Decizia civilă nr. 7823/2013. Contencios. Litigiu achiziții publice
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 7823/2013
Ședința publică din data de 28 iunie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. A. M. JUDECĂTORI: V. G.
S. L. RUS GREFIER: M. V. -G.
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii în cauza civilă privind plângerea formulată de către petenta-ofertantă SC S. SRL împotriva Deciziei nr. 1840/C6/1914 din data de_ pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, în contradictoriu cu autoritatea contractantă SC V. SA, având ca obiect achiziții publice.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților litigante.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 26 iunie 2013, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Prin plângerea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj în data de_, petenta S.C SSR.L., în contradictoriu cu SC V. SA, în temeiul dispozițiilor art. 281 și 283 din OUG nr. 34/2006, împotriva Deciziei Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor nr. 1840/C/1914 din data de_, a solicitat ca prin Decizia pe care o veți pronunța să se dispună:
Admiterea plângerii formulate și anularea în totalitate a Deciziei contestate, și pe cale de consecință admiterea contestației formulate de petentă,
Anularea comunicării rezultatului procedurii nr. 4408 din data de_ prin care i s-a comunicat faptul că oferta depusă de A. SC S. SRL & SC C. SA a fost respinsă ca inacceptabilă, ca emis cu încălcarea prevederilor legale;
Obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei tehnice depuse de petenta în conformitate cu dispozițiile legale din materia achizițiilor publice.
În motivarea plângerii s-a arătat că în fapt, prin Decizia atacată Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a dispus respingerea contestației depuse de SC S. SRL în calitate de lider al Asocierii SC S. SRL & SC C. SA și pe cale de consecință menținerea rezultatului procedurii, și implicit declararea ofertei depuse de petenta ca fiind inacceptabilă; petenta critică pe larg decizia atacată.
Consideră că în conformitate cu prevederile OUG nr. 34/2006 și a celorlalte acte normative incidente, printre principiile care ar trebui să guverneze procedurile de achiziție publică și conduita ofertanților pe tot parcursul acestei proceduri, de la depunerea ofertelor și până la finalizarea acesteia, este menționat printre altele, principiul transparenței și integrității procesului de achiziție
publică, garantării tratamentului egal și al nediscriminării operatorilor economici, cu implicații directe asupra principiului eficienței utilizării fondurilor.
Mai arată petenta că în decizia recurată Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor își bazează întreaga motivare pe două aspecte, pe care înțelege să le combată, sens în care expune pe larg propriile nemulțumiri relative la hotărâre.
Prin Decizia nr. 1840/C6/1914 din data de_, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, în conformitate cu prevederile art. 266 din OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, aprobată prin Legea nr. 337/2006, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul a reținut că prin contestația nr.2728/_, înregistrată la C.N.S.C. sub nr.15255/_, formulată de S.C. SSR.L., cu sediul în O., Șos. B. nr.l4/A, jud. Bihor, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului cu nr.J_, având C.U.I. R06649997, reprezentată legal de director Fetean George Alexandru, lider al asocierii formată din S.C. SSR.L - S.C. C. S.A., împotriva adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr.4408/_, emisă de S.C. V. S.A., cu sediul în B. M., S. G. Ș. nr.21, jud. Maramureș, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire, prin licitație deschisă, a contractului de lucrări având ca obiect "MM-CL-12 Reabilitarea și extinderea rețelei de distribuție și a rețelei de apă uzată Seini, Sabisa și Tg. Lăpuș", s-a solicitat anularea adresei susmenționată și a raportului procedurii de atribuire, precum și obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei tehnice depuse de S.C. SSR.L., în conformitate cu dispozițiile legale în materia achizițiilor publice.
Consiliul a respins, ca nefondată, contestația depusă de către S.C. SSR.L., în contradictoriu cu S.C. V. S.A., reținând că:
Prin contestația sa, S.C. SSR.L. critică adresa de comunicare a rezultatului procedurii nr. 4408/_, emisă de S.C. V. S.A., în cadrul procedurii de atribuire, prin licitație deschisă, a contractului de lucrări având ca obiect "MM-CL-12 Reabilitarea și extinderea rețelei de distribuție și a rețelei de apă uzată Seini, Sabisa și Tg. Lăpuș", solicitând anularea adresei susmenționată și a raportului procedurii, precum și obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei tehnice depuse de S.C. SSR.L., în conformitate cu dispozițiile legale în materia achizițiilor publice.
