Sentința civilă nr. 1432/2013. Contencios. Litigiu privind funcționarii publici

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._ 4204

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1432

Ședința publică din _

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. P. - Judecător

G. ier. V. B.

Pe rol fiind pronunțarea asupra cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanții: I. V. A., domiciliat în B. M., str. Iza nr. 1 A/17; B. A., domiciliată în B. M., str. G. B. nr. 24/5; SA

, domiciliat în B. M., str. K. F. nr. 20 și P. M., domiciliată în B. M.

, Bd. T. nr. 15/38, în contradictoriu cu pârâta C. DE A. DE S. M.

, cu sediul în B. M., str. Gh. B. nr. 22 A, județul M., având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr. 188/1999).

Se constată că toate susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de_, când s-a dezbătut cauza, încheiere care face parte integrantă din hotărâre. Pronunțarea soluției a fost amânată pentru termenele din:_ și_, apoi pentru termenul de astăzi, când instanța în urma deliberării a pronunțat următoarea sentință.

T.

Asupra cauzei de față

,

Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanții I. V. A. ,

  1. A., SA, P. M., au solicitat în contradictoriu cu pârâta C. de A. de S. M. ca prin hotărârea pronunțată să se dispună obligarea pârâtei de a examina reclamanții în vederea ocupării unei funcții publice dintr-o clasă superioară celei în care sunt încadrați, corespunzătoare nivelului de studii superioare, prin transformarea postului ocupat, în conformitate cu art.68 din Legea nr.188/1999.

    În motivarea acțiunii se arată că reclamanții sunt funcționari publici din data de_, sunt încadrați pe un post de execuție cu nivel de studii medii ca urmare a schimbării calității de salariați contractuali avută anterior intervenirii legii funcționarilor publici.

    Se susține că reclamanții sunt absolvenți de studii superioare, după cum urmează:

    • I. V. A. - în cadrul Universității Babeș Bolyai C. Napoca, Facultatea de Tehnologie Chimică, promoția 1986, iar în anul 2007 a absolvit și studiile de masterat, în cadrul Universității B. Vodă C. Napoca, Facultatea de Științe Economice;

    • B. A. - în cadrul Institutului de Învățământ Superior din B.

      M. - Facultatea de Învățământ Tehnic, promoția 1981;

    • SA - în cadrul Institutului de Învățământ Superior din

      B. M. - Facultatea de Învățământ Tehnic, promoția 1980;

    • P. M. - în cadrul Institutului de petrol și gaze Ploiești, Facultatea de Utilaj Tehnologic, promoția 1982-

S-a arătat că, ca urmare a intervenirii prevederilor legale privind posibilitatea ocupării unei funcții publice într-o clasă superioară celei în care sunt încadrați funcționarii publici care au absolvit studii de nivel superior (actual reglementată prin art.68 din Legea nr.188/1999 și art.1 din Anexa 1 la Ordinul ANFP nr.1932/2009), reclamanții au solicitat în repetate rânduri pârâtei prin cererile înregistrate sub nr.200/_, nr.1437/_ și nr.2907/_ examinarea acestora în vederea ocupării unei funcții publice într-o clasă superioară nivelului de studii al reclamanților. Prin adresa nr.400/_ pârâta a refuzat acest fapt, invocându-se lipsa posturilor vacante, iar prin adresa nr.1991/_ cererea reclamanților a fost respinsă motivat de faptul că aceștia au absolvit studiile superioare anterior dobândirii calității de funcționar public și au ocupat funcția publică cu nivel de studii inferior, potrivit opțiunii personale.

Raportat la dispozițiile art.63, 64 și 68 din Legea 188/1999 și având în vedere prevederile art. 1 și art. 2 din Anexa 1 la Ordinul ANFP nr. 1932/2009 precum și prevederile art. 16 din Constituția României se concluzionează următoarele:

Interpretarea dată de CAS M. textelor de lege mai sus arătate este neconformă, contrară spiritului legii și Constituției.

Art. 68 din Legea nr. 188/1999 nu se referă limitativ la funcționarii publici care au absolvit studii superioare după ce au devenit funcționari publici, interpretarea textului urmând a fi făcută în extenso, cu privire la funcționarii publici deținători a unei diplome de studii superioare, aflați încadrați pe un post aferent studiilor de nivel inferior.

Se constată că, contrar motivării din adresa CAS M., reclamanții nu au avut un drept de opțiune la încadrare, dobândind calitatea de funcționari publici ca urmare a transformării postului ocupat în raport contractual în cel de funcție publică. La acea dată legea funcționarilor avea o cu totul altă formă, însă indiferent de forma legii, dreptul de opțiune nu exista fiind suprimat de necesitatea menținerii locului de muncă inclusiv în condițiile inferioare nivelului de studii.

Se menționează că, intenția legiuitorului nu este de a se face o diferențiere între funcționarii publici a căror nivel de studii este util desfășurării activității acestora, funcție de data absolvirii. munca prestată este evident la un alt nivel, funcție de studiile absolvite și nu funcție de data absolvirii acestora.

