Decizia civilă nr. 588/2013. Contencios administrativ. Contestație la executare
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILA Nr. 588/R/2013
Ședința publică de la 29 Aprilie 2013
Completul compus din:
P. P. Urs Judecător I. -M. L. Judecător A. -C. Ț.
Grefier L. C.
Pe rol se află judecarea recursului declarat de recurentul CURTEA DE APEL CLUJ, prin președinte V. M. împotriva Sentinței civile nr. 15162/_ pronunțată de Judecătoria Cluj- Napoca, în dosarul nr._, privind și pe intimat A. A. I., intimat B. M. M., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, tribunalul constată că mersul dezbaterilor și cuvântul părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de _
, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
I N S T A N Ț A
Prin sentința civilă nr. 15162/_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, a fost respinsă contestația la executare formulată de contestatoarea CURTEA DE APEL CLUJ, prin președinte - judecător V. M., cu sediul în C. -N., Piața Ș. cel M., nr. 1-3, județul C., în contradictoriu cu intimata A. A. I., cu domiciliul procesual ales la Judecătoria Dej, Piața 16 F. nr. 2-4, jud. C., ca neîntemeiată. A fost respinsă cerere de suspendare a executării silite până la soluționarea contestației la executare ca rămasă fără obiect.
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele :
La data de_ intimata a solicitat Biroului Executorilor Judecătorești M. M. începerea executării silite în baza titlurilor executorii reprezentante de Sentința civilă nr. 3364/_ a T. ului C. pronunțată în dosar nr._ rămasă irevocabilă prin Decizia Civilă nr. 964/R/_ a Curții de Apel C., Sentința civilă nr. 1122/_ a T. ului C. pronunțată în dosar nr._ rămasă irevocabilă prin Decizia Civilă nr. 1962/R/_ a Curții de Apel C. în vederea recuperării obligațiilor de plată stabilite prin aceste hotărâri până la concurența sumelor datorate, solicitând totodată și actualizarea acestora.
Având în vedere art. 3731 din C.pr.civ., prin Încheierea civilă CC nr. 11937/2011 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, s-a încuviințat executarea silită a titlurilor executorii menționate mai sus privind pe creditoarea A. A. I. și pe debitorii C. de Apel C., Tribunalul Cluj, Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești și M. ul Economiei și Finanțelor.
A fost întocmit procesul verbal din_ și a fost emisă către debitorul contestator C. de Apel C. somația din_ către contestator în vederea recuperării sumei de 14909 lei.
Cu privire la motivele de nulitate invocate de contestatoare, referitoare la nerespectarea dispozițiilor incidente din O.G. nr. 22/2002 și O.U.G. nr. 71/2009, aprobată cu modificări pin Legea nr. 230/2011 și solicitarea acesteia în acest context, instanța le consideră neîntemeiate, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit art. 1 alin. 1 și 2 din O.U.G. nr. 71/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, "; (1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor
drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel: a) în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu; b) în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu; c) în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; d) în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; e) în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu. (2) În cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice procedură de executare silită se suspendă de drept.";
În baza titlurilor executorii Sentința civilă nr. 3364/_ a T. ului C. pronunțată în dosar nr._ rămasă irevocabilă prin Decizia Civilă nr. 964/R/_ a CURȚII DE Apel C., Sentința civilă nr. 1122/_ a T. ului C. pronunțată în dosar nr._ rămasă irevocabilă prin Decizia Civilă nr. 1962/R/_ a Curții de Apel C., intimatei îi sunt recunoscute drepturi salariale iar prin executarea silită demarată în dosarul execuțional nr. 571/ex/2011 al BEJ M. M. se urmărește realizarea acestor drepturi.
În drept, instanța a reținut că art. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului consacră asumarea obligației de către Părțile Contractante de a recunoaște oricărei persoane, de sub jurisdicția lor, drepturile și libertățile definite de Convenție. Convenția Europeana a intrat în vigoare prin Legea nr. 30/1994 la 21 iunie 1994, dată la care instrumentele de ratificare au fost depuse la Secretarul General al Consiliului. Reiese așadar că, după ratificare Convenția a devenit parte integrantă a sistemului român de drept și a dobândit, în cadrul acestuia aplicabilitate directă. Ca atare, autoritățile statale române confruntate cu aplicarea dispozițiilor Convenției și ale protocoalelor sale adiționale vor fi obligate să țină seama și să aplice soluțiile jurisprudențiale ale organelor Convenției generale de acestea, indiferent dacă ele au fost pronunțate în cauze privitoare la România sau, de cele mai mult ori, în cauze privitoare la celelalte state părți la Convenție.
