Decizia civilă nr. 965/2013. Anulare proces verbal de contravenție

Dosar nr._ R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Cod operator de date cu caracter personal 3184

DECIZIA Nr. 965/R/2013

Ședința publică din 18 Septembrie 2013 Instanța alcătuită din:

PREȘEDINTE: M. T.

JUDECĂTOR: I. -M. L.

JUDECĂTOR: A. -C. Ț. GREFIER: G. -C. Ț.

Pe rol judecarea recursului declarat de recurent M. C. N., D.

P. L. împotriva Sentinței civile nr.18583/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., privind și pe intimat G. A., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că recursul este declarat în termen legal, este motivat și comunicat.

Reține instanța că prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 C.pr.civ.

Constatând cauza în stare de judecată, instanța o reține în pronunțare în baza actelor de la dosar.

T. UL

Prin Sentința civilă nr. 18583/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. s-a admis în parte plângerea împotriva procesului- verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. 1956/_ formulată de petenta G. A. în contradictoriu cu intimatul M. C. -

N. - DP L. și s-a dispus înlocuirea sancțiunii contravenționale a amenzii aplicate prin procesul-verbal nr.1956/_ întocmit de către intimat cu sancțiunea avertismentului, atrăgând petentei atenția asupra pericolului social al faptei săvârșite, cu recomandarea ca pe viitor să respecte dispozițiile legale.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin procesul-verbal de contravenție susmenționat, petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 500 lei, pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 56 alin. (1) lit. b din Legea nr. 230/2007, privind

înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, sancționată de art. 56 alin. (2) lit. a din Legea nr. 230/2007, întrucât în urma controlului din data de_, petenta nu a depus situația soldurilor elementelor de activ și pasiv și nu a întocmit și completat registrele obligatorii de contabilitate în partidă simplă.

Instanța de fond a mai reținut că, petenta, prin probele administrate, nu a reușit să facă dovada pozitivă a unei situații de fapt contrarii celei descrise în actul constatator al contravenției și că prin înscrisurile depuse la dosar, aceasta a făcut dovada că și-a însușit neîndeplinirea obligațiilor urmare cărora a fost sancționată.

1

Având în vedere cuantumul amenzii aplicate, pericolul concret redus al faptei săvârșite, urmarea produsă, instanța de fond a apreciat că în speță se impune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu cea a avertismentului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs M. C. -N., solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii plângerii contravenționale.

În motivarea recursului, recurentul a arătat că sancțiunea în cuantum de 500 lei este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, fiind stabilită la nivelul minim prevăzut de lege pentru contravenția reținută, iar sancțiunea avertismentului nu este suficientă pentru a forma convingerea că petenta se conformează conduitei, prin raportare la prevederile Legii nr.230/2007 rep., motiv pentru care nu se justifică reindividualizarea sancțiunii aplicate.

Recurentul a mai arătat că nicio prevedere a OG nr.2/2001 nu rezultă obligativitatea menționării in cuprinsul procesului verbal a criteriilor de individualizare a pedepsei, aceste criterii trebuie doar avute în vedere de către agentul constatator la aprecierea gravității faptei contravenționale.

De asemenea, a susținut că petenta nu a făcut dovada contrară celor reținute in sarcina sa, deși această obligație îi revenea potrivit prevederilor art.129 alin.1 C.pr.civ.

Analizând recursul declarat, în raport cu dispozițiile art.299 și urm. C.pr.civ, tribunalul reține că acesta este nefondat.

Astfel, prima instanța a reținut săvârșirea unei fapte contravenționale de către petentă, însă a apreciat că în concret fapta săvârșită nu are un grad de pericol social ridicat, fiind proporțională in această situație aplicarea sancțiunii avertismentului.

În concret, s-a reținut că petenta, în calitate de administrator al Asociației de proprietari G. nr.11, a fost sancționată pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 56 alin. 2 lit.a și 57 alin. 1 lit. b din Legea nr. 230/2007, respectiv nu a depus situația soldurilor, a elementelor de activ și pasiv și nu a întocmit și completat registrele obligatorii de contabilitate in partidă simplă.

T. ul apreciază ca și prima instanța că, în cauză, gradul de pericol social al faptei săvârșite nu este ridicat, fiind justificată înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate cu sancțiunea avertismentului.

A susținut recurentul că nivelul minim al amenzii este ridicat, respectiv 500 lei, în aceste condiții neputându-se aprecia un grad de pericol social redus al faptei.

În cauză, însă tribunalul reține că fapta petentului nu a produs o perturbare a activității asociației, ulterior constatării faptei petentul îndeplinindu-și obligațiile, nefiind constatate consecințe negative, astfel încât este justificată înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului.

Pentru motivele arătate, în baza art.312 alin.1 C.pr.civ., tribunalul va respinge recursul declarat menținând în întregime sentința atacată.

Fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE

2

Respinge recursul declarat de recurentul M. C. -N. împotriva Sentinței civile nr.18583/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o menține în totul.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 18 Septembrie 2013.

Președinte,

M. T.

Judecător,

I. -M. L.

Judecător,

A. -C. Ț.

Grefier,

G. -C. Ț.

Red.MT/Tehnored.VAM 2 ex./_

Judecator fond Adrina P. escu

3

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 965/2013. Anulare proces verbal de contravenție