Decizia civilă nr. 644/2013. Contencios administrativ. Contestație la executare
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -N.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ N r. 644/2013
Ședința publică din data de 21 Noiembrie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: D. E. L. JUDECĂTOR: L. T. B. JUDECĂTOR: A. P. M. GREFIER: M. DP
S-a luat în examinare recursul declarat de recurentul A. F. P. B. prin D.
G. a F. P. B. -N.
împotriva Sentinței civile nr. 415/_, pronunțată de Judecătoria Beclean în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata SC K. SS,
având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
În procedura verificării competenței instituită de dispozițiile Legii nr.202/2010, în conformitate cu art.159¹ alin.4 din Codul de procedură civilă, tribunalul apreciază că este competent din punct de vedere general, material și teritorial a judeca prezenta cauză, raportat la disp. art. 2 pct. 3 C.pr.civ. coroborat cu art. 402 alin. 2 C.pr.civ.
Instanța constată recursul la prim termen de judecată, fiind declarat în termen, motivat și comunicat.
Tribunalul, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților, reține recursul în dezbatere.
Deliberând constată;
T R I B U N A L U L
Prin sentința civilă nr. 415/_, pronunțată de Judecătoria Beclean în dosarul nr._ a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de intimata D. G. a F.
P. B. -N. și s-a respins față de aceasta contestația la executare formulată de SC K. S.
S., ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A fost admisă contestația la executare formulată de contestatoarea SC K. SS, împotriva intimatei A.
F. P. B., s-a dispus anularea procesului-verbal de sechestru asigurător nr.824/_ și a fost obligată intimata A. F. P. B. la plata către contestatoare a cheltuielilor de judecată în sumă de 194,30 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr.2/130089/_ (f. 9-11) emisă de Garda Financiară, Secția B. -N. s- a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra autotractorului marca MAN 264806X2BLS, fabricat în anul 2008, de culoare albă, având seria șasiului W_ 98M508112 aparținând contestatoarei SC K. SS, motivarea luării acestei decizii fiind împrejurarea că debitoarea datorează bugetului general consolidat suma totală de 61,931 lei și există pericolul ca aceasta să se sustragă de la urmărire sau să își ascundă ori să-și risipească patrimoniul.
În baza deciziei menționate mai sus, prin procesul-verbal încheiat la_ de către A.
F. P. B. (f. 6-7), actul fiind înregistrat la această instituție sub numărul 824 din aceeași dată, a fost instituit sechestru asigurator cu privire la autotractorul marca MAN 264806X2BLS, fabricat în anul 2008, de culoare albă, având seria șasiului W_ 98M508112.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de intimata D. G. a F.
B. -N., instanța reține că procesul-verbal de sechestru asigurător contestat în prezenta
cauză fost încheiat de către A.
F.
P. B. situație în care chemarea în judecată a
Direcției Generale a F. P.
B.
-N.
nu se justifică, chiar dacă aceasta este organ ierarhic
superior față de emitentul actului contestat. Pentru acest motiv excepția va fi admisă cu consecința respingerii acțiunii față de D. G. a F. P. B. -N. .
Potrivit art. 129 alin. 2 C. pr. fisc., sechestrul asigurător se dispune asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, când există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. Deși în decizia de instituire a măsurilor asigurătorii s-a menționat, cu caracter generic, prin reproducerea de fapt a textului de lege, că există pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să își ascundă ori să-și risipească averea, nu au fost arătate care sunt în concret faptele sau împrejurările ce au determinat organul de control să ajungă la o asemenea concluzie. În aceste condiții instanța a reținut că în speță nu au fost dovedite fapte sau intenții ale contestatoarei de a se sustrage de la colectarea veniturilor bugetare, drept pentru care a admis contestația și a dispus anularea procesului-verbal de sechestru asigurător.
Cu privire la cheltuielile de judecată instanța a reținut că contestatoarea a efectuat astfel de cheltuieli în sumă de 194,30 lei reprezentând 194 lei taxă judiciară de timbru și 0,30 lei timbru judiciar, pe care intimata A. F. P. B., parte căzută în pretenții, a fost obligată să le suporte.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termen legal, D. G. a F. P. B.
-N. pentru A. F. P. B.
, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței recurată.
În motivare s-a arătat că procesul verbal de sechestru asigurător pentru bunuri imobile nr.
824/_ a fost emis la data de_ de către DGFP- AFP B. .
