Sentința civilă nr. 3822/2013. Refuz acordare drepturi protectie sociala
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._ Operator date - 2516
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3822
Ședința publică de la 12 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: H. I. D., judecător
: Ț. V., grefier
Pe rol fiind judecarea cauzei civile în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta LACATOȘ C., domiciliată în Ș. -S., P., nr.186, Județ S., în contradictoriu cu pârâtul C. J. S. - C. DE E. A P.
A. CU H., cu sediul în Z., Piața 1 D. 1918, nr.12, Jud.S., având ca obiect refuz acordare drepturi protecție sociala( persoane cu handicap, protecția copilului).
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Instanța constată că pârâtul C. J. S. a invocat prin întâmpinare excepția lipsei îndeplinirii procedurii prealabile.
Instanța pe baza probelor de la dosar reține cauza în pronunțare pe această excepție.
T R I B U N A L U L :
Asupra cauzei de față reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe cu nr. 1567/84 din_, reclamanta Lacatos C. a contestat, în contradictoriu cu pârâtul C. J. S.
- C. de E. a P. A. cu H., Certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 15014/_, solicitând totodată instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună reîncadrarea din gradul de handicap mediu în gradul de handicap accentuat.
În motivarea cererii se arată că, prin certificatul de încadrare în grad de handicap pe care îl contestă a fost încadrată în grad de handicap mediu, deși aceeași comisie a stabilit printr-un certificat anterior, cu valabilitate până în iunie 2012, că reclamanta este îndreptățită la încadrarea în grad de handicap accentuat, pentru aceeași afecțiune.
În drept, nu au fost invocate prevederi legale.
În probațiune, au fost depuse la dosar înscrisuri (f. 3-9).
Prin întâmpinarea formulată pârâtul a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, sub raportul neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzură de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
1
În drept, au fost invocate prevederile Legii 448/2006 și ale Legii 554/2004.
Prin răspunsul la întâmpinare depus la data de_ reclamanta a solicitat respingerea excepției inadmisibilității, motivat de faptul că procedura prealabilă nu ar fi schimbat cu nimic poziția pârâtei.
Potrivit prevederilor art.248 alin.1 C.proc. civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a pricinii.
Astfel, deliberând cu prioritate asupra excepți ei inadmisibilității acțiunii
invocată în cauză de pârâtă, tribunalul reține următoarele:
Potrivit art. 7 alin. 1 și 3 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ: "Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia";
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 87 alin. 5 din Legea nr. 448/2006, privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare, certificatele emise potrivit prevederilor alin. 4 (încadrarea sau respingerea încadrării în grad și tip de handicap se atestă prin certificat emis de către comisiile de evaluare) pot fi contestate de titularii acestora, în termen de 30 de zile calendaristice de la comunicare, la C. superioară de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, denumită în continuare C. superioară.
Reclamanta recunoaște că nu a uzat de procedura prealabilă prevăzută, în mod obligatoriu, de dispozițiile legale mai sus citate, adresându-se direct instanței de judecată, motivând că a apreciat că urmarea unei astfel de proceduri nu ar fi dus la soluționarea favorabilă a contestației.
În consecință, în speța dedusă judecății nu se verifică existența uneia dintre condițiile de exercitare a acțiunii civile, prevăzută de dispozițiile art.193 alin. 1 Cod procedură civilă.
Față de cele mai sus expuse, instanța va admite excepția lipsei procedurii prealabile invocată de pârât și va respinge ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamantă. Totodată, întrucât admiterea excepției lipsei procedurii prealabile reprezintă un impediment pentru continuarea acțiunii civile, tribunalul nu va mai supune examinării celelalte critici, care privesc fondul dreptului dedus judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția inadmisibilității acțiunii, excepție invocată de pârâtul C.
J. S. - C. de E. a P. A. cu H., cu sediul în Z., Piața 1 D. 1918, nr.12, Jud.S. și, în consecință, respinge ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanta Lacatoș C., domiciliată în Ș. -S., P., nr.186, Județ S. ,
2
în contradictoriu cu pârâtul C. J. S. - C. de E. a P. A. cu
H., privind anularera Certificatului de încadrare în grad de handicap nr. 15014/_ .
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică în data de 12 septembrie 2013.
Președinte, Grefier,
H. I. D. Ț. V.
Red: HID/_ .
Dact:tv/_ /4 ex.
3