Decizia civilă nr. 608/2013. Contencios administrativ. Contestație la executare
| Comentarii |
|
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILĂ Nr. 608/2013
Ședința publică de la 08 Mai 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE E. B.
Judecător S. T. Judecător I. N. B. Grefier L. C.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de CURTEA DE APEL CLUJ împotriva Sentinței civile nr. 15353 din_, pronunțată de Judecătoria Cluj- Napoca, privind și pe intimații B. M. M., B. A., D. ( P. ) M.
, B. A., B. I., B. (R. ) M., CU DP A. LA CURTEA DE APEL CLUJ, B. C., CU DP A. LA CURTEA DE APEL CLUJ, B.
D., CU DP A. LA CURTEA DE APEL CLUJ, C. M., CU DP
A. LA CURTEA DE APEL CLUJ, C. C., CU DP A. LA CURTEA DE APEL CLUJ, C. L., CU DP A. LA CURTEA DE APEL CLUJ, C. F., CU DP A. LA CURTEA DE APEL CLUJ, C.
M., CU DP A. LA CURTEA DE APEL CLUJ, C. ANA, CU DP
A. LA CURTEA DE APEL CLUJ, C. S., CU DP A. LA CURTEA DE APEL CLUJ, C. V., CU DP A. LA CURTEA DE APEL CLUJ,
C. E., CU DP A. LA CURTEA DE APEL CLUJ, D. R., CU D.
P. A. LA CURTEA DE APEL CLUJ, D. V., CU DP A. LA CURTEA DE APEL CLUJ, F. G., CU DP A. LA CURTEA DE APEL CLUJ, F. L., CU DP A. LA CURTEA DE APEL CLUJ, G. C.
, CU DP A. LA CURTEA DE APEL CLUJ, G. S., CU DP A. LA CURTEA DE APEL CLUJ, G. N., CU DP A. LA CURTEA DE APEL CLUJ, H. C., CU DP A. LA CURTEA DE APEL CLUJ, H. ANA, CU DP A. LA CURTEA DE APEL CLUJ, H. D., CU DP
A. LA CURTEA DE APEL CLUJ, K. R., CU DP A. LA CURTEA DE APEL CLUJ, K. G., CU DP A. LA CURTEA DE APEL CLUJ,
K. E., CU DP A. LA CURTEA DE APEL CLUJ, L. A. M., CU
P. A. LA CURTEA DE APEL CLUJ, M. Z., CU DP A. LA CURTEA DE APEL CLUJ, M. R., CU DP A. LA CURTEA DE APEL CLUJ, M. S., CU DP A. LA CURTEA DE APEL CLUJ, M.
M., CU DP A. LA CURTEA DE APEL CLUJ, M. C., CU
DP A. LA CURTEA DE APEL CLUJ, M. L., CU DP A. LA CURTEA DE APEL CLUJ, M. A., CU DP A. LA CURTEA DE APEL CLUJ, N. M., CU DP A. LA CURTEA DE APEL CLUJ, N.
N. | , CU DP A. LA CURTEA DE APEL CLUJ, N. | A. | , CU D. |
P. | A. LA CURTEA DE APEL CLUJ, P. M., CU D. | P. | A. LA |
CURTEA DE APEL CLUJ, P. I., CU DP A. LA CURTEA DE APEL CLUJ, P. H., CU DP A. LA CURTEA DE APEL CLUJ, P. C.
, CU DP A. LA CURTEA DE APEL CLUJ, R. I., CU DP A. LA CURTEA DE APEL CLUJ, R. M., CU DP A. LA CURTEA DE APEL CLUJ, S. L., CU DP A. LA CURTEA DE APEL CLUJ, S.
M., CU DP A. LA CURTEA DE APEL CLUJ, S. M., CU DP
A. LA CURTEA DE APEL CLUJ, S. I., CU DP A. LA CURTEA DE APEL CLUJ, S. D., CU DP A. LA CURTEA DE APEL CLUJ,
S. E., CU DP A. LA CURTEA DE APEL CLUJ, S. M., CU
DP A. LA CURTEA DE APEL CLUJ, T. N., CU DP A. LA CURTEA DE APEL CLUJ, T. D., CU DP A. LA CURTEA DE APEL CLUJ, T. M., CU DP A. LA CURTEA DE APEL CLUJ, T.
I., CU DP A. LA CURTEA DE APEL CLUJ, T. L., CU DP A. LA CURTEA DE APEL CLUJ, T. M., CU DP A. LA CURTEA DE APEL CLUJ, T. M., CU DP A. LA CURTEA DE APEL CLUJ, T. (C. ) G., CU DP A. LA CURTEA DE APEL CLUJ, V. G. M.
, CU DP A. LA CURTEA DE APEL CLUJ, V. L., CU DP A. LA CURTEA DE APEL CLUJ, B. A., CU DP A. LA CURTEA DE APEL CLUJ, G. T., CU DP A. LA CURTEA DE APEL CLUJ, S.
