Decizia civilă nr. 545/2013. Contencios administrativ. Contestație la executare
| Comentarii |
|
Dosar nr._ R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 545/2013
Ședința publică de la 19 Aprilie 2013 Completul constituit din:
P. R. -M. V.
Judecător B. G. Z. Judecător I. P. Grefier A. P.
Pe rol fiind judecarea cauzei contencios administrativ și fiscal privind pe contestator CURTEA DE APEL CLUJ, PRIN P. V. M. și pe intimat S. V., intimat B. A. O. -T., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța verificând competența, în temeiul art. 159 ind. 1 coroborat cu art.
402 al. 2 C.pr.civ, constată că este competentă să soluționeze prezentul recurs.
Nemaifiind alte cereri și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 150 C.pr.civ, instanța reține cauza în pronunțare pe baza înscrisurilor aflate la dosar.
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.13221/_ pronunțată de Judecătoria Cluj- Napoca, a fost respins petitul privind suspendarea executării silite în dosarul execuțional 213/2008 al BEJ O. -Ț. ca rămas fără obiect și a fost respinsă contestația la executare formulată de contestatorul C. de A. C.
, în contradictoriu cu intimata S. V., având ca obiect executarea silită efectuată în dos. execuțional 213/2008 al BEJ O. -Ț. ca neîntemeiată.
În motivarea acestei soluții, instanța de fond a reținut că prin Sentința civilă nr. 284/_ a T. ului Sălaj s-a admis acțiunea formulată de reclamanți, printre care și intimata S. V. și au fost obligați paratii M. ul Justitiei, C. de A. C. si Tribunalul Sălaj, in solidar la plata actualizată la zi în raport de indicele de inflație a sporului de risc si suprasolicitare neuropsihica în procent de 50% calculat la salariul de bază brut de începând cu data de_ până la zi și în continuare până la data pensionării pentru reclamanta S. V. .
Prin Sentința civilă nr. 246/_ a T. ului Sălaj s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți, printre care și intimata S. V. și au fost obligați pârâții M. ul Justitiei, C. de A. C. si Tribunalul Sălaj la plata indemnizației lunare de 10% din salariul brut pentru perioada_ până la zi, actualizată în raport cu rata inflației începând cu data de la care erau datorate aceste sume și până la data plății efective, până la data pensionării pentru reclamanta S. V., fiind stabilită suma de 2789 lei.
Prin aceeași hotărâre a fost obligat pârâtul M. ul Economiei și Finanțelor să asigure fondurile necesare acestor plăți.
Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs, iar prin Decizia nr. 1424/R/2008 din_ au fost admise recursurile declarate de pârâții M. ul Justitiei, C. de A. C. si Tribunalul Sălaj M. ul Economiei și Finanțelor și Direcția generală a Finanțelor Publice, și a fost respinsă în întregime acțiunea formulată de către reclamanți, ca nefondată.
Prin Sentința civilă nr. 285/_ a T. ului Sălaj, s-a admis acțiunea reclamanților, printre care și intimata S. V. și au fost obligați pârâții M. ul Justitiei, C. de A. C. si Tribunalul Sălaj să calculeze și să plătească reclamanților sporul de confidențialitate de 15% din salariul de bază, începând cu luna ianuarie 2005 și până la rămânerea definitivă a hotărârii, precum și pe viitor, sume reactualizate cu indicele de inflație de la data scadenței plății și până la data plății efective, pentru reclamanta S. V. fiind stabilită suma de 4181 lei. Prin aceeași hotărâre a fost obligat pârâtul
M. ul Economiei și Finanțelor să asigure fondurile necesare acestor plăți. La data de_, intimata S. V. a solicitat BEJ Oszoczi Ț.
Kovacs executarea silită a titlului executoriu format din Sentința civilă nr. 284/_ a T. ului Sălaj, Sentința civilă nr. 246/_ a T. ului Sălaj, Sentința civilă nr. 285/_ a T. ului Sălaj, sens în care s-a format dosarul execuțional nr. 213/2008.
