Decizia civilă nr. 7961/2013. Suspendare executare act administrativ
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 7961/2013
Ședința publică de la 10 Iulie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE :F. T. JUDECĂTOR :D. M. JUDECĂTOR :M. H. GREFIER :M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanții M. I. și M.
V., împotriva sentinței civile nr. 6363/2013, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr._, ăn contradictoriu cu pârâta D. G. A F. P. A
J. C., având ca obiect suspendare executare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în reprezentarea intereselor recurenților, avocat F. B., lipsă fiind intimata.
P. edura de citare este legal îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 21 din Constituția României și la art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că urmare a admiterii cererii de preschimbare a termenului de judecată, la acest termen, Curtea constată că este regulat învestită sub aspectul timbrajului.
Nemaifiind alte cereri de solicitat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul recurenților arată că susține recursul așa cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată în recurs. Arată că prima instanță a reținut îneplinirea condiției pagubei iminente și neîndeplinirea condiției cazului bine justificat.
Arată că există împrejurări de fapt și drept ce sunt indicii de netemeinicie și nelegalitate a actului. Este vorba de o aplicare retroactivă a legii. Celelalte motive invocate por reprezenta cel puțin un reper pentru instanța de recurs în sprijinul unei soluții de admitere a cererii de suspendare provizorie a executării.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.6363 pronunțată la data de_ în dosar nr._ al Tribunalului C. a fost respinsă cererea de suspendare formulată de reclamanții M. I. și M. V. în contradictoriu cu D. G. a F. P.
C. .
Pentru a dispune astfel instanța a reținut că în jurisprudența sa constantă Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că, pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analiza criticilor de nelegalitate, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar a acele împrejurări vădite de fapt și de drept care au
capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.
Astfel de împrejurări vădite care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitate, au fost apreciate ca fiind emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, emiterea actului administrativ în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ sau modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ. (Decizia Î.C.C.J nr. 2177 din 4 mai 2012)
În cauză se observă că în susținerea cererii de suspendare, reclamanții au invocat aspectele de nelegalitate specifice criticii pe fond.
Indicii temeinice de nelegalitate, în sensul stabilit de practica judiciară a Î.C.C.J, nu au putut fi constatate în cauză iar indiciile de nelegalitate aparentă în legătură cu aplicarea dispozițiilor legale de către organele fiscale, chiar dacă ar intra în sfera de interpretare a cazului bine justificat nu pot fi reținute .
Astfel, instanța va aprecia că nu sunt întrunite condițiile referitoare la existența cazului bine justificat.
S-au invocat in susținerea existenței cazului bine justificat, aplicarea retroactivă a legii, aprecierea caracterului construibil sau neconstruibil a terenurilor vândute, aprecierea terenurilor ca aparținând sferei patrimoniului personal, impozitarea diferită a transferurilor drepturilor de proprietate în raport cu veniturile personale sau veniturile comerciale, calcularea TVA prin adăugarea la prețul final, aplicarea greșită a dispozițiilor Codului fiscal, referitoare la dreptul de deducere și imposibilitatea întoarcerii executării silite.
Cu referire la retroactivitatea normelor de aplicare a Codului fiscal, instanța reține că aceste norme nu modifică legea, prin urmare nu sunt susceptibile de aplicare retroactivă.În esența lor, normele metodologice explicitează legea și nu pot veni să adauge sau să modifice conținutul normei legale, astfel încât reclamanții nu pot invoca cu succes aplicarea retroactivă a normelor metodologice. Legea aplicabilă în materie de impunere a fost aceeași și în momentul încheierii contractului de referință_ și în momentul apariției normelor metodologice.
Din acest punct de vedere, instanța apreciază că nu se poate reține în cauză aparența de nelegalitate a actului administrativ, prin urmare, nu se poate reține ca fiind întemeiată invocarea principiului stabilității prevederilor fiscale, principiul eficienței impunerii sau a certitudinii impunerii .
Cu referire la caracterul construibil sau neconstruibil al parcelelor de teren vândute și la interpretarea caracterului bunurilor ca fiind bunuri personale sau afectate unei activității comerciale, cu referire la regimul de impozitare, la dreptul de deducere și cuantumul sumei rezultate, instanța reține că analizarea acestor aspecte presupune administrarea unor probe în cadrul acțiunii pe fond.
Cu referire la stabilirea bazei de impunere în vederea calculării de TVA, ca fiind prețul final prevăzut în contract, aparent, nici acest aspect nu poate fi reținut de către instanța ca fiind nelegal, cel puțin până în prezent practica fiind în sensul că aceasta este modalitatea corectă de impunere în vederea perceperii TVA, fiind respectate dispozițiile legale referitoare la stabilirea bazei de impunere. Această chestiune urmează a fi lămurită însă de către CJUE, fiind înregistrată pe rolul acestei curți o întrebare preliminară a instanțelor naționale referitoare la stabilirea bazei de impunere, în sensul că TVA se datorează la prețul final prevăzut în contract sau la prețul diminuat cu valoarea TVA.
Cu privire la paguba iminentă și previzibilă, instanța poate reține existența acestei condiții, fiind evident că datorită caracterului însemnat al sumei reținute ca debit în sarcina reclamanților, executarea poate bulversa existența cotidiană a
reclamanților și a familiei acestora. Este evident că în lipsa unor lichidități, se impune vânzarea bunurilor reclamanților, vânzare care în condițiile existenței unei pieți imobiliare în declin și in contextul crizei financiare și sub presiunea creditorilor, poate conduce la o diminuare semnificativă și exagerată a patrimoniului reclamanților.