Împotriva procesului-verbal de sechestru, "cel interesat", în speța de față contestatoarea SC K. SS, a formulat contestație la instanța judecătorească competentă, Judecătoria Beclean, în termen de 15 zile de ia comunicare sau luare la cunoștință, în conformitate cu prevederile art. 129 alin. 11 coroborate cu prevederile art. 172 din OG 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
În susținerea hotărârii atacate, instanța de fond aduce argumente care privesc Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii 2/130089/_, emisă de AIF- DGFP BN, argumente care privesc netemeinicia și nelegalitatea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, privind nedovedirea faptelor sau intențiilor contestatoarei de a se sustrage de la colectarea veniturilor bugetare, deși această Decizie, sau mai bine zis nelegalitatea și netemeinicia ei, nu au făcut obiectul vreunui petit distinct al contestației la executare.
Reținerile instanței de fond privind Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii 2/130089/_, culminează cu anularea procesului verbal de sechestru pentru bunuri mobile 824/_, fără ca instanța să aducă vreo critică privind legalitatea și temeinicia acestuia. Deși Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nu arată în concret faptele sau împrejurările ce au determinat organul fiscal la emiterea acesteia, reține instanța, aceasta anulează Procesul verbal de sechestru ulterior întocmit. Consideră actul anulat de către instanța de fond, în speță Procesul verbal de sechestru, ca fiind legal, întocmit în conformitate cu prevederile legale, fără a exista vreun viciu procedural pentru a putea fi invocată nelegalitatea acestuia, AIF procedând la emiterea acestei Decizii potrivit dispozițiilor art. 129 din OG 92/2003, în urma controlului efectuat la societatea contestatoare. Iar AFP B. în emiterea procesului verbal de sechestru mai sus invocat: " HG 1050/2004
Norme metodologice: Prin măsuri asigurătorii se pot indisponibiliza bunuri și/sau venituri ale debitorului în scopul asigurării colectării creanțelor fiscale.
În condițiile art. 125 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, organele fiscale vor dispune organelor de executare competente ducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii.
Organul fiscal va dispune luarea măsurilor asigurătorii printr-o decizie motivată, aprobată de conducătorul acestuia, care va fi comunicată de îndată organelor de executare competente potrivit legii.
Decizia va cuprinde, pe lângă elementele prevăzute la art. 42 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, și următoarele mențiuni:
nivelul estimat sau stabilit al creanței fiscale;
mențiunea că prin constituirea unei garanții la nivelul creanței stabilite sau estimate, după caz, măsurile asigurătorii vor fi ridicate; garanțiile care se constituie sunt cele prevăzute la art. 123 din Codul de procedură fiscală.
Decizia va fi întocmită în două exemplare, dintre care un exemplar se va comunica organului de executare coordonator, astfel cum este prevăzut la art. 132 alin. (5) din Codul de procedură fiscală, iar un exemplar se va păstra la organul care a dispus instituirea măsurilor asigurătorii. în cazul în care debitorul are bunuri pe raza teritorială a altor organe de executare, organul de executare coordonator va comunica acestora copii certificate de pe decizie în vederea ducerii la îndeplinire a măsurilor asigurătorii. Această prevedere se aplică și în cazul terților popriți. Măsurile asigurătorii se duc la îndeplinire de îndată de către organele de executare competente potrivit legii, care vor proceda la indisponibilizarea bunurilor mobile și/sau imobile,
precum și a veniturilor urmăribile, potrivit legii.
O dată cu ducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii organul de executare comunică debitorului decizia emisă de organul care a dispus instituirea măsurilor asigurătorii ori, după caz, copia certificată a actului prin care instanța judecătorească sau alte organe competente au dispus- măsuri asigurătorii.
Despre ducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii se va înștiința instanța judecătorească, organul fiscal sau alte organe competente interesate care au dispus aceste măsuri.
În cazul în care, cu ocazia ducerii la îndeplinire a măsurilor asigurătorii, se constată că bunurile și/sau veniturile debitorului nu sunt suficiente sau lipsesc în totalitate, organul de executare va încheia un proces-verbal în care se vor consemna cele constatate, înștiințându-se totodată organul care le-a dispus."
