Decizia civilă nr. 6666/2013. Suspendare executare act administrativ
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSARUL NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 6666/2013
Ședința publică din data de 10 iunie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. L. R. JUDECĂTORI: V. G.
A. A. M. GREFIER: M. V. -G.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta- pârâtă D. G. a F. P. B. -N. împotriva sentinței civile nr.198 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -N., în contradictoriu cu intimata-reclamantă SC E. LS, având ca obiect suspendare executare act administrativ.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul intimatei-reclamante SC E. LS, avocat Bujiță Aurel din Baroul Cluj, cu delegație la dosar, lipsă fiind recurenta- pârâtă D. G. a F. P. B.
-N. .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Cauza se află la primul termen de judecată în recurs. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei de timbru.
Intimata-reclamantă SC E. LS depus întâmpinare.
Recurenta- pârâtă D. G. a F. P. B. -N. a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 1591al. 4 C. pr.civ., raportat la art. 21 din Constituție, art. 10 al. 2 din Legea nr. 554/2004 și art. 3 pct. 3 C. pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece recursul care este formulat în termen, motivat, comunicat și scutit de la plata taxei de timbru.
Nefiind cereri de formulat și excepții de ridicat, Curtea în temeiul dispozițiilor art.150 Cod pr.civ., declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul intimatei-reclamante SC E. LS, avocat Bujiță Aurel susține pe larg motivele expuse în întâmpinare și solicită ca în urma analizării acestora să se dispună respingerea ca nefondat a recursului, cu consecința menținerii în întregime a sentinței recurate. Cu cheltuieli de judecată.
Apreciază că în mod corect instanța de fond a dispus suspendarea executării actelor atacate, având în vedere că sunt întrunite cumulativ cele două condiții prevăzute de art. 14 alin. 1 din Legea 554/2004, respectiv existența cazului bune justificat și prevenirea unei pagube iminente.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr.198 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -N. a fost respinsă excepția inadmisibilității invocată de pârâta D. G. a F. P. B. -N. .
A fost admisă acțiunea în contencios administrativ fiscal formulată de reclamanta S.C. E. LS, împotriva pârâtei D. G. a F. P.
B. -N.
.
A fost dispusă suspendarea exercitării Deciziei de impunere nr. F-BN 783/_ emisă de D. G. a F. P. B. -N., a Raportului de inspecție fiscală nr. F-BN 467/_, a Dispoziției nr.484/_ și a procesului verbal nr. 420/_ care au stat la baza încheierii Deciziei de impunere, însă doar în limita sumelor contestate, respectiv 13.918 lei impozit pe profit, 885 lei dobânzi, 2.088 lei penalități, 135.462 lei TVA, 16.338 lei dobânzi și 20.813 lei penalități de întârziere, până la pronunțarea instanței de fond.
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prim a instanță a reținut că prin Decizia de impunere nr. F-BN 783/_ emisă de pârâta D. G. a F. P. B. -N. (f.
8 și urm. dosar), ce constituie potrivit prevederilor art. 41 C. pr. fiscală act administrativ fiscal, s-a stabilit în sarcina reclamantei SC E. LS obligații suplimentare de plată, suma totală pe care reclamanta a înțeles a o contesta și care face obiectul prezentei cereri de suspendare compunându-se din 13.918 lei, reprezentând impozit pe profit stabilit suplimentar; 885 lei, reprezentând dobânzi/majorări de întârziere aferente impozitului pe profit stabilit suplimentar,
2.088 lei, reprezentând penalități de întârziere aferente impozitului pe profit stabilit suplimentar, 135.462 lei, reprezentând TVA stabilit suplimentar, 16.338 lei, reprezentând dobânzi/majorări de întârziere aferente TVA stabilită suplimentar din care trebuie scăzute dobânzile/majorări de întârziere aferente sumei de 3290 lei, 20.813 lei, reprezentând penalități de întârziere aferente TVA stabilit suplimentar, din care trebuie scăzute penalități de întârziere aferente sumei de 3290 lei.
Decizia a fost emisă în baza raportului de inspecție fiscală F-BN467 încheiat la data de_ de către DGFP B-N - Activitatea de inspecție fiscală (f. 15 și urm. dosar), raport în baza căruia pârâta DGFP B. -N. a emis și Dispoziția nr. 484/_ privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală (f. 48) și procesul-verbal nr. 420/_ .
Examinând cu prioritate, conform prevederilor art. 137 alin. 1 C. pr. civ., excepția inadmisibilității cererii de suspendare cu privire la Raportul de inspecție fiscală F-BN467, Dispoziția nr. 484/_ și procesul-verbal nr. 420/_, instanța a reținut că aceasta nu a fost întemeiată motivat de faptul că toate aceste acte, contrar susținerilor pârâtei, întrunesc elementele definitorii ale actelor administrative fiscale, prevăzute de art. 41 C. pr. fiscală, în condițiile în care, în mod evident, din conținutul lor a rezultat consecința aplicării legislației privind stabilirea, respectiv modificarea drepturilor și obligațiilor fiscale ale reclamantei.
Mai mult decât atât, însăși organul fiscal emitent consemnează în conținutul acestor acte calea de atac prevăzută de art. 205, 207 din OG nr. 92/2003, ce reglementează procedura soluționării contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale.
Prin urmare, excepția invocată a fost respinsă, iar cererea de suspendare a executării formulată de reclamantă, să fie analizată în raport cu toate cele patru acte administrative fiscale invocate în cererea de chemare în judecată.
Pe fondul cauzei
, instanța a reținut că în raportul de inspecție fiscală sus arătat, la capitolul III - Constatări fiscale a evidențiat, printre alte aspecte, faptul că organele de inspecție fiscală nu au dat drept de deductibilitate la calculul
profitului pentru anul 2011 la cheltuieli totale în sumă de 86.986 lei ce reprezintă aprovizionări de la SC FLUOR METAL S., SC EUROMEDA S., SC VALEAN TRANS S. și SC DENIGAB CONSTRUCT S., reținând în privința tuturor acestor societăți, declarate inactive, că nu au fost luate în considerare tranzacțiile efectuate între acestea și reclamantă chiar dacă tranzacțiile au avut loc înainte de a fi declarate inactive, întrucât facturile emise nu reprezintă documente justificative pentru că nu respectă legislația în vigoare, sens în care s-a făcut referire la înregistrarea de facturi de la societăți ai căror administratori nu pot fi identificați și din informațiile primite de la alte instituții se sustrag de la plata obligațiilor la bugetul de stat. În privința tranzacțiilor efectuate de reclamantă cu menționatele societăți, s-a concluzionat că bunurile nu au fost achiziționate în realitate, iar prestările de servicii nu au fost efectuate, deoarece facturile nu respectă prevederile art. 155 alin. 5 litera d din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
În privința sumelor stabilite suplimentar cu titlu de TVA, organele de inspecție fiscală au reținut că tranzacțiile efectuate de reclamantă în cursul lunii decembrie 2012 cu SC FITCH KERESKEDELMIES SZOLGALTATAO KFT din
Ungaria, în valoare totală de 479.784 lei (reprezentând vânzări de făină), s-au derulat ulterior datei până la care menționata societate avea cod valid de TVA. Totodată, s-a calculat TVA suplimentar de plată pentru achizițiile de la aceleași societăți comerciale evidențiate și cu ocazia stabilirii impozitului pe profit, mai sus enumerate, reținându-se că acestea nu au depus declarații în anul 2011cu privire la livrările efectuate către reclamantă astfel încât, neconcordanțele în ceea ce privește baza de calcul a TVA și TVA deductibilă indică nerealitatea operațiunilor menționate în facturi.
