Decizia civilă nr. 8453/2013. Contencios. Litigiu privind funcționarii publici statutari
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 8453/2013
Ședința publică de la 12 Septembrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE M. D.
Judecător R. -R. D. Judecător L. U. Grefier M. T.
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de reclamantul
T. L., împotriva deciziei civile nr. 2582/_, pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel C., în contradictoriu cu pârâții I. DE P. JUDEȚEAN
C., I. G. AL P. R. și MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici statutari - Legea nr.360/2002.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă contestatorul personal, asistat de avocat Mircea N. Costin, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591alin. 4 C. Pr. Civ., raportat la art.
317 și urm., 320 C. Pr. Civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că prezenta contestație în anulare este scutită de la plata taxelor judiciare de timbru, iar la dosar s-a depus, de către IPJ C., întâmpinare, un exemplar comunicându-se cu reprezentantul contestatorului.
Acesta din urmă arată că nu solicită termen pentru studiul întâmpinării, astfel că, nemaifiind alte cereri de solicitat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea contestației în anulare, învederând părții prezente să pună concluzii și asupra excepțiilor
Reprezentantul contestatorului solicită admiterea contestației în anulare, formulată în conformitate cu art. 318 C. pr. Civ.
Cât privește excepția tardivității formulării contestației în anulare solicită respingerea acesteia, apreciind că aceasta este formulată în termenul legal de 15 zile, de la data luării la cunoștință.
Curtea, după deliberare, în conformitate cu art. 319 alin. 2 C. pr. Civ. respinge excepția tardivității formulării contestației în anulare, apreciind că aceasta este formulată în termenul obiectiv de un an.
Cât privește excepția inadmisibilității contestației în anulare, Curtea urmează a o respinge, apreciind că apărările țin de fondul cauzei.
Pe fondul contestației în anulare, reprezentantul contestatorului solicită admiterea acesteia așa cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.
Conform dispozițiilor art. 65 din Legea nr. 360/2002, destituirea din poliției este cea mai gravă sancțiune posibilă, iar aceasta i-a fost aplicată clientului său la prima abatere săvârșită.
Destituirea din poliției nu se putea face direct din funcție, ci era necesar în prealabil suspendarea contestatorului din funcție, până la finalizarea cercetării penale, cercetare care de altfel s-a finalizat cu soluția de neîncepere a urmăririi penale, reținându-se lipsa pericolului social.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin decizia civilă nr. 2582/_, pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel C. s-a respins recursul declarat de reclamantul T. L., împotriva sentinței civile nr. 8544 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. pe care a menținut-o în întregime.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de recurs a reținut următoarele:
Analizând argumentele aduse prin recursul declarat în raport de probele administrate,
de normele juridice incidente, de art.312 C.pr.civ., Curtea a reținut că acestea nu pot conduce la modificarea hotărârii atacate.
În acest sens s-a reținut ca un argument adus constă în aceea că ordinul privind procedura angajării răspunderii disciplinare OMAI nr.400/2004 - nefiind publicat nu este aplicabil. Susținerile recurentului nu au putut fi reținute. Astfel, s-a reținut că procedura care să asigure transparența procesului de elaborare a unui act administrativ instituită de Legea nr. 52/2003, art. 3 lit. e. se justifică doar când actul normativ urmează să aibă o aplicabilitate generală vizând o problemă de interes public, cu referire la interesul general al tuturor cetățenilor și nu cu privire la o singură categorie de persoane, respectiv polițiști. Nepublicarea în monitor a ordinului nu atrage nelegalitatea acestuia, având în vedere că atât dispozițiile H.G. nr. 50/2005, ,HG1226/2007 cât și H.G. nr. 561/2009 au prevăzut că "nu sunt supuse"; regimului de publicare în Monitorul Oficial dacă legea nu dispune altfel ordinele, instrucțiunile și alte acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională respectiv nu sunt supuse spre publicare ordinele, instructiunile si alte acte cu caracter normativ clasificate potrivit legii precum si cele cu caracter individual. Prin urmare, în condițiile în care potrivit normei menționate nu se realizează publicarea, iar aceasta vizează doar o categorie de persoane, susținerile referitoare la nelegalitatea ordinului sunt neîntemeiate și au fost respinse. De altfel, nu trebuie trecut neobservat că și în privința legalității Ordinului nr. 400/2004, instanța supremă are o jurisprudență constantă, în sensul respingerii excepției de nelegalitate a acestui act normativ - decizia nr.
