Sentința civilă nr. 130/2013. Excepție nelegalitate act administrativ
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR._ /a1
SENTINȚA CIVILĂ NR. 130/2013
Ședința publică din data de 11 februarie 2013 Instanța constituită din: JUDECĂTOR: C. P.
GREFIER: V. D.
S-a luat în examinare, pentru pronunțare, excepția de nelegalitate a Hotărârii G. ui nr.905/2002 și a Hotărârii C. ui Local B. -B. nr. 17/_, invocate de către reclamanta Ț. M., în contradictoriu cu GUVERNUL ROMÂNIEI, C. LOCAL B. -B., B. T. și C. B.
B. PRIN P. .
În data de_, după închiderea dezbaterilor în cauză, s-au înregistrat la dosar înscrisuri trimise de către C. LOCAL B. -B., respectiv hotărârea privind însușirea inventarului domeniului public al comunei și dovada publicării în Monitorul Oficial al R. nr. 647 bis, partea I.
De asemenea, în data de_ s-au înregistrat la dosar note de ședință din partea reclamantei Ț. M., însoțite de o serie de documente în argumentarea poziției procesuale (f. 60 - 90), iar în data de_ concluzii scrise.
Din partea pârâtului B. T., în data de_, au fost trimise la dosar prin fax concluzii scrise.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de_, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată în dosarul cu numărul_, reclamanta Ț.
M. a chemat în judecată pârâții GUVERNUL ROMÂNIEI, C. LOCAL B.
-B., B. T. și C. B. B. PRIN P., invocând excepția de nelegalitate a HG 905/2002 în partea referitoare la atestarea apartenenței la domeniul public al comunei B. B. a drumului vicinal localitatea B.
B., La Bădeni, L=520m, l=3m, S=1560m, cu învelitoare la pământ, înscris la poziția 49 din anexa 6, precum și a Hotărârii nr.17/_ a C. ui Local
B. - B. privind însușirea inventarului domeniului public al comunei în partea referitoare la drumul vicinal menționat.
În ședința publică din data de_, instanța a disjuns cele două capete de cerere și, pentru capătul de cerere având ca obiect excepția de nelegalitate parțială a HCL 17._ B. - B., a invocat excepția necompetenței materiale a curții de apel, formându-se dosarul cu nr._, în prezentul dosar rămânând a fi soluționată excepția de nelegalitate a HG 905/2002 în partea referitoare la atestarea apartenenței la domeniul public al comunei B. B. a drumului vicinal localitatea B. B., La Bădeni, L=520m, l=3m, S=1560m, cu învelitoare la pământ, înscris la poziția 49 din anexa 6.
În motivarea excepției, reclamanta a arătat că înscrierea drumului în discuție în inventarul bunurilor aparținând domeniului public al comunei și respectiv atestarea că acest bun aparține domeniului public constituie acte nelegale - terenul fiind inclus în domeniul public cu neobservarea și încălcarea unor dispoziții legale imperative - prin acte administrative ce vatămă dreptul său de proprietate și interesul legitim de a putea pretinde altor persoane o conduită care să nu aducă atingere acestui drept; iar titularul dreptului de servitute de trecere - obligația de a nu depăși limitele conferite de dreptul său.
Legalitatea actelor administrative trebuie analizată prin raportare la dispozițiile legale în vigoare în momentul emiterii lor; în speță, în ceea ce privește HG, în august 2002.
Potrivit art. 3 din Legea nr. 213/1998, domeniul public este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135 alin. 4 din Constituție, din cele stabilite în anexa care face parte integrantă din lege, și din orice alte bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public și sunt dobândite de stat sau de unitățile administrației teritoriale prin modurile prevăzute de lege.
"Drumul vicinal" nu înseamnă nicidecum un teren proprietatea unor persoane fizice afectat de o servitute de trecere în favoarea unui fond dominant; iar potrivit art. 7 din Legea nr. 213/1998, în forma în vigoare în perioada 1999- 2002, "dreptul de proprietate publică se dobândește: a)pe cale naturală; b)prin achiziții publice efectuate în condițiile legii; c) prin expropriere pentru cauză de utilitate publică; d)prin acte de donație sau legate acceptate de Guvern, de C. județean sau de C. local, după caz, dacă bunul în cauză intră în domeniul public; h)prin trecerea unor bunuri din domeniul privat al statului sau al unităților administrativ teritoriale în domeniul public al acestora, pentru cauză de utilitate publică; i) prin alte moduri prevăzute de lege".
