Decizia civilă nr. 6490/2013. Contencios. Litigiu privind funcționarii publici
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 6490/2013
Ședința publică de la 06 Iunie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE L. U.
Judecător M. D.
Judecător R. -R. D.
G. M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâtul P. M. S.
M., împotriva sentinței civile nr. 6226 din_ pronunțată în dosar nr._ al T. ui Maramureș, în contradictoriu cu reclamantul G. S. având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar la dosar s-a depus întâmpinare.
Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 C. Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 6226 din_ pronunțată în dosar nr._ al
T. ui Maramureș s-a admis cererea formulată de către reclamantul G. S. în contradictoriu cu pârâtul P. municipiului S. -M. - Direcția de Venituri și, în consecință:
S-a anulat dispoziția nr.174/_ emisă de P. municipiului S. -M.
.
S-a suspendat executarea dispoziției nr.174/_ emisă de P.
municipiului S. -M., până la rămânerea definitivă și irevocabilă a prezentei hotărâri.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin dispoziția nr.174/2012 emisă de P. municipiului S. -M. s-a dispus ca începând cu data de_ reclamantul să aibă un salariu de bază de 1659 lei, spor specific de 0 lei, spor pentru condiții de muncă vătămătoare pentru timpul efectiv lucrat de 140 lei, total drepturi bănești 1799 lei.
Prin această dispoziție s-a procedat practic la diminuarea veniturilor reclamantului cu 25%, echivalentul sporului de dispozitiv recunoscut acestuia printr-o hotărâre judecătorească, spor inclus în salariul de bază la momentul
intrării în vigoare a Legii nr.330/2009.
Instanța a apreciat că actul administrativ este nelegal pentru următoarele considerente:
Prin sentința civilă nr.22/_ a T. ui Maramureș, rămasă irevocabilă, pronunțată în dosar nr._, reclamantului i s-a recunoscut îndreptățirea de a beneficia de o indemnizație lunară de dispozitiv, în procent de 25% din salariul de bază.
La 14 decembrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat în recursul în interesul legii Decizia nr.37/2009 stabilind că nu pot beneficia de indemnizația de dispozitiv toți funcționarii publici și personalul contractul din cadrul autorităților administrației publice locale, ci aceasta indemnizație se acordă funcționarilor publici și personalului contractual care își desfășoară activitatea în cadrul M. ui Administrației și Internelor și în instituțiile publice din subordinea ministerului, precum și personalului care își desfășoară activitatea în serviciile comunitare din subordinea consiliilor locale și a prefecturilor care au beneficiat de acest drept salarial și înainte de transfer sau detașare din cadrul fostului Minister de Interne.
Decizia nr.37/2009 a ÎCCJ a fost publicat în M.Of. la data de_ .
Potrivit art.370 ind.7 Cod procedură civilă, decizia ce se pronunță în recursul în interesul legii nu are efecte asupra hotărârilor judecătorești examinate, iar dezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în M.Of. al României, Partea I.
Textul art.330 ind.7 Cod procedură civilă a fost edictat în considerarea principiului securității raporturilor juridice, o decizie pronunțată în procedura recursului în interesul legii neputând produce efecte decât pentru viitor, fără a aduce atingere dispozițiilor cuprinse în hotărâri judecătorești anterioare.
Reclamantului i-a fost recunoscut dreptul de a beneficia de indemnizația de dispozitiv prin hotărârea irevocabilă pronunțată în anul 2009 și care,intrată fiind în putere de lucru judecat, este obligatorie pentru părțile cărora se adresează.
A veni acum și a discuta despre dreptul reclamantului de a beneficia de acel spor presupune a repune în discuție chestiuni tranșate irevocabil printr-o hotărâre judecătorească, ceea ce nu este admisibil, date fiind efectele pe care le produce o hotărâre pronunțată de o instanță de judecată pe fondul litigiului.
La intrarea în vigoare a Legii nr.330/2009 reclamantul beneficia de indemnizația de dispozitiv recunoscută pe cale judecătorească.
Potrivit art.30 din Legea nr.330/2009, începând cu 1 ianuarie 2010, sporurile acordate prin legi sau hotărâri ale Guvernului, și, după caz, indemnizațiile de conducere, care potrivit legii făceau parte din salariul de bază, din soldele funcțiilor de bază, respectiv din indemnizațiile lunare de încadrare, prevăzute în notele din anexele la prezenta lege, se introduc în salariul de bază, în soldele funcțiilor de bază, respectiv în indemnizațiile lunare de încadrare corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, atât pentru personalul de execuție, cât și pentru funcțiile de conducere.
