Decizia civilă nr. 4520/2013. Obligare emitere act administrativ

Decizii și sentințe contencios/fiscal - CA Cluj (2013)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA a II-a CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR._ *

DECIZIA CIVILĂ NR. 4520/2013

Ședința publică din data de 22 aprilie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. M. C. JUDECĂTOR: M. S. JUDECĂTOR: C. P. GREFIER :V. D.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții O. M. I.

, F. ANA, F. P. A., F. B. A., F. A. T., F. F. G. ,

C. I. R. și F. T. E., împotriva sentinței civile nr. 120 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel C., cauza privind și pe intimații A. N. PENTRU R. P. și A. N. PENTRU R. P. - D. PENTRU A. D. ÎN N., având ca obiect obligare emitere act administrativ - titlu de despăgubire.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru recurenți, avocat

F. E. M. .

Procedura de citare este îndeplinită.

Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că în data de_, s-au înregistrat la dosarul cauzei note de ședință din partea A.N.R.P.

Curtea în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 159¹alin. 4 C.pr.civ., constată că fundamentat pe dispozițiile art. 3 pct. 3 C.pr.civ. este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezenta cauză.

Reprezentanta recurenților arată că, nu mai are de formulat alte cereri în probațiune.

Curtea, în urma deliberării, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul reprezentantei recurenților în dezbateri judiciare pe fondul cauzei.

Reprezentanta recurenților solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat. A.N.R.P. prin Decizia nr. 762061/2008 s-a obligat să soluționeze cu prioritate cererea recurenților, prin decizia Î.C.C.J. s-a reținut că, termenul rezonabil a fost depășit, criticile instanței de fond sunt nefondate în raport cu situația recurenților, unul din recurenți a decedat, precum și moștenitorul acestuia. Nu solicită cheltuieli de judecată.

C U R T E A

Deliberând reține că,

Prin sentința civilă nr. 120 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel C., s-a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții O. M. I., F. ANA, F. P. A., F.

-A., minor, prin F. P. A. (moștenitori ai lui F. A. -Duțu),
F. A. T., F. F. G.
, C.
I. R., și F.
T.
E.
, în
contradictoriu cu pârâții A.
N.
PENTRU R.
P.
, A.
N. PENTRU R. P.
- D.
PENTRU A.
D.
ÎN N.
din cadrul A.N.R.P.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că reclamanții din prezenta cauză sunt beneficiarii Deciziei nr. 9039 din_ emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea D. prin care s-a emis titlu de despăgubire în cuantum de 162.200 lei pentru imobilul compus din casă și teren înscris în CF 4799 C., preluat în mod abuziv de la antecesorii reclamanților.
Titlul de despăgubire a fost emis ca urmare a pronunțării sentinței civile nr. 22 din 20 ianuarie 2010 în dosarul nr._ al Curții de Apel C.
, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 3942 din_ a Înaltei Curți de
și Justiție.

Reclamanții și-au exprimat opțiunea pentru despăgubiri bănești în condițiile art. 3 lit. h Titlul VII al Legii nr. 247/2005, iar pârâta ANRP prin adresa nr. RG/54858/DN/7806/_ i-a comunicat că emiterea titlului de plată nu poate avea loc ca urmare a intrării în vigoare a dispozițiilor art. 3 alin. 1 din OUG nr. 62/2010 prin care s-a suspendat procedura de emitere a titlurilor de plată pe o perioadă de 2 ani. Pe de altă parte reclamanții au fost informați că plata despăgubirilor în numerar s-a realizat în limita disponibilităților financiare până la dosarul nr. 03967/_, iar dosarul reclamanților este înregistrat sub nr. 24160/_ .

În opinia recurenților, refuzul pârâtei ANRP de emitere a titlului de plată este unul nejustificat, aducând atingere atât dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din CEDO cât și dreptului la proprietate prevăzut de art. 1 din Protocolul 1 la aceeași Convenție.

Încălcarea dreptului la un proces echitabil este susținută din prisma

faptului că cererea de obținere a despăgubirilor nu a fost soluționată într-un termen rezonabil, cât timp sentința civilă nr. 22 din 20 ianuarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel C. nu a fost pusă în executare.

Această critică se impune a fi înlăturată deoarece situația premisă avută în vedere de reclamanți nu este întrunită.

Reclamanții au pretins că termenul rezonabil nu a fost respectat din cauza neexecutării sentinței civile nr. 22 din 20 ianuarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel C. . Această susținere este infirmată chiar de reclamanți care se află în posesia deciziei reprezentând titlul de despăgubire, respectiv a Deciziei nr. 9039 din_ emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea D.

