Decizia civilă nr. 9740/2013. Anulare act emis de autoritati publice locale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 9740/2013
Ședința publică din data de 14 octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: V. G. JUDECĂTORI: S. L. R.
A. A. M. GREFIER: M. V. -G.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta- reclamantă SC R. SA, împotriva sentinței civile nr.9576 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., în contradictoriu cu intimații-pârâți M. C. N. - D.
T. și I. și P. M. C. N. chematul în garanție C. DE C. A J.
, având ca obiect anulare act emis de autorități publice locale.
La apelul nominal, făcut în cauză se prezintă reprezentantul recurentei- reclamante SC R. SA, avocat Tătaru G. F. din Baroul Cluj, cu delegație la dosar și reprezentantul chematului în garanție C. de C. a J. C., consilier juridic M. Carolina O., lipsă fiind intimații-pârâți M. C. N. -
T. și I. și P. municipiului C. - N. .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Cauza se află la primul termen de judecată în recurs. Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul este legal timbrat.
Intimații pârâți au depus întâmpinare și au solicitat judecarea cauzei în
lipsă.
Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 1591al. 4 C. pr.civ., raportat
la art. 21 din Constituție, art. 10 al. 2 din Legea nr. 554/2004 și art. 3 pct. 3 C. pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece recursul care este formulat în termen, motivat, comunicat și legal timbrat.
Curtea comunică reprezentantului recurentei câte un exemplar din întâmpinare.
Nefiind cereri de formulat și excepții de ridicat, Curtea în temeiul dispozițiilor art.150 Cod pr.civ., declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul recurentei- reclamante SC R. SA, avocat Tătaru G.
F. susține pe larg motivele expuse în cererea de recurs și solicită ca în urma analizării acestora să se dispună admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate în sensul admiterii cererii introductive așa cum a fost formulată. Cu cheltuieli de judecată în cuantum de 500 lei.
În esență, arată că recurenta și-a îndeplinit obligațiile de plată stabilite și că pentru ultimii 5 ani angajații primăriei trebuie să răspundă, deoarece acestora le revine culpa în calcularea și stabilirea greșită a impozitului.
Lasă la aprecierea instanței cerera de chemare în garanție.
Reprezentantul chematului în garanție C. de C. a J. C., consilier juridic M. Carolina O., având în vedere că nu s-a formulat recurs față de cererea de chemare în garanție, lasă soluția la aprecierea instanței.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 9576 din_ pronunțată de Tribunalul Cluj
în dosarul nr._ a fost respisă ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. R. S.A., în contradictoriu cu pârâții M.
C. -N. și P. municipiului C. -N., având ca obiect contencios administrativ.
A fost respinsă ca lipsită de obiect cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul M. C. -N. în contradictoriu cu C. de C. a județului C. .
Pârâtul M. C. -N. a fost obligat la plata în favoarea chematei în garanție C. de C. a județului C. a sumei de 781 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin Decizia de impunere nr. 5203/_ emisă de pârâtul M. C. -N., D. taxe și impozite s-a stabilit în sarcina reclamantei S.C. R. S.A. obligația de plată a unei diferențe de
impozit pentru remorca marca Marsa de 40 tone, aferentă perioadei 2008-2012, în cuantum de 3.744 lei și majorări de întârziere în sumă de 2.246,21 lei, iar pentru anul 2013 s-a stabilit pentru aceeași remorcă un impozit în cuantum de 947 lei (fila 6).
Cu respectarea dispozițiilor art. 205 și urm. din Codul de procedură fiscală, reclamanta a formulat contestație împotriva acestui act administrativ fiscal, cât privește obligațiile aferente perioadei 2008-2012, respinsă prin Dispoziția nr. 200/_ emisă de P. M. ui C. -N. (fila 9), iar acum societatea atacă în contenciosul fiscal acest din urmă act administrativ, susținând în esență că nu este culpabilă pentru calcularea și stabilirea greșită a impozitului.
