Decizia civilă nr. 4108/2013. Obligare emitere act administrativ
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ *
DECIZIE CIVILĂ Nr. 4108/2013
Ședința publică de la 09 Aprilie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE A. -I. A.
Judecător C. I.
Judecător DP Grefier M. N. Țâr
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanții B. A., B. S. împotriva sentinței civile nr. 8 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel Cluj în contradictoriu cu intimata C. C. PENTRU S. D., având ca obiect obligare emitere act administrativ .
La data de_ se înregistrează din partea recurenților - concluzii scrise.
Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 02 aprilie 2013, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar pronunțarea s-a amânat pentru data de astăzi.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 8 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel Cluj s-a admis excepția prematurității și în consecință, s-a respins ca prematură acțiunea formulată de către reclamanții B. A. și B. S., împotriva pârâtei C. C. PENTRU S. DESPĂGUBIRILOR B. .
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că procedura administrativă - imperativă - reglementată prin Titlul VII din Legea nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cuprinde mai multe etape succesive. În speță, dosarele privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamanților au parcurs etapa transmiterii și înregistrării dosarelor. Prin articolul unic din O.U.G.nr.4/_, s-a suspendat până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII
"Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv"; din Legea nr. 247/2005.
Din această perspectivă, fără a face nici o apreciere cu privire la vreuna dintre etapele prealabile și asupra eventualelor drepturi pretinse de reclamanți în legătură cu acestea, etapa de emitere a titlurilor de despăgubire, vizată expres și unic în petit, nu poate avea loc datorită existenței acestei suspendări, sub rezerva, bineînțeles, întrunirii condițiilor legale pentru emitere, asupra cărora Curtea nu este învestită și nu se pronunță în nici un fel, nici măcar colateral sau ca obiter dictum, existând impedimentul procedural, administrativ, dilatoriu, constând în instituirea suspendării.
Reclamanții prin reprezentant au invocat art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, care ar permite, în opinia lor, înlăturarea suspendării emiterii titlurilor de despăgubire. În domeniul contenciosului administrativ examinarea de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului a aplicabilității art. 6 alin. 1 din Convenție se face în general în raport cu o pretinsă încălcare a drepturilor și obligațiilor cu caracter civil, deși nu este exclusă calificarea, bunăoară, a unei proceduri fiscale din dreptul intern ca acuzație în materie penală (Bendenoun v. Franța, 1994). În practica Curții Europene s-a evitat definirea exactă a termenilor Convenției, Curtea examinând în
fiecare caz în parte în funcție de circumstanțele speței natura dreptului în discuție, civil sau public, pe baza unor criterii orientative generate de practica anterioară sau stabilite la deliberare ("Convenția este un instrument viu, care trebuie interpretat în lumina condițiilor din prezent";- Johnston v. Irlanda, 1986). Sub acest aspect, caracterul predominant al prezentului litigiu este cel "civil";. Trebuie remarcat că noțiunile cu care operează Convenția au un înțeles autonom (Baraona v. Portugalia, 1987), netributar dreptului intern, astfel încât un drept calificat în dreptul intern ca fiind civil, poate să nu aibă o aceeași natură din perspectiva Convenției, sau, invers, un drept public să fie privit de către Curtea Europeană ca având un caracter civil. Și din această perspectivă, precum și luând în considerare poziția constantă a jurisprudenței judiciare și constituționale, în dreptul nostru prevederile Convenției sunt recunoscute ca aplicabile cu titlu de regulă, general, litigiilor de contencios administrativ.
Potrivit Curții Europene a Drepturilor Omului (Vermeire împotriva Belgiei, Dumitru Popescu împotriva României (nr. 2)), prevederile Convenției fac parte integrantă din ordinea juridică internă a statelor semnatare, statul prin instanțele de judecată și organele administrative având obligația de a asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurându-le preeminența față de orice altă prevedere contrară din legislația națională, fără să fie nevoie să aștepte abrogarea acestora de către legiuitor.
În același sens, Recomandarea Rec(2004)6 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei către statele membre cu privire la îmbunătățirea căilor de atac interne a reamintit că mecanismul instituit de Convenție este unul subsidiar și că drepturile pe care aceasta le consacră trebuie să fie protejate în primul rând la nivel național, de către instanțele și organele naționale. Aceeași obligație revine autorităților administrative în virtutea prevederilor din Recomandarea Rec (2004) 5 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei către statele membre cu privire la verificarea compatibilității proiectelor de legi, legilor în vigoare și practicii administrative cu standardele prevăzute în Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Cu toate acestea, având în vedere motivele prezentate în preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2012 și efectul temporar al întreruperii procedurii administrative, care nu aduce atingere însăși substanței dreptului, Curtea consideră măsura adoptată de Guvern nu excede cerinței proporționalității ingerinței și nu poate fi înlăturată prin aplicarea Convenției. Față de cele de mai sus, Curtea a admis excepția și a respins ca prematură acțiune.