Pe de altă parte, posibilitatea întoarcerii executării în situația vânzării la licitație a bunurilor reclamanților, prin reîntoarcerea bunurilor în patrimoniul reclamanților este discutabilă. Existența însă numai a acestei condiții nu poate determina adoptarea soluției de admitere a cererii de suspendare pe temeiul art. 15 din Legea 554/2004.
Împotriva soluției arătate au declarat recurs reclamanții solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii în sensul admiterii cererii de suspendare
.
În susținerea celor solicitate se arată că reținerile instanței sunt greșite. Astfel aprecierea că legea aplicabilă în materie a fost aceeași în momentul încheierii tranzacției este contrazisă de art.127 alin.2. De altfel se arată analiza comparativă a normelor relevă preocuparea legiuitorului pentru a stabili situațiile în care persoanele fizice devin plătitoare de TVA aferente tranzacțiilor imobiliare după data de_ iar în același sens s-a pronunțat recent prin jurisprudența și Înalta Curte de Casație și Justiție în cuprinsul căruia s-a reținut că în Codul fiscal nu este reglementată expres obligația de plată a TVA aferent tranzacțiilor imobiliare doar după adoptarea art.127 alin.2/1 din Codul fiscal. Tocmai aplicarea introductivă a prevederilor legale și neclaritatea normelor legale incidente a fost considerată a fi cauza justificată de suspendare a deciziei de
impunere. În aceste condiții hotărârea primei instanțe a fost dată cu încălcarea prevederilor art.3 lit.d din Codul fiscal întrucât actele administrative a căror suspendare se solicită au fost emise cu încălcarea principiului eficienței impunerii, fiind rezultatul aplicării unor texte legale care își produc astfel efectul înainte de publicarea lor în Monitorul Oficial.
În mod greșit reține prima instanță că nu a fost încălcat principiul certitudinii impunerii reglementat în art.3 lit.b C.fiscal întrucât reclamanții nu aveau cum să anticipeze interpretările pe care le vor furniza normele metodologice de aplicare a Codului Fiscal în 2010 unor situații juridice din 2008.
În cadrul cererii de suspendare a argumentat că inspectorii fiscali au calculat TVA prin adăugare la prețul contractual încălcând înțelegerea contractuală a părților prin stabilirea prețului fiscal și irevocabil iar instanța sub acest aspect a făcut o apreciere cu încălcarea art.969 C.civ. și fără a indica temeiul care să justifice corectitudinea impunerii.
Referitor la celelalte motive arată recurenții că au vizat încălcarea de către organele fiscale a unor prevederi legale și a unei jurisprudențe comunitare. Evidența unor indicii de nelegalitate putea fi constatată de instanța investită cu soluționarea cererii care trebuia să pipăie fondul și nu trebuiau administrate probe.
În plus se arată hotărârea a fost dată cu ignorarea prevederilor art.141 alin.2 lit.f C.fiscal.
Analizând argumentele aduse prin recursul declarat în raport de actele dosarului de normele juridice incidente, Curtea reține că acestea nu pot conduce la modificarea hotărârii atacate.
În acest sens se reține că actul normativ evocat în susținerea demersului Legea nr.554/2004 prin art.14,art15 a prevăzut posibilitatea de a fi dispusă suspendare actului administrativ dacă sunt întrunite cumulativ cele două cerințe: cazul bine justificat (o îndoială asupra legalității actului) și un prejudiciu material previzibil ce relevă o pagubă iminentă.
Reclamanții recurenți când se referă la cazul bine justificat în procedura specială a suspendării invocă aspecte de aplicare și interpretare necorespunzătoare a prevederilor legale.
Cazul bine justificat în procedura specială a suspendării nu poate fi însă argumentat prin invocarea unor aspecte de interpretare, aplicare a unor texte din dreptul intern, instanța investită cu soluționarea cererii de suspendare neputând face o analiză exhaustivă a dispozițiilor legale incidente în ceea ce privește fondul.
Atare verificări pot fi făcute doar de instanța investită cu cenzurarea legalității deciziei în soluționarea contestației, altfel ar însemna că în această procedură sumară să se antreneze fondul ceea ce este inadmisibil.
Cat priveste cerința pagubei iminente recurenții invocă faptul că prin punerea în executare a actelor administrative li s-ar aduce prejudicii. La dosar nu sunt depuse acte de executare și nici alte acte privind situația financiara. Ori în lipsă acestora nu se poate reține o pagubă în sensul invocat. Sub acest aspect în
jurisprudența s-a subliniat că simpla executare nu produce prin ea însăși o pagubă fiind necesar a se proba iminența producerii unui prejudiciu. Ori din simplele susțineri nu se poate deduce iminența prejudiciului în ciuda dificultăților curente. Prin urmare nefiind întrunite cumulativ cerințele cerute de norme reținerile primei instante nu pot fi considerate gresite.
Așadar față de cele arătate în baza art.312 C.pr.civ. Curtea va da o solutie de respingere a recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge recursul declarat de M. I. și M. V., împotriva sentinței civile nr. 6363 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
F. T. D. M. M. H.
GREFIER
M. T.
Red.F.T./S.M.D.
2 ex./_
