Decizia civilă nr. 864/2013. Anulare proces verbal de contravenție

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr._

Cod operator de date cu caracter personal 3184

DECIZIA CIVILĂ Nr.864/R/2013

Ședința publică din data de 21 iunie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I. P.

Judecător: R.

M.

V.

Judecător: B.

G.

Z.

Grefier: A.

T.

S-a luat spre examinare recursul formulat de recurenta S.C. MV T.

2. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 20498/_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, cauza având ca obiect plângerea contravențională formulată de recurentă împotriva procesului verbal de contravenție întocmit de intimata M. C. -N. -DP LOCALĂ.

La apelul nominal făcut în cauză, atât la prima, cât și la a doua strigare, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, în temeiul art. 1591alin. 4 C.pr.civ., tribunalul procedează la verificarea din oficiu a competenței, stabilind că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză, raportat la art. 2 pct.3 C.pr.civ.

Instanța constată că, s-a depus la dosar, la data de 22 noiembrie 2012, mprin serviciul Registratură al instanței, răspunsul Primăriei mun. Pitești cu privire la achitarea amenzii.

Deliberând, instanța respinge cererea de repunere în termenul de declarare a recursului formulată în cauză de către recurentă după care, în temeiul art.137 C.pr.civ., raportat la art.301 C.pr.civ., invocă excepția tardivității recursului promovat în cauză, având în vedere că din cuprinsul filei 56 a dosarului de fond rezultă că sentința a fost comunicată la data de_, iar conform ștampilei, recursul a fost înregistrrat la data de_, motiv pentru care admite excepția și reține cauza în pronunțare.

T. UL

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 20498/2011 Judecătoria Cluj-Napoca a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul SC MV T. 2. S., în contradictoriu cu intimatul M. C. -N. - D. POLIȚIEI COMUNITARE.

Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 8084 întocmit la data de_ de către agenți constatatori din cadrul M. ui C. -N. - D. Poliției Comunitare, petenta SC M.V. T. 2. S. a fost sancționat potrivit art. 4 alin. 1 lit. e din Legea nr. 92/2., cu amendă contravențională în cuantum de 10.000 lei, reținându-se în esență că, la data de_ s-a constatat că numitul Sopterean Augustin G., în calitate de conducător auto al autovehiculului cu numărul de înmatriculare_ a efectuat îmbarcarea și debarcarea călătorilor pe care îi transporta pe

ruta C. -N. - Apahida în stația RATUC din Piața Mărăști, pe sensul de mers spre centrul orașului, locul nefiind autorizat în acest sens de către autoritățile abilitate.

Judecătoria a reținut că au fost respectate prevederile art. 17 din OG nr. 2/2001, prevederi a căror nerespectare atrag nulitatea absolută a procesului verbal contestat.

În ceea ce privește temeinicia procesului verbal contestat, judecătoria a reținut că potrivit art. 4 alin. 1 lit. e din Legea nr. 92/2. privind serviciile de transport public local, "Este considerat serviciu de transport public local de persoane prin curse regulate transportul public care îndeplinește cumulativ, printre altele, și condiția ca persoanele transportate să fie îmbarcate sau debarcate în puncte fixe prestabilite, denumite stații sau autogări, după caz. Potrivit art. 45 alin. 7 lit. a) din același act normativ, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la

30.000 lei, operatorii de transport rutier și transportatorii autorizați, care nu respectă prevederile art. 4 alin. (1) privind condițiile în care se execută transportul public local de persoane prin curse regulate."; Judecătoria a reținut că petenta nu contestă fapta reținută în procesul verbal, ci apărările sale vizează faptul că avea dreptul să oprească în acea stație; prin urmare, pentru verificarea apărărilor formulate este necesar a se vedea care sunt punctele fixe prestabilite pentru îmbarcarea și debarcarea pasagerilor.

În acest sens, judecătoria a constatat că potrivit art. 16 din Legea nr. 92/2. privind serviciile de transport public local, Consiliile locale, consiliile județene, precum și Consiliul General al M. ui B. ești sunt obligate să asigure, să organizeze, să reglementeze, să coordoneze și să controleze prestarea serviciilor de transport public desfășurat pe raza administrativ- teritorială a acestora, precum și să înființeze societăți de transport public dacă acestea nu există, iar potrivit art. 4 din Norma din_ de aplicare a Legii serviciilor de transport public local nr. 92/2. , modificat în anul 2008, consiliile locale, consiliile județene, Consiliul General al M. ui B. ești și adunările generale ale asociațiilor de dezvoltare intercomunitară, după caz, au, printre alte atribuții cu privire la serviciile de transport public local de persoane prin curse regulate sau speciale, și aceea de a stabili traseele principale și secundare, precum și autogările și stațiile publice aferente acestora.

