Decizia civilă nr. 7982/2013. Contencios. Litigiu achiziții publice
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 7982/2013
Ședința publică din data de 02 septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. M. ION JUDECĂTOR: A. M. C. JUDECĂTOR: M. S. GREFIER: V. D.
S-a luat în examinare plângerea declarată de petenta S. F. U. SRL împotriva deciziei nr. 1388/C8/1295/_ pronunțată în dosarul 1295/2013 al C.N.S.C., cauza privind și pe intimata A. DE D. I. PENTRU G. I. A D. M. ÎN J. B. N., având ca obiect litigiu privind achizițiile publice - Decizia nr. 1388/C8/1295/_ emisă de CNSC.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru petentă, avocat Postelnicescu Alin și pentru intimată, consilier juridic Nechita N. M. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că în data de_, s-a înregistrat la dosar din partea petentei, înscrisurile solicitate de către instanță în baza rezoluției din data de_ ( f.1) - înscrisuri care au fost trimise prin poștă.
De asemenea, în data de_, s-a înregistrat la dosar din partea intimatei întâmpinare, trimisă prin fax, întâmpinare care a fost trimisă la dosar și prin poștă în data de_ și care a fost comunicată cu petenta pe fax, la data de_ ( f. 73).
Totodată, în data de_ s-a înregistrat la dosarul cauzei din partea
C.N.S.C. documentația care a stat la baza emiterii deciziei contestate ( totalizând 178 file).
Curtea în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 131 NCPC, constată că raportat la art. 21 din Constituția României, art. 283 din
O.U.G. nr. 34/2006 și art. 96 pct. 1 NCPC este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezenta cauză.
Reprezentantul petentei depune la dosarul cauzei răspuns la întâmpinarea și susține că, a dorit să-l comunice vineri_, pe fax cu intimata, dar nu s-a putut.
Reprezentanta intimatei solicită lăsarea cauzei la a doua strigare pentru lecturarea răspunsului la întâmpinare și depune la dosar note de ședință.
Curtea încuviințează solicitarea reprezentantei intimatei, sens în care s-a dispus lăsarea cauzei la a doua strigare și i s-a pus părții dosarul la dispoziție în vederea lecturării răspunsului la întâmpinare.
La apelul nominal făcut în cauză, la a doua strigare, a cauzei se prezintă pentru petentă, avocat Postelnicescu Alin și pentru intimată, consilier juridic Nechita N. M. .
Reprezentanții părților învederează instanței că nu mai au de formulat alte solicitării.
Curtea reținând că, nu mai sunt de formulat alte cereri și constatând că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară deschise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentanților părților pe fondul cauzei.
Reprezentantul petentei solicită admiterea plângerii, anularea actului autorității contractante și obligarea acestei să comunice răspunsul la solicitările formulate. Susține că, nici până în acest moment autoritatea contractantă nu și- a îndeplinit obligația prevăzută de art. 78 din O.U.G nr. 34/2006, de a răspunde în mod clar, complet și fără ambiguități la clarificările solicitate de către petentă, și că nici la acest moment nu se cunoaște ce tip de containere se folosesc în procedură, fiind vorba de niște containere care nu se folosesc în mod obișnuit.
Arată că, a solicitat în nenumărate rânduri clarificării intimatei, întrucât trebuie previzionate costurile, trebuie stabilit cât personal trebuie angajat pentru manevrarea lor, să le comunice cine este fabricantul lor, însă li-a trimis un set de fotografi cu mențiunea că nu li se poate da numele firmei pentru că este confidențial. Solicită admiterea plângerii, desființarea deciziei contestate și să se constate că autoritatea contractantă nu a răspuns solicitărilor petentei.
Reprezentanta intimatei solicită admiterea excepției lipsei de interes invocată prin notele de ședință depuse la prima strigare a cauzei. Susține că,
C.N.S.C. a respins solicitarea petentei S. F. U. SRL, constatând că intimata s-a conformat și a răspuns solicitărilor formulate de partea adversă în sensul că li s-au dat clarificările solicitate, li s-au dat toate datele, nu li s-a putut comunica numele firmei care confecționează pubelele pentru că firma era în licitație cu acele pubele, că a participat și S. F. U., că i s-au admis ofertele, dar nu a fost declarată câștigătoare.
Curtea în raport de susținerile orale ale reprezentantei intimatei, atrage atenția acesteia că, înainte de declararea deschiderii dezbaterilor pe fond, părțile au fost întrebate dacă mai au de formulat alte solicită, iar cu ocazia acordării cuvântului asupra fondului pune concluzii de admitere a excepției lipsei de interes, sens în care acordă cuvântul reprezentantului petentei asupra excepției lipsei de interes.
Reprezentantul petentei arată că parte pe care o reprezintă are calitate, întrucât decizia contestată este dată la contestația formulată de petentă.
Curtea respinge excepția lipsei de interes invocată prin notele de ședință depuse de către intimată, ca tardiv formulată, aceasta având posibilitatea să invoce excepția pe calea întâmpinării și nu în acest moment procesual.
