Decizia civilă nr. 6351/2013. Contencios. Litigiu privind funcționarii publici statutari
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 6351/2013
Ședința publică din data de 03 iunie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. | S. | |
JUDECĂTOR: C. | P. | |
JUDECĂTOR :A. | M. | C. |
GREFIER :V. D.
S-au luat în examinare, pentru pronunțare, recursurile declarate de pârâții
I. DE J. J. C., I. G. AL J. R. și M. A.
I. împotriva sentinței civile nr. 1637 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., cauza privind și pe intimatul SA, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici statutari L. 330/2009.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de_, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr.1637 din_ pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților I. G. al J. R. și M. A. I., invocată de aceștia.
A fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Ș.
A.,
în contradictoriu cu pârâții I. de J. J. C., I. G. al J. R.,
și M. A. I. .
Au fost obligați pârâții la plata către reclamant a ajutorului prevăzut de pct. 2 alin. 1 din Anexa nr. IV/2 la Legea nr. 330/2009 și a ajutorului prevăzut de pct. 2 alin. 2 din Anexa nr. IV/2 la Legea nr. 330/2009, începând cu data de_ și pentru fiecare an întreg rămas până la limita de vârstă de pensionare, ajutoare actualizate la data plății cu indicele de inflație.
Au fost obligați pârâții la plata în favoarea reclamantului a dobânzii legale aferente sumelor menționate, începând cu data scadenței pentru fiecare ajutor în parte și până la data plății efective.
Au fost obligați pârâții în solidar la plata în favoarea reclamantului a sumei de 604,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că reclamantul Ș. A. a desfășurat raporturi de serviciu în cadrul I. ui de J. J. C., iar prin Decizia medicală nr. A-2222/4/_ a fost încadrat în gardul III de invaliditate (filele 11-12); apoi, prin Decizia nr. 159862/_ a M. ui Administrației și I. lor, Casa de Pensii s-a admis cererea sa de pensionare și i s-a acordat pensie de invaliditate începând cu data de_ (fila 13).
Prin cererea înregistrată sub nr. 1449121/_, reclamantul a solicitat pârâtului de rând 1 să dispună calcularea și acordarea ajutoarelor cuvenite, prevăzute de Legea nr.330/2009 (fila 9), solicitare respinsă prin adresa nr. 1426386/_ (fila 10), cu motivarea că reclamantul a trecut în rezervă în perioada de aplicare a Legii nr. 118/2010, nefiindu-i, astfel, aplicabile dispozițiile pct. 2 din anexa IV/2 din Legea nr. 330/2009.
În conformitate cu dispozițiile pct. 2 alin. 1 și 2 din anexa IV/2 la Legea nr.330/2009, "(1) La trecerea în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie, cadrele militare, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, pentru activitatea depusă, în funcție de vechimea efectivă ca militar, polițist, funcționar public cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personal civil în instituțiile publice de apărare, ordine publică și siguranță națională, beneficiază de un ajutor stabilit în raport cu solda lunară netă, respectiv salariul de bază de încadrare net avut în luna schimbării poziției de activitate, astfel:
Vechime efectivă:
până la 5 ani - un ajutor egal cu 3 solde/salarii;
între 5-10 ani - un ajutor egal cu 6 solde/salarii;
între 10-15 ani - un ajutor egal cu 8 solde/salarii;
între 15-20 ani - un ajutor egal cu 10 solde/salarii;
între 20-25 ani - un ajutor egal cu 12 solde/salarii;
între 25-30 ani - un ajutor egal cu 15 solde/salarii
(2) Cadrele militare, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, trecuți în rezervă sau direct în retragere, respectiv ale căror raporturi de serviciu au încetat, cu drept la pensie de serviciu, înainte de împlinirea limitei de vârstă de pensionare prevăzută de lege, mai beneficiază, pentru fiecare an întreg rămas până la limita de vârstă, de un ajutor egal cu două solde lunare nete, respectiv cu două salarii de bază de încadrare nete";.
Înainte de încetarea raporturilor de serviciu ale reclamantului, respectiv la data de_, a intrat în vigoare Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, care la articolul 9 statuează că "Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi nu se mai acordă ajutoare sau, după caz, indemnizații la ieșirea la pensie, retragere ori la trecerea în rezervă";.
Raportat la acest text legal și întrucât trecerea în rezervă a reclamantului s- a realizat la data de_, pârâții consideră că reclamantul nu poate beneficia de ajutoarele prevăzute de pct. 2 din anexa IV/2 la Legea nr. 330/2009.
Tribunalul a apreciat că art. 9 din Legea nr. 118/2010 nu a suprimat drepturile solicitate prin prezenta cauză, ci doar a suspendat acordarea lor.
Astfel, art. 66 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative prevede că ";În cazuri speciale aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ de același nivel sau de nivel superior. În această situație se vor prevedea, în mod expres, data la care se produce suspendarea, precum și durata ei determinată. La expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare";.