Prin hotărârea Comisiei Municipale de S. atizare a Circulației întrunită în ședința din_ s-au stabilit ca locații pentru îmbarcare/debarcarea călătorilor pe traseele județene, pentru intrarea în municipiul dinspre Apahida, strada Traian Vuia, la benzinăria LukOil, hotărârea fiind adusă la cunoștința publicului prin publicare.

Susținerile petentei cu privire la stațiile publice și îndreptățirea sa de a le utiliza pentru îmbarcare/debarcare nu pot fi primite doar în considerarea faptului că pe licența de traseu nu este menționat decât numele municipiului C. -N., acestea necircumscriindu-se niciunei cauze care să înlăture caracterul contravențional al faptei.

Așadar, în mod corect s-a reținut prin procesul verbal săvârșirea de către petent a contravenție de mai sus.

În ceea ce privește temeinicia sancțiunii aplicate, judecătoria a reținut că, potrivit art. 21 al. 3 din O.G. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale

contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal. Față de aceste prevederi legale, constatând că, față de limitele prevăzute de lege, de la 10.000 lei la 30.000 lei, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 10.000 lei, în lipsa altor probe în legătură cu acest aspect, judecătoria a reținut că, în speță, a fost respectat și principiul proporționalități aplicării sancțiunii.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petenta SC MV T. 2. S. și a solicitat modificarea sentinței atacate în sensul admiterii plângerii contravenționale.

În motivarea recursului petenta a arătat în esență că în mun. C. -N. str. Bd. 21 D. 1989, în zona Pieței Mărăști există o stație publică de călători amenajată în acest scop, respectiv cea pe care e folosit-o ea; prin regulamentul pentru efectuarea serviciului de transport public județean de persoane prin curse regulate în județul C. se arată în mod expres că în caietul de sarcini sunt cuprinse stațiile publice pe care operatorul de transport rutier le poate utiliza, iar în caietul de sarcini privind-o pe societatea petentă nu este menționată nicio stație, fiind menționat simplu C.

-N. ; indiferent dacă petenta avea sau nu dreptul de a utiliza stația în discuție aceasta nu înseamnă că ea a comis fapta de a nu îmbarca sau debarca persoanele transportate în puncte fixe prestabilite numite stații sau autogări; stațiile publice în care petenta avea sau nu dreptul să îmbarce sau să debarce călători ar fi trebuit să fie prestabilite prin caietul de sarcini.

Analizând actele și lucrările cauzei tribunalul reține următoarele:

Argumentele petentei invocate în susținerea recursului sunt neîntemeiate.

În zona Pieței Mărăști există într-adevăr o stație amenajată pentru îmbarcarea debarcarea călătorilor, utilizată de Regia Autonomă de T. port Urban C. (aspect de notorietate publică locală).

Acest lucru nu înseamnă însă că respectiva stație poate să fie utilizată de orice operator de transport de călători. Petenta nu are dreptul de a utiliza orice stație publică, ci doar stațiile prestabilite în acest scop de către Consiliul local al M. ui C. -N., în aplicarea art. 16 din Legea nr. 92/2.

. Acest lucru rezultă cu claritate tocmai din articolul menționat. Or, după cum în mod corect a reținut prima instanță, această stație nu este cuprinsă printre cele stabilite ca având această destinație de hotărârea Comisiei Municipale de S. atizare a Circulației.

De asemenea, faptul că petenta nu avea dreptul de a utiliza această stație înseamnă tocmai că aceasta nu a procedat la îmbarcare și debarcarea persoanelor în punctele fixe prestabilite, întrucât a procedat la îmbarcarea și debarcarea lor în alte puncte decât cele fixe prestabilite.

În fine, argumentul petentei în sensul că stațiile publice în care ea avea dreptul să îmbarce și să debarce călători ar fi trebuit să fie stabilite prin caietul de sarcini este neîntemeiat, întrucât nu există nicio dispoziție legală în acest sens. Dimpotrivă, din prin art. 16 din Legea nr. 92/2. autorități publice locale sunt autorizate se stabilească, fără să se precizeze nimic legat de caietul de sarcini, stațiile publice destinate îmbarcării și debarcării călătorilor.

Având în vedere aspectele menționate, faptul că toate argumentele invocate în susținerea recursului sunt neîntemeiate și că nu există motive care să poată fi invocate din oficiu, tribunalul va respinge recursul formulat în cauză și va menține în integralitate sentința primei instanțe, în temeiul art. 34 alin. 2 din OG nr. 2/2001.

PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII DISPUNE

Respinge recursul declarat de petenata SC MV T. S., împotriva sentinței civile nr. 20498/2011 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul cu nr._, pe care o menține în totul.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi,_ .

Președinte, Judecători,

I. P. R. M. V.

B. G. Z.

Grefier,

A. T.

Red. 2 ex, BGZ/AT, _

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 864/2013. Anulare proces verbal de contravenție