Reprezentanta intimatei arată că susține aspectele invocate prin întâmpinarea formulată.
C U R T E A
Prin plângerea formulată petenta S. F. U. SRL a solicitat admiterea plângerii și în temeiul art.285 să se dispună anularea actului autorității contractante și obligarea autorității să comunice răspuns la clarificările solicitate.
În motivare se arată că societatea are calitatea de potențial participant in cadrul procedurii de achiziție publica având ca obiect" Delegarea prin concesiune a Serviciului P. de Salubrizare respectiv activitatea de precolectare, colectare si transport al deșeurilor municipale si managementul Stațiilor de Transfer si al Centrelor de Colectare din J. B. N. si in aceasta calitate a formulat contestația nr. 258 la data de 3 aprilie 2013 împotriva actului emis de autoritatea contractanta - actul nr. 1127 din 29 martie 2013 publicat in SEAP intitulat:" Clarificare nr. 27", prin care se respinge solicitarea noastră de a primi clarificări
cu privire la caracteristicile tehnice ale containerelor semiîngropate . Valoarea contractului de achiziție publica este de 220 milioane lei.
Consiliul National pentru Soluționarea Contestațiilor pronunța la data de
19 aprilie 2013 Decizia nr. 1388/C8/1295 prin care respinge contestația ca neîntemeiata. Anterior Consiliul National pentru Soluționarea Contestațiilor suspendase procedura de achiziție publica în temeiul art. 275A 1 din Ordonanța de Urgenta nr. 34/2006, la cererea noastră si tinand seama de împrejurarea ca la data de 9 aprilie 2013 fusese fixata data pentru continuarea procedurii.
Consiliul National pentru Soluționarea Contestațiilor a decis ca este neîntemeiata contestația noastră cu motivarea ca autoritatea contractanta prin clarificarea nr. 27 s-a conformat dispozițiilor art. 78 alin. 2 din Ordonanța de Urgenta a Guvernului nr. 34/2006 rapunzand in mod complet si fara ambiguități la solicitarea noastră si cu motivarea ca societatea noastră nu a arătat in concret care sunt elementele tehnice care nu au fost aduse la cunoștința de către autoritatea contractanta.
Soluția pronunțata de Consiliul National pentru Soluționarea contestațiilor vine in contradicție cu ceea ce aceeași entitate a decis la data de 27 februarie 2013 cand prin Decizia nr. 721/C11/261,282 a admis contestațiile formulate de S.C.". Satubris S.A " si S.C." Salubritate 2000 SA" cu privire la necesitatea comunicării unor clarificări legate de caracteristicile containerelor semiingropate.
Soluția pronunțata de Consiliul National pentru Soluționarea Contestațiilor la data de 19 aprilie 2013 ignora situația ca pana la acest moment nu s-a stabilit cine este furnizorul containerelor semiingropate, intrucat intr-o alta procedura de achiziție publica s-a admis contestația unuia din participanții la procedura organizata pentru achiziționarea containerelor, consecința fiind aceea ca pot fi containere de categorii diferite, cu sisteme de prindere diferita in funcție de producător, noi fiind în situația de a nu cunoaște cu ce fel de utilaje trebuie sa ofertam pentru serviciul de salubrizare.
Soluția Consiliului National pentru Soluționarea Contestațiilor este nelegala pentru ca retine ca societatea noastră nu a fost in măsura sa indice in concret care sunt acele elemente tehnice care nu au fost aduse fa cunoștința de către autoritatea contractanta. Nu noi suntem in situația de a indice elementele tehnice ci autoritatea contractanta. Autoritatea contractanta este obligata sa răspundă la solicitarea de clarificări, iar Consiliul National pentru Soluționarea Contestațiilor decide daca a rapsuns sau nu solicitării. Solicitarea noastră a fost clara si avea in vedere sistemul de prindere pentru containere, iar răspunsul trebuia sa vina din partea autorității contractante in mod clar fara ambiguități. Trimiterea unor planșe foto si refuzul de a permite vizionarea unui container nu poate fi apreciat ca o îndeplinire a obligațiilor legale impuse autorității contractante .
La data de 26 martie 2013 am solicitat clarificări de la autoritatea contractanta transmițând in scris aceasta solicitare sub nr. 229, solicitare înregistrata sub nr. 1197 la autoritatea contractanta. Anterior, la data de 5 martie 2013 autoritatea contractanta a transmis adresa nr. 1176 intitulata " Clarificare nr. 25 " si un set de fotografii pentru a prezenta modul in care sunt ridicate containerele semiingropate . Fata de răspunsul autorității contractante din 5 martie 2013 am considerat necesar sa ni se comunice detalii legate de modul de prindere a acestor containere, de producătorul acestora, de modul de așezare pe platforma vehiculului care le transporta si am solicitat o intalnire pentru a putea viziona aceste containere .
Răspunsul publicat Ia data de 29 martie 2013 a fost ca ni se transmit imagini suplimentare ca nu i se poate comunica numele producătorului acestor containere, din rațiuni de confidențialitate si ca o vizita la autoritatea
contractanta nu ar fi utila întrucât la acest moment nu au fost montate containerele semiingropate .