Este adevărat că expresia "nu se mai acordă"; utilizată de legiuitor în redactarea art. 9 din Legea nr. 118/2010 este una echivocă, însă prin Legea nr. 284/2010, aplicabilă începând cu data de_, s-a recunoscut din nou dreptul cadrelor militare, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare de a încasa ajutoare de natura celor solicitate, cu ocazia trecerii în rezervă sau direct în retragere, respectiv la
încetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie (art. 20 din Anexa VII la lege).
Așadar, începând cu data de_, dreptul la ajutoarele menționate a fost recunoscut în mod expres, iar aceasta pentru fiecare an ce a urmat adoptării Legii privind salarizarea unitară.
Dacă art. 9 din Legea nr. 118/2010 ar fi avut ca efect abrogarea dispozițiilor legale care instituiau acest beneficiu în favoarea reclamantului, nu ar exista nicio justificare logică și obiectivă în reluarea și recunoașterea aceluiași drept prin legile de salarizare ulterioare.
De aceea, concluzia logică este că art. 9 din Legea nr. 118/2010 doar a suspendat acordarea dreptului la ajutoare, pe perioada_ -_, și nu a abrogat definitiv acest drept.
Referitor la prevederile art. 13 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, care stabilesc că "În anul 2011, dispozitiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, dupa caz, indemnizatiilor la iesirea la pensie, retragere, incetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea in rezerva nu se aplică";, se observă că alin. 2 al acestui articol prevede în mod expres că interdicția "nu se aplică în situația imposibilității menținerii în activitate a persoanelor clasate inapt pentru serviciul militar ori încadrate în grad de invaliditate sau decedate";, situație în care se găsește și reclamantul Ș. A.
.
Reținând că acordarea ajutoarelor prevăzute de pct. 2 din Anexa IV/2 a Legii nr.330/2009 a fost doar suspendată pe durata anului 2010, iar dreptul la încasarea ajutoarelor s-a reactivat începând cu data de_, tribunalul a apreciat că prezenta cerere este întemeiată și în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004 a dispus în consecință.
Pentru o reparare integrală a prejudiciului reclamantului, se impune și admiterea solicitării de actualizare a ajutoarelor cu indicele de inflație.
De asemenea, neacordarea ajutoarelor constituie o faptă ilicită care a cauzat reclamantului un prejudiciu constând în lipsa de folosință a acestei sume totale, raportul de cauzalitate fiind evident.
Pe cale de consecință, în temeiul art. 18 alin. 3 din Legea nr.554/2004 raportat la art.1535 Cod civil, pârâții au fost obligați la plata în favoarea reclamantului a dobânzii legale (calculate conform O.G. nr. 13/2011) aferentă sumelor acordate, începând cu data scadenței pentru fiecare ajutor în parte și până la data plății efective.
În temeiul art. 274 alin. 1 din Codul de procedură civilă, pârâții căzuți în pretenții au fost obligați în solidar la plata în favoarea reclamantului a sumei de 604,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru, timbru judiciare și respectiv a onorariului avocațial achitat.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs M. A. I. și I.
G. al Poliției R. prin care
a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței civile atacate și rejudecând cauza respingerea acțiunii intimatului reclamant ca fiind neîntemeiată.
În motivare recursului formulat de M. A. I. se arată că sentința recurată ca netemeinică si nelegală pentru următoarele considerente:
Pentru a fi parte în proces trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: calitate procesuală, capacitate procesuală și existența unui interes. Calitatea procesuală pasivă presupune existența identității între persoana pârâtului (M.A.I.) și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății.
În aceste condiții arătăm că intimatul-reclamant și-a desfășurat activitatea în cadrai I. ui de J. al Județului C., raporturile acestuia de serviciu derulându-se cu această unitate de poliție.
Menționăm faptul că, în conformitate cu prevederile art. 90 alin. 1 din Legea nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare, drepturile bănești reprezentând ajutoare prevăzute la art. 20 din lege, se acordă în condițiile exercitării controlului financiar preventiv propriu, care se efectuează prin viză, de persoanele din cadrul structurilor de specialitate, desemnate potrivit reglementărilor în vigoare.
Prin urmare, în speța de față, cel care poate fi obligat în raportul juridic dedus judecății este I. de J. al Județului C., unitate cu personalitate
juridică, în cadrai căreia și-a desfășurat activitatea intimatul-reclamant până la încetarea raporturilor de serviciu.
De asemenea, potrivit art. 7 alin. 2 din O.U.G. nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea M.A.I., cu modificările și completările ulterioare,
"ministrul administrației și internelor are calitatea de ordonator principal de credite".
Art. 12 alin. 5 din același act normativ prevede că ministrul administrației și internelor stabilește, prin ordin, conducătorii unităților și subunităților care au calitatea de ordonatori de credite.
Astfel, potrivit Tabelului cuprinzând unitățile din subordinea I. ui G. al
J. R. ai căror șefi au calitatea de ordonatori terțiari de credite, din Anexa nr. 7 la Ordinul m.a.i. nr. S/173/2012 privind împuternicirea ordonatorilor de credite din unitățile M.A.I., șeful I. ui de J. al Județului C. are calitatea de ordonator terțiar de credite.