Întocmirea inventarului bunurilor din domeniul public trebuie să vizeze doar bunurile care, într-adevăr, aparțin acestui domeniu, fiind dobândite prin unul din modurile prevăzute de lege; iar însușirea de către consiliile locale a unui inventar care, în mod eronat, cuprinde și bunuri proprietate privată a unei persoane fizice, și atestarea de către Guvern că asemenea bunuri aparțin domeniului public nu constituie un mod legal de dobândire a dreptului de proprietate publică.
Anterior emiterii unei astfel de hotărâri, G. are atribuția de a verifica documentația prezentată în procedura de inventariere a bunurilor din domeniul public al unităților administrativ teritoriale.
O asemenea verificare nu a fost făcută de Guvern, în ceea ce privește "drumul" în discuție; cu privire la care C. local B. -B. nu a dovedit modul de dobândire și nici titlul în baza căruia acesta a fost înscris în inventarul bunurilor din patrimoniul comunei.
Înscrierea și respectiv atestarea terenului în litigiu în domeniul public al comunei are ca efect pierderea dreptului de proprietate asupra acestui teren, în mod nelegal, fără nicio despăgubire - contrar dispozițiilor art. 41 alin. 2 și 3 din Constituție și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului - potrivit cărora orice persoană are dreptul la respectarea bunurilor sale și nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Prin întâmpinarea formulată,
GUVERNUL ROMÂNIEI a solicitat respingerea excepției de nelegalitate formulată de către reclamanta Ț. M., cu privire la Hotărârea G. ui nr.905/2002, - anexa nr.6 poziția nr.49.
În motivare intimatul arată că, în speță, trebuie înlăturată aplicarea dispozițiilor art.4 alin.( 1) din Legea nr.554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.262/2007, și ale art.II alin.(2) teza finală din Legea nr.262/2007.
Judecătorul național, în calitate de prim judecător al Convenției Europene a Drepturilor Omului, are obligația de a "asigura efectul deplin al normelor acesteia (Convenției), asigurându-le preeminența față de orice altă prevedere contrară din legislația națională, fără să fie nevoie să aștepte abrogarea acesteia de către legiuitor, așa cum s-a pronunțat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele Vermeire împotriva Belgiei, Hotărâre a din 29 noiembrie 1991 și Hotărârea din 26 aprilie 2007, cauza Dumitru P. escu împotriva R. .
În acest sens Curtea de Justiție de la Luxemburg arată că judecătorul național, în calitate de prim judecător comunitar, este competent "să asigure pe deplin aplicarea dreptului comunitar, îndepărtând sau interpretând, în măsura necesară, un act normativ național precum legea generală privind dreptul administrativ, care i s-ar putea opune.
Instanța națională poate pune în aplicare principiile comunitare ale securității juridice și protecției încrederii legitime în aprecierea comportamentului atât al beneficiarilor fondurilor pierdute, cât și al autorităților administrative, cu condiția ca interesul Comunității să fie pe deplin luat în considerare" (CJCE, Hotărârea din 13 martie 2008, cauzele conexate C-383/06 și C-385/06).
Dispozițiile respective din Legea contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, care permit cenzurarea fără limită în timp, pe calea incidentală a excepției de nelegalitate, a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr.554/2004, contravin: dreptului la un proces echitabil, consacrat de art.6 din Convenția europeană a drepturilor omului și în practica CEDa, precum și de art.47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse principiului securității, și dreptului la justiție garantat de art.6 din Convenție, precum și practicii Curții de Justiție de la Luxemburg, în cauze similare, care a reținut că, atunci când partea îndreptățită să formuleze o acțiune în anulare împotriva unui act comunitar depășește termenul limită pentru introducerea acestei acțiuni, trebuie să accepte faptul că i se va opune caracterul definitiv al actului respectiv și nu va mai putea solicita în instanță controlul de legalitate al acelui act, nici chiar pe calea incidentală a excepție de nelegalitate.
În consecință, cu privire la exceptia de nelegalitate a unui act administrativ unilateral cu caracter individual emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 este înlăturată aplicarea dispozițiilor art.4 alin. (1) din Lege;- nr.554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.262/2007, și ale art.II alin.(2) teza finală din Legea nr.262/2007.
