Sentința civilă nr. 482/2013. Contencios. Litigiu privind regimul străinilor
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ NR.482/2013
Ședința publică din data de 4 octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: V. G. GREFIER: M. V. -G.
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii în cauza civilă privind acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul M. M. în contradictoriu cu pârâții I. G. PENTRU I. - D. M. - S. PENTRU I. AL J. C. și P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ,
având ca obiect litigiu privind regimul străinilor Decizia de returnare de pe teritoriul României nr. 10155251/_ emisă de I. G. Pentru I. -
D. M. - S. Pentru I. al J. C. .
La apelul nominal făcut în ședință publică, se se constată lipsa părților litigante.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 30 septembrie 2013, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A :
Prin acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul M.
M.
în contradictoriu cu pârâții I. G. PENTRU I. - D. M. -
S. PENTRU I. AL J. C. și P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect litigiu privind regimul străinilor Decizia de returnare de pe teritoriul României nr. 10155251/_ emisă de I. G. Pentru I. -
D. M. - S. Pentru I. al J. C., reclamantul a formulat contestație împotriva MĂSURII INTERZICERII de a intra pe teritoriul României pe o durata de 6 luni de la data returnarii, dispusa de S. pentru I. al J.
C. in data de_, solicitând instanței de judecata ca, prin hotărârea ce se va pronunța sa se dispună anularea măsurii interdicției de a intra in tara pe o durata de 6 luni intrucat este nelegala si netemeinica.
În dezvoltarea motivelor contestației se arată că, în fapt, potrivit deciziei de returnare nr. 10155251/_ emisa de S. pentru I. al J. C., reclamantul este obligat sa părăsească teritoriul României in termen de 30 zile de la data emiterii acesteia. Prin același act s-a luat impotriva mea măsura interdicției de a intra pe teritoriul României pe o perioada de 6 luni de la data returnarii in Maroc.
Aceasta decizie a fost eliberata la solicitarea acestuia, astfel cum reiese din cuprinsul acesteia, intrucat autoritățile romane nu i-au permis să-și ridice
diploma de licența si sa părăsesc teritoriul tarii, intrucat viza lui de ședere expirase din data de_ .
Nu intelege sa conteste decizia de returnare, intrucat cunoaște faptul ca șederea lui pe tritoriul României a devenit ilegala si este necesar sa obțină o alta viza, motiv pentru care in data de_ va părăsi teritoriul tarii.
Nu este de acord însă cu măsura interzicerii de a se intoarce pe teritoriul tarii in următoarele 6 luni, intrucat reclamantul are motive justificate pentru care a rămas in tara peste perioada admisa, motive care din punctul său de vedere nu justifica luarea impotriva lui a unei masuri subsidiare, prin care sa fie sancționat ca a procedat in aceste mod. Măsura interzicerii de a reveni pe teritoriul tarii este o măsura facultativa, pe care S. Roman pentru I. o ia in funcție de gravitatea incalcarii prevederilor legale, iar in privința subsemnatului aceasta măsura este excesiva si netemeinica.
Pentru o mai buna înțelegerea a stării de fapt se arată de reclamant că acesta a fost student in cadrul Universității Babes-Bolyai, Facultatea de Educație Fizica si Sport, aflandu-se in prelungirea studiilor, licența fiind stabilita pentru perioada cuprinsa intre_ si_ .
In vederea susținerii examenului de licenta era necesar ca acesta sa susțină alte câteva examene, potrivit adeverinței nr. 9, ce mi-a fost eliberata in data de_, de către rectoratul Facultății de Educație Fizica si Sport.
Pentru a putea să-și desăvârșească studiile, in baza acestei adeverințe, reclamantul și-a depus la Ambasada României in Maroc dosarul in vederea eliberării vizei de studii.
Reclamantul a mai arătat ca in toti anii de studii 2008-2012, statul roman i-a acordat viza de studii tip D/SD (viza de lunga ședere pentru studii), iar in anul 2013, i-a eliberat doar viza tip C (viza de scurta ședere), potrivit căreia putea sta pe teritoriul tarii doar 90 de zile.
Ministerul Afacerilor Externe a procedat in acest mod (aspect pe care l-a aflat doar dupa ce viza lui a expirat), intrucat s-a apreciat ca, potrivit adeverinței, prezenta mea in România nu este necesar a fi continua, cele 90 de zile, cumulând perioadele in care avea examene, fiind suficiente pentru a putea susține examenul de licența.
