Decizia civilă nr. 567/2013. Contencios administrativ. Contestație la executare

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

cod operator 4204

Dosar nr. _

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 567/R

Ședința publică din 24 Mai 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE V. I.

J. ecător A. C. O.

J. ecător S. O.

G. ier A. H.

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de contestatorul W. N., cu domiciliul procesual ales în C. N., C. Doribanților, nr. 112, bl. G1, ap. 4, județul C., împotriva sentinței civile nr. 2646 din_, pronunțată de J. ecătoria Vișeu de Sus în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul C. local B. - D. V., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:

Instanța invocă din oficiu excepția nelegalei timbrări a recursului și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.

T.

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.2646/_ J. ecătoria Vișeu de Sus s-a admis în parte contestația la executare formulată de petentul contestator W. N. domiciliat în C. N., str. C. D., nr.112, bl.G1, ap.4, județul C. în contradictoriu cu intimatul C. Local B. - D. de V., cu sediul în B.

, str. F. de C., nr.1A, județul M. și în consecință, în baza art.172 și următoarele c.pr.fiscală, a dispus anularea în parte a titlului executoriu nr.9716/_, în sensul înlăturării din titlu executoriu a sumelor de 110 lei - amenzi 50 lei, amenzi 50 lei amenzi aplicate contestatorului W. N. prin procesele verbale de contravenție_ ,_ și_, a menținut celelalte dispoziții ale titlului executoriu 9716/_, a respins petitul suspendării executării silite împotriva contestatorului și a obligat pe intimat să-i plătească contestatorului suma de 50 lei cheltuieli de judecată parțiale.

În motivarea sentinței s-a arătat că așa cum rezultă din titlul executoriu depus in cauză de către intimată, contestatorul datorează intimatei diverse sume de bani reprezentând obligații financiare, respectiv impozit mijloace auto pentru 2 autoturisme, Audi A 4 și Mitsubishi și amenzi la legea circulației din anul 2004, 2007 și 2008. În cauză petentul nu a făcut dovada că a depus la intimată acte din care să rezulte că a radiat sau înstrăinat cele doua autovehicule, cererea de la fila 14 și confirmarea de fila 12, fac această dovadă, contestatorul solicitând doar la data de_ radierea celor două autovehicule din evidențele Direcției de V. a Consulului Local B. . Mai mult, prin adresa înregistrată la intimată sub nr.16224, din_ Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Înmatriculări, comunică intimatei faptul că cele doua autoturisme, Audi A4 și Mitsubishi sunt înmatriculate pe numele contestatorului, nefiind radiate. Contestatorul nu a făcut demersurile necesare, ca după vânzarea celor doua autoturisme să înceapă procedurile de radiere și înscrierea acestora pe numele cumpărătorului. Un alt aspect al titlului executoriu contestat de către contestator in cauza de față este acela că, în acest titlu sunt cuprinse amenzi care în baza codului de procedură fiscală sunt prescrise, amenzile fiind din 2004, 2007 și 2008.

Față de cele reținute in fapt mai sus și văzând preved.art.399 și urm. c.pr. civ. raportat la prev. codului de procedură fiscală, art.131 și urm., instanța a admis în parte contestația de față și în baza art.172 și urm. cod procedură fiscală va dispune înlăturarea din titlul executoriu 9716/_ a sumelor de 110 lei, respectiv 50 lei și 50 lei, amenzi la legea circulației aplicate prin procesele verbale din anul 2004 și înregistrate la intimată în același an, amenzile din aceste procese verbale conform prevederilor legale menționate mai sus,fiind prescrise. Cu privire la celelalte sume din titlul executoriu amenzi din anul 2007, 2008, respectiv impozitul pe cele două autoturisme menționate în titlul executoriu de mai sus, instanța le-a menținut.

În cauză contestatorul nu a făcut dovada că nu ar datora aceste sume, prin depunerea a două contracte de vânzare cumpărare a autoturismului contestatorul nu a făcut dovada certă că aceste autoturisme au ieșit din proprietatea lui, acestea nefiind radiate de pe numele lui, așa cum rezultă din adresa Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Înmatriculări, menționată mai sus.

