Decizia civilă nr. 6625/2013. Refuz acordare drepturi protectie sociala
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR.6625/2013
Ședința publică din data de 10 iunie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. C. JUDECĂTOR: M. S. JUDECĂTOR: C. P.
GREFIER: V. D.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta A. J. PENTRU P. ȘI I. S. C., împotriva sentinței civile nr. 2854 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., cauza privind și pe intimata C. S.
L., având ca obiect refuz acordare drepturi protecție sociala - indemnizație pentru creșterea copilului.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru intimata C. S. L.
, avocat O. A. B. .
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că în data de_, s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea intimatei prin care s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Curtea în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 1591alin.
4 C.pr.civ., constată că fundamentat pe dispozițiile art. 8 și 10 din Legea 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezenta cauză.
Reprezentanta intimatei arată că nu mai are de formulat alte cereri în probațiune.
Curtea, în urma deliberării, apreciază că la dosarul cauzei există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, cauza fiind în stare de judecată declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul reprezentantei intimatei în dezbateri judiciare pe fondul cauzei.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată, conform aspectelor expuse pe larg prin întâmpinarea depusă la dosar și susținute oral cu prilejul acordării cuvântului în dezbateri judiciare pe fondul cauzei. Susține că în mod corect instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului la acțiune. Acțiunea a fost formulată în interiorul termenului de prescripție, în cazul de față fiind vorba de refuzul nejustificat pentru acordarea de drepturi pentru al doilea copil, dreptul fiind unul născut prin lege.
C U R T E A
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2854 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei, invocată de pârâtă.
A fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta C.
S. L., în contradictoriu cu pârâta A. J. pentru Prestații S. C., astfel cum a fost precizată.
A fost obligată pârâta la acordarea indemnizației lunare pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani și pentru cel de-al doilea copil născut dintr-o sarcină gemelară, pentru perioada_ -_, cu aplicarea dobânzii legale aferente.
A fost obligată pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 304,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă, care se impune a fi analizată cu prioritate conform dispozițiilor art. 28 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 137 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanța a respins-o pentru următoarele considerente:
În conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă (aplicabile în speță în temeiul art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil),
"dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege";, iar potrivit art.3, termenul general de prescripție al drepturilor patrimoniale este de 3 ani.
Tribunalul nu poate achiesa la susținerile reclamantei din răspunsul la întâmpinare, în sensul că i-ar fi aplicabil termenul de prescripție de 5 ani prevăzut de Codul de procedură fiscală, în condițiile în care art. 135 prevede că
"Dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la compensare sau restituire";, iar suma solicitată în speță nu poate fi încadrată în categoria creanțelor fiscale, definită prin art. 21 din O.G. nr.92/2003.
Pe de altă parte, însă, reclamanta a beneficiat în temeiul art. 16 alin. 1 lit. a din Decretul nr. 167/1958 de întreruperea termenului legal de prescripție de 3 ani, pe durata cât pârâta i-a achitat indemnizația lunară pentru creșterea copilului aferentă unui copil, iar cererea promovată la data de_ se încadrează înăuntrul termenului de prescripție (care urma să se împlinească la data de_ ).
Pentru acest considerent, se va respinge excepția invocată de pârâtă.
Pe fondul cererii, analizând înscrisurile depuse la dosar, instanța a reținut următoarele:
După cum reiese din certificatele de naștere seria NF nr. 1. și nr. 1. reclamanta C. S. L. a născut la data de_ două fetițe, Casiana-M. și Sara-I., dintr-o sarcină gemelară.
Potrivit Deciziei nr. 16359/_, reclamantei i s-a acordat indemnizația lunară doar pentru creșterea unui copil, în cuantum de 600 lei, începând cu data de_ .
Pe cale de consecință, reclamanta a solicitat acordarea indemnizației lunare și pentru cel de-al doilea copil născut din sarcina gemelară.