Anexa nr. 14 la același ordin stabilește drepturile și îndatoririle ordonatorilor secundari și terțiari de credite din M.A.I. Conform pct. 2 lit. a, ordonatorii terțiari de credite au dreptul de a angaja, lichida și ordonanța cheltuieli în limita alocațiilor bugetare aprobate, cu condiția ca respectiva cheltuială să fie prevăzută în mod expres într-un act normativ și să fie vizată pentru controlul financiar preventiv propriu de contabilul-șef sau înlocuitorul acestuia.
Conform regulii instituite de prevederile art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, m.a.i., în calitatea sa de ordonator principal de credite repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii.
Așadar, stabilirea și plata drepturilor bănești de care beneficiază fiecare polițist în parte, din cadrul I.P.J. C. sunt în competența exclusivă a șefului inspectoratului, care este ordonator terțiar de credite.
Mai arată că eaporturile de serviciu ale intimatului-reclamant s-au desfășurat în cadrul I..T..T C., unitate de politie cu personalitate juridică, al cărei conducător este direct răspunzător de plata drepturilor bănești cuvenite acestuia.
Față de raționamentul eronat al instanței de fond care a stat la baza respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive a M.A.L, arătă instanței de recurs că prin admiterea acțiunii intimatului-reclamant, acesta beneficiază de un titlu executoriu, a cărui punere în executare se circumscrie sferei de aplicabilitate a prevederilor legale privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit prevederilor actelor normative care reglementează domeniul executării obligațiilor de plată ale instituțiilor publice "creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice se achită din sumele aprobate prin
bugetele acestora, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă", ordonatorilor principali de credite bugetare revenindu-le, pe parcursul întregului an bugetar, "obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii".
În sarcina ordonatorilor principali de credite există o obligație legală de a asigura în bugetele instituțiilor pentru care exercită acest atribut sumele dispuse de către instanța de judecată prin titluri executorii a fi plătite terților, ceea ce însă nu echivalează cu obligația acestora de a sta în judecată în toate litigiile în care sunt implicate structurile cu care se află în raporturi de subordonare de natură financiară pentru simplul motiv că, față de acestea, își exercită atribuțiile aferente calității de ordonator principal de credite.
Cât privește aspectele reținute de Tribunalul Cluj, care vizează fondul cauzei, reiterează faptul că reclamantul uzitează în mod eronat de prevederile din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, întrucât la data la care s-a născut dreptul său la pensie erau aplicabile dispozițiile Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar.
In aceste condiții, invocă dispozițiile exprese ale art. 9 din actul normativ aplicabil cauzei deduse judecății, potrivit cărora începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi nu se mai acordă ajutoare sau, după caz, indemnizații la ieșirea la pensie, retragere ori la trecerea în rezervă.
Referitor la motivarea instanței de fond care vizează așa zisă suspendare temporară a acordării drepturilor solicitate de intimatul-reclamant, solicită să se observe că acestea sunt neîntemeiate, fiind simple interpretări ale instanței de fond, întrucât la data la care s-a născut dreptul la pensie al domnului Ș. A. erau în vigore dispoziții legale exprese care instituiau faptul că de la data intrării în vigoare a Legii nr. 118/2010 nu se mai acordă ajutoare sau, după caz,
indemnizații la ieșirea la pensie, retragere ori la trecerea în rezervă.
Astfel, este evident că la momentul apariției noii reglementări, legiuitorul a avut în vedere neacordarea drepturilor bănești în cauză și nu suspendarea acordării lor, chiar dacă prin dispoziții legale ulterioare a revenit asupra deciziei sale și a dispus acodarea ajutoarelor și indemnizațiilor la ieșirea la pensie, retragere ori la trecerea în rezervă.
Prin recursul declarat de I. G. AL J. R.,
se arată că instanța de fond, în mod netemeinic a admis acțiunea în sensul obligării pârâților la plata către reclamant a ajutorului prevăzut de pct. 2 alin 1 și 2 din Anexa nr.IV/2 la Legea nr.330/2009, începând cu data de_, pentru următoarele considerente:
Reclamantul a trecut în rezervă la data de_ fiind clasat medical "inapt pentru serviciul militar cu scoatere din evidență" și încadrat în gradul III de invaliditate, conform Deciziei medicale nr. A-2222/4 din_ emisă de Comisia de Expertiză Medico-Militară de pe lângă Spitalul Militar de Urgență "Constantin Papilian" C. -N. {anexată în copie xerox de către reclamant).
Potrivit art. 9 din Legea nr. 118 din_ privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, "începând cu data intrării în vigoare a prezentei Ieși nu se mai acordă ajutoare sau, după caz, indemnizații la ieșirea la pensie, retragere ori la trecerea în rezervă." {Legea nr. 118 din_ intrată în vigoare la data de_ ).
Așa cum a arătat și la instanța de fond, legiuitorul uzitează verbul "nu se mai acordă" și nu verbul "se suspendă". In consecință acordarea ajutoarelor la ieșirea la pensie prevăzute de Legea nr. 330/2009, încetează odată cu data
intrării în vigoare a Legii nr. 118/2010, respectiv_, nefiind prevăzută posibilitatea acordării ulterioară a acestora.