L., CU DP A. LA CURTEA DE APEL CLUJ, S. M. D., CU D.
P. A. LA CURTEA DE APEL CLUJ, T. M., CU DP A. LA CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect contestație la executare .
La apelul nominal făcut în ședința publică atât la prima cât și la a doua strigare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la data de 07 mai 2013 recurenta a depus la dosarul cauzei "Note de ședință"; cu acte anexă (f.92-112).
Instanța apreciază că la dosarul cauzei există suficiente probe pentru justa soluționare a acesteia și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.15353/_ pronunțată de Judecătoria Cluj- Napoca, a fost respinsă cererea principală și cererea accesorie privind suspendarea executării silite în dosarul execuțional 565/2011 al BEJ M. M. ca rămas fără obiect formulată de contestatoarea C. de A. C., în contradictoriu cu intimații B. A., D. (P. ) M., B. A., B. I. ,
B. C., B. D., C. M., C. C., C. F., C. M., C.
ANA, C. S., C. V., C. E., D. R., D. V., F. G., F.
L., G. C., G. S., G. N., H. ANA, K. R., K. G., L.
A. M., M. Z., M. R., M. S., M. E., M. M. L., M.
A., N. M., N. N., P. M., P. I., P. H., P. C., S.
L., S. I., S. D., S. E., T. N., T. D., T. M., T. I.
, T. L., T. M., T. M., T. (C. ) G., V. L., G. T. ,
S. M. D., S. M., H. D., K. E., M. C., N. A., R.
I., R. M., B. M., C. L., H. C., S. M., S. M., V.
G. M., B. A., S. L., T. M., toți prin curator special P. C.
, ca neîntemeiată.
În motivarea acestei soluții, instanța de fond a reținut că, în fapt, la data de _ intimații a solicitat Biroului Executorului Judecătoresc M. M. începerea executării silite în baza titlurilor executorii individualizate la filele 116-117 dosar fond în vederea recuperării sumelor de bani reprezentând drepturi salariale și că în urma cererii, s-a întocmit procesul verbal din data de_ privind cheltuielile de executare (filele 315-316), respectiv somația din data de_, comunicată contestatoarei la data de _ .
S-a mai reținut că la data de_, Biroului Executorului Judecătoresc
M. a întocmit procesul verbal de refuz la executare (filele 329-330 dos.fond) și că în cadrul dosarului execuțional dosarul execuțional nr. 506/2011 al BEJ M. M. , nu s-au efectuat alte acte de urmărire sau de executare.
Instanța de fond a reținut că titlurile executorii care fac obiectul dosarului execuțional menționat privesc drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar și stabilesc creanțe în sarcina unei instituții publice, astfel că în cauză sunt incidente prevederile OUG nr. 71/2009 aprobată cu modificări prin L 230/2011.
Potrivit art. 1 alin. 1 și 2 din O.U.G. nr. 71/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, "; (1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:
în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu
în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu
în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu
în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu
în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.
În cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice procedură de executare silită se suspendă de drept.";
În acest sens, prima instanța a reținut că, art. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului consacră asumarea obligației de către Părțile Contractante de a recunoaște oricărei persoane, de sub jurisdicția lor, drepturile și libertățile definite de Convenție. Cât privește România, Convenția Europeana a intrat în vigoare prin Legea nr. 30/1994 la 21 iunie 1994, dată la care instrumentele de ratificare au fost depuse la Secretarul General al Consiliului. Aceasta înseamnă că, după ratificare Convenția a devenit parte integrantă a sistemului român de drept și a dobândit, în cadrul acestuia aplicabilitate directă.
Normele cuprinse în Convenție și în protocoalele sale adiționale alcătuiesc împreună un ,,bloc de convenționalitate";, cu consecința că acesta se impune autorităților naționale cu aceeași forță juridică cu care se impun normele convenționale. Ca atare, autoritățile statale române confruntate cu aplicarea dispozițiilor Convenției și ale protocoalelor sale adiționale vor fi obligate să țină seama și să aplice soluțiile jurisprudențiale ale organelor Convenției generale de acestea, indiferent dacă ele au fost pronunțate în cauze privitoare la România sau, de cele mai mult ori, în cauze privitoare la celelalte state părți la Convenție.
Potrivit articolului 6 paragraf 1 din Convenție: ,,orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independenta și imparțială, instituită prin lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa";.
Prima garanție conferită de articolul 6 paragraful 1 oricărui justițiabil este dreptul său la un tribunal. În concepția instanței europene de contencios al drepturilor omului dreptul la un tribunal este o componentă esențială a sistemului de garanții instituit prin art. 6 paragraf 1, pentru ca orice persoană care este parte într-un proces civil să beneficieze de un proces echitabil (Cauza Golder contra M. a Britanie, hot. din 21 februarie 1975).