În conformitate cu articolul 6 paragraf 1 din Convenție: ,,orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independenta și imparțială, instituită prin lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa";. Prima garanție conferită de articolul 6 paragraful 1 oricărui justițiabil este dreptul său la un tribunal. În concepția instanței europene de contencios al drepturilor omului dreptul la un tribunal este o componentă esențială a sistemului de garanții instituit prin art. 6 paragraf 1, pentru ca orice persoană care este parte într-un proces civil să beneficieze de un proces echitabil (Cauza Golder contra M. a Britanie, hot. din 21 februarie 1975).
Instanța europeană a admis faptul că dreptul de a sesiza un tribunal este doar unul dintre aspectele dreptului de acces la justiție, C. reamintind că dreptul la justiție protejează în egală măsură și punerea în executare a hotărârilor judecătorești definitive și obligatorii, care, într-un stat care respectă preeminența dreptului, nu pot rămâne fără efect în defavoarea uneia din părți. Potrivit Curții, executarea unei hotărâri judecătorești nu poate fi împiedicată, anulată sau amânată pe o perioadă lungă de timp.
Argumentele Curții europene au fost reluate și în cauza Șandor contra României (hot. din 24 martie 2005), în care s-a mai arătat că, dacă administrația, ce constituie un element al statului de drept, refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească ori întârzie în executarea acesteia, garanțiile art. 6 de care a beneficiat jusitițiabilul în fața instanțelor de judecată își pierd orice rațiune de a fi, nefiind oportun de a cere unei persoane, care în urma unei proceduri judiciare a obținut o creanță împotriva statului, să recurgă la procedura executării silite pentru a obține satisfacție.
C. admite posibilitatea de a suspenda temporar executarea silită a unor hotărâri civile, însă numai dacă suspendarea este fondată pe motive de ordine publică, iar intervalul de timp în care operează este rezonabil și proporțional cu motivele pe care o determină (Immobiliare Saffi contra Italiei, hot. din 29 iulie 1999). Totodată, s-a arătat că o întârziere în executarea unei hotărâri poate fi justificată de circumstanțe particulare, dar întârzierea nu poate avea drept consecință atingerea substanței dreptului protejat de art. 6 paragraful 1 din Convenție.
Este adevărat că dreptul la justiție nu este un drept absolut și că statului îi este recunoscută o oarecare marjă de apreciere, însă nu trebuie uitat că, în egală măsură în jurisprudența sa, instanța europeană a arătat că, invocarea lipsei resurselor financiare nu poate constitui o cauză justificativă pentru neexecutarea unei hotărâri judecătorești într-un termen rezonabil (Cauza Burdov contra R. iei,
hot. din 6 octombrie 2005) și că orice fel de ingerință în drepturile persoanei garantate de Convenție trebuie să respecte un just echilibru între interesele statului și cele ale persoanelor vizate.
În speță, instanța subliniază faptul că intimata are titluri executorii încă din anul 2009, hotărârile judecătorești fiind executorii de la data pronunțării, deci are un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție (Șandor contra României, hot. din 24 martie 2005). Astfel, de la data recunoașterii drepturilor sale cu titlu definitiv și irevocabil prin hotărâre judecătorească au existat eșalonări și reeșalonări ale drepturilor intimatei, începând cu anul 2009 și până în anul 2011, conform dispozițiilor Legii nr. 230/2011, redate mai sus, cum de altfel și contestatoarea a indicat în cererea introductivă.
Raportat la starea de fapt concretă din prezenta cauză instanța a considerat că, susținerile contestatoarei privind Decizia Curții Constituționale nr. 1533/_ nu pot fi primite, atâta timp cât la motivarea acestei decizii s-a avut în vedere următoarea eșalonare: în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu; în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu; în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; d) în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.
