Sentința civilă nr. 2262/2013. Contencios. Litigiu achiziții publice
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA C I V I L Ă Nr. 2262/2013
Ședința publică din data de 29 noiembrie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE A. P. M. GREFIER ANA-C. A.
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii în cauza în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta S.C. O. & CO SA, în contradictoriu cu pârâta C. M. DE C. - prin primar, având ca obiect litigiu privind achizițiile publice - pretenții.
Prezenta cauză s-a dezbătut în ședința publică din 15 noiembrie 2013, susținerile părților prezente fiind consemnate în încheierea din aceeași ședință, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Pronunțarea hotărârii a fost amânată inițial la data de_, pentru depunerea de concluzii scrise, iar ulterior, din lipsă de timp pentru deliberare, pronunțarea a fost amânată la data de_ .
T R I B U N A L U L
Deliberând, constată:
Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanta S.C. O. & CO SA, în contradictoriu cu pârâta C. M. DE C. - prin primar, a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 344.424,76 lei, cu titlu de preț neachitat, precum și la dobânda comercială calculată de la scadența datoriei și până la încasare, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, s-a arătat că în baza contractului de antrepriza in instalații nr. 10/1993 si a anexelor la acest contract, in perioada 1994-2007 a executat lucrări de proiectare si executare a rețelei de gaze naturale pentru C. M. de C., executându-se diferite stații si faze de lucrări in funcție de finanțările (resursele financiare) asigurate de către parata.
In anul 2007 a executat lucrări de instalații in valoare de 344.424,76 lei, conform facturii nr. 9330399/_, întocmită in baza situațiilor de lucrări si a devizelor acceptate la plata de către parata.
In baza dispozițiilor O.U.G nr. 34/2006 raporturile contractuale dintre părți pentru anul 2007 pot fi calificate ca raporturi contractuale de achiziție publica, fiind vorba despre execuția unor lucrări de transport gaz (lucrări de geniu civil).
Deși lucrările au fost terminate si au corespuns condițiilor de calitate si cantitate comandate, parata nu a achitat prețul lucrărilor executate din lipsa fondurilor financiare, așa cum rezultă din adresa nr. 474/_ . Cap. V ipoteza 6 din contractul părților obliga pe pârâtă să efectueze plata lucrărilor executate în termen de 6 zile de la primirea facturilor si a situațiilor de lucrări.
Obligațiilor contractuale menționate mai sus, le corespund următoarele dispoziții legale: art. 1482 C. civ., după recepția lucrărilor, beneficiarul are obligația de a plați prețul lucrărilor executate de către antreprenor; art. 1084 C. civ. obliga pe beneficiar la plata daunelor-interese pentru prejudiciul produs creditorului.
Pârâta datorează și dobânda comercială în baza art. 43 C. com., care in materie comerciala este la nivelul dobânzii de referința stabilita de Banca Naționala a României.
In drept, s-au invocat disp. art. 1482 si 1084 C. civ., art. 286 si 287 din O.U.G. nr. 34/2006.
Pârâta C. M. de C. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Totodată, s-a invocat și excepția lipsei calității procesuale pasive a Comunei M. de C. .
Calitatea procesuală pasivă reprezintă o condiție esențială ca pârâtul să poată fi obligat să răspundă față de pretențiile invocate de reclamant împotriva sa.
În speță, reclamanta-creditoare își justifică pretențiile pe contractul de antrepriză în instalații nr. 10/1993 și a anexelor la acest contract în baza cărora pretinde că a executat lucrări de instalații pentru comună în cursul anului 2007.
Ab initio, menționează că părțile contractului sunt reclamanta și un "Comitet sătesc din localitatea M. de C. ", după cum rezultă din convenția invocată.
Nici un reprezentant legal al unității administrativ teritoriale nu a semnat contractul în cauză, astfel că noi nu putem fi chemați în proces în calitate de pârâți.
În condițiile în care invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a comunei, sarcina justificării acestei calități procesuale aparține reclamantei, care poate dovedi calitatea noastră de debitoare numai și numai prin depunerea originalului contractului nr. 10/1993 (depus în copie la dosar), act pe care reprezentanții comunei nu l-au semnat și ca atare nu este înregistrat în evidențele specifice ale comunei.