Instanța europeană a admis faptul că dreptul de a sesiza un tribunal este doar unul dintre aspectele dreptului de acces la justiție, întrucât, în Cauza Ruianu contra României (hot. din 17 iunie 2003), C. a reamintit că dreptul la justiție protejează în egală măsură și punerea în executare a hotărârilor judecătorești definitive și obligatorii, care, într-un stat care respectă preeminența dreptului, nu pot rămâne fără efect în defavoarea uneia din părți.
Prin urmare, potrivit Curții, executarea unei hotărâri judecătorești nu poate fi împiedicată, anulată sau amânată pe o perioadă lungă de timp, conform jurisprudenței sale anterioare în cauzele Burdov contra R. iei, (hot. din 7 mai 2002), Hornsby contra Greciei (hot. din 19 martie 1997).
Argumentele Curții europene au fost reluate și în cauza Șandor contra României (hot. din 24 martie 2005), în care s-a mai arătat că, dacă administrația, ce constituie un element al statului de drept, refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească ori întârzie în executarea acesteia, garanțiile art. 6 de care a beneficiat jusitițiabilul în fața instanțelor de judecată își pierd orice rațiune de a fi, nefiind oportun de a cere unei persoane, care în urma unei proceduri judiciare a obținut o creanță împotriva statului, să recurgă la procedura executării silite pentru a obține satisfacție.
În jurisprudența sa, respectiv, în cauza Sabin P. escu contra României (hot. din 2 martie 2004), cauza Virgil I. contra României (hot. din 28 iunie 2005), C. europeană a reluat aceste considerente și asemănător cu cele reținute în cauza Șandor contra României, și în aceste două s-a constatat încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, ca urmare a neexecutării unei hotărâri, apreciate ca fiind o ingerință în dreptul la respectarea bunurilor.
C. admite posibilitatea de a suspenda temporar executarea silită a unor hotărâri civile, însă numai dacă suspendarea este fondată pe motive de
ordine publică
, iar intervalul de timp în care operează este rezonabil și proporțional cu motivele pe care o determină (Immobiliare Saffi contra Italiei, hot. din 29 iulie 1999).Totodată, s-a arătat că o întârziere în executarea unei hotărâri
poate fi justificată de circumstanțe particulare, dar întârzierea nu poate avea drept consecință atingerea substanței dreptului
protejat de art. 6 paragraful 1 din Convenție.
Este adevărat că dreptul la justiție nu este un drept absolut și că statului îi este recunoscută o oarecare marjă de apreciere, însă nu trebuie uitat că, în egală măsură în jurisprudența sa, instanța europeană a arătat că, invocarea lipsei resurselor financiare nu poate constitui o cauză justificativă pentru neexecutarea unei hotărâri judecătorești într-un termen rezonabil ( Bourdov c.
R. iei, Katsyuk c. Ucrainei; P. ov c. Moldovei; Shmalko c. Ucrainei; AMAT-G LTD și Mebaghishvili c. Georgiei) și că orice fel de ingerință în drepturile persoanei garantate de Convenție trebuie să respecte un just echilibru între interesele statului și cele ale persoanelor vizate.
În speță, instanța subliniază faptul că intimații au titluri executorii în că din anul 2007, hotărârile judecătorești fiind executorii de la data pronunțării, deci dețin un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție ( vezi cauza Șandor contra României, hot. din 24 martie 2005). Din totalul drepturilor salariale actualizate cu indicele de inflație conform modalității de calcul comunicată de către contestatoare, s-au achitat până în prezent fracțiuni nesemnificative (filele 407-424).
Astfel, de la data recunoașterii drepturilor intimaților cu titlu definitiv și irevocabil prin hotărâri judecătorești, au existat eșalonări și reeșalonări ale drepturilor intimaților.
Raportat la starea de fapt concretă din prezenta cauză instanța de fond a considerat că, susținerile contestatoarei privind Decizia Curții Constituționale nr. 1533/_ nu pot fi primite, atâta timp, cât la motivarea acestei decizii s-a avut în vedere următoarea eșalonare: în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu; în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu; în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; d) în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu, iar în fapt situația din speță diferă, prin aceea că, la data pronunțării hotărârii, adică la jumătatea anului 2012, intimatei i s-a executat hotărârea în proporție de 1,2% din cei 5% stipulați pe anul 2012, deci nici măcar jumătate din procentul stabilit pe anul 2012, ceea ce echivalează cu o reeșalonare la reeșalonarea deja stabilită și astfel nicio garanție pentru creditor că, debitorul nu va proceda la o nouă eșalonare și în consecință la transformarea dreptului obținut pe cale judecătorească într-unul iluzoriu.