Împotriva acestei sentințe, reclamanții B. A. și B. S. au declarat recurs
, solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 3041C.pr.civ., reclamanții
au adus critici de netemeinicie și nelegalitate hotărârii atacate deoarece între data depunerii cererii (notificării) și data introducerii prezentei acțiuni au trecut aproximativ
11 ani, fără ca în perioada respectivă autoritățile abilitate de lege să ajungă la finalizarea procedurii, iar durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod evident principiul procesului rezonabil.
In consecința, susțin reclamanții, s-au încălcat prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și în considerarea acestora se impune ca autoritatea pârâtă să fie obligată să emită dispoziția pentru stabilirea despăgubiri lor pentru imobilele imposibil de restituit în natură conform dispoziției primarului. Noțiunea de proces echitabil reglementată de acest text implica și respectarea unui termen rezonabil de soluționare a unei cauze, care cuprinde și durata procedurilor administrative, deoarece aceasta constituie o premisă indispensabilă prevăzută în dreptul intern pentru sesizarea instanței.
Apoi, împrejurarea că autoritățile administrative române nu au luat măsuri eficiente de soluționare a cererii constituie culpa acestora și nu poate să conducă la împiedicarea realizării drepturilor reclamanților. Astfel, considera reclamanții că punerea în executare a legilor cu caracter reparatoriu, printre care se înscrise și Legea
10/2001 privind restituirea imobilelor preluate în mod abuziv de către stat, modificată prin Legea nr. 247/2005, revine autorităților executive ale statului care au obligația legală și constituțională de a respecta atât dreptul intern cât și tratatele internaționale. De asemenea, potrivit prevederilor art. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, părțile contractante ale acestei convenții, deci și statul român, recunosc oricărei persoane aflate sub jurisdicția lor drepturile și libertățile definite în Titlul 1 al Convenției. Între aceste drepturi se înscrie și dreptul prevăzut de art. 6, cu referire la procesul echitabil, care presupune derularea procedurilor contencioase, compuse atât din faza administrativă cât și din aceea jurisdicțională propriu zisă, într-un termen rezonabil, astfel că autoritățile romane nu pot să invoce chestiuni de organizare a aplicării legii împotriva dreptului la proces rezonabil, pentru că aceasta înseamnă să invoce propria culpă, încălcarea Convenției.
Totodată, prin neîndeplinirea obligației de a emite titlul de despăgubire pârâta aduce o evidentă atingere noțiunii de bun și a obligației statului de a proteja bunurile, valorile patrimoniale ale persoanelor, obligație asumată de către România prin Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Mai arata reclamanții că doctrina europeană a arătat că noțiunea de "termen rezonabil" este o noțiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte. Dreptul de a fi ascultat într-un "termen rezonabil" trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global și în mod concret. În final, concluzionează recurenții, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la U.E., Statul Român și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele Comunității.
Pârâta C. C. PENTRU S. DESPĂGUBIRILOR a formulat întâmpinare
prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii recurate, argumentat de faptul că prin instituirea termenului de suspendare, obligațiile prevăzute de Titlul VII din Legea nr.247/2005, în toate ipotezele și implicit dreptul afirmat de reclamanți, ca si condiție de exercitare a acțiunii civile, sunt afectate de un termen suspensiv în curs de desfășurare. Or, atât sub imperiul vechiului cod civil, cât și potrivit noului cod civil, creditorul-titular al unui drept afectat de un termen suspensiv nu poate cere realizarea dreptului, respectiv executarea obligației corelative acestui drept, înainte de împlinirea termenului.
Totodată, pârâta arată că este incertă situația reglementării cuprinse în Titlul VII din Legea nr.247/2005, la încetarea efectelor O.U.G. nr. 4/2012, față de intenția de a reforma legislația în domeniu, respectiv mecanismul de acordare a despăgubirilor.
Față de solicitarea recurenților de obligare la plata cheltuielilor de judecată, pârâta invocă dispozițiile art. 296 corob. cu art. 316 C.pr.civ., în recurs neputându-se face alte cereri noi, or, în prezentul litigiu solicitarea recurenților de acordare a cheltuielilor de judecară este o cerere nou, motiv pentru care se impune respingerea acesteia ca inadmisibilă.
Analizând recursul formulat din perspectiva motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente
:
Recursul a fost înregistrat inițial pe rolul Înaltei Curți de C. și Justiție și a fost trimis apoi pe cale administrativă înspre competentă soluționare Curții de Apel Cluj în conformitate cu dispozițiile Legii 2/2013 având ca obiect de reglementate și degrevarea Î.C.C.J. Prin sentința recurată judecătorul fondului a surprins în mod întemeiat impedimentele de ordin legislativ care împiedică admiterea cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată cu consecința emiterii deciziilor privind titlurile de despăgubire.
Astfel, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 4/2012 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.117/2012: "(1) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de Titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv"; din Legea
nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr.653 din 22 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare. (2) În perioada prevăzută la alin.1, personalul din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților întocmește și ține la zi evidența dosarelor de despăgubire, înregistrate în mod legal la aceasta, înregistrează noi dosare de despăgubiri, analizează documentația existentă în aceste dosare în vederea soluționării legale a cererilor de despăgubire și ia măsurile necesare în scopul inventarierii și arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către persoanele îndreptățite";.