Tribunalul a reținut că decizia de impunere a fost emisă în urma desfășurării acțiunii de audit financiar asupra contului anual de execuție bugetară pe anul 2010 efectuat de către C. de C. a J. C., finalizată cu emiterea Deciziei nr. 44/_, general obligatorie, prin care s-a stabilit în sarcina conducerii UATM C. (și) obligația identificării cazurilor în care impozitul aferent mijloacelor de transport nu a fost determinat în conformitate cu prevederile legale, stabilirea corectă a impozitului și a accesoriilor aferente, precum și dispunerea măsurilor legale de încasare.
Pe cale de consecință, remorca deținută de reclamantă, cu masa maximă autorizată de 40 t, a fost reîncadrată de organul fiscal în grila de impozitare cuprinsă în art. 263 alin. 4 din Codul fiscal, la un impozit anual de 947 lei, față de impozitul anual de 55 lei stabilit anterior de organul fiscal prin încadrarea în grila de impozitare prevăzută de art. 263 alin. 6 Cod fiscal.
Verificând legalitatea actelor administrative contestate prin prisma motivelor indicate de reclamanta S.C. R. S.A., s-a observat că societatea s-a prevalat în principal de culpa angajaților pârâtului M. ui C. -N. în stabilirea greșită a impozitului datorat.
Chiar dacă pârâții nu au contestat acest aspect, potrivit art. 90 alin. 1 și 3 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, "Cuantumul obligațiilor fiscale se stabilește sub rezerva verificării ulterioare";, iar
"Rezerva verificării ulterioare se anulează numai la împlinirea termenului de prescripție sau ca urmare a inspecției fiscale efectuate în cadrul termenului de prescripție";.
Art. 91 din același act normativ stabilește termenul de prescripție de 5 ani, care "începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală";; or, prin emiterea în anul 2013 a unei decizii de impunere referitoare la perioada 2008-2012, pârâtul a respectat termenul legal de prescripție.
În mod evident, aceste prevederi legale nu au putut fi înlăturate prin invocarea unei culpe a funcționarilor cu atribuții în domeniu, această poziție procesuală putând fi eventual valorificată în cadrul unei acțiuni în despăgubiri îndreptată împotriva acestora, dar neputând atrage anularea unui act administrativ legal emis.
Referitor la majorările de întârziere, în materia fiscală acestea au fost datorate de drept ca urmare a neplății la termen a creanțelor, iar art. 1241raportat la art. 120 alin. 2 din Codul de procedură fiscală prevede neechivoc faptul că pentru diferențele suplimentare de creanțe fiscale rezultate din modificarea unei decizii de impunere, majorările se datorează începând cu ziua imediat următoare scadenței creanței fiscale pentru care s-a stabilit diferența și până la data stingerii acesteia inclusiv.
Doar incidental reclamanta S.C. R. S.A. a mai invocat și faptul că decizia atacată nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au condus la schimbarea încadrării grilei de impozitare.
Este adevărat că art. 43 alin. 2 lit. e, f din Codul de procedură fiscală stabilește obligativitatea motivării în fapt și în drept a actului administrativ fiscal, însă din interpretarea per a contrario a art. 46 reiese că această omisiune poate atrage doar nulitatea virtuală a actului, ceea ce presupune indicarea unei vătămări care să impună anularea deciziei. Or, societatea a fost în măsură să își formuleze apărările sub toate aspectele cauzei, invocând nemotivarea doar ca o chestiune subsidiară în contextul cererii sale de chemare în judecată.
Pentru toate acestea, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, tribunalul a respins ca nefondată prezenta cerere.
Dată fiind modalitatea de soluționare a cererii principale, în temeiul art. 60 din Cod, s-a respins ca lipsită de obiect cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul M. C. -N. în contradictoriu cu C. de C. a județului C. .
În temeiul art. 274 din Codul de procedură civilă, pârâtul M. C. -N. a fost obligat la plata în favoarea chematei în garanție C. de C. a județului
C. a sumei de 781 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând cheltuieli de transport, conform facturii și chitanței atașate (fila 86).
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC R. SA solicitând
modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii cererii introductive, așa cum a fost formulată și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului, recurenta arătat că prin Decizia de impunere nr. 5203/_, s-a stabilit în sarcina recurentei obligația de plată a unei diferențe de impozit pentru remorca marca MARSA mai mare de 12 tone (40 tone), aferent perioadei 2008-2012, în cuantum de 3.744 lei plus majorări de 2.246,21 lei.