Deși instanța nu a negat dificultățile financiare, cum totuși nu există nicio garanție împotriva arbitrariului și imprevizibilității referitoare la suspendări și reeșalonări, apreciază că ingerința în dreptul intimatei de a obține executarea hotărârilor judecătorești într-un termen rezonabil nu respectă cerința privind proporționalitatea acesteia, dată fiind conduita debitorului care prin modul de punere în aplicare a ultimului plan de eșalonare, și anume de fărâmițare, lipsește de efectivitate titlurile executorii obținute de intimată, ceea ce conduce la
încălcarea art. 6 paragraful 1 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, cu consecința aplicării prioritare a acestora, potrivit art. 11 alin. 2 și art. 20 din Constituție.
În consecință, în considerarea celor de mai sus, precum și a împrejurării că intimații B. A., G. T. G., S. L., S. M. D. și T.
M. C. au renunțat la executarea silită pornită în favoarea lor în cadrul dosarului execuțional nr. 565/2011 al BEJ M. M., urmând ca creanța lor să fie valorificată exclusiv în cadrul dosarului execuțional nr. 506/2011 al aceluiași executor, că intimata M. Z. nu a solicitat executarea silită în temeiul Sentinței civile nr. 2641/2009 a T. ului C. în cadrul dosarului execuțional nr. 565/2011 al BEJ M. M. care face obiectul prezentei cauze, că somația din data de_ (filele 323-325 dos. fond) emisă în cadrul acestui dosar execuțional a fost întocmită cu respectarea dispozițiilor legale, instanța de fond a respins contestația formulată ca neîntemeiată.
Față de dispozițiile art. 403 alin. (1)-(3) C.proc.civ., având în vedere că suspendarea executării se poate dispune numai până la soluționarea contestației la executare, prima instanța urmează a respins cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.
Împotriva sentinței civile menționate, a declarat recurs C. de A. C.
, solicitând în temeiul art.312 alin. 1 și 3 raportat la art.304 pct.9 și la 304¹ C.pr.civ.,admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și admiterea contestației la executare.
În motivarea recursului declarat, s-a arătat în esență că sentința civilă recurată este nelegală, fiind dată cu nerespectarea dispozițiilor normative în vigoare și cu ignorarea deciziilor Curții Constituționale, decizii general obligatorii conform art. 145 din Constituție și conform art. 11 alin.(3) din Legea nr. 47/1992 republicată. Astfel, în mod greșit a fost respinsă contestația împotriva executării silite ce formează obiectul dosarului de executare 565/2011 al BEJ M. M. cu sediul în B. .
În ce privește reținerea instanței de fond privind aplicarea directă a dispozițiilor CEDO în maniera aleasă, a apreciat că nu este susținută în cauză, întrucât cerința raportului de proporționalitate este îndeplinită, fiind de văzut în acest sens cele statuate prin deciziile Curții Constituționale, referitor la compatibilitatea prevederilor O.U.G. nr. 71/2009 cu cele ale art. 6 par. 1 și ale art. 1 din Protocolul nr. 1, dar și prevederile Convenției referitoare la marja de apreciere a statelor asupra măsurilor pe care le dispun în legătură cu exercitarea drepturilor prevăzute de Convenție în concordanță cu interesul public.
S-a arătat că executarea silită demarată la cererea creditoarei intimate este nelegală deoarece deși are ca obiect drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de_, face abstracție de dispozițiile incidente din OUG nr. 71/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, că suspendarea de drept a executărilor silite deja începute are deopotrivă semnificația imposibilității de demarare a unor executări silite noi și că demersurile de executare silită inițiate
împotriva Curții de A. C., vin în contradicție cu textele de lege anterior enunțate și sunt lovite de nulitate ca și executarea silită în sine.
A apreciat că prevederile art. 1-3 din O.U.G. nr. 71/2009, precum și dispozițiile art. 1 alin. 2, din O.U.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii cu modificările și completările ulterioare, așa cum a fost modificată prin dispozițiile Legii nr. 92/2011 consacră un impediment legal, de ordine publică, în calea continuării executării silite.
Prin adoptarea și aplicarea acestor acte normative nu se neagă existența și întinderea drepturilor constatate prin hotărâri judecătorești irevocabile și nici nu se refuză punerea în executare a acestora, ci doar se stabilește o modalitate de executare, justificată de apărarea stabilității economice a statului. Masurile instituite păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite (executarea eșalonată a plăților stabilite prin hotărârile judecătorești) și obiectivul urmărit (asigurarea stabilității economice a statului) și că ele au un caracter pozitiv, întrucât Guvernul recunoaște obligația de plată în sarcina autorității statale și își asumă efectuarea plăților în modalitatea stabilită.
Din expunerea de motive a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009, precum și a ordonanțelor care au modificat-o, rezultă că instituirea acestor măsuri de eșalonare a fost determinată de existența unui mare număr de titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sistemul bugetar, ceea a condus la o imposibilitate a autorității statale de a executa hotărârile judecătorești pronunțate, în special în actualul context de acută criză economică.