. Litigiul soluționat prin sentința civilă nr. 22 din 20 ianuarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel C. a vizat doar obligarea CCSD la parcurgerea etapei referitoare la evaluarea imobilului și la emiterea titlului de despăgubire. Aceste etape au fost parcurse de către această entitate administrativă, astfel că este lipsită de suport afirmația reclamanților referitoare la neexecutarea acestei hotărâri judecătorești irevocabile. Sub paravanul prevederilor art. 20 alin 2 din Legea nr. 554/2004 care stabilesc efectul suspensiv al recursului în materia contenciosului administrativ, CCSD a procedat la punerea în executare a dispozițiilor primei instanțe doar după soluționarea recursului, astfel că temporizarea procesului de emitere a titlului de despăgubire este justificat prin prisma unor dispoziții de drept procesual intern.

În privința încălcării dreptului de proprietate, reclamanții au solicitat a se reține că dreptul de creanță născut prin emiterea Deciziei 9039 din_ de către CCSD reprezintă o valoare patrimonială și are prin urmare

caracteristicile unui bun în sensul primei fraze a art. 1 alin.1 din Protocolul adițional nr. 1 al CEDO și trebuie protejat ca atare.

Pârâta ANRP a considerat că solicitarea reclamanților este prematură, întrucât procedura de emitere a titlurilor de plată a fost suspendată pe o perioadă de 2 ani prin art. 3 din OUG nr. 62/2010. Curtea califică această excepție ca pe o apărare de fond ce urmează a fi analizată în cele ce urmează.

Pârâta ANRP s-a mai apărat în această cauză relevând Curții că o serie de probleme dintre cele mai grave a condus la încetinirea procesului de restituire și de despăgubire pentru bunurile naționalizate.

Ea a precizat că se confruntă cu un mare număr de cereri de restituire sau de despăgubire provenite de la foști proprietari sau de la moștenitorii acestora, la numărul mare de cereri de despăgubire adăugându-se și cerința unei despăgubiri integrale impusă la legile în vigoare.

Așadar Curtea este chemată să analizeze dacă refuzul autorității de a proceda la emiterea titlului de plată în contextul adoptării OUG nr. 62/2010 este unul justificat sau nu.

Art. 3 din Ordonanța de Urgență nr. 62/2010, intrată în vigoare la data de_ stipulează că pe perioada de 2 ani de la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe de urgență emiterea titlurilor de plată prevăzute în titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum si unele măsuri adiacente este suspendată ". De asemenea conform alin. 2 și 3 din art. 3 "valorificarea titlurilor de despăgubire emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea D. se va face doar prin conversia lor în acțiuni emise de Fondul Proprietatea, corespunzător sumei pentru care s-a formulat opțiunea. Dacă până la data

intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, persoanele îndreptățite la despăgubiri au optat pentru acordarea titlurilor de plată, dar acestea nu au fost emise de A. N. pentru R. P., pot opta pentru conversia titlurilor de despăgubire În acțiuni emise de Fondul Proprietatea. Persoanele care nu optează pentru conversia titlurilor de despăgubire în acțiuni emise de Fondul Proprietatea vor primi titluri de plată după expirarea perioadei de suspendare prevăzute la alin.l".

Curtea va analiza dacă termenul de 2 ani adăugat prin OUG 62/2010 la durata procedurilor urmate până în prezent de către reclamanți reprezintă un remediu rapid și eficient pentru atingerea obiectivelor prevăzute în preambului acestui act normativ și dacă prin instituirea lui cerința existenței unui just echilibru între interesul public și cel particular este îndeplinită.

Dezlegarea acestei chestiuni este indisolubil legată de clarificarea unui alt aspect și anume acela dacă există neconcordanțe între dispozițiile art. 6 din CEDO - referitoare la durata rezonabilă a procedurilor - art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 al CEDO, referitor la protecția proprietății omului, la care România este parte, și prevederile art. 3 din Ordonanța de Urgență nr. 62/2010, intrată în vigoare la data de_ .

Art. 6 din CEDO prevede că orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa ..... "

Art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 al CEDO, referitor la protecția proprietății statuează următoarele: ,,1. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de

proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. 2. Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții sau a amenzilor".

În jurisprudența sa, Curtea a stabilit că datorită unei cunoașteri directe a societății lor și a nevoilor acesteia, autoritățile naționale sunt, în principiu, mai bine plasate decât judecătorul internațional pentru a determina ceea ce este de "utilitate publică";.