Prin Decizia nr. 26/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite cu ocazia recursului în interesul legii promovat s-a statuat faptul că "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.1 alin.1 și art.6 alin.1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 239/2009 pentru modificarea art.2 din
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.148/2005, indemnizația lunară pentru creșterea copilului prevăzută de art.1 alin.1 din ordonanță se acordă pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți, în cuantum de: 800 lei pentru perioada 1 ianuarie 2006 - 31 decembrie 2006; 600
lei pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2008; 600 lei sau, opțional, 85% din media veniturilor pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4000 de lei pentru perioada 1 ianuarie 2009 - 17 iunie 2009.";
Conform art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă, această soluție este obligatorie pentru instanțe și, constatând că situația din speță se circumscrie problemei de drept dezlegate prin decizie, tribunalul îi va da eficiență și, în temeiul art. 18 din Legea nr.554/2004 va admite prezenta cerere și va dispune în consecință.
În ceea ce privește dobânda legală pretinsă, tribunalul a apreciat că neacordarea indemnizației de creștere pentru cel de-al doilea copil reprezintă o faptă ilicită ce atrage răspunderea pârâtei în condițiile dreptului comun, aceasta fiind obligată să repare întregul prejudiciul suferit de reclamantă și fiind totodată pusă în întârziere încă de la data săvârșirii faptei ilicite, adică de la data neacordării indemnizației. Ca atare, în temeiul prevederilor O.G. nr. 13/2011, reclamanta este îndreptățită și la plata dobânzii legale în materie civilă de la data scadenței indemnizației și până la data restituirii sale integrale.
În temeiul art. 274 din Codul de procedură civilă, pârâta căzută în pretenții a fost obligată la plata în favoarea reclamantei a sumei de 304,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru, timbre judiciare și a onorariului avocațial achitat.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta A. J. PENTRU P. ȘI I.
S. C.
, solicitând modificarea sentinței ca fiind nelegală.
În motivarea recursului arată că instanța de fond a soluționat excepția prescripției dreptului la acțiune în mod netemeinic și nelegala, cu aplicarea greșită a legii, reținând că a operat întreruperea cursului prescripției în conformitate cu dispozițiile art.16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958 pe durata cât s-a achitat indemnizația lunară pentru creșterea copilului aferentă unui copil, ori AJPIS nu a recunoscut acest drept la acordarea indemnizației pentru copilul născut din sarcina gemelară decât de la data de_, data intrării în vigoare a copilului cu suma de 600 lei pentru fiecare copil, începând cu cel de-al doilea născut din sarcina gemelară, de tripleți sau multipleți.
Intimata a fost înștiințată de către Direcția de Muncă și Protecție S. C. ca începând cu data de_ i s-a aprobat dreptul la acordarea indemnizației lunare pentru creșterea copilului, pentru un singur copil, de la acea dată având posibilitatea legală de acționa în judecată instituția responsabilă cu acordarea cestui drept, în temeiul OUG nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului.
Atât plângerea formulată de reclamantă la data de_, cât și acțiunea formulată la data de_ au fost făcute cu depășirea termenului de 30 de zile de la comunicarea actului administrativ, prev. de art. 7 alin. 1 și a termenului de prescripție de 6 luni calculat de la data emiterii actului administrativ, prev. de art. 7 alin. 7 din Legea nr. 554/2004.
Reclamanta și-a suspendat contractul de muncă la angajator de la data de_, aceasta fiind și data la care s-a stabilit prin Decizia nr. 16359/_ emisă de Direcția de Muncă și Protecție S. C., dreptul la indemnizația pentru creșterea copilului, în temeiul OUG nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului.
Recurenta apreciază că în mod nelegal instanța de fond a obligat AJPIS C. la plata indemnizației lunare pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani și pentru cel de-al doilea copil născut dintr-o sarcină gemelară. Începând cu data de_, respectiv pentru perioada_ -_, cu aplicarea dobânzii legale aferente.
Instanța de fond în mod nelegal a obligat recurenta la plata dobânzii în materie civilă de la data scadenței și până la data restituirii integrale, lăsând la
latitudinea recurentei de a stabili data scadenței plății indemnizației, în condițiile în care OUG nr. 148/2005 prevede că plata indemnizației pentru creșterea copilului se realizează lunar, fiind o prestație succesivă.
Nu se poate reține în sarcina agenției județene că neacordarea îndemnizației pentru creșterea celui de-al doilea copil născut dintr-o sarcină gemelară reprezintă o faptă ilicită, cât timp legislația în materie nu a prevăzut dreptul persoanei care a născut gemeni de a i se acorda indemnizație în temeiul OUG nr. 148/2005 pentru al doilea copil născut din sarcina gemelară, decât de la data intrării în vigoare a Legii nr. 239/2009.