Cu privire la contractul nr. 10/1993 se arată că acesta a privit lucrări de distribuție interioară în cele trei sate componente ale comunei a fost încheiat de un comitet sătesc și nu privea rețeaua de distribuție între sate (magistrala), aceasta din urmă fiind lucrarea pretins executată de creditoare.
Contractul nr. 10/1993 depus la dosar este incomplet, după cum se poate observa neexistând continuitate între frazele de sfârșit de pagină și cele paginii următoare. Probabil că au fost scoase tocmai acele pagini care aplicabilitatea în speță a contractului;
După cum rezultă din actul adițional nr. 10/2008, acesta modifică prevederile nr. 10/1993. Având în vedere faptul că actul Inițial nu are aplicabilitate în indubitabil că nici actul modificator nu poate sta la baza acțiunii introductive;
Actul adițional a fost încheiat în anul 2008, în timp ce lucrările pretins executate au avut loc în anul 2007. Este extrem de clar că actul adițional nu putea avea în vedere niște lucrări deja executate.
Pentru lucrările pretins executate nu s-a urmat nici o procedură din cele prevăzute de legislația privind achizițiile publice, fiind de notorietate faptul că în lipsa acestor proceduri nici un contract nu poate fi încheiat și deci nici o lucrare nu poate executată.
Dacă se pretinde că pârâta, comuna M. de C. are calitate procesuală pasivă, cu motivarea că ar fi semnat contractul invocat în cauză, menționează că acest contract poate fi caracterizat numai ca un contract de achiziție publică, deoarece pi sale sunt o autoritate contractantă (comuna) și un operator economic, după cu claritate este definit la art. 3, lit. f din O.U.G. nr. 34/2006.
În conformitate cu art. 3, lit. f și 31 din aceeași ordonanță, contractul de achiziție publică este obligatoriu a se încheia în scris între părți (text special, derogate dispozițiile Codului comercial) și poate fi încheiat pentru contractarea de lucrări de furnizări sau de servicii.
Articolul 4 și anexa 1 la ordonanța în cauză detaliază contractele de făcând mențiunea la codul 45.21 din anexă, categoria "Lucrări de construcții lucrări de geniu civil"; că lucrările (conductele) de transport petrol, gaze și lucrări publice, obiect al contractelor de achiziție publică.
Se menționează că astfel de lucrări se plătesc din fonduri publice (art. 3, lit. 1 din O.U.G. nr. 34/2006) cu sume alocate din bugetele prevăzute la art. 1, alin. 2 din Legea nr. 500/2002, modificată și că și că se contractează prin licitații ori alte proceduri de atribuire prevăzute de aceeași ordonanță.
Având în vedere că lucrările pretins executate de către reclamantă s-au desfășurat fără respectarea condițiilor procedurale imperativ prevăzute de legislația achizițiilor publice, subscrisa în calitate de autoritate contractantă nu poate fi obligată să plătească de la buget sumele invocate prin acțiunea introductivă.
Se mai arată faptul că creditoarea a încercat și executarea prin DGFP BN, punctul de vedere pe care l-a prezentat organului fiscal este anexat la prezenta și î-l menține în întregime.
Cererea reclamantei este netemeinică și sub aspectul lucrărilor pretins executate și a cuantumului sumelor solicitate.
Se menționează încă o dată că nici un reprezentant legal al comunei M. de C. nu a semnat contractul invocat de reclamantă. Mandatarului reclamantei i s-a înmânat un act
"confecționat", acesta fiind motivul pentru care solicită să se dispună ca societatea reclamantă să depună la dosar originalul contractului.
Este real că reclamanta, la cererea unui comitet sătesc, a executat unele lucrări legate de introducerea gazului metan în comună, respectiv la cetățenii comunei, nici într-un caz la Primărie.
Lucrările cu adevărat executate de creditoare sunt cele de distribuție interioară, respectiv de introducere a gazului metan în gospodăriile cetățenilor comunei, aceste lucrări fiind achitate de beneficiari.