Instanța a apreciat că ingerința în dreptul intimatei de a obține executarea hotărârilor judecătorești într-un termen rezonabil nu respectă cerința privind proporționalitatea acesteia, dată fiind conduita debitorului care prin modul de punere în aplicare a ultimului plan de eșalonare, și anume de fărâmițare, lipsește de efectivitate titlurile executorii obținute de intimată, ceea ce conduce la încălcarea art. 6 paragraful 1 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, cu consecința aplicării prioritare a acestora, potrivit art. 11 alin. 2 și art. 20 din Constituție și respingerea contestației formulate.
Cu privire la petitul privind suspendarea executării silite ce face obiectul dosarului execuțional nr. 571/ex/2011 al BEJ M. M., având în vedere faptul că la termenul de judecată la care s-a pus în discuție acest petit instanța a rămas în pronunțare asupra fondului acțiunii de contestație la executare, instanța a respins ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării silite formulată de contestatoarea C. de Apel C. .
Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs în termen legal recurenta C. de Apel C., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și admiterea contestației la executare care face obiectul judecății în prezentul dosar.
Apreciază recurenta că hotărârea instanței de fond este nelegală, fiind dată cu nerespectarea dispozițiilor normative în vigoare și cu ignorarea deciziilor Curții Constituționale, decizii general obligatorii conform art. 145 din Constituție și conform art. 11 alin.(3) din Legea nr. 47/1992 republicată iar suma solicitată prin somație este greșit calculată.
Susținerile instanței de fond conform cărora dispozițiile OUG nr. 71/2009 privitoare la eșalonarea plăților care fac obiectul executării și la suspendarea de drept a executărilor silite sunt contrare dispozițiilor cuprinse în art. 6 par.l privind dreptul la un proces echitabil, respectiv în art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenția europeană privind drepturile omului și libertăților fundamentale (CEDO) iar măsurile luate prin dispozițiile menționatei ordonanțe de urgență nu respectă raportul rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul avut în vedere nu sunt întemeiate, iar concluzia privind aplicarea directă a dispozițiilor CEDO în maniera aleasă nu este susținută în cauză.
Cerința raportului de proporționalitate este îndeplinită, fiind de văzut în acest sens cele statuate prin deciziile Curții Constituționale, referitor la compatibilitatea prevederilor O.U.G. nr. 71/2009 cu cele ale art. 6 par. 1 și ale art. 1 din Protocolul nr. 1, dar și prevederile Convenției referitoare la marja de apreciere a statelor asupra măsurilor pe care le dispun în legătură cu exercitarea drepturilor prevăzute de Convenție în concordanță cu interesul public, după cum vom arăta mai jos.
În opinia recurentei, prevederile art. 1-3 din O.U.G. nr. 71/2009, precum și dispozițiile ar. 1 alin. 2, din O.U.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii cu modificările și completările ulterioare, așa cum a fost modificată prin dispozițiile Legii nr. 92/2011 consacră un impediment legal, de ordine publică, în calea continuării executării silite.
Prin adoptarea și aplicarea acestor acte normative nu se neagă existența și întinderea drepturilor constatate prin hotărâri judecătorești irevocabile și nici nu se refuză punerea în executare a acestora, ci doar se stabilește o modalitate de executare, justificată de apărarea stabilității economice a statului. Măsurile instituite păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite (executarea eșalonată a plăților stabilite prin hotărârile judecătorești) și obiectivul urmărit (asigurarea stabilității economice a statului) și că ele au un caracter pozitiv, întrucât Guvernul recunoaște obligația de plată în sarcina autorității statale și își asumă efectuarea plăților în modalitatea stabilită.
În mod repetat, sesizată fiind cu excepții de neconstituționalitate ale actelor normative menționate, excepții raportate la modalitățile de executare eșalonată stabilite prin lege, precum și la suspendarea legală a executărilor silite, Curtea Constituțională a decis că toate dispozițiile legale menționate în precedent sunt constituționale, prin edictarea lor nefiind încălcate nici drepturile fundamentale consacrate în Constituția României, și nici acelea prevăzute de Convenția Europeană a Drepturilor Omului. (în acest sens, Decizia nr. 1533/28 noiembrie 2011, publicată în M.Of. nr. 905 din_ asupra obiecției de neconstituționalitate a Legii de aprobare a O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar (devenită Legea nr. 230/2011, n.n.), Decizia nr. 605/2011 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 din O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii si ale O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute in titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar).