La data de_ a fost emisă somație către debitorul Tribunalul Sălaj să plătească creditoarei suma datorată, în sens contrar se va proceda la executare silită, conform legii. Ulterior, la data de_ creditoarea a
formulat cerere prin care a solicitat continuarea executării silite, solicitând aplicarea directă a dispozițiilor constituționale și a Convenției Europene a Drepturilor Omului, înființarea popririi și executarea silită a titlurilor executorii, iar la data de_ BEJ Oszoczi Ț. Kovacs a dispus înființarea popririi contului debitorului C. de A. C., la terțul poprit Trezoreria Jud. C., până la concurența sumei de 14903,15 lei, reprezentând 13893 lei debit și 1010,15 lei cheltuieli de executare.
La data de_ creditoarea a formulat către BEJ Oszoczi Ț. Kovacs o cerere prin care a arătat că solicită înființarea popririi pe conturile
M. ului Justiției B. ești, având în vedere faptul că acesta este ordonator principal de credite, fără a renunța însă la cererea privind executarea silită împotriva debitoarei C. de A. C., iar la data de_ s-a sistat poprirea înființată pe conturile debitoarei C. de A. C.
La data de_ s-a dispus înființarea popririi contului debitorului Ministerul Justiției, la terțul poprit Trezoreria B. ești, până la concurența sumei de 15403,15 lei, reprezentând 13893 lei debit și 1510,15 lei cheltuieli de executare.
Instanța de fond a apreciat că, având în vedere că intimata a arătat că nu a stăruit în executarea titlului executoriu desființat, Sentința civilă nr. 246/_ a T. ului Sălaj, aspect care se coroborează cu faptul că debitul este în cuantum de 13893 lei, sumă care rezultă din calculul efectuat de Tribunalul Sălaj, și care a fost menționată în cuprinsul popririlor
înființate, astfel că motivul invocat de contestatoare cum că se tinde la executarea unui titlu desființat este neîntemeiat.
În ceea ce privește constatarea ca suspendată a executării silite în baza OUG 71/2009, instanța de fond a reținut că titlurile executorii privesc drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar și stabilesc creanțe în sarcina unei instituții publice, astfel că în cauză sunt incidente prevederile OUG nr. 71/2009, OUG nr.45/2010,
apreciind că în cauză se impune pe de o parte analiza în sensul respectării art. 6, al.1 din CEDO și pe de altă parte în sensul respectării art. 1 din Protocolul 1 la Convenție, apreciind că refuzul statului de a plăti suma de bani la care a fost obligat printr-o hotărâre judecătorească este de natură să încalce atât dreptul la un proces echitabil, cât și dreptul de proprietate protejat de art. 1 al Protocolului nr. 1, dacă nu poate fi justificată printr-una din excepțiile prevăzute la acel articol.
Instanța de fond a apreciat că în speță există o ingerință a statului, care prin actele normative emise a eșalonat plata creanței și a suspendat orice formă de executare silită, fiind așadar prevăzută de lege, ingerință care nu urmărește un scop legitim.
Așadar, analizând din prisma art. 6 din CEDO, instanța a apreciat că acesta este încălcat atât sub aspectul încălcării dreptului de acces la justiție, prin faptul că nu se execută o hotărâre definitivă, executarea făcând parte din noțiunea de drept de acces la justiție, fără de care acesta ar fi doar un drept iluzoriu, cât și sub aspectul nerespectării termenului rezonabil al procedurii (care include de asemenea perioada de executare a unei hotărâri judecătorești) și că în același timp se încalcă și dreptul de proprietate protejat de art. 1 din Protocolul nr. 1, în fapt creditoarea așteaptă deja de 4 ani de zile recuperarea creanței și i se impune să aștepte încă 4 ani și să accepte și plata eșalonată a sumelor de bani.
Or, una dintre garanțiile care trebuie să însoțească un proces civil este aceea ca procedura să se desfășoare într-un termen rezonabil, care se calculează, în cauza de față de la data sesizării instanței- dies a quo (Katte Klitsche de la Grang), fiind inclusă în calculul acestui termen și punerea în executare a hotărârilor judecătorești ( Silva Pontes ).