Dacă acțiunea reclamantului are în vedere lucrările de executare a întregii rețele stradale și a celorlalte lucrări de aducțiune (magistrala), menționăm că cea mai mare parte din acestea au fost plătite de aceeași beneficiari, astfel că o plată dublă nu este de conceput.
Pârâta comuna M. de C., nu are alocate fonduri bugetare pentru plățile pretinse și nici dacă ar avea astfel de fonduri nu ar putea face plăți deoarece nu a comandat lucrările, nu știa în ce constau aceste lucrări și nici dacă lucrările s-au efectuat cu adevărat și dacă s-au executate lucrări nu se cunoaște valoarea reală a acestora.
Prin notele de ședință depuse la dosar ulterior efectuării expertizei încuviințată în cauză (f. 180), reclamanta și-a precizat cererea de chemare în judecată, majorându-și pretențiile la suma de 666.923 lei cu titlu de preț restant, plus dobânda legală, sumă al cărei calcul este prezentat de reclamantă după cum urmează: 344.424 lei preț facturat inițial conform situațiilor de lucrări acceptate de către beneficiara pârâtă și cuprinse în cererea introductivă; 82.055 lei valoarea lucrărilor neexecutate sau executate necorespunzător parametrilor tehnici din proiect, conform constatărilor expertului tehnic, sumă ce prin urmare se scade din prețul inițial; 132.809 lei preț parțial plătit de beneficiara pârâtă, ce se scade de asemenea din prețul inițial, suma de 537.363 lei (433.357 lei preț lucrări plus TVA de 24%) ce reprezintă valoarea rețelei de gaz în lungime de 3.320,92 ml ce nu a fost cuprinsă în situația de lucrări și nu a fost facturată în anul 2007, conform constatărilor expertului tehnic, sumă cu care înțelege reclamanta a-și majora pretențiile față de cererea introductivă.
Față de conținutul notelor de ședință formulate de reclamantă, pârâta C. M. de C. a depus la dosar "completare la întâmpinare";, prin care, în prealabil prezentării apărărilor vizând fondul cauzei, solicită a se constata că a intervenit decăderea reclamantei din dreptul de a-și modifica acțiunea potrivit cu prevederile art. 132 alin. 1 C.pr.civ., conform cărora modificarea acțiunii introductive se poate face până la prima zi de înfățișare.
În motivare, susține că prin precizarea depusă de către reclamantă nu se încadrează în dispozițiile art. 132 alin. 2 C.pr.civ., aceasta nereprezentând o majorare sau o micșorare a pretențiilor inițiale. Cele două tipuri de pretenții au izvor juridic diferit, deoarece dacă pentru instalația de gaz în lungime de 139,08 ml avem o factură emisă, pentru diferența în lungime de 3.320,92 ml, aceasta nu este cuprinsă în actele depuse în sprijinirea acțiunii introductive inițiale. Reclamanta ar fi putut cunoaște încă de la început că există o eventuală diferență de rețea nefacturată și ar fi trebuit să o includă în pretențiile inițiale cu respectarea termenelor procedurale.
În aceste condiții se impune disjungerea modificării de acțiune privind suma de 537.363 lei.
Având în vedere faptul că este indiscutabil că eventualele lucrări de execuție rețele de distribuție gaze naturale nu pot face decât obiectul unui contract de achiziție publică, precum și față de prevederile art. 28717 din O.U.G. nr. 34/2006 care arată că dispozițiile ordonanței se completează cu cele ale Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, invocăm excepția inadmisibilității modificării de acțiune pentru neîndeplinirea procedurii prealabile.
Astfel, conform prevederilor legii contenciosului administrativ reclamanta trebuia să se adreseze autorității contractante pentru recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate, și numai în cazul respingerii cererii sau expirării termenului legal de soluționare se putea adresa instanței de judecată.