Din expunerea de motive a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009, precum și a ordonanțelor care au modificat-o, rezultă că instituirea acestor măsuri de eșalonare a fost determinată de existența unui mare număr de titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sistemul bugetar, ceea a condus la o imposibilitate a autorității statale de a executa hotărârile judecătorești pronunțate, în special în actualul context de acută criză economică.
Admițând că anumite amânări ale executării pot fi justificate în situații particulare, C. Europeană a Drepturilor Omului a statuat că autoritățile dispun de un termen rezonabil pentru a identifica mijloacele adecvate de punere în executare a hotărârilor judecătorești, acest termen neputând însă să depășească ceea ce este strict necesar pentru a găsi soluțiile cele mai potrivite în situațiile excepționale date. În acest context, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, anumite perioade de prelungire a fazei de executare, de 8 luni, 10 luni, dar și de 2 ani și 7 luni au fost apreciate ca justificate în condițiile de excepție date.
Pe de altă parte, C. a apreciat că o autoritate statală nu ar putea să invoce lipsa de lichidități, pentru a justifica refuzul de a executa o hotărâre judecătorească3. Or, în cauza de față, statul nu refuză executarea hotărârilor judecătorești, ci se obligă la plata eșalonată a sumelor prevăzute prin acestea, stabilindu-se o perioadă de timp rezonabilă, în contextul deficitului bugetar grav actual și a condițiilor economice generale extrem de dificile.
De altfel, executarea eșalonată a unor titluri executorii care au ca obiect drepturi bănești nu este interzisă în niciun mod de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece executarea uno icto constituie doar o modalitate de executare și nu echivalează cu o neexecutare.
În plus, așa cum a statuat Curtea Constituțională în jurisprudența sa, mecanismul eșalonării plății, ca modalitate de executare a unei hotărâri judecătorești, poate fi considerat în concordanță cu principiile consacrate de jurisprudența Curții Constituționale și Curții Europene a Drepturilor Omului, dacă sunt respectate anumite condiții: tranșe de efectuare a plăților intermediare precis determinate, termen rezonabil de executare integrală, acoperirea eventualei devalorizări a sumei datorate. Or, sub acest aspect, este evident că dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 respectă toate aceste condiții.
Pe de altă parte, apreciază că actul normativ analizat nu contravine nici prevederilor art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în sensul că ar institui o discriminare pozitivă, în favoarea statului, în calitate de debitor sau o discriminare în rândul aceleiași categorii de creditori. Astfel, în jurisprudența sa, C. Europeană a statuat că o deosebire de tratament juridic este discriminatorie atunci când nu este justificată în mod obiectiv și rezonabil, aceasta însemnând că nu
urmărește un scop legitim sau nu păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere.
Totodată, în conformitate cu aceeași jurisprudența a instanței de contencios european, statele beneficiază de o anumită marjă de apreciere în a decide dacă și în ce măsură diferențele între diversele situații similare justifică un tratament juridic diferit, iar scopul acestei marje variază în funcție de anumite circumstanțe, de domeniu și de context6. Or, în cauza de față, astfel cum s-a precizat anterior, măsura contestată urmărește un scop legitim și se justifică în mod obiectiv și rezonabil, astfel încât situația particulară ivită și motivată prin existența unei situații extraordinare este una care reclamă, evident, o diferență de tratament juridic.
Prin urmare, nu se poate reține existența niciunei discriminări între părțile din procedura executării, în sensul că statul și-ar aroga mai multe drepturi decât debitorii - persoane de drept privat, în ceea ce privește executarea hotărârilor judecătorești, dar nici a unei discriminări între creditori.
De asemenea, prin Decizia nr. 206 din 4 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 313 din 13 mai 2010, Curtea Constituțională a reținut că, referitor la dreptul de proprietate, «C. Europeană a Drepturilor Omului a statuat că despăgubirea recunoscută printr-o decizie definitivă și executorie constituie un "bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. l adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale; neexecutarea plății într- un termen rezonabil constituie, deci, o atingere a dreptului reclamantului la respectarea bunurilor, dar și faptul că lipsa de lichidități nu poate justifica un asemenea comportament (Ambruosi împotriva Italiei, 2000, Burdov împotriva R. iei, 2002). Guvernul, prin adoptarea ordonanței de urgență criticate, nu neagă existența și întinderea despăgubirilor constatate prin hotărâri judecătorești și nu refuză punerea în aplicare a acestora. Măsura criticată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenției, fiind, deci, o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituție, în condițiile unei crize financiare accentuate.»