În acest sens Plenul Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de C. și Justiție în ședința din 26 mai 2008 a decis în aplicarea art.20 alin.(2) și art.148 alin.(2) din Constituție, prin raportare la Convenția europeană a drepturilor omului și la Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum și la jurisprudența CEDO și a Curții de Justiție de la Luxemburg, înlăturarea aplicării dispozițiilor art.4 alin.( 1) din Legea nr.554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.262/2007, și ale art.II alin.(2) teza finală din Legea nr.262/2007, cu privire la actul administrativ unilateral cu caracter individual, emis anterior intrării în vigoare a Legii nr.554/2004, a cărui legalitate se conte stă pe calea excepției de nelegalitate.
De asemenea prin decizia nr.2307 din 4 iunie 2008 a Înaltei Curți de C. și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a fost adoptată aceeași soluție.
În speță, excepția de nelegalitate privește un act administrativ unilateral individual emis anterior intrării în vigoare a Legii contenciosului administrativ nr.554/2004.
Hotărârea G. ui nr.905/2002 a fost publicată în Monitorul Oficial al R., Partea 1, nr.647/3l.08.2002.
Legea contenciosului administrativ nr.554/2004 a fost publicată în Monitorul Oficial al R., Partea 1, nr. 1154/_ .
Drept urmare, având în vedere considerentele anterior reținute, se impune respingerea excepției de nelegalitate formulată în cauză referitor la Hotărârea G. ui nr.90S /2002, ca urmare a înlăturării aplicării dispozițiilor art.4 alin.(1) din Legea nr.554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.262/2007, și ale art.II alin.(2) teza finală din Legea nr.262/2007, cu privire la actul administrativ unilateral cu caracter individual, emis anterior intrării în vigoare a Legii nr.554/2004.
În măsura în care s-ar putea aprecia că este posibilă examinarea actului administrativ contestat pe calea excepției de nelegalitate, solicită respingerea cererii reclamantei pentru considerente pe fondul cauzei.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul B. T.
a solicitat respingerea excepției în principal ca neavând legătură cu cauza ce face obiectul dosarului, iar în subsidiar ca neîntemeiată, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
Intimatul arată, referitor la neîndeplinirea conditiei ca soluționarea litigiului să depindă de actul administrativ atacat, următoarele:
Potrivit dispozițiilor articolului 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ legalitatea unui act administrativ poate fi cercetată pe cale de excepție într-un proces doar în cazul în care soluționarea litigiului depinde de legalitatea actului administrativ invocat.
Ori, în cazul de față, intimatul arată că nu acesta este reclamanț și să invoce un drept al său în baza actelor administrative atacate, ci nelegalitatea actului administrativ o invocă chiar reclamanta care nu își întemeiază acțiunea pe aceste acte.
Pârâtul B. T. s-a apărat tot timpul susținând că servitutea în cauză fiind stabilită printr-o hotărâre judecătorească rămasă irevocabilă, sentința 971/1970, soluționarea prezentului dosar nu depinde în nici un fel de modul de soluționare a excepției de nelegalitate a celor două hotărâri.
În acest sens s-a și atașat sentința nr. 971/1970, iar instanța a dispus efectuarea unei expertize topografice în cauză de către expertul Talpoș M. .
Prin urmare, servitutea în cauză ce face obiectul dosarului de fond are ca temei sentința nr. 971/1970 și nu acte administrative a căror pretinsă nelegalitate se invocă, nefiind îndeplinită condiția ca soluția în cauză să depindă de legalitatea actelor administrative atacate, astfel că vă rugăm în principal să respingeți excepția de nelegalitate motivat de faptul neîndeplinirii acestei condiții.
Cu privire la pretinsa nelegalitate a celor două acte administrative arată următoarele:
Cu privire la acest aspect se susține că "acest drum a fost nelegal înscris în inventar și apoi atestat în domeniul public al comunei, întrucât el constituie proprietatea privată a unei persoane fizice afectat de o servitute de trecere." În continuare se fac referiri la situația de fapt și nelegalitatea sentinței 971/1970.
Prin sentința 971/1970 se reține faptul că pe acest traseu a existat o servitute de trecere de peste 100 de ani, ceea ce face ca în anul 2002 să existe documente din care să rezulte că drumul în discuție se practică de cea. 40 de cetățeni din localitate de peste 132 de ani.
