Decizia civilă nr. 535/2013. Contencios. Refugiați
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
Dosar nr. _
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 535/R
Ședința Camerei de Consiliu din 10 Mai 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE V. F.
J. ecător V. P.
J. ecător N. B.
ier A. H.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de către intimatul O. R. pentru I., D. A. și I., cu sediul în București, str. Tudor Gociu, nr. 24A, sector 4, prin C. Regional M., cu sediul în Ș. M., str. cetății nr. 1A, județul M., împotriva sentinței civile nr. 12095 din_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare, în contradictoriu cu intimatul-petent A. SA - cetățean yemenit, cu domiciliul procesual ales în B. M., str. M., nr. 20, având ca obiect refugiați.
Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc la data de_, pronunțarea în cauză s-a amânat pentru data de_, iar în urma deliberării s-a pronunțat decizia de mai jos.
T.
Deliberând asupra cererii de față, constatăm următoarele:
Prin sentința civilă nr._ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei B. M. s-a dispus admiterea în parte a plângerii petentului A. SA
, formulată în contradictoriu cu intimatul O. R. pentru I. - D. A. și
- C. Regional M., în consecință desființarea hotărâri nr. 2436286/k/VG din data de_ a O.R.I. - D. A. și I. - C. M. și s-a acordat petentului protecția subsidiară.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Prin Hotărârea nr. 2436286/h/VG/_, emisă în dosarul nr. 20058/2012 a fost respinsă cererea petentului pentru acordarea statutului de refugiat ori a protecției subsidiare.
Împotriva acestei hotărâri petentul a formulat plângere înregistrată sub numărul prezentului dosar.
Conform art. 23 alin. 1 din Legea nr. 122/2006, statutul de refugiat se poate acorda la cerere străinului care, în urma unei temeri bine întemeiate de a fi persecutat pe considerente de rasă, religie, naționalitate, apartenență la un anumit grup social sau opinie politică, se află în afara țării sale de origine și
care nu poate primi sau, ca urmare a acestei temeri, nu dorește protecția acestei țări.
Prin persecuție se înțelege o acțiune care este suficient de gravă prin ea însăși ori prin repetarea faptelor pentru a expune solicitantul unor pericole de natură să îi aducă atingere vieții, integrității corporale ori libertății sale, ori pentru a-l împiedica în mod evident să trăiască în țara sa de origine și are la bază unul sau mai multe dintre următoarele motive: rasă, naționalitate, religie, apartenență la un anumit grup social sau opinie politică, indiferent dacă motivele sunt reale sau au fost atribuite persoanei în cauză de agentul care exercită persecuția.
În ceea ce privește motivele invocate de petent în sprijinul prezentei plângeri, instanța reține că acestea nu se încadrează în dispozițiile art. 23 din Legea nr.122/2006.
În ceea ce privește petitul subsidiar, instanța reține că legiuitorul a prevăzut în articolul 26 din Legea nr. 122/2006 posibilitatea acordării protecției subsidiare străinului, în cazul neîndeplinirii cerințelor pentru recunoașterea statutului de refugiat, și cu privire la care există motive temeinice să se creadă că, în cazul returnării sale în țara de origine, respectiv în țara în care își avea reședința obișnuită, va fi expus unui risc serios și care nu poate sau, datorită acestui risc, nu dorește protecția acelei țări.
Conceptul de protecție subsidiară se bazează pe obligațiile internaționale pe care statele și le-au asumat în ceea ce privește netrimiterea unei persoane într-un teritoriu în care viața sau libertatea i-ar fi amenințate, această formă de protecție putând fi aplicată atunci când o persoană nu întrunește condițiile pentru recunoașterea statutului de refugiat și are ca scop protejarea persoanelor împotriva încălcărilor grave ale drepturilor omului.
Instanța apreciază că declarațiile petentului sunt credibile în contextul existent în țara de origine (a se vedea informația relevantă oferită de O.R.I. - filele 29 - 33).