Împotriva deciziei de impunere emisă în temeiul raportului de inspecție fiscală reclamanta a formulat contestația administrativă în temeiul prevederilor art. 205 și urm. C. pr. civ., înregistrată sub nr. 28153 din_ (f. 90), nesoluționată până la data formulării cererii de suspendare ce face obiectul prezentului dosar.
Reglementând procedura de suspendare a executării actului administrativ fiscal, art. 215 din Codul de procedură fiscală consacră dreptul contribuabilului de a cere suspendarea executării acestuia în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, sub condiția depunerii cauțiunii ale cărei criterii de stabilire sunt prevăzute la alin. 2 al art. 215 C. pr. fiscală (cauțiune achitată în cauză de reclamantă).
În privința condițiilor cumulative de admisibilitate ale suspendării executării actului administrativ în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, acesta face trimitere la motivele prevăzute la art. 14 din același act normativ, ele fiind reprezentate de existența unui caz bine justificat și iminența producerii unei pagube, noțiuni definite de art. 2 alin. 1 lit. "t"; și respectiv "ș";.
Astfel, cazurile bine justificate sunt reprezentate, în accepțiunea legii, de împrejurările legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o
îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, iar prin pagubă iminentă se înțelege prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice ori a unui serviciu public.
Prin urmare, suspendarea actului administrativ a fost reglementată ca excepție de la aplicarea principiului conform cu care actul administrativ cu caracter unilateral se execută din oficiu (acesta beneficiind de prezumția de legalitate și de veridicitate), în scopul acordării unei protecții provizorii a drepturilor și intereselor particularilor până în momentul în care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, însă pentru ca această măsură
excepțională să poată opera, nu a fost suficient doar ca partea interesată să susțină că au fost îndeplinite condițiile prevăzute de lege, ci trebuie să prezinte argumente pe baza cărora să se poată realiza o analiză în concret a cazului bine justificat și a iminenței unei pagube în raport cu natura și amploarea măsurii dispuse prin actul contestat.
De altfel, prevederile art. 14 din Legea contenciosului administrativ reprezintă transpunerea în dreptul național a prevederilor, cu valoare de principiu, cuprinse în Recomandarea R(89) 8 a Comitetului de miniștri al Consiliului Europei privind protecția judiciară provizorie în materie administrativă, potrivit cărora "măsurile de protecție provizorie pot fi îndeosebi acordate, dacă executarea actului administrativ este de natură să creeze prejudicii grave, reparabile doar cu dificultate, și sub condiția existenței unui caz prima facie împotriva validității actului respectiv.";
Existența cazului bine justificat nu presupune prezentarea unor dovezi de nelegalitate evidentă, căci o asemenea cerință și interpretare ar echivala cu prejudecarea fondului cauzei.
În speță, reclamanta a invocat (după cum rezultă și din conținutul contestației administrative formulate) nelegalitatea constatărilor organului fiscal prezentate în esență în cele ce preced, subliniind inexistența vreunei prevederi legale care să nu permită deducerea cheltuielilor în scopul calculării profitului impozabil și a impozitului pe profit ori în cazul deducerii TVA în situația în care se înregistrează facturi emise de societăți ai căror administratori nu pot fi identificați de organele fiscale la o dată ulterioară realizării operațiunilor comerciale.
Or, în privința acestui aspect, instanța a constatat că organul fiscal, deși a reluat acest argument cu privire la fiecare dintre societățile comerciale enumerate în partea din raport referitoare la impozitul pe profit, nu a decelat norma legală pe care se întemeiază.
Acest aspect, coroborat cu faptul relevat de reclamantă în sensul că organul fiscal se prevalează de art. 11 din Codul fiscal, deși în cuprinsul raportului nu se reține explicit că tranzacțiile reclamantei nu au scop economic, deși textul legal face trimitere expresă la tranzacțiile care nu au scop economic, se constituie în împrejurări de natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
În ceea ce privește paguba iminentă, aceasta nu poate fi dispensată de aceea a cazului bine justificat. Această condiție este cerută de către legiuitor pentru a se aprecia asupra influenței pe care un act, posibil nelegal, o poate produce asupra patrimoniului celui în cauză, prin punerea sa în executare mai înainte de verificarea legalității actului. Doar producerea unui prejudiciu poate justifica suspendarea unui act aparent nelegal, iar nu constatat ca nelegal.
Executarea acestor acte, mai înainte ca instanța să judece cererea privind anularea lor, a fost de natură să cauzeze un prejudiciu material concret, în condițiile în care, la o analiză în aparență, s-a reținut existența îndoielii serioase cu privire la legalitate. Problema pagubei iminente trebuie abordată în contextul particular al fiecărei cauze, pornind de la analiza modului în care executarea actului posibil ilegal afectează părțile în cauză și de la condițiile în care paguba ar putea fi acoperită în situația constatării nelegalității actului.
Or, raportându-se la cauza de față, poprirea iminentă a contului bancar al reclamantei, coroborată cu valoarea foarte mare a creanței supuse executării, raportată la obligațiile contractuale ale reclamantei și obligații vizând plata drepturilor salariale ale angajaților relevate de înscrisurile depuse în probațiune (f. 152 - 237) a fost în mod evident de natură să producă un blocaj al activității contestatoarei, cu consecințe în planul eventualei declanșări a procedurii
insolvenței. Mai mult decât atât, executarea demarată în vederea recuperării sumelor contestate de reclamantă a fost aptă a aduce atingere nu doar interesului privat al reclamantei, ci și unui interes public câtă vreme, prin contractul nr. 275 din_ de prestare a serviciului de salubrizare a localităților încheiat cu D. de Gospodărie Comunală Beclean (f. 200 și urm. dosar), reclamanta și-a asumat obligația prestării activității de colectare a deșeurilor municipale, imposibilitatea respectării clauzelor contractuale ca efect al afectării grave a activității reclamantei producând perturbări asupra activității de interes public ce vizează salubrizarea localității.
S-a instituit astfel un dezechilibru între păstrarea efectelor actului posibil ilegal și gradul de afectare al reclamantei prin producerea efectelor acestui act.
În același sens, trebuie avută în vedere aceeași Recomandare nr. R(89)8 adoptată la data de 13 septembrie de Comitetul de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, la care s-a făcut trimitere în cele ce preced și care consideră că a fost de dorit să fie asigurată persoanelor o protecție jurisdicțională provizorie și că autoritățile administrative acționează în numeroase domenii iar activitățile lor sunt de natură a afecta drepturile, libertățile și interesele persoanelor.
Recomandarea a apreciat că executarea imediată și integrală a actelor administrative contestate sau susceptibile de a fi contestate poate, în anumite circumstanțe, cauza persoanelor un real prejudiciu ireparabil și pe care echitatea îi impune ca fiind de evitat în măsura posibilului.