Ceea ce in adeverința nu era menționat si reclamantul nu a putut proba la momentul solicitării vizei este faptul ca, pentru a putea susține oricare dintre examenele specificate acolo, era necesar ca reclamantul să aibă un număr suficient de prezente la materia respectiva, deci, era necesara prezenta lui la cursuri si intre aceste examene, astfel cum reiese din adeverința eliberata subsemnatului de profesor dr. Grosu E. F., astfel cele 90 de zile le-a epuizat intrucat nu a putut pleca din tara, fiind necesar sa meargă la cursuri săptămânal.
Fara prezenta la cursuri, nu era permisa intrarea in examen si implicit examenul respectiv era unul la care nu promova, deci nu putea susține licența.
Un alt aspect pe care cei de la Minister l-au ignorant este faptul ca, potrivit vizei eliberate, acesta trebuia să iasă din tara de aproximativ 6 ori in decursul unui an, iar costul unui bilet pana in Maroc este de aproximativ 500 de euro. Nu ar fi putut susține oricum asemenea costuri.
Astfel, potrivit vizei eliberate ii era imposibil sa fie prezent la cursuri, sa poată susține examenle restante si sa susțină licența.
Se mai arată că în măsura in care părăsea teritoriul tarii in data de_, cand viza mea a expirat, toate cele intreprinse pana in acel moment ar fi fost in zadar, intrucat nu obținea o noua viza pana la licența (durează aproximativ doua luni eliberarea unei vize) si in măsura in care prin absurd i-ar fi fost eliberata viza, nu ar fi putut susține examenul de licența intrucat nu ar fi putut sa sustină
toate examenele si sa le promoveze, condiție esențiala pentru a putea susține licența.
Cu toate acestea, in momentul in care a constientizat ca cele 90 de zile nu ii sunt suficiente pentru a putea sa fiu prezent la cursuri, sa poată susține toate examenele si sa dau licența, s-a adresat S. ui Roman pentru I. si Ambasadei Marocului in România pentru a vedea daca exista vreo posibilitate legala de reglementare a acestei situații, fara sa părăsească teritoriul tarii.
De asemenea, prin avocat, a notificat situația lui M. ui Afacerilor Externe-Centrul National de Vize, solicitandu-le in calitate de autoritate competenta sa modifice viza tip C in viza tip D/SD.
Aceștia au răspuns doar telefonic solicitării sale, prin intermediul ambasadei Marocului, care l-a sprijinit in acest demers (motiv pentru care nu poate sa facă dovada susținerilor mele) si i-au comunicat ca poate sa ramân in tara, intrucât viza lui va fi preschimbata, fiind culpa lor ca nu au analizat situația mea la momentul acordării vizei in mod realist. Aceștia i-au comunicat acest lucru vineri, in data de_, spunându-i ca in cursul săptămânii ce urma să fie chemat la București la Minister, pentru a ridica noua viza si de asemenea ca, șederea lui pana la acel moment este legala, urmând sa-i elibereze un inscris in acest sens. Duminica, in data de_ viza acestuia a expirat. In cursul săptămânii ce a urmat, vazand ca nu este sunat de la Minister, tot prin avocatul său, a luat legătura cu Ambasada Marocului, care sunând la Minister a fost informata ca, urmare a verificărilor efectuate la Ambasada României in Maroc, lucrurile s-au schimbat si nu-i vor elibera o alta viza decât daca se întoarce in Maroc pentru a depune o alta cerere acolo.
Aflând toate acestea si știind ca deja șederea lui in tara este ilegala, cunoscând faptul ca oricum consecințele vor fi similar cu cele cu care s-a confruntat acum, a hotărât sa stea si sa-i dau examenul de licența.
A luat aceasta decizie intrucat promovase toate examenele si știa ca părinții săi nu au resurse financiare să-l finanțeze inca un an (intrucat doar atunci mai putea susține licența), fara sa poată studia sau lucra in domeniu. Oricum Statul Roman nu i-ar fi dat viza, intrucat nu mai putea justifica prezenta sa aici si ar fi irosit un an din viata mea facand ceva ce nu are legătura cu ceea ce a studiat.
Acum, promovând examenul de licența si dorind sa-și desăvârșească studiile in tara a aplicat pentru un masterat tot in cadrul Universității Babes- Bolyai, insa din cauza interdicției de a intra in tara 6 luni nu poate sa urmeze cursurile acestuia.