Pe de altă parte informațiile din țara de origine confirmă temerile petentului de a fi supus, în eventualitatea unei repatrieri, la tortură, tratamente inumane și riscului unei agresiuni sau chiar al unui asasinat.
Instanța face aplicare în cauză și a prezumției de bună credință (dincolo de aspectele evidențiate ce țin de starea de fapt probată de petent și identitatea acestuia) prevăzută de art.15 din Legea 122/2006.
Pentru considerentele enunțate instanța apreciază că sunt îndeplinite cerințele art.26 alin.1 și alin.2 pct.2 din Legea 122/2006 în sensul acordării protecției subsidiare, cererea urmând a fi admisă în parte potrivit dispozitivului.
Împotriva sentinței a declarat recurs intimata, arătând următoarele:
Conform art. 26 din Legea nr. 122/2006 cu completările și modificările ulterioare raportat la art. 3 al Convenției Europene pentru Drepturile Omului, în R. ia, se poate acorda protecție subsidiară străinului care nu îndeplinește condițiile prevăzute la art. 23 alin. 1 din Legea nr. 122/2006 cu completările și modificările ulterioare și cu privire la care există motive temeinice să se creadă că în cazul returnării în țara de origine, respectiv în țara în care își avea
reședința obișnuită, va fi expus unui risc serios și care nu poate sau, datorită acestui risc, nu dorește protecția acelei țări. Prin risc serios se înțelege:
condamnarea la pedeapsa cu moartea sau executarea unei astfel de pedepse; sau
tortură, tratamente sau pedepse inumane ori degradante; sau
o amenințare serioasă, individuală, la adresa vieții sau integrității, urmare a violenței generalizate în situații de conflict armat intern sau internațional, dacă solicitantul face parte din populația civilă.
De asemenea, art. 12 din HG nr. 1251/2006 privind normele metodologice de punere în aplicare a Legii nr.122/2006 modificată, privind azilul în R. ia, precizează: ˝ La aprecierea temerii bine întemeiate de persecuție, potrivit art. 23 alin.1 din lege, și a riscului serios, potrivit art.26 alin 1 din lege, autoritatea competentă va lua în considerarea atât dacă acestea au fost cauzate de evenimente care s-au petrecut ulterior părăsirii țării de origine. De asemenea, autoritatea competentă va lua în considerare ca temerea bine întemeiată de persecuție, în sensul art. 23 alin.1 din lege, și riscul serios, în sensul art. 26 alin.1 din lege, pot fi cauzate și de acțiunile desfășurate de solicitant după părăsirea țării de origine, îndeosebi atunci când s-a stabilit ca acțiunile respective constituie expresia și continuarea convingerilor sau a orientărilor pe care le avea în țara de origine.˝
Având în vedere informațiile existente în dosarul personal, coroborate cu cele existente în motivarea plângerii intimatului-petent împotriva hotărârii O. ui R. pentru I. și cu cele reținute de către instanța de judecată, apreciază sentința sus-menționată ca netemeinică și nelegală din următoarele considerente:
Conform art. 15 din Legea nr. 122/2006 modificată privind azilul în R. ia: Atunci când o parte din motivele invocate în cererea de azil, care ar justifica acordarea unei forme de protecție, nu sunt probate cu documente sau alte dovezi, se acordă prezumția de bună-credință dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiții:
solicitantul a depus toate eforturile pentru a-și susține cererea de azil;
toate elementele relevante aflate la dispoziția solicitantului au fost prezentate, iar lipsa unor astfel de elemente a fost justificată în mod rezonabil;
declarațiile solicitantului sunt considerate coerente și plauzibile și nu sunt contrazise de informațiile din țara de origine, relevante pentru cazul acestuia;
solicitantul a depus cerere de azil cât mai curând posibil, iar eventuala întârziere este justificată din motive întemeiate;
credibilitatea generală a solicitantului a fost stabilită.