La nivel european, actul administrativ este privit ca orice măsură sau decizie de ordin individual luată în exercitarea puterii publice și de natură a produce efecte directe asupra drepturilor, libertăților sau intereselor persoanelor.
În acest context, recomandarea anterior citată, pe deplin aplicabilă României membru al Consiliului Europei, arată că instanțele chemate să decidă măsuri de protecție provizorie vor ține cont de ansamblul circumstanțelor și intereselor prezente, asemenea măsuri putând fi acordate mai ales atunci când executarea actului administrativ a fost de natură a cauza pagube grave, dificil de reparat și când există un argument juridic aparent valabil față de nelegalitatea actului administrativ.
Tot astfel, s-a apreciat că pentru autoritatea publică, suspendarea actului administrativ nu a avut consecințe negative deoarece scopul urmărit nu a fost înlăturat, ci eventual doar amânat până la pronunțarea cu privire la legalitatea actului administrativ contestat, motiv pentru care suspendarea executării actului administrativ trebuia preferată.
Cum punerea în executare a actelor contestate ar avea un impact negativ asupra drepturilor reclamantei, pentru conservarea acestora, tribunalul a apreciat că se impune suspendarea executării actului, în măsura în care acesta a fost contestat, respectiv în limita sumei de 498.746 lei, conform precizărilor reclamantei atât în cadrul cererii de suspendare, cât și în cadrul cererii în anularea actului.
Față de cele ce preced, tribunalul, având în vedere prevederile art. 215 C. pr. fiscală, rap. la art. 15 din Legea nr. 554/2004, a admis cererea formulată de reclamantă, dispunând suspendarea executării Deciziei de impunere nr. F-BN 783/_ emisă de D. G. a F. P. B. -N., a Raportului de inspecție fiscală nr. F-BN 467/_, a Dispoziției nr.484/_ și a procesului verbal nr. 420/_ care au stat la baza încheierii Deciziei de impunere, însă doar în limita sumelor contestate, respectiv 13.918 lei impozit pe profit, 885 lei dobânzi, 2.088 lei penalități, 135.462 lei TVA, 16.338 lei dobânzi și 20.813 lei penalități de întârziere, până la pronunțarea instanței de fond.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. A F.
P. B. -N. solicitând admiterea recursului
așa cum este formulat în
scris, modificarea hotărârii recurate în principal, în sensul admiterii excepției invocate, respectiv inadmisibilitatea capetelor de cerere vizând suspendarea executării Raportului de I. Fiscala F-BN nr.467/_, a Dispoziției nr.484/_ privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscala și a Procesului verbal nr.420/_, emise de către Activitatea de I. Fiscala B.
-N., iar în subsidiar, în sensul respingerii cererii de suspendare ca fiind neîntemeiata, pe cale de consecința sa nu dispuneți suspendarea executării Deciziei de impunere F-BN nr.783/_ emisă de către Activitatea de I. Fiscala, precum nici a Raportului de inspecție Fiscală F-BN nr.467/_, a Dispoziției nr.484/_ privind masurile stabilite de organele de inspecție fiscala și a Procesului verbal nr.420/_, întrucât nu sunt îndeplinite cerințele de admisibilitate a cererii de suspendare instituite de legiuitor prin dispozițiile legale, respectiv cazul bine justificat și paguba iminenta.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că în temeiul dispozițiilor art.303 pct.(6) C,procedura civila, raportat la art.3 pct.(3) Cod procedura civila va rugam a dispune trimiterea dosarului spre competenta soluționare la Curtea de Apel C. -secția A-II-A Civila de Contencios Administrativ și Fiscal.
Motivele de recurs pe care înțelege să le invoce în prezenta cerere, sunt cele prevăzute de art.304.pct. (7) și (9),Cod procedura civila:
În fapt, prin sentința civila recurată nr.198/_, Tribunalul Bistrița Năsăud - Secția A-II-A Civila de Contencios Administrativ și Fiscal, a respins excepția inadmisibilității, invocata de către pârâta-recurenta D. G. a F.
B. N. și a admis cererea de suspendare formulata de către reclamanta-intimata, iar în consecința a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere F-BN nr.783/_ emisa de către Activitatea de I. Fiscala, precum și a Raportului de I. Fiscala F-BN nr.467/1"_, a Dispoziției nr.484/_ privind masurile stabilite de organele de inspecție fiscala și a Procesului verbal nr.420/_, în limita sumelor contestate, respectiv 13.918 lei impozit pe profit, 885 lei dobânzi, 2.088 penalități, 135.462 lei TVA, 16.338 lei dobânzi și 20.813 lei penalități de întârziere, până la pronunțarea instanței de fond.
Pentru a pronunța o asemenea soluție instanța fondului a reținut: Cu privire la excepția invocata, respectiv inadmisibilitatea capetelor de cerere vizând suspendarea executării Raportului de I. Fiscala F-BN nr.467/_, a Dispoziției nr.484/_ privind masurile stabilite de organele de inspecție fiscala și a Procesului verbal nr.420/_, emise de către Activitatea de I. Fiscala B. N., instanța fondului a reținut ca aceasta nu este întemeiata, întrucât toate actele a căror suspendare la executare se solicita, întrunesc condițiile prevăzute de art.41 C. procedura fiscala, în condițiile în care în mod evident din conținutul lor rezulta consecința aplicării legislației privind stabilirea respectiv modificarea drepturilor și obligațiilor fiscale ale reclamantei-intimate.
Cu privire la fondul cauzei dedus judecații, instanța a reținut că sunt întrunite ambele condiții ale admisibilității cererii de suspendare, respectiv cazul bine justificat și paguba iminenta .
Critică soluția pronunțata de către instanța de fond ca fiind netemeinica și nelegala, fiind data cu încălcarea și aplicarea greșita a legii, respectiv fiind lipsita de temei legal și necuprinzând în opinia recurentei motivele pe care se sprijină soluția atât în ceea ce privește analiza excepției invocate și nici în cea ce privește analiza condițiilor de admisibilitate a cererii de suspendare, solicitând a face aplicațiunea dispozițiilor art. 304 și 3041C. procedura civila, în sensul examinării cauzei sub toate aspectele.
În principal consideră că, prin modul cum instanța de fond a procedat la motivarea hotărârii atacate, a încălcat dispozițiile art.261 alin.(1),pct.5 C.
procedura civila, întrucât sentința civila recurata, nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței în a dispune o asemenea soluție, precum și cele pentru care au fost înlăturate apărările recurentei, punând astfel instanța de control judiciar în imposibilitatea de a verifica soluția adoptata prin prisma normelor de drept aplicabile spetei.
Reiterând în fata instanței de control judiciar cererea de a se face aplicațiunea dispozițiilor art. 304 și 3041C, procedura civila în sensul examinării cauzei sub toate aspectele, arătând următoarele:
Cu privire la inadmisibilitatea capetelor de cerere vizând suspendarea executării Raportului de I. Fiscala F-BN nr.467/_, a Dispoziției nr.484/_ privind masurile stabilite de organele de inspecție fiscala și a Procesului verbal nr.420/_ .
Prin cererea de suspendare formulată de către reclamanta-intimata SC"E.