La data de 29 martie 2013, ca urmare a contestației formulate de unul din operatorii ofertanți, Consiliul National pentru Soluționarea Contestațiilor a dispus prin Decizia nr. 1087 /C11/877 anularea raportului procedurii nr. 2067 din 25 februarie 2013 si obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei con testatorului { este vorba despre procedura de atribuire a contractului având ca obiect " Achiziția de echipamente cu montaj si pubele pentru colectarea deșeurilor in J. B. N. - Cod CPV 34928480-6 si 44613800-8).
Daca pana la data de 29 martie 2013 autoritatea contractanta nu a fost in măsura sa furnizeze informații clare legate de caracteristicile tehnice ale containerelor, este evident ca nici dupa aceasta data, in condițiile in care nu s-a decis cine este furnizorul acestor containere nu pot fi furnizate informații relevante care sa permită operatorilor economici sa depună oferte conforme cu cerințele reale ale autorității contractante. Este evident ca nu se poate trece la evaluarea ofertelor pentru serviciul de colectare si transport al deșeurilor cata vreme nu se cunoaște ce fel de containere vor fi utilizate si deci nu se stie ce fel ce utilaje si ce forța de munca se pot folosi pentru manevrarea si transportul containerelor.
Desi CNSC a decis ca autoritatea contractanta sa comunice aceste informații, A.D.l. Deșeuri B. N. continua sa publice doar imagini cu containerele semiingropate, imagini ce nu pot suplini lipsa unor informații concrete legate de caracteristicile acestor containere.
Solicitarea societății de a i se permite prezenta la locul unde sunt amplasate aceste containere sau măcar de a ne fi comunicat numele producătorului era impusa de situația ca nu au fost comnicate datele tehnice ale acestor repere.
Nu societatea acționează cu rea credința in aceasta procedura ci, din păcate, autoritatea contractanta care nu comunica informațiile solicitate.
S-a susținut ca decizia CNSC prin care autoritatea contractante a fost obligata sa comunice date tehnice suplimentare legate de modul de prindere
/ridicare a containerelor semiingropate are autoritate de lucru judecat si ca nu s- ar mai putea reveni asupra celor dispuse. Același lucru susținem si noi numai ca autoritatea contractanta trebuie sa realizeze ca decizia anterioara a CNSC obliga pe aceasta si ca in prezenta contestație noi susținem ca autoritatea contractanta nu s-a conformat dispozițiilor deciziei CNSC desi am insistat asupra respectării acestei obligații.
Autoritatea contractanta confirma ca pentru manevrarea acestor containere este necesara achiziționarea unor autospeciale cu brat macara . Informații in sensul ca volumul containerului semiingropat este de 3m.c, ca suporta o greutate de 1900 Kg si ca pe capac se afla un inel din metal cu ajutorul căruia brațul macaralei va prinde si va ridica aceste containere nu sunt suficiente pentru ca un participant sa poată face o oferta cu luarea in calcul a tipului de autospeciala ce trebuie sa manevreze aceste containere, costul pentru o asemenea autospeciala, numărul angajaților ce trebuie sa deservească o autospeciala pentru aceasta activitate.
Chiar daca la depunerea ofertelor operatorul nu este obligat sa faca dovada ca a achiziționat autospeciale necesare executării contractului, ci doar sa faca dovada ca are capacitatea de a achiziționa asemenea vehicule, achiziționarea unor vehicule speciale in acest scop presupune o previzionare a costurilor, previzionare ce trebuie sa se regăsească si in oferta depusa. Inca o data autoritatea contractanta confirma susținerile noastre ca informațiile legate de containerele semiîngropate sunt absolut necesare in aceasta faza a procedurii.
Prin întâmpinarea formulată de A. | de D. | I. pentru | ||
G. | I. a D. M. în J. | B. | - N. | se solicită respingerea |
plângerii ca nefondate și pe cale de consecință menținerea Deciziei Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor nr. 1388 / C8 / 1295 /_ ca legală și întemeiată.
În motivare se arată în fapt, că prin plângerea formulată de S.C. F. U.
S.R.L. se solicită anularea Deciziei Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor nr. 1388 / C8 / 1295 /_, prin care a fost respinsă contestația depusă de S.C. F. U. S.R.L. Decizia atacată este în opinia noastră, temeinică și legală.
Apreciază că în mod corect, analizând actele dosarului și poziția exprimată de Autoritatea Contractantă prin Punctul de Vedere nr. 1136 /_ înaintat Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor s-a respins contestația depusă de S.C. F. U. S.R.L ca fiind nefondată.
Astfel Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor a reținut că răspunsul Autorității Contractante din Clarificarea nr. 27 respectă rigorile dispozițiilor art. 78 alin. (2) din O.U.G. nr. 34 / 2006, în forma în vigoare la data inițierii procedurii, potrivit cărora "autoritatea contractanta are obligația de a răspunde, în mod clar, complet și fără ambiguități, cât mai repede posibil, la orice clarificare solicitată, într-o perioada care nu trebuie să depășească, de regulă, 3 zile lucrătoare de la primirea unei astfel de solicitări din partea operatorului economic"
Pe de altă parte, S.C. F. U. S.R.L. nu arată în cuprinsul contestației care sunt acele elemente tehnice care nu au fost aduse la cunoștință de către Autoritatea Contractantă și a căror lipsă face imposibilă elaborarea unei oferte.