Recurenta apreciază că instanța în mod greșit a stabilit credibilitatea generală a solicitantului de azil și a considerat că declarațiile acestuia referitoare la situația personală din țara de origine sunt credibile, fără a proceda la o analiză a aplicabilității prezumției de bună-credință în acest caz,
fără a lua în considerare prevederile legale în domeniu menționate mai sus, deși situația de fapt o impunea, în condițiile în care o parte din motive, sau toate motivele invocate, în cererea de azil, care ar justifica acordarea unei forme de protecție, nu au fost probate cu documente sau alte dovezi.
Solicitantul nu a cerut acordarea unei forme de protecție în R. ia cât mai curând posibil după venirea sa, depunând o cerere de azil doar după depistarea sa de către autoritățile române.
Recurenta apreciază că în mod nejustificat instanța a ignorat declarațiile contradictorii ale intimatului-petent, date cu ocazia susținerii interviului, referitoare la situația sa personală din țara de origine și la motivele care l-ar fi determinat să plece din Yemen și a apreciat ca fiind credibile declarațiile acestuia privind amenințările din partea organizației extremiste Ansar Sharia. Apreciază că starea de pericol care s-a evidențiat că ar fi existat pentru solicitant nu este reală și a fost prezentată într-o formă agravată, pentru a justifica părăsirea țării de origine de către solicitant.
În al doilea rând, chiar dacă am susține, ignorând toate aspectele contradictorii menționate mai sus, faptul că situația solicitantului de azil este astfel cum a fost prezentată de acesta, având în vedere aspectele relatate cu ocazia susținerii interviului la Inspectoratul General pentru I. cât și în fața instanței de fond și ținând cont de informațiile pentru țara de origine, nu se poate vorbi în acest caz de riscul serios de a fi supus, în situația întoarcerii în Yemen, la tortură, tratamente sau pedepse inumane ori degradante, astfel cum greșit a apreciat instanța de fond.
În al treilea rând, luând în considerare declarațiile solicitantului, coroborate cu informațiile pentru țara de origine, rezultă că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 26 alin. 1 și alin. 2 pct.2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în R. ia cu modificările și completările ulterioare, întrucât nu există motive să se creadă intimatul-petent va fi supus în țara de origine la tortură, tratamente inumane sau degradante. Din cele declarate de către intimatul-petent nu poate fi identificat un element de tortură, în sensul avut în vedere prin Convenția împotriva torturii și altor pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante: agent al autorității publice sau orice altă persoană care acționează cu titlu oficial, sau la instigarea sau cu consimțământul expres sau tacit al unor asemenea persoane.
Intimatul petent a făcut referire la faptul că în luna iulie 2011 ar fi fost reținut timp de 7 zile de către membrii organizației Ansar Sharia și ar fi reușit să fugă în contextul unui bombardament. Ulterior, cel în cauză nu ar mai fi avut probleme cu organizația respectivă până în luna noiembrie 2011, când mașina sa ar fi fost lovită de un singur glonț în cadrul unor focuri de armă care s-au tras în stradă. Din declarațiile solicitantului și din informațiile pentru țara de origine, nu a rezultat faptul că ar fi în pericol în țara de origine, astfel cum incorect s-a reținut de către instanța de fond în sentința civilă contestată. Astfel, după cum a precizat în cuprinsul întâmpinării, intimatul-petent nu a depus cerere de azil imediat după sosirea în R. ia, în Europa, din atitudinea sa nerezultând faptul că ar fi o persoană aflată în nevoie de protecție internațională.
În al patrulea rând, referitor la situația din țara de origine, recurenta apreciază că instanța de fond a reținut în mod selectiv informațiile pentru țara de origine, în condițiile în care astfel cum rezulta din materialul oferit de Biroul specializat din cadrul Inspectoratului General pentru I., apreciind că acestea confirmă susținerile intimatului(pag. 3 alin. 4 și 5 ale sentinței civile contestate). Referitor la declarațiile intimatului-petent cu privire la organizația Ansar Sharia,recurenta amintește informațiile pentru țara de confirmate chiar de declarațiile celui în cauză, conform cărora autoritățile din Yemen consideră organizația Ansar Sharia ca fiind o organizație ilegală, și întreprind măsuri împotriva acestora.
