Decizia civilă nr. 851/2013. Anulare proces verbal de contravenție

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr._

Cod operator de date cu caracter personal 3184

DECIZIA CIVILĂ Nr.851/R/2013

Ședința publică din data de 21 iunie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I. P.

Judecător: R.

M.

V.

Judecător: B.

G.

Z.

Grefier: A.

T.

S-a luat spre examinare recursul formulat de recurentul F. G. împotriva sentinței civile nr.19330/_ pronunțată de Judecătoria Cluj- Napoca, cauza având ca obiect plângerea contravențională formulată de recurentă împotriva procesului verbal de contravenție întocmit de intimata I. DE P. AL J. C. .

La apelul nominal făcut în cauză, atât la prima, cât și la a doua strigare, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, în temeiul art. 1591alin. 4 C.pr.civ., tribunalul procedează la verificarea din oficiu a competenței, stabilind că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză, raportat la art. 2 pct.3 C.pr.civ.

Instanța constată că recursul este formulat în termen, motivat și comunicat intimatei.

Raportat la împrejurarea că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților, în temeiul art.242 alin.2 C.pr.civ., instanța reține cauza în pronunțare asupra recursului.

T R I B U N A L U L

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 193309/_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._ a fost respinsă plângerea contravențională formulată de petentul F. GHEROGHE, în contradictoriu cu intimatul IPJ CLUJ împotriva procesului-verbal de contravenție seria CP nr. 1141751/_ .

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin Procesul verbal seria CP nr. 1141751 din data de_, încheiat de intimat prin SRP C., s-au aplicat petentului 9 puncte-amenda in valoare de 630 lei si 6 puncte de penalizare, pentru savarsirea contraventiei prevazuta si sanctionata de art. 108 alin. 1, lit. d pct. 3 si art. 102 alin. 2 din OUG nr. 195/2002. S-a reținut ca la data de_, ora 23:29, in C. -N., petentul a condus auto Mercedes cu nr. de inmatriculare_ pe str. Calea Turzii, cu viteza de 96 km/h, fiind filmat si înregistrat cu aparatul radar montat pe auto_ . In procesul verbal s-au menționat obiecțiunile petentului, in sensul ca nu realizează ca a circulat cu viteza respectiva in panta. Analizând din oficiu plangerea contraventionala si procesul-verbal

atacat prin prisma dovezii de comunicare de la fila 9, instanța constata ca plangerea a fost introdusa in termenul legal prevazut de art. 31 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 si nu exista nici un caz de nulitate a procesului verbal dintre cele prevazute de art. 17 din acelasi act normativ. In drept, potrivit prevederilor art. 121 alin. 1 din Regulamentul de aplicare al OUG nr. 195/2002, conducătorii de vehicule sunt obligați sa respecte viteza maxima admisă pe sectorul de drum pe care circula și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusa prin mijloacele de semnalizare, iar conform art. 49 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, limita maxima de viteza in localitati este de 50 km/h. In acelasi timp, conform 102 alin. 2 si art. 108 alin. 1 lit. d pct. 3 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni, respectiv de la 9 la 20 puncte-amenda si cu aplicarea a 6 puncte de penalizare, depășirea cu 41-50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatata, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic, iar competenta de control si sancționarea contravențiilor este data polițistului rutier de prevederile art. 2 si 109 din acelasi act normativ. Fapta imputata petentului a fost constatata cu ajutorul unui mijloc tehnic omologat si verificat metrologic la data de_, pe o durata de un an, fapt atestat de înscrisul atașat la dosar (f. 12 dos.), precum si de extrasul de pe înregistrarea aparatului radar depusa la dosar pe suport CD - f. 10, care confirma ca autovehiculul condus de petent circula cu viteza de 96 km/h. Prin urmare, stabilirea stării de fapt consemnata in procesul verbal s-a realizat prin înregistrarea valorii vitezei de către agentul constatator abilitat in acest scop, cu un aparat radar care este in conformitate cu reglementările legale in materie, respectiv Ordinul nr. 301/2005 al Biroului R. de Metrologie, singura care poate fi avuta in vedere din ansamblul dovezilor administrate, corespunde realității, drept care apararile neîntemeiate ale petentului nu pot fi reținute de instanța.