Referitor la sistemul de prindere a containerelor, Consiliul reține că Autoritatea Contractantă a făcut mențiuni în clarificările postate în SEAP ulterior deciziei Consiliului nr. 721 / Cil / 261 / 282 din_, astfel încât sunt nefondate cele susținute de contestatoare.
Reiterează faptul că Autoritatea Contractantă a răspuns solicitării de clarificări formulată de SC F. U. SRL comunicând toate informațiile de care aceasta dispunea.
Prin adresa nr. 229/_ înregistrată la ADI DEȘEURI BN cu nr. 1197/_ SC F. U. S.R.L P. a solicitat următoarea clarificare: "Având in vedere adresa nr. 1176/_ Clarificare nr. 25 respectiv răspunsul referitor la sistemul de prindere "sistemul de prindere este conform imaginilor de mal jos" șl având în vedere faptul că Imaginile prezentate de dumneavoastră sunt neclare șl Insuficiente pentru a aduce clarificări, vă rugăm să fixați o zi pentru vizionarea modulul de lucru al sistemului de colectare al containerelor semiînaropate șl să ne puneți la dispoziție datele de contact ale firmei producătoare a containerelor pentru a putea afla mal multe date tehnice necesare pentru echiparea autospecialelor ce vor deservi sistemul."
În urma solicitării de clarificare Autoritatea Contractantă a publicat prin Clarificarea nr. 27 următorul răspuns:"Pentru a răspunde solicitărilor de clarificare formulate de dumneavoastră vă transmitem atașat imagini suplimentare, mai clare, referitoare la sistemul de prindere a containerelor semiîngropate.
La această dată, nu sunt montate containere semiîngropate, motiv pentru care vizita în teren nu poate fi efectuată.
Referitor la sistemul de prindere a containerelor semiîngropate, consideră că Autoritatea Contractantă a pus la dispoziția operatorilor economici interesați suficiente informații pentru ca aceștia să-și poată realiza documentația pentru a putea participa la procedura de achiziții publice."
După cum se poate observa și în SEAP, Autoritatea Contractantă a publicat imagini suplimentare color cu privire la sistemul de prindere, din care rezultă clar că sistemul de prindere este cu inel de metal simplu care face posibilă ridicarea acestuia pentru golirea sacului de colectare.
Autoritatea Contractantă nu a putut comunica numele producătorului containerelor semi-îngropate deoarece acestea se achiziționează printr-o procedură de achiziție publică ("Achiziția de echipamente cu montaj și pubele pentru colectarea deșeurilor în județul B. N. ", număr anunț 1. /_ ) pentru care în momentul respectiv nu au fost finalizate toate etapele procedurale, iar Consiliul Județean nu a putut furniza informații, cu privire la producători, Autorității Contractante (ADI DEȘEURI BN). Contractul de achiziție pentru containere nefiind încheiat, containerele nu au fost furnizate, astfel că vizionarea modului de lucru nu era posibil.
Prin răspunsul formulat Autoritatea Contractată a răspuns solicitării de clarificare furnizând toate informațiile de care dispunea.
Consideră că răspunsul nostru la această solicitare de clarificare a fost corect fundamentat, iar informațiile cu privire la sistemul de prindere al containerelor semi-îngropate prezentate atât în Clarificarea nr. 25, cât și în Anexa la Clarificarea nr. 27, pe care le-a transmis, au fost suficiente pentru elaborarea unei oferte tehnice în cadrul procedurii. în plus, din formularea textului solicitării de clarificare transmise de contestatar rezultă și următoarea interpretare
"solicităm clarificări suplimentare deoarece imaginile prezentate de dumneavoastră sunt neclare". Din acest punct de vedere, prin transmiterea unei anexe (Anexa la Clarificarea nr. 27) cu un set foarte clar de fotografii, color, ce ilustrează sistemul de prindere al containerelor, precum și modul de operare al acestora, considerăm că am furnizat informațiile suplimentare solicitate de contestatar. Referitor la transmiterea datelor firmei ce produce acest tip containere, a apreciat această solicitare ca fiind irelevantă în contextul procedurii, având în vedere faptul că toate datele tehnice deținute de firma producătoare au fost comunicate prin intermediul Clarificării nr. 25. în plus, considerăm că furnizarea datelor unei companii prin intermediul unei platforme publice (SEAP) nu este rolul autorității contractante.
După cum Contestatarul declară în contestația formulată, cunoaștea faptul că procedura de achiziție pentru containerele semi-îngropate nu este finalizată și cu toate acestea prin solicitarea de clarificare a cerut vizionarea modului de lucru a sistemului pentru containerele semi-îngropate, deși știa foarte bine că acest lucru nu era posibil deoarece, procedura nefiind finalizată, containerele nu erau furnizate. în concluzie, indiferent de răspunsul pe care l-ar fi furnizat Autoritatea Contractantă potențialul ofertant ar fi contestat răspunsul deoarece nu era
posibilă vizionarea sistemului de lucru.