În mecanismul de protecție instituit de Convenție, acestora le revine, așadar, obligația de a se pronunța primele asupra existenței unei probleme de interes general ce justifică măsuri aplicabile în domeniul exercitării dreptului de proprietate, inclusiv măsuri ce presupun privări și restituiri de bunuri. Prin urmare, ele se bucură aici de o anumită marjă de apreciere, ca în alte domenii asupra cărora se extind garanțiile Convenției.

Atingerea adusă respectării bunurilor trebuie însă să păstreze un just echilibru între cerințele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. În mod special, trebuie să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit, prin orice măsură aplicată de stat, inclusiv măsurile care privează o persoană de proprietatea sa.

În hotărârea din 12 octombrie 2010 dată în cauza M. Atanasiu și alții împotriva României Curte Europeană a Drepturilor omului a reținut următoarele:

"În materie de restituire de proprietăți, o legislație de mare anvergură, mai ales dacă execută un program de reformă economică și socială, nu poate asigura o dreptate completă în fața varietății de situații în care se află numeroase persoane în cauză. Este în primul rând obligația autorităților interne, în special a Parlamentului, de a cântări avantajele și dezavantajele inerente diferitelor soluții dintre care să se poată alege, știut fiind faptul că este vorba de o alegere politică.

Curtea a recunoscut deja că punerea în balanță a drepturilor în cauză și a câștigurilor și pierderilor diferitelor persoane afectate de procesul de transformare a economiei și a sistemului juridic al statului constituie un exercițiu de o dificultate deosebită.

În aceste circumstanțe, autoritățile naționale trebuie să beneficieze de o largă marjă de apreciere, nu numai pentru a alege măsurile care să reglementeze raporturile de proprietate din țară, ci și pentru a avea la dispoziție timpul necesar pentru punerea lor în aplicare….

Totuși, această marjă, oricât de mare ar fi ea, nu este nelimitată, iar exercitarea punerii discreționare a statului, chiar și în cadrul celei mai complexe reforme a statului, nu poate determina consecințe incompatibile cu normele stabilite prin Convenție.

Conform art.1 din Protocolul nr.1, statul are dreptul de a expropria bunuri - inclusiv orice drepturi la despăgubire consfințite de lege - și de a reduce, chiar foarte mult, nivelul despăgubirilor prin mijloace legislative. Ceea ce prevede art.1 din Protocolul nr.1 este ca valoarea despăgubirii acordate pentru o privare de proprietate operată de stat să fie "în mod rezonabil în raport"; cu valoarea bunului. O lipsă totală de despăgubire nu poate fi considerată ca fiind compatibilă cu art.1 din Protocolul nr.1 decât în cazuri excepționale.";

Prin aceeași hotărâre, Curtea a luat notă de sarcina foarte importantă pe care legislația în materie de bunuri imobile naționalizate o impune bugetului de stat și care este dificil de suportat. De asemenea, raportat la disfuncționalitățile mecanismului de restituire sau de despăgubire, Curtea apreciază că este imperativ ca statul să ia de urgență măsuri cu caracter general, care să poată conduce la realizarea efectivă a dreptului la restituire sau la despăgubire, păstrând un just echilibru între diferitele interese în cauză. În acest sens, Curtea sugerează o modificare a mecanismului de restituire actual prin implementarea urgentă a unor proceduri simplificate și eficiente, întemeiate pe măsuri legislative și pe o practică judiciară și administrativă coerentă, care să poată menține un just echilibru între diferitele interese în cauză.

În același timp, Curtea a apreciat că alte exemple de bune practici și de măsuri de modificare legislativă, ce respectă principiile impuse de Convenție și de protocoalele sale, oferite de alte state semnatare ale Convenției, ar putea constitui o sursă de inspirație pentru guvernul pârât (a se vedea în special cauzele Broniowski și Wolkenberg, menționate mai sus). Astfel, refacerea totală a legislației, care să conducă la reguli de procedură clare și simplificate, ar face sistemul de despăgubire mai previzibil în aplicarea sa, spre deosebire de sistemul actual, ale cărui prevederi sunt dispersate în mai multe legi, ordonanțe și hotărâri. Plafonarea despăgubirilor și eșalonarea lor pe o perioadă mai lungă ar putea să reprezinte, de asemenea, măsuri capabile să păstreze un just echilibru între interesele foștilor proprietari și interesul general al colectivității.

Guvernul României, ținând seama de impactul semnificativ asupra bugetului de stat pe care îl va avea plata despăgubirilor conform Titlului VII din Legea 247/2005, generând implicații financiare suplimentare asupra cheltuielilor bugetului de stat și care ar avea drept consecință imposibilitatea menținerii echilibrului bugetar, a adoptat Ordonanța de Urgență nr. 62/2010, prin care se modifică anumite prevederi cu privire la modalitatea de valorificare a titlurilor de despăgubire emise de către Comisia Centrală pentru Stabilirea D. .