Așa fiind, constatând că există contradicție între prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009, modificată și completată cu actele normative mentionate mai sus și dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului precum și ale art. 1 din Protocolul nr. 1, în temeiul art. 20 alin. (2) din Constituția României, instanța a dat prevalență dispozițiilor convenționale în soluționarea litigiului cu care a fost învestită.( a se vedea . Hotararea Antonetto c. Italiei din _
, Hotararea Lunari c. Italiei din_, Hotararea Logothetis c. Greciei din_, Hotararea Dimitrios Giorgiadis c. Greciei din_, Hotararea Bourdov c. R. iei din_, Hotararea Oneryldiz c. T. iei din_, Hotararea Karahalios c. Greciei din_, Hotararea Jasiuniene c. Lituaniei din_, si Hotararea Sabin P. escu c. R. iei din_ .)
Pentru aceste considerente, reținând că în cauză nu sunt întrunite disp. Art. 399 Cod proc.civ., contestatorul nefăcând proba nici unei împrejurări care ar atrage nulitatea executării sau a vreunui act de executare în dosarul execuțional nr. 213/2008 a respins contestația formulată ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței civile menționate, a declarat recurs C. de A.
C.
, solicitând în temeiul art.312 alin. 1 și 3 raportat la art.304 pct.9 și la 304¹ C.pr.civ.,admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și admiterea contestației la executare.
În motivarea recursului declarat, s-a arătat în esență că sentința civilă recurată este nelegală, fiind dată cu nerespectarea dispozițiilor normative în vigoare și cu ignorarea deciziilor Curții Constituționale, decizii general obligatorii conform art. 145 din Constituție și conform art. 11 alin.(3) din Legea nr. 47/1992 republicată. Astfel, în mod greșit a fost respinsă contestația împotriva executării silite ce formează obiectul dosarului de
executare 213/2008 al Biroului executorilor judecătorești asociați O. -T. cu sediul în Z. .
În ce privește reținerea instanței de fond privind aplicarea directă a dispozițiilor CEDO în maniera aleasă, a apreciat că nu este susținută în cauză, întrucât cerința raportului de proporționalitate este îndeplinită, fiind de văzut în acest sens cele statuate prin deciziile Curții Constituționale, referitor la compatibilitatea prevederilor O.U.G. nr. 71/2009 cu cele ale art. 6 par. 1 și ale art. 1 din Protocolul nr. 1, dar și prevederile Convenției referitoare la marja de apreciere a statelor asupra măsurilor pe care le dispun în legătură cu exercitarea drepturilor prevăzute de Convenție în concordanță cu interesul public.
S-a arătat că executarea silită demarată la cererea creditoarei intimate este nelegală deoarece deși are ca obiect drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de_, face abstracție de dispozițiile incidente din OUG nr. 71/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, că suspendarea de drept a executărilor silite deja începute are deopotrivă semnificația imposibilității de demarare a unor executări silite noi și că demersurile de executare silită inițiate împotriva Curții de A. C., vin în contradicție cu textele de lege anterior enunțate și sunt lovite de nulitate ca și executarea silită în sine.
A apreciat că prevederile art. 1-3 din O.U.G. nr. 71/2009, precum și dispozițiile art. 1 alin. 2, din O.U.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii cu modificările și completările ulterioare, așa cum a fost modificată prin dispozițiile Legii nr. 92/2011 consacră un impediment legal, de ordine publică, în calea continuării executării silite.
Prin adoptarea și aplicarea acestor acte normative nu se neagă existența și întinderea drepturilor constatate prin hotărâri judecătorești irevocabile și nici nu se refuză punerea în executare a acestora, ci doar se stabilește o modalitate de executare, justificată de apărarea stabilității economice a statului. Masurile instituite păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite (executarea eșalonată a plăților stabilite prin hotărârile judecătorești) și obiectivul urmărit (asigurarea stabilității economice a statului) și că ele au un caracter pozitiv, întrucât Guvernul recunoaște obligația de plată în sarcina autorității statale și își asumă efectuarea plăților în modalitatea stabilită.