L. "S., aceasta a înțeles să cheme în judecata pe pârâta D. G. a F.
B. N., solicitând în contradictoriu cu aceasta în temeiul dispozițiilor art.14 din Legea nr.554/2004, privind contenciosul administrativ, pe lângă suspendarea executării Deciziei de impunere F-BN nr.783/_ și a Raportului de I. Fiscala F-BN nr.467/_, a Dispoziției nr.484/_ privind masurile stabilite de organele de inspecție fiscala și a Procesului verbal nr.420/_ emise de către Activitatea de I. Fiscala.
Titlul de creanța bugetara reprezintă actul juridic prin care se stabilește întinderea obligației de plata ce revine persoanei fizice sau juridice care are calitatea de contribuabil.
Titlul de creanța se întocmește sau se confirma de către organele ce compun aparatul fiscal al statului și cărora le revine competenta de a calcula impozitele și taxele datorate bugetului de stat.
Titlul de creanța fiscala, ca act juridic unilateral, dă naștere unui drept de creanța al statului având ca obiect sumele de bani pe care contribuabilul le datorează bugetului general consolidat, precum și obligației ce revine contribuabilului de a plați aceste sume în cuantumul și la termenele stabilite.
Dispozițiile art. 109 alin.(1) și (2) C. procedura fiscală, stipulează:
Rezultatul inspecției fiscale va fi consemnat într-un raport scris, în care se vor prezenta constatările inspecției din punct de vedere faptic și legal.
La finalizarea inspecției fiscale, raportul întocmit va sta la baza emiterii deciziei de impunere care va cuprinde și diferențe în plus sau în minus, după caz, față de creanța fiscală existentă la momentul începerii inspecției fiscale. în cazul în care baza de impunere nu se modifică, acest fapt va fi stabilit printr-o decizie privind nemodificarea bazei de impunere."
În lumina dispozițiilor legale mai sus anticitate, raportat la modul în care reclamanta a înțeles să-și formuleze cererea de suspendare, respectiv vis-a-vis de actele administrative a căror suspendare la executare se solicită, se desprind următoarele:actul administrativ fiscal prin care au fost constatat, stabilite și individualizate în sarcina reclamantei obligațiile fiscale suplimentare, urmare a inspecției fiscale realizate, este Decizia de impunere F-BN nr.783/_ ;
Deciziei de impunere F-BN nr.783/_ este titlul de creanța fiscala ce poate fi contestat potrivit dispozițiilor art.205 C. procedura fiscala(M/u care de altfel a și fost contestat în calea administrativă de atac;Decizia de impunere F-BN nr.783/_ este actul administrativ fiscal pe care reclamanta l-a considerat a fi vătămător drepturilor și intereselor sale,acesta producând efecte juridice și fiscale;
Sesizarea administrativa la care face referire art. 14 din Legea contenciosului administrativ .condiție obligatorie pentru admisibilitatea cererii de suspendare ,a fost realizata de către reclamanta cu privire la Deciziei de
impunere F-BN nr.783/_, fiind titlul de creanța prin care au fost stabilite obligațiile de plata în sarcina reclamantei;
Raportul de I. Fiscala F-BN nr.467/_, Dispoziția nr.484/_ privind masurile stabilite de organele de inspecție fiscala și Procesul verbal nr.420/_ emise de către Activitatea de I. Fiscala, nu sunt acte administrative-fiscale (titluri de creanța), prin care să se fi constatat, stabilit și individualizat în sarcina reclamantei obligații bugetare suplimentare și nici nu pot deveni titluri executoriu în condițiile legii astfel încât să poată fi puse în executare, respectiv să poată fi solicitat pe calea instanței suspendarea executării lor.
Față de cele mai sus menționate apreciază, capetele de cerere vizând suspendarea executării Raportului de I. Fiscala F-BN nr. 467/_, a Dispoziției nr. 484/_ privind masurile stabilite de organele de inspecție fiscală și a Procesului verbal nr.420/_, ca fiind inadmisibile.
Pe fondul cauzei, arătă următoarele:
Este intr-adevăr cunoscut și legal faptul că potrivit art. 14 alin.(1) și 15 alin. 1 din Legea nr.554/2004, suspendarea executării actului administrativ poate fi solicitata de reclamant, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente fie prin cererea adresata instanței competente pentru anularea în tot sau în parte a actului atacata, fie prin cerere separată formulată până la soluționarea acțiunii în fond, suspendarea putând dăinui până la soluționarea definitiva și irevocabila a cauzei.
Prin urmare, suspendarea actelor administrative poate fi dispusă de către instanța până la soluționarea cererii, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente.
În speță apreciază că cerințele de admisibilitate a cererii de suspendare instituite de legiuitor prin dispozițiile legale mai sus amintite nu sunt îndeplinite, cererea reclamante-intimate în opinia recurentei neînscriindu-se în sfera cazurilor bine justificate întrucât pe de o parte reclamanta nu motivează cazul bine justificat și nici paguba iminenta, simplele îndoieli asupra legalității deciziei de impunere, respectiv a sumelor stabilite prin aceasta decizie, nu sunt suficiente și pertinente să justifice suspendarea executării actului administrativ fiscal, respectiv a Deciziei de impunere F-BN nr.783/_, emisă de către D. G. a F. P. B. N. - Activitatea de I. Fiscala.
Mai mult raportat la motivele invocate de către reclamanta-intimata în susținerea cererii de suspendare, se impune a sublinia faptul că, așa cum a statuat și înalta Curte de C. și Justiție prin Decizia nr.2090/2007, nu pot fi subsumate condiției cazului bine justificat, aprecierile reclamantei referitoare la nelegalitatea actului, acceptarea unui asemenea raționament echivalând cu o prejudiciere a fondului care privește examinarea legalității actului acestuia.
În acest sens nu se poate reține nici un element de fapt sau de drept care să determine îndoiala serioasă în privința legalității actului administrativ, de natură a justifica suspendarea lui.
Cazul bine justificat care determina luarea măsurii suspendării actului administrativ trebuie să îl vizeze pe reclamant și poate fi analizat doar în raport cu situația concretă a celui care afirma în fața instanței de contencios că sunt în prezența unui astfel de caz care să justifice măsura solicitată.
Apreciază că împrejurarea invocată de către reclamanta referitoare la " îndeplinirea condițiilor referitoare la existenta cazului bine justificat", rămâne doar la nivel declarativ și de dovedit ca urmare spune că nu poate fi reținută de către instanța existenta unui caz bine justificat.
Cat privește prevenirea unei pagube iminente, apreciază că nici aceasta cerința legală nu este îndeplinită.
Susținerile reclamantei-intimate potrivit cărora punerea în executare a actului administrativ fiscal a cărui suspendare la executare se solicita ar avea consecințe asupra negative asupra societății în sensul, blocării activității, neplata furnizorilor, neplata ratelor de leasing, etc. nu sunt întemeiate.
Consideră că modul în care reclamanta-intimat a înțeles să-și motiveze condiția producerii pagubei iminente și aceasta rămâne doar la nivel declarativ ea nefiind susținuta de o argumentație și o probațiune care să releve situația reclamată.
Consideră că actul administrativ-fiscal se bucura de prezumția de legalitate și veridicitate, astfel că determina principiul executării acestuia din oficiu.
Suspendarea executării actelor administrative constituie prin urmare o situație de excepție care intervine când legea o prevede în limitele și condițiile anume reglementate.