In motivarea contestației, S.C. SSR.L. prezintă un istoric al procedurii, arătând că, prin adresa nr.4408/_, i-a fost comunicat faptul că oferta sa a fost declarată neconformă, potrivit art.36 alin.2 lit.a din H.G. nr.925/2006, deoarece a prezentat în oferta tehnică, rotor monocanal, în loc de rotor vortex, precum și electromotor cu patru poli, în loc de electromotor cu 2 poli, contrar cerințelor caietului de sarcini.
Contestatorul arată că, prin adresa nr. 2346/_, autoritatea contractantă i-a solicitat clarificarea unor aspecte de natură tehnică, aspecte ce au fost lămurite prin răspunsul prezentat, iar, față de certificările primite din partea producătorilor, s-a garantat funcționarea stațiilor de pompare propuse, la parametrii solicitați în documentația de atribuire.
La alegerea electropompelor la stațiile de pompare, susține contestatorul, a ținut cont de Specificațiile tehnice Lista nr. 5 / Secțiunea 2/canalizare - obiectiv Târgu Lăpuș și s-a avut în vedere faptul că în cadrul stațiilor de pompare există pierderi locale, pierderi pe care producătorul stațiilor de pompare cu sistem de separare de solide le-a calculat și le-a adăugat la caracteristicile cerute, dimensiunile conductelor fiind cele din caietul de sarcini, respectiv DN 80.
Se învederează că utilizarea electropompelor cu rotoare monocanal se justifică prin faptul că substanțele solide, datorită sistemului de separare solide
montate în stațiile ce fac obiectul investiției, nu vin în contact direct cu rotoarele electropompelor, ca atare utilizarea unui rotor vortex cu pasaj de trecere mare al solidelor nu este necesar. Mai mult, se arată că rotoarele vortex au un randament inferior rotoarelor monocanal.
Contestatorul precizează că motorul în 4 poli este superior din punct de vedere tehnic motorului în 2 poli, susține contestatorul, deoarece turația este mai lentă (1400 rot/min, comparativ cu 2900 rot/min), uzurile pieselor în mișcare sunt mai mici, astfel, rezultând o durată mai mare de viață a motorului, cu costuri de mentenanță reduse.
Se menționează că randamentele prezentate se referă la întreaga stație de pompare și țin seama de condițiile reale de exploatare: de încărcăturile neomogene specifice apei uzate menajere, de geometria instalației, de pierderile generate prin frecări apărute în sistem datorită necesității asigurări vitezei de autocurățire, astfel că, în condiții ideale de funcționare pentru ansamblu pompă, contestatorul apreciază că, randamentele impuse vor fi respectate.
Echipamentele respectă în totalitate parametrii de funcționare impuși, arată contestatorul, fiind proiectate pentru a funcționa în condiții dificile, inclusiv echiparea pompei cu un motor de 4 poli, asigurând o durată îndelungată de funcționare a echipamentului. Mai mult, puterile motoarelor pentru echipamentele de pompare sunt cuprinse între 1,3 - 2,0 kW, iar consumurile de energie generate de diferențele de randamente, ce apar în anumite momente ale exploatării, sunt nesemnificative.
Contestatorul opinează că, potrivit prevederilor legale, autoritatea contractantă este obligată să ia în considerare justificările primite de la ofertanți, să analizeze soluțiile tehnice propuse de aceștia și orice condiții deosebit de favorabile de care beneficiază ofertantul pentru executarea lucrărilor pentru furnizarea produselor sau prestarea serviciilor, dar, mai ales, este obligată să țină seama de originalitatea ofertei, din punct de vedere al îndeplinirii tuturor cerințelor prevăzute în caietul de sarcini, toate acestea stând la baza planului gândit și elaborat la data întocmirii ofertei, cu care a înțeles să se prezinte în fața autorității contractante, în scopul accesării investiției, și care acoperă toate solicitările din documentația de atribuire.