Totodată, se precizează că nepromovarea acestor măsuri legislative ar avea drept consecință imposibilitatea menținerii echilibrelor bugetare și, în mod implicit, nerespectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar.
Prin urmare, adoptarea acestei reglementări speciale a fost determinată de circumstanțele excepționale care au impus instituirea unor măsuri prin care să fie eșalonată plata sumelor decurgând din anumite categorii de titluri executorii, fără ca prin aceasta să se aducă atingere substanței înseși a drepturilor, deoarece, potrivit art. 1 alin. (3) din ordonanță, pentru a se evita devalorizarea sumelor ce fac obiectul titlurilor executorii, acestea se actualizează cu indicele prețurilor de consum, ceea ce garantează o executare în totalitate a creanței ce nu va fi astfel erodată de inflație și, totodată, se acordă statului posibilitatea să identifice resursele financiare necesare achitării acestor sume.
În consecință, și controlul de convenționalitate asupra Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 din perspectiva respectării garanțiilor dreptului la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și a dreptului la nediscriminare, reglementat de art. 14 din Convenție, ori a dreptului de proprietate, consacrat de art. 1 din Protocolul nr.l adițional la Convenție, se cuvine a fi efectuat în acest context.
Astfel, potrivit cerințelor impuse de art. 21 din Constituția României și art. 6 din Convenție, autoritatea publică este ținută a constitui un arsenal de mijloace care să permită executarea hotărârilor judecătorești, executare văzută ca parte integrantă a procesului civil, fără a cărei finalizare dreptul de acces la justiție nu poate fi calificat ca real și efectiv.
Admițând că anumite amânări ale executării pot fi justificate în situații particulare, C. Europeană a Drepturilor Omului a statuat că autoritățile dispun de un termen rezonabil pentru a identifica mijloacele adecvate de punere în executare a hotărârilor judecătorești, acest termen neputând însă să depășească ceea ce este strict necesar pentru a găsi soluțiile cele mai potrivite în situațiile excepționale date1.
Este adevărat că autoritățile statale nu se pot prevala de lipsa fondurilor necesare executării unei hotărâri judecătorești îndreptate împotriva lor, însă, în situații de excepție, cum ar fi îndatorare excesivă, încetare de plăți, dificultăți financiare deosebite, stabilirea unui termen rezonabil pentru executare este o măsură ce intră în marja de apreciere a statului, respectând atât dreptul de acces la justiție, cât și dreptul la un proces echitabil (sub aspectul duratei procedurii).
Pe de altă parte, C. a apreciat că o autoritate statală nu ar putea să invoce lipsa de lichidități, pentru a justifica refuzul de a executa o hotărâre judecătorească. Or, în cauza de față, statul nu refuză executarea hotărârilor judecătorești, ci se obligă la plata eșalonată a sumelor prevăzute prin acestea, stabilindu-se o perioadă de timp rezonabilă, în contextul deficitului bugetar grav actual și a condițiilor economice generale extrem de dificile.
De altfel, executarea eșalonată a unor titluri executorii care au ca obiect drepturi bănești nu este interzisă în niciun mod de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece executarea tino icto constituie doar o modalitate de executare și nu echivalează cu o neexecutare.
Pe de altă parte, așa cum a statuat Curtea Constituțională în jurisprudența sa, mecanismul eșalonării plății, ca modalitate de executare a unei hotărâri judecătorești, poate fi considerat în concordanță cu principiile consacrate de jurisprudența Curții Constituționale și Curții Europene a Drepturilor Omului, dacă sunt respectate anumite condiții: tranșe de efectuare a plăților intermediare precis determinate, termen rezonabil de executare integrală, acoperirea eventualei devalorizări a sumei datorate.Sub acest aspect, este evident că dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 respectă toate aceste condiții.
Pe de altă parte, instanța apreciază că actul normativ analizat nu contravine nici prevederilor art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în sensul că ar institui o discriminare pozitivă, în favoarea statului, în calitate de debitor sau o discriminare în rândul aceleiași categorii de creditori. Astfel, în jurisprudența sa, C. Europeană a statuat că o deosebire de tratament juridic este discriminatorie atunci când nu este justificată în mod obiectiv și rezonabil, aceasta însemnând că nu urmărește un scop legitim sau nu păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere. Prin urmare, a apreciat că nu se poate reține existența nici unei discriminări între părțile din procedura executării, în sensul că statul și-ar aroga
mai multe drepturi decât debitorii - persoane de drept privat, în ceea ce privește executarea hotărârilor judecătorești, dar nici a unei discriminări între creditori.
De asemenea, s-a invocat prin Decizia nr. 206 din 4 martie 2010 a Curtii Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 313 din 13 mai 2010 și că, pe calea unei jurisprudențe constante, instanța de contencios constituțional a efectuat un examen de compatibilitate a dispozițiilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 71/2009 și, implicit, un examen de proporționalitate a măsurii instituite cu scopul urmărit, concluzionând în sensul existenței unui asemenea raport și a conformității sale cu garanțiile art. 6, art. 14 din Convenție și art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție .
Pentru aceste aspect în drept, s-au invocat dispozițiile art. 304 alin.(l) pct. 9, 399 alin, 1 și 2 C.p.c, art. 401 alin. 1 lit. c C.pr.civ., art. 1-3 din O.U.G. nr. 71/2009, aprobată prin Legea nr. 230/2011, precum și dispozițiile art. 1 alin. 2, din O.U.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii cu modificările și completările ulterioare, așa cum a fost modificată prin dispozițiile Legii nr. 92/2011.
Referitor la concluzia instanței de fond că dispozițiile O.U.G. nr. 71/2009 reprezintă o încălcare a art. 6 par.l, respectiv a art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO, a apreciat că această concluzie este neîntemeiată, arătând că în privința proporționalității măsurii, Curtea Constituțională a observat că atingerea adusă bunurilor persoanelor care beneficiază de hotărâri judecătorești de natura celor prevăzute de nr. 71/2009 este rezultatul efectului sistemic, structural pe care acestea îl au asupra bugetului de stat în condiții de criza economică și financiară accentuată. Prin urmare, situația invocată este una diferită de cea a unor hotărâri judecătorești izolate, gradul mare de abatere de la obișnuit în cazul de față fiind unul mare. Nu este vorba despre o omisiune a statului, despre lipsa de diligentă a acestuia, despre eventuala sa opoziție față de autoritatea de care se bucură hotărârile judecătorești, ci de necesitatea creării unui echilibru între interesele generale ale societății și interesele particulare ale persoanelor care intră sub incidență ordonanței de urgență criticate. Astfel, cum arată și C. Europeană a Drepturilor Omului, o astfel de măsură trebuie să păstreze un just echilibru între interesele statului și cele ale reclamanților (Hotărârea din 26 aprilie 2006, pronunțată în Cauza Zubko și alții împotriva Ucrainei, paragraful 67 sau Hotărârea din 5 ianuarie 2000, pronunțată în Cauza Beyeler împotriva Italiei, paragraful 107). În consecință, măsura eșalonării executării hotărârilor judecătorești păstrează un astfel de echilibru, Guvernul arătând că valoarea unor astfel de titluri executorii până la data de 31 decembrie 2010 era peste 8.028.252 milioane lei (aproximativ 2 miliarde de euro), iar numărul acestora era peste 27.700 la nivelul întregii țări.
A mai arătat că analiza asupra justului echilibru care a fundamentat soluția de la fondul cauzei este aceea a unei situații izolate, neținând seama de faptul că măsurile au fost luate având în vedere efectul sistemic, structural, pe care titlurile executorii vizate de OUG nr. 71/2009 le au asupra bugetului de stat în condițiile de criză și instabilitate economică și financiară, abaterea de la situația obișnuită - respectiv existența doar a unor hotărâri judecătorești izolate, fiind una substanțiala. De asemenea, nu se ține seama de cele statuate de Curtea
Constituțională în materia O. U. G. nr. 71/2009 chiar de pe terenul Convenției, raportat la același ansamblu al circumstanțelor care au determinat luarea măsurii și neținând seama de marja de apreciere recunoscută de CEDO în favoarea Statului, asupra măsurilor de interes public sau de utilitate publică reclamate de situații economice complexe, chiar dacă acestea pot presupune limitări ale unor drepturi prevăzute de Convenție. Or, doar prin raportarea strict la situații individuale, analizate generic, fără elemente de particularizare, nu poate fi ignorată apariția sau existența unor probleme sistemice semnificative, în care existența unui număr mare de situații similare și impactul lor cumulat reclamă o altă modalitate de acțiune decât aceea a rezolvării individuale a fiecăreia dintre ele,.
S-a mai invocat Decizia nr. 1533/28 noiembrie 2011 a Curtii Constituționale, prin care s-au analizat critici de neconstituționalitate întocmai prin raportare la prevederile art. 16 și 21 alin.(2) și (3) din Constituție și, explicit, la prevederile art. 6 par. 1 CEDO, respectiv la cele ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la CEDO, precum și prin raportare și la interesul general în prezentul proces nefiind aduse argumente diferite de cele analizate deja de Curtea Constituțională, astfel că cele statuate de Curte trebuiau avute în vedere, în considerarea obligativității lor consacrată de art. 145 din Constituție.
În ce privește aspectul reținut de instanța de fond că măsura reeșalonării nu respectă raportul rezonabil de proporționalitate, având în vedere că nu ar fi prima eșalonare a acestui tip de creanță și că nici la acest moment creditorii nu pot prevedea dacă și când își vor vedea satisfăcută creanța, arată că instituirea acestor măsuri de eșalonare a fost determinată de existența unui mare număr de titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi sa lari a le personalului din sistemul bugetar, ceea a condus la o imposibilitate a autorității statale de a executa hotărârile judecătorești pronunțate, în specia! în actualul context de acuta criză economică.