475/2007, decizia nr. 3626/2007, decizia nr. 1365/2009, etc.
Nici susținerile recurentului cu privire la abrogarea ordinului nu au putut fi primite câtă vreme actele depuse la dosar respectiv adresa de la fila 11 atestă că acest act este în vigoare.
Mai susține recurentul că instanța reține în mod greșit abaterile săvârșite ignorând circumstanțele concrete. Susținerile de asemenea nu au putut fi reținute. Astfel s-a reținut că potrivit art.57 din Legea nr. 360/2002, constituie abatere disciplinară dacă nu au fost săvârșite în alte condiții încât potrivit legii penale să fie considerate infracțiuni următoarele fapte: a) comportarea necorespunzătoare în serviciu, familie sau în societate, care aduc atingere onoarei, probității profesionale sau a prestigiului instituției.
Același act normativ prin art. 41 lit. h și art. 42 lit. b prevede că polițistul este dator prin întregul comportament să se arate demn de considerația și
încrederea impuse de profesie și este obligat să aibă o conduită corectă să nu compromită prin activitatea sa publică ori privată prestigiul funcției sau
instituției din care face parte.
Din normele enunțate reiese că polițistul poate fi sancționat disciplinar dacă nu respectă îndatoririle și obligațiile, dacă prin comportament și activitate aduce atingere prestigiului funcției și instituției.În speță actele atestă că reclamantul recurent prin comportamentul său a acceptat să evite sancționarea/tragerea la răspundere judiciară a altei persoane conducător auto
schimbând poziția prin trecerea de la volan în autoturism în locul acestuia cunoscând că nu poseda permis. Ori funcția pe care o deține recurentul impune un comportament în măsură să asigure și să determine convingerea că autoritatea însăși din care face parte respectă reglementările legale indiferent de domeniu în care se statuează. În condițiile în care se încurajează nerespectarea legii prin înlocuire și respectiv sustragere de la cercetarea unei eventuale fapte
inclusiv contravenționale de către organele abilitate în mod corect s-a reținut prin actele contestate că s-a săvârșit o abatere în sensul art.57 din Legea nr.360/2002 respectiv a avut, a existat comportament necorespunzător.
Se susține de recurent că au fost ignorate circumstanțele și că sancțiunea nu este una proporțională cu gravitatea faptei.Nici această susținere nu a putut fi reținută întrucât chiar dacă recurentul nu se află în uniformă, nu era în timpul programului, nu a condus autoturismul s.a acesta în virtutea funcției trebuia să aibă un comportament în măsură să nu aducă atingere prestigiului autorității din care face parte. Funcția deținută impune o atitudine în măsură să nu împiedice aflarea adevărului sau de a influența sustragerea de la răspundere pentru eventualele abateri săvârșite. Mai mult ca în desfășurarea activității specifice printre atribuțiile funcționarului se inscriu si cele de aplicarea și respectarea
legilor în vigoare. În plus nu trebuie omis că funcția deținută implica potrivit reglementărilor interne obligația de a se raporta într-un termen rezonabil evenimentul șefului ierarhic iar sub acest din urmă aspect actele nu atestă o eventuală informare .Așadar față de atribuțiile deținute de obligațiile impuse în asigurarea unui comportament corespunzător susținerile recurentului se vădesc nefondate și au fost respinse.
Respinse au fost și celelalte susțineri deoarece analiza s-a facut raportat la circumstantele concrete si nu se poate realiza prin prisma altor stari de fapt si drept din alte cauze a altor persoane.
Asadar fata de cele aratate in temeiul art 312 c.pr.civ curtea a dat o solutie de respingere a recursului.
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație în anulare T. L.
solicitând a constata, in contradictoriu cu paratul intimat I. de politie al județului C., ca dezlegarea data in recurs pricinii ce formează obiectul acestui dosar, prin Decizia civila contestata este rezultatul omisiunii instanței de recurs de a analiza toate motivele de recurs invocate prin memoriul de recurs si pe cale de consecința sa se dispună anularea acestei decizii si rejudecarea recursului împotriva sentinței civile nr.8544/2012 pronunțata de către Tribunalul Cluj, Secția mixta de contencios administrativ si fiscal, de conflicte de munca si asigurări sociale, la data de_, in dosarul mai sus menționat si admiterea acestui recurs cu consecința admiterii cererii introductive de instanța in sensul anularii dispoziției șefului I. ui de P. Județean C. nr.35/2011 prin care contestatorul a fost sancționat cu "destituirea din politie" ca fiind nelegala, iar in subsidiar înlocuirea sancțiunii "destituirea din politie" cu o sancțiune mai ușoara.