Din expunerea de motive a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009, precum și a ordonanțelor care au modificat-o, rezultă că instituirea acestor măsuri de eșalonare a fost determinată de existența unui mare număr de titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sistemul bugetar, ceea a condus la o imposibilitate a autorității statale de a executa hotărârile judecătorești pronunțate, în special în actualul context de acută criză economică.
Totodată, se precizează că nepromovarea acestor măsuri legislative ar avea drept consecință imposibilitatea menținerii echilibrelor bugetare și, în mod implicit, nerespectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar.
Prin urmare, adoptarea acestei reglementări speciale a fost determinată de circumstanțele excepționale care au impus instituirea unor măsuri prin care să fie eșalonată plata sumelor decurgând din anumite categorii de titluri executorii, fără ca prin aceasta să se aducă atingere
substanței înseși a drepturilor, deoarece, potrivit art. 1 alin. (3) din ordonanță, pentru a se evita devalorizarea sumelor ce fac obiectul titlurilor executorii, acestea se actualizează cu indicele prețurilor de consum, ceea ce garantează o executare în totalitate a creanței ce nu va fi astfel erodată de inflație și, totodată, se acordă statului posibilitatea să identifice resursele financiare necesare achitării acestor sume.
În consecință, și controlul de convenționalitate asupra Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 din perspectiva respectării garanțiilor dreptului la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și a dreptului la nediscriminare, reglementat de art. 14 din Convenție, ori a dreptului de proprietate, consacrat de art. 1 din Protocolul nr.l adițional la Convenție, se cuvine a fi efectuat în acest context.
Astfel, potrivit cerințelor impuse de art. 21 din Constituția României și art. 6 din Convenție, autoritatea publică este ținută a constitui un arsenal de mijloace care să permită executarea hotărârilor judecătorești, executare văzută ca parte integrantă a procesului civil, fără a cărei finalizare dreptul de acces la justiție nu poate fi calificat ca real și efectiv.
Admițând că anumite amânări ale executării pot fi justificate în situații particulare, C. Europeană a Drepturilor Omului a statuat că autoritățile dispun de un termen rezonabil pentru a identifica mijloacele adecvate de punere în executare a hotărârilor judecătorești, acest termen neputând însă să depășească ceea ce este strict necesar pentru a găsi soluțiile cele mai potrivite în situațiile excepționale date1.
Este adevărat că autoritățile statale nu se pot prevala de lipsa fondurilor necesare executării unei hotărâri judecătorești îndreptate împotriva lor, însă, în situații de excepție, cum ar fi îndatorare excesivă, încetare de plăți, dificultăți financiare deosebite, stabilirea unui termen rezonabil pentru executare este o măsură ce intră în marja de apreciere a statului, respectând atât dreptul de acces la justiție, cât și dreptul la un proces echitabil (sub aspectul duratei procedurii).
Pe de altă parte, C. a apreciat că o autoritate statală nu ar putea să invoce lipsa de lichidități, pentru a justifica refuzul de a executa o hotărâre judecătorească3. Or, în cauza de față, statul nu refuză executarea hotărârilor judecătorești, ci se obligă la plata eșalonată a sumelor prevăzute prin acestea, stabilindu-se o perioadă de timp rezonabilă, în contextul deficitului bugetar grav actual și a condițiilor economice generale extrem de dificile.
De altfel, executarea eșalonată a unor titluri executorii care au ca obiect drepturi bănești nu este interzisă în niciun mod de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece executarea tino icto constituie doar o modalitate de executare și nu echivalează cu o neexecutare.
Pe de altă parte, așa cum a statuat Curtea Constituțională în jurisprudența sa, mecanismul eșalonării plății, ca modalitate de executare a unei hotărâri judecătorești, poate fi considerat în concordanță cu principiile consacrate de jurisprudența Curții Constituționale și Curții Europene a Drepturilor Omului, dacă sunt respectate anumite condiții: tranșe de efectuare a plăților intermediare precis determinate, termen rezonabil de executare integrală, acoperirea eventualei devalorizări a sumei datorate4.
