în baza unui pact comisoriu, printr-o manifestare unilaterală de voință, în cauză poate interveni doar rezilierea judecătorească, așa cum s-a solicitat în cazul de față.
În acest sens, constatând că recurentul-pârât, în mod culpabil nu și-a mai îndeplinit obligațiile contractuale, instanța urmează să pronunțe rezilierea, cu obligarea totodată a acestuia la plata redevenței restante.
În ceea ce privește penalitățile solicitate, fiind vorba de raporturi civile, acestea nu vor putea depăși dobânda legală în materie, data începerii curgerii lor reținându-se a fi data punerii în întârziere, care, fiind vorba de o obligație de a da o sumă de bani nu poate fi decât data cererii de chemare în judecată respectiv_ .
Pentru aceste considerente, apreciind a fi incidente prevederile art. 301 pct. 9 Cod procedură civilă, instanța urmează să admită recursul formulat de reclamantă, dispunând modificarea sentinței atacate conform dispozitivului.
Totodată, în raport de soluția adoptată, apreciind recursul formulat de către pârât ca neîntemeiat, acesta urmează a fi respins conform dispozitivului.
În temeiul art. 275 Cod procedură civilă, instanța urmează să oblige pe recurentul S. F. V. la plata către recurentul C. LOCAL G. a sumei de 1000 RON cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul S. F. V., domiciliat în B. M., str. brândușelor, nr. 36E, jud. M., împotriva sentinței civile nr. 9304 din_ a Judecătoriei B. M., jud. M. .
Admite recursul declarat de reclamantul C. LOCAL G., cu sediul în
, nr. 187, jud. M., împotriva sentinței civile nr. 9304 din_ a Judecătoriei B. M., jud. M., pe care o modifică în sensul că:
Admite în parte acțiunea.
Dispune rezilierea contractului de concesiune nr. 3381/2007.
Obligă pârâtul la plata către recurentă a sumei de 17.501,97 RON redevență concesiune și dobânda legală la această sumă începând cu data de_ și până la achitare.
Respinge cererea privind penalitățile de întârziere.
Obligă pe recurentul-pârât S. F. V. să plătească recurentului C. LOCAL G., suma de 1000 RON, cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi,_ .
Președinte,
J. ecător,
J. ecător,
V. P.
V.
F.
N. B.
G. ier,
H.
Red. F.V. / Tred. A.H.
_ / ex.2
J. ECĂTOR LA FOND D. D.