Conform art. 3 din Ordonanța de Urgență nr. 62/2010, intrată în vigoare la data de_ " pe perioada de 2 ani de la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe de urgență se suspendă emiterea titlurilor de plată prevăzute în titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum si unele măsuri adiacente". De asemenea conform alin. 2 și 3 din art. 3 "valorificarea titlurilor de despăgubire emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea D. se va face doar prin conversia lor în acțiuni emise de Fondul Proprietatea, corespunzător sumei pentru care s-a formulat opțiunea. Dacă până la data

Nimeni nu contestă obligația judecătorul național de a aplica cu prioritate prevederile CEDO, atunci când normele interne nu sunt în concordanță cu acestea. Cu toate acestea, în privința duratei unei proceduri, s-a consacrat principiul conform căruia acest concept cuprinde si fazele

administrative ale soluționării unei petiții legate de exercițiul unui drept civil, dar aprecierea caracterului rezonabil al acestuia trebuie făcută în fiecare caz în parte, în funcție de circumstanțele sale și de criteriile consacrate în jurisprudența CEDO privitoare la complexitatea cauzei, comportamentul parților și miza procesului pentru cei interesați.

Prin urmare, ținând cont de greutățile întâmpinate în finalizarea procedurii administrative de acordare a despăgubirilor, inclusiv sub aspect financiar, având în vedere și numărul mare al cererilor de restituire formulate de foștii proprietari, prin măsurile luate pentru accelerarea acestei proceduri, legiuitorul a stabilit un criteriu obiectiv pentru soluționarea acestor cereri, respectiv acela al ordinii cronologice în care au fost înregistrate opțiunile, asigurându-se astfel egalitatea de tratament a persoanelor aflate în aceeași situație.

Într-adevăr, necesitatea asigurării unui just echilibru între exigențele intereselor generale ale comunității și imperativele de apărare a drepturilor fundamentale ale individului se reflectă în însăși structura art. 1 din Protocolul nr. 1 și se concretizează în necesitatea existentei unui raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite,si scopul urmărit.

Mai mult, instanța europeană a arătat că în situațiile ce presupun indemnizarea unor categorii largi de persoane prin măsuri legislative ce pot avea consecințe economice importante ale bugetului unui stat, autoritățile naționale trebuie să dispună nu numai de măsurile de natură a garanta drepturile patrimoniale sau a reglementa raporturile de proprietate, dar și pentru a dispune de timpul necesar pentru aplicarea unor astfel de măsuri .

În raport de aceste considerente, Curtea a apreciat că nu există neconcordanțe între dispozițiile art. 6 din CEDO - referitoare la durata rezonabilă a procedurilor - art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 al CEDO, referitor la protecția proprietății omului, la care România este parte, și prevederile art. 3 din Ordonanța de Urgență nr. 62/2010, intrată în vigoare la data de_ .

Prin măsura adoptată de executiv în baza OUG.62/2010 s-a urmărit asigurarea unui just echilibru între interesele foștilor proprietari și interesul general al colectivității, dat fiind numărul mare de cereri de despăgubire și presiunea pe care cuantumul cumulat al despăgubirilor o exercită asupra bugetului de stat în contextul total nefavorabil al crizei economice prelungite ce afectează inclusiv statul român.

Pentru aceste considerente, Curtea a apreciat că suspendarea pe o perioadă de 2 ani de la data intrării în vigoare a OUG 62/2010 a procedurii de emitere a titlurilor de plată prevăzute în titlul VII nu produce consecințe incompatibile cu normele stabilite prin Convenție și urmărește un scop

legitim, și anume acela de a nu crea noi nedreptăți disproporționate. Pe cale de consecință, în temeiul art. 3 din Ordonanța de Urgență nr. 62/2010 va respinge ca nefondată acțiunea reclamanților având ca obiect emiterea titlului de plată pentru suma de 162.200 lei.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții O. M. I.

, F. ANA, F. P. A., F. B. A., F. A. T., F. F. G., C.

I. R. și F. T. E.

, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii reclamanților așa cum a fost formulată cu obligarea pârâtelor la emiterea Titlului de plată în sumă de 162.200 lei, conform Deciziei nr.9093/_ emisă de Comisia Centrală pentru

Stabilirea D. și să efectueze plata în numerar prin virament în contul mandatarului nostru împuternicit cu procură autentică BALTAGA ZINON MIHAI ROI6BTRL01301201B62529XX, deschis la Banca Transilvania Sucursala C. -N. .

În motivele de recurs, recurenții arată că apreciază soluția instanței fondului ca fiind nelegală.

