Decizia civilă nr. 627/2013. Anulare proces verbal de contravenție

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA Nr. 627/R/2013

Ședința publică de la 15 Mai 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE A. -M. B.

Judecător L. -A. C. Judecător R. M. Grefier C. -G. H.

Pe rol judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe recurent N. E. și pe intimat M. C. -N., DP L., având ca obiect recursul declarat împotriva Sentinței civile nr. 13687 din data de 22 iunie 2011, pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei C. -N., dosar având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurentul personal, lipsind intimatul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care,

Se constată că recursul este formulat și motivat în termen, comunicat. Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, în temeiul art.

150 C.pr.civ., T. ul declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Recurentul, având cuvântul, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul anulării amenzii contravenționale aplicată în baza procesului verbal de contravenție contestat.

T. ul reține cauza în pronunțare.

T. UL

Prin sentința civilă nr. 13687/_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. s-a respins plângerea formulată de petenta N. E. în contradictoriu cu intimatul M. C. -N., ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin procesul-verbal de contravenție nr. 924/_ s-a dispus sancționarea petentei pentru fapta prevăzută de art. 7 p. 19 din HCL nr. 191/2009 cu amendă contravențională de 1000 lei, deoarece în data_ ora 09:45 in C. -N. str. Republicii nr. 38, s-a constatat că proprietarul terenului nu întreține în perfectă stare de curățenie spațiul verde, respectiv iarbă necosită, bălării, arbuști netoaletați.

Instanța de fond a mai reținut că petenta a recunoscut implicit situația de fapt reținută de agentul constatator in plângere, precum si obligațiile care îi reveneau ei, deoarece conform propriilor susțineri a luat toate măsurile care se

1

impuneau, iar contractul de închiriere depus de petentă in probațiune nu transmite obligația de a efectua demersuri in vederea întreținerii spațiului verde chiriașului apartamentului nr. 3 din imobil, motiv pentru care s-a dispus respingerea plângerii contravenționale.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs recurenta N. E., solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii plângere contravenționale, astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, recurenta a arătat că nu este vinovată de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa, deoarece nu este unica proprietară a imobilului în cauză, alături de ea sunt și alți proprietari și că operațiunile de administrare a curții comune revin și chiriașului cu care a încheiat contract de închiriere privind apartamentul proprietatea recurentei.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul reține că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:

Prin procesul-verbal de contravenție nr. 924/_ încheiat de intimatul

  1. C. -N. s-a dispus sancționarea petentei N. E. pentru fapta prevăzută de art. 7 p. 19 din HCL nr. 191/2009 cu amendă contravențională de 1000 lei, deoarece în data_ ora 09:45 in C. -N. str. Republicii nr. 38, s-a constatat că proprietarul terenului nu întreține în perfectă stare de curățenie spațiul verde, respectiv iarbă necosită, bălării, arbuști netoaletați.

    T. ul constată că imobilul situat in C. -N., str.Republicii nr.38 este alcătuit din mai multe apartamente, iar petenta nu este singura proprietară, alături de ea fiind mai mulț proprietari în acest imobil.

    De asemenea, se reține că petenta este coproprietară asupra terenului împreună cu ceilalți proprietari din cadrul imobilului în cauză și că apartamentul proprietatea petentei este închiriat.

    Astfel, tribunalul apreciază că instanța de fond în mod eronat a reținut că numai petenta este cea care deține spațiile verzi, având în vedere că terenul este folosit în comun de către toți proprietarii din cadrul imobilului, iar sancționarea în mod exclusiv a petentei pentru neîntreținerea în perfectă stare de curățenie a spațiului verde, respectiv iarbă necosită, bălării, arbuști netoaletați este nelegală, această obligație revenind tuturor proprietarilor de apartamente.

    Pentru aceste considerente, în baza art.312 C.pr.civ., tribunalul va admite recursul declarat de recurenta N. E. împotriva sentinței civile nr. 13687/_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o va modifica în sensul că va admite plângerea contravențională formulată de N. E. .

    PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE

    Admite recursul declarat de recurenta N. E., împotriva sentinței civile nr. 13687/_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -

  2. , pe care o modifică în sensul că admite plângerea contravențională formulată de N. E. formulată împotriva procesul-verbal de contravenție nr. 924/_ emis de M. C. N. .

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 15 Mai 2013.

2

Președinte,

A. -M. B.

Judecător,

L. -A. C.

Judecător,

R. M.

Grefier,

C. -G. H.

Red.AMB/tehn.MG 2 exc. 10.06.13

Jud. fond P. ovici D. Viorica

3

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 627/2013. Anulare proces verbal de contravenție