Mai menționează ca in Maroc nu a posibilitatea sa urmeze cursurile unui astfel de masterat si își dorește enorm sa dobândească si aceasta pregătire, indispensabila pentru cariera de antrenor de fotbal pe care dorește sa o urmeze, motiv pentru care solicită a i se acorda o șansa, prin anularea măsurii luate impotriva sa.
Reclamantul a avut o atitudine exemplara pe teritoriul acestei tari, unde am ajuns sa se simtă ca acasă si tot ce dorește este să aibă șansa sa studieze in continuare aici. Solicită a se avea in vedere faptul ca s-a suspus de buna voie prevederilor legale, solicitând el insumi decizia de returnare si nu ar fi incalcat niciodată dispozițiile legale, in măsura in care prejudiciul ce l-ar fi suferit nu ar fi fost incomensurabil, atat pe plan personal, pierzând inca un an de studii, cat si pe plan financiar, fiind greu pentru părinții săi sa îl susțină pentru a-și putea desăvârși studiile intr-o tara străină.
Intimatul S. PENTRU IMIGRARE AL J. C.
a depus întâmpinare la fila 43, solicitând respingerea contestației formulată de reclamant ca neîntemeiată.
În dezvoltarea motivelor întâmpinării se arată că, reclamantul a urmat într- adevăr cursurile Facultății de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității
"Babeș-BolyaF C. -N., însă pe parcursul a mult mai multor ani decât cei prevăzuți ca necesari pentru absolvirea acestei facultăți (6 ani în loc de 3), fapt pentru care în anul 2012 i s-a și refuzat ultima cerere de prelungire a dreptului de ședere temporară în România, reclamantul aflându-se sub incidența art. 58 alin. (1A1) din O.U.G. nr. 194 din 12 decembrie 2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare (numită în continuare O. U.G. nr. 194/2002).
La data de 28 decembrie 2012 reclamantul a solicitat la Secția Consulară a Ambasadei României la Rabat (Maroc) o viză română de lungă ședere în scop de studii, cerere care i-a fost refuzată.
In consecință, la data de 28 decembrie 2012 reclamantul a optat pentru o nouă cerere de viză, adresată aceluiași oficiu consular, înregistrată sub nr. ROM 1746653, de data aceasta solicitând o viză de scurtă ședere, în scop de activități culturale, științifice, umanitare etc.
Această viză i-a fost aprobată, cu durata călătoriei de 90 zile și multiple intrări, la data de 29 ianuarie 2013 a intrat în România și nu a mai părăsit teritoriul României până la data de 18 iulie 2013.
.Ulterior intrării în România, reclamantul s-a prezentat singur la ghișeul de lucru cu publicul organizat la nivelul S. ui pentru I. al județului C. și a
încercat să depună documente pentru obținerea unei rezidențe temporare în scop de studii, ocazie cu care i s-a explicat dreptul de ședere în România obținut prin că tipul de viză deținut de acesta (viza de scurtă ședere) nu poate fi prelungit (art. 23 alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002). Reclamantul și-a exprimat inabil surpriza, a declarat (verbal) că nu și-a explicat motivul pentru care i s-a eliberat o astfel de viză, în condițiile în care a solicitat clar o viză de studii etc.
Având în vedere cele declarate și beneficiind de prezumția de bună- credință, a fost îndrumat să se adreseze Centrului Național de Vize din cadrul M. ui Afacerilor Externe, singura instituție din România care are posibilitatea legală de a remedia eventualele erori de acest tip.
Ulterior, într-o zi de vineri, în condițiile în care dreptul său de ședere în România urma să înceteze în acel sfârșit de săptămână, reclamantul s-a prezentat din nou la S. pentru I. al județului C., de data aceasta însoțit de un avocat, solicitând din nou sprijin. I s-a explicat din nou, detaliat, care îi sunt posibilitățile legale de care poate uza. Totodată, încetarea dreptului său de ședere în România devenind iminentă, i s-a expus și obligația sa legală de a părăsi teritoriul României în termenul legal și consecințele nerespectării acestei obligații.
În fapt, la data de 11 iulie 2013, adică la peste 70 zile de la încetarea dreptului său de ședere pe teritoriul României, reclamantul s-a prezentat la sediul S. ui pentru I. al județului C. și a depus personal cererea de eliberare a unei Decizii de returnare de pe teritoriul României, motivându-și șederea ilegală cu faptul că între timp a susținut un examen de licență.