Reclamanta intimată SC E. LS a formulat întâmpinare prin care a solicitat r
espingerea recursului ca nefondat, și în consecință menținerea sentinței civile nr. 198/2013 ca fiind legală și temeinică, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecata constând în onorariu avocațial.
În motivare, a arătat că în fapt recurenta solicita modificarea sentinței civila atacate, în principal, în sensul respingerii cererii de suspendare ca inadmisibila.
1.1. Din chiar argumentarea excepției de inadmisibilitate invocate de recurenta, rezultă netemeinicia unei astfel de excepții.
Astfel, la pagina 5 din recurs, recurenta susține că "decizia de impunere F-BN nr. 783/_ este actul administrativ fiscal pe care reclamanta l-a considerat a fi vătămător drepturilor și intereselor sale, acesta producând efecte juridice", ca în aliniatul final din pagina 5 să aprecieze "capetele de cerere vizând suspendarea executării Raportului de inspecție fiscala F-BN nr. 467/_, a Dispoziției nr. 484/_ privind masurile stabilite de organele de inspecție fiscală și a procesului-verbal nr. 420/_ ca fiind inadmisibile.
Or, de vreme ce se recunoaște de către recurenta în mod clar admisibilitatea cererii de suspendare cu privire la decizia de impunere, efectele suspendării răsfrângându-se și asupra actelor ce se afla în strânsă dependență de aceasta, respectiv asupra procesului verbal nr. 420/_, Dispoziției nr. 484/_ și Raportului de inspecție fiscala F-BN nr. 467/_, susținerea unei asemenea "excepții" apare ca fiind lipsită de interes.
Mai mult, art. 5.3. din Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 450/2013 privind aprobarea Instrucțiunilor pentru aplicarea titlului IX din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, publicat în Monitorul Oficial nr. 236 din_ prevede ca "Prin alte acte administrative fiscale prevăzute la art. 209 alin. (2) din Codul de procedură fiscală se înțelege actele administrative fiscale emise de organele fiscale competente, altele decât cele stipulate expres și limitativ la art. 209 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, și pentru care competența de soluționare a contestațiilor aparține organelor fiscale emitente."
Pe cale de interpretare, rezultă că au calitatea de acte administrative fiscale nu numai actele enumerate limitativ de art. 209 alin.(1) din Codul de procedura fiscala, ci și orice act "emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale.", fiind incluse în aceasta categorie Raportul de inspecție fiscala F-BN nr. 467/_, Dispoziția nr. 484/_ privind masurile stabilite de organele de inspecție fiscala și procesul-verbal nr. 420/_ .
12. Recurenta invocă aplicabilitatea art. 304 pct. 7 din Codul de procedură civila de la 1865, arătând că instanța de fond nu a precizat motivele pentru care a respins excepția inadmisibilității ca nefondată.
Învederează instanței de control judiciar că instanța de fond în mod corect a reținut că excepția inadmisibilității" nu este întemeiată motivat de faptul că toate aceste acte, contrar susținerilor pârâtei, întrunesc elementele definitorii ale actelor administrative fiscale, prevăzute de art. 41 din Codul de procedura fiscala, în condițiile în care, în mod evident, din conținutul lor rezultă consecința aplicării legislației privind stabilirea, respective modificarea drepturilor și obligațiilor fiscale ale reclamantei.
Mai mult decât atât, însăși organul fiscal emitent consemnează în conținutul acestor acte calea de atac prevăzuta de art. 205, 207 din OG nr. 92/2003, ce reglementează procedura soluționării contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale."(pagina 6 din sentința civila atacata).
Art. 304 pct. 7 din Codul de procedura civila de la 1865 consacră ipoteze diferite ale aceluiași motiv de recurs - nemotivarea hotărârii - ce nu este aplicabil în speța.
Hotărârea ar putea fi modificată pe acest motiv, dacă lipsește motivarea soluției, ori cuprinde considerente care nu au legătura cu pricina în care a fost pronunțată soluția. Or, este de ordinal evidentei că nu se află în această ipoteză, instanța motivând în mod clar și univoc de ce a respins "excepția inadmisibilității".
Motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 din Codul de procedura civila de la 1865 nu poate fi primit.
Nu sunt în prezenta unei interpretări sau aplicări greșite a legii, apreciază că instanța de fond în mod corect a reținut că sunt întrunite cumulativ condițiile de admisibilitate ale cererii de suspendare, astfel:
Este îndeplinită condiția de ordin procedural prevăzuta la art. 14 alin. 1, respectiv sesizarea, în condițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 a autorității publice care a emis actele cu privire la care s-a formulat prezenta cerere de suspendare a executării.
Așa cum a relevat mai sus, la data de_ s-a înregistrat sub nr. 28163 contestația împotriva celor patru acte, afirmație pe care a probat-o cu copia de pe contestație, aflată la dosarul cauzei.
Contestația a fost înregistrata la D. G. a F. P. a Județului
B. -N. .
Mai mult, învederează instanței de control judiciar că prin decizia de soluționare a contestației nr.11/_ a fost suspendată soluționarea contestației pentru suma totala de 42.715 lei privitor la tranzacțiile derulate cu SC FLOR METAL S., SC EUROMEDA LVR S., SC VALEAN TRANS
INTERNATIONAL S. Birla și SC DENIGAB CONSTRUCT S. Măgura Ilvei, până la pronunțarea unei soluții definitive pe latura penală, așa încât cu privire la aceasta sumă se află în faza incipientă în care nu au nici măcar un punct de vedere al autorității emitente cu privire la aspectele semnalate.
Este îndeplinită și cea de a doua condiție prevăzuta la art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv existenta cazurilor bine justificate.
Actul administrativ se bucura de prezumția de legalitate, care la rândul său sa bazează pe prezumția autenticității și veridicității, fiind el însuși titlu executoriu.
Principiul legalității actelor administrative presupune însă, atât ca autoritățile administrative să nu încalce legea, cât și ca toate deciziile lor să se întemeieze pe lege. El impune, în egală măsură, că respectarea acestor exigente de către aceste autorități sunt în mod efectiv asigurate.
În consecință, în procesul executării din oficiu a actelor administrative trebuie asigurat un anumit echilibru, precum și anumite garanții de echitate pentru particulari, întrucât acțiunile autorităților publice nu pot fi discreționare, iar legea trebuie să furnizeze individului o protecție adecvata împotriva arbitrariului.
Tocmai de aceea suspendarea executării actelor administrative trebuie considerată ca fiind, în realitate, un eficient instrument procedural aflat la îndemâna autorității emitente sau a instanței de judecata pentru a asigura respectarea principiului legalității, fiind echitabil că atât timp cât autoritatea publică sau judecătorul se afla în proces de evaluare, acestea să nu-și producă efectele asupra celor vizați.
În sensul Legii nr. 554/2004 cazuri bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natura să creeze o îndoială serioasa în privința legalității actului administrativ contestat.
În prezenta cauza, sunt îndeplinite condițiile referitoare la existența cazului bine justificat.
Prin contestația depusă, precum și prin acțiunea în contencios fiscal s-au prezentat detaliat aspectele cu privire la starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității celor patru acte contestate.