Or, sub acest aspect, este evident că dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 respectă toate aceste condiții.
Pe de altă parte, apreciem că actul normativ analizat nu contravine nici prevederilor art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în sensul că ar institui o discriminare pozitivă, în favoarea statului, în calitate de debitor sau o discriminare în rândul aceleiași categorii de creditori. Astfel, în jurisprudența sa, C. Europeană a statuat că o deosebire de tratament juridic este discriminatorie atunci când nu este justificată în mod obiectiv și
rezonabil, aceasta însemnând că nu urmărește un scop legitim sau nu păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere. Prin urmare, a apreciat că nu se poate reține existența niciunei discriminări între părțile din procedura executării, în sensul că statul și-ar aroga mai multe drepturi decât debitorii - persoane de drept privat, în ceea ce privește executarea hotărârilor judecătorești, dar nici a unei discriminări între creditori.
De asemenea, s-a invocat prin Decizia nr. 206 din 4 martie 2010 a Curtii Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 313 din 13 mai 2010 și că, pe calea unei jurisprudențe constante, instanța de contencios constituțional a efectuat un examen de compatibilitate a dispozițiilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 71/2009 și, implicit, un examen de proporționalitate a măsurii instituite cu scopul urmărit, concluzionând în sensul existenței unui asemenea raport și a conformității sale cu garanțiile art. 6, art. 14 din Convenție și art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție .
Pentru aceste aspect în drept, s-au invocat dispozițiile art. 304 alin.(l) pct. 9, 399 alin, 1 și 2 C.p.c, art. 401 alin. 1 lit. c C.pr.civ., art. 1-3 din
O.U.G. nr. 71/2009, aprobată prin Legea nr. 230/2011, precum și dispozițiile art. 1 alin. 2, din O.U.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii cu modificările și completările ulterioare, așa cum a fost modificată prin dispozițiile Legii nr. 92/2011.
Referitor la concluzia instanței de fond că dispozițiile O.U.G. nr. 71/2009 reprezintă o încălcare a art. 6 par.l, respectiv a art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO, a apreciat că această concluzie este neîntemeiată, arătând că în privința proporționalității măsurii, Curtea Constituțională a observat că atingerea adusă bunurilor persoanelor care beneficiază de hotărâri judecătorești de natura celor prevăzute de nr. 71/2009 este rezultatul efectului sistemic, structural pe care acestea îl au asupra bugetului de stat în condiții de criza economică și financiară accentuată. Prin urmare, situația invocată este una diferită de cea a unor hotărâri judecătorești izolate, gradul mare de abatere de la obișnuit în cazul de față fiind unul mare. Nu este vorba despre o omisiune a statului, despre lipsa de diligentă a acestuia, despre eventuala sa opoziție față de autoritatea de care se bucură hotărârile judecătorești, ci de necesitatea creării unui echilibru între interesele generale ale societății și interesele particulare ale persoanelor care intră sub incidență ordonanței de urgență criticate. Astfel, cum arată și C. Europeană a Drepturilor Omului, o astfel de măsură trebuie să păstreze un just echilibru între interesele statului și cele ale reclamanților (Hotărârea din 26 aprilie 2006, pronunțată în Cauza Zubko și alții împotriva Ucrainei, paragraful 67 sau Hotărârea din 5 ianuarie 2000, pronunțată în Cauza Beyeler împotriva Italiei, paragraful 107). În consecință, măsura eșalonării executării hotărârilor judecătorești păstrează un astfel de echilibru, Guvernul arătând că valoarea unor astfel de titluri executorii până la data de 31 decembrie 2010 era peste 8.028.252 milioane lei (aproximativ 2 miliarde de euro), iar numărul acestora era peste 27.700 la nivelul întregii țări.