Soluționând cererea reclamanților, instanța nu a ținut cont de circumstanțele speței, printre care și faptul că pârâta A. N. pentru

R. P. a admis cererea de soluționare cu prioritate a notificării subsemnaților, prin Adresa nr. 762061/_

Prin Decizia nr. 3942/_, Î. Curte de casație și Justiție, față de cererea reclamanților de a fi obligată Comisia N. pentru Stabilirea D. să înainteze dosarul evaluatorului și să le emită Decizie de despăgubiri aprecia ca dovedit faptul că: "se urmărește tergiversarea rezolvării situației juridice a imobilului și acordării de despăgubiri către persoanele îndreptățite, cu atât mai mult cu cât Comisia nu a întreprins nici un demers pentru înlăturarea eventualelor lipsuri ale dosarului vreme de mai bine de un an, acționând în sensul înaintării adresei doar după ce a fost chemată în judecată" (o adresă prin care Comisia, în mod nejustificat solicita lămuriri. Totodată, ÎCCJ a arătat că În conformitate cu jurisprudența constantă a CEDO în soluționarea cererilor de acordare a despăgubiri lor rezultate din

aplicarea legii nr. 10/2001, în sensul că aceasta trebuie să se facă într-un termen rezonabil, reținând și că notificarea subsemnaților a fost înaintată în anul 2001 (timp de 9 ani procedura administrativă nefiind finalizată), în mod corect instanța fondului a admis și cererea subsecventă de obligare a pârâtei la decizia reprezentând titlu de despăgubire.

Instanța fondului a apreciat că nu este justificată afirmația potrivit căreia, prin neemiterea Titlului de plată sunt în situația de a nu fi pusă practic în executare sentința civilă nr. 22/_, având în vedere că această sentință obliga doar la emiterea Deciziei de despăgubire, și a fost emisă Decizia nr. 9039/_ .

consideră că afirmația instanței este profund eronată. Motivul pentru care, în practica judecătorească, nu se admit cereri prin care se solicită obligarea autorităților administrative la parcurgerea mai multor etape consecutiv, până la acordarea dreptului efectiv, este acela că se apreciază că, prin hotărârea instanței care obligă la efectuarea etapei unde dosarul notificatorilor s-a blocat, impasul a fost depășit iar autoritățile devin conștiente de existenta dreptului notificatorilor, confirmat prin hotărârea judecătorească. Instanțele nu au nici un motiv să considere că autoritățile vor bloca, din nou finalizarea dosarului.

Pe de altă parte însă, în cazul în care, autoritățile nu finalizează procedura, se impune o sarcină exagerată titularilor dreptului, care se văd nevoiți să apeleze la instanță de mai multe ori pentru finalizarea aceleiași proceduri.

În cauzele Viașu contra României și Atanasiu ș.a. contra României CEDa a subliniat necesitatea finalizării procedurilor privind despăgubirile acordate de Legea nr. 10/2001. În cauza Atanasiu ș.a. contra României, Curtea a arătat că lipsa răspunsului autorităților administrative la cererile de restituire introduse in baza legilor nr. 112/1995 si 10/2001 le-a făcut pe reclamante să suporte o povară disproporționată, aducând astfel atingere la însăși substanța dreptului de acces la justiție [par. 123]. Pronunțarea Curții s-a făcut în condițiile în care aceasta a luat în considerare existența OUG 62/2010 [par. 67].

Asumarea obligației de a soluționa cu prioritate cererea impune finalizarea procedurii, după deblocarea ei prin hotărâre judecătorească, nu ascunderea "sub umbrela" unor acte normative menite să creeze noi obstacole, nu să finalizeze procedura.

Hotărârea instanței de fond contrazice concluziile deciziei nr. 3942/_ a Înaltei Curți de C. și Justiție, pronunțată în raport cu noi, cu privire la termenul rezonabil de soluționare a notificării noastre.

După ce Î. Curte de casație și Justiție a stabilit, prin decizia nr. 3942/_, că s-a trecut de termenul rezonabil de soluționare a notificării noastre, instanța fondului din acest dosar face aprecieri cu caracter general, referitoare la justul echilibru între interesul privat și cel public, asigurat de OUG 62/2010. Aprecierile sunt oricum în contradicție cu cele stabilite prin hotărârea CEDO pronunțată în cauza Atanasiu.