În concluzie, se susține că scopul autorității contractante îl reprezintă găsirea unui ofertant care să prezinte o ofertă care să demonstreze că investiția va fi realizată în termenul asumat, în condițiile impuse și, mai ales, la parametrii calitativi solicitați de beneficiar, precum și că oferta depusă de asocierea formată din S.C. SSR.L. și S.C. C. S.A. îndeplinește toate condițiile, garantând realizarea proiectului la parametrii impuși de autoritatea contractantă.
La data de_, S.C V. S.A. a inițiat procedura de atribuire a contractului de lucrări având ca obiect: "MM-CL-12 Reabilitarea și extinderea rețelei de distribuție și a rețelei de apă uzată Seini, Sabisa și Tg. Lăpuș", sens în care a publicat, în SEAP, anunțul de participare nr. 1. .
Conform anunțului de participare și documentației de atribuire, criteriul de atribuire este "prețul cel mai scăzut", iar valoarea estimată a contractului a fost de 35.472.579,00 lei, fără TVA.
Împotriva documentației de atribuire, a formulat contestație COVECO COOP. SPA, soluționată de C.N.S.C. prin decizia nr.4087/Cl/ 4562/_ .
Au fost depuse 5 oferte, printre care se regăsește și cea depusă de asocierea al cărei leader este contestatorul, oferte care au fost deschise în data de_, ocazie cu care s-a încheiat procesul-verbal nr.205.
Prin raportul procedurii de atribuire nr.4378/_, autoritatea contractantă a anulat procedura, în temeiul art.209 alin.l lit. a din O.U.G. cu
modificările ulterioare, deoarece au fost depuse numai oferte inacceptabile și neconforme.
Consiliul a constatat că oferta depusă de asocierea formată din S.C. S.
S.R.L. și S.C. C. S.A. a fost respinsă, ca neconformă, în temeiul art.36 alin.2 lit. a din H.G. nr.925/2006 cu modificările ulterioare și art.81 din H.G. nr.925/2006, după cum rezultă din raportul procedurii de atribuire nr.4378/_
, deoarece "în fișele tehnice nr.1-7 aferente obiectivelor de investiție ofertantul a prezentat rotor monocanal în loc de rotor vortex iar în loc de electromotor cu patru poli a fost prezentat electromotor cu 2 poli."
Consiliul reține că decizia susmenționată a fost adoptată de comisia de evaluare ca urmare a reanalizării ofertei depusă de asocierea al cărei leader este contestatorul, față de observațiile reprezentanților UCEVAP, oferta în discuție fiind desemnată, inițial, admisibilă.
Având în vedere că motivele de respingere a ofertei contestatorului se regăsesc în raportul procedurii de atribuire nr.4378/_, elaborat și semnat de către membrii comisiei de evaluare. Consiliul nu poate reține că decizia de respingere a ofertei asocierii nu aparține comisiei de evaluare, situație în care se va proceda la analiza legalității respectivelor motive.
Astfel, în soluționare. Consiliul se va raporta la următoarele:
prevederile caietului de sarcini, respectiv fișele tehnice pentru obiectivele Seini și Tg. Lăpuș, în care se regăsesc specificațiile tehnice ale utilajelor și echipamentelor;
prevederile art.170 din O.U.G. nr.34/2006 cu modificările ulterioare (forma în vigoare la data inițierii procedurii), conform cărora:
"Ofertantul are obligația de a elabora oferta în conformitate cu prevederile din documentația de atribuire.";
prevederile art.34 alin.3 din H.G. nr.925/2006 cu modificările* ulterioare, conform cărora:
"Propunerea tehnică trebuie să corespundă cerințelor minime prevăzute în caietul de sarcini."
Verificând comparativ fișele tehnice aferente caietului de sarcini cu cele din cadrul propunerii tehnice a asocierii al cărei leader este contestatorul, respectiv cu fișele tehnice 1-7, Consiliul constată că, într-adevăr, s-a oferit rotor monocanal în loc de rotor vortex, așa cum s-a solicitat și electromotor cu 4 poli în loc de electromotor cu 2 poli, așa cum s-a solicitat.