A mai arătat că analiza asupra justului echilibru care a fundamentat soluția de la fondul cauzei este aceea a unei situații izolate, neținând seama de faptul că măsurile au fost luate având în vedere efectul sistemic, structural, pe care titlurile executorii vizate de OUG nr. 71/2009 le au asupra bugetului de stat în condițiile de criză și instabilitate economică și financiară, abaterea de la situația obișnuită - respectiv existența doar a unor hotărâri judecătorești izolate, fiind una substanțiala. De asemenea, nu se ține seama de cele statuate de Curtea Constituțională în materia O. U. G. nr. 71/2009 chiar de pe terenul Convenției, raportat la același ansamblu al circumstanțelor care au determinat luarea măsurii și netinând seama de marja de apreciere recunoscută de CEDO în favoarea Statului, asupra măsurilor de interes public sau de utilitate publică reclamate de situații economice complexe, chiar dacă acestea pot presupune limitări ale unor drepturi prevăzute de Convenție. Or, doar prin raportarea strict la situații individuale, analizate generic, fără elemente de particularizare, nu poate fi
ignorată apariția sau existența unor probleme sistemice semnificative, în care existența unui număr mare de situații similare și impactul lor cumulat reclamă o altă modalitate de acțiune decât aceea a rezolvării individuale a fiecăreia dintre ele,.
A mai invocat Decizia nr. 1533/28 noiembrie 2011 a Curtii Constituționale, prin care s-au analizat critici de neconstituționalitate întocmai prin raportare la prevederile art. 16 și 21 alin.(2) și (3) din Constituție și, explicit, la prevederile art. 6 par. 1 CEDO, respectiv la cele ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la CEDO, precum și prin raportare și la interesul general în prezentul proces nefiind aduse argumente diferite de cele analizate deja de Curtea Constituțională, astfel că cele statuate de Curte trebuiau avute în vedere, în considerarea obligativității lor consacrată de art. 145 din Constituție.
În ce privește aspectul reținut de instanța de fond că măsura reeșalonării nu respectă raportul rezonabil de proporționalitate, având în vedere că nu ar fi prima eșalonare a acestui tip de creanță și că nici la acest moment creditorii nu pot prevedea dacă și când își vor vedea satisfăcută creanța, arată că instituirea acestor măsuri de eșalonare a fost determinată de existența unui mare număr de titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi sa lari a le personalului din sistemul bugetar, ceea a condus la o imposibilitate a autorității statale de a executa hotărârile judecătorești pronunțate, în specia! în actualul context de acuta criză economică.
A considerat că evenimente precum declanșarea împotriva României a procedurii de deficit excesiv în luna mai 2009 sunt întru totul relevante, întrucât în condițiile în care încă din acel an țara noastră prefigura un deficit prea mare în raport cu exigențele unei economii stabile, este limpede că plata într-un singur an a unor sume reprezentând procente întregi din PIB este în fapt de natură a afecta stabilitatea economică și financiară a țârii. Notorietatea acestor fapte nu poate fi negată. De asemenea, chiar dacă statul a emis o succesiune de acte normative de amânare a executării hotărârilor, este de amintit că, pe parcursului anilor 2009, 2010 și 2011 spațiul cheltuielilor bugetare pe care le-a putut angaja Guvernul a continuat să fie unul limitat, evoluțiile economice culminând cu măsurile dispuse prin Legea nr. 118/2010 și cu creșterea TVA, încheierea acordurilor cu FMI, și bugete marcate de necesitatea stringentă a evitării unor deficite de lichiditate, precum și revizuirea continuă, in minus, a estimărilor de creștere economică și de aici a sumelor de care bugetul statului ar dispune pentru a efectua
plățile necesare funcționării sale, atât pe parcursul anului 2011 cât și în anul 2012.
Un alt element care trebuie avut permanent în vedere este marja de apreciere recunoscută în jurisprudența CEDO statului, asupra măsurilor de interes public sau de utilitate publică reclamate de situații economice complexe, chiar dacă acestea pot presupune limitări ale unor drepturi prevăzute de Convenție. Noțiunea "utilitate publică" este amplă prin natura sa. In mod special, decizia de a adopta legi referitoare la chiar privarea de proprietate presupune analiza unor chestiuni politice, economice si sociale. Considerând că este normal ca legiuitorul sa dispună de o largă marjă in politica sa economică și sociala, C. a declarat că respectă modul în care acesta concepe imperativele "utilității publice", cu excepția cazului în care judecata statului se dovedește a fi vădit lipsită de temei rezonabil (M. Atanasiu s.a. c. României, 12 octombrie 2010, par. 166, citând și James si alții împotriva Regatului Unit, 21 februarie 1986, par. 46, Fostul rege al Greciei si alții, 23 noiembrie 2000, par. 87, si Broniowski c.Poloniei, 22 iunie
2004, par. 149).