Prin urmare în mod corect și legal Primăria comunei B. -B. a reținut În baza dispozițiilor arte 7 lit."a" din Legea nr. 218/1998 că pe "cale naturală" s-a dobândit dreptul de proprietate publică asupra drumului În discuție și l-a trecut În domeniul public al comunei, iar G. a confirmat aceasta.
Analizând excepția de nelegalitate prin prisma dispozițiilor art.4 alin.1 din Legea 554/2004 și a jurisprudenței constante a Înaltei Curți de C. și Justiție, instanța constată următoarele:
Reclamantul a invocat excepția de nelegalitate a HG 905/2002 în partea referitoare la atestarea apartenenței la domeniul public al comunei B. B. a drumului vicinal localitatea B. B., La Bădeni, L=520m, l=3m, S=1560m, cu învelitoare la pământ, înscris la poziția 49 din anexa 6, raportat la dispozițiile legale referitoare la dreptul de proprietate.
Având în vedere jurisprudența recentă devenită constantă a Înaltei Curți de C. și Justiție în materie (deciziile nr._ /_ ,_ /_
,_ /_ ,_ /_ ,_ /_, _
/_, 4445/2008), instanța va respinge această excepție, pentru următoarele motive:
Actul criticat pentru nelegalitate este, incontestabil, un act administrativ unilateral cu caracter individual (nu reglementează o situație cu caracter general și nici nu instituie o normă de conduită generală, impersonal, ci are ca obiect o clădire care a fost trecută din proprietatea privată a statului în proprietatea publică a județului) emis anterior intrării în vigoare a dispozițiilor Legii 262/2007 care au modificat și completat, printre altele, prevederile art.4 alin.1 din Legea 554/2004. Cu privire la această categorie de acte administrative, art.4 alin.1 din Legea 554/2004 prevede, într-adevăr, că legalitatea lor poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces pe cale de excepție, iar art.II alin.2 teza finală din Legea 262/2007 și art. 4 alin.2 din Legea 554/2004 prevăd că excepția de nelegalitate poate fi invocată și pentru acte administrative unilaterale emise anterior intrării în vigoare a Legii 554/2004, cauzele de nelegalitate urmând a fi analizate prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului.
În procesul de aplicare la speță a dispozițiilor legale incidente cauzelor cu a căror soluționare este sesizat, judecătorului național îi revine rolul de a aprecia, pe de o parte, în sensul art.20 alin.2 din Constituție, cu privire la eventuala prioritate a tratatelor referitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România a aderat (cum este cazul Convenției europene a drepturilor omului) și, pe de altă parte, a dispozițiilor art.148 alin.2 din Constituție, cu privire la compatibilitatea și concordanța normelor din dreptul intern cu reglementările și jurisprudența comunitare.
În acest sens, judecătorul național, în calitate de prim judecător care aplică CEDO, are obligația de a asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurându-le preeminența față de oricare altă prevedere contrară din legislația națională (mutatis mutandis, cauza Vermeire c. Belgiei, hotărârea din 29 noiembrie 1991, §26, cauza Dumitru P. escu c. R. , hotărârea din 26 aprilie 2007).
În privința rolului ce revine judecătorului național în calitate de prim judecător comunitar, Curtea de Justiție de la Luxemburg a reținut că "este de
competența instanței naționale să asigure pe deplin aplicarea dreptului comunitar, îndepărtând sau interpretând, în măsura necesară, un act normativ național precum legea generală privind dreptul administrativ, care i s-ar putea opune. Instanța națională poate pune în aplicare principiile comunitare ale securității juridice și protecției încrederii legitime în aprecierea comportamentului atât al beneficiarilor fondurilor pierdute, cât și al autorităților administrative, cu condiția ca interesul Comunității să fie pe deplin luat în considerare"; (hotărârea din 13 martie 2008, cauzele conexate C - 383/06 și C - 385/06).
De aceea, în exercitarea rolului ce revine judecătorului național ca prim judecător convențional și comunitar, prin raportare la blocul de convenționalitate (convenția și jurisprudența CEDO), precum și la reglementările comunitare și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, instanța va înlătura dispozițiile din Legea contenciosului administrativ care permit cenzurarea fără limită în timp, pe cale incidentală, a excepției de nelegalitate a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii 554/2004, reținând că aceste dispoziții contravin unor principii fundamentale convenționale și comunitare a căror respectare asigură exercițiul real al drepturilor fundamentale ale omului.