Având în vedere faptul că, perioada de aplicare a Legii nr. 118/2010 a fost cuprinsă între_ -_ iar reclamantul a fost trecut în rezervă cu drept la pensie cu data de_, apreciază că acestuia nu-i sunt aplicabile prevederile pct. 2 din anexa IV/2 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
Prin urmare, în aceste condiții ținând cont de prevederile legale mai sus
invocate coroborat cu data trecerii în rezervă (_ ), reclamantului nu i s-au putut acorda ajutoare la trecerea sa în rezervă.
Pe de altă parte reclamantul solicită acordarea acestor drepturi începând cu_ . La această dată (_ ), a intrat în vigoare Legea nr. 285 din_ privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice. Potrivit art. 13 ,Jn anul 2011, dispozițiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizațiilor la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică". (2) In anul 2011, prevederile alin.
(1) 1 nu se aplică în situația imposibilității menținerii în activitate a persoanelor clasate inapt pentru serviciul militar ori încadrate în grad de invaliditate sau decedate".
Insă, așa cum se poate observa din cuprinsul Extrasul din Ordinul Inspectorului șef al I. ui de J. J. C. cu nr. S/141/_ {anexat la dosarul de fond în extras), data trecerii în rezervă a reclamantului este_, astfel că în cauza de față nu puteau fi aplicate prevederile art. 13 alin.2 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, așa cum în mod greșit instanța de fond a apreciat (fila 4 alin. 4 din sentința atacată).
Astfel, în lipsa altor precizări ale legiuitorului, prevederile art. 9 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar nu trebuiesc interpretate ca o suspendare a acordării ajutoarelor de trecere în rezervă prevăzute de Legea nr. 330/2009, ci ca o restrângere a acordării acestor drepturi pentru personalul ale căror raporturi de muncă încetează în perioada în care actul normativ în discuție era în vigoare.
Apreciază că, dacă legiuitorul ar fi avut în vedere o astfel de precizare cu siguranță ar fi făcut-o în mod concret.
Totodată, arată că, față de data trecerii în rezervă a reclamantului -_, actul normativ în vigoare la acea dată era Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, act normativ care a fost abrogat la data de_ de art. 39 din Legea nr. 284 din_ privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice.
Prin soluția instanței de fond, apreciază că față de considerentele prezentate, coroborat cu prevederile art. 9 din Legea nr. 118 din_, s-a determinat o îmbogățire fără justă cauză precum și corelativ, prejudicierea J.
R. prin instituirea obligației la plata lucrului nedatorat în sarcina sa.
Mai mult, în mod greșit la pag. 4 ultimul alineat din Sentința nr.1637/_ Curtea apreciază că expresia "nu se mai acordă" utilizată de legiuitor în cuprinsul art. 9 din Legea nr. 118/2010, este una nefericită și echivocă, dându-i o conotație suspensivă și provizorie.
Insă tot la pag. 4 penultimul alineat din sentința amintită, instanța de fond invocă textul de lege prevăzut de Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu privire la posibilitatea suspendării unui act normativ.
In acest sens potrivit art. 66 din Legea nr.24/2000 republicată, "In cazuri speciale aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act
normativ de același nivel sau de nivel superior. In această situație se vor prevedea, în mod expres, data la care se produce suspendarea, precum și durata ei determinată ".
In acest sens în mod indubitabil se poate observa faptul că nu a existat niciun alt act normativ de același nivel sau de nivel superior care să prevadă o astfel de situație specială.
Apariția unei noi legi a salarizării, respectiv Legea nr. 284/2010 aplicabilă și cadrelor militare începând cu data de_ recunoașterea aceluiași drept, nu poate fi echivalată cu apariția unui act normativ care suspenda un drept pentru o perioadă determinată așa cum justifică instanța de fond.
În concluzie, având în vedere prevederile art. 9 din Legea nr. 118/2010 potrivit cărora, nu se mai acordă ajutoare de trecere în rezervă începând cu data intrării în vigoare a actului normativ (_ ), raportându-ne la data trecerii în rezervă a reclamantului (_ ), reclamantului nu i s-au putut acorda ajutoare la trecerea în rezervă.
Cu privire la temeiul de drept invocat de instanța de fond potrivit cărora instituția este obligată la plata dobânzii legale, obligații prevăzute la art. 1535 Cod Civil, apreciază că sunt neîntemeiate pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 1535 alin. 1 Cod Civ, "In cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. In acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic ".
In acest sens, prevederile mai sus menționate nu sunt aplicabile, motivat de faptul că, nu poate fi vorba de nicio scadență a unor plăți datorate.
Prin urmare, neacordarea drepturilor solicitate de reclamant au fost ca urmare a aplicării actelor normative în vigoare la momentul trecerii sale în rezervă și anume Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar. Mai mult decât atât, reclamantul a fost informat cu privire la motivul pentru care nu poate beneficia de ajutoare la trecerea în rezervă, așa cum i s-a comunicat și prin adresele nr. 1396903 din_ și nr.1426386 din_ a I. ui de J. J. C., în calitate de angajator.
In ceea ce privește susținerile reclamantului referitoare la acordarea dobânzii legale conform dispozițiilor OG nr. 13/2011 privind dobânda legala remuneratorie si penalizatoare pentru obligații bănești, precum si pentru reglementarea unor masuri financiar-fiscale in domeniul bancar, le apreciază deasemenea ca fiind neîntemeiate pe considerentele arătate mai sus.