De asemenea, pentru anul 2013 a fost stabilit pentru aceeași remorcă, un impozit în cuantum de 947 lei.
Împotriva deciziei menționate, a formulat contestație pe care a depus-o la pârâtul de rândul 1, prin care a solicitat revocarea deciziei de impunere în ceea ce privește obligațiile aferente anilor 2008-2012 și nu a contestat impozitul stabilit pentru anul 2013.
În susținerea contestației, a arătat, în esența, că nu aveau nicio culpa în calcularea greșita a impozitului pentru perioada aferenta anilor 2008-2012 și ca impozitul stabilit în sarcina recurentei în perioada respectivă a fost achitat, în termen legal, în acord cu cuantumul stabilit de către pârâtul de rândul 1.
Prin Dispoziția nr. 200/_ emisa de P. M. ui C. -N., a fost respinsa contestația formulată ca neîntemeiată.
Prin cererea de chemare în judecata a solicitat anularea în parte a Deciziei de impunere nr. 5203/_, în ceea ce privește obligațiile de plata stabilite în sarcina recurentei pentru perioada 2008-2012, în cuantum de 3.744 lei + majorări de 2.246,21 lei, anularea Dispoziției nr. 200/_ emisă de P. M. ui C. -N., prin care a fost respinsă contestația formulata împotriva Deciziei de impunere nr. 5203/_ .
Cererea a fost întemeiată pe următoarele motive:culpa în calcularea și stabilirea greșita a impozitului aparține în exclusivitate angajaților pârâtului de rândul 1;decizia de impunere atacată încalcă principiul irevocabilității actelor administrative și cel al securității raporturilor juridice generate de acestea, față de recurenta, aparența de legalitate a impozitul greșit calculat, fiind vădita;
Prin sentința civila nr. 9576/2013 pronunțata în prezenta cauza de Tribunalul Cluj, a fost respinsa ca nefondata, cererea de chemare în judecata, cât și ca lipsita de obiect, cererea de chemare în garanție formulata de pârâtul M.
C. -N. în contradictoriu cu C. de C. a J. C. .
Pentru a pronunța aceasta sentința, instanța de fond a reținut ca nu are relevanta culpa angajaților, aceasta neatrăgând anularea deciziei de impunere care este legala raportat la art. 90 alin. 1 și 2 și art. 91 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, potrivit cărora obligațiile fiscale se stabilesc sub rezerva verificării ulterioare efectuata în cadrul termenului de prescripție de
5 ani, ceea ce în cauza de față s-a respectat, obligațiile fiind verificate pentru perioada 2008-2013.
Au fost respinse și apărările privitoare la nemotivarea în drept a deciziei de impunere atacate, argumentându-se ca nu li s-a cauzat nicio vătămare prin omisiunea respectiva.
Consideră sentința atacata ca fiind nelegala și solicită modificarea în parte a sentinței civile nr. 9576/2013 pronunțata în prezenta cauza de Tribunalul Cluj, în sensul admiterii cererii introductive, așa cum a fost formulata, respectiv anularea în parte a Deciziei de impunere nr. 5203/_, în ceea ce privește obligațiile de plata stabilite în sarcina recurentei pentru perioada 2008-2012, în cuantum de 3.744 lei + majorări de 2.246,21 lei și anularea Dispoziției nr. 200/_ emisa de P. M. ui C. -N., prin care a fost respinsa contestația formulata împotriva Deciziei de impunere nr. 5203/_ .
Față de această solicitare, invocă prev. art. 304, pct. 9 din C. proc. civ., în sensul că:
Instanța a interpretat și a aplicat greșit în cauza prev. art. 90 alin. 1 și 2 și art. 91 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala în raport cu particularitățile cauzei.
Astfel, potrivit prevederilor legale menționate, organele fiscale au dreptul sa verifice ulterior, în cadrul termenului de prescripție obligațiile stabilite în temeiul declarațiilor depuse de către contribuabili.