Sunt lipsite de temei legal obligațiile stabilite suplimentar de inspecția fiscală cu privire la următoarele sume: 13.918 lei, reprezentând impozit pe profit stabilit suplimentar;885 lei, reprezentând dobânzi/majorări de întârziere aferente impozitului pe profit stabilit suplimentar;2.088 lei, reprezentând penalități de întârziere aferente impozitului pe profit stabilit suplimentar.
Cu privire la aceste susțineri, relevă următoarele:Inspecția fiscală nu a luat în considerare documentele justificative înregistrate în contabilitatea contestatoarei care au făcut dovada operațiunilor comerciale și a caracterului deductibil al cheltuielilor realizate;Decizia de impunere nu a fost motivată pe baza de probe, așa cum cer dispozițiile art. 65 alin. 2 din Codul de procedură fiscală.
Este de observat faptul că la data emiterii facturilor, de către S.C. FLOR METAL S.R.L., S. EUROMEDA-LRV S.R.L, S.C. VALEAN TRANS INTERNATIONAL
și S.C. DENIGAB CONSTRUCT S.R.L., aceste societăți erau în funcțiune, suspendarea activității lor survenind la câteva luni după emiterea facturilorșFacturile de achiziții mărfuri și servicii sunt documente justificative care îndeplinesc cerințele prevăzute de art. 6 din Legea nr. 82/1991, precum și cele prevăzute în Codul fiscal;În mod greșit s-a reținut de către inspecția fiscală că cheltuielile înregistrate în contabilitate nu au la baza documente justificative potrivit legii, prin care sa se facă dovada efectuării operațiunii sau intrării în gestiune.șInspecția fiscală nu a ținut seama de prevederile art. 46 din Codul comercial.
Prin urmare existenta unei operațiuni comerciale se poate proba în condițiile reglementate de art. 46 din Codul comercial, iar contestatoarea a făcut dovada, în condițiile articolului sus-menționat, a existentei operațiunilor comerciale și înregistrării în evidența primară și contabilă a acestor operațiuni.
Ca atare, în mod nelegal s-a reținut că nu reprezintă cheltuiala deductibilă suma de 86.986 lei.
Nu există prevedere legală care să nu permită deducerea cheltuielilor în scopul calculării profitului impozabil și a impozitului pe profit ori în cazul deducerii TVA în situația în care se înregistrează facturi emise de societăți ai căror administratori nu pot fi identificați de organele fiscale la o data ulterioara realizării operațiunilor comerciale.
Agentul economic nu poate fi sancționat pentru activitatea organelor fiscale, fiindcă nu are atribuții de identificare a administratorilor și nici nu răspunde în situațiile în care, la un interval de timp după realizarea operațiunilor comerciale, organele fiscale nu-i identifica ori afirma ca nu-i identifica pe administratorii unor societăți comerciale.
organele de inspecție fiscala nu au identificat și nici nu au consemnat existenta unor motive temeinice și reale pentru a considera ca tranzacțiile cu S.C. FLUOR METAL S.R.L., S.C. EUROMEDA-LRV S.R.L., S.C. VALEAN TRANS INTERNATIONAL S.R.L. și S.C. DENIGAB CONSTRUCT S.R.L. MĂGURA ILVEI nu au scop economic.
În consecință, sunt lipsite de temei legal obligațiile de plată constând din impozit pe profit stabilit suplimentar în suma de 13.918 lei, dobânzi/majorări de întârziere în suma de 885 lei și penalități de întârziere aferente impozitului pe profit stabilit suplimentar în suma de 2.088 lei.
Cu privire la dobânzi/majorări de întârziere și penalități de întârziere este aplicabil principiul A. orium sequitur principale.
2 II.2. Sunt lipsite de temei legal obligațiile de plată stabilite suplimentar cu privire la TVA în suma de 135.462 lei, obligațiile de plată a dobânzilor/majorări de întârziere aferente acestei sume, precum și, penalitățile de întârziere aferente TVA stabilita suplimentar în suma de 135.462 lei.
În contestație s-au prezentat detaliat motivele de nelegalitate ale obligațiile de plata a TVA stabilita suplimentar.
Succint relevă că:
facturile emise de S.C. FLOR METAL S.R.L., S.C. EUROMEDA-LRV S.R.L., S.C. VALEAN TRANS INTERNATIONAL S.R.L. și S.C. DENIGAB CONSTRUCT S.R.L. MĂGURA ILVEI îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 155 alin. 8 din Codul fiscal pentru deducerea TVA înscrisa în aceste facturi iar operațiunile comerciale sunt reale;
nu există prevedere legală care să nu permită deducerea TVA în cazul, în care, după efectuarea operațiunilor comerciale, inspecția fiscală nu identifica ori afirma că nu identifică administratorii societăților cu care contestatoarea a avut relații comerciale;
sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 146 din Codul fiscal pentru exercitarea dreptului de deducere;
organele de inspecție fiscala nu fac, în conținutul actelor întocmite, nici o consemnare ca tranzacțiile în speța nu ar avea scop economic.
toate societățile care au livrat bunuri ori au prestat servicii contestatoarei erau în funcțiune la data realizării operațiunilor comerciale, astfel ca aspectele ulterioare, inclusiv suspendarea activității acestora, nu prezintă vreo relevanta juridica;
potrivit art. 155 alin. 2 din Codul fiscal "Prin derogare de la prevederile alin. 1. daca beneficiarul dovedește achitarea taxei către persoana obligata la plata taxei, nu mai este ținut, răspunzător individual și în solidar pentru plata taxei."
Intimata a făcut dovada plații către furnizori, astfel că nu este răspunzătoare cu privire la raporturile fiscale dintre furnizori și organele fiscale;
SC FITCH KERESKEDELMIIES SZOLGALTATAO KFT din Ungaria a avut cod valid de înregistrare fiscala în scopuri de TVA așa cum precizează și inspecția fiscală, iar relațiile dintre intimată și aceasta societate s-au derulat pe parcursul unui an și jumătate, respectiv din luna iulie 2010 până în luna decembrie 2011.
Aceasta societate nu le-a comunicat că începând cu data de_ nu mai are cod valid de TVA, iar intimata nu avea acces la sursele de informare de care beneficiază organele de inspecție fiscala.
Subliniază însă că în toată această perioadă s-au depus declarațiile informative 390 privind schimburile intracomunitare și le-au fost acceptate, inclusiv pentru lunile noiembrie și decembrie 2011.
Mai precizează că aceste declarații nu sunt acceptate și nu se pot întocmi dacă codul de înregistrare fiscală nu este valid, programul informatic pe baza căruia se întocmesc neadmițând coduri nevalide. Prin urmare, în mod greșit a procedat inspecția fiscală iar obligațiile stabilite suplimentar la TVA sunt nelegale.
Obligațiile de plată a dobânzilor/majorărilor de întârziere și a penalităților de întârziere aferente TVA stabilită suplimentar sunt nelegale ca urmare a aplicării principiului A. orium sequitur principale.
2.II.3. Inspecția fiscala nu a respectat dispozițiile art. 49, 64 și 65 din Codul de procedura fiscala, motiv pentru care sunt nelegale obligațiile de plata ale sumelor stabilite suplimentar.