Totodată prin dispozitivul sentinței atacate, instanța de fond a obligat instituția și la actualizarea sumei datorate cu indicele de inflație.
Astfel instanței de fond a acordat două indexări pentru aceeași sumă, motiv pentru care apreciază că față de considerentele prezentate, s-a determinat o îmbogățire fără justă cauză precum și corelativ, prejudicierea J. R. prin
instituirea obligației la plata lucrului nedatorat în sarcina sa.
Prin întâmpinarea formulată Ș. A., solicită respingerea recursurilor
ca fiind neîntemeiate și să mențineți în întregime sentința recurată ca fiind temeinică și legală, cu obligarea recurenților în solidar la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare se arată că Tribunalul Cluj a admis prin sentința civilă nr._ cererea de chemare în judecată a subsemnatului și i-a obligat pe pârâții recurenți la plata ajutoarelor prevăzute de pct. 2 alin. (1) și alin. (2) din Anexa nr. IV/2 la Legea nr. 330/2009, actualizate la data plății cu indicele de inflație, la dobânda legală aferentă sumelor indicate pe perioada cuprinsă între data scadenței
obligației de plată pentru fiecare ajutor în parte și până la data plății efective a acestor ajutoare, precum și la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 604,30 lei.
În motivarea soluției prima instanță a reținut că dispozițiile art. 9 din Legea nr. 118/2010 sunt dispoziții de suspendare, care nu au înlăturat în mod definitiv dreptul subsemnatului la încasarea acestor ajutoare.
Recurenții au susținut că prima instanță a calificat în mod greșit dispozițiile art. 9 din Legea nr. 118/2010 ca fiind dispoziții de suspendare, considerând că ele sunt în realitate dispoziții de abrogare, iar recurentul M.A.I. a susținut suplimentar lipsa calității sale procesual pasive în prezenta cauză. în drept, recursurile au fost întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 4 și pct. 9 din C.proc.civ.
Recursurile declarate împotriva sentinței civile nr._ pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul civil nr. 17._ sunt neîntemeiate pentru următoarele motive:
În mod corect prima instanță a reținut că toți pârâții au calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, inclusiv recurentul M.A.I., deoarece ne aflăm în fața unei obligații solidare legale.
Solidaritatea pasivă izvorăște din prevederile art. 1 și ale art. 4 din Legea nr. 550/2004 privind organizarea și funcționarea J. R., conform cărora pârâții sunt persoane juridice care ordonează creditele salariale (principal, secundar, terțiar). Practic, drepturile bănești nu pot fi plătite decât, după aprobarea dată de toți acești pârâți pentru plata uneia și aceleași sume, deci răspunderea lor este solidară (pentru aceeași sumă). Pârâții sunt toți obligați concomitent de lege să aprobe plata sumei pe care o datorează, fiind de neconceput și vădit ilegal ca plata să fie dispusă exclusiv numai de către unul dintre ordonatori.
Această solidaritate a fost recunoscută inclusiv de pârâtul I.J.J. C. cu ocazia dezbaterilor pe fondul cauzei, acesta solicitând respingerea excepției lipsei calității procesual pasive invocată de pârâtul M.A.I.
Aplicarea de către un judecător a unei norme abrogate poate constitui motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din C.proc.civ.
In ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din C.proc.civ., acesta este neîntemeiat, deoarece prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale.
Nu pot fi primite argumentele invocate de recurenți în susținerea caracterului de abrogare al art. 9 din Legea nr. 118/2010.
La data încetării raporturilor de serviciu era în ființă Legea nr. 330/2009. Pe perioada în care Legea nr. 118/2010 a produs efecte juridice dreptul reclamantului de a încasa aceste ajutoare nu a fost înlăturat, dovadă fiind abrogarea Legii nr. 330/2009 în data de_ prin art. 39 lit. w) din Legea nr. 284/2010 și preluarea concomitentă de către același act normativ în art. 20 alin.
(1) și alin. (2) din Anexa nr. VII la Legea 284/2010 a drepturilor la încasarea ajutoarelor în discuție.
Dacă legiuitorul ar fi dorit prin Legea nr. 118/2010 să înlăture drepturile salariale în discuție, acesta nu ar fi adoptat ulterior un act normativ prin care să dispună concomitent abrogarea dispozițiilor care reglementează această acordare și menținerea acestor drepturi salariale. O lege nu poate fi abrogată de două ori, iar menținerea drepturilor salariale în noua lege denotă intenția legiuitorului de a nu înlătura dreptul la încasarea acestor drepturi.
Potrivit dispozițiilor art. 64 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 abrogarea unei dispoziții sau a unui act normativ are caracter definitiv. Art. 9 din Legea nr. 118/2010 suspendă pentru o perioadă limitată de timp dreptul persoanelor la
încasarea ajutoarelor în discuție, respectiv pe perioada_ (data intrării în vigoare a Legii nr. 118/2010) -_ (data încetării efectelor Legii nr. 118/2010).