Însă, în cauza de față, declarația în baza căreia au fost calculate obligațiile fiscale constând în impozit, a fost depusa în anul 1997, când a fost emisa decizia de impunere din_, astfel că prescripția dreptului de a efectua verificări ulterioare a intervenit în 5 ani de la data emiterii, adică în anul 2002, fapt ce nu a fost avut în vedere de către instanța de fond.
În atare situație, este vădit că, verificarea ulterioara a intervenit după împlinirea dreptului de prescripție, ceea ce atrage nelegalitatea deciziei de impunere.
În aceleași condiții, decizia de impunere din_, este irevocabila, astfel că emiterea unei noi decizii de impunere pentru aceleași raporturi fiscale, încalcă
principiul irevocabilității actelor administrativ-fiscale și cel al securității circuitului civil generat de acestea.
Instanța de fond în mod greșit a apreciat că existenta culpei angajaților intimatului-pârât de rândul 1 cu ocazia calculării impozitului, nu atrage nelegalitatea deciziei de impunere.
Așa cum a susținut și este dovedit cu înscrisurile de la dosarul cauzei, calcularea greșită a impozitului este culpabilă în întregime angajaților intimatului-pârât de rândul 1, astfel că nu este legal și nici firesc ca să răspundă patrimonial pentru greșeala altcuiva.
Astfel, și-au îndeplinit obligația prevăzuta de Codul de procedura fiscala de a depune declarație la organul fiscal în vederea calculării și stabilirii impozitului anual aferent remorcii achiziționate de către recurentă.
Odată depusă declarația, intimatul-pârât de rândul 1, prin angajații săi, a avut obligația de a calcula și stabili impozitul prin emiterea unei decizii de impunere ceea ce s-a și întâmplat, prin emiterea deciziei de impunere din_, depusă la dosarul cauzei în faza de cercetare judecătorească.
Decizia a fost depusă atașat unei adrese emisă de intimatul-pârât prin care a arătat în mod expres că nu a mai emis alta decizie întrucât baza de impozitare nu s-a modificat și că impozitul a fost încasat în baza aceleiași decizii de impunere până în anul 2012, inclusiv.
Curtea de C. a J. C., a stabilit că în mai multe situații intimatul- pârât, prin angajații săi, a calculat și perceput greșit impozitul pentru remorci mai mari de 12 tone, astfel că a dispus măsuri de calculare corecta a acestuia și de recuperare a prejudiciului.
Curtea de conturi, în mod firesc nu a indicat de la cine urmează să se facă recuperarea prejudiciului, însă este evident că a stabilit culpa intimatului-pârât prin angajații care au calculat și stabilit impozitul.
În atare situație, raportat și la faptul că a intervenit prescripția dreptului de a efectua verificări ulterioare, conform celor prezentate la pct. 1, consideră că recuperarea prejudiciului trebuie să se facă de la angajații care au emis greșit decizia de impunere la data de_ și nicidecum de la recurentă.
Intimatul M. C. -N., D. T. și I. -reprezentat prin primar E. B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat
.
Intimatul primarul municipiului C. -N. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat
.
Analizand recursul declarat prin prisma motivelor invocate Curtea apreciaza ca acesta este nefondat pentru urmatoarele considerente
: In ce priveste primul motiv de recurs vizand interpretarea gresita a art. 90 alin. 1 si 2 si art. 91 din OG 92/2003 Curtea apreciaza ca in speta aceste texte de
lege au fost corect aplicate de catre prima instanta .
Astfel conform art. 90 din OG 92/2003 cuantumul obligațiilor se stabilește sub rezerva verificării ulterioare.Decizia de impunere sub rezerva verificării ulterioare poate fi desființată sau modificată, din inițiativa organului fiscal sau la solicitarea contribuabilului, pe baza constatărilor organului fiscal competent.Rezerva verificării ulterioare se anulează numai la împlinirea termenului de prescripție sau ca urmare a inspecției fiscale efectuate în cadrul termenului de prescripție.În situația în care contribuabilul corectează declarațiile fiscale în condițiile art. 84 alin. (4), se redeschide rezerva verificării ulterioare.
