Sentința civilă nr. 15582/2013. Obligare emitere act administrativ

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr._ *

Cod operator de date cu caracter personal 3184

SENTINȚA CIVILĂ N. 15582/2013

Ședința publică din data de 22 noiembrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. T.

Grefier: R. B. M.

Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal având ca obiect obligare emitere act administrativ formulată de reclamanții B. M.

S. și N. O. L., în contradictoriu cu pârâta C. L. DE A. A

  1. N. 1. DE PE L. C. LOCAL AL M. C. N. .

    Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință constatându-se că mersul dezbaterilor și concluziile pe fond ale părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de_, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru data de_, iar apoi pentru data de azi, _

    .

    INSTANȚA,

    Prin cererea formulată de reclamanții B.

    M.

    S.

    și N.

    O.

    L.

    , în contradictoriu cu pârâta C. L. DE A.

    A L.

    N. 1.

    DE

    PE L. C. LOCAL AL M. C. N., s-a solicitat instanței să oblige pârâta la eliberarea, comunicarea unui exemplar al hotărârii emise de pârâtă în ședința de fond funciar din data de_, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

    În motivarea cererii

    s-a arătat că reclamanții sunt persoane vătămate într-un drept recunoscut, respectiv interes legitim de a fi informați asupra hotărârii pârâtei din data de_ în sensul comunicării acestui act emis de o autoritate publică.

    Au arătat reclamanții că au primit o comunicare a pârâtei în care se face referire la modalitatea de soluționare a cererii formulate în baza legilor de fond funciar în sensul respingerii cererii lor, fără însă a beneficia de comunicarea hotărârii.

    Având în vedere că reclamații intenționează atacarea în justiție a soluției adoptate de pârâtă, aceștia au nevoie de comunicarea hotărârii motivate. Cum pârâta refuză eliberarea acesteia, reclamanții nu au o altă soluție decât să solicite obligarea pârâtei pe cale judecătorească la comunicarea hotărârii.

    În drept

    , cererea fost întemeiată pe dispozițiile L. nr.554/2004.

    În probațiune

    , s-a anexat cererea de comunicare înregistrată la autoritatea administrativă.

    Prin întâmpinarea formulată

    , pârâta a solicitat respingerea cererii ca fiind lipsită de obiect, hotărârea fiind comunicată, reclamanții declanșând procedura de contestare în fața Comisiei județene.

    S-a anexat întâmpinării adresa de comunicare și confirmarea de primire.

    Cererea a fost soluționată inițial

    în sensul admiterii prin Sentința civilă nr.2898/2013 a Tribunalului C., însă sentința menționată a fost casată

    prin Decizia nr.6841/2013 a Curții de Apel C., fiind dispusă trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea clarificării cererii de chemare în judecată cu privire la temei, cauză și părți.

    În rejudecare

    , reclamanții au precizat cererea de chemare în judecată, solicitând în mod expres obligarea pârâtei la eliberarea, comunicarea unui exemplar al hotărârii pârâtei din ședința de fond funciar din data de_ și stabilirea unui termen de executare în sarcina pârâtei pentru îndeplinirea obligației.

    S-a precizat in mod expres că pârâtă în cauză este C. municipală de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor din C. -N. iar temeiul in drept al cererii îl constituie Legea nr. 554/2004.

    Analizând în rejudecare cererea formulată în baza probelor administrate, instanța apreciază că aceasta este întemeiată.

    Astfel, instanța reține că obiect al cererii îl reprezintă obligarea pârâtei la eliberarea, comunicarea unui exemplar al hotărârii pârâtei din ședința de fond funciar din data de_ și stabilirea unui termen de executare în sarcina pârâtei pentru îndeplinirea obligației.

    Reclamanții au indicat ca și temei general al cererii, Legea nr.

    554/2004.

    Instanța apreciază însă că față de obiectul cererii formulate este aplicabil regimul instituit de Legea nr. 544/2001.

    Instanța nu este ținută de reglementarea în drept a cererii indicate de către reclamanți, atâta timp cât obiectul cererii de chemare în judecată este clar determinat, putând aplica in soluționarea cauzei toate dispozițiile legale pe care le consideră incidente în cauză.

    Astfel, indicarea doar a L. nr.554/2004 privind contenciosul administrativ nu exclude aplicarea L. nr.544/2001 privind comunicarea informațiilor de interes public, atâta timp cât instanța a determinat în mod neechivoc obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv comunicarea hotărârii pârâtei din ședința de fond funciar din_ .

    Așa cum a fost formulată, cererea nu poate fi interpretată ca fiind nici aferentă unei proceduri de fond funciar și nici aferentă unei obligații de a face, respectiv a unui refuz nejustificat în sensul legii contenciosului administrativ, deoarece nu se aduce in discuție în cauză un act administrativ asimilat.