A mai menționat în acest punct că problema care generează temporizarea plăților nu este atât complexitatea procesului de executare a hotărârilor, cât de efectele pe care această executare - a tuturor titlurilor executorii - le-ar avea asupra stabilității economice și financiare a țării, ca urinare a dezechilibrării bugetului statului. C. Europeană a Drepturilor Omului recunoaște apariția unor asemenea probleme sistemice semnificative, în care existența unui număr semnificativ de situații similare si impactul lor cumulat asupra situației statelor reclamă o altă modalitate de acțiune decât aceea a rezolvării individuale a fiecăreia dintre ele. Sunt în acest sens relevante considerațiile ce rezultă din aceeași cauză M. Atanasiu s.a c. Roniâniei, (par. 80 și urm., 233 și urm.).
De asemenea, a arătat că CEDO recunoaște S. lor părți ale Convenției o marjă de apreciere în reglementare. Astfel, C. consideră că
"adoptarea Legilor pentru stabilirea echilibrului între cheltuielile și veniturile statului implicând în mod obișnuit un examen al chestiunilor economice și sociale_ autoritățile naționale se află în principiu mai bine plasate pentni a alege mijloacele cele mai potrivite pentru a atinge acest scop și [C. ] le respectă alegerea, in afară de situațiile în care aceste alegeri se arată ca în mod manifest lipsite de bază rezonabilă" (Decizia din 7 februarie 2012, în cauza Ana M. Frimu s.a. contra României, par. 41), iar în același sens sunt reperele menționate de o altă instanță supranațională, C. de Justiție a Comunităților Europene pentru situația în care instanța de judecata ar controla modalitatea în care "statul" ar lua măsuri adresate unei situații economice: - ".In situația evaluării unei situații economice complexe, administrația beneficiază de o amplă putere de apreciere. La controlarea legalității exercitării unei astfel de puteri, judecătorul trebuie să se limiteze Ia a examina dacă ea nu conține vreo eroare vădită sau o deturnare de putere, dacă autoritatea administrativă în cauză nu a depășit în mod vădit limitele puterii sale de apreciere." (Cauza A.Racke/Hauptzollamt Mainz, 98/78, hotărâre din 25 ianuarie 1979).
În concluzie, apreciază că nu poate fi validată analiza limitată la reproducerea jurisprudenței consacrate a Curții Europene a Drepturilor Omului în materia problemei executării hotărârilor judecătorești, fără referire la marja de apreciere a statului asupra măsurilor de interes public, alta decât enunțarea faptului că nu este respectat raportul rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul avut în vedere.
Măsurile instituite prin acte normative au avut în vedere ansamblul debitelor acumulate împotriva statului, considerându-se, echitabil, că în măsura în care acestea ar fi executate, aceasta s-ar face concomitent, fără discriminare între titularii creanțelor, iar nu având în vedere cuantumul punctual al creanțelor unor creditori sau categorii de creditori angajați ai instituțiilor publice. De asemenea, din analiza jurispurdentei Curții Europene a Drepturilor Omului rezultă cu suficientă evidență că întârzierea sau suspendarea executării unor hotărâri judecătorești sunt tratate în mod nuanțat, luându-se în calcul toate împrejurările în care survin asemenea incidente, astfel încât ele nu sunt considerate în mod automat încălcări ale Convenției, în modalitatea în care s-a conclus prin hotărârea de la fond.
In acest context apreciază că dispozițiile O. U.G. nr. 71/2009 respectă condițiile respectării garanțiilor dreptului la un proces echitabil si la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 din Convenție, precum și a dreptului de proprietate, consacrat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.
