Decizia civilă nr. 639/2013. Anulare proces verbal de contravenție

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA Nr. 639/R/2013

Ședința publică de la 15 Mai 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE A. -M. B.

Judecător L. -A. C. Judecător R. M. Grefier C. -G. H.

Pe rol judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe recurent M. C. -N., DP L. și pe intimat G. E., având ca obiect recursul declarat împotriva Sentinței civile nr. 12837/_, pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei C. -N., dosar având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se pentru intimat av. M. NAGHI, lipsind recurentul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța constată că recursul este formulat și motivat în termen, comunicat.

Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, în temeiul art. 150 C.pr.civ., tribunalul declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Reprezentanta intimatului, având cuvântul, solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii pronunțată de instanța de fond ca legală și temeinică. Fără cheltuieli de judecată.

T. ul reține cauza în pronunțare asupra recursului.

T R I B U N A L U L

Prin sentința civilă nr. 12837/_ a Judecătoriei C. -N. a fost admisă plângerea contravențională formulată de către petentul G. E. , în contradictoriu cu intimatul M. C. -N. - prin primar- DP COMUNITARA, și în consecință a fost anulat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. 34549/_, emis de către intimat;

  • a fost exonerat petentul de plata amenzii contravenționale în cuantum de 200 lei;

  • s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin procesul-verbal de contravenție nr. 34549, încheiat la data de_ de către intimat, petentul G. E. a fost sancționat contravențional cu amendă în

cuantum de 200 lei, reținându-se că, în data de_, în jurul orelor 1227, petentul a parcat auto cu nr. de înmatriculare_ în parking-ul situat pe str. M. nr. 3-5 din mun. C. -N., în loc nepermis prin împiedicarea accesului la obiectivele de interes public, puncte trafo/gospodărești, centrale termice, alei, parcuri, locuri de joacă etc.

Instanța de fond a procedat, cu precădere, la analiza legalității

procesului- verbal de contravenție contestat, observând respectarea cerințelor legale, a căror nesocotire se sancționează cu nulitatea absolută, ce poate fi invocată și, din oficiu, de instanța de judecată.

Astfel, instanța de fond a reținut că înscrisul întocmit trebuie să se conformeze, în ceea ce privește condițiile de fond și formă ale încheierii sale riguroase, prevederilor O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, exigențe care reprezintă tot atâtea garanții menite să asigure legalitatea și temeinicia celor reținute în cuprinsul procesului-verbal.

În conformitate cu dispozițiile art. 17 din O.G. nr. 2/2001, procesul-verbal de contravenție trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu, sub sancțiunea nulității absolute, care poate fi invocată și, din oficiu, de instanța de judecată, mențiuni referitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și domiciliul contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia. Totodată, procesul-verbal va trebui să poarte și semnătura agentului constatator.

Observând procesul-verbal de contravenție, instanța de fond a constatat că agentul constatator nu a făcut mențiunile cuvenite, în sensul mai-sus arătat, astfel că, în cauză, este incident unul din cazurile de nulitate absolută, prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001.

Din examinarea procesului-verbal de contravenție contestat, instanța de fond a constatat că agentul a indicat ca loc al săvârșirii contravenției "M. 3-5 (Parking)";, mențiune indiscutabil insuficientă prin raportare la rațiunile care fundamentează exigența legală a indicării precise a locului săvârșirii pretinsei contravenții și ținând seama că specificul contravenției presupune efectuarea unei manevre de staționare într-un anume loc determinat, indicat în mod precis, tocmai pentru a se putea verifica dacă locația indicată de agentul constatator intră în sfera de aplicare a ipotezei contravenției, prin semne exterioare, indicatoare, marcaje. În aceste condiții, instanța s-a văzut în imposibilitate de a verifica temeinicia actului contravenției din perspectiva locului săvârșirii contravenției, element esențial, fundamental al procesului-verbal de contravenție, iar menționarea cu rigurozitate a acestuia este prevăzută sub sancțiunea nulității absolute, potrivit art. 17 raportat la art. 16 din O.G. nr. 2/2001.

Fapta reținută în sarcina petentului nu este în mod suficient descrisă, așa cum prevede art. 16 din OG. 2/2001, sub aspectul împrejurărilor concrete în care se pretinde că a fost săvârșită.