Reiterează faptul că, la momentul soluționării cauzei pilot Atanasiu, acest act normativ era în vigoare, a fost menționată existența lui de hotărârea CEDa și această Curte nu a apreciat că problema este rezolvată de acest act normativ sau că există cea mai mică posibilitate ca situația să fie îmbunătățită în contextul dat. Dimpotrivă, la acel moment Curtea a constatat o încălcare a art. 6 al CEDO și art. 1 din Protocolul 1 la CEDa și a impus statului să ia măsuri. Nici o măsură concretă nu a fost luată de la momentul pronunțării acelei hotărâri. Tot în cauza Viașu c.

României Curtea a arătat că "atunci când principiul restituirii proprietăților confiscate in mod abuziv a fost deja adoptat de către un stat, incertitudinea cu privire la punerea în practică a acestui principiu, fie ea de ordin legislativ, administrativ sau legat de practicile aplicate de autorități, poate genera, atunci când persistă în timp și în lipsa unei reacții coerente și rapide din partea statului, o omisiune a acestuia de a-și îndeplini obligația de a asigura exercitarea efectivă a dreptului de proprietate garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1" [par. 58].

Instanța fondului a observat faptul că, după emiterea Deciziei nr. 9039/_, ANRP nu a mai luat în considerare existența priorității de soluționare a notificării noastre, fiindu-le pus în vedere să așteptăm până când va veni rândul dosarului nostru cu nr. 24160/_ de a fi soluționat prin emiterea Titlului de plată, dar a considerat firească această situație.

Totodată, instanța a apreciat că nu are nicio relevanță reaua-credință a ANRP manifestată și constatată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 3942/_, apreciind că aceasta, prin exercitarea recursului împotriva sentinței civile nr. 22/2010 care a condus la finalizarea dosarului nr._ după intrarea în vigoare a OUG 62/2010, nu a făcut decât să-și exercite drepturile procesuale.

Apreciază că instanța trebuia să soluționeze cauza raportat la particularitățile acestui dosar și nu prin considerente generale față de situația generală a soluționării cererilor formulate în baza legilor pentru restituirea proprietăților. Față de situația particulară, judecătorul național avea obligația de a înlătura de la aplicare dispozițiile unui act normativ incompatibil cu Convenția, conform aprecierilor CEDO.

Invocarea dispozițiilor OG 62/2010 dar și dispozițiile acestui act normativ în sine, față de dispozițiile Sentinței civile nr. 22/_, încalcă dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 al CEDO și dreptul de proprietate prevăzut de art. 1 din protocolul 1 al aceleiași convenții.

Suma de 162.200 lei nu pune în pericol stabilitatea economică a statului, însă pentru recurenți, majoritatea pensionari și suferind de diverse afecțiuni, reprezintă o contribuție esențială la traiul zilnic și posibilitatea de

asigurare a medicamentelor. "Justul echilibru" de care vorbește instanța fondului, se apreciază față de situația concretă.

Concluziile CEDO în cauza Atanasiu, vin să contrazică ferm afirmațiile instanței fondului cu privire la .justul echilibru" și sunt pe deplin aplicabile.

Susțin că amânarea plății la o dată nedefinită "în termen de 15 zile calendaristice de la data existenței disponibilităților financiare" echivalează cu nesoluționarea cererii și încălcarea dreptului de proprietate.

Pentru toate aceste motive, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 și 304¹C.pr.civ., Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:

Reclamanții sunt beneficiarii Deciziei nr. 9039 din_ emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea D. prin care s-a emis titlu de despăgubire în cuantum de 162.200 lei pentru imobilul compus din casă și teren înscris în CF 4799 C., preluat în mod abuziv de la antecesorii reclamanților, titlul de despăgubire fiind emis ca urmare a pronunțării sentinței civile nr. 22 din 20 ianuarie 2010 în dosarul nr._ al Curții de Apel C., irevocabilă.

La o dată ulterioară, reclamanții și-au exprimat opțiunea pentru despăgubiri bănești în condițiile art. 3 lit. h Titlul VII al Legii nr. 247/2005, iar pârâta ANRP prin adresa nr. RG/54858/DN/7806/_ le-a comunicat că emiterea titlului de plată nu poate avea loc ca urmare a intrării în vigoare a dispozițiilor art. 3 alin. 1 din OUG nr. 62/2010 prin care s-a suspendat procedura de emitere a titlurilor de plată pe o perioadă de 2 ani. De asemenea, reclamanții au fost informați că plata despăgubirilor în numerar s-a realizat în limita disponibilităților financiare până la dosarul nr. 03967/_, iar dosarul reclamanților este înregistrat sub nr. 24160/_

Susțin recurenții că refuzul pârâtei de emitere a titlului de plată este unul nejustificat care aduce atingere atât dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din CEDO cât și dreptului la proprietate prevăzut de art. 1 din Protocolul 1 la aceeași Convenție.