Se mai arată faptul că nu poate funcționa ca substitut al procedurii prealabile existența dosarului nr._, deoarece acesta a privit exclusiv acțiunea introductivă inițială, rețeaua în lungime de 139,08 ml și factura în sumă de 344.424 lei. Existența acestui dosar a fost invocată de instanța de judecată ca rațiune în respingere a excepției inadmisibilității acțiunii introductive inițiale, dar, după cum am arătat, în ceea ce privește modificarea de acțiune acest argument nu mai subzistă, deoarece subscrisei pentru prima dată ni s-au comunicat pretențiile reclamantei în legătură cu rețeaua de gaze în lungime de 3.320,92 ml cu prilejul notelor de ședință depuse pentru termenul de judecată din data de_ .
Indiferent de temeiul juridic al modificării de acțiune, dreptul material la acțiune al reclamantei este prescris, fiind împlinit termenul general de prescripție extinctivă de 3 ani de zile.
După cum rezultă din raportul de expertiză depus la dosar vechimea lucrărilor este aproximativ martie 2007, în timp ce sumele aferente pretinselor lucrări s-au cerut în luna mai 2013, deci după șase ani de zile.
Pe fondul cauzei, față de pretențiile reclamantei care vizează rețeaua în lungime de 139,08 ml, din expertiza depusă la dosar rezultă o valoare totală a lucrărilor de 262.370 lei (tva, profit, și actualizare incluse).
Din această sumă s-a achitat în timpul litigiului, prin procedura arieratelor fiscale, suma de 132.809 lei, rămânând așadar un rest maxim de plată de 129.561 lei.
Un alt aspect care reiese indiscutabil din raportul de expertiză întocmit în cauză este faptul că lucrarea nu este executată integral, nu respectă standardele de calitate, nu poate fi pusă în funcțiune deoarece nu s-au respectat normele tehnice, nu există proiect tehnic de execuție, iar costurile aferente acestor neconformități nu pot fi stabilite la acest moment.
În aceste condiții, cu privire la restul de sumă, invocă excepția de neexecutare a contractului.
Presupusul contract de achiziție publică (a căruia validitate o contestă în continuare) are un caracter sinalagmatic prestațiile părțile trebuind să fie reciproce, simultane și conforme.
În cauză sunt îndeplinite condițiile cerute de doctrina judiciară pentru ca această excepție să opereze. Astfel obligațiile reciproce ale părților au temeiul în același contract, există o neexecutare suficient de importantă din partea reclamantei (executare defectuoasă și imposibilitatea de punere în funcțiune a lucrării).
Potrivit aceleiași doctrine judiciare, în prezența invocării de către pârât a excepției de neexecutare a contractului instanța de judecată poate fie să respingă acțiunea introductivă, fie să oblige pe reclamant la executarea propriei prestații.
Pârâta este de acord cu oricare din aceste ipoteze, ba mai mult preferând în interesul comunității ca reclamanta să își execute prestația în conformitate cu standardele și normele tehnice în vigoare astfel încât să putem pune în funcțiune rețeaua de distribuție gaze naturale, urmând ca noi să achităm sumele restante potrivit expertizei depuse la dosar.
O a treia ipoteză ar însemna ca pârâta să cheltuiască importante sume de bani pentru achitarea unei lucrări neconformă cantitativ, calitativ și tehnic fără a avea absolut nici o posibilitate de a o pune în funcțiune și a beneficia de ea, în timp ce reclamanta care a executat de prost și incomplet lucrările să fie plătită pentru serviciile (sau mai degrabă deserviciile) sale.
Față de pretențiile reclamantei care vizează rețeaua în lungime de 3.320,92 ml ml, din expertiza depusă la dosar rezultă o valoare totală a lucrărilor de 515.695 lei (tva, profit, și actualizare incluse).
După cum în mod expres a indicat expertul, pârâta a refuzat ca acesta să măsoare această parte a rețelei, deoarece aceasta a fost facturată și achitată cu altă ocazie.
Astfel, reclamanta a evaluat lucrările efectuate la suma totală de 450.000 lei, emițând în acest sens facturile fiscale nr. 9330335/_ (350.000 lei) și nr. 9330348/_ (100.000 lei), sumele fiind achitate cu O.P. nr. 1036/_ și respectiv O.P. 1091/_, după cum rezultă și din extrasele de cont anexate.