Drept urmare, analizând situația reclamantului, ofițerul de caz a ajuns la concluzia că cetățeanul străin poate fi îndepărtat din România (nu face obiectul prevederilor derogatorii prevăzute la art. 92, art. 92A1 și art. 103 din O. U.G. nr. 194/2002), iar situația în care se află acesta reclamă în mod necesar intervenția autorității publice de specialitate în sensul activării scopului oricărei măsuri punitive: prevenția.
Așadar, măsura interzicerii intrării în România este justificată pe deplin, câtă vreme reclamantul a dat dovadă de o atitudine duplicitară, a încercat să
inducă în eroare autoritățile, a încercat să eludeze prevederile legale în mod constant.
Practic, întregul lui traseu în România a fost în mod constant marcat de asemenea tentative.
În concluzie, analizând măsura interzicerii intrării în România din punct de vedere al temeiniciei sale, trebuie avut în vedere și faptul că acest caz nu poate fi comparat cu situațiile în care diverși cetățeni străini ajung în ședere ilegală pe teritoriul României datorită unor motive obiective, ori chiar acelor situații de ședere ilegală pentru care legea prevede instituirea interdicției, dar datorită circumstanțelor reale și personale această măsură nu se impune și nici nu se ia.
Aprecierile circumstanțiale sunt de competența autorității publice de specialitate, orice intervenție în acest caz trebuind să fie foarte bine motivată și să beneficieze de un fundament ceva mai consistent decât simpla cerere a străinului bazată pe simpla constatare că textul legii prevede posibilitatea și nu obligația de aplicare a măsurii interzicerii intrării în România.
Aceasta, deoarece o asemenea construcție argumentală este extrem de șubredă și nu are capacitatea de a furniza instanței un reper juridic sănătos pentru anularea acestei decizii, toate susținerile din cererea introductivă fiind ipotetice și intenționale. Practic, motivele invocate se raportează la evenimente viitoare și incerte. In aceste condiții, dacă o asemenea pretenție s-ar admite, decizia ar fi profund discriminatorie în raport cu toți ceilalți cetățeni străini care respectă legea.
Mai mult, pe fondul cauzei, trebuie avut în vedere că reclamantul nu a făcut dovada că actul administrativ contestat i-a lezat efectiv vreun drept, astfel încât sub aspectul netemeiniciei măsurii, cererea este inadmisibilă prin raportare la dispozițiile art. 1 din Legea contenciosului administrativ.
Din perspectiva oportunității actului administrativ, trebuie remarcat și faptul că reclamantul a ajuns în situația dată exclusiv datorită propriei conduite, fapt pentru care vinovăția nu trebuie transferată în sarcina autorităților statului: oportunitatea actului administrativ invocată în acest cadru ajunge să fie discutată în raport cu aprecieri subiective definite de invocarea propriei culpe, aspect care conduce din nou, direct la inadmisibilitatea pretenției de anulare a deciziei.
De asemenea, analizând măsura sub aspectul legalității sale, din economia art. 105 din O.U.G. nr. 194/2002, a dispozițiilor H.G. nr. 639 din 20 iunie 2007, privind structura organizatorică și atribuțiile I. ui G. pentru I., cu modificările și completările ulterioare, precum și a O.U.G. nr. 55 din 20 iunie 2007 privind înființarea Oficiului Român pentru I. prin reorganizarea Autorității pentru străini si a Oficiului Național pentru Refugiați, precum și modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, se observă fără prea mare deplina legalitate a acestei decizii de interzicere a intrării pe teritoriul României, contestația fiind inadmisibilă și sub acest aspect.
Argumentul anterior cuprinde și concluziile din perspectiva competenței acestei autorități publice de specialitate.
Pentru toate aceste motive, se apreciază că Decizia de returnare contestată este legală și temeinică in extenso, a fost emisă în deplină concordanță cu prevederile legale în vigoare, cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege, măsura luată fiind însoțită și de motivarea aferentă, în drept și în fapt, pentru care motive solicită a se constata că acțiunea reclamantului este neîntemeiată și parțial inadmisibilă, fapt pentru care solicită respingerea ca atare.