Așadar, în oferta asocierii au fost incluse alte echipamente decât cele solicitate de autoritatea contractantă, aspect recunoscut, de altfel, și de contestator.
Astfel fiind, rezultă că asocierea al cărei leader este contestatorul, a întocmit oferta cu nerespectarea documentației de atribuire, obligație care îi revenea în lumina dispozițiilor legale sus enunțate, oferta asocierii intrând sub incidența dispozițiilor art.36 alin.2 lit. a din H.G. nr. 925/2006 cu modificările ulterioare.
Pe de altă parte, acceptarea ofertei astfel întocmită, ar fi reprezentat o încălcare a principiului tratamentului egal, după cum susține și autoritatea contractantă, aceasta acceptând, în fapt, o ofertă alternativă în condițiile în care a precizat, expres, că nu se acceptă astfel de oferte (cap. II. 1.9 din anunțul de participare și fișa de date a achiziției).
Totodată, se are în vedere că documentația de atribuire a fost însușită de contestator astfel cum a fost elaborată, situația în care, întocmind oferta de maniera arătată, și-a asumat riscul respingerii acesteia, lucru care s-a și întâmplat.
În data de_, intimata S.C. V. SA. B. M. a depus la dosarul cauzei întâmpinare (f. 24), prin care a solicitat, respingerea plângerii formulate de petentă, menținerea în tot a deciziei CNSC nr. 1840/C6/1914 din data_ ca fiind temeinică și legală și pe cale de consecință, în conformitate cu prevederile art. 278 alin. 6 din OUG 34/2006, continuarea procedurii de achiziție publică conform raportului de procedură; cu cheltuieli de judecată.
Consideră Decizia Consiliului nr. 1840/C6/1914 din data_ ca fiind temeinică și legală dezvoltând pe larg această susținere și răspunzând argumentelor petentei.
Prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei (f. 36), intimata S.C. V.
S.A. B. M. a solicitat în temeiul art. 281 alin. 3 din OUG 34/2006, admiterea excepției tardivității formulării plângerii, invocată din oficiu de către instanță; pe fondul cauzei, în temeiul art. 285 alin. (4) din OUG 34/2006, respingerea plângerii formulate de petentă cu menținerea în tot a deciziei CNSC nr. 1840/C6/1914 din data_ și, pe cale de consecință, în conformitate cu art.
278 alin. 6 din OUG 34/2006, continuarea procedurii de achiziție publică conform raportului de procedură; în temeiul art. 453 alin. 1 C.pr.civ., cu obligarea petentei la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat.
Arată că potrivit art. 281 alin. 1 din OUG 34/2006 "Deciziile Consiliului privind soluționarea contestației pot fi atacate de către autoritatea contractantă și/sau de către orice persoană vătămată, în sensul art. 255 alin. (2), cu plângere la instanța judecătorească prevăzută la art. 283 alin. (1), in termen de 10 zile de la comunicare, atât pentru motive de nelegalitate, cât și de netemeinicie "
Totodată, dispozițiile art. 281 alin. 3 din OUG 34/2006 prevăd în mod expres faptul că "Persoana care formulează plângerea împotriva deciziei pronunțate de Consiliu comunică, în termenul prevăzut la alin. (I), o copie a acesteia, precum și a înscrisurilor doveditoare, fără referire la acele informații pe care operatorul economic le precizează în oferta sa ca fiind confidențiale, clasificate sau protejate de un drept de proprietate intelectuală, și părților care au fost implicate în procedura de contestare în fața Consiliului, depunând dovada de comunicare în fața instanței până la primul termen de judecată "
Din economia dispozițiilor legale de mai sus, rezultă în mod iară echivoc faptul că persoana care formulează plângere împotriva deciziei CNSC, are obligația, sub sancțiunea tardivității, ca în termen de 10 zile de la comunicarea deciziei, să comunice o copie a plângerii împreună cu înscrisurile pe care se sprijină, tuturor părților implicate în procedura de contestare în fața Consiliului.