Curtea apreciază că instanța de fond în mod corect a statuat că termenul de 2 ani adăugat prin OUG 62/2010 la durata procedurilor urmate până în prezent de către reclamanți reprezintă un remediu rapid și eficient pentru atingerea obiectivelor prevăzute în preambulul acestui act normativ iar prin instituirea lui cerința existenței unui just echilibru între interesul public și cel particular este îndeplinită.

Curtea va achiesa susținerilor instanței de fond conform cărora dezlegarea acestei chestiuni este indisolubil legată de clarificarea unui alt aspect și anume acela dacă există neconcordanțe între dispozițiile art. 6 din CEDO - referitoare la durata rezonabilă a procedurilor - art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 al CEDO, referitor la protecția proprietății omului, la care România este parte, și prevederile art. 3 din Ordonanța de Urgență nr. 62/2010, intrată în vigoare la data de_ .

Instanța de recurs reține că în jurisprudența sa, CEDO a stabilit că datorită unei cunoașteri directe a societății lor și a nevoilor acesteia, autoritățile naționale sunt, în principiu, mai bine plasate decât judecătorul internațional pentru a determina ceea ce este de "utilitate publică";.

dreptului de proprietate, inclusiv măsuri ce presupun privări și restituiri de bunuri. Prin urmare, ele se bucură aici de o anumită marjă de apreciere, ca

în alte domenii asupra cărora se extind garanțiile Convenției.

Mai mult, în în hotărârea din 12 octombrie 2010 dată în cauza M. Atanasiu și alții împotriva României Curte Europeană a Drepturilor omului a reținut că "în materie de restituire de proprietăți, o legislație de mare anvergură, mai ales dacă execută un program de reformă economică și socială, nu poate asigura o dreptate completă în fața varietății de situații în care se află numeroase persoane în cauză. Este în primul rând obligația autorităților interne, în special a Parlamentului, de a cântări avantajele și dezavantajele inerente diferitelor soluții dintre care să se poată alege, știut fiind faptul că este vorba de o alegere politică.

În considerarea jurisprudenței amintite, Guvernul României, ținând seama de impactul semnificativ asupra bugetului de stat pe care îl va avea plata despăgubirilor conform Titlului VII din Legea 247/2005, a adoptat Ordonanța de Urgență nr. 62/2010, prin care se modifică anumite prevederi cu privire la modalitatea de valorificare a titlurilor de despăgubire emise de către Comisia Centrală pentru Stabilirea D. .

Potrivit art. 3 din OUG nr. 62/2010, "pe perioada de 2 ani de la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe de urgență se suspendă emiterea titlurilor de plată prevăzute în titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum si unele măsuri adiacente". De asemenea conform alin. 2 și 3 din art. 3 "valorificarea titlurilor de despăgubire emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea D. se va face doar prin conversia lor în acțiuni emise de Fondul Proprietatea, corespunzător sumei pentru care s-a formulat opțiunea. Dacă până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, persoanele îndreptățite la despăgubiri au optat pentru acordarea titlurilor de plată, dar acestea nu au fost emise de A. N. pentru R.