Având în vedere că, prin Clarificarea nr. 27 Autoritatea Contractantă a răspuns solicitării de clarificare furnizând informații de care dispunea și luând în considerare și informațiile furnizate prin Clarificarea 25, potențialii ofertanți au avut suficiente informații cu privire la specificațiile tehnice pentru containerele semi-îngropate și consideră că, în mod corect, contestația formulată a fost respinsa ca nefondata.
În ceea ce privește documentația de atribuire publicată, și luând în considerare și clarificările formulate, apreciează că Autoritatea Contractantă a oferit suficiente informații pentru ca potențialii ofertanți să poată elabora oferta.
Autoritatea Contractantă a publicat informații suplimentare cu privire la containerele semi-îngropate și sistemul de prindere, iar acestea sunt suficiente pentru elaborarea ofertei, având în vedere și cerințele din Documentația de atribuire, respectiv Caietul de sarcini publicate în SEAP.
Conform prevederilor Caietului de sarcini - Anexa 1, pagina 16, necesarul total estimat de utilaje pentru colectarea deșeurilor municipale din județ, pe care trebuie să-l asigure operatorul este de 35 autogunoiere compactoare de 10 mc, dintre care 22 fără braț macara și 13 cu braț macara.
Pentru operarea containerelor semi-îngropate operatorul ar trebui să furnizeze aproximativ 13 autogunoiere de 10 mc compactoare cu braț macara, și nu 35 cum afirmă contestatarul în contestația formulată. De asemenea, conform Caietului de sarcini și Răspunsului nr. 10 de la Clarificarea nr. 3 din cele 13 autogunoiere cu braț macara, doar 8 autogunoiere cu braț macara sunt pentru transportul deșeurilor generate de populație, iar 5 sunt estimate pentru sectorul de la agenții economici/instituții publice, unde conform Răspunului nr. 3 la Clarificarea 8
Operatorul poate propune soluții de precolectare și transport a deșeurilor generate de agenții economici, respectiv nu e obligatoriu ca sistemul de colectare pentru agenții economici/instituții publice să fie cu containere semi-îngropate. Menționează de asemenea că potrivit prevederilor caietului de sarcini necesarul de recipienți pentru agenții economici/instituții publice va fi asigurat de operatorul serviciului contra cost, pe bază de contract.
Conform răspunsului de la Clarificarea 25 prin care se comunică ofertanților caracteristicile tehnice pentru containerele semi-îngropate și imaginile suplimentare de la Clarificarea nr. 27 cu privire la sistemul de prindere și golire, potențialii ofertanți au avut suficiente informații pentru elaborarea ofertei. Din informațiile furnizate aceștia au cunoscut cel puțin următoarele ( a se vedea toate informațiile furnizate prin clarificările menționate):
Containerele semi-îngropate au în componență următoarele elemente: Container; Capac; Recipientul de colectare;
Containerele sunt fabricate în concordanță cu standardul EN 13071, părțile
1 si 2
Containerul va fi îngropat pe o adâncime de 1,75 m și suprateran va avea
înălțimea de 1,25 m
Grosime material de construcție: bază container de 12 mm și parte supraterană de 8,5 mm
Capacul containerului se închide etanș, îmbrăcând containerul pe 5 cm și este prevăzut cu elemente de siguranță împotriva căderii accidentale a copiilor în interiorul containerului
Capacul este prevăzut cu sistem de închidere, astfel încât să poată fi acționat exclusiv de către personal autorizat
Capacul este prevăzut cu un orificiu acoperit, care permite introducerea tipului de deșeuri pentru care este destinat containerul;
Capacul este inscripționat cu denumirea materialului care va fi colectat în container, astfel:
Specificații de performanță ăi condiții privind siguranța în exploatare - Recipientul de colectare este testat conform ISO 21898:
Containerul este prevăzut cu un recipient de colectare, realizat dintr-o singură bucată, fără părți detașabile;
Recipientul de colectare are un volum de 3 mc și poate suporta o încărcătura de 1900 kg
Recipientul de colectare asigură reținerea eventualelor lichide
Recipientul de colectare se golește în autogunoieră, cu ajutorul unui braț macara, montat pe aceasta
Capacul este prevăzut cu un inel din metal care face posibilă ridicarea acestuia pentru golirea sacului de colectare, utilizând un cârlig montat pe brațul macara
Sacul (recipientul de colectare) este prevăzut la bază cu un sistem de închidere-deschidere care face posibilă golirea sacului;
La aceeași pagină 16 din Anexa 1 la Caietul de sarcini, în paragraful următor, este prevăzut că Operatorul poate lua în calcul șl alte variante de autogunoiere compactoare (tipuri șl capacități), având obligația să dețină un număr suficient pentru a satisface necesitățile de frecvență/transport a tuturor deșeurilor generate.