Prin urmare, având în vedere faptul că decizia nr. 1840/C6/1914 pronunțată de Consiliu în data_, a fost comunicată petentei din prezenta cauză, în data de_, apreciem că aceasta avea obligația ca cel târziu în data de_ (prima zi lucrătoare), să comunice autorității contractante atât plângerea formulată cât și înscrisurile pe care se sprijină.
În acest sens, autoritatea contractantă a luat la cunoștință despre faptul că împotriva deciziei Consiliului, petenta a formulat plângere abia în data de_, aceasta fiindu-i comunicată de către instanța de judecată împreună cu citația.
Raportat la aceste aspecte, rezultă în mod evident faptul că petenta nu a respectat obligația instituită prin art. 281 alin. 3 din OUG 34/2006, astfel încât solicită respingerea plângerii ca tardiv formulată.
În ceea ce privește capătul de cerere prin care solicităm acordarea cheltuielilor de judecată, arată următoarele:
Potrivit art. 453 alin, 1 din N.C.P.C. "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată."
Astfel, în contextul în care plângerea ce face obiectul prezentei cauze va fi respinsă, solicităm să dispuneți obligarea petentei la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat.
In susținerea acestui capăt de cerere, vă anexăm o copie conformă cu originalul a facturii seria A nr. 63 din data de_, reprezentând contravaloarea serviciilor juridice prestate pentru intimată în prezenta cauză, respectiv o copie conformă cu originalul a ordinului de plată nr. 1721/_, reprezentând dovada achitării onorariului de avocat (reprezentând F 63/_ ).
În data de_, recurenta SC S. SRL, a formulat concluzii scrise, depuse la dosarul cauzei la filele 43-44, referindu-se la excepția tardivității depunerii plângerii împotriva Deciziei CNSC nr. 1840/C/1914 din data de_, solicită respingerea acesteia și constatarea faptului că A. SC S. SRL - SC
SA a depus în termenul legal prezenta plângere.
Prevederile art. 281 alin. 1 din O.U.G. nr. 34/2006 "Deciziile Consiliului privind soluționarea contestației pot fi atacate de către autoritatea contractanta și/sau de către otice persoana vătămată, hi sensul ort. 255 alin. (2), cu plângere la instanța judecătorească prevăzută h ort, 283 din* (î), in termen de 10 zile de la comunicare, atât pentru motive de nelegalitate, cât și de netemeiniciei.
Prevederile art. 183 alin. 1 C.pr.civ. ,Actul de procedură depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poștal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare este socotiți a fi făcut în termen".
Date de comunicare a deciziei CNSC societarii SC S. SRL - lider «1 Asocierii SC S. SRL - SC C. SA - astfel cum rezultă din ștampila Oficiului poștal O. 9, respectiv_ *
Data predării plicului la Firma de curierat Favorit astfel cum reiese din Nota de transport FAV00061052 din data de_, plicul fiind preluat de serviciul registratură din cadrul Curții de Apel Cluj în data de_ ora 10.30, astfel cum reiese din datele completate pe confirmarea de primire.
Petenta a depus plângerea ce face obiectul prezentului dosar în termenul expres menționat de lege, respectiv ținând cont de data comunicării deciziei CNSC -_, termenul de 10 zile prevăzut de art. 281 alin. 1 din OUG nr. 34/2006 s-ar fi împlinit în data de_ . Față de acest aspect predarea scrisorii de către petenta, serviciului de curierat rapid în data de_, deci anterior cu 2 zile datei limită de depunere a plângerii atestă faptul că petenta a respectat termenul prevăzut de OUG nr. 34/2006, fapt pentru care se impune excepția tardivității invocată de instanță.
Pe fond solicită:
Admiterea plângerii formulate și anularea în totalitate a Deciziei contestate, și pe cale de consecința admiterea contestației formulate de petentă,
Anularea comunicării rezultatului procedurii nr. 4408 din data de_ prin care ni s-a comunicat faptul că oferta depusă de A. SC S. SRL & SC
SA a fost respinsă ca inacceptabilă, ca emis cu încălcarea prevederilor legale*
Obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei tehnice depuse de petenta în conformitate cu dispozițiile legale din materia achizițiilor publice.