Așadar, pe calea unei jurisprudențe constante, instanța de contencios constituțional a efectuat un examen de compatibilitate a dispozițiilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 71/2009 și, implicit, un examen de proporționalitate a măsurii instituite cu scopul urmărit, concluzionând în sensul existenței unui asemenea raport și a conformității sale cu garanțiile art. 6, art. 14 din Convenție și art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție .
Totodată, aceste măsuri au un caracter pozitiv, în sensul că se recunosc obligațiile de plată stabilite în sarcina autorităților statale care se obligă la plata eșalonată a titlurilor executorii, modalitate de executare impusă de situațiile de excepție reprezentate, pe de o parte, de proporția deosebit de semnificativă a creanțelor astfel acumulate împotriva statului și, pe de altă parte, de stabilitatea economică a statului român în actualul context de acuta criză economică națională și internațională.
Cu privire la cuantumul sumei solicitate prin somație, s-a arătat că, în conformitate cu cele comunicate de Tribunalul Cluj - angajatorul creditoarei, care a calculat la rândul său sumele datorate și a făcut plăți - această sumă apare ca greșit calculată în fișa întocmită extrajudiciar de expertul contabil C. Aurelia. S-au invocat considerente precum: pentru calculul sporului de 50% s-a luat în calcul perioada începând cu luna aprilie 2008, deși intimata creditoare este angajată doar din luna iulie 2008; nu rezultă că drepturile stabilite ar fi fost influențate cu plățile efectuate de Tribunalul Cluj, în temeiul acelorași hotărâri judecătorești, către creditoarea intimată, în luna septembrie 2010; indicii de inflație utilizați in calcul nu sunt la luna septembrie 2011, așa cum afirma fișa.
La dosarul contestației s-au depus în original, în susținerea celor de mai sus, înscrisurile întocmite de Tribunalul Cluj, împreună cu fișele de calcul întocmite pentru creditoarea intimată, din care rezultă sumele rest de plată.
Mai mult, după cum am arătat și mai sus, în sensul celor dispuse prin OUG nr. 71/2009 cu modificările ulterioare, conform relațiilor comunicate de Tribunalul Cluj, la data de_ s-a efectuat plata sumei brute de 40 lei aferent Sentinței nr. 3364/_ a T. ului C. și 111 lei aferent Sentinței nr. 1122/_ a T. ului C., Precizarea referitoare la plata acestor sume a fost depusă la dosar prin adresa noastră nr. 151 din 5 iunie 2012, înregistrată la data de 6 iunie 2012.
La data de_ s-a efectuat plata sumei brute de 40 lei aferent Sentinței nr. 3364/_ a
ului C. și 111 lei aferent Sentinței nr. 1122/_ a T. ului C. . Atașăm prezentei copia înscrisului prin care Tribunalul Cluj ne-a comunicat aceste din urmă relații.
Apreciem că efectuarea acestor plăți este un element care, suplimentar, susține cele arătate în recurs cu privire la buna credință a debitorului și la compatibilitatea prevederilor OUG nr. 71/2009 cu dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Instanța de fond a concluzionat că dispozițiile legale care au prevăzut eșalonarea repetată a plăților nu sunt compatibile cu exigențele unui proces echitabil, respectiv cu dreptul la executarea hotărârilor judecătorești într-un termen rezonabil, precum și cu dreptul creditoarei la respectarea bunurilor, precum și cu obligațiile statului de a lua măsuri în acest scop.