Instanța de fond a constatat că, din maniera în care sunt descrise în cuprinsul procesului-verbal faptele reținute în sarcina petentului, nu rezultă cu certitudine în ce a constat nesocotirea de către acesta a dispozițiilor legale, din perspectiva contravenției imputate, prev. de art. 1 rap. la art. 2 lit. a) din HCL nr. 149/2009 și sancționată conform aceluiași text normativ, după cum nu este indicat cu rigurozitate locul săvârșirii pretinsei abateri contravenționale.

Caracterul lacunar al modului de întocmire a procesului-verbal, prin insuficienta descriere a împrejurărilor în care a fost săvârșită pretinsa contravenție, reprezintă un element de nelegalitate ce nu poate fi complinit prin alte mijloace de probă, întrucât mențiunile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă procesul-verbal, conform art. 16 din OG 2/2001, reprezintă cerințe de formă ad validitatem, a căror îndeplinire trebuie să decurgă din însuși cuprinsul procesului-verbal, iar nu dedusă din elemente exterioare, astfel încât descrierea completă a faptei nu ar putea fi elucidată prin intermediul unor mijloace de probă extrinseci, precum depoziții de martori, întrucât martorii au menirea fie de a confirma situația de fapt reținută în procesul-verbal, fie de a dovedi contrariul. Prin urmare, pentru a putea valorifica proba testimonială pe fondul cauzei, se impune ca situația de fapt să fie complet descrisă în chiar cuprinsul procesului- verbal, în ceea ce privește elementele sale fundamentale, neputându-se concepe mecanismul invers, și anume de identificare ori clarificare a împrejurărilor faptei pe baza informațiilor furnizate de martori.

Pentru a beneficia de putere probatorie, procesul-verbal trebuie întocmit cu respectarea tuturor exigențelor legale și care au menirea de constitui tot atâtea garanții pentru respectarea drepturilor celor sancționați contravențional, numai astfel putându-se pretinde acestora din urmă să producă dovada contrară situației de fapt reținute în cadrul procesului-verbal. Or, în speță, petentul pretinde că, în mod nelegal, a fost sancționat contravențional.

În același sens a statuat și Î.C.C.J. - Secții Unite prin Decizia nr. XXII din_, de admitere a recursului în interesul legii, declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J., decizie publicată în M.OF. al României, Partea I, nr. 833 din_ .

Cu toate că recursul a fost exercitat pentru lămurirea regimului juridic al cazului de nulitate prevăzut expres de art. 16 alin. 7 din O.G. nr. 2/2001, ce intervine în caz de nerealizare de către agentul constatator a obligației de a aduce la cunoștința contravenientului a dreptului de a formula obiecțiuni cu privire la cuprinsul procesului-verbal, instanța supremă, în considerentele deciziei, în termeni lipsiți de echivoc, a statuat că nulitatea absolută, care poate fi constatată și din oficiu, intervine doar în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 17 din

O.G. nr. 2/2001

. În toate celelalte situații, în care cazul de nulitate este, fie expres, fie implicit (rezultând din modul de reglementare, finalitatea urmărită de legiuitor), fiind nesocotite cerințele prescrise de actul normativ în discuție, " nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenției nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act";.

În concluzie, prin raportare la Decizia amintită și având în vedere că aceasta este obligatorie în integralitatea sa, atât dispozitivul, cât și considerentele care îl fundamentează, instanța de fond a reținut că, în cazul neconformării agentului constatator obligațiilor instituite în sarcina sa prin textul art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001, respectiv de descriere a faptei contravenționale imputate în sarcina petentului, sancțiunea incidentă este nulitatea absolută (necondiționată de o vătămare), ce poate fi invocată și din oficiu de instanța de judecată.

Față de considerentele ce preced și în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța de fond a admis plângerea contravențională formulată de petent și a dispus anularea procesului-verbal de contravenție contestat, cu consecința exonerării petentului de plata amenzii contravenționale în cuantum de 200 lei.

Împotriva acestei hotărâri a promovat recurs M. C. -N. ,

declarația fiind înregistrată la Judecătoria Cluj-Napoca la data de_ .

În motivarea recursului a fost criticată soluția instanței de fond ca nelegală și netemeinică, apreciindu-se că fapta a fost descrisă corespunzător prin procesul verbal de constatare a contravenției, sens în care nu există în speță nici un caz de nulitate absolută a procesului verbal de contravenție.