Astfel, instanța reține că dispozițiile menționate din Legea 554/2004, în măsura în care permit cenzurarea legalității actelor administrative cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii 554/2004, încalcă dreptul la un proces echitabil, consacrat de art.6 CEDO, precum și de art.47 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse principiului securității juridice, care se regăsește implicit în totalitatea articolelor convenției și care constituie unul dintre elementele fundamentale ale statului de drept (CEDO hotărârea din 6 decembrie 2007, cauza Beian c. R.
).
Or, sub aspectul posibilității de cenzurare a legalității unui act juridic, CEDO a reținut că posibilitatea de a anula, fără o limită în timp, o hotărâre judecătorească irevocabilă reprezintă o încălcare a principiului securității juridice (CEDO, hotărârea din 28 octombrie 1999, cauza Brumărescu c. R. ).
Validitatea argumentelor CEDO în speța de față este susținută de similitudinea de efecte juridice existentă între hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă și actul administrativ irevocabil emis de către autoritatea publică competentă și definitivat prin neutralizarea mijloacelor de atac prevăzute de legislația anterioară intrării în vigoare a Legii 554/2004.
Curtea de Justiție de la Luxemburg a reținut, de asemenea, în ceea ce privește posibilitatea de invocare a excepției de nelegalitate a actelor instituțiilor comunitare, că, atunci când partea îndreptățită să formuleze o acțiune în anulare împotriva unui act comunitar depășește termenul limită pentru introducerea acestei acțiuni, trebuie să accepte faptul că i se va opune caracterul definitiv al actului respectiv și nu va mai putea solicita în instanță controlul de legalitate al acelui act, nici chiar pe calea incidentală a excepției de nelegalitate (hotărârea din 27 septembrie 1983, Universitatea Hamburg, C - 216/82; hotărârea din 9 martie 1994, TWD Textilwerke Deggendorf, C - 188/92; hotărârea din 12 decembrie 1996, Accrington Beef și alții, C - 241/95; hotărârea din 30 ianuarie 1997, Wiljo, C - 175/98; hotărârea din 11 noiembrie 1997, Eurotunnel și alții, C - 408/95; hotărârea din 15 februarie 2001, Nachi Europe, C - 239/99; hotărârea din 20 septembrie 2001, Banks, C - 390/98; hotărârea din 23 februarie 2006, Atzeni și alții, C - 346/03 și C - 529/03).
Față de considerentele expuse, instanța reține că dispozițiile în discuție din Legea 554/2004 care permit repunerea în discuție în mod repetat și fără limită în timp a legalității oricărui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, încalcă principiile și drepturile fundamentale menționate, contravenind jurisprudenței CEDO și a CJUE pronunțate în situații juridice similare, cu atât mai mult cu cât în privința actelor administrative individuale admiterea excepției de nelegalitate produce efecte identice ca întindere și conținut cu anularea actului respectiv.
În consecință, în aplicarea prevederilor art.20 alin.2 și art.148 alin. 2 din Constituție, prin raportare la principiile amintite, la Convenția europeană a drepturilor omului și la Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum și la jurisprudența CEDO și a CJUE, instanța va înlătura, în speță, aplicarea dispozițiilor art.4 alin.1, astfel cum a fost modificat prin Legea 262/2007 și a dispozițiilor art.4 alin.2 din Legea 554/2004 cu privire la Anexa 6, poziția 49 din HG 905/2002, act administrativ unilateral cu caracter individual emis anterior intrării în vigoare a Legii 554/2004 al cărei nelegalitate a fost invocată în cauză pe cale de excepție.
Având în vedere considerentele expuse, instanța va respinge excepția de nelegalitate a HG 905/2002, Anexa 6, poziția 49, referitoare la atestarea apartenenței la domeniul public al comunei B. B. a drumului vicinal localitatea B. B., La Bădeni, L=520m, l=3m, S=1560m, cu învelitoare la pământ.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția de nelegalitate a HG 905/2002 Anexa 6, poziția 49, cod clasificare 1.3.7.1, formulată de Ț. M., cu domiciliul în comuna B.
, nr. 309, jud. B. Năsăud, în contradictoriu cu GUVERNUL ROMÂNIEI, cu sediul în B., P. V. nr.1, sector 1, B. T., cu domiciliul în B. B., nr.302, jud. B. Năsăud și C. B. B. PRIN P., cu sediul în B. B. ,
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică din_ .
PREȘEDINTE GREFIER
P. V. D.
Red. C.P./dact. G.C.
6 ex/_