În motivarea contestației, a arătat contestatorul că, prin memoriul de recurs a invocat 3 aspecte de nelegalitate ale sentinței recurate si anume:
1). Instanța de fond nu a verificat principala apărare a reclamantului recurent, care de altfel constituia si principalul motiv de nulitate absoluta a deciziei de sancționare disciplinara a acestuia, anume aceea ca Ordinul MAI nr.400/2004 a fost abrogat;
2). Prima instanța retine ca in cauza operează răspunderea disciplinara obișnuita, prevalandu-se de dispozițiile art.65 alin.l din Legea 360/2002, care reglementeaza ipoteza cand polițistul a comis si alte abateri disciplinare, dar judecătorul fondului nu menționează care au fost alte abateri discipinare
săvârșite de către reclamantul recurent si nici daca cu privire la asa-zisele alte abateri disciplinare a fost cercetat disciplinar sau, respectiv daca a fost sancționat sau nu;
3). Instanța de fond retine caracterul deosebit de grav al abaterii disciplinare săvârșite de către reclamantul recurent, ignorând circumstanțele concrete ale săvârșirii acestei abateri.
Prin considerentele deciziei civile contestate se analizează numai primul si cel de-al treilea motiv de recurs, instanța de control judiciar omitand sa analizeze si sa se pronunțe si cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs.
In realitate, contestatorul nu a săvârșit nicio alta abatere disciplinara pana la destituirea sa din politie astfel incat aceasta ultima sancțiune care i-a fost aplicata nu putea fi dispusa conform art.65 alin.l din legea 360/2002, la momentul la care a fost luata.
Pe de alta parte cata vreme legea speciala reglementează in situația data o procedura disciplinara cu caracter special, instanța de fond si instanța de recurs aveau obligația sa observe regulile acestei proceduri iar nu regulile ce guvernează procedura disciplinara obișnuita.
In alti termeni, măsura destituirii din politie potrivit textului legal la care ne referim putea fi luata înainte de finalizarea cercetării penale impotriva contestatorului numai dupa soluționarea definitiva a aspectelor penale cu referire la care a fost demarata cercetarea penala impotriva acestuia. Or, in cazul dat prin Ordonanța Parchetului de pe langa Judecătoria Huedin din data de_ in dosar penal nr.525/P/2010 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penala a învinuitului T. L. pentru fapta prevăzuta de art.87alin.l din OUG 195/2002 si disjungerea cauzei in ceea ce privește cercetarea fata de acesta sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art.292 C penal. Abia prin rezoluția Parchetului de pe langa Judecătoria Huedin data de_ in dosarul penal nr.447/P/2011 s-a dispus neinceperea urmăririi penale fata de T. L. pentru săvârșirea infracțiunii de fals in declarații, fapta prev.de art.292 C.penal.
Asa fiind, numai de la acest din urma moment putea fi destituit de politie contestatarul, si aceasta numai in cazul in care aceasta rezoluție de neincepere a urmăririi penale nu ar fi fost contestata in condițiile Codului de procedura penala de către cei care justificau un interes în acest sens.
A invocat acest motiv de recurs tocmai pentru a învedera nelegalitatea măsurii de destituire din politie ca urmare a nerespectarii si a prevederilor art. 65 alin.l din legea nr. 360/2002, dar instanța de recurs a omis sa-l analizeze si nici măcar nu l-a menționat ca atare in considerentele deciziei contestate.
In drept, s-au invocat disp. art.318 Cproc .civ.
În apărare, intimatul I. G. AL P. R. a formulat întâmpinare
prin care a solicitat respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă având în vedere că instanța de recurs s-a pronunțat în mod temeinic și legal cu privire la toate motivele de recurs - filele 14-16.
Intimatul M. AFACERILOR INTERNE a formulat întâmpinare
prin care a invocat excepția tardivității introducerii contestației în anulare, și excepția inadmisibilității contestației în anulare - filele 18-19.
Intimatul I. DE P. AL JUDEȚULUI C. a formulat întâmpinare
prin care a solicitat respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă - fila 21.