Reclamantul M. M.
a depus răspuns la întâmpinarea formulată de S. pentru I. al J. C., prin care arată ca cele susținute de către reprezentatul legal al acesteia, nu corespund realității, motiv pentru care solicită a se da curs contestației sale.
Se mai arată că își susține in continuare toate argumentele prezentate in cadrul contestației, acestea relevând adevărata stare de fapt.
Astfel cum in mod explicit rezulta din cererea de viza formulata de către acesta in data de_, cererea sa a fost înaintata in vederea obținerii unei vize de lunga durata pentru studii, pentru o viza de scurta durata, astfel cum se susține in intampinare. Având in vedere raptul ca situația sa școlara a fost in mod eronat inteleasa de către autoritățile romane, care au apreciat ca reclamantul trebuie sa fie in România doar in datele in care, conform adeverinței nr. 1022/2012, o viza de scurta ședere. Este adevărat ca adeverința eliberata de Universitate nu specifica faptul ca intre aceste examene este necesara prezentei sale la seminarii si ca doar asa poate avea intra in examen, insa cel puțin autoritatile trebuiau sa conștientizeze faptul ca, financiar ii este imposibil sa vină in România si sa se întoarcă in Maroc pentru fiecare examen, astfel incat sa se incadreze in condițiile impuse de viza de scurta ședere.
Faptul ca a formulat o noua cere de eliberare viza pe o durata de 90 de zile, nu a fost dorința sa, ci a fost recomandarea celor de la ambasada, care i-au comunicat ca este singura posibilitate pe care o are sa poată intra in România. Având in vedere faptul ca mai avea doar câteva examene si licența si termina facultatea a procedat astfel cum a dezvoltat in contestație. Reclamantul a studiat trei ani si familia sa a cheltuit sume foarte mari sa poată finaliza aceste studii. Nu a găsit o alta alternativa in rezolvarea situației sale școlare si nu a beneficiat de sprijinul S. ui Roman pentru I. nici o clipa, cu toate ca in repetate renduri le-a notificat situația sa. Cu toate acestea, nu numai ca nu a primit nici un sprijin, dar mai mult, odată cu decizia de returnare, chiar daca este doar o măsura facultativa, i-a fost aplicata si intedictia de a se întoarce in tara o durata de 6 luni, precum si o amenda de 1200 lei.
Reclamantul este in continuare prejudiciat de decizia autorităților romane in ceea ce îl privește intrucat tocmai a primit acceptul la masteratul pentru care a aplicat anterior plecării din România.
Astfel, conform Scrisorii de acceptare nr. 112031/21/CIMT/_ emisa de M. Educației Naționale, incepand cu data de_ acesta are posibilitatea de a incepe masteratul in cadrul Universitaii Babes-Bolyai- Facultatea de Educație Fizica si Sport, fapt ce implica si obținerea cat mai repde a unei vize de studii.
In condițiile in care acestuia i s-a aplicat interdicția de a intra in tara nu poate aplica pentru viza, soarta sa ca viitor masterand depinzând in totalitate de soluția ce va fi pronunțata in prezentul dosar.
Analizând contestația prin prisma motivelor invocate, C. de A. ajunge la următoarele constatări:
Conform art. 105 alin. 1 din OUG nr. 194/2002 concomitent cu emiterea deciziei de returnare sau cu punerea în aplicare a măsurii de expulzare, Oficiul Român pentru I. poate dispune, în condițiile legii, și interzicerea intrării în România pentru o perioadă determinată iar conform alineatului 4 instituirea măsurii interzicerii intrării în România se comunică străinilor, în scris, de către organul care a luat măsura și conține motivarea în fapt și în drept, precum și
informațiile privind căile de atac posibile iar sub aspect procedural conform alineatului 5 interzicerea intrării în România poate fi contestată de către străin în termen de 10 zile de la comunicare la curtea de apel în a cărei rază de competență se află formațiunea care a dispus această măsură. În această
situație, contestația nu suspendă executarea măsurilor de îndepărtare iar hotărârea instanței este irevocabilă.
Cât privește măsura de interzicere a intrării în România a reclamantului dispusă pe o perioadă de 6 luni, C. a reținut că actul administrativ nu conține nicio justificare pertinentă pentru adoptarea acestei măsuri.