Potrivit art. 49 din Codul de procedura fiscala (1) Pentru determinarea stării de fapt fiscale, organul fiscal, în condițiile legii, administrează mijloace de probă, putând proceda la:a) solicitarea informațiilor, de orice fel, din partea contribuabililor și a altor persoane:b) solicitarea de expertize:c) folosirea înscrisurilor:d) efectuarea de cercetări ia fata locului.(2) Probele administrate vor fi coroborate și apreciate ținându-se seama de forța lor doveditoare recunoscută de lege"
La art. 64 Codul de procedură fiscală se prevede că "Documentele justificative și evidențele contabile ale contribuabilului constituie probe la stabilirea bazei de impunere. în cazul în care există și alte acte doveditoare, acestea vor fi luate în considerare la stabilirea bazei de impunere.", iar dispozițiile art. 65 alin. 2 prevăd ca "Organul fiscal are sarcina de a motiva decizia de impunere pe bază de probe sau constatări proprii".
Examinarea actelor atacate, a obligațiilor stabilite suplimentar și a măsurilor luate de inspecția fiscală prin prisma cerințelor art. 49, 64 și 65 alin. 2 Codul de procedură fiscală conduc la concluzia nelegalității actelor atacate și a obligațiilor fiscale stabilite suplimentar.
2.III. Este îndeplinită și cea de-a treia condiție prevăzuta de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv pentru prevenirea unei pagube iminente.
Prin Recomandarea nr. R (89) 8 din_ a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei cu privire la protecția juridica provizorie în materie administrativă, se solicită autorității jurisdicționale competente că, atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave, dificil de reparat, persoanelor particulare cointeresate de aceasta decizie - se ia măsuri de protecție în limitele competentei sale și fără ca, astfel, să influențeze în vreun fel soluția asupra fondului, cu atât mai mult atunci când exista argumente juridice valabile în raport cu elementele de legalitate ale actului administrativ contestat.
În acord cu dispozițiile art. 11, 20 alin. 2, art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României și cu Recomandarea nr. R (89) 8 din_ a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei legiuitorul a prevăzut posibilitatea suspendării executării actelor administrative în cazul în care sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute la art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Potrivit dispozițiilor art. 111 alin. 2 litera b) din Codul de procedura fiscala creanțele fiscale stabilite suplimentar prin actele întocmite urmare inspecției
fiscale sunt scadente la data de 20 a lunii următoare, în situația în care data comunicării acestor acte este cuprinsa între 16-31 din luna.
În cazul de fața, actele administrativ-fiscale au fost comunicate îndată de_, astfel că începând din data de 20 noiembrie 2012 obligațiile stabilite în aceste acte devin scadente, cu riscul iminent de a se începe executarea silită.
Executarea actelor administrative atacate cu contestație, respective acțiune în contencios fiscal, este de natura să producă grave prejudicii nu doar pentru S. C. E. LSR.L. deoarece:
2.III.1.P. rirea sumelor existente în cont ori a celor care vor intra în aceste conturi va duce la imposibilitatea onorarii obligațiilor de plata către partenerii contractuali, fapt care va genera multiple consecințe negative.
Cu titlu de exemplu arată că S.C. E. LSR.L este parte în contractul de leasing financiar nr. 39322 din_, în baza căruia are obligația de plata a ratelor de leasing cuprinse în planul de eșalonare a ratelor.
Potrivit art. 12 pct. 4 din Condițiile generale de leasing financiar, care sunt parte integranta din contractul de leasing, întârzierea la plata a utilizatorului cu mai mult de 30 de zile a oricărei rate de leasing scadente, integral sau parțial, conduce la încetarea de drept a contractului în baza pactului comisoriu de gradul IV, cu obligația pentru utilizator de a plați daune interese.
Potrivit art. 13 din aceleași condiții generale de leasing financiar "În cazul încetării înainte de termen a Contractului toate obligațiile financiare prevăzute în sarcina U. ului, altele decât cele care au avut scadenta până la data încetării Contractului inclusiv, devin scadente în termenul indicat în factura emisă de către Finanțator."
În aceste situații, utilizatorul are obligația de a plăți integral suma, prevăzută în contractul de leasing, dar rămâne și fără bunul care face obiectul contractului de leasing.
P. rirea sumelor ar conduce inevitabil la consecințele menționate în condițiile generale ale contractului de leasing financiar.
S.C. E. LSR.L. este parte și în alte contracte anexate prezentei
cereri.
Executarea silită ar determina încetarea activității societății cu
consecința nerealizării veniturilor din care să plătesc impozite și taxe către bugetul de stat și bugetele locale, context în care, în mod direct, vor fi afectate și veniturile Statului Roman.
Prin urmare, paguba iminentă nu se produce doar în patrimoniul contestatoarei ci și în bugetul de stat.
Interesul social și fiscal este ca o societate să funcționeze, să genereze venituri și să plătească impozitele și taxele prevăzute de lege, fiindcă încetarea activității unei societăți produce pierderi pe termen îndelungat, pierderi care depășesc efectele care ar decurge din executarea silita mai înainte ca autoritățile statului ori instanțele de judecata să se pronunțe asupra legalității actelor contestate.
Executarea actelor contestate ar genera consecințe negative și asupra persoanelor care lucrează în cadrul S.C. E. LSR.L.. Aceste persoane si-ar pierde locul de munca, nu ar realiza venituri din care să-și întrețină familiile, nu ar plați obligațiile care deriva din veniturile realizate, devenind consumatori ai fondurilor sociale.
Efectele executării actelor contestate s-ar propaga către partenerii contractuali ai contestatoarei generând reacție în lanț, fiindcă imposibilitatea de a-și onora obligațiile s-ar transmite fiecărui agent economic cu care, direct sau indirect, contestatoarea are raporturi comerciale.
Scopul suspendării executării actelor contestate este pentru a se preveni paguba iminenta, greu sau imposibil de reparat.
Pornirea executării împotriva reclamantei ar produce un prejudiciu material de natură a conduce la imposibilitatea continuării activității, înainte de finalizarea procedurii administrative de soluționare a contestației și mai înainte ca justiția să se pronunțe asupra legalității și temeiniciei datoriei constatate prin actele administrative contestate.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate Curtea apreciază ca acesta este fondat pentru următoarele considerente :
Potrivit dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond.
Conform art. 2 din acelasi act normativ prin act administrativ se înțelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.
Art. 14,15 din Legea 554/2004 dă posibilitatea suspendării doar a actelor administrative respectiv doar a acelor acte care dau nastere,modifica sau sting raporturi juridice .
În speță raportul de inspectie fiscală întocmit si procesul verbal 420/2012 chiar daca pot fi calificate din perspectiva art. 41 C.pr.fiscală ca acte administrativ fiscale si pot fi contestate in condițiile art. 209 si urm C.pr fiscala
,ele sunt doar actele prevăzute de lege ce stau la baza intocmirii deciziei de impunere si a dispoziției privind măsurile stabilite, singurele acte ce dau nastere unor obligatii juridice in sarcina reclamantei intimate .In privinta acestor doua acte, exceptia de inadmisibilitate invocata de catre parata recurentă este pe deplin intemeiata intrucât nici raportul de inspectie fiscala si nici procesul verbal sus mentionat nu dau nastere unor drepturi si obligatii fiscale ale reclamantei distincte de cele stabilite prin decizia de impunere si dispozitia de masuri ci doar contribuie in cadrul procedurii legale la stabilirea obligațiilor fiscale si a celorlalte obligații in sarcina reclamantei intimate prin aceste ultime acte respectiv decizia de impunere si dispozitia de măsuri..