A considerat că evenimente precum declanșarea împotriva României a procedurii de deficit excesiv în luna mai 2009 sunt întru totul relevante, întrucât în condițiile în care încă din acel an țara noastră prefigura un deficit prea mare în raport cu exigențele unei economii stabile, este limpede că plata într-un singur an a unor sume reprezentând procente întregi din PIB este în fapt de natură a afecta stabilitatea economică și financiară a țârii. Notorietatea acestor fapte nu poate fi negată. De asemenea, chiar dacă statul a emis o succesiune de acte normative de amânare a executării hotărârilor, este de amintit că, pe parcursului anilor 2009, 2010 și 2011 spațiul cheltuielilor bugetare pe care le-a putut angaja Guvernul a continuat să fie unul limitat, evoluțiile economice culminând cu măsurile dispuse prin Legea nr. 118/2010 și cu creșterea TVA, încheierea acordurilor cu FMI, și bugete marcate de necesitatea stringentă a evitării unor deficite de lichiditate, precum și revizuirea continuă, in minus, a estimărilor de creștere economică și de aici a sumelor de care bugetul statului ar dispune pentru a efectua plățile necesare funcționării sale, atât pe parcursul anului 2011 cât și în anul 2012.
Un alt element care trebuie avut permanent în vedere este marja de apreciere recunoscută în jurisprudența CEDO statului, asupra măsurilor de
interes public sau de utilitate publică reclamate de situații economice complexe, chiar dacă acestea pot presupune limitări ale unor drepturi prevăzute de Convenție. Noțiunea "utilitate publică" este amplă prin natura sa. In mod special, decizia de a adopta legi referitoare la chiar privarea de proprietate presupune analiza unor chestiuni politice, economice si sociale. Considerând că este normal ca legiuitorul sa dispună de o largă marjă in politica sa economică și sociala, C. a declarat că respectă modul în care acesta concepe imperativele "utilității publice", cu excepția cazului în care judecata statului se dovedește a fi vădit lipsită de temei rezonabil (M. Atanasiu s.a. c. României, 12 octombrie 2010, par. 166, citând și James si alții împotriva Regatului Unit, 21 februarie 1986, par. 46, Fostul rege al Greciei si alții, 23 noiembrie 2000, par. 87, si
Broniowski c.Poloniei, 22 iunie 2004, par. 149).
A mai menționat în acest punct că problema care generează temporizarea plăților nu este atât complexitatea procesului de executare a hotărârilor, cât de efectele pe care această executare - a tuturor titlurilor executorii - le-ar avea asupra stabilității economice și financiare a țării, ca urinare a dezechilibrării bugetului statului. C. Europeană a Drepturilor Omului recunoaște apariția unor asemenea probleme sistemice semnificative, în care existența unui număr semnificativ de situații similare si impactul lor cumulat asupra situației statelor reclamă o altă modalitate de acțiune decât aceea a rezolvării individuale a fiecăreia dintre ele. Sunt în acest sens relevante considerațiile ce rezultă din aceeași cauză M. Atanasiu s.a c. Roniâniei, (par. 80 și urm., 233 și urm.).
De asemenea, a arătat că CEDO recunoaște S. lor părți ale Convenției o marjă de apreciere în reglementare. Astfel, C. consideră că "adoptarea Legilor pentru stabilirea echilibrului între cheltuielile și veniturile statului implicând în mod obișnuit un examen al chestiunilor economice și sociale_ autoritățile naționale se află în principiu mai bine plasate pentni a alege mijloacele cele mai potrivite pentru a atinge acest scop și [C. ] le respectă alegerea, in afară de situațiile în care aceste alegeri se arată ca în mod manifest lipsite de bază rezonabilă" (Decizia din 7 februarie 2012, în cauza Ana M. Frimu s.a. contra României, par. 41), iar în același sens sunt reperele menționate de o altă instanță supranațională, C. de Justiție a Comunităților Europene pentru situația în care instanța de judecata ar controla modalitatea în care "statul" ar lua măsuri adresate unei situații economice: - ".In situația evaluării unei situații economice complexe, administrația beneficiază de o amplă putere de apreciere. La controlarea legalității exercitării unei astfel de puteri, judecătorul trebuie să se limiteze Ia a examina dacă ea nu conține vreo eroare vădită sau o deturnare de putere, dacă autoritatea administrativă în cauză nu a depășit în mod vădit limitele puterii sale de apreciere." (Cauza A.Racke/Hauptzollamt Mainz, 98/78, hotărâre din 25 ianuarie 1979).
În concluzie, apreciază că nu poate fi validată analiza limitată la reproducerea jurisprudenței consacrate a Curții Europene a Drepturilor Omului în materia problemei executării hotărârilor judecătorești, fără referire la marja de apreciere a statului asupra măsurilor de interes public, alta decât enunțarea faptului că nu este respectat raportul rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul avut în vedere.