Prin întâmpinarea formulată, C. S. L.
a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Intimata arată că hotărârea instanței de fond este temeinică și legală, iar recursul este nefondat.
În mod temeinic și legal a apreciat prima instanță că aceasta a beneficiat în temeiul art. 16 alin. 1 lit. a din Decretul nr. 167/1958 de întreruperea termenului legal de prescripție de 3 ani, pe durata cât pârâta i-a achitat indemnizația lunară pentru creșterea copilului aferentă unui copil, și a statuat că cererea sa promovată la data de_ se încadrează înăuntrul termenului de prescripție.
Recurenta omite să arate că dreptul a fost recunoscut pentru intimată pe toată perioada, din_ și până la data când ambii copii au împlinit vârsta de 2 ani, adică până la data de_ .
Dacă acest drept a fost recunoscut și până la data de_, dată la care ambii copii au împlinit vârsta de 2 ani, până la această dată a operat și întreruperea prescripției. Or, conform art. 17 din Decretul nr. 167/1958, întreruperea a șters prescripția începută înainte, iar după întrerupere începe să curgă o nouă prescripție.
În consecință, cel puțin după data publicării în Monitorul Oficia a Deciziei nr. 26/2011, care marchează momentul producerii efectelor juridice a unei atari decizii, s-a clarificat în mod unitar sensul și conținutul normei interpretate.
Deși prima instanță respins apărările intimatei referitoare la termenul de prescripție de 5 ani prevăzut de Codul de procedură fiscală, apreciază că suma reprezentând indemnizația pentru creșterea copilului provine de la bugetul de stat și este o obligație fiscală, al cărui termen de prescripției este de 5 ani, conform art. 91 Cod proc.fiscală.
Mai mult, chiar pârâta prin întâmpinare a învederat că "în conformitate cu dispozițiile OUG nr. 148/2005, fondurile necesare reprezentând indemnizația pentru creșterea copilului se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul M. ui Muncii, Familiei și Protecției S. ";.
Cu privire la aptul că prima instanță nu a ținut seama de faptul că
indemnizația pentru creșterea copilului se plătește lunar persoanei beneficiare, de la bugetul de stat prin bugetul M. ui Muncii, Familiei și Protecției S., prin urmare este o prestație succesivă, iar prescripția acțiunii formulate trebuie calculată de la data scadenței lunare a fiecărei obligații de plată, aferente perioadei_ -_ .
Instanța de fond a considerat că în speță este vorba de un drept care se naște din lege, iar obligația recurentei de plată ca fiind indiscutabil o obligație unitară, doar modalitatea de executare a obligației de plată fiind succesivă în timp.
Atât plângerea prealabilă, cât și acțiunea au fost făcute cu depășirea termenului de 30 de zile de la comunicarea Deciziei nr. 16359/_, intimata nu atacat această decizie, ci prezentul litigiu poartă asupra refuzului nejustificat de recunoaștere a unui drept prevăzut de lege și materializat în actul de răspuns din data de_ . Termenul special de introducere a acțiunii în contencios administrativ de 6 luni a fost respectat, deoarece acest termen, care are natura juridică unui termen de prescripție a început să curgă de la data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii, respectiv de la data de_, astfel că acțiunea este formulată în termen legal.
Referitor la fondul cauzei, arată că în mod corect prima instanță a apreciat că se impune admiterea cererii așa cum a fost formulată.
Este nefondată susținerea recurentei că indemnizația pentru creșterea copilului nu este un drept al copilului, ci al părintelui, câtă vreme prin Decizia 26/2001 a Înaltei Curți de C. și Justiție s-a statuat că este un drept instituit de lege în beneficiul copilului.