Caracterul aplicabilității limitate în timp a Legii nr. 118/2010 este dat de art. 16 din lege conform căruia prevederile art. 1-3, art. 5, art. 6 alin. (1), precum și cele ale art. 9-14 se aplică până la 31 decembrie 2010. Dacă ar fi dorit abrogarea dispozițiilor pct. 2 alin. (1) și alin. (2) din Anexa nr. IV/2 la Legea nr. 330/2009, legiuitorul nu ar mai fi indicat termenul până la care inaplicabilitatea acestor dispoziții își produce efectele.
Având în vedere că abrogarea produce efecte juridice definitive este ilogică susținerea că dreptul la încasarea ajutoarelor a fost eliminat definitiv în condițiile în care ulterior pretinsei abrogări au fost adoptate nu mai puțin de patru acte normative având conținut identic cu norma considerată drept normă de abrogare.
Continuând acest raționament ajungem la concluzia că ne aflăm în fața unui tip de abrogare în formă continuată, respectiv dreptul prevăzut de pct. 2 alin. (1) și alin. (2) din Anexa nr. IV/2 la Legea nr. 330/2009, astfel cum acesta a fost preluat de art. 20 alin. (1) și alin. (2) din Anexa nr. VII la Legea nr. 284/2010, a fost abrogat succesiv până acum de patru ori de Legea nr. 118/2010, Legea nr. 245/2010, O.U.G. nr. 19/2012 și O.U.G. nr. 84/2012 și că este permisă în continuare abrogarea acestui drept.
Nu pot fi primite susținerile recurenților conform cărora finalitatea urmărită prin art. 9 din Legea nr. 118/2010 constă în restrângerea cheltuielilor bugetare prin înlăturarea definitivă a dreptului la încasarea ajutoarelor prevăzute de pct. 2 alin. (1) și alin. (2) din Anexa nr. IV/2 la Legea nr. 330/2009.
Recurenții confundă dreptul la încasarea acestor ajutoare cu momentul acordării lor. Faptul că în anul 2010 aceste ajutoare nu se acordă nu înseamnă că ele nu se acordă pe viitor. Dacă ar fi dorit eliminarea totală a acestui drept
legiuitorul nu ar fi menționat în mod expres perioada de timp în care aceste dispoziții își produc efectele, respectiv că ele se aplică până la 31 decembrie 2010 și nu ar mai fi adoptat în perioada 2010 - 2013, pentru fiecare an în parte, acte normative succesive având ca obiect neplata acestui drept.
Prin urmare, restrângerea cheltuielilor urmărită de legiuitor este una temporară, pe perioada indicată în fiecare act normativ în parte (Legea nr. 118/2010, Legea nr. 245/2010, O.U.G. nr. 19/2012 și O.U.G. nr. 84/2012).
Recurenții au făcut o analiză strict gramaticală a textului art. 9 din Legea nr. 118/2010 pentru a justifica caracterul de abrogare al acestei norme, fără a corela acest articol cu art. 16 din lege, conform căruia art. 9 se aplică până la 31 decembrie 2010.
Legea nr. 118/2010 are același rang cu Legea nr. 330/2009, astfel încât susținerile recurenților conform cărora suspendarea dreptului la încasarea ajutoarelor în discuție nu a fost dispusă de un act normativ de același rang cu actul normativ care prevede dreptul la încasarea acestor ajutoare sunt nefondate. Potrivit prevederilor art. 66 alin (2) din Legea nr. 24/2000 "La expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare
reintră de drept în vigoare".
Având în vedere că pe perioada limitată în care Legea nr. 118/2010 a produs efecte juridice dreptul reglementat de dispoziția legală suspendată a existat, nefiind înlăturat, pârâta are obligația să îmi achite ajutoarele prevăzute de pct. 2 alin. (1) și alin. (2) din Anexa nr. IV/2 la Legea nr. 330/2009 începând cu data de 1 ianuarie 2011, data reintrării de drept în vigoare a acestor dispoziții. în sensul caracterului de suspendare al art. 9 din Legea nr. 118/2010 s-a pronunțat și Curtea de Apel C. într-o situație identică prin decizia civilă nr. 1921/2012, irevocabilă, pronunțată în dosarul civil nr._, arătând că reclamantul este îndreptățit la încasarea ajutoarelor prevăzute de pct. 2 alin. (1)
și alin. (2) din Anexa nr. IV/2 la Legea nr. 330/2009 la expirarea perioadei de suspendare a acestor dispoziții, respectiv începând cu data de_ .
Pronunțarea în situații identice a unor hotărâri judecătorești diferite ar crea o divergență de jurisprudență ce încalcă dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 § 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale.
Divergențele de jurisprudență sunt contrare principiului securității juridice, care rezultă implicit din ansamblul articolelor Convenției pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale și care constituie unul din elementele fundamentale ale Statului de drept (a se vedea mutatis mutandis cauzele Broniowski c. Poloniei din_ și Păduraru c. României din_ ).