Prevederea de mai sus a fost sesizată și de alți posibili ofertanți care au solicitat clarificări dacă pot veni cu alte tipuri de autogunoiere de alte capacități decât 10 mc, răspunsul oferit de autoritatea contractantă fiind afirmativ, cu condiția asigurării capacității totale minime solicitată prin caietul de sarcini ( a se vedea Răspunsul 1 din Clarificare 6, Răspunsul 2 din Clarificare nr. 7 și Răspunsul 1 din Clarificare 8).
Astfel ofertantul prin propunerea tehnică, și în funcție de soluția tehnică aleasă de acesta, putea propune un număr mai mic de autogunoiere cu braț macara, dacă optează pentru capacități mai mari, sau un număr mai mare dacă optează pentru o soluție de autogunoiere cu capacități mai mici, ținând cont de frecvența și necesarul de transport al acestor deșeuri.
Informații cu privire la operarea serviciului de colectare se regăsesc și în Manualele de operare anexe la caietul de sarcini. în urma solicitării de clarificări a unui potențial ofertant cu privire la personalul angajat, prin răspunsul nr.2 la Clarificarea nr. 8, Autoritatea contractantă a informat potențialii ofertanți că prin soluția tehnică aleasă de ofertant numărul de posturi/poziții necesar pentru desfășurarea activității poate fi modificat, dar pentru ca propunerea tehnică să fie conformă ofertanții vor trebui să propună minim 158 posturi/poziții.
în concluzie, prin Propunerea tehnică ofertantul era liber să propună ce soluții tehnice de colectare dorește și pe care le consideră eficiente și fezabile, astfel încât să asigure îndeplinirea cerințelor de realizare a serviciului prevăzute în caietul de sarcini. Autoritatea contractantă nu a îngrădit dreptul operatorului de a propune alte soluții, iar prin soluția de colectare pe care operatorul o adoptă acesta cunoaște resursele implicate și utilajele pe care le va folosi.
Menționează că elaborarea Propunerii Tehnice este strict responsabilitatea ofertantului, Autoritatea Contractantă furnizând acestora prin Documentația de atribuire publicată toate informațiile necesare elaborării acesteia, potențialul ofertant având obligația de a citi cu atenție documentația și clarificările comunicate de Autoritatea Contractantă.
Recurenta contestatoare precizează faptul că: "Este evident că nu se poate trece la evaluarea ofertelor pentru serviciul de colectare și transport al deșeurilor câtă vreme nu se cunoaște ce fel de containere vor fi utilizate și deci nu se știe ce fel de utilaje și forță de muncă se pot folosi pentru manevrarea și transportul containerelor."
Nu poate fi de acord cu acest punct de vedere, deoarece, în documentația de atribuire a contractului, în mod special în caietul de sarcini și anexele acestuia, sunt prezentate informațiile privind containerele utilizate, tipul de utilaje și necesarul de personal pentru manevrarea acestor containere (ex. Anexa 1 la Caietul de Sarcini -paginile 16, 9, 10; Anexa 2 la Caietul de Sarcini - art.16, art. 20, Răspuns la întrebarea nr. 7 din Clarificarea nr.20). în ceea ce privește
"transportul containerelor", nu pot fi furnizate astfel de informații deoarece containerele semi-îngropate nu vor fi transportate, conținutul acestora va fi descărcat în benele autogunoierelor compactoare cu care se va face colectarea.
Referitor la mijloacele de transport, utilajele, instalațiile, echipamentele tehnice de care dispune operatorul economic facem precizarea că existența acestora nu reprezintă criteriu de calificare, dar că în funcție de soluția tehnică
de colectare prevăzută de Ofertant în Propunerea tehnică, acesta are obligația de a prezenta o Declarație privind mijloacele de transport, utilajele, instalațiile, echipamentele tehnice de care dispune operatorul economic pentru îndeplinirea corespunzătoare a contractului, conform prevederilor Anexei 1 la Caietul de sarcini. Pentru mijloacele de transport ce nu sunt în proprietatea ofertantului se va prezenta antecontract de vânzare-cumpărare, contractul de închiriere în copie lizibilă cu mențiunea conform cu originalul și/sau declarațiile deținătorilor, în original, ca în perioada execuției contractului vor pune la dispoziția ofertantului respectivele utilaje și echipamente,conform prevederilor din caietul de sarcini.
Potrivit prevederilor documentației de atribuire, Autoritatea Contractantă nu a obligat potențialii ofertanți să realizeze achiziționarea acestor autogunoiere cu braț macara la momentul depunerii ofertei, și considerăm că în momentul în care va trebui să asigure aceste autogunoiere ofertantul va cunoaște exact tipul de containere semi-îngropate utilizate și sistemul de prindere. După cum s-a menționat și în răspunsul la întrebarea nr. 2 din clarificarea nr. 23 publicată pe SEAP la data de_, la momentul semnării contractului precum și la emiterea ordinului de începere se va ține cont de disponibilitatea (stadiul achiziționării) infrastructurii. în concluzie, chiar dacă licitația privind achiziția de echipamente cu montaj și pubele pentru colectarea deșeurilor din județul BN din data de_ s-a suspendat, nu a compromis sub nici o formă licitația de colectare, cel mult ordinul de începere al activității operatorului de colectare desemnat câștigător ar fi emis fie la data recepționării în totalitate a infrastructurii fie la o dată convenită de comun acord cu respectivul operator. Anunțul procedurii a fost publicat în SEAP la_, ultimul termen de depunere a ofertelor, fiind_, astfel că potențialii ofertanți au dispus de timp suficient pentru elaborarea ofertelor.
