Încheierea civilă nr. 66/2013. Obligare emitere act administrativ
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ DOSAR NR._ *
Cod operator de date cu caracter personal 3184 aflate sub incidența Legii nr.677/2001
ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR.66/2013
Ședința publică din 26 Martie 2013
Completul de judecată este constituit din:
PREȘEDINTE: | C. | -A. | C. |
GREFIER: | A. | -P. | B. |
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii în cauza privind soluționarea acțiunii civile promovată de reclamantul O. V. , împotriva pârâtei
D. de M. și P. S. C. -N.
, având ca obiect despăgubiri la Legea nr.221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu a răspuns nimeni. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că dezbaterea pe fond a cauzei și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 19 Martie 2013, care face parte integrantă din prezenta sentință.
T R I B U N A L U L
Deliberând, reține că prin plângerea înregistrată la data de 01 Iunie 2012 pe rolul Tribunalului C. - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, reclamantul O. V. a solicitat în contradictoriu cu pârâta D. de
și protecție S. C. -N., obligarea acesteia din urmă să depună răspunsul la cererea înregistrată sub nr.3090/26 Martie 2012; solicită instanței să verifice și să caracterizeze cauza, durata pedepsei - lipsire de libertate, perioada de timp scursă de la condamnare produsă de dictatura comunistă; solicită acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare și lipsire de libertate în condițiile prevăzute de lege pentru descendenții de gradul unu, reclamantul fiind fiul lui O. E. și al I. ei.
Prin încheierea civilă f.n. din ședința publică din data de 25 Ianuarie 2013 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a dispus în baza dispozițiilor art.99 din Regulamentul de ordine interioară nr.958/28 Octombrie 2005 scoaterea de pe rolul acestei secții a dosarului și trimiterea cauzei spre soluționare Secției civile a Tribunalului C. .
Astfel, la data de 31 Ianuarie 2013 s-a reînregistrat pe rolul Tribunalului C. - Secția civilă dosarul civil nr._ *
, cu termen de judecată pentru data de 19 Martie 2013 pentru când s-a dispus citarea părților, pârâta cu un exemplar din sesizarea formulată
de către reclamantul O. V., înregistrată la data de 01 Februarie 2013, plus înscrisurile atașate acesteia, conform dispozițiilor instanței cu ocazia pregătirii dosarului pentru primul termen de judecată și astfel cum reiese din dovada de îndeplinire a procedurii de citare atașată la fila 25 dosar.
Prin întâmpinarea formulată Agenția Județeană pentru Plăți și I. S. C. (fosta D.M.P.S. C. )
, a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca fiind greșit îndreptată.
În motivare
a arătat că reclamantul i-a adresat la data de 26 Martie 2012 o cerere înregistrată sub nr.3090, la care s-a răspuns prin adresa nr.3867/24 Aprilie 2012.
Față de solicitarea reclamantului de a i se acorda despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, ca urmare a condamnării și privării de libertate a tatălui O. E., precizează că în conformitate cu dispozițiile Legii nr.221/2009, cererea se judecă în contradictoriu cu Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, iar la nivel județean prin D. Județeană a Finanțelor Publice C. .
Prin urmare, Agenția Județeană pentru Plăți și I. S. C. nu are competența de a acorda despăgubiri în temeiul Legii nr.221/2009 și nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.
Față de motivele de fapt și de drept invocate, solicită să se constate și să se admită excepție lipsei calității procesuale pasive și pe cale de consecință, respingerea acțiunii reclamantului.
În drept
au fost invocate dispozițiile art.15-118 Cod procedură civilă, O.U.G. nr.113/2011 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Plăți și I. S., Legea nr.221/2009, art.242 alin.2 Cod procedură civilă (f.26-27).
La data de 18 Martie 2013 s-a depus la dosarul cauzei prin serviciul de registratură al tribunalului o sesizare din partea reclamantului O. V. prin care a învederat că Legea nr.221/2009 la data de 02 Iunie 2012 s-a retras pe motivul că a fost nevalabilă o perioadă de trei ani de la data apariției Legii nr.221/2009; că cererile adresate pârâtei le-a depus în temeiul art.7* din Legea nr.554/2004 contenciosului administrativ, că plângerea se judecă în temeiul art.1 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, urmând să primească răspunsurile în temeiul art.13 alin.1, 2, 3 și 4 din Legea nr.554/2004. Reclamantul a mai învederat în sesizarea formulată că cere și stăruie judecarea în continuare a pricinii în temeiul art.28 alin.1, 2 și 3 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ; cere și stăruie în continuare judecarea pricinii la Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale (f.28).
La termenul de judecată din data de 19 Martie 2013
reclamantul O. V. a solicitat ca prezentul dosar să fie trimis la Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale din cadrul Tribunalului C., întrucât a formulat acțiunea în contencios administrativ întemeiată pe dispozițiile art.1 din Legea nr.554/2004, art.13 alin.1, 2, 3 și 4 din Legea nr.554/2004 și art.28 alin.1, 2 și 3 din Legea nr.554/2004, care este
competentă a soluționa prezenta pricină. De asemenea, a solicitat ca și cererea formulată și întemeiată pe dispozițiile Legii nr.221/2009 care este parte în acest dosar, a fi îndreptată tot către Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, prioritară fiind soluționarea cererii întemeiată pe dispozițiile Legii nr.554/2004.
Analizând obiectul prezentei cereri, raportat la dispozițiile legale incidente, respectiv Legea nr.544/2004 a contenciosului administrativ, tribunalul apreciază că Secția civilă nu este competentă funcțional în soluționarea prezentei cereri, drept pentru care se impune transpunerea cauzei spre competentă soluționare Secției mixte de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale din cadrul Tribunalului C. .
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Scoate cauza cu numărul de mai sus de pe rolul Secției civile a Tribunalului C. .
Transpune pe rolul Secției mixte de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale din cadrul Tribunalului C., spre competentă soluționare a acțiunii civile promovată de reclamantul O. V., împotriva pârâtei D. de M. și P. S. C. -N., întemeiată pe dispoziții Legii nr.554/2004.
Dispune înaintarea dosarului grefierului șef al Secției mixte de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale din cadrul Tribunalului C., desemnat cu repartizarea aleatorie a cauzelor, în vederea repartizării aleatorii a dosarului.
Pronunțată în ședința publică din data de 26 Martie 2013
Președinte,
C. -A. C.
Grefier,
-P. B.
Redactat C.A.C./A.P.B./26 Martie 2013/0910