La data de 9 august 2012, C. de A. C. a depus completare la motivele de recurs prin care a arătat că în anul 2012 s-au plătit creditoarei, tranșele aferente treimestrelor 1 și 2-2012 din sumele datorate în bata titlurilor executorii la care se referă executarea silită.
Analizând recursul declarat pe baza actelor de la dosarul cauzei și a dispozițiilor legale incidente, tribunalul reține următoarele:
Starea de fapt existentă în prezenta cauză a fost în mod corect stabilită de prima instanță raportat la actele depuse la dosarul cauzei, iar acest aspect nu a fost contestat pe calea recursului.
Argumentul primei instanțe pentru a respinge contestația la executare a fost acela că în speță eșalonarea dispusă prin OUG nr. 71/2009 este contrară art. 6 din Convenția europene a drepturilor omului și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție.
În susținerea acestui argument prima instanță a procedat la analizarea jurisprudenței Curții europene a drepturilor omului în materia executării hotărârilor judecătorești ca aspect al dreptului de acces la justiție și la a celor pronunțate în privința art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la convenție, în special cu privire la proporționalitatea ingerinței statului în dreptul de proprietate al persoanelor în cauză. Aplicând principiile desprinse din jurisprudența Curții în speța de față, prima instanță a concluzionat că în speță OUG nr. 71/2009 este contrară art. 6 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la convenție.
Ulterior pronunțării de către prima instanță a sentinței atacate, C. europeană a drepturilor omului a analizat ea însăși aplicarea dispozițiilor convenției și a principiilor reținute din jurisprudența sa anterioară în situația persoanelor afectate de OUG nr. 71/2009, prin decizia D. Dumitru contra României, publicată în Monitorul Oficial Partea 1 nr. 709/_ . C. a respins cererea reclamanților (persoane aflate în exact aceeași situație ca și reclamanta din prezenta speță) ca vădit nefondată, reținând că OUG nr. 71/2009 este conformă Convenției europene a drepturilor omului.
În consecință, pentru a determina dacă în speță eșalonarea drepturilor reclamantei este sau nu conformă dispozițiilor Convenției europene a drepturilor omului nu este necesar să se recurgă la analiza complexă a întregii jurisprudențe a Curții, întrucât aceasta a analizat o situație strict similară cu cea din prezenta speță prin decizia menționată anterior. Având în vedere că soluția Curții a fost aceea că OUG nr. 71/2009 este conformă
Convenției europene a drepturilor omului, această concluzie se impune și prezentei instanțe.
În consecință, în speță tribunalul constată că executarea silită atacată în prezenta cauză se desfășoară cu încălcarea unui act normativ cu forță de lege, respectiv OUG nr. 71/2009 aflat în vigoare, act care este conform Convenției europene a drepturilor omului și Constituției României (conform deciziilor indicate de contestatoare în acțiunea introductivă de instanță: nr. 1533/2011 și nr. 605/2011).
În consecință, tribunalul constată că în speță contestația la executare este întemeiată motiv pentru care în temeiul art. 312 raportat la art. 304 alin. 9 din Codul de procedură civilă, va admite recursul formulat în cauză și în consecință va admite contestația la executare, în temeiul art. 400 din Codul de procedură civilă.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta C. de A. C. împotriva sentinței civile nr.13221/_ pronunțată în dosarul nr._ al J. i C. -N., în contradictoriu cu intimata S. V., pe care o modifică și în consecință:
Admite contestația la executare formulată de contestatorul C. de A.
C., în contradictoriu cu intimata S. V., având ca obiect executarea silită efectuată în dos. execuțional 213/2008 al BEJ O. -Ț. cu consecința anulării popririi înființate pe sumele datorate contestatorului C. de A. C. de Trezoreria Județului C., conform înștiințării comunicate sub nr. 764/_ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi,_ .
P. , R. -M. V. | Judecător, B. G. Z. | Judecător, I. P. |
Grefier, A. P. |
Red. 2 ex, BGZ/AP, _