În aceste condiții pretenția reclamantei din modificarea de acțiune este profund neîntemeiată, lucrările fiind achitate de către subscrisa în conformitate cu actele emise chiar de către reclamantă.
Un ultim aspect pe care este acela că la data de_, conform unei situații emise chiar de către reclamantă, aceasta mai avea de executat la comuna M. de C. lucrări în valoare de
644.528 lei. Cu toate acestea, în anul 2006 și 2007, reclamanta a facturat lucrări în sumă de 794.424 lei (cu 150.000 de lei mai mult), din care pârâta a achitat suma totală de 582.809 lei.
Față de aceste aspecte este evident că lucrările pretins executate de reclamantă sunt mult supraevaluate și că față de situația indicată de reclamantă la data de_ pârâta ar mai avea de achitat doar suma de 61.719 lei (care și aceasta nu se impune a fi achitată ca urmare a excepției de neexecutare a contractului).
Este clar că reclamanta încercă de fapt, sub adăpostul prevederilor protectoare ale Legii nr. 85/2006, să își rezolve incapacitatea de plată prin supraevaluarea și taxarea dublă a lucrărilor executate în mod necorespunzător.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Instanța a procedat la soluționarea cu prioritate, conform prevederilor art. 137 C.pr.civ., a
excepțiilor peremptorii
invocate în cauză, după cum urmează:
În ședința publică din_, tribunalul a respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtă, iar în ședința publică din data de_, a fost de asemenea respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Comunei M. de C. , pentru considerentele consemnate în încheierile de ședință de la acea dată și la care tribunalul înțelege a face trimitere.
Totodată, în ceea ce privește precizarea de acțiune vizând majorarea cuantumului pretențiilor reclamantei, formulată de către administratorul judiciar al reclamantei (societate comercială față de care s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței prin încheierea nr. 602/_ pronunțată de Tribunalul B. -Năsăud în dosar nr._ ) în cuprinsul notelor de ședință depuse la dosar pentru termenul din_ (f. 179, 180 dosar), instanța, pentru considerentele menționate în încheierea de ședință din_, a admis cererea pârâtei de constatare a decăderii reclamantei din dreptul de a-și modifica cererea de chemare în judecată, apreciind că în cauză sunt incidente prevederile art. 132 C.pr.civ., cu consecința constatării că obiectul prezentului dosar se limitează la pretențiile formulate de reclamantă prin cererea introductivă (în sumă de 344.424,76 lei), în aceste
limite urmând a fi an aliz ată în fapt și în dr ept ce r erea de ch emare în judecată și, în mod corel ativ, a
apărărilor formulate d e p ârâtă.
Examinând pe fond cauza,
tribunalul reține în fapt că la data de_, între reclamanta SC
O. SA B., în calitate de executant, pe de o parte, și Comitetul sătesc din C. M. de C. în calitate de beneficiar, pe de altă parte (cu privire la calitatea acestei entități și la legitimarea Comunei M. de C. de a sta în judecată în calitate de beneficiar al contractului dedus judecății instanța a conchis în cadrul considerentelor care au fundamentat soluția respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive, considerente ce se regăsesc în încheierea de ședință din_ ), s-a încheiat contractul nr. 10/_ având ca obiect proiectarea și executarea rețelei de distribuție gaze naturale, branșamente și instalații interioare gaze în localitatea M. de C., cu menționarea faptului că, în concret, obiectul contractului este reprezentat de rețeaua de distribuție ce face se întinde de la punctul de ieșire din stația de reglare-măsurare (SRM) până la finalurile ramificațiilor stradale, branșamente și instalații interioare de gaze naturale (contractul a fost depus în fotocopie la filele 4-7 dosar și în original la filele 66-69).