Raportat la solicitarea de cheltuieli de judecată făcută de intimata SC V. SA B. M., în eventualitatea respingerii acțiunii petenta solicită cenzurarea acestora cu raportare ia complexitatea cauzei, a activității depuse, a actelor întocmite, precum și a faptului că această cauză a rămas în pronunțare la primul termen de judecat.
La termenul de judecata din data de_, Curtea a invocat din oficiu exceptia de tardivitate a formularii plangerii ce face obiectul prezentului dosar, exceptie pe care o consideră întemeiată pentru următoarele considerente:
În conformitate cu art. 281 din OUG 34/2006 deciziile Consiliului privind soluționarea contestației pot fi atacate de către autoritatea contractantă și/sau de către orice persoană vătămată, în sensul art. 255 alin. (2), cu plângere la instanța judecătorească prevăzută la art. 283 alin. (1), în termen de 10 zile de la comunicare, atât pentru motive de nelegalitate, cât și de netemeinicie.
Potrivit art. 3 lit z din acelasi act normativ, termenii si expresiile de mai jos au urmatoarele semnificatii:z) zile - zilele calendaristice, în afara cazului în care se prevede expres că sunt zile lucrătoare. Termenul exprimat în zile începe să curgă de la începutul primei ore a primei zile a termenului și se încheie la expirarea ultimei ore a ultimei zile a termenului; ziua în cursul căreia a avut loc un eveniment sau s-a realizat un act al autorității contractante nu este luată în calculul termenului. Dacă ultima zi a unui termen exprimat altfel decât în ore este o zi de sărbătoare legală, o duminică sau o sâmbătă, termenul se încheie la expirarea ultimei ore a următoarei zile lucrătoare.
Prin urmare, plângerea împotriva deciziei CNSC poate fi formulată în termen de 10 zile de la comunicare, termen care se calculează conform art. 3 lit z din OUG 34/2006 și nu conform prevederilor Codului de procedură civilă.
În speță, așa cum rezultă din dovada de comunicare a deciziei CNSC, petenta a primit aceasta decizie la data de_ . Conform art. 3 lit z din OUG 34/2006 aceasta zi nu intra in calculul celor 10 zile, termen care incepe sa curga din data de_, iar în cuprinsul acestui termen intra atat data de incepere a termenului respectiv_ cat si data la care se implineste respectiv_ ; astfel, termenul de 10 zile pentru plângere s-a împlinit la data de_ orele 24.
Plângere a fost expediată prin curier la data de_ (f. 110) după expirarea termenului sus menționat.
Având în vedere aceste considerente din care rezulta ca plangerea a fost depusa dupa implinirea termenului de 10 zile acordat de lege pentru formularea ei, Curtea in temeiul art. 281 alin. 1 din OUG 34/2006 corob cu art. 3 lit z din acelasi act normativ va admite exceptia de tardivitate si va respinge plangerea ca tardiv formulata.
Petenta a depus în raport de excepția ridicată din oficiu, prin concluziile scrise, o serie de înscrisuri, care nu pot fi însă analizate de Curte având în vedere incidența art. 394 alin. 3 C. pr. civ. și a sancțiunii neluării în seamă pe care acest text o prevede.
Autoritatea contractantă a solicitat cheltuieli de judecata, in cadrul întâmpinării însă nu a depus în timp util nici un act în susținerea acestei cereri astfel ca se va respinge cererea intimatei de acordare a cheltuielilor de judecată, ca nedovedite în termen conform art. 452 C. pr. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția tardivității.
Respinge ca tardivă plângerea declarată de petenta S.C. SSR.L. împotriva deciziei nr. 1840/C6/1914 din_, pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, pe care o menține în întregime.
Respinge cererea intimatei de acordare a cheltuielilor de judecată. Decizia este definitivă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | |||
A. | A. M. V. | G. | S. | L. RUS |
Plecată în C.O. Semnează președintele
Curții de Apel Cluj
V. M.
GREFIER
M. V. -G.
Red.SLR/dact.MS 2 ex./_