Decizia civilă nr. 7967/2013. Contencios. Litigiu achiziții publice
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIE CIVILĂ Nr. 7967/2013
Ședința publică de la 17 Iulie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE S. L. Rus
Judecător V. G.
Judecător DP Grefier M. N. Țâr
Pe rol, pronunțarea asupra plângerii formulate de petentele SC F. SRL, SC E. SA împotriva Deciziei nr. 2068/C_ /2152/2177 din data de_ emisă de CNSC în contradictoriu cu intimatele SC MIS G. SRL L. AL A. SC MIS G. SRL & SC LA C. & D. SRL, R. A. A D.
J. C. RA ÎN C. DE L. AL A. R. A. A D. J. C. RA & SC D P C. SRL, intimat SC L. D. ȘI P. SA - ÎN C. DE L. AL A. SC L. D. ȘI P. SA & SC D. SRL, P. C. N., având ca obiect litigiu privind achizițiile publice.
Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 15 iulie 2013, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar pronunțarea s-a amânat pentru data de astăzi.
C U R T E A
Petentele S.C. F. S.R.L., legal reprezentată prin T. Larionesi, administrator și S.C. E. S.A., reprezentată prin Buculei Angelica E., în calitate de administrator, prin plângerea formulată împotriva Deciziei C. iliului Național de Soluționare a Contestațiilor nr. 2068/C_
/2152/2177/ din_, au solicitat instanței să dispună:
admiterea plângerii în baza disp. art. 285 alin.(2) din O.U.G. nr. 34/2006 cu modificările ulterioare, desființarea deciziei atacate și reținând cauza spre judecare pe fond, admiterea contestației și pe cale de consecință:
anularea raportului procedurii de atribuire și comunicările privind rezultatul procedurii, respectiv adresa autorității contractante nr. 304/_
, obligarea autorității contractante, COMUNA N. să continue procedura de atribuire a contractului de achiziție publică, având ca obiect Proiectare și execuție lucrări pentru obiectivul "Modernizare drum comunal DC33 în comuna N., județul B. -Năsăud, Cod CPV 45233120-6 L. de construcții de drumuri (Rev.2), 71322500-6 Servicii de proiectare tehnică pentru infrastructura de transport (Rev.2); 71356200-0 Servicii de asistență tehnică (Rev.2), cu data de deschidere a ofertelor în_, constatând îndeplinite condițiile de calificare Și conformitate tehnică a ofertei depusă de către petentă.
În motivarea plângerii s-a învederat că în fapt, prin decizia atacată C. iliul Național de Soluționare a Contestațiilor a admis excepția invocată de R.
a D. J. C. R.A. prin concluziile scrise înregistrate la C. iliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 4785/_ privitoare la
lipsa calității procesuale active a petentei și a celorlalte contestatoare și a respins contestația în baza acestei excepții.
C. ideră că decizia este nelegală sub aspectul admiterii excepției lipsei calității procesuale active prin prisma celor arătate în continuare.
In primul rând apare necesar să se analizeze dacă în cauză este vorba de o excepție absolută sau una relativă, termenul de invocare a acesteia și partea care poate să o facă.
Potrivit dispozițiilor art. 246 din NCPC :
Excepțiile absolute sunt cele prin care se invocă încălcarea unor norme de ordine publică.
Excepțiile relative sunt cele prin care se invocă încălcarea unor norme care ocrotesc cu precădere interesele părților.
Având în vedere interesele ocrotite în prezenta cauză este evident că suntem în situația unei excepții relative.
Potrivit dispozițiilor art. 247 alin.(2) și (3) din NCPC: (2) Excepțiile relative pot fi invocate de partea care justifică un interes, cel mai târziu la primul termen de judecată după săvârșirea neregularității procedurale, în etapa cercetării procesului și înainte de a se pune concluziile în fond.
Cu toate acestea, părțile sunt obligate să invoce toate mijloacele de apărare și toate excepțiile procesuale de îndată ce le sunt cunoscute. În caz contrar, ele vor răspunde pentru pagubele pricinuite părții adverse, dispozițiile art. 189-191 fiind aplicabile."
Deoarece R. A. a D. J. C. R.A. știa la data introducerii contestației că autoritatea contractantă nu a solicitat prelungirea ofertelor și a garanțiilor invocarea excepției doar printr-un script separat apreciem că este înafara termenului legal.
Totodată, apreciază petentă că la rândul său R. A. a D. J.
R.A., nu avea calitatea de a invoca această excepție raportat la societatea petentă deoarece raportul de contradictorialitate apare doar între petentă și autoritatea contractantă, COMUNA N., față de motivele de respingere a ofertei și nu în raport de R. A. .
Trecând să se analizeze existența sau inexistența calității procesuale active a societății petentei în promovarea contestației, urmează să fie analizate dispozițiile art. 36 din NCPC și ale art. 255 din O.U.G. nr. 34/2006.
Potrivit disp. art. 36 din NCPC: "C. a procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond."
Potrivit disp. art. 255 din O.U.G. 34/2006:
Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept, ori într-un interes legitim printr-un act al autorității contractante, prin încălcarea dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice, poate solicita prin contestație, anularea actului, obligarea autorităților contractante de a emite un act, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim pe cale administrativ-jurisdicțională, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență.
în sensul prevederilor alin.(l) prin persoană vătămată se înțelege orice operator economic care:
a). are sau a avut interes legitim în legătură cu respectiva procedură de atribuire;
b). a suferit, suferă, sau riscă să sufere un prejudiciu ca o consecință a unui act al autorității contractante, de natură să producă efecte juridice ,
ori ca urmare a nesoluționării în termenul legal a unei cereri privind respectiva procedură de atribuire.
In sensul prevederilor alin. (1) prin act al autorității contractante se înțelege orice act administrativ, orice operațiune administrativă care produce sau poate produce efecte juridice, neîndeplinirea în termenul legal a unei obligații prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, omisiunea ori refuzul de a emite un act, sau de a efectua o anumită operațiune, în legătură cu sau în cadrul procedurii de atribuire."
Din analiza alin. 1 se poate observa că petentă a dobândit în mod legal calitatea de contestator, adică a suferit o vătămare (au fost descalificați), au solicitat anularea actului generator al vătămării (adresa de comunicare a rezultatului procedurii) și au solicitat tot prin contestație recunoașterea dreptului și a interesului (anularea Raportului procedurii, a comunicării rezultatului și reluarea evaluării ofertei noastre.