Divergențele de jurisprudență constituie, prin natura lor, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de jurisdicții de fond, fiecare având competența sa teritorială. în același timp, rolul unei instanțe judecătorești este de a elimina aceste contradicții și de a evita să devină o sursă de insecuritate juridică, subminând încrederea publică în sistemul judiciar (a se vedea în acest sens și cauzele Zielinski et Pradal et Gonzalez et autres c. Franței din 28.10.199, Sovtransavto Holding c. Ucrainei din 28 juin 2007 și Ș. și Ștef c. României din_ ).
Analizând recursurile formulate Curtea reține următoarele:
Reclamantul Ș. A. prin cererea înregistrată a solicitat să se dispună obligarea pârâților I. de J. J. C., I. G. al J. R. și M. A. I. obligarea la plata ajutorului prevăzut de pct. 2 alin. 1 din Anexa nr. IV/2 la Legea nr. 330/2009 și la plata ajutorului prevăzut de pct. 2 alin. 2 din Anexa nr. IV/2 la Legea nr. 330/2009, actualizate cu indicele de inflație, cu dobânda legală aferentă sumelor cuvenite de la data scadenței obligației de plată pentru fiecare ajutor în parte și până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a fost angajat în cadrul pârâtului de rd.1 iar prin decizia nr.159862/_ i s-a stabilit o pensie de invaliditate începând cu data de_ . Reclamantul a mai arătat că la data pensionării nu a primit ajutoarele susmenționate, având în vedere că plata acestora a fost suspendată prin art. 9 din Legea nr.118/2010 și că in urma demersurilor efectuate pârâtul de rd.1 a refuzat acordarea acestor drepturi bănești, refuz pe care îl consideră nejustificat. Reclamantul a învederat că datorită faptului că pe perioada limitată în care Legea nr. 118/2010 a produs efecte juridice, dreptul reglementat de dispoziția legală suspendată a existat, nefiind înlăturat, pârâtul are obligația să îi achite ajutoarele pretinse, începând cu data de_, data reintrării de drept in vigoare a acestor dispoziții.
Raportat la cadrul procesual astfel stabilit recursul declarat de recurentul
M. A. I. și I. G. al Poliției R. apare ca fiind fondat justificarea legitimării procesuale pasive nefiind corect realizată .
Ordonatorii terțiari de credite au dreptul de a angaja, lichida și ordonanța cheltuieli în limita alocațiilor bugetare aprobate, cu condiția ca respectiva cheltuială să fie prevăzută în mod expres într-un act normativ și să fie vizată pentru controlul financiar preventiv propriu de contabilul-șef sau înlocuitorul acestuia.
Conform regulii instituite de prevederile art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, recurentul MAI ., în calitatea sa de ordonator principal de credite repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii.
Curtea va achiesa la suținerile recurentului MAI potrivit cărora În sarcina ordonatorilor principali de credite există o obligație legală de a asigura în bugetele instituțiilor pentru care exercită acest atribut sumele dispuse de către instanța de judecată prin titluri executorii a fi plătite terților, ceea ce însă nu echivalează cu obligația acestora de a sta în judecată în toate litigiile în care sunt implicate structurile cu care se află în raporturi de subordonare de natură financiară pentru simplul motiv că, față de acestea, își exercită atribuțiile aferente calității de ordonator principal de credite, astfel că acest recurs în baza art 312 C pr civ va fi admis iar acțiunea reclamantului în raport de pârâtul MAI, va fi respinsă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă . .
Referitor la recursurile formulate de pârâții I. DE J. J. C., I.
G. AL J. R. trebuie reținut că reclamantul a fost trecut în rezervă la data de _ fiind clasat medical "inapt pentru serviciul militar cu scoatere din evidență" și încadrat în gradul III de invaliditate, conform Deciziei medicale nr. A- 2222/4 din_ emisă de Comisia de Expertiză Medico-Militară de pe lângă Spitalul Militar de Urgență "Constantin Papilian" C. -N. .
Demersul judiciar al reclamantului se fundamentează pe faptul că la data pensionării nu a primit ajutoarele reprezentând echivalentul soldelor ce i se cuvin.
Temeiul acordării echivalentului soldelor este pct. 2 alin. 1 și 2 din anexa IV/2 la Legea nr.330/2009,potrivit cărora "(1) La trecerea în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie, cadrele militare, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, pentru activitatea depusă, în funcție de vechimea efectivă ca militar, polițist, funcționar public cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personal civil în instituțiile publice de apărare, ordine publică și siguranță națională, beneficiază de un ajutor stabilit în raport cu solda lunară netă, respectiv salariul de bază de încadrare net avut în luna schimbării poziției de activitate, astfel:
Cadrele militare, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, trecuți în rezervă sau direct în retragere, respectiv ale căror raporturi de serviciu au încetat, cu drept la pensie de serviciu, înainte de împlinirea limitei de vârstă de pensionare prevăzută de lege, mai beneficiază, pentru fiecare an întreg rămas până la limita de vârstă, de un ajutor egal cu două solde lunare nete, respectiv cu două salarii de bază de încadrare nete";.
Contrar celor evidențiate de reclamant Înainte de încetarea raporturilor de serviciu ale reclamantului, la data _ , respectiv la data de_, a intrat în vigoare Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar.