Pentru a statua astfel, C. face trimitere la dispozițiile art. 105 alin. 1 și alin. 4 din OUG nr. 194/2002 în baza cărora autoritatea administrativă de resort are facultatea să dispună asupra acestei măsuri motivat, iar din analiza textelor legale precitate se poate trage concluzia că instituirea măsurii interzicerii intrării în România are caracter facultativ, aspect care implică aprecierea subiectivă a autorității care o aplică iar dacă aceasta poate să o dispună pentru durată sau alta cuprinsă în perioada prevăzută de lege, pentru a nu lăsa loc arbitrariului și abuzurilor, legiuitorul a impus cerința motivării, care în speță nu a fost
îndeplinită nefiind comunicat reclamantului considerentele pentru care a hotărât aplicarea acestei măsuri facultative și care sunt motivele pentru care a stabilit perioada de 6 luni, sens în care constatându-se că nu este îndeplinită o cerință imperativă prevăzută de lege, instanța este în drept să anuleze actul de interzicere a intrării pe teritoriul României
Cu privire la datele speței, C. mai remarcă faptul că în ceea ce privește motivele concrete pentru care cetățeanului străin i s-a interzis dreptul dea intra pentru o anumită perioadă de timp în România, organul de resort nu a produs o motivare concretă, pertinentă și convingătoare prin însuși actul administrativ.
În fapt, pârâtul a reținut succint și lapidar ca justificare: Șederea ilegală în România constituie just temei pentru interzicerea măsurii nepermiterii intrării în țară.
C. nu neagă faptul că șederea ilegală, în cazul în speță o perioadă de peste 70 de zile peste termenul legal care este imputabilă reclamantului, nu poate constitui just temei pentru o atare măsură dar în sine numai această reținere fără a se menționa ce anume justifică pertinent luarea măsurii, nu poate conduce la teza că măsura a fost suficient de temeinică și că are astfel o suficientă bază factuală.
C. constată că prin acte internaționale cu valoare de soft-law, respectiv Rezoluția Comitetului de Miniștri ai Consiliului Europei nr. (77)31 cu privire la protecția individului în relația cu actele autorităților administrative, s-a recomandat statelor membre să se ghideze în dreptul și practica lor administrativă de anumite principii enunțate în rezoluție, în scopul protecției persoanelor, fizice sau juridice, în procedurile administrative.
În implementarea acestor principii, cerințele unei administrații bune și eficiente, precum și interesele terților și interesele marelui public trebuie să fie în mod adecvat luate în considerare, pentru a asigura cel mai ridicat grad posibil de echitate.
Principiul IV din Rezoluție impune ca atunci când actul administrativ este de o așa natură încât afectează în mod negativ, drepturile, libertățile sau interesele, persoana vizată trebuie să fie informată cu privire la motivele care stau la baza actului.
Pe de altă parte și cetățeanul străin care se află permanent sau temporar sub jurisdicția statului bucurându-se de regimul național al străinilor îi sunt opozabile exigențele dreptului la bună administrație consacrat de Recomandarea Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei Rec(2007)7 privind buna administrație precum și exigențele ce rezultă din art. 41 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene din 7 decembrie 2000, astfel cum a fost adaptată la 12 decembrie 2007, la Strasbourg, care conform art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană în versiunea consolidată după modificările operate
prin Tratatul de la Lisabona din anul 2007, având aceeași valoare juridică cu tratatele Uniunii.
Este real că dispozițiile Legii contenciosului administrativ cu care se completează normele conținute de OUG nr. 194/2002 nu conțin prevederi exprese și nici cerința obligatorie a motivării actelor administrative, dar pentru a preveni arbitrariul organelor administrative și pentru a e asigura un real acces al persoanelor la justiția de contencios administrativ pentru se realiza un control de legalitate și oportunitate efectiv și concret asupra actelor administrației, C. apreciază că cerința motivării în fapt și în drept a actelor administrației este obligatorie și necesară. De altfel, în formula introductivă a actelor administrative ori în corpul acestora trebuie ca în mod necesar să se regăsească temeiurile juridice pe baza si in executarea cărora actul a fost emis și considrentele de fapt și justificările măsurii dispuse de administrație.
Speța pune în discuție nelegalitatea dispoziției de interzicere a intrării pe teritoriul României aplicate unui cetățeanului marocan și pe considerentul încălcării dispozițiilor art. 8 din CEDO cu referire la respectarea dreptului la viață privată și de familie, în noțiunea de viață privată regăsindu-se și dreptul persoanei la studiu și pregătire profesională.