De asemenea, apărarea petentului conform căreia din procesul verbal nu rezulta daca circula in localitate sau in afara acesteia sunt contrare mențiunilor din actul sancționator, in care s-a menționat ca fapta a fost savarsita in C. -N., unde limita maxima de viteza admisa este prevăzuta de lege, potrivit textului legal sus amintit, si trebuia cunoscuta si respectata de către petent. Fata de starea de fapt si de drept reținute, instanța constata ca procesul verbal de contravenție atacat este temeinic si legal, iar sancțiunea aplicata in limita sa speciala minima corespunde pericolului social al faptei savarsite, astfel ca nu se impune anularea procesului verbal de contravenție.

Împotriva acestei sentinței în termen legal a formulat recurs recurentul F. GHEROGHE, solicitând modificarea sentinței în sensul admiterii plângerii contravenționale și anularea procesului-verbal de contravenție.

În motivare, a arătat în esență că proba video propusă înaintea instanței ridică anumite dubii, în cuprinsul procesului-verbal de contravenție nefiind menționate elementele de identificare ale aparatului omologat și verificat metrologic cu care s-au efectuat măsurătorile vitezei. Apreciază că lipsa acestui element constituie o descriere insuficientă a faptei care atrage nulitate a procesului-verbal de contravenție. A susținut că instanța de fond în mod nelegal a respins cererea sa de emitere unei adrese cărte organul constatator prin care să se comunice dacă agentul constatator avea competențele necesare.

Intimatul nu a formulat întâmpinare.

Analizând actele și lucrările cauzei prin prisma criticilor recurentului, T. ul constată că recursul este nefondat și îl va respinge pentru următoarele considerente:

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor contestat a fost sancționat recurentul pentru săvârșirea contraventiei prevazuta si sanctionata de art. 108 alin. 1, lit. d pct. 3 si art. 102 alin. 2 din OUG nr. 195/2002, reținându-se că la data de_, ora 23:29, in C. -N.

, petentul a condus auto Mercedes cu nr. de inmatriculare_ pe str. Calea Turzii, cu viteza de 96 km/h, fiind filmat si înregistrat cu aparatul radar montat pe auto_ .

T. ul nu poate reține susținerile recurentului cu privire la insuficienta descriere a faptei contravenționale, atât timp cât în cuprinsul procesului-verbal de contravenție s-a menționat numărul de înmatriculare al autovehiculului organului constatator, fapt care permite corelarea cu buletinul de verificare metrologică prezentat în fața instanței de fond, și care înlătură astfel orice dubiu cu privire la identitatea dintre echipamentul cu care a fost constatată fapta și cea pentru care a fost prezentat buletinul de verificare metrologică.

Cu privire la competența agentului constatator, instanța apreciază că în mod corect instanța de fond a respins cererea în probațiune formulată de recurent, atât timp cât a putut prezenta înregistrarea efectuată cu un mijloc de probă despre care s-a făcut dovada că îndeplinea cerințele legale pentru a putea fi utilizat, iar înregistrarea a putut fi percepută de instanță în mod nemijlocit, în cadrul ședinței de judecată.

Pentru considerentele expuse, constatând că constatând că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, în temeiul art. 312 C.proc.civ., va respinge recursul declarat de recurentul MUNICIPIUL C. -N. împotriva sentinței civile nr. 19330/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o va menține în totul.

PENTRU ACESTE M. IVE

ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Respinge recursul declarat de F. G. împotriva Sentinței civile nr.

19330/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. pe care o menține în totul.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

Președinte, Judecători,

  1. P. R. M. V. B. G.

    Z.

    Grefier,

    1. T.

Red.RMV

Tehnored.VAM 2 ex./_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 851/2013. Anulare proces verbal de contravenție