Potrivit art. 9 din Legea nr. 118 din_ privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, "începând cu data intrării în vigoare a prezentei Legi nu se mai acordă ajutoare sau, după caz, indemnizații la ieșirea la pensie, retragere ori la trecerea în rezervă."
Curtea apreciază ca fiind corecte afirmațiile recurenților potrivit cărora legiuitorul uzitează verbul "nu se mai acordă" și nu verbul "se suspendă". In consecință acordarea ajutoarelor la ieșirea la pensie prevăzute de Legea nr. 330/2009, încetează odată cu data intrării în vigoare a Legii nr. 118/2010, respectiv_, nefiind prevăzută posibilitatea acordării ulterioară a acestora.
Reclamantul intimat susține teza aplicabilității limitate în timp a Legii nr. 118/2010 fundamentat de art. 16 din lege conform căruia prevederile art. 1-3,
art. 5, art. 6 alin. (1), precum și cele ale art. 9-14 se aplică până la 31 decembrie 2010.
Concluzia reclamantului este în sensul în care dacă ar fi dorit abrogarea dispozițiilor pct. 2 alin. (1) și alin. (2) din Anexa nr. IV/2 la Legea nr. 330/2009,
legiuitorul nu ar mai fi indicat termenul până la care inaplicabilitatea acestor dispoziții își produce efectele.
Teza reclamantului intimat nu poate fi primită întrucât în ceea ce privește conținutul art 9 din Legea nr. 118 din_ nu poate fi prezent echivocul legiuitorul stabilind în mod expres încetarea drepturilor la care se referă prevederile suspendate nefiind acestea .
Contrar susținerilor reclamantului caracterul de continuitate al dreptului nu poate fi reținut, solicitarea acestuia vizează acordarea unui drept pe care cadrele militare, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, pentru activitatea depusă, în funcție de vechimea efectivă ca militar, polițist, funcționar public cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personal civil în instituțiile publice de apărare, ordine publică și siguranță națională, beneficiază la trecerea în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu.
Dreptul se naște la trecerea în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu și poate fi solicitat la momentul îndeplinirii acestei condiții, însă la date la care pentru reclamant s-a născut acest drept textul era abrogat teza suspendării nefiind validă .
Caracterul de continuitate al dreptului nu poate fi susținut cu argumente viabile, acordarea dreptului realizându-se la un moment determinat de textul invocat și fiind în relație cu durata de timp trecută nu viitoare, astfel că și aceste apărări vor fi înlăturate .
Prevederile art. 66 alin (2) din Legea nr. 24/2000 potrivit cărora "La expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare", nu sunt incidente în privința textului art
9 din Legea nr 118/2010 întrucât contrar celor afirmate de reclamant textul confirmă o abrogare și nu o suspendare .
Aserțiunile referitoare la practica divergentă nu sunt de natură a suprima dreptul instanței investite cu examinarea și interpretarea textelor legale .
Principiul constituțional al liberului acces la justiție a fost și rămâne, în practică, primul argument constituțional pe care cel ce dorește protejarea drepturilor și intereselor sale legitime îl va invoca în sprijinul său.
"dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1 din Convenție, înglobează, între altele, dreptul părților unui proces de a-și prezenta observațiile pe care le apreciază ca fiind pertinente cauzei lor. Întrucât Convenția nu vizează garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii ci drepturi concrete și efective, acest drept nu poate fi considerat ca fiind efectiv decât dacă aceste observații sunt cu adevărat" ascultate ", adică examinate propriu-zis de către instanța sesizată și nu preluate dintr-o interpretare anterioară .
Cu alte cuvinte, art. 6 implică, mai ales, în sarcina "tribunalului ", obligația de a proceda la o examinare efectivă a motivelor. argumentelor și cererilor de probă ale părților sub rezerva aprecierii pertinentei acestora" (cauza V an de Hurk
c. Țările de Jos, hot. din 19 aprilie 1994, § 59; în același sens, cauza Albina c. România, hot. din 28 aprilie 2005, § 30). Obligația instanței de a răspunde prin motivare la argumentele prezentate de părți este justificată, întrucât "numai prin pronunțarea unei hotărâri motivate poate fi realizat un control public al administrării justiției" (hotărârea Hirvisaari c. Finlanda din 27 septembrie 2001).
Considerentele evidențiate au relevat că recursurile formulate apar ca fondate fiind prezent motivul de recurs prevăzut de art 304 pct 9 C pr civ, acțiunea
introductivă de instnță fiind nefondată în raport de textul legal de care reclamantul se prevalează și care la data nașterii dreptului pretins nu era în vigoare, astfel că în baza art 312 C pr civ, Curtea va admite recursul declarat de recurenții I. DE J. J. C., I. G. AL J. R. și
M. A. I. împotriva sentinței civile nr. 1637 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. pe care o modifică în sensul că pentru motivele evidențiate anterior va respinge acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenții I. DE J. J. C., I.
G. AL J. R. și M. A. I. împotriva sentinței civile nr. 1637 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. pe care o modifică în sensul că respinge acțiunea.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | ||||
M. | S. | C. | P. | A. | M. C. |
GREFIER
V. D.
Red.A.M.C./S.M.D.
2 ex./_
Jud.fond.A. G.C.