La alin. 2 (a) legiuitorul a inserat explicit și absolut, faptul că interesul este atât trecut cât și actual, iar la alin. 2 (b), legiuitorul a inserat explicit și absolut, faptul că prejudiciul se poate situa - raportat la data intervenției dreptului la acțiune, atât în trecut (cazul petentei), cât și în prezent, cât și dacă, doar sunt indicii ale intervenției viitoare.
Alin.3, identifică actul autorității care poate fi supus cenzurii organului jurisdicțional, iar comunicarea atacată de petentă se regăsește în reglementare.
Dacă se trece la analiza dispozițiilor exprese din OUG 34/2006 privitoare la termenul solicitat pentru valabilitatea ofertei și a garanțiilor constatăm că durata acestuia este stabilită exclusiv de autoritatea contractantă și nu de participanții la licitație.
Potrivit disp. art. 43 ind. l și 276 (1) din ordonanță pentru garanție:
"art. 43 ind. l (l).Garanția de participare se constituie de către ofertant în scopul de a proteja autoritatea contractantă față de riscul unui eventual comportament necorespunzător al acestuia pe întreaga perioadă derulată până la încheierea contractului.
(2) Autoritatea contractantă are obligația de a solicita ofertanților constituirea garanției de participare în vederea participării la procedura de atribuire a contractului, atunci când prezenta ordonanță de urgență prevede obligativitatea publicării unui anunț sau a unei invitații de participare . Documentația de atribuire trebuie să conțină următoarele informații:
a). cuantumul garanției de participare, menționat și în invitația de participare/anunțul de participare, în sumă fixă ce nu poate depăși 2% din valoarea estimată a contractului, dar nu mai puțin decât sumele prevăzute la art. 278 ind. 1 alin. 0);
b. perioada de valabilitate a garanției de participare va fi cel puțin egală cu perioada minimă de valabilitate a ofertei, la stabilirea acesteia fiind avute în vedere dispozițiile art. 276 aii, (1), astfel cum a fost solicitată prin documentația de atribuire."
"art. 276 (1) C. iliul soluționează pe fond contestația în termen de 20 de zile de la data primirii dosarului achiziției publice de la autoritatea contractantă, respectiv în termen de 10 zile în situația incidenței unei excepții care împiedică analiza pe fond a contestației, potrivit art. 278 alin. (1). în cazuri temeinic justificate, termenul de soluționare a contestației poate fi prelungit o singură dată cu încă 10 zile".
Prevederile art. 170 și 171 din ordonanță pentru ofertă: "art. 170. Ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile din documentația de atribuire și indică cuprinsul acesteia care informații din propunerea
tehnică și/sau din propunerea financiară sunt confidențiale, clasificate sau sunt protejate de un drept de proprietate intelectuală; art. 171 Oferta are caracter obligatoriu, din punctul de vedere la conținutului, pe toată perioada de valabilitate stabilită de către autoritatea contractantă."
Deci, autoritatea contractantă are obligația stabilirii unor termene de valabilitate pentru oferta cât și pentru garanție, astfel încât acestea să include inclusiv perioada în care CNSC are în lucru eventuale contestații. De asemenea, este tot în grija autorității contractante de a verifica ca data de final a acestor termen să cuprindă perioada de lucru a CNSC. Pe cale de consecință, constatăm că autoritatea contractantă care a stabilit prin Documentația de atribuire acele termene, are obligația de a cere ofertanților
- în timp util și prelungirea lor, astfel încât data de final a termenelor să respecte prevederea cuprinsă la art. 276 (1) lucru care însă nu s-a realizat din cauza autorității contractante.
Mai susține C. iliul în motivarea deciziei că "împlinirea termenului ofertei atrage caducitatea acesteia" fără a observa dispozițiile art. 1191 și 1195 din Noul Cod Civil.
Potrivit disp. art. 1191 din NCC, "(1) Oferta este irevocabilă de îndată ce autorul ei se obligă să o mențină un anumit termen. Oferta este, de asemenea, irevocabilă atunci când poate fi considerată astfel în temeiul acordului părților, al practicilor statornicite între acestea, al negocierilor, al conținutului ofertei, ori al uzanțelor."
Potrivit disp. art. 1195 NCC privitoare la caducitatea ofertei, "(1) Oferta devine caducă dacă:
a).- acceptarea nu ajunge la ofertant Ia termenul stabilit sau, în lipsă, în termenul prevăzut la art. 1193 alin. (1); b).- destinatarul o refuză.
(2) Decesul sau incapacitatea ofertantului atrage caducitatea ofertei irevocabile numai atunci când natura afacerii sau împrejurările o impun."
Prin urmare, oferta este irevocabilă când autorul se obligă să o mențină un anumit termen, precum și când poate fi considerată, astfel în temeiul acordului părților, a practicilor statornicite între acestea, al negocierilor, al conținutului ofertei și al uzanțelor.
Ori, în cazul petentei, chiar C. iliul constată că atât oferta cât și garanția erau valabile la data stabilirii rezultatului și a formulării contestației. Așadar, prin formularea contestației societatea petentă și-a exprimat expres menținerea ofertei și a garanțiilor, tocmai în scopul încheierii contractului.
In interpretarea disp. art. 1191 din NCC nu se poate formula o altă concluzie decât a menținerii ofertei ca irevocabilă din momentul formulării contestației.
Totodată, prin prisma disp. art. 1195 din NNC nu se poate susține ca temei că oferta noastră a devenit caducă nefiind îndeplinită nici una din împrejurările prevăzute de acest text.
Totodată în prezenta, atât oferta cât și garanția sunt valabile potrivit adresei nr. 1105/_ și a scrisorii de garanție nr. 91/_ .
Mai susține C. iliul în motivarea deciziei că în condițiile în care autoritatea contractantă "a decis anularea procedurii de atribuire" nu mai avea interesul să solicite prelungirea ofertelor și a garanțiilor .
De aici se deduce că în analiza dosarului C. iliul a înțeles "tertipul" autorității contractante, care practic și-a preconstituit acest motiv de respingere a contestațiilor noastre și a "vândut pontul" Regiei Autonome a D.
J. C. R.A. care să-l invoce în fața C. iliului.
Dar, oricum C. iliul nu putea să o sancționeze pe petentă pentru o obligație ce cădea în sarcina autorității contractante.
Cu privire la aspectele de fond ale cauzei arată petentă că își menține susținerile din contestația inițială cu privire la declararea ca inacceptabilă a ofertei, cât și în ceea ce privește declararea ofertei ca neconformă.