În ceea ce privește valoarea lucrărilor, din conținutul cap. III din contract rezultă că aceasta nu a fost estimată în cuprinsul acestuia, nefiind completate câmpurile menționate în acest sens cu privire la costurile estimative ale rețelei de distribuție, branșamente, instalații, proiect branșamente și instalații interioare, realizându-se doar o mențiune olografă a faptului că valoarea estimativă este stabilită "conform protocolului anexat prezentului contract";, protocol încheiat în aceeași dată și depus la fila 70 din dosarul cauzei. Prevederile acestui protocol atestă convenția părților în sensul că
"producția se va stabili de comun acord beneficiar-executant pentru stadiile fizice realizate lunar după care se vor întocmi situațiile de lucrări conform documentației economice";, făcându-se trimitere la HG nr. 449/1990 reactualizată.
Totodată, conform notei inserate la același cap. III din contract, valoarea lucrărilor pentru branșamente este stabilită în funcție de distanța de la rețeaua de distribuție până la limita de proprietate, iar a instalației interioare în funcție de numărul de focuri aprobat și lungimea conductei, cheltuieli ce urmau a fi suportate separat de fiecare proprietar, în funcție de situația reală din teren.
În ceea ce privește decontarea lucrărilor, în cap. VI din contract, ultima liniuță, se prevede că aceasta "se va face lunar conform situațiilor de lucrări întocmite de executant și acceptate de beneficiar";.
Nu a fost stabilit în cuprinsul contractului un termen cert în care reclamanta urma a finaliza lucrările contractante, prevăzându-se la cap. VI - alte clauze - faptul că "lucrarea se finalizează numai în cazul în care beneficiarul are posibilități de plată";, iar în cap. V - obligațiile beneficiarului - liniuța 8 că "în cazul în care beneficiarul nu mai are posibilități de plată pentru continuarea lucrărilor la acest obiectiv, va întocmi situații de lucrări definitive pentru stadiile fizice executate, urmând ca beneficiarul să facă decontul la zi și cele necesare conservării lucrărilor pe perioada sistării";.
Ulterior, au fost încheiate o serie de acte adiționale la contract, prin care s-a convenit asupra amânării execuției obiectivului, a termenelor de finalizare și de predare, execuția și terminarea lucrărilor urmând a fi stabilită în funcție de resursele financiare ale investitorului, ultimul act
adițional încheiat, conform dovezilor depuse la dosar, fiind cel înregistrat sub nr. 10 din 2008 (f. 10 dosar) și în cuprinsul căruia se menționează la pct. 3 - clauze speciale - că restul de executat la_ conform ofertă octombrie 2004 este de 507.749 RON.
În ceea ce privește calificarea juridică a contractului dedus judecății, având în vedere specificul obligațiilor asumate prin contractul nr. 10/1993, iar ulterior prin actele adiționale, precum și calitatea părților contractante, tribunalul constată că, aplicând criteriile menționate, raporturile contractuale ce s-au născut între părți prin încheierea actelor menționate se subsumează specificului unui contract de concesiune de lucrări publice, contract a cărui natură juridică este definită în art. 3 lit.g din OUG 34/2006. Cum acest act normativ s-a adoptat ulterior încheierii contractului, se impune a se analiza aplicarea în timp a prevederilor legale incidente.
În acest sens, contractul în litigiu a fost încheiat sub imperiul prevederilor HG nr. 291/1991 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea licitațiilor, prezentare a ofertelor și adjudecarea lucrărilor publice (ulterior abrogată prin HG nr. 592/1993), precum și al prevederilor OG nr. 12/1993 Republicată privind achizițiile publice, aceste din urmă prevederi fiind ulterior abrogate de cele ale OG nr. 60/2011, act normativ la rândul său abrogat expres de OUG nr. 34/2006.
Totodată, este de reținut că în art. 298 din OUG 34/1996 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de serviciu, se stipulează "pentru contracte în curs de executare, la data adoptării acestui act normativ, ele continuă sub imperiul legii vechi în baza căruia s-au inițiat";.