, pot opta pentru conversia titlurilor de despăgubire În acțiuni emise de Fondul Proprietatea. Persoanele care nu optează pentru conversia
titlurilor de despăgubire în acțiuni emise de Fondul Proprietatea vor primi titluri de plată după expirarea perioadei de suspendare prevăzute la alin.l".
Prin urmare, ținând cont de greutățile întâmpinate în finalizarea procedurii administrative de acordare a despăgubirilor, inclusiv sub aspect financiar, având în vedere și numărul mare al cererilor de restituire formulate de foștii proprietari, prin măsurile luate pentru accelerarea acestei proceduri, legiuitorul a stabilit un criteriu obiectiv pentru soluționarea acestor cereri, respectiv acela al ordinii cronologice în care au fost înregistrate opțiunile, asigurându-se astfel egalitatea de tratament a persoanelor aflate în aceeași situație.
Este de observat că instanța europeană a arătat că în situațiile ce presupun indemnizarea unor categorii largi de persoane prin măsuri legislative ce pot avea consecințe economice importante ale bugetului unui stat, autoritățile naționale trebuie să dispună nu numai de măsurile de natură a garanta drepturile patrimoniale sau a reglementa raporturile de proprietate, dar și pentru a dispune de timpul necesar pentru aplicarea unor astfel de măsuri.
Prin urmare, în raport de toate aceste considerente, Curtea va aprecia că în mod corect instanța de fond a statuat că nu există neconcordanțe între dispozițiile art. 6 din CEDO - referitoare la durata rezonabilă a procedurilor - art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 al CEDO, referitor la protecția proprietății omului, la care România este parte, și prevederile art. 3 din Ordonanța de Urgență nr. 62/2010, intrată în vigoare la data de_ iar măsura adoptată prin OUG nr.62/2010 a urmărit tocmai asigurarea unui just echilibru între interesele foștilor proprietari și interesul general al colectivității, dat fiind numărul mare de cereri de despăgubire și presiunea pe care cuantumul cumulat al despăgubirilor o exercită asupra bugetului de stat în contextul total nefavorabil al crizei economice prelungite ce afectează inclusiv statul român.
Nu în ultimul rând trebuie observat că în jurisprudența sa constantă, Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de C. și Justiție a reținut că în ceea ce privește conformitatea acestor dispoziții legale cu normele constituționale și convenționale, Curtea Constituțională a statuat, prin mai multe decizii (nr.1633/2011, nr.499/2012) între altele, următoarele argumente pe care instanța de recurs și le însușește:
- necesitatea contracarării efectelor economice destabilizatoare pe care le-ar fi avut valorificarea imediată a titlurilor de plată este de natură să confere caracter constituțional măsurii prevăzute de textul de lege criticat, din perspectiva respectării exigențelor impuse de norma constituțională.
-cât privește critica privind încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, Curtea observă că aceasta nu poate fi primită, deoarece prevederile legale criticate nu afectează regimul unui drept fundamental, dreptul de proprietate, ci statuează cu privire la procedura prin care acesta poate fi valorificat.
- adoptarea actului normativ criticat a fost determinată de circumstanțe excepționale, legate de stabilitatea economică a statului român, urmărindu-se promovarea unor măsuri care să împiedice imposibilitatea menținerii echilibrului bugetar iar soluția legislativă criticată reprezintă o normă temporară, care nu aduce atingere înseși substanței dreptului la valorificarea titlurilor de despăgubire emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea D., obligația statului urmând a se executa după expirarea perioadei de suspendare de 2 ani. În aceste condiții, Curtea a
  reținut că aceste circumstanțe speciale reclamă cu evidență o diferență de tratament juridic.
- Curtea a apreciat că nu poate fi reținută nici încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 15 alin. (2), dat fiind faptul că prevederile criticate sunt norme de procedură, de imediată aplicare, cu efecte pentru viitor, și nu pentru trecut.
- nu este întemeiată nici critica referitoare la încălcarea principiului egalității în drepturi, întrucât prevederile amintite nu instituie o discriminare neconstituțională, ci reprezintă o reglementare care își găsește o justificare obiectivă și rezonabilă prin prisma motivațiilor economice care au stat la baza edictării actului normativ din care acesta face parte.
- prin aceleași decizii, Curtea a mai observat că un act normativ care, prin conținutul său, urmărește găsirea resurselor necesare pentru executarea obligațiilor statului nu este de natură să contravină dispozițiilor art. 44 din Constituție, chiar dacă afectează celeritatea procedurii. Textul de lege criticat nu aduce atingere existenței dreptului de proprietate, ci prevede o modalitate temporară de exercitare a acestui drept, respectiv valorificarea, pentru o perioadă de 2 ani, a titlurilor de plată emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea D., prin conversia acestora în acțiuni emise de Fondul "Proprietatea" corespunzător sumei pentru care a fost formulată opțiunea. Or, acest lucru nu echivalează cu imposibilitatea valorificării dreptului de creanță asupra statului, fapt ce ar contraveni dispozițiilor constituționale ale art. 44, ci cu reglementarea unei modalități de valorificare determinate de contextul economic actual, caracterizat prin restrângeri de natură bugetară și dificultăți în menținerea echilibrului bugetar.

Prin urmare, măsura criticată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit, reprezentând o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituție, în condițiile unei crize financiare accentuate.

Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia recursul declarat ca fiind nefondat iar în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. îl va respinge și va menține în întregime hotărârea recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E

	Respinge recursul declarat de reclamanții O.		M.	I., F.	ANA,
F.	P. A., F. B. A., F. A. T., F.	F.		G., C.	I.

R. și F. T. E., împotriva sentinței civile nr. 120 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel C. pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 22 aprilie 2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

A. M. C. M. S. C. P.

GREFIER

V. D.

red.M.S./A.C.

2 ex. - _

Decizia civilă nr. 4520/2013. Obligare emitere act administrativ

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 4520/2013. Obligare emitere act administrativ

F. A. T., F. F. G.	, C.		I. R., și F.	T.	E.	, în
contradictoriu cu pârâții A.		N.	PENTRU R.	P.		, A.
N. PENTRU R. P.		- D.	PENTRU A.	D.		ÎN N.