În opinia recurentei, în privința proporționalității măsurii, Curtea Constituțională a observat că atingerea adusă bunurilor persoanelor care beneficiază de hotărâri judecătorești de natura celor prevăzute de nr. 71/2009 este rezultatul efectului sistemic, structural pe care acestea îl au asupra bugetului de stat în condiții de criză economică și financiară accentuată. Prin urmare, situația invocată este una diferită de cea a unor hotărâri judecătorești izolate, gradul mare de abatere de la obișnuit în cazul de față fiind unul mare. Nu este vorba despre o omisiune a statului, despre lipsa de diligentă a acestuia, despre eventuala sa opoziție față de autoritatea de care se bucură hotărârile judecătorești, ci de necesitatea creării unui echilibru între interesele generale ale societății și interesele particulare ale persoanelor care întră sub incidență ordonanței de urgență criticate. Astfel, cum arată și C. Europeană a Drepturilor Omului, o astfel de măsură trebuie să păstreze un just echilibru între interesele statului și cele ale reclamanților (Hotărârea din 26 aprilie 2006, pronunțată în Cauza Zubko și alții împotriva Ucrainei, paragraful 67 sau Hotărârea din 5 ianuarie 2000, pronunțată în Cauza Beyeler împotriva Italiei, paragraful 107),
In consecință, măsura eșalonării executării hotărârilor judecătorești păstrează un astfel de echilibru, Guvernul arătând că valoarea unor astfel de titluri executorii până la data de 31 decembrie 2010 era peste 8.028.252 milioane lei (aproximativ 2 miliarde de curo), iar numărul acestora era peste 27.700 la nivelul întregii țări.
Măsurile instituite prin actele normative au avut în vedere ansamblul debitelor acumulate împotriva statului, considerându-se, echitabil, că în măsura în care acestea ar fi executate, aceasta s-ar face concomitent, fără discriminare între titularii creanțelor, iar nu având în vedere cuantumul punctual al creanțelor unor creditori sau categorii de creditori angajați ai instituțiilor publice. De asemenea, din analiza jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului rezultă cu suficientă evidență că întârzierea sau suspendarea executării unor hotărâri judecătorești sunt tratate în mod nuanțat, luându-se în calcul toate împrejurările în care survin asemenea incidente, astfel încât ele nu sunt considerate în mod automat încălcări ale Convenției, în modalitatea în care s-a conchis prin hotărârea de la fond.
In acest context se cuvine a fi efectuată evaluarea O.U.G. nr. 71/2009 din perspectiva respectării garanțiilor dreptului la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, consacrat de art., 6 din Convenție, precum și a dreptului de proprietate, consacrat de ari. 1 din Protocolul nr.l la Convenție. După cum am arătat, cele de mai sus nu se regăsesc în analiza instanței de fond. Este evident că dispozițiile O.G. nr.71/2009 respectă toate aceste condiții.
La data de_ recurenta a depus note de ședință făcând referire în principal la aprecierile Curții Europene a Drepturilor Omului în decizia pronunțată în cauza Dumitru D. Dumitru și alții contra României prin care s-a respins solicitarea reclamanților prin care invocau încălcarea art.6 CEDO și art.1 din Primul Protocol adițional, apreciindu-se că echilibrul între interesele reclamanților și interesul general al societății a fost menținut, eșalonarea plăților de către guvern neaducând atingere dreptului la un proces echitabil ori dreptului de proprietate.
Verificând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs a actelor și lucrărilor dosarului și față de dispozițiile legale în materie tribunalul constată că acesta este fondat pentru argumente ce vor fi expuse în continuare:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. -N. la data de_ sub nr._ de către Biroul Executorului Judecătoresc M. M., s-a solicitat încuviințarea executării silite a titlurilor executorii reprezentante de Sentința civilă nr. 3364/_ a T. ului C. pronunțată în dosar nr._ rămasă irevocabilă prin Decizia Civilă nr. 964/R/_ a Curții de Apel C., Sentința civilă nr. 1122/_ a T. ului C. pronunțată în dosar nr._ rămasă irevocabilă prin Decizia Civilă nr. 1962/R/_ a Curții de Apel C. împotriva debitorilor Tribunalul Cluj, C. de Apel C., Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, M. ul Economiei și Finanțelor
Prin încheierea civilă CC nr. 11937/_ a Judecătoriei C. -N. a fost încuviințată executarea silită împotriva debitorilor amintiți mai sus, iar prin somația de executare emisă în dosarul execuțional nr. 571/2011 al BEJ M. M., debitorul C. de Apel C. a fost somat să achite în termen de 1 zi suma de 13565 lei reprezentând debit principal și 1344 lei cheltuieli de executare, prima instanță investită cu soluționarea prezentei contestații la executare apreciind legalitatea acestei proceduri, apărările formulate de către contestatoare fiind înlăturate.