La data de_, reclamanta a emis factura nr. 9330399 în valoare de 344.424,76 lei (f. 11 dosar) reprezentând contravaloarea lucrărilor executate la obiectiv rețele gaz presiune medie M. de C., factură a cărei valoare face obiectul pretențiilor reclamantei în prezentul dosar, în limitele legale ale investirii instanței. Deși se menționează în conținutul facturii conformitatea cu situația de lucrări, centralizatorul financiar al obiectivelor anexat de reclamantă facturii nu poate fi calificat ca reprezentând o situație de lucrări, cât timp acesta nu detaliază lucrările facturate și valoarea acestora, limitându-se la a menționa valoarea totală pentru rețea gaz presiune medie M. de C., organizare șantier și taxa pe valoare adăugată (f. 12 dosar).
Ulterior, în cadrul administrării probei cu expertiză tehnică, anexat raportului de expertiză se regăsește "lista cantităților de lucrări"; întocmită la data de_, semnată de reprezentanții părților contractante (f. 117-119 dosar).
Pârâta contestă efectuarea lucrărilor facturate, susținând în cadrul întâmpinării formulate în cauză (f. 30) că lucrările cu adevărat executate de reclamantă au fost doar cele de distribuție interioară, respectiv de introducere a gazului metan în gospodăriile cetățenilor comunei, lucrări achitate de beneficiari.
Cu toate acestea, reclamanta înțelege a se prevala în susținerea pretențiilor sale de conținutul adresei nr. 474 din_ emisă de primarul comunei M. de C. (f. 13), adresă prin care se confirmă faptul că în anul 2007 societatea reclamantă a executat lucrări de introducere a gazului metan în valoare de 344.424,76 lei, lucrări nedecontate întrucât în bugetul local nu au fost alocate sume pentru această investiție. În aceeași adresă se mai menționează și că "suma nu a fost înregistrată ca restanță de plată întrucât a fost executată la înțelegerea dintre conducerea Primăriei M. de C. și conducerea SC O. & Co B. ";.
Din conținutul raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză ca urmare a admiterii cererii în probațiune formulată în acest sens de reclamantă, rezultă că expertul Bărbos I. a constatat că nu există proiectul tehnic al rețelei de gaz de medie presiune, nu există procese verbale de lucrări ascunse pentru conducte conf. NTPEE - 2008 prin care să se precizeze diametrul și lungimea conductei, nr. certificatului de calitate al conductei, modul cum au fost realizate sudurile, modul cum a fost așezată conducta pe fundul șanțului, adâncimea de pozare, etc., nu există procese- verbale de probe de presiune pe tronsoane până la 500 m, care se efectuează înainte de astuparea conductei, nu există procese verbale de predare lucrare, nu s-au putut prezenta situații de lucrări și facturi pentru materiale din care să rezulte ce lungime de rețea s-a decontat până în prezent și cât a mai rămas de plată (f. 99, 100 dosar).
Pentru a răspunde obiectivelor solicitate de reclamantă în sensul identificării lucrărilor efectuate de aceasta, expertul a înțeles să procedeze la verificarea și măsurarea întregii rețele de gaz de medie presiune din material plastic (fără țeavă de oțel). Același expert concluzionează pe baza
constatărilor în teren că lucrările executate nu sunt în concordanță cu situația de lucrări de care se prevalează reclamanta, expertul procedând la refacerea situației de lucrări (f. 103, 106).
În același timp, din cauza inexistenței proiectului tehnic de execuție, expertul s-a aflat în imposibilitate de a stabili faza de proiect realizat în anul 2007 (acestuia prezentându-i-se doar o schemă de calcul pe zona Fântânele, Sălcuța, Zoreni, Sînmihaiu de C., Stupini, Brăteni, M. de
, Fântânița și Visuia, nesemnată, neavizată de către Operatorul de sistem de Transport sau de Distribuție gaze.
În cadrul expertizei s-a constatat că lucrările efectuate de reclamantă nu corespund standardelor de calitate, întrucât nu au fost realizate borne suport plăcuțe legături fir semnalizare, marcaj conducte (f. 104). Mai mult, lucrarea pretins executată nu este executată integral și nu poate fi pusă în funcțiune pe porțiunea executată deoarece nu s-au respectat "Norme tehnice pentru proiectarea și executarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale"; în vigoare.