2.1 Cu privire la declararea ca inacceptabilă a ofertei
Prin fișa de date a achiziției, cap. III, 2.3. a) Capacitatea tehnică Și/sau profesională referitoare la experiența similară, pentru îndeplinirea condițiilor privind capacitatea tehnică și/sau profesională s-a prevăzut că ofertantul trebuie să facă dovada experienței similare atât pentru lucrări cât Și pentru servicii.
In concret, pentru prima situație, în fișa de date s-a prevăzut in ce privește executarea lucrărilor ce fac obiectul contractului, îndeplinirea condiției prin executarea de lucrări similare, intr-un contract, a cărui valoare a fost de minim 6.026.657 lei fara TVA. L. le trebuiau să fi fost executate in ultimii 5 ani de la data limită de depunere a ofertelor. In ce privește cea de-a doua situație, s-a cerut ca ofertantul să facă dovada că are experiența similară in prestarea serviciilor ce fac obiectul contractului, prin prestarea de servicii similare, intr-un contract, a cărui valoare a fost de minim 152.894 lei fara TVA. Serviciile trebuie sa fi fost prestate in ultimii 3 ani de la data limita de depunere a ofertelor.
Oferta de participare la procedura de achiziție a fost, potrivit Ordinului nr. 509/2011 o ofertă comună cu susținere, astfel că, în această situație, potrivit anexei nr. 2, experiența similară se cumulează în cazul în care se solicită îndeplinirea cerinței printr-un număr maxim de contracte cumulate. Potrivit aceleași anexe, dacă se solicită cel puțin un contract cerința va fi îndeplinită în totalitate de către unu! din membrii asocierii sau de către un singur susținător.
Așadar, în situația dată sunt relevante următoarele dispoziții legale: - OUG nr. 34/2006, art. 187 alin. (3) - "Capacitatea tehnică și/sau profesională a unui ofertant/candidat se apreciază în funcție de experiența,_ rezultate în urma analizării informațiilor prezentate pe parcursul procedurii de atribuire"; art. 188 alin. (3) lit. a) - "în cazul aplicării unei proceduri pentru atribuirea unui contract de lucrări, în scopul verificării capacității tehnice și/sau profesionale a ofertanților/candidaților, autoritatea contractantă are dreptul de a le solicita acestora, în funcție de specificul, de volumul și de complexitatea lucrărilor ce urmează să fie executate și numai în măsura în care aceste informații sunt relevante pentru îndeplinirea contractului, următoarele: a) o listă a lucrărilor executate în ultimii 5 ani _; respectivele certificări indică_ valoarea _"; art. 190 alin. (2) - "în cazul în care ofertantul/candidatul își demonstrează capacitatea tehnică și profesională invocând și susținerea acordată, în conformitate cu prevederile alin. (1), de către o altă persoană, atunci acesta are obligația de a dovedi susținerea de care beneficiază, de regulă, prin prezentarea unui angajament ferm al persoanei respective, încheiat în formă
autentică, prin care aceasta confirmă faptul că va pune la dispoziția candidatului/ofertantului resursele tehnice și profesionale invocate";
- HG nr. 925/2006, art. 7 - "Criteriile de calificare si selecție, astfel cum sunt prevăzute la art. 176 din ordonanța de urgenta, au ca scop demonstrarea potențialului tehnic, financiar si organizatoric al fiecărui operator economic participant la procedura, potențial care trebuie sa reflecte posibilitatea concreta a acestuia de a îndeplini contractul si de a rezolva
eventualele dificultăți legate de îndeplinirea acestuia, in cazul in care oferta sa va fi declarata câștigătoare"; art. 11 ind. 1 alin. (3)-(4) - "(3) In cazul in care susținerea terțului se refera la asigurarea unor resurse care pot fi puse efectiv la dispoziția ofertantului - fonduri financiare, utilaje, echipamente, personal, angajamentul ferm prezentat de ofertant/candidat trebuie sa prevadă care sunt resursele respective si sa evidențieze faptul că disponibilizarea acestora se va realiza necondiționat, in funcție de necesitățile care apar pe parc-ursul îndeplinirii contractului in cauză (4) In cazul in care susținerea terțului vizează îndeplinirea unor cerințe minime de calificare cum ar fi experiența similara reflectata prin prezentarea unor liste de produse/servicii/lucrări furnizate/prestate/executate intr-o perioada anterioară (v.), angajamentul ferm prezentat de ofertant/candidat trebuie sa garanteze autorității contractante faptul ca, in cazul in care contractantul întâmpină dificultăți pe parcursul derulării contractului, persoana susținătoare se obliga sa asigure îndeplinirea completa si reglementara a obligațiilor contractuale prin implicarea sa directa".
-DIRECTIVA 2004/18/CE a Parlamentului European și a C. iliului privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări, de bunuri și de servicii, art. 48 alin. (3) - "După caz și pentru un contract determinat, un operator economic poate menționa capacitățile altor entități, indiferent de ce caracter legal au relațiile dintre el și respectivele entități. în acest caz, operatorul economic trebuie să dovedească autorității contractante că va dispune de mijloacele necesare prezentând, de exemplu, angajamentul respectivelor entități în acest sens".
Drept urmare, legislația în materie în vigoare prevede posibilitatea demonstrării capacității tehnice și profesionale de către ofertanți prin invocarea și a susținerii acordate de către o altă persoană în două categorii de situații: l. în situația "în care terțul susținător pune la dispoziția candidatului/ofertantului resursele tehnice și profesionale, ca mijloace materiale fizic transferabile (mașini, utilaje, echipamente, resursa umană/specialiști).
2.In situația în care susținerea terțului vizează îndeplinirea unor cerințe minime de calificare cum ar fi experiența similara reflectată prin prezentarea unor liste de lucrări executate intr-o perioada anterioara,
Aceeași concluzie se poate desprinde Și din precizările notei finale a anexei nr. 2 din Ordinul președintelui Autorității Naționale pentru Reglementarea si Monitorizarea Achizițiilor P. e nr.509/2011, conform cărora: indiferent daca exista un singur sau mai mulți susținători, cerințe privind cifra de afaceri sau cea privind experiența similara va fi îndeplinita in "întregime de către o singura persoana, respectiv un singur tert susținător", ce reprezintă un punct de vedere al autorității competente în legătură cu
interpretarea "Ordonanței de urgenta a Guvernului nr.34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publica, a contractelor de concesiune de lucrări publice si a contractelor de concesiune de servicii, aprobata cu modificări si completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările si completările ulterioare; Hotărârii Guvernului nr.925/2006 pentru aprobarea
normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziție publica din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr.34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publica, a contractelor de concesiune de
lucrări publice si a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările si completările ulterioare _" în legătură cu situații de natura celor ce constituie obiectul prezentei contestații.