    Reclamanții au dovedit că au înregistrat o cerere la pârâtă prin care au solicitat comunicarea hotărârii pârâtei din ședința de fond funciar din data de_ și stabilirea unui termen de executare în sarcina pârâtei pentru îndeplinirea obligației.

    Potrivit art. 1 din Legea 544/2001, Accesul liber si neingradit al persoanei la orice informatii de interes public, definite astfel prin prezenta lege, constituie unul dintre principiile fundamentale ale relatiilor dintre persoane si autoritatile publice

    Potrivit art. 2 lit. b din aceeași lege, prin informatie de interes public se intelege orice informatie care priveste activitatile sau rezulta din activitatile

    unei autoritati publice sau institutii publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informatiei

    ;

    Potrivit art. 6 din Legea 544/2001,

    1. Orice persoana are dreptul sa solicite si sa obtina de la autoritatile si institutiile publice, in conditiile prezentei legi, informatiile de interes public.

    2. Autoritatile si institutiile publice sunt obligate sa asigure persoanelor, la cererea acestora, informatiile de interes public solicitate in scris sau verbal.

    3. Solicitarea in scris a informatiilor de interes public, iar potrivit art.7 (1) Autoritatile si institutiile publice au obligatia sa raspunda in scris la solicitarea informatiilor de interes public in termen de 10 zile sau, dupa caz, in cel mult

30 de zile de la inregistrarea solicitarii, in functie de dificultatea, complexitatea, volumul lucrarilor documentare si de urgenta solicitarii. In cazul in care durata necesara pentru identificarea si difuzarea informatiei solicitate depaseste 10 zile, raspunsul va fi comunicat solicitantului in maximum 30 de zile, cu conditia instiintarii acestuia in scris despre acest fapt in termen de 10 zile.

Cererea formulată de către reclamanți nu a fost onorată, respectiv instanța reține că deși informațiile solicitate fac parte din categoria

informațiilor publice în sensul art. 2 lit.b din Legea 544/2001, acestea nu au fost comunicate reclamanților până la data soluționării prezentului dosar.

Instanța reține că pârâta a invocat prin întâmpinare că prezenta cerere a rămas fără obiect datorită faptului că s-au comunicat informațiile solicitate, însă din actele depuse în anexa întâmpinării nu rezultă in mod efectiv comunicarea hotărârii, aceasta nefiind depusă nici la dosar.

Astfel, în lipsa dovezii efective a comunicării, instanța nu poate reține comunicarea ca fiind efectuată, prin urmare nu va putea lua act că cererea a rămas fără obiect.

Potrivit art. 22 din Legea 544/2001,

  1. In cazul in care o persoana se considera vatamata in drepturile sale, prevazute in prezenta lege, aceasta poate face plangere la sectia de contencios administrativ a tribunalului in a carei raza teritoriala domiciliaza sau in a carei raza teritoriala se afla sediul autoritatii ori al institutiei publice. (2) Instanta poate obliga autoritatea sau institutia publica sa furnizeze informatiile de interes public solicitate si sa plateasca daune morale si/sau patrimoniale.

Prin urmare, având în vedere cererea depusă si lipsa răspunsului în termenul legal, reținând că informațiile solicitate fac parte din categoria informațiilor de interes public, reținând ca aplicabile în cauză dispozițiile legale mai sus citate, instanța a apreciat ca fiind întemeiată acțiunea formulată, în consecință aceasta va fi admisă în temeiul art. 6, art. 7 si art. 22 din Legea nr. 544/2001.

Cu privire la termenul de executare a obligației instanța reține că acesta nu poate fi altul decât cel prevăzut de art. 24 din Legea 554/2004 de maxim 30 zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei sentințe.

În temeiul art.274 C.pr.civ., instanța va obliga pârâta la plata in favoarea reclamanților a sumelor reprezentând contravaloarea onorariului avocațial și taxă de timbru 1004,3 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L. HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanții B. M. S., cu domiciliul in C. -N., Aleea G. nr.7, bl.19, ap.18, jud.C. și N. O.

L., cu domiciliul in C. -N., B-dul N. T. nr.39, ap.7, jud.C. în contradictoriu cu pârâta C. L. DE A. A L. N. 1. DE PE L. C. LOCAL AL M. C. N., cu sediul în C. -N., str.M. nr.1-3, jud.C. și în consecință:

Obligă pârâta să comunice reclamanților un exemplar al Hotărârii Comisiei locale de fond funciar C. -N. din ședința de fond funciar din data de_ ,în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei sentințe.

Obligă pârâta la plata în favoarea reclamanților a cheltuielilor de judecată in sumă de 1004,3 lei.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .

Președinte,

M. T.

Grefier,

R. B. M.

Red.MT/tehn.MG 5 ex. 02.12.13

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 15582/2013. Obligare emitere act administrativ