Din acest text de lege rezulta asadar ca obligatiile fiscale
indiferent ca sunt stabilite prin declaratii ale contribuabilului sau prin decizii de impunere pot fi reverificate nefiind stabilite irevocabil .Aceasta rezerva a verificarii ulteriore inceteaza insa la implinirea termenului de prescriptie a dreptului de a
stabili creante fiscale sau in ipoteza verificarii acestei creante in cadrul unei inspectii fiscale .
In speta chiar daca titlul de creanta a fost constituit in anul 1997 el s-a mentinut si pentru perioada 2008-2012 si pentru fiecare an fiscal din acest interval de timp .Creantele fiscale aferente acestui interval de timp nu s-au constituit asadar in anul 1997 ci doar dupa momentul prevazut de art. 23 din OG 92/2003 adica cel mai repede dupa inceperea respectivei perioade respecitv an din aceasta perioada .
Totodata conform art. 91 din OG 92/2003 dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepția cazului în care legea dispune altfel. Termenul de prescripție a dreptului prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală potrivit art. 23, dacă legea nu dispune altfel.
Ca atare pentru intervalul de timp 2008-2013 obligatia fiscala s-a nascut cel mai repede dupa inceputul anului 2008 pentru anul 2008 si dupa inceputul fiecarui an pentru respectivul an ,iar prescriptia dreptului de a stabili creante fiscale a inceput sa curga conform art. 91 din OG 92/.2003 incepand cu_ pentru anul 2008 si incepind cu data de 1 a fiecarui an urmator pentru anii 2009-2013 ,termenul de prescriptie si implicit pentu reverificarea ulterioara implinindu-se la_ pentru anul 2008 ,_ pentru anul 2009 ,_ pentru anul 2010 ,_ pentru anul 2011,_ pentru anul 2012,_ pemtru anul 2013.
Decizia de impunere atacata in speta a fost emisa in data de_ cu respectarea termenului de prescriptie prevazut de art. 91 din OG 92/2003 si cu respectarea art. 90 din acelasi act normativ pentru reverificarea ulterioara in limita aceluiasi termen de prescriptie .
In ceea ce priveste al doilea motiv de recurs vizand nelegalitatea decizie de impunere datorita culpei angajatilor intimatului parat in calcularea impozitului Curtea apreciaza ca acest motiv de recurs este nefondat .
Astfel art. 90 din OG 92/2003 permite reverificarea ulterioara a crentelor fiscale indiferent de modalitatea stabilirii lor si modificarea ulteriora a acestora in vederea calcularii in mod legal a cuantumului creantelor fiscale si apoi a achitarii lor de catre contribuabil asa cum trebuiau achitate de la inceput.
Acest text de lege nu face nici o distinctie din perspectiva cauzelor care au determinat o stabilire initiala gresita a cuantumului creantei si care impune modificarea titlului de creanta .In aceste conditii rezulta ca si in ipoteza in care ar fi vorba de o culpa a angajatilor intimatului parat, aceasta culpa nu inlatura posibilitatea verificarii ulterioare a creantelor fiscale ,stabilirea cuantumului corect al acestora cu obligatia contribuabilului de a achita diferentele constatate cu penalitatile de intarziere aferente .Cata vreme obligatia achitarii impozitului in cuantumul si in termenul legal revine reclamantei recurente este evident ca obligatia achitarii oricarei diferente care se stabileste ulterior ca nu a fost achitata si a penalitatilor de intarziere aferente revine aceluiasi contribuabil .
Culpa invocata in motivul 2 de recurs poate fi valorificată exclusiv în cadrul unei acțiuni în despăgubiri îndreptată împotriva angajatilor intimatului parat dar nu pot atrage anularea unui act administrativ legal emis.
Avand in vedere aceste considenrete Curtea in temeiul art. 304 indice 1 C.pr.civ ,art. 304 pct. 9 C.pr.civ ,art. 312 C.pr.civ va respinge recursul ca nefondat si va mentine sentinta recurata ca fiind legala si temeinica .
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge recursul declarat de reclamanta SC R. SA împotriva sentinței civile nr. 9576 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată în recurs. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | ||||
V. G. | S. | L. | R. | A. | A. M. |
GREFIER,
M. V. -G.
Red. A.A.M./dact. V.R.
2 ex./_
Jud. fond: A. G. C.