Ori, din dosarul achiziției rezultă că, pentru îndeplinirea cerinței privitoare la experiența similară în executarea lucrărilor am avut ca terț susținător pe SC Geiger Transilvania SRL, ce îndeplinea cerințele capacității tehnice Și profesionale. Valoarea contractului nr. 269/_ încheiat între Municipiul Târgu Mureș"Și asocierea SC Geiger Transilvania SRL - SC Astor Corn SRL - SC Aspharom ȘRL - SC Asphadrum SRL - SC Citadin Prest SA a fost de 12.757.950 lei fara TVA, din care lucrări executate de SC GAIGER TRANSILVANIA SRL au fost în valoare de 8.131.281,40 lei fără TVA, fiind
îndeplinită astfel Și cerința pragului valoric impus prin fisa de date a achiziției. In ce privește cerința privitoare la experiența similară în prestarea serviciilor, cerința era îndeplinită de către unul din membrii asocierii, respectiv SC E. SA, dovadă fiind contractul nr. 80/_ încheiat intre SC E. SA si ADI llva Someș, dar Și contractul nr. 2676/_ încheiat cu comuna Romuli Și contractul nr. 1093/_ încheiat cu comuna Ieud.
Cum prin fișa de date s-a solicitat depunerea a cel puțin unui contract, pe partea de lucrări, respectiv un contract pe partea de servicii (proiectare), cerința a fost îndeplinită în totalitate, în prima privință de către terțul susținător, SC Geiger Transilvania SRL, în ce-a de a doua de către asociatul, SC E. SA, astfel încât în mod nelegal ne-a fost respinsă oferta, fiind declarată inacceptabilă.
Comisia de evaluare a respins oferta petentei ca inacceptabilă, apreciind că cerința privind experiența similară nu poate fi îndeplinită prin cumul de către ofertant și susținătorul terț, și nu pentru faptul că, terțul susținător ori membrul asocierii nu ar fi îndeplinit cerințele capacității tehnice și profesionale, ori cele ale experienței similare.
Ori, întrucât terțul/membrul asocierii îndeplineau cerințele, interpretarea dată de către comisia de evaluare este în mod evident greșită, raportat la textele legale invocate. Cadrul normativ la care a făcut referire anterior stipulează în mod expres un drept în favoarea operatorilor economici, astfel încât opțiunea ofertantului de a se folosi de acest drept nu poate sa conducă la "consecințe" negative în etapa de verificare a admisibilității ofertei.
Decizia de respingere era corectă numai în situația prevăzută în nota de la cap. III 2.1.) din invitația de participare, respectiv, dacă s-ar fi depus un singur contract ce avea ca obiect combinația lucrărilor și serviciilor similare, însă întrucât s-a solicitat de către autoritatea contractantă depunerea a două tipuri de contracte, cerința a fost îndeplinită, încadrându- ne în situația prevăzută în anexa 2 la Ordinul nr. 509/2011, Și anume: ofertă comună și susținere pentru lucrări, și ofertă comună, tară susținere pentru servicii.
Pe de altă parte, soluția respingerii ofertei, fără a fi solicitate documentele prevăzute la art. 11 alin. 4 si 5 din HGR nr. 925/2006 este nelegală raportat la prevederile art. 78 și 79 din HGR nr. 925/2006, potrivit cărora comisia de evaluare este obligată să stabilească clarificările Și completările formale sau de confirmare, necesare pentru evaluarea fiecărei oferte Și numai în cazul în care ofertantul nu transmite în perioada precizată de comisia de evaluare clarificările/răspunsurile solicitate sau în cazul în care explicațiile prezentate de ofertant nu sunt concludente, oferta sa va fi considerată neconformă.
Obligativitatea stabilirii și solicitării de către comisia de evaluare a clarificărilor necesare a fost instituită prin HGR 834/2009, care a modificat substanțial prevederile art. 77 al. 2 din HGR 925/2006, unde erau prevăzute anumite derogări de la regula obligației comisiei de a solicita clarificări.
Din documentele aflate la dosarul achiziției rezultă că, nu au fost solicitate clarificări sub aspectul îndeplinirii cerințelor privind experiența similară de către comisia de evaluare, aceasta aplicând pur Și simplu soluția declarării ofertei ca inacceptabilă.
In fine, din comunicarea rezultatului procedurii rezultă că, în fapt Comisia de evaluare a procedat la evaluarea tehnică a ofertei noastre, ceea ce înseamnă că, practic a depășit etapa calificărilor, considerând astfel acceptabilă oferta petentei.
2.-II. In ce privește declararea ofertei ca neconformă, se arată următoarele:
Cerințele a căror neîndeplinire atrag excluderea ofertei trebuie să 11 e prevăzute în documentația de atribuire. O cerință care nu se regăsește în documentația de atribuire, nici în caietul de sarcini și nici în fișa de date a achiziției, nu poate determina îndeplinirea sau neîndeplinirea condițiilor referitoare la capacitatea tehnică și/sau profesională a ofertantului.
Astfel:
2.II-a) S-a susținut că nu s-ar fi prezentat descrierea organizării de Șantier separat în propunerea tehnică, așa cum s-a solicitat prin fișa de date a achiziției și caietul de sarcini.
Ori, în documentația - Planul Calității descrierea organizării de Șantier are un capitol separat, ce se regăsește la pag. 9, cap.4.6., respectiv filele 56/67, capitol în care se regăsesc detaliat toate aspectele legate de modul în care va fi organizat Șantierul (asigurarea cu utilități, utilizarea căilor de acces, depozitarea materialelor, asigurarea curățeniei, semnalizarea zonei Șantierului, etc). In clarificările aduse prin adresa nr. 744/3_ înregistrată 1 a autoritatea contractantă sub nr. 2812/3_ am indicat exact filele din propunerea tehnică la care se găseau aceste informații complete, astfel încât oferta nu putea fi declarată neconformă. în fi Șa de date nu s-a cerut să se specifice amplasamentul organizării de Șantier Și nici planul organizării de Șantier, însă subscrisa ne-am asigurat Și de această problemă, terenul pe care se va organiza Șantierul urmând a fi închiriat după comunicarea rezultatului ia procedura de achiziție iar costul de închiriere va fi suportat din valoarea cheltuielilor indirecte ofertate. Mai mult, în Caietul de Sarcini, la capitolul "descrierea lucrărilor se solicită a se face mențiuni asupra unor elemente, între care și "organizarea de Șantier / descriere sumară".