În privința acestor dispoziții, instanța de recurs reține că au caracterul unor norme procedurale în raport cu procedura administrativă reglementă la Titlul VII din Legea nr. 247/2005, procedură care reglementează și demersul reclamanților inițiat pe dispozițiile Legii 10/2001, astfel încât, potrivit dispozițiilor art. 725 din C.proc.civ., ele devin pe deplin aplicabile și proceselor în curs de judecată, din momentul intrării lor în vigoare. Mai mult, în cazul concret analizat, cererea de chemare în judecată a fost introdusă pe rolul instanței la data de_, după intrarea în vigoare a O.U.G. 4/2012 în luna mai a anului 2012.
În ceea ce privește conformitatea acestor dispoziții legale cu normele constituționale și convenționale, Curtea Constituțională a reținut, prin mai multe decizii (nr.723/2012, nr.760/2012 și nr.802/2012) între altele, următoarele argumente pe care instanța de recurs și le însușește:
Guvernul, prin adoptarea ordonanței de urgență criticate, nu neagă existența și întinderea despăgubirilor constatate, iar măsura luată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenției, fiind, deci, o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituție, în contextul economic actual, caracterizat de restrângeri de natură bugetară și de dificultăți în menținerea echilibrului bugetar.
De altfel, faptul că până la data de 15 mai 2013, se suspendă emiterea titlurilor de despăgubire/conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, iar personalul din cadrul A.N.R.P. întocmește și ține la zi evidența dosarelor de despăgubire, înregistrează noi dosare de despăgubiri, analizează documentația existentă în aceste dosare în vederea soluționării legale a cererilor de despăgubire și ia măsurile necesare în scopul inventarierii și arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către persoanele îndreptățite, relevă atenția pe care legiuitorul delegat o acordă executării întru totul a hotărârilor judecătorești ce cad sub incidența OUG nr.4/2012. Soluția legislativă adoptată de legiuitor reprezintă o normă temporară (aplicabilă până la data de 15 mai 2013) care nu aduce atingere înseși substanței dreptului la valorificarea titlurilor de despăgubire, obligația statului urmând a se executa după acest termen, prin aceasta titularul dreptului la despăgubire nefiind nevoit să suporte o sarcină excesivă și disproporționată;
Măsurile stabilite prin actul normativ criticat sunt în acord cu dispozițiile constituționale referitoare la ocrotirea proprietății, de vreme ce urmăresc un scop legitim - echilibrul bugetar al unui stat aflat în criză economică - și sunt proporționale, având în vedere marja mare de apreciere a statului în domeniul politicilor economice și sociale, precum și echilibrul realizat de către stat prin măsurile respective;
Faptul că, potrivit ordonanței de urgență criticată, se suspendă, până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, nu reprezintă o durată excesivă a executării unei hotărâri judecătorești, având în vedere atât caracterul sistemic al problemelor apărute în legătură cu executarea titlurilor executorii având ca obiect despăgubiri rezultate din aplicarea legilor privind restituirea proprietăților, cât și valoarea titlurilor executorii în această materie, care este foarte mare prin raportare la resursele bugetare.
O.U.G. nr. 4/2012 a fost adoptată în contextul implementării hotărârii-pilot pronunțate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza M. Atanasiu și alții împotriva României, fiind o măsură temporară care va reglementa pe lângă măsurile privind reformarea legislației în domeniu, și modul în care va continua procesul de acordare a despăgubirilor de natură a oferi un remediu adecvat tuturor persoanelor afectate de legile de reparație.
Într-adevăr, instanța europeană a reținut în motivarea hotărârii-pilot pronunțate în cauza M. Atanasiu și alții împotriva României că statului trebuie să i se lase o marjă largă de apreciere pentru a alege măsurile destinate să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale sau să reglementeze raporturile de proprietate din țară și pentru punerea lor în aplicare.
În consecință, pentru toate aceste argumente, la momentul soluționării acestui recurs nu există nici un temei legal în baza căruia mai poate fi emis un titlu de despăgubire care să corespundă solicitărilor reclamantului. Mai mult, nu este previzibil dacă noul cadru legislativ care va fi adoptat în domeniul proprietății începând cu luna mai 2013 și care va reglementa și situația juridică a reclamantului recurent va mai cuprinde o procedură care să implice emiterea unui astfel de titlu de despăgubire.
Pentru toate aceste argumente, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.p.c., instanța va respinge recursul declarat de reclamanții B. A. și B. S. împotriva sentinței civile nr. 8 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel Cluj, pe care o menține în întregime.
PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge recursul declarat de reclamanții B. A. și B. S. împotriva sentinței civile nr. 8 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel Cluj, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 9 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | ||||
C. | I. D. | P. | A. | A. | I. |
GREFIER,
M. N. ȚAR
Red.A.A.I./_ .
Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: S.L. Rus.