(2) Sporurile specifice pe categorii de personal și domenii de activitate sunt cele prevăzute în cap.III și în anexele la prezenta lege.
(5) În anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel:
noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezenta lege;
sporurile prevăzute în anexele la prezenta lege rămase în afara salariului de bază, soldei funcției de bază sau, după caz, indemnizației lunare de încadrare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009.
În același sens sunt și dispozițiile art.22 din Legea-cadru nr.330/2009 în conformitate cu care sporurile, majorările, precum și indemnizațiile de conducere care, potrivit prezentei legi, sunt incluse în salariul de bază, în solda funcției de bază sau în indemnizația lunară de încadrare, după caz, sunt prevăzute în notele din cuprinsul anexelor la prezenta lege.
În art.3 al Legii nr.330/2009 legiuitorul enunță principiile care stau la baza sistemului de salarizare reglementat de lege, unul dintre acestea fiind cel al luării în considerare a sporurilor, a adaosurilor salariale, a majorărilor, a îndemnizațiilor cu caracter general sau special, precum și a altor drepturi de natură salarială, recunoscute sau stabilite, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin hotărâri judecătorești, prin acte de negociere colectivă, precum și prin alte modalități, acestea regăsindu-se la un nivel acceptat, potrivit principiilor prezentei legi, în salariul brut sau, după caz, în salariul de bază, în solda funcției de bază sau în indemnizația lunară de încadrare.
La art.50 din Legea nr.330/2009 legiuitorul a prevăzut încetarea unor drepturi salariale suplimentare stabilite prin acte juridice, respectiv suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare și sporul de stabilitate.
Indemnizația de dispozitiv recunoscută sub aspectul îndreptățirii la beneficiul acesteia prin hotărâre judecătorească nu face obiectul art.50 al Legii nr.330/2009 și nici al unei alte prevederi exprese a acesteia, pentru a refuza recunoașterea dreptului reclamantului de a beneficia de includerea indemnizației în salariul de bază, conform prevederilor legii privind salarizarea unitară.
În alineatul al 5-lea al art.30 din Legea nr.330/2009 se prevede că personalul aflat în funcție la_ își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie.
Legea nr.284/2010 de asemenea nu conține prevederi care să conducă la concluzia potrivit căreia reclamantul nu ar fi îndreptățit la includerea în drepturile sale salariale a procentului de 25%, ce reprezintă indemnizația de dispozitiv.
Având în vedere că dreptul intern în materie nu justifică emiterea actului administrativ atacat și dat fiind faptul că prin emiterea acestuia se nesocotește art.6 din CEDO, care garantează atât securitatea raporturilor juridice cât și dreptul părții de a pretinde statului punerea în executare a unei hotărâri judecătorești irevocabile, instanța, în temeiul art.18 din Legea nr.554/2004 a admis acțiunea cu consecința anulării actului atacat.
Văzând prev. art.15 din Legea nr.554/2004 instanța a admis și petitul având ca obiect suspendarea executării dispoziției atacate până la soluționarea irevocabilă a cauzei, apreciind că sunt întrunite cerințele pretinse de textul legii pentru luarea măsurii. Astfel, dată fiind nelegalitatea actului ce se atacă, constatată pentru considerentele mai sus expuse, ne aflăm în prezența unui caz bine justificat, astfel cum apare el în accepțiunea prevederilor art.2 lit.t din Legea nr.554/2004. Prin diminuarea veniturilor salariale ale reclamantului cu 25%, acestuia i s-ar crea o pagubă iminentă.
Pentru toate aceste considerente instanța a admis acțiunea conform dispozitivului prezentei hotărâri.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul P. M. S.
-M.
solicitând admiterea recursului și respingerea acțiunii.
În dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat recurentul că actul în baza căreia a fost emisă dispoziția nr. 174/2012 a fost Decizia nr. 43/2011 din Dosarul nr. 47/2011 al Curții de Conturi Maramureș. Acest act a fost atacat de către Municipiul S. -M. în contencios administrativ, cauza fiind înregistrată sub Dosar nr._, acțiunea fiind admisă de către Tribunalul Maramureș prin Sentința Civilă nr. 4548/_ . Curtea de Conturi Maramureș a
înaintat recurs iar Curtea de apel C. a modificat Sentința nr. 4548/_ în sensul respingerii acesteia.