Legat de organizarea de Șantier, arătăm că, în devizul aferent organizării de Șantier s-a prevăzut amenajarea unei platforme din piatra sparta pentru depozitarea materialelor si 40 ml de împrejmuire din plasă de sârmă. Subscrisa deține containere de personal si toalete ecologice, din această cauză ele nu au fost ofertate.
Pentru organizarea de Șantier nu s-a dat lista de cantități, astfel că, sub acest aspect oferta nu putea fi declarată neconformă, atâta timp cât acest lucru nu a fost solicitat.
2.II.-b).- L. le necesare a fi efectuate la pod se regăsesc la pagina 5 din Planul;Calității și la pagina 10 din propunerea tehnică. în clarificarea transmisă de petentă a omis să indice și aceste file, însă, întrucât acestea se regăseau în documentația depusă, oferta nu putea fi declarată neconformă.
L. le ce se cei" a 11 executate la pod, la podețele dalate și tubulare se regăsesc în documentația depusă la filele 26/31, iar tehnologia propusă în acest sens, la filele 85/147. Descrierea procedurilor tehnice se regăsește în tehnologia propusă Și corespunde cerințelor din fisa de date Și caietul de
sarcini, aspect cea fost adus la cunoștința autorității contractante prin clarificările date.
În fișa de date a achiziției nu este cerută procedura tehnică de demolare a; podului, astfel că, în mod neîntemeiat a fost respinsă oferta noastră pe acest motiv, căci cerințele a căror neîndeplinire atrag excluderea ofertei trebuie să fie prevăzute în documentația de atribuire, căci potrivit art.
170 din OUG nr.34/2006, ofertanții au obligația de a elabora oferta în conformitate cu prevederile din documentația de atribuire, iar în raport de disp.art.34 alin.3 din HG nr.925/2006 "Propunerea tehnică trebuie să corespundă cerințelor minime prevăzute în caietul de sarcini".
> 2.IL-c). In paginile 120-123 la care se face referire este prezentata descrierea procedurii tehnice de execuție pentru elementul vertical. Aceste tipuri de elemente se găsesc și la alte tipuri de construcții, nu neapărat la construcții de clădiri. Nu se poate face diferența între construcții de clădiri Și alte tipuri de construcții deoarece doar dimensiunile si volumul elementului influențează modul de punere in operă a betonului.
Prezentarea unor elemente suplimentare nu constituia însă un motiv pentru declararea ca neconformă a ofertei și, pe cale de consecință, respingerea ei.
Prin întâmpinarea formulată, intimata Comuna N. a solicitat instanței să dispună pe cale de excepție, conexarea prezentului dosar cu dosarul nr._ al Curții de Apel C., având ca obiect soluționarea plângerii formulate de SC MIS G. SRL, împotriva aceleiași decizii CNSC, respectiv trimiterea prezentei pricini instanței mai întâi învestite, excepție respinsă la termenul din 15 iulie 2013.
Se mai solicită de către intimată, în principal, în temeiul art. 285 alin.
din OUG 34/2006, respingerea plângerii formulate de petente, menținerea în tot a deciziei CNSC nr. 2068/C_ /2152/2177 din data de_ ca fiind temeinică și legală; în subsidiar, în contextul în care se desființează deciziei CNSC nr. 2068/C_ /2152/2177 din data de_ și se va reține cauza spre judecare, solicită respingerea contestației ca nefondată și pe cale de consecință, să se constate faptul că decizia comisiei de evaluare prin care a anulat procedura de atribuire, în baza art. 209, alin. 1, lit. a din OUG 34/2006, este temeinică și legală.
În motivare se arată că excepția lipsei calității procesuale active a contestatoarei SC F. SRL a fost invocată raportat la faptul că atât termenul de valabilitate a ofertei depuse de către asocierea S.C F. SRL -
S.C. E. SA cât și termenul de valabilitate a garanției de participare s-a împlinit până la soluționarea contestației, astfel încât calitatea de ofertant la procedură și implicit calitatea procesuală activă de contestatoare se pierd începând cu acest moment.
Intimata arată că atât termenul de valabilitate a ofertei depuse de către asocierea S.C F. SRL - S.C E. SA cât și termenul de valabilitate a garanției de participare s-a împlinit în data de_, și susține pe larg
legalitatea deciziei atacate în speță, răspunzând, totodată, motivelor prezentate de petenți în raport cu declararea ofertei ca inadmisibilă și neconformă.
Prin decizia atacată, nr. 2068/C_ /2152/2177 din_, C. iliul Național de Soluționare a Contestațiilor a reținut că petenta a contestat rezultatul procedurii comunicat prin adresa nr. 2046/_, emis în cadrul procedurii de atribuire, prin "cerere de oferte" a contractului de achiziție publică de lucrări având ca obiect "Proiectare și execuție lucrări pentru obiectivul «Modernizare drum comunal DC33 în comuna N., județul B.
Năsăud»" cod CPV 45233120-6 (Rev. 2), organizată de autoritatea contractantă COMUNA N. .
În cadrul aceleiași proceduri de atribuire s-a depus contestația nr. 1085/_, transmisă prin e-mail, înregistrată la C. iliu sub nr. 17099/_ și retransmisă în original, înregistrată la C. iliu sub nr. 17177/_, prin care S.C. L. D. ȘI P. S.A., în calitate de lider al
S.C. L. D. ȘI P. S.A. & S.C. DSR.L., a contestat rezultatul procedurii comunicat prin adresa nr. 3042/_ și a solicitat reluarea procedurii de atribuire și anularea adresei nr. 3042/_ .
În cadrul aceleiași proceduri de atribuire s-a depus contestația nr. 4353/_, transmisă prin e-mail, înregistrată la C. iliu sub nr. 17358/_ și retransmisă în original, înregistrată la C. iliu sub nr. 17585/_, prin care R. A. A D. J. C., în calitate de lider al A. R. A. A D. J. C. & S.C. D P C. S.R.L, a contestat rezultatul procedurii comunicat prin adresa nr. 3048/_ .
În cadrul aceleiași proceduri de atribuire s-a depus contestația, înregistrată la C. iliu sub nr. 17523/_, prin care S.C. F. S.R.L., în calitate de lider al A. S.C. F. S.R.L. & S.C. E. S.A., a contestat rezultatul procedurii comunicat prin adresa nr. 3047/_ .
iliul a admis excepția invocată de către contestatoarea R. A. A
J. C. și a respins contestațiile formulate de S.C. MIS G. S.R.L., în calitate de lider al A. S.C. MIS G. S.R.L. & S.C. LA C. & DSR.L., de S.C. L. D. ȘI P. S.A., în calitate de lider al A. S.C. L.