În al cincilea rând, în ceea ce privește accepțiunea tratamente sau pedepse inumane sau degradante se impun următoarele precizări:
Nu există o definire cu caracter normativ a acestor termeni, aceasta regăsindu-se în cadrul jurisprudenței CEDO. Astfel că, Curtea distinge trei categorii de comportament interzis: tortura-un tratament inuman deliberat care cauzează suferințe foarte puternice și crude; tratament inuman- cauzarea unei suferințe mintale și fizice foarte puternice; maltratarea trebuie să atingă un nivel minim de severitate precum durata tratamentului, efectele lui fizice și mintale, în unele cazuri, sexul, vârsta, și sănătatea victimei etc.; tratament/pedeapsă degradant(ă)- maltratarea menită să-i trezească victimei sentimente de teamă, frică, îngrijorare și inferioritate, capabilă să o umilească și înjosească și să stopeze orice posibilitate de a opune rezistență fizică s-au morală; prin urmare, tratamentul este degradant atunci când în opinia victimei sau a celor din jur, ea a suferit ˝ umilire s-au înjosire care a atins nivelul minim de severitate ˝. Acel nivel trebuie să fie stabilit în dependență de circumstanțele cazului. Pentru ca o pedeapsă să fie considerată degradantă și să constituie o încălcare a art. 3 din CEDO ˝ umilirea sau înjosirea trebuie să atingă un anumit nivel ˝ și trebuie să prezinte mai mult decât înjosire. Curtea Europeană nu are nici o îndoială în privința faptului că art. 3 nu se referă în exclusivitate numai la cauzarea suferinței fizice, ci a celei mintale - ˝ Cauzarea unor suferințe mintale creând o stare de îngrijorare și stres prin intermediul altor acte de violență corporală˝.
Raportând noțiunea de tortură la cea de tratamente inumane sau degradante este necesar a fi subliniate următoarele aspecte: a) între tortură și tratamente inumane sau degradante există o diferență de grad, tortura fiind cea mai puternică formă de rău tratament; b) în ceea ce privește latura subiectivă actelor de tortură, se observă faptul că forma de vinovăție este intenția calificată prin scop-obținerea de informații, mărturisiri, pedepsire sau intimidare; c) deosebit de importantă este calitatea agentului de tortură: agent al autorității publice sau orice altă persoană care acționează cu titlu oficial, sau la instigarea sau cu consimțământul expres sau tacit al unor asemenea persoane.
În data de_ intimatul reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
Analizând recursul prin prisma prevederilor art. 304 și art. 304¹ Cod de procedură civilă și în raport de motivele invocate, tribunalul reține următoarele:
Contrar susținerilor recurentei, prima instanță s-a pronunțat asupra prezumție de bună-credință prevăzută de art. 15 din Legea 122/2006, în sensul constatării ei, reținerea acesteia nefăcându-se cu încălcarea prevederilor legale incidente și luându-se în considerare cadrul special în care aceasta trebuie analizată, respectiv în raport de situația personală a titularului cererii de acordarea a unei forme de protecție.
Pe de altă parte, din coroborarea situației personale a reclamantului cu informațiile pentru țara de origine, tribunalul apreciază că prima instanță a reținut în mod corect îndeplinirea condițiilor pentru acordarea protecției subsidiare, din actele și lucrările dosarului nerelevându-se aspecte care să determine modificarea sau casarea sentinței pronunțată, motiv pentru care recursul urmează a fi respins conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de intimatul INSPECTORATUL GE. RAL PENTRU I., cu sediul ales în Ș. M., str. cetății, nr.1A, împotriva sentinței civile nr. 12095 din_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare, jud. M. .
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de azi,_ .
Președinte,
J. ecător,
J. ecător,
V. F.
V.
P.
N. B.
G. ier,
H.
Red. F.V. / _
Tred. O.M.O./_ /ex. 2
J. ECĂTOR LA FOND D. D.