Având în vedere modul de soluționare al acțiunii împotriva actului care a stat la baza emiterii Dispoziției nr. 174/2012 în prezent aceasta își găsește aplicabilitatea așa cum a fost formulată.
Reclamantul intimat G. S. a formulat întâmpinare
prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței civile atacate ca fiind temeinică și legală - fila 7.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Curtea constată că acesta este întemeiat, din următoarele considerente:
Dispoziția nr. 174/2012, contestată în prezentul litigiu, a fost emisă de către recurentul P. mun. S. M. ca urmare a Deciziei nr. 43/_ emisă de Camera de Conturi Maramureș.
Astfel, ca urmare a unui control efectuat de către Camera de Conturi Maramureș, s-a constatat plata nelegală a sumei de 465.182 lei, reprezentând indemnizație de dispozitiv, acordată necuvenit salariaților Unității Administrativ Teritoriale S. M. .
În acest sens, a constatat Camera de Conturi Maramureș că, în statele de plată ale salariaților, atât din aparatul propriu al primarului cât și a serviciilor publice din subordonarea acestora, aferente anului 2010 și, în continuare, celor aferente anului 2011, până în prezent, în salariul de bază a fost cuprinsă indemnizația de dispozitiv.
Apreciind nelegală această plată, Camera de Conturi Maramureș a dispus, prin Decizia nr. 43/2011, obligarea recurentului la stabilirea întinderii prejudiciului cauzat bugetului local prin plata fără temei legal, către angajații instituției, a unor sume reprezentând indemnizație de dispozitiv; luarea măsurilor operative de urmărire și recuperare a prejudiciului constatat și extinderea
controlului financiar propriu asupra tuturor operațiunilor de aceeași natură neverificate în timpul misiunii de audit, determinarea sumelor achitate nedatorat, înregistrarea în evidența contabilă, luarea măsurilor operative în vederea urmăririi și recuperării acestora și virarea sumelor recuperate potrivit destinațiilor legale.
Această Decizie a fost contestată de către Municipiul S. M., contestația sa fiind respinsă, în mod irevocabil, prin decizia civilă nr. 4228/_ pronunțată de Curtea de Apel C. .
Prin urmare, în baza Deciziei nr. 43/2011 recurentul a emis, cu respectarea dispozițiilor legale, Dispoziția nr. 174/2012.
În condițiile în care reclamantul G. S. nu a înțeles să conteste, pe calea excepției de nelegalitate sau a acțiunii directe, actul administrativ în baza căruia a fost emisă dispoziția contestată, apărările formulate în sensul că, în mod legal ar fi beneficiat de indemnizația de dispozitiv nu pot fi avute în vedere în soluționarea favorabilă a cererii sale. Aceste apărări reprezintă, în realitate, motive de nelegalitate a Deciziei nr. 43/2011 emisă de Camera de Conturi Maramureș și care nu pot fi analizate în prezentul cadru procesual.
Acestea sunt considerentele pentru care Curtea constată că Dispoziția nr. 174/2012 a fost emisă de recurent cu respectarea dispozițiilor legale, emiterea acesteia fiind impusă prin Decizia nr. 43/2011 emisă de Camera de Conturi Maramureș, rămasă definitivă prin respingerea irevocabilă a contestației formulate de Municipiul S. M. .
În consecință, Curtea constată că recursul formulat este întemeiat, sentința recurată fiind lipsită de temi legal, motiv pentru care, în conformitate cu
dispozițiile art. 312 rap. la 304 pct. 9 Cod procedură civilă, îl va admite și va dispune în consecință.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Admite recursul declarat de P. M. S. M. împotriva sentinței civile nr. 6226 din_ pronunțată în dosar nr._ al T. ui Maramureș, pe care o modifică în sensul că respinge cererea formulată de reclamantul G. S. în contradictoriu cu pârâtul P. M. S. M. .
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE, L. U. | JUDECĂTOR, M. D. | JUDECĂTOR, R. -R. D. |
G. , M. T. |
Red.M.D./dact.L.C.C.
2 ex./_ Jud.fond: P. V.