D. ȘI P. S.A. & S.C. DSR.L și de S.C. F. S.R.L., în calitate de lider al A. S.C. F. S.R.L. & S.C. E. S.A., în contradictoriu cu autoritatea contractantă COMUNA N., ca introduse de persoane fără calitate procesuală activă.
Totodată, a fost respinsă ca nefondată, contestația formulată de R.
A. A D. J. C. RA, în calitate de lider al A. R. A. A D.
J. C. RA & S.C. DP C. S.R.L.
A reținut consiliul în motivare că prin adresa nr. 4785/_, contestatoarea R. A. A D. J. C. RA, în calitate de lider al A.
R. A. A D. J. C. RA & S.C. D P C. S.R.L. a transmis concluzii scrise invocând excepția lipsei de calitate procesuală activă a contestatoarelor S.C. MIS G. S.R.L., S.C. L. D. ȘI P. S.A. și S.C. F.
S.R.L deoarece ofertele și garanțiile de participare ale celor trei ofertanți au expirat la data de_ iar calitatea de participant în cadrul procedurii de atribuire, deci implicit calitatea procesuală activă se pierd la momentul expirării valabilității ofertei și/sau a garanției de participare.
Prin adresele nr. 11208, 11209, 11210 și_ + 2152+2177C5/_, C. iliul a solicitat autorității contractante precum și contestatoarelor S.C. MIS G. S.R.L., S.C. L. D. ȘI P. S.A. și S.C. F.
S.R.L. comunicarea susținerilor acestora referitoare la excepția lipsei de calitate procesuală activă a celor trei contestatoare mai sus menționate, invocată de către R. A. A D. J. C. RA.
Prin adresa fără număr de înregistrare ia emitent, transmisă prin fax, înregistrată la C. iliu sub nr. 19454/_, S.C. F. S.R.L., prin Cabinet avocat Petra V., solicită respingerea excepției având în vedere că atât oferta cât și garanția de participare aveau termen la data de_, iar la momentul introducerii contestației acestea erau valabile.
Prin adresa nr. 380/_, transmisă prin fax, înregistrată la C. iliu sub nr. 19455/_, autoritatea contractantă solicită respingerea excepției având în vedere că la data depunerii celor trei contestații ofertele și garanțiile
de participare erau valabile, calitatea de participant la procedură a contestatorilor nemodificându-se deoarece cei trei ofertanți și-au exercitat dreptul de a formula contestație în momentul în care oferta acestora era valabilă.
În final, autoritatea contractantă arată că de îndată ce va fi emisă o decizie de către CNSC va solicita tuturor participanților prelungirea valabilității ofertelor și a garanțiilor de participare.
Din documentele depuse la dosarul cauzei și din susținerile părților, autoritatea contractantă COMUNA N. a inițiat procedura de atribuire prin
"cerere de oferte" a contractului de achiziție având ca obiect "Proiectare și execuție lucrări pentru obiectivul «Modernizare drum comunal DC 33 în comuna N., județul B. Năsăud»", cod CPV: 45233120-6 (Rev. 2), prin publicarea în SEAP a invitației de participare nr. 342654/_ stabilind data de deschidere a ofertelor ia_, criteriul de atribuire "oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic" și o valoare estimată fără TVA de
6.238.598 lei fără TVA.
Cele 10 oferte depuse în aplicarea acestei proceduri au fost deschise în cadrul ședinței desfășurate în acest scop, ocazie cu care a fost încheiat Procesul-verbal nr. 911/_ .
Prin Raportul procedurii nr. 2955/_ membrii comisiei de evaluare au decis anularea procedurii de atribuire în temeiul dispozițiilor art. 209 alin.(1) lit. a) din OUG nr. 34/2006, deoarece în procedură au fost depuse numai oferte inacceptabile sau neconforme.
Examinând excepția, C. iliul a admis-o pentru următoarele considerente:
Din probatoriul administrat în cauză de către autoritatea contractantă rezultă că ofertele și garanțiile de participare ale contestatoarelor S.C. MIS
G. S.R.L (în calitate de lider al A. S.C. MIS G. S.R.L. & S.C. LA C.
& DSR.L), S.C. L. D. ȘI P. S.A. (în calitate de lider al A.
L. D. ȘI P. S.A. & S.C. DSR.L) și S.C. F. S.R.L. (în calitate de lider al A. S.C. F. S.R.L. & S.C. E. S.A.) au expirat la data emiterii prezentei decizii, însă erau în vigoare la data înaintării contestațiilor.
A considerat C. iliul că în speța analizată au incidență următoarele prevederi legale: art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006, care stipulează următoarele:
"(2) Perioada de valabilitate a ofertelor, prevăzută în anunțul/invitația de participare și în documentația de atribuire, trebuie să fie stabilită astfel încât să se întindă până la momentul încheierii contractului/acordului- cadru. Atunci când stabilește perioada de valabilitate a ofertelor, autoritatea contractantă va lua în considerare estimările privind perioada necesară pentru analiza și evaluarea ofertelor, perioada necesară pentru verificările legate de aceste activități, precum și perioada legală prevăzută pentru rezolvarea eventualelor contestații. Fără a afecta prevederile art. 93 alin. (3) și asumându-și implicațiile prevederilor art. 97 alin. (4) Ut. b), autoritatea contractantă are obligația de a solicita prelungirea valabilității ofertelor, precum și, după caz, a garanției de participare, în situații excepționale care impun o astfel de prelungire";
art. 76 alin. (1) din H.G. nr. 925/2006, care stipulează următoarele:
"Modul de lucru al comisiei de evaluare este stabilit de comun acord între membrii acesteia, urmând a se avea în vedere calendarul estimativ de aplicare a procedurii și perioada solicitată pentru valabilitatea ofertelor";
art. 85 din H.G. nr. 925/2006, care stipulează următoarele:
"Autoritatea contractanta are obligația de a preciza în documentația de atribuire dacă pentru participarea la procedură este prevăzută obligația ofertanților de a constitui o garanție de participare. în cazul în care documentația de atribuire prevede o astfel de obligație, atunci aceasta trebuie să conțină și următoarele informații:
cuantumul garanției de participare în sumă fixă, sumă care nu poate depăși 2% din valoarea estimată a contractului de achiziție publică/acordului-cadru;
perioada de valabilitate a garanției de participare, care va fi cel puțin egală cu perioada minimă de valabilitate a ofertei, astfel cum a fost solicitată prin documentația de atribuire";
art. 87 alin. (1) din H.G. nr. 925/2006, care stipulează următoarele:
"Autoritatea contractantă are dreptul de a reține garanția pentru participare, ofertantul pierzând astfel suma constituită, atunci când acesta din urmă se află în oricare dintre următoarele situații:
își retrage oferta în perioada de valabilitate a acesteia;
oferta sa fiind stabilită câștigătoare, nu constituie garanția de bună execuție în perioada de valabilitate a ofertei și, oricum, nu mai târziu de 15 zile de la semnarea contractului;
oferta sa fiind stabilită câștigătoare, refuză să semneze contractul de achiziție publică/acordul-cadru în perioada de valabilitate a ofertei";
Art. 88 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006, care stipulează următoarele:
"Garanția de participare, constituită de ofertanții a căror ofertă nu a fost stabilită câștigătoare, se returnează de autoritatea contractantă după semnarea contractului de achiziție publică cu ofertantul/ofertanții ale cărui/căror oferte au fost desemnate câștigătoare, dar nu mai târziu de 3 zile lucrătoare de la data expirării perioadei de valabilitate a ofertei";
art. 431 din O.U.G. nr. 34/2006 care prevede că: "(1) Garanția de participare se constituie de către ofertant în scopul de a proteja autoritatea contractantă față de riscul unui eventual comportament necorespunzător al acestuia pe întreaga perioadă derulată până la încheierea contractului.