Având în vedere că:
Prin Clarificările publicate, Autoritatea Contractantă a oferit suficiente informații tehnice cu privire la containerele semi-îngropate (capacitate 3 mc; sarcină maximă 1900 kg; sistem de prindere - inel din metal montat pe capac și cârlig montat pe brațul macara al autogunoierelor compactoare), și numărul de autogunoiere cu braț macara necesare (8 autogunoiere de 10 mc sau un număr de autogunoiere care să acopere capacitatea minimă solicitată de 80 mc)
Prin Documentația de atribuire publicată, Autoritatea Contractantă a furnizat toate informațiile necesare elaborării ofertei de către potențialii ofertanți (cantități, frecvențe, capacități autogunoiere, personal minim necesar, echipamente, cerințe de operare etc.)
Prin Propunerea Tehnică ofertanții pot să propună soluția de colectare pe care acesteia o consideră cea mai eficientă și fezabilă, astfel încât să asigure îndeplinirea cerințelor de realizare a serviciului prevăzute în caietul de sarcini. Ofertanții propunând soluție tehnică proprie de colectare, cunosc resursele implicate în realizarea serviciilor
Prin cerințele din caietul de sarcini Autoritatea Contractantă nu a impus ca mijloacele de transport să fie achiziționate la momentul deschiderii ofertelor solicitând doar o declarație ofertanților și documente justificative care să demonstreze că în momentul în care va începe operarea, Operatorul va dispune de mașinile de transport, utilajele și echipamentele prevăzute în propunerea tehnică a acestuia.
Prin notele de ședință formulate de A. de dezvoltare intercomunitară pentru G. I. a D. M. în J. B. - N. se invocă excepția lipsei de interes a contestatoarei, respectiv că interesul acesteia nu mai este actual având în vedere următoarea situație de fapt: Dovada depunerii ofertei SC F. U. SRL în asociere cu SC SALUBRIS SA la data de_ este făcută prin copii după:
procesul verbal de depunere a ofertelor nr. 1306/_
scrisoare de inaintare nr. 363/_ înregistrata la ADI Deșeuri BN sub nr. 1312/_ ora 10:59
procesul verbal de deschidere a ofertelor nr. 1313/_
scrisoare de garanție nr. 0096404/_ emisa de Cert Asig,
din care rezulta ca SC F. U. SRL si-a însușit conținutul documentelor de atribuire pentru a participa la licitația pentru atribuirea contractului:
Delegarea prin Concesionare a Serviciului P. de Salubrizare respectiv activitatea de precoiectare, colectare si transport al deșeurilor municipale si managementul Stațiilor de Transfer si al Centrelor de Colectare, din J. B. - N. Cod CPV :_ __ _ 2000-9.
Se invocăm excepția lipsei de interes a contestatoarei, respectiv faptul că interesul acesteia nu mai este actual având In vedere următoarea situație de fapt:
Decizia CNSC nr. 1388/C8/1295/_, prin care se respinge contestația nr. 258/_ depusă de SC F. U. SRL ca fiind nefondată și dispune continuarea procedurii de achiziție publică. Autoritatea contractantă a pus în aplicare decizia sus menționată și a comunicat continuarea procedurii prin "Clarificare nr. 30" cu număr de înregistrare nr. 1213/_, publicată pe SEAP. în această adresa este stipulat și termenul limită de depunere a ofertelor și data ședinței de deschidere a ofertelor respectiv_ .
SC F. U. SRL depune Plângerea nr. 337/_ împotriva deciziei CNSC nr. 1388/C8/1295/_ la Curtea de Apel Cluj.
în data de_ s-a publicat pe SEAP "Clarificare nr. 31" reprezentând Declarația de participare a ofertanților.
în data de_ s-a întocmit Raportul procedurii nr. 1390/_ și s-a comunicat rezultatul procedurii tuturor ofertanților participanți la licitație, inclusiv contestatoarei, prin adresa nr. 1396/_
în data de_ SC F. U. SRL a depus o altă contestație împotriva Raportului procedurii întocmit la data de _
în data de_, am luat la cunoștință Decizia CNSC nr. 2664/238C_
/2770/2781, care dispune "reluarea proceduri de achiziție publică de la etapa de evaluare a ofertelor, procedura de atribuire urmând a fi continuată"
în data de_ membrii comisiei se întrunesc pentru a pune în aplicare decizia CNSC nr. 2664/238C_ /2770/2781
în data de_ s-a întocmit Raportul procedurii nr. 1563/_ și s-a comunicat rezultatul procedurii tuturor ofertanților participanți la licitație, inclusiv contestatoarei, prin adresa nr. 1565/_
în data de_ SC F. U. SRL depune contestație la CNSC sub nr. 587/_, înregistrată la A. de D. I. pentru G. I. a
D. M. în J. B. - N. sub nr. 1584/_, atacând și de această dată rezultatul procedurii, în prezent contestația aflându-se pe rol la CNSC.