Referitor la costurile necesare finalizării lucrării, expertul conchide în sensul că acestea nu pot fi stabilite cât timp nu există proiect tehnic de execuție a lucrării, care să cuprindă printre altele: avizul tehnic de racordare, memoriu tehnic, planul de coordonare, planul lucrărilor proiectate, lista cantităților de lucrări, lista de materiale, caiet de sarcini.
Obligațiile elaborării proiectului tehnic de execuție, a executării lucrărilor în conformitate cu prevederile acestuia și în conformitate cu standardele și prescripțiilor tehnice de calitate și a efectuării probelor prevăzute în conținutul acestora reveneau în exclusivitate reclamantei conform clauzelor contractuale inserate în cap. IV, pct. 1-4.
Or, în condițiile în care reclamanta nu și-a îndeplinit, culpabil, propriile obligații asumate prin încheierea contractului, aceasta nu poate invoca neexecutarea contractului de către pârâtă, solicitând angajarea răspunderii contractuale a acesteia din urmă (conform clauzei care prevede că
"pentru neexecutarea obligațiilor asumate prin contract ori executarea necorespunzătoare a acestor obligații, partea în culpă datorează celeilalte părți penalitățile prevăzute de lege, precum și despăgubiri în vederea reparării integrale a prejudiciului cauzat";), efectuarea lucrărilor a căror plată o solicită reclamanta realizându-se în afara cadrului stabilit prin contract și respectiv prin actele adiționale. Această concluzie se fundamentează pe principiul forței obligatorii a contractului ce transpare din prevederile art. 969 C.civ. din 1864 (sub imperiul căruia s-au încheiat contractul și actele adiționale) și care implică obligația tuturor părților contractante de a executa întocmai, una față de cealaltă, obligațiile la care s-au îndatorat, principiu ce se impune a fi conjugat în cauză și cu principiul reciprocității și interdependenței obligațiilor în contractele sinalagmatice (ce se desprind implicit din prevederile art. 1020 C.civ), cu consecința că, invocând neexecutarea obligațiilor contractuale ale celeilalte părți, debitoarea obligației a cărei executare se solicită este îndrituită a refuza la rândul său executarea propriei obligații până în momentul în care creditoarea își va îndeplini corespunzător obligațiile contractuale asumate la rândul său.
Pe de altă parte, în măsura în care executarea de către reclamantă a propriilor obligații asumate (inclusiv elaborarea proiectului tehnic de execuție, refacerea lucrărilor conform standardelor de calitate, etc.) devine imposibilă în viitor, eventuala desdăunare a acesteia pentru prejudiciul produs prin efectuarea unor lucrări în beneficiul pârâtei și a căror contravaloare nu a fost plătită ar putea eventual face obiectul analizei în cadrul unei acțiuni grefate pe instituția îmbogățirii fără justă cauză (actio de in rem verso), în măsura în care condițiile de exercitare a acesteia se verifică în cauză.
Față de cele ce preced și în temeiul normelor legale invocate, coroborate cu cele ale art. 8 alin. 2 și art. 18 din Legea nr. 554/2004, urmează să respingă, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantă.
Văzând că reclamanta a căzut în pretenții prin respingerea acțiunii, în temeiul art. 274 C.pr.civ., aceasta va fi obligată să plătească pârâtei suma de 3500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial justificat cu chitanță depusă la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge, ca nefondată, acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SC O.
&Co SA,
cu sediul în B., str. G., nr.1, jud. B. -Năsăud, reprezentată legal prin administrator judiciar C.I.I. Neag Liviu
, cu sediul social în B., str. M. Eminescu, nr. 5 sc. A, ap. 6, jud. B. -Năsăud, în contradictoriu cu pârâta C. M. de C. - prin primar,
cu sediul în M. de C., str. P., nr. 18, jud. B. -Năsăud
Obligă reclamanta să plătească pârâtei suma de 3500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi,_ .
PREȘEDINTE, GREFIER,
P. M. Ana-C. A.
Red/dact: MAP/HVA
_ /2 ex