(2) Autoritatea contractantă are obligația de a solicita ofertanților constituirea garanției de participare, în vederea participării la procedura de atribuire a contractului, atunci când prezenta ordonanță de urgență prevede obligativitatea publicării unui anunț sau a unei invitații de participare. Documentația de atribuire trebuie să conțină următoarele Informații:
cuantumul garanției de participare, menționat și în invitația de participare/anunțul de participare, în sumă fixă ce nu poate depăși 2% din valoarea estimată a contractului, dar nu mai puțin decât sumele prevăzute la art. 2781 alin. (1);
perioada de valabilitate a garanției de participare va fi cel puțin egală cu perioada minimă de valabilitate a ofertei, la stabilirea acesteia fiind avute în vedere dispozițiile art. 276 alin. (1) astfel cum a fost solicitată prin documentația de atribuire.
art. 276 alin. (1) din OUG nr. 34/2006, care prevede că: "C. iliul soluționează pe fond contestația în termen de 20 de zile de la data primirii dosarului achiziției publice de la autoritatea contractantă, respectiv în termen de 10 zile în situația incidenței unei excepții care împiedică analiza pe fond a contestației, potrivit art. 278 alin. (1). în cazuri temeinic justificate, termenul de soluționare a contestației poate fi prelungit o singură dată cu încă 10 zile.
art. 171 din O.U.G. nr. 34/2006, care stipulează următoarele:
"Oferta are caracter obligatoriu, din punctul de vedere al conținutului, pe toată perioada de valabilitate stabilită de către autoritatea contractantă".
Având în vedere textele legale mai sus menționate, C. iliul apreciază că autoritatea contractantă avea obligația să solicite ofertanților prelungirea valabilității ofertelor, precum și, după caz, a garanțiilor de participare, în situații excepționale care impun o astfel de prelungire (în prezenta cauză, depunerea a 4 contestații la rezultatul procedurii de atribuire).
Însă, în speța de față interesul autorității contractante în sensul celor mai sus menționate, în condițiile în care a decis anularea procedurii de atribuire, nu mai subzistă.
Pe de altă parte, participanții la procedură trebuiau să depună toate diligentele pentru a-și conserva calitatea de participant la procedură, inclusiv prelungirea periodică a garanțiilor de participare la licitație și a ofertei.
C. iliul apreciază că această chestiune a valabilității ofertelor este prioritară deoarece în situația în care ofertantul nu prelungește oferta astfel încât aceasta să fie valabilă pe toată durata procedurii de atribuire (inclusiv perioada de soluționare a contestațiilor), operatorul economic pierde în acest fel dreptul de a-i mai fi atribuit contractul. Ofertantul devine străin de procedură, nemaiavând posibilitatea de a încheia contractul care formează obiectul procedurii de atribuire. Astfel, împlinirea termenului ofertei atrage caducitatea acesteia, iar ofertantul titular pierde dreptul de a fi desemnat câștigător ca urmare a pierderii calității de participant la procedură.
Întrucât legislația în vigoare face referire la "prelungirea ofertelor" se impune ca acestea să fie valabile la momentul de referință al "prelungirii". Depunerea unei noi oferte nu poate conduce ia acoperirea viciului dat de
"neprelungire", fiind vorba de un act străin de oferta inițial depusă.
Astfel, în speță toate prelungirile ofertelor sunt acte adiționale ale ofertei inițiale așa cum prelungirile garanțiilor de participare reprezintă acte adiționale ale garanțiilor inițiale.
O eventuală admitere a contestațiilor formulate de S.C. MIS G. S.R.L., S.C. L. D. ȘI P. S.A. și S.C. F. S.R.L. nu ar putea repune contestatoarele în situația de ofertante în această procedură de atribuire, deoarece nu ar putea fi prelungite nici ofertele și nici garanțiile de participare care sunt deja expirate, iar lipsa prelungirii documentelor în discuție în perioada lor de valabilitate face dovada încetării calității de ofertant, care nu mai poate avea interes în continuarea procedurii neavând o ofertă valabilă care să poată fi evaluată.
Pe de altă parte chiar și în situația ipotetică în care contestațiile ar fi admise iar Comisia de evaluare ar considera cele trei oferte admisibile, nu ar mai exista posibilitatea semnării contractului atâta timp cât ofertele nu mai sunt valabile, o atitudine contrară însemnând încălcarea legislației în vigoare în materia achizițiilor publice.
C. iliul apreciază că nu are nicio relevanță dacă la momentul înaintării contestațiilor, ofertele și garanțiile de participare erau valabile de vreme ce ele sunt expirate la data emiterii deciziei, în cadrul termenului legal stipulat de art. 276 alin. (1) din OUG nr. 34/2006, de către C. iliu, iar legislația în vigoare prevede că la stabilirea valabilității garanției de participare, și implicit a ofertei, trebuie avute în vedere și dispozițiile art. 276 alin. (1) din OUG nr. 34/2006, referitoare la termenul de soluționare a contestațiilor de către ^C. iliu.