În acest context, reținem că, la momentul actual există un număr destul de ridicat de
hotărâri judecătorești irevocabile având ca obiect plata unor drepturi salariale ale personalului din sistemul judiciar, dar și a altor categorii sociale, hotărâri judecătorești pronunțate intr-un interval de timp scurt, a căror punere in executare este de natură a produce efecte semnificative asupra bugetului de stat.
Această situație impune în mod necesar identificarea unor resurse suplimentare apte să asigure efectuarea plății sumelor stabilite prin aceste hotărâri judecătorești irevocabile, în contextul crizei economice și pentru a nu afecta alte categorii sociale, ceea ce presupune în mod obiectiv un anumit interval de timp.
Această situație este în acord cu jurisprudența constantă a CEDO ";(Cauza Burdov contra R. iei) în acest sens fiind de reținut faptul că "autoritățile dispun de un termen rezonabil pentru a identifica cele mai adecvate mijloace pentru punerea in executare a hotărârilor judecătorești";. Bineînțeles este necesar ca acest termen să nu depășească intervalul de timp strict necesar identificării unor soluții optime pentru asigurarea resurselor necesare plății acestor drepturi salariale restante.
În această ordine de idei, prin OUG nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute in titluri executorii având ca obiect plata unor sume prevăzute in titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, procedura de executare a fost eșalonata în trei etape, după cum urmează:
în anul 2010 se plătește 34% din valoarea titlului executoriu;
în anul 2011 se plătește 33% din valoarea titlului executoriu;
în anul 2012 se plătește 33% din valoarea titlului executoriu.";
În același timp, prezintă o deosebită relevanță în această speță prevederile art. 1 alin 2 din OUG nr. 71/2009 conform cărora :";In cursul termenului prevăzut la alin 1 orice cerere de executare silită se suspendă de drept";.
Prin Decizia nr. 188 /_ a Curții Constituționale fost respinsă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor OUG nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, C. apreciind că există o stare de fapt obiectiva, cuantificabila și independenta de voința Guvernului, care pune in pericol un interes public, respectiv stabilitatea economică a statului roman, astfel că ordonanța de urgența a fost adoptată în vederea atenuării efectelor de criza economica generalizata, adoptarea măsurii criticate reclamând, in mod indubitabil, urgenta. In aceste condiții, pentru conservarea stabilității economice a statului Guvernul a ales adoptarea acestei ordonanțe de urgenta, fiind în opinia noastră într-o situație extraordinară în sensul art. 115 alin 4 din Constituția României raportat la implicațiile financiare legate de punerea in executare a acestor hotărâri judecătorești irevocabile pentru apărarea stabilității economice a statului roman.
Analizând cauza și sub aspectul celor reținute de judecătorul fondului, arătăm că art. 6 §1 din Convenție statuează că "orice persoană, are dreptul la judecarea în mod echitabil, public și într- un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil..";.
În mod constant C. Europeană a Drepturilor Omului a exprimat principiul conform căruia executarea unei hotărâri judecătorești este garanția unui proces echitabil și că punerea în executare a unei obligații ce incumbă statului sau agenților săi trebuie să se facă din oficiu. În acest sens: "C. reamintește părților că executarea unei sentințe sau a unei decizii, indiferent de instanța care a pronunțat-o, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din "proces"; în sensul art. 6 al. 1 din Convenție. Dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți. … or, administrația constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției. Pe cale de consecință dacă administrația refuză sau omite să
execute o hotărâre judecătorească, sau întârzie în executarea acesteia, garanțiile art. 6 de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești își pierd orice rațiune de a fi
. (Șandor c. României hot. din data de 24 martie 2005). C. reamintește că dreptul la justiție garantat de art. 6 protejează în egală măsură și punerea în executare a hotărârilor judecătorești definitive și obligatorii, care, într-un stat care respectă preeminența dreptului, nu poate rămâne fără efect în defavoarea unei părți
. Prin urmare executarea unei hotărâri judecătorești nu poate fi împiedicată, anulată sau amânată pe o perioadă lungă de timp
. (Ruianu c. României hot. din data de 17 iunie 2003).