Chiar dacă cele două autoturisme au fost înstrăinate, contestatorul avea obligația să le radieze de pe numele lui, ceea ce nu a făcut.

Cu privire la amenzile din anii 2007-2008 ce sunt incluse în titlul executor, acestea nu sunt prescrise, corect intimata le-a trecut în titlul executor.

Cu privire la petitul suspendării executării silite a titlului executoriu până la soluționarea irevocabilă a contestație de față, instanța a respins acest petit, în cauză nefiind îndeplinite prev. art.581 c.pr.civ. ( prejudiciu iminent, urgență măsurii) .

Cheltuieli de judecată nu au fost acordate, nefiind solicitate.

Împotriva aceste hotărâri, în termen legal a declarat recurs contestatorul

  1. N. solicitând în principal, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanței, iar în subsidiar, modificarea în parte a hotărârii și admiterea în totalitate a contestației, cu cheltuieli de judecată.

    Recurentul a fost citat cu mențiunea de a achita taxa judiciară de 97 lei și timbru judiciar în valoare de 0,30 lei pentru termenul de judecată din_ precum și pentru termenul de judecată din_ .

    Dovada de îndeplinire a procedurii de citare confirmă împrejurarea că recurentului i-a fost adusă la cunoștință obligația de achitare a taxei judiciare de timbru și a timbrajului judiciar în conformitate cu dispozițiile art.19 din Legea nr.146/1997.

    Acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute în prezenta lege, și se taxează în mod diferențiat, după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani potrivit prevederilor art.1 din Legea 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

    Dispozițiile art.11 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru statuează: Cererile pentru exercitarea apelului sau recursului împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 50% din taxa datorată pentru cererea sau acțiunea neevaluabilă în bani, soluționată de prima instanță.

    Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, ori dacă, în cursul procesului, apar elemente care determina o valoare mai mare, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. În cazul când se micșorează valoarea pretențiilor formulate în acțiune sau în cerere, după ce a fost înregistrată, taxa judiciară de timbru se percepe la valoarea inițială, fără a se ține seama de reducerea ulterioară.

    Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii în conformitate cu prevederile art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

    Curtea Constituțională prin Decizia nr.935 din 18 octombrie 2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru a statuat că accesul liber la justiție nu înseamnă că acesta trebuie să fie în toate cazurile gratuit și în acest sens s-a reținut că art.21 din Constituție nu instituie nicio interdicție cu privire la taxele în justiție, fiind legal și echitabil ca justițiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfășurată de autoritățile judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. De asemenea, Curtea a constatat că dispozițiile Legii nr.146/1997 nu aduc atingere statului de drept, democratic și social, demnității omului, drepturilor și libertăților cetățenilor sau altor valori supreme garantate prin Legea fundamentală.

    Curtea Europeană a Drepturilor Omului amintește, în cauza Weissman și alții contra România, că nu a negat niciodată că interesul unei bune administrări a justiției poate justifica impunerea unei restricționări financiare a

    accesului unei persoane la un tribunal (Tolstoy-Miloslavsky, citat mai sus, pag.80-81 și următoarele și Kreutz).

    Constatând că recurentul deși legal citat cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru și a timbrului judiciar, nu a îndeplinit obligația de plată până la termenul stabilit astfel că urmează a se aplica sancțiunea anulării contestației în conformitate cu prevederile art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

    Văzând și dispozițiile art.274 Cod procedură civilă,

    PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

    Anulează ca netimbrat recursul declarat de contestatorul W. N., cu domiciliul procesual ales în C. N., C. D., nr. 112, bl. G1, ap. 4, județul C., împotriva sentinței civile nr. 2646 din_, pronunțată de J. ecătoria Vișeu de Sus, jud. M. .

    IREVOCABILĂ.

    Pronunțată în ședință publică de azi,_ .

    Președinte, J. ecător, J. ecător,

    V. I. C. O. S. O.

    G. ier,

    1. H.

Red. O.S./_

Tehnored.C.C.-2_ /2 ex.

J. ECĂTOR LA FOND G. MARIȘ

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 567/2013. Contencios administrativ. Contestație la executare