În aceste condiții, lipsa de calitate procesuală activă și în consecință lipsa de interes a celor trei contestatoare, demonstrează lipsa calității de persoane vătămate, în speță nefiind îndeplinite condițiile impuse prin art. 32 din codul de procedură civilă potrivit cărora "Orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia:_ b) are calitate procesuală _;
justifică un interes".
Analizând plângerea formulată, Curtea reține următoarele:
Autoritatea contractantă Comuna N. a inițiat procedura de atribuire prin cerere de oferte a contractului de achiziție având ca obiect
"Proiectare și execuție lucrări pentru obiectivul Modernizare drum comunal DC 33 în comuna N., județul B. Năsăud", prin publicarea în SEAP a invitației de participare nr. 342654/_ stabilind data de deschidere a ofertelor ia_, criteriul de atribuire fiind "oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic", iar valoarea estimată de 6.238.598 lei fără TVA.
Ofertele depuse (în număr de 10) în aplicarea acestei proceduri au fost deschise în cadrul ședinței desfășurate în acest scop, fiind încheiat Procesul- verbal nr. 911/_ .
Prin Raportul procedurii nr. 2955/_ membrii comisiei de evaluare au decis anularea procedurii de atribuire în temeiul dispozițiilor art. 209 alin. 1 lit. a) din OUG nr. 34/2006, deoarece în procedură au fost depuse numai oferte inacceptabile sau neconforme.
În conformitate cu art. 431alin. 2 din O.U.G. nr. 34/2006, autoritatea contractantă are obligația de a solicita ofertanților constituirea garanției de participare, în vederea participării la procedura de atribuire a contractului, atunci când prezenta ordonanță de urgență prevede obligativitatea publicării unui anunț sau a unei invitații de participare.
Documentația de atribuire trebuie să conțină perioada de valabilitate a garanției de participare va fi cel puțin egală cu perioada minimă de valabilitate a ofertei (lit. b a alin. menționat).
C. iliul a reținut că autoritatea contractantă avea obligația să solicite ofertanților prelungirea valabilității ofertelor, precum și, după caz, a garanțiilor de participare, în situații excepționale care impun o astfel de prelungire (cum ar fi depunerea în speță a contestațiilor la rezultatul procedurii de atribuire), însă, autoritatea contractantă a decis anularea procedurii de atribuire, astfel încât nu mai avea un interes în acest sens.
Chiar dacă lucrurile ar sta astfel, cum alegă, de altfel, și petenții, printr-o ipoteză asupra căreia Curtea nu se pronunța având în vedere obiectul prezentei plângeri, și ar exista o culpă oarecare a autorității prin omisiunea de a solicita ofertanților prelungirea valabilității ofertelor, nu este mai puțin adevărat că petenții nu au, contestat în timp util și în procedura corespunzătoare, modul de formulare a cerințelor de participare de către autoritate, le-au acceptat și au participat ca atare.
În plus, ei nu și-au prelungit ofertele și garanțiile din proprie inițiativă, prin diligențe proprii, astfel încât nu și-au conservat calitatea de participanți la procedură. Ca atare, a existat la momentul deciziei consiliului un moment în care oferta petenților era expirată, iar dacă ofertantul nu prelungește oferta astfel încât aceasta să fie valabilă pe toată durata procedurii de atribuire (inclusiv perioada de soluționare a contestațiilor), pierde dreptul de a-i mai fi atribuit contractul, devenind străin de procedură, ca urmare a împrejurării că împlinirea termenului ofertei atrage caducitatea ofertei și garanției.
Din această perspectivă, după expirarea ofertei și garanțiilor, acestea nu mai pot fi prelungite, prelungirea putându-se referi numai la o ofertă
valabilă, în ființă, nu încetată prin expirare, raționamentul fiind valabil și în privința garanțiilor.
Contrar celor de mai sus, în speță prelungirile ofertelor și garanțiilor, de care se prevalează petenții, sunt ulterioare expirării ofertei și garanției inițiale, astfel încât nu înlătură și nu acoperă împrejurarea că o ofertă și o garanție odată expirate nu mai pot fi prelungite. De asemenea, prelungirea ofertei nu poate fi făcută decât expres, nu și implicit, prin faptul formulării contestației, cum eronat susțin petenții.
Petenții susțin că excepția învederată consiliului, pe care acesta a reținut-o ca fondată, ar fi una relativă, nu absolută, iar ca o consecință ea nu ar fi putut fi primită deoarece s-a depășit termenul de invocare și a fost invocată de o parte care nu putea să o facă. Această susținere nu ia în considerare caracterul imperativ al procedurii de achiziție publică, toate
încălcările legislației având caracterul unor nulități absolute, cu excepția eventualelor dispoziții exprese contrare. Din această perspectivă, chiar C. iliul din oficiu și oricând pe parcursul soluționării contestației, putea reține aspecte legate de expirarea ofertei și garanției.
În lumina celor prezentate, nu prezintă importanță faptul că la momentul înaintării contestațiilor oferta și garanția erau valabile, deoarece ofertele și garanțiile de participare trebuie să fie valabile continuu pe parcursul întregii proceduri, iar încetarea valabilității ofertei și garanției atrage, după cum s-a arătat deja, pierderea calității de participant la procedură, precum și, în plan procesual, pierderea corelativă a calității procesuale active și a interesului, ca și condiție de exercitare a acțiunii civile, așa cum corect a reținut consiliul în speță. Având în vedere menținerea soluționării contestației pe excepție, Curtea este dispensată de analiza chestiunilor legate de ofertă și eventualul caracter inadmisibil sau neconform al acesteia.
Față de cele de mai sus, în temeiul art. 283 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006, Curtea urmează să respingă plângerea.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge plângerea declarată de petentele S.C. F. S.R.L., cu sediul în sat A. nr. 59, comuna Maieru, județul B. Năsăud, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J_, CUI 12337680, și S.C. E. S.A., cu sediul în municipiul B. M., str. O. nr. 15, județul Maramureș, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J_, CUI 22222377, împotriva deciziei nr. 2068/C_ /2152/2177 din_, pronunțată în dosarele conexate nr._ /_, nr. 2177/2013 ale C. iliul Național de Soluționare a Contestațiilor, pe care o menține în întregime.
Decizia este definitivă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
S. L. RUS V. G. DP
Plecată în C.O. Semnează pentru, Președintele Curții
GREFIER
M. N. ȚÂR
Red.SLR/dact.MS 8 ex./_