Analizând plângerea formulată în raport de dispozițiile OUG nr.34/2006, Curtea reține următoarele
:
CNSC prin decizia nr.1388/C8/1295/_ a respins ca nefondată contestația formulată de S.C. F. U. SRL promovată de aceasta împotriva actului nr.1127/_ publicat în SEAP sub denumirea "Clarificare nr.27"; emis de ADI Deseuri B. -N. în calitate de autoritate contractantă în cadrul procedurii de licitație deschisă organizată în vederea atribuirii contractului de concesionare servicii având ca obiect delegarea prin concesiune a serviciul public de salubrizare respectiv activitatea de precolectare, colectare și transport al deșeurilor municipale și managementul Stațiilor de transfer și al Centrelor de colectare din județul B. -N. .
Consiliul a reținut în soluționarea acestei contestații că actul contestat al autorității respectă exigențele instituite de art.78 alin.2 din OUG nr.34/2006 raportat la împrejurarea că în cuprinsul contestației nu au fost evidențiate elementele tehnice care nu au fost aduse la cunoștință și a căror lipsă împiedică operatorul economic să elaboreze o ofertă .
Dispozițiile art.78 alin.2 din OUG nr.34/2006 statuează în sensul în care autoritatea contractantă are obligația de a răspunde în mod clar complet și fără ambiguități, cât mai repede posibil la orice clarificare solicitată într-o perioadă care nu trebuie să depășească de regulă 3 zile lucrătoare de la primirea unei astfel de solicitări din partea operatorilor economici.
Interpretarea prevederilor legale enunțate relevă existența unei obligații în sarcina autorității contractante de a oferi clarificările solicitate în termenul prevăzut de lege însă conținutul clarificărilor trebuie raportat la solicitarea de clarificări .
Limita clarificărilor oferite trebuie analizată și prin raportare la textele legale pentru a nu se ajunge în situația în care urmarea oferirii clarificărilor solicitate să devină ineficiente principiile instituite de OUG nr.34/2006 respectiv evidențierea unor specificații tehnice atât de detaliate și stricte încât ar conduce la concluzia că acestea pot fi oferite de către un singur producător fiind încălcate astfel prevederile art.38 din OUG nr.34/2006 .
Aserțiunile petentei referitoare la nelegalitatea deciziei CNSC prin raportare la statuările acesteia cu privire la împrejurarea că petenta a fost cea care nu a fost în măsură să indice elementele tehnice asupra cărora dorește clarificări nu pot fi primite având în vedere cele evidențiate de către petentă în cuprinsul contestației în baza căreia a fost investit Consiliul.
Petenta evidențiază că prin solicitarea de clarificări transmisă sub nr.229 la 26 martie 2013 a solicitat anumite detalii tehnice cu privire la obiectul procedurii astfel că a fost remis răspunsul de clarificări nr.25 iar ulterior a fost emisă un nou răspuns respectiv clarificarea nr.27 urmare a acestei solicitări de clarificări.
Petenta a solicitat date cu privire la sistemul de prindere având în vedere imposibilitatea identificării acestuia în raport de imagini și s-a solicitat fixarea unei zile pentru vizionarea modului de lucru a sistemului de colectare precum și datele de contact ale firmei producătoare a containerelor pentru identificarea datelor tehnice necesare pentru echiparea autospecialelor ce vor deservi sistemul. Răspunsul autorității contractante a fost unul care corespundea exigențelor instituite de OUG nr.34/2006 cu privire la datele ce pot fi comunicate fără ca
prin acestea să se ajungă la încălcarea prevederilor art.38 din OUG nr.34/2006.
Autoritatea contractantă a răspuns cu respectarea exigențelor instituite de art.78 iar expedierea imaginilor suplimentare pentru evidențierea elementelor ce au făcut obiectul cererii de clarificări apare ca încadrându-se în limitele investirii. Considerentele evidențiate au relevat că plângerea formulată este neîntemeiată și în consecință în aplicarea dispozițiilor legale enunțate anterior
urmează a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge plângerea formulată de petenta S. F. U. SRL cu sediul în Ploiești str. N. B. nr.158, jud. Argeș înmatriculat la Registrul Comerțului Argeș sub nr.JO_, Cod unic de înregistrare RO 15343880
împotriva deciziei nr. 1388/C8/1295/_ pronunțată în dosarul nr.2285/2013 al CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU SOLUȚIONAREA CONT.
AȚIILOR cu sediul în București str. Stravopoleos nr.6, sector 3, CP030084, CIF 20329980 tel.+402131041 fax.+40213104642, www.cnsc.ro pe care o menține în întregime.
Decizia este definitivă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | ||||
A. M. ION | A. | M. | C. | M. | S. |
GREFIER
V. D.
Red.A.M.C./S.M.D.
2 ex./_