Drept urmare, potrivit jurisprudenței instanței europene, în materie civilă, termenul rezonabil impus de art.6 §1 din convenție acoperă ansamblul procedurilor de fond, inclusiv a celor de executare a hotărârilor judecătorești (Poiss c. Austria, Pinto de Oliveira c. Portugalia) cu consecința că executarea unei hotărâri judecătorești, indiferent de instanța care o pronunță, trebuie să fie considerată ca parte integrantă din noțiunea de proces, în sensul art. 6 § 1 . Astfel, dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți (Immobiliare Saffi c. Italia).
Astfel cum a statuat C. Europeană a Drepturilor Omului în cauza Hornsby c. Greciei și Sandor c. României, administrația constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției.
Pe cale de consecință, dacă administrația refuză să execute o hotărâre judecătorească sau o întârzie, garanțiile art. 6 §1 de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești își pierd orice rațiune de a fi. În plus, instanța constată, în deplin acord cu jurisprudența instanței europene, că nu este oportun ca o persoana care, în urma unei proceduri judiciare, a obținut o creanță împotriva statului, să recurgă la procedura de executare silită pentru a obține satisfacție (Metaxas c. Greciei).
Raportat la considerentele mai sus expuse, considerăm că administrația de stat nu poate, prin componentele sale, să ignore dispozițiile Convenției europene, adoptând reglementări legale care să-i creeze o situație favorabilă în raport de alți debitori și pe baza cărora să stabilească, în mod unilateral și arbitrar, data la care își va îndeplini efectiv obligațiile ce i-au fost stabilite în sarcină prin titluri executorii, reprezentate de hotărâri judecătorești irevocabile, mai ales dacă în acest fel se întârzie foarte mult executarea obligațiilor sale.
Pe de alta parte însă, în acord cu cele expuse anterior, tribunalul observă că executarea obligațiilor a fost doar amânată, că, deși autoritățile statale nu se pot prevala de lipsa fondurilor necesare executării unei hotărâri judecătorești îndreptate împotriva sa, CEDO a apreciat că, în situații de excepție stabilirea unui termen rezonabil pentru executare este o măsura ce intră in marja de apreciere a statului.
În același sens este de observat hotărârea instanței de contencios european în cauza Dumitru
D. Dumitru și alții contra României, în care într-o speță similară a statuat că, deși reclamanții aveau drepturi ferme și intangibile în temeiul unor hotărâri judecătorești definitive, autoritățile statului au respectat mecanismul de eșalonare, sumele au fost actualizate, nefiind afectată însăși substanța dreptului, din perspectiva art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenție, măsurile dispuse fiind proporționale cu scopul urmărit, anume restabilirea echilibrului bugetar și fiind considerate ca urmărind un scop de utilitate publică.
Reținând, așadar, incidența în cauză a prevederilor OUG nr. 71/2009 precum si conformitatea acestei ordonanțe cu Constituția României si prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului, tribunalul va constata că, contestația la executare formulată este întemeiată, executarea silita începută in dosarul execuțional nr. 571 /2011 al BEJ M. M. fiind suspendată de drept, în temeiul art.1 alin 2 din OUG nr.71/2009.
In aceste condiții, văzând că hotărârea recurată a fost pronunțată cu greșita aplicare a legii, în temeiul art. 304 pct. 9 si art.312 Cod procedura civila, tribunalul va admite recursul declarat de C. de Apel C. împotriva sentinței civile nr. 15162 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. pe care o va modifica în sensul că va admite contestația la executare formulată și va anula formele de executare derulate în dosarul execuțional nr.571/2011.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursul declarat de C. de Apel C. cu sediul în C. -N., Piața Ș. cel M., nr. 1- 3, județul C., împotriva sentinței civile nr. 15162 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. pe care o modifică în sensul că admite contestația la executare formulată și anulează formele de executare derulate în dosarul execuțional nr.571/2011.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 29 aprilie 2013.
P. , P. Urs | Judecător, I. -M. L. | Judecător, A. -C. Ț. |
Grefier, L. C. |
Red.A.Ț./C.B.
2 ex./_
Jud. fond: C. -S. N.