În cazul de față, C. reține că, reclamant a fost student in cadrul Universității Babes-Bolyai, Facultatea de Educație Fizica si Sport, aflandu-se in prelungirea studiilor, licența fiind stabilita pentru perioada cuprinsa intre_ si_ .
In vederea susținerii examenului de licenta era necesar ca acesta sa susțină alte câteva examene, potrivit adeverinței nr. 9, ce mi-a fost eliberata in data de_, de către rectoratul Facultății de Educație Fizica si Sport.
În prezent, reclamantul, promovând examenul de licența, dorește sa-și desăvârșească studiile printr-un masterat tot in cadrul Universității Babes- Bolyai, insa din cauza interdicției de a intra in tara 6 luni nu poate sa urmeze cursurile acestuia.
C. reține că, reclamantul a avut o atitudine bună pe teritoriul acestei tari, neexistând vreo sesizare de abatere si că acesta dorește este să aibă șansa sa studieze in continuare în Romania.
Se mai are în vedere și faptul ca s-a suspus de buna voie prevederilor legale, solicitând el însuși decizia de returnare, șederea peste termenul aprobat fiind generată de motive de ordin școlar.
C. apreciază că măsura interdicției de a intra în România pe o durată de 6 luni calculată de la data ieșirii din țară, stabilită împotriva reclamantului M.
M.,
prin Decizia de returnare de pe teritoriul României nr.10155251 din_ emis de I. G. PENTRU I. - D. MIGRAȚIUNE, S. PENTRU I. AL J. C., este prea aspră și nejustificată în condițiile arătate mai sus, apreciind că returnarea reclamantului din România și perioada în care nu a putut să revină în România, este suficientă pentru a-l conștientiza pe viitor pe acesta de a avea un comportament mai responsabil și a respecta cu strictețe prevederile legale privind condițiile de ședere în țară.
Față de cele ce precedă, C. urmează ca în temeiul art. 105 alin. 5 din OUG nr. 194/202 corelată cu art. 18 din Legea nr. 554/2004, să admită contestația formulată și de reclamantul M. M., cetățean marocan, născut la_, cu reședința în C. -N. str.Gh. M. escu nr.60, jud.C., cu domiciliul procesual ales la Cabinet individual de avocat Pocola F. din C. -N.
, str.Dorobanților nr.42, ap.13, în contradictoriu cu intimatul I. G. PENTRU I. - S. PENTRU I. AL J. C. , cu sediul în C. -N.
str.Alexandru Vaida Voievod nr.53-55, jud. C., având ca obiect - litigiu privind regimul străinilor, urmând a dispune anularea măsurii interdicției de a intra în
România pe o durată de 6 luni calculată de la data ieșirii din țară, stabilită împotriva reclamantului M. M., prin Decizia de returnare de pe teritoriul României nr.10155251 din_ emis de I. G. PENTRU I. - D. MIGRAȚIUNE, S. PENTRU I. AL J. C. .
C. va menține ca legale și temeinice celelalte dispoziții ale Deciziei de returnare de pe teritoriul României nr.10155251 din_ emis de I. G. PENTRU I. - D. MIGRAȚIUNE, S. PENTRU I. AL J. C. .
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E :
Admite contestația formulată și de reclamantul M. M., cetățean marocan, născut la_, cu reședința în C. -N. str.Gh. M. escu nr.60, jud.C., cu domiciliul procesual ales la Cabinet individual de avocat Pocola F. din C. -N., str.Dorobanților nr.42, ap.13, în contradictoriu cu intimatul I.
G. PENTRU I. - S. PENTRU I. AL J. C.
, cu sediul în C. -
N. str.Alexandru Vaida Voievod nr.53-55, jud. C., având ca obiect - litigiu privind regimul străinilor.
Dispune anularea măsurii interdicției de a intra în România pe o durată de 6 luni calculată de la data ieșirii din țară, stabilită împotriva reclamantului M.
M.,
prin Decizia de returnare de pe teritoriul României nr.10155251 din_ emis de I. G. PENTRU I. - D. MIGRAȚIUNE, S. PENTRU I. AL J. C. .
Menține celelalte dispoziții ale Deciziei de returnare de pe teritoriul României nr.10155251 din_ emis de I. G. PENTRU I. - D. MIGRAȚIUNE, S. PENTRU I. AL J. C. .
Fără cheltuieli de judecată. Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte,
V. G.
Grefier,
M. V. -G.