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs și sub toate aspectele, în condițiile art. 3041Cod Procedură Civilă,

tribunalul apreciază că prima instanță a pronunțat o soluție legală și temeinică. Astfel, prin procesul- verbal de contravenție nr. 34549, încheiat la data de_ de către recurent, petentul G. E. a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 200 lei, reținându-se că, în data de_, în jurul orelor 1227

, petentul a parcat auto cu nr. de înmatriculare_ în parking-ul situat pe str. M. nr. 3-5 din mun.

C. -N., în loc nepermis prin împiedicarea accesului la obiectivele de interes public, puncte trafo/gospodărești, centrale termice, alei, parcuri, locuri de joacă etc., iar instanța de fond a reținut în mod corect că fapta contravențională nu este descrisă corespunzător, ceea ce reprezintă un caz de nulitate absolută a procesului verbal de contravenție.

Este de remarcat, așa cum a făcut-o și instanța de fond, că agentul constatator s-a mărginit a indica ca loc al săvârșirii contravenției parking-ul situat pe str. M. nr. 3-5 din mun. C. -N., mențiune ce este, indiscutabil și neechivoc, insuficientă pentru ca instanța să poată verifica existența elementelor constitutive ale contravenției imputate intimatei. Ținând seama că specificul contravenției, care presupune efectuarea unei manevre de staționare într-un anume loc determinat, indicat în mod precis, era necesară consemnarea exactă a acestuia, tocmai pentru a se putea verifica dacă locația indicată de agentul constatator intră în sfera de aplicare a ipotezei contravenției.

Ori în condițiile date ale speței concrete, instanța de fond, ca și cea de recurs, este în imposibilitate de a verifica temeinicia actului contravenției din perspectiva locului săvârșirii contravenției, element esențial, fundamental al procesului-verbal de contravenție, iar menționarea cu rigurozitate a acestuia este prevăzută sub sancțiunea nulității absolute, potrivit art. 17 raportat la art. 16 din

O.G. nr. 2/2001.

Fapta reținută în sarcina petentului nu este în mod suficient descrisă, așa cum prevede art. 16 din OG. 2/2001, sub aspectul împrejurărilor concrete în care se pretinde că a fost săvârșită.

Prima instanță a stabilit în mod judicios că, caracterul lacunar al modului de întocmire a procesului-verbal, prin insuficiența descriere a împrejurărilor în care a fost săvârșită pretinsa contravenție, reprezintă un element de nelegalitate ce nu poate fi complinit prin alte mijloace de probă, întrucât mențiunile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă procesul-verbal, conform art. 16 din OG 2/2001, reprezintă cerințe de formă ad validitatem, a căror îndeplinire trebuie să

decurgă din însuși cuprinsul procesului-verbal, iar nu să fie dedusă din elemente exterioare, astfel încât descrierea completă a faptei nu ar putea fi elucidată prin intermediul unor mijloace de probă extrinseci, precum depoziții de martori, întrucât martorii au menirea fie de a confirma situația de fapt reținută în procesul- verbal, fie de a dovedi contrariul. Prin urmare, pentru a putea valorifica proba testimonială pe fondul cauzei, se impune ca situația de fapt să fie complet descrisă în chiar cuprinsul procesului-verbal, în ceea ce privește elementele sale fundamentale, neputându-se concepe mecanismul invers, și anume de identificare ori clarificare a împrejurărilor faptei pe baza informațiilor furnizate de martori.

Instanța de fond a apreciat în mod corect că procesul verbal de contravenție a fost nelegal întocmit, deoarece nu cuprinde o descriere completă și precisă a stării de fapt, și deci a modului concret în care s-a consumat fapta contravențională.

Față de cele de mai sus, tribunalul, va respinge recursul declarat de recurenta M. C. -N. împotriva sentinței civile nr. 12837/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. pe care o va menține în totul.

PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta M. C. -N., cu sediul în C. -

N., str. M. nr. 1-3, jud. C. împotriva sentinței civile nr. 12837/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. pe care o menține în totul.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 15 mai 2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

A. M. B. L. A. C. R. M.

aflată în concediu odihnă aflată în concediu odihnă

semnează președintele semnează președintele

instanței instanței

GREFIER

C. G. H. aflată în concediu odihnă semnează grefier șef secție

Red. 2 ex./L.A.C./D.M.

_

Jud.fond: G. -R. F. -Hîngan

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 639/2013. Anulare proces verbal de contravenție