Sentința civilă nr. 169/2013. Contencios. Stramutare

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 169/2013

Ședința camerei de consiliu de la 05 Martie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE DP

Grefier M. N. Țâr

S-a luat în examinare, cererea de strămutare a dosarului nr._ al Tribunalului C., cerere formulată de petenta P. E. în contradictoriu cu intimații C. ANI L., SC E. GAZ R. N. SA.

La apelul nominal, făcut în cauză se prezintă dl. L. Făgărășan în calitate de consilier juridic și în reprezentarea intereselor intimatei, SC E. GAZ R.

N. SA, cu împuternicire aflată la fila 23 din dosar. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cererea promovată este legal timbrat cu taxa judiciară de timbru în valoare de 4 de lei și are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,3 lei.

S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.

Se mai menționează că la data de_ se înregistrează din partea intimatei, SC E. GAZ R. N. SA, prin fax întâmpinare.

La data de_ se înregistrează din partea petentei - un script.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 142 NCPC constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Totodată, din oficiu invocă excepția inadmisibilității cererii de strămutare raportat la faptul că cererea este formulată în dosarul nr._ pe rolul Tribunalului C., înregistrat la data de_ iar cererea de strămutare este întemeiată pe dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, ca incident într-un dosar înregistrat sub incidența vechiului Cod de procedură civilă.

Reprezentantul intimatei solicită admiterea excepției inadmisibilității și respingerea cererii de strămutare ca inadmisibilă.

CURTEA,

Prin cererea de strămutare înregistrată sub dosarul cu numărul de mai sus, reclamanta P. E. a solicitat strămutarea dosarului nr._ a Tribunalului C., Secția contencios administrativ la o altă instanță egală în grad, având în vedere motive temeinice și justificate legate de calitatea părților și problemele concrete ale cauzei.

În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 141 Noul Cod de procedură civilă.

Intimata prin întâmpinare a solicitat respingerea cererii.

La termenul de judecată din_ instanța a invocat excepția inadmisibilității cererii.

Examinând cererea din perspectiva excepției invocate, curtea reține următoarele:

Dosarul nr._ a Tribunalului C. a cărei strămutare se solicită a fost înregistrat în anul 2011 sub imperiul vechiului Cod de procedură civilă.

Cererea de strămutare este o cerere incidentală, astfel că în condițiile în care procedura de judecare aplicată cererii înregistrată sub dosarul nr._ 1 a Tribunalului C. este cea prevăzută de vechiul Cod de procedură civilă, orice cerere incidentală trebuie judecată, supusă acelorași prevederi procedurale.

De altfel, potrivit art. 24, 25 din Noul Cod de procedură civilă, dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor începute după intrarea ei în vigoare, respectiv procesele în curs de judecată începute sub legea veche rămân supuse acestei legi.

Deci cererea de strămutare întemeiată pe Noul Cod de procedură civilă, dar care vizează strămutarea unui dosar, înregistrat sub vechiul Cod este inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Admite excepția inadmisibilității cererii.

Respinge ca inadmisibilă cererea de strămutare formulată de P. E.

, dom. în C. -N., str. T. nr. 12, în contradictoriu cu SC E. GAZ R.

N. SA, cu sediul în C. -N., str. D. nr. 93-95. Definitivă.

Pronunțată în ședința publică azi,_ .

PREȘEDINTE

GREFIER

DP

M.

N.

ȚÂR

Red. D.P. dact. GC 5 ex/_

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

Referitor la dosarul dvs. nr._

CĂTRE,

TRIBUNALUL C. SECȚIA MIXTĂ

DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂ SOCIALE

În conformitate cu dispozițiile art. 144 alin.3 din NCPC Vă aducem la cunoștință că la data de 05 martie 2013 prin Sentința civilă nr.169 pronunțată în dosarul cu numărul de mai sus, instanța a admis excepția inadmisibilității cererii de strămutare și a respins ca inadmisibilă cererea de strămutare formulată de P. E. în contradictoriu cu SC E. . GAZ SA. Hotărârea pronunțată este definitivă.

C. N., _

PREȘEDINTE GREFIER

DP M. ȚÂR

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 169/2013. Contencios. Stramutare