Se arată că pentru considerentele expuse anterior se impune recunoașterea clasei muncii prestate, prin conformarea încadrării la aceasta, fapt ce se poate produce numai ca urmare a respectării dreptului de a participa la un examen organizat pentru ocuparea unei funcții publice într-o clasă superioară celei în care sunt încadrați reclamanții prin transformarea posturilor ocupate, de aceștia, astfel cum prevede art. 68 din Legea nr. 188/1999.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 68 din legea nr. 188/1999, Legea nr.

554/2004.

În probațiune s-au depus în copie diplomele de absolvire, carnetele de muncă, acte de stare civilă, adresa nr. 1437/_, adresa nr. 1418/_, adresa nr. 1991/_, adresa nr. 1644541/_, Decizia nr. 104/_ ,

Decizia nr. 58/_, Decizia nr. 48/_, Decizia nr. 98/_ .

Prin întâmpinarea depusă la filele 112 - 113 din dosar, pârâta C. de A. de S. M. a solicitat respingerea acțiunii motivat de faptul că prevederile legale invocate de reclamanți operează numai pentru funcționarii publici care, ulterior dobândirii acestei calități, absolvă o formă de învățământ superior și nu sunt incidente în situația absolvenților de studii superioare care ocupă o funcție publică de nivel inferior, în categoria cărora se încadrează reclamanții.

Examinând acțiunea, în baza probatoriului administrat, instanța reține în fapt următoarele:

Reclamanții sunt funcționari publici din data de_ fiind încadrați pe un post de execuție cu nivel de studii medii, sunt absolvenți de studii superioare, respectivele studii fiind dobândite anterior dobândirii calității de funcționar public.

Potrivit art. 68 alin. 1 din Legea 188/1999 în urma dobândirii unei diplome de studii de nivel superior, funcționarii publici de execuție au dreptul de a participa la examenul organizat pentru ocuparea unei funcții publice într-o clasă superioară celei în care sunt încadrați, dacă studiile absolvite sunt în specialitatea în care își desfășoară activitatea sau dacă autoritatea ori instituția publică apreciază că studiile absolvite sunt utile pentru desfășurarea activității.

Din răspunsurile adresate reclamanților de către pârâtă, reiese că singurul motiv pentru care acestora li se refuză participarea la examen, este că au obținut diploma de studii anterior dobândirii calității de funcționar public, fără a se face referire la celelalte două condiții, respectiv dacă studiile absolvite sunt în specialitatea în care își desfășoară activitatea sau dacă autoritatea ori instituția publică apreciază că studiile absolvite sunt utile pentru desfășurarea activității, sens în care instanța se consideră învestită a aprecia doar îndeplinirea acelei condiții.

În situația de față, apărările pârâtei potrivit cărora, pentru a beneficia de prevederile art. 68 alin. 1 din Legea 188/1999, era nevoie ca obținerea diplomei să fi avut loc după dobândirea calității de funcționar public, nu pot fi reținute deoarece legea nu distinge între categoriile de funcționari publici care au obținut diploma înainte sau după obținerea calității de funcționar public.

Mai mult, din perspectiva acestui text legal, nu au nici un fel de importanță motivele pentru care reclamanții au optat, la momentul la care au fost numiți funcționari publici pentru poziția pe care au dobândit-o în urma dobândirii unei atare calități.

Pe de altă parte, întrucât legea nu vorbește de momentul începerii studiilor ci doar de cel al dobândirii diplomei, ar fi și inechitabil ca, în două cazuri, relativ identice, în care două persoane încep cursurile anterior dobândirii calității de funcționar public, celui care obține diploma ulterior acestui moment, chiar și cu o zi să i se recunoască beneficiul art. 68 alin. 1 din Legea 188/1999, iar celui ce a obținut diploma, chiar cu puțin timp înaintea acestui moment să nu i se recunoască aceste beneficii.

Având în vedere aceste considerente, instanța urmează să admită cererea reclamanților, obligând pârâta, ca în analiza situației acestora raportat la prevederile art. 68 alin. 1 din Legea 188/1999 să considere îndeplinită condiția obținerii diplomei de studii de nivel superior, motiv pentru care acțiunea va fi admisă potrivit dispozitivului.

Fără cheltuieli de judecată, nefiind solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea

promovată de reclamanții: I. V. A., domiciliat în

B. M., str. Iza nr. 1 A/17; B. A., domiciliată în B. M., str. G. B. nr. 24/5; SA, domiciliat în B. M., str. K. F. nr. 20 și P. M., domiciliată în B. M., Bd. T. nr. 15/38, în contradictoriu cu pârâta C. DE

A. DE S. M., cu sediul în B. M., str. Gh. B. nr. 22 A, și în consecință:

Obligă pârâta să examineze reclamanții în vederea ocupării unei funcții publice într-o clasă superioară celei în care sunt încadrați, corespunzătoare nivelului de studii superioare, prin transformarea postului ocupat, în conformitate cu art. 68 din Legea nr. 188/1999.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de azi,_ .

PREȘEDINTE

GREFIER

M. P.

V.

B.

Red. M.P./_

Tehnored.AH/_ 7 ex.-

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1432/2013. Contencios. Litigiu privind funcționarii publici