Prin Ordinul nr. 2605/2010, publicat în Monitorul oficial nr.732 din 3 noiembrie, s-a aprobat Procedura de aplicare efectivă a măsurilor asigurătorii prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
În concluzie, în lumina celor evidențiate mai sus, se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței civile nr.415/2013 din data de_, a instanței de fond, în temeiul art. 304 alin. 8 și 9 Cod procedură civilă.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu potrivit art. 3041Cod procedură civilă,
tribunalul reține următoarele:
CAPITOLUL VI al OG nr.92/2003 - " Măsuri asigurătorii";, la art.129 privind "P. rirea și sechestrul asigurătoriu"; menționează că: ";(1) Măsurile asigurătorii prevăzute în prezentul capitol se dispun și se duc la îndeplinire, prin procedura administrativă, de organele fiscale competente.(2) Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii și sechestrului asigurătoriu asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, când există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea…(4) Măsurile asigurătorii se dispun prin decizie emisă de organul fiscal competent. În decizie organul fiscal va preciza debitorului că prin constituirea unei garanții la nivelul creanței stabilite sau estimate, după caz, măsurile asigurătorii vor fi ridicate. (5) Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată și semnată de către conducătorul organului fiscal competent. (6) Măsurile asigurătorii dispuse potrivit alin. (2), precum și cele dispuse de instanțele judecătorești sau de alte organe competente se duc la îndeplinire în conformitate cu dispozițiile referitoare la executarea silită, care se aplică în mod corespunzător….
(11) Împotriva actelor prin care se dispun și se duc la îndeplinire măsurile asigurătorii cel interesat poate face contestație în conformitate cu prevederile art. 172";.
În cauza dedusă judecății, după cum reiese fără dubiu din analiza cuprinsului contestației la executare formulată de intimată, s-a solicitat doar anularea procesului-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri mobile nr. 824/_ întocmit de AFP B., urmare a înaintării către acest organ de executare, date fiind prevederile pct.125.2 din HG nr.2050/2004, a Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr.2/130089/_ emisă de Garda Financiară - Secția B. -N., deci de o altă instituție aflată în subordinea Ministerului F. P., cu privire la care nu s-a pus problema împrocesuării datorită limitelor investirii instanței de judecată, pornind de la principiul disponibilității care guvernează procesul civil, astfel că toate considerațiile instanței de fond sub aspectul nemotivării instituirii măsurii sechestrului asigurător în conformitate cu cele statuate de art.129 alin.2 și 4 C.pr.fiscală, exced limitelor investirii.
Cum intimata nu a adus în concret vreo critică procesului-verbal de sechestru pentru bunuri mobile nr.824/_, sub aspectul legalității și temeiniciei acestuia, tribunalul conchide că nu se putea dispune anularea acestui act de executare supus inclusiv normelor instituite de Ordinul
nr.2605 din 21 octombrie 2010 pentru aprobarea Procedurii de aplicare efectivă a măsurilor asigurătorii prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, emis de Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală.
Așadar, pentru considerentele expuse, în baza art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, raportat la art. 172 -173 C.pr.fiscală, tribunalul urmează a admite recursul declarat de A. Județeană a F. P. B. -N., subrogată în drepturile și obligațiile procesuale ale AFP B.
, conform prevederilor OUG nr. 74/2013 și HG nr. 520/2013, împotriva sentinței civile nr.415/_ pronunțată de Judecătoria Beclean în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata SC K. S.
S. , și, în consecință, va modifica sentința recurată, în parte, în sensul că se va respinge contestația la executare formulată de contestatoarea SC K. SS, ca neîntemeiată.
În temeiul art.274Cpr.civ., față de soluția adoptată, se va respinge cererea contestatoarei privind acordarea cheltuielilor de judecată la fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Admite recursul declarat de A. Județeană a F. P. B. -N., subrogată în drepturile și obligațiile procesuale ale AFP B. , cu sediul în B., str. 1 D., nr. 6-8, jud. B.
-N. împotriva sentinței civile nr. 415/_ pronunțată de Judecătoria Beclean în dosarul nr._
, în contradictoriu cu intimata SC K. SS, cu sediul în loc. U., nr. 320 A, jud. B. -N. și, în consecință:
- modifică sentința recurată, în parte, în sensul că respinge contestația la executare formulată de contestatoarea SC K. SS, ca neîntemeiată.
Respinge cererea contestatoarei privind acordarea cheltuielilor de judecată la fond. Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi_ .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | ||
D. E. L. | L. | T. B. | A. P. M. |
GREFIER,
M. DP
Red/dact: DEL/VAH
_ /2 ex
Jud. fond: D.Z.