Din dispozițiile legale cuprinse in art. 14,15 din Legea 554/2004 rezultă ca pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ, persoana vătămată trebuie să facă dovada îndeplinirii cumulative a două condiții, respectiv existența cazului bine justificat și a pagubei iminente sub rezerva formularii contestatiei impotriva actului administrativ iar in cazul actelor administrativ fiscale si a depunerii unei cautiuni .
In speta reclamanta a depus contestatie si totodata a consemnat cautiunea stabilita de catre instanta .
Cazul bine justificat este definit de dispozițiile art. 2 lit. t din Legea contenciosului administrativ, ca fiind o împrejurare legată de starea de fapt și de drept care este de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, iar paguba iminentă este definită la lit. ș ca fiind prejudiciul material, viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau unui serviciu public.
In ce priveste prima conditiei respectiv existenta cazului bine justificat Curtea apreciaza ca acesta conditie nu este indeplinita .
Astfel prima instanta a retinut din motivele invocate de catre reclamanta in privința acestei conditii că ea este indeplinită întrucît organul fiscal nu a decelat si norma legala care nu permite deducerea cheltuielilor in scopul calcularii impozitului pe profit sau pentru deducerea TVA daca administratorii societăților
comerciale ce au emis facturile fiscale în discutie nu pot fi identificati la o data ulterioara realizării operatiunilor comerciale .Totodata prima instanta a retinut ca desi se face referire la art. 11 din Legea 571/2003 în raportul de inspectie fiscala nu se retine ca tranzactiile in discutie nu au scop economic .
Ca atare prima instanta a retinut imprejurari legate de stare de drept si care ar crea o indoiala serioasa asupra legalitații actului atacat .De altfel o analiza pe o împrejurare legată de starea de fapt nici nu ar fi posibila întrucât la dosar nu s- au depus nici macar facturile fiscale in discutie de catre reclamantă pentru a retine ca intemeiate argumentele sale pe starea de fapt referitoare la continutul facturilor sau a aprecia asupra altor elemente de fapt.
Este de observat însa ca aceste doua aspecte reținute de prima instanță nu reprezintă unicul temei de drept al obligatiilor fiscale retinute in sarcina reclamantei prin decizia de impunere .Astfel stabilirea obligatiilor suplimentare cu titlu de impozit pe profit s-a realizat în temeiul art. 11 alin.1 din Legea 571/2003 care vizează si posibilitatea reincadrarii unei tranzactii pentru a reflecta conținutul său economic (ele nefiind luate în considerare pentru a fi apreciate ca si cheltuieli deductibile asa cum rezultă din motivele de fapt ale deciziei de impunere)art. 21 alin. 4 lit f,art. 155 alin. 5 lit d din Legea 571/2003,decizia I. V/2007 pronuntata in recursul în interesul legii.
In privința TVA-ului se reține ca temei de drept al obligațiilor fiscale principale stabilite în sarcina reclamantei art. 146 lit.a ,art. 134 alin. 2 ,art. 134 indice 2 alin. 1 ,art. 155 alin. 5 lit d ,art. 160 alin. 1 toate din Legea 571/2003
,decizia I. 5/2007.
Nici unul din aceste temeiuri de drept nu au fost apreciate de catre prima instantă ca ar crea o indoială serioasa cu privire la legalitatea deciziei de impunere astfel ca o imprejurarea legată doar de o parte din fundamentul juridic al obligațiilor fiscale suplimentare principale si care nu înlătura în întregime acest temei de drept pentru nici una din aceste obligații nu este suficient pentru a justifica in speta existenta cazului bine justificat raportat la fiecare obligatie fiscală stabilită prin actul administrativ a cărei suspendare se solicită.
Cât privește condiția pagubei iminente, Curtea a apreciat ca nici aceasta conditie nu este indeplinita .
Astfel reclamanta justifica urgenta prin faptul ca executarea obligațiilor fiscale stabilite in sarcina sa suplimentar va duce la imposibilitatea onorării obligatiilor de plata fața de partenerii contractuali, imprejurare ce ar genera multiple consecințe negative. Contractele la care se face referire sunt contracte de leasing si alte contracte depuse anexat cereri de suspendare .Totodata dacă executarea silită ar determina incetarea activității reclamantei acest lucru s-a repercuta în mod negativ și asupra veniturilor statului ,asupra persoanelor ce sunt salariați ai reclamantei care și-ar pierde locurile de munca .
Practica judiciara si literatura de specialitate arata in mod constant ca paguba iminenta ce justifica suspendarea executarii actului administrativ trebuie sa constea in pagube grave, greu de reparat.
Totodata iminenta producerii pagubei trebuie sa rezulte dintr-o imprejurarea clar determinata si nu dintr-o posibilitate asa cum retine prima instanță,iar paguba trebuie sa reprezinte o consecinta a executarii si nu insasi executarea actului administrativ .
Altfel spus in cazul actelor administrativ fiscale constind in decizii de impunere paguba trebuie sa constea intr-o imprejurare reala ,determinata de plata sumei stabilite prin decizia de impunere .
In speță din actele depuse de reclamantă in probatiune rezultă intr-adevar ca reclamanta are obligatii contractuale din contractul de leasing finanaciar ,alte contracte inclusiv contractul privind serviciile de salubrizare ,ca are angajati ,ca
are obligatii față de bugetul de stat dar reclamanta nu a depus nici in fond si nici în recurs acte din care sa rezulte care este situatia sa financiară si ca într-adevar veniturile si activele sale disponibile nu permit plata sumelor stabilite în decizia de impunere fara afectarea celorlalte obligații ce revin reclamantei în așa manieră încât reclamanta să nu poată sa onoreze obligațiile din contractul de leasing financiar,din contractele de salubrizare si să ajungă în imposibilitatea continuării activității .
Doar cuantumul mare al sumei stabilite, în total suma de 192.794 lei, nu este suficientă în acest sens fiind posibil ca situatia financiara a reclamantei sa permită chiar și plata acestei sume fara repercursiuni majore asupra activitații reclamantei si asupra obligatiilor contractuale sau legale ale acesteia .
Prin urmare, Curtea constată că în speță nu sunt îndeplinite in mod cumulativ condițiile prevăzute de dispozițiile art. 14, 15 din Legea nr. 554/2004, cererea de suspendare fiind neîntemeiată, motiv pentru in temeiul art. 304 indice
1 C.pr.civ ,art. 312 C.pr.civ va admite recursul declarat de catre parata ,va modifica în intregime sentinta recurata in sensul respingerii cererii de suspendare .
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. B. -N. împotriva sentinței civile nr.198 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -N. pe care o modifică în sensul că respinge cererea de suspendare.
Decizia este irevocabilă
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | ||||
S. | L. R. | V. | G. | A. | A. M. |
GREFIER,
M. V. -G.
Red. A.A.M./dact. V.R.
2 ex./_
Jud. fond: A. P. M.
Președinte, S. L. R. | Judecător, V. G. | Judecător, A. A. M. |
Grefier, M. V. -G. |