Măsurile instituite prin acte normative au avut în vedere ansamblul debitelor acumulate împotriva statului, considerându-se, echitabil, că în măsura în care acestea ar fi executate, aceasta s-ar face concomitent, fără discriminare între titularii creanțelor, iar nu având în vedere cuantumul punctual al creanțelor unor creditori sau categorii de creditori angajați ai instituțiilor publice. De asemenea, din analiza jurispurdentei Curții Europene a Drepturilor Omului rezultă cu suficientă evidență că întârzierea sau suspendarea executării unor hotărâri judecătorești sunt tratate în mod nuanțat, luându-se în calcul toate împrejurările în care survin asemenea incidente, astfel încât ele nu sunt considerate în mod automat încălcări ale Convenției, în modalitatea în care s-a conclus prin hotărârea de la fond.
In acest context apreciază că dispozițiile O. U.G. nr. 71/2009 respectă condițiile respectării garanțiilor dreptului la un proces echitabil si la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 din Convenție, precum și a dreptului de proprietate, consacrat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.
La data de 9 august 2012, C. de A. C. a depus completare la motivele de recurs prin care a arătat că în anul 2012 s-au plătit creditoarei, tranșele aferente treimestrelor 1 și 2/2012 din sumele datorate în bata titlurilor executorii la care se referă executarea silită.
Analizând recursul declarat pe baza actelor de la dosarul cauzei și a dispozițiilor legale incidente, tribunalul reține următoarele:
Starea de fapt existentă în prezenta cauză a fost în mod corect stabilită de prima instanță raportat la actele depuse la dosarul cauzei, iar acest aspect nu a fost contestat pe calea recursului.
Argumentul primei instanțe pentru a respinge contestația la executare a fost acela că în speță eșalonarea dispusă prin OUG nr. 71/2009 este contrară art. 6 din Convenția europene a drepturilor omului și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție.
În susținerea acestui argument prima instanță a procedat la analizarea jurisprudenței Curții europene a drepturilor omului în materia executării hotărârilor judecătorești ca aspect al dreptului de acces la justiție și la a celor pronunțate în privința art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la convenție, în special cu privire la proporționalitatea ingerinței statului în dreptul de proprietate al persoanelor în cauză. Aplicând principiile desprinse din jurisprudența Curții în speța de față, prima instanță a concluzionat că în speță OUG nr. 71/2009 este contrară art. 6 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la convenție.
Ulterior pronunțării de către prima instanță a sentinței atacate, C. europeană a drepturilor omului a analizat ea însăși aplicarea dispozițiilor convenției și a principiilor reținute din jurisprudența sa anterioară în situația persoanelor afectate de OUG nr. 71/2009, prin decizia D. Dumitru contra României, publicată în Monitorul Oficial Partea 1 nr. 709/_ . C. a respins
cererea reclamanților (persoane aflate în exact aceeași situație ca și reclamanta din prezenta speță) ca vădit nefondată, reținând că OUG nr. 71/2009 este conformă Convenției europene a drepturilor omului.
În consecință, pentru a determina dacă în speță eșalonarea drepturilor reclamantei este sau nu conformă dispozițiilor Convenției europene a drepturilor
omului nu este necesar să se recurgă la analiza complexă a întregii jurisprudențe a Curții, întrucât aceasta a analizat o situație strict similară cu cea din prezenta speță prin decizia menționată anterior. Având în vedere că soluția Curții a fost aceea că OUG nr. 71/2009 este conformă Convenției europene a drepturilor omului, această concluzie se impune și prezentei instanțe.
În consecință, în speță tribunalul constată că executarea silită atacată în prezenta cauză se desfășoară cu încălcarea unui act normativ cu forță de lege, respectiv OUG nr. 71/2009 aflat în vigoare, act care este conform Convenției europene a drepturilor omului și Constituției României (conform deciziilor indicate de contestatoare în acțiunea introductivă de instanță: nr. 1533/2011 și nr. 605/2011).
În consecință, tribunalul constată că în speță contestația la executare este întemeiată motiv pentru care în temeiul art. 312 raportat la art. 304 alin. 9 din Codul de procedură civilă, va admite recursul formulat în cauză și în consecință va admite contestația la executare, în temeiul art. 400 din Codul de procedură civilă.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta C. de A. C. împotriva Sentinței civile nr.15353/_, pronunțată în dosarul nr._ al J. i C.
-N., pe care o modifică în sensul că admite contestația la executare formulată de recurenta C. de A. C., și dispune anularea actelor de executare silită efectuate în dosarul execuțional nr.565/2011 al Biroului Executorului Judecătoresc M. M. .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din_ .
Președinte, E. B. | Judecător, S. T. | Judecător, I. N. B. |
Grefier, L. C. |
Red.EB/tehn.MG 2 ex. 29.05.13
Jud. fond P. R.