Analizând contestația în anulare prin prisma motivelor invocate și a apărărilor formulate, Curtea constată următoarele:
Examinând contestația în anulare, Curtea reține următoarele:
Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare fiind deschisă exclusiv pentru situațiile prevăzute la art. 317 C.pr.civ. (contestația în
anulare generală grefată pe considerente de necompetență sau vicii vizând procedura citării) și art. 318 C.pr.civ. (contestație în anulare specială ce vizează greșeli materiale sau nepronunțarea asupra unui motiv de recurs).
Contestația în anulare nu poate fi deci primită atunci când prin intermediul acesteia se aduc critici vizând greșita apreciere a probelor sau greșita aplicare a legii, acestea fiind motive exclusiv de reformare a hotărârii compatibile exclusiv cu recursul și nu cu contestația în anulare.
Curtea observă că în speță a fost invocat motivul prevăzut de dispozițiile art. 318 Cod procedură civilă, care vizează nepronunțarea asupra unui motiv de recurs.
Pentru a putea fi exercitată contestația în anulare pentru motivul precizat anterior, este necesar ca instanța de recurs să fi omis să analizeze un motiv de modificare sau casare a hotărârii cu care a fost investită, încălcând, practic, obligația sa de a motiva hotărârea.
Astfel, și în concepția instanței europene, între garanțiile dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenție, se înscrie și obligația tribunalelor de a-și motiva deciziile lor, dar tot Curtea europeană a statuat că această obligație nu trebuie să fie înțeleasă în sensul că ele trebuie să răspundă, în mod detaliat, la fiecare argument al părților procesului, întinderea motivării depinzând de circumstanțele fiecărei cauze în parte.
Așa cum decurge din jurisprudența, Convenția impune obligația oricărei instanțe de a indica suficient de clar motivele pe care s-a sprijinit pentru a tranșa litigiul. Această exigență, care contribuie la garantarea respectării principiului bunei administrări a justiției, nu poate fi Întotdeauna Înțeleasă ca impunând formularea unui răspuns detaliat pentru fiecare argument al părților.
Pentru a determina dacă motivația aleasă sau lipsa de motivare fac procedura inechitabilă, trebuie să se examineze dacă procedura în ansamblul ei a îmbrăcat caracterul echitabil cerut de Convenție. CEDO, în cadrul unui asemenea examen, va lua în considerare întinderea obligației de motivare conform legislației naționale, care poate varia în funcție de natura deciziei, în funcție de diversitatea argumentelor pe care le poate formula o parte în justiție și în funcție de diferențele care există între dispozițiile legale, cutumele și concepțiile doctrinare din statele semnatare ale Convenției în materie de motivare și redactare a deciziilor și hotărârilor judecătorești.
CEDO a admis că și o motivare sumară care s-a referit la toate argumentele invocate de părți corespunde exigențelor Convenției.
Aplicând aceste principii la speța de față se poate constata că sub aspectul elementelor decisive ale cauzei dedusă judecății motivarea instanței de recurs este completă, fiind analizate motivele de recurs invocate, și ca atare motivul de contestație în anulare evocat de contestator nu se fondează.
În acest sens, a reținut Curtea că, în cuprinsul deciziei contestate, instanța de recurs a concluzionat că este aplicabil în speță Ordinul nr. 400/2004, că recurentul se face vinovat de abaterea reținută în sarcina sa, fiind totodată, amplu motivată și soluția vizând proporționalitatea sancțiunii aplicate.
De asemenea, a reținut Curtea, astfel cum corect a menționat și intimatul
M. Afacerilor Interne, prin întâmpinarea depusă la dosar, că instanța de recurs este în drept să grupeze argumentele folosite de recurent în dezvoltarea unui motiv de casare/modificare, pentru a răspunde printr-un considerent comun, fiind suficient ca aceasta să arate considerentele pentru care a găsit că motivul de casare este neîntemeiat, chiar dacă nu a răspuns la toate argumentele recurentului.
Așa fiind, contestația în anulare nu poate fi transformată într-un nou recurs care să permită astfel reformarea hotărârii, sens în care în temeiul art. 320 C.pr.civ. Curtea o va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge contestația în anulare declarată de T. L., împotriva deciziei civile nr. 2582/_, pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel C., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte, M. D. | Judecător, R. -R. D. | Judecător, L. U. |
Grefier, M. T. |
Red.M.D./dact.L.C.C.
2 ex./_
Jud.recurs: D.M., F.T., M.H. Jud.fond: M. F. Bujor