Cu privire la dobânda legală pretinsă apreciază că prima instanță nu a lăsat la latitudinea recurentei de a stabili în mod corect care este data scadenței plății indemnizației, ci a tranșat acest aspect prin hotărârea recurată, obligația fiind una unitară, doar modalitatea de executare a obligației de plată fiind lunară, or, pentru fiecare neacordarea indemnizației lunare curge și o dobândă aferentă.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor invocate, precum și a dispozițiilor legale relevante, curtea reține următoarele:
În baza deciziei nr.16359/_ emisă de Direcția de Muncă, și Protecție
S. C., reclamanta - intimată C. S. L. a beneficiar de o indemnizație pentru creșterea copilului în cuantum de 600 lei lunar începând cu data de_ și până la data de_, în temeiul OUG nr. 148/2005.
Deși reclamanta a născut gemeni, în decizia menționată nu se precizează expres faptul că se acordă indemnizație pentru un singur copil, acest lucru rezultând totuși din cuantumul indemnizației acordate.
De asemenea, decizia cuprinde mențiunea că poate fi contestată în termen de 30 de zile de la comunicare la DMPS C., și, ulterior, la Tribunalul Maramureș.
Nu s-a făcut dovada formulării vreunei contestații împotriva acestei decizii. La data de_, reclamanta a solicitat Agenției Județene pentru P. și I.
S. Maramureș emiterea unei decizii prin care să se stabilească acordarea retroactivă a indemnizației pentru creșterea copiilor dintr-o sarcină gemelară, apreciind că are acest drept. Pârâta i-a comunicat un răspuns negativ, contestat în prezenta cauză, instanța de fond respingând excepția prescripției dreptului la acțiune invocat de pârâtă și admițând pe fond acțiunea.
Față de respingerea excepției, pârâta a reiterat în recurs faptul că nu a recunoscut dreptul la acordarea indemnizației lunare pentru creșterea celui de-al doilea copil, deci prescripția nu a fost întreruptă.
Curtea reține, în acord cu recurenta, că dreptul la acțiune în vederea obținerii indemnizației pentru creșterea celui de-al doilea copil născut dintr-o sarcină gemelară era prescris la data introducerii acțiunii pe rolul Tribunalului
C., neoperând întreruperea termenului de prescripție.
Astfel, în primul rând, nu poate fi reținut argumentul recurentei potrivit căruia termenul de prescripție aplicabil în cauză ar fi cel de 5 ani aferent
creanțelor fiscale, întrucât indemnizația de creștere a copilului nu este o creanță fiscală, astfel cum a argumentat și instanța de fond.
În al doilea rând, pornind chiar de la textele legale reținute de prima instanță în motivarea soluției pronunțate, curtea apreciază că, în acord chiar cu susținerile intimatei, că dreptul la indemnizația prevăzută de OUG 148/2005 este un drept al copilului, aceeași concluzie fiind reținută și de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia 26/2011 pronunțată într-un recurs în interesul legii. Prin urmare, din moment ce fiecare din cei doi copii gemeni are un drept propriu la acordarea indemnizației, plata acesteia către unul din cei doi copii nu poate întrerupe termenul de prescripție pentru celălalt copil, acest termen fiind distinct și susceptibil de suspendare și întrerupere pentru motive proprii.
Contrar susținerilor reclamantei, curtea constată că dreptul la acțiune nu s-a născut la data pronunțării de către I. a deciziei menționate, întrucât, cel puțin la nivelul Curții de Apel C., a existat o jurisprudență constantă (anterioară modificării OUG 148/2005) în sensul acordării indemnizației și pentru cel de-al doilea copil născut dintr-o sarcină gemelară. De asemenea, procedura de anulare a actului administrativ prin care s-a dispus acordarea unei singure indemnizații, în cazul în care reclamanta îl considera nelegal, era clară, facilă și i-a fost adusă la cunoștință prin chiar actul respectiv.
Având în vedere considerentele expuse, constatând că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art.16 alin.1 lit.a din Decretul nr.167/1958, curtea, în temeiul art.312 alin.1 și 3 C.proc.civ., va admite recursul și va modifica sentința în sensul că va respinge acțiunea reclamantei, constatând prescris dreptul la acțiune.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursul declarat de pârâta A. J. PENTRU P. ȘI I. S.
C. împotriva sentinței civile nr.2854 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., pe care o modifică în sensul că respinge acțiunea ca prescrisă.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
A. M. C. M. S. C. P.
GREFIER
V. D.
Red. C.P. dact. GC 2 ex/_
Jud. primă instanță: A.M. C.
