Sentința civilă nr. 182/2013. Suspendare executare act administrativ
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ *
SENTINȚA CIVILĂ NR. 182/2013
Ședința publică din data de 06 martie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. M. GREFIER D. C.
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta M. M. în contradictoriu cu pârâții F. I., MINISTERUL SĂNĂTĂȚII și intervenientul I. DE M. L. C. -N., având ca obiect - suspendare executare act administrativ.
Prin Serviciul Registratură, la data de_ reclamanta a depus la dosarul cauzei note de ședință, iar la data de_ pârâta F. I. a depus concluzii scrise.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de_, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A :
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 16 martie 2011 sub nr._, reclamanta M. M., în contradictoriu cu MINISTERUL SĂNĂTĂȚII și F. I., a solicitat instanței suspendarea ordinului nr. 304/_ emis de Ministerul Sănătății prin care s-a dispus eliberarea sa din funcția de contabil șef în cadrul I.M.L. C. .
În susținerea celor solicitate a arătat că în cauză sunt întrunite cerințele prev. de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat care rezultă din aceea că în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004, ordinul trebuie să cuprindă numele, prenumele, locul de muncă, funcția deținută, iar în cazul de față numele este eronat, iar din cuprinsul ordinului nu rezultă, de asemenea, fapta care constituie obiectul eliberării din funcție.
Prevenirea pagubei iminente rezultă din aceea că i-a fost recunoscut un drept, acela de a ocupa postul potrivit deciziei nr. 259/2001 ca urmare a susținerii examenului, drept care acum tinde să fie pur și simplu desființat. Or, paguba este iminentă în condițiile pierderilor bănești,al efortului financiar și al consumului moral.
Ulterior, prin precizarea formulată, reclamanta a solicitat și anularea Ordinului nr. 304/_, obligarea la reîncadrarea în funcția deținută, obligarea la plata indemnizației pierdute precum și obligarea pârâților la plata daunelor morale în sumă de 1.000 lei, sub sancțiunea penalităților de 50 lei pentru fiecare zi de întârziere.
În motivarea celor solicitate, reclamanta a arătat că ordinul a fost emis pe numele M. O. și nu M. M., nu cuprinde datele cerute de lege, numele, prenumele, locul de muncă, funcția deținută, descrierea faptei care constituie obiectul eliberării din funcția deținută și dovezile pe care se sprijină.
Prezentă în instanță, reclamanta personal a arătat că ordinul este nelegal și pentru faptul că organul emitent nu avea competența cerută de lege pentru emitere.
Răspunzând celor solicitate prin întâmpinare, Ministerul Sănătății a susținut că reclamanta nu dovedește nici cazul bine justificat și nici paguba iminentă, împrejurări care ar justifica suspendarea actului. Astfel, se arată că reclamanta motivează cererea prin aceea că ordinul ar fi emis pe numele altei persoane, însă față de aceasta obiecție, prin ordinul nr. 399/_ a fost rectificată eroarea în sensul că a fost corectat numele titularului ordinului. În ceea ce privește paguba iminentă se arată că reclamanta nu face dovada acesteia, ci doar se rezumă a face speculații cu privire la eventuale urmări de ale executării actului administrativ atacat.
Privitor la anularea ordinului se arată că motivul invocat cu privire la nume nu poate fi reținut, deoarece eroarea a fost îndreptată prin ordinul nr. 399/2011, ce cuprinde cerința privind numele și prenumele, locul de muncă și funcția deținută.
În ceea ce privește susținerea reclamantei în sensul că revocarea nu a fost motivată, se arată că aceasta trebuie respinsă, deoarece condițiile cumulative de valabilitate a actului administrativ sunt: să fie emis de autoritatea competentă și în limitele competenței sale, să fie emis în forma și cu respectarea procedurii prevăzute de lege, să fie conform cu Constituia și actele normative în vigoare, să fie conform cu interesul public urmărit de lege, iar în ceea ce privește motivarea actului administrativ,nu exista nici o reglementare a legiuitorului, în sensul că este imperativ să fie motivat un act administrativ cu caracter individual, așa cum invocă reclamanta, nu a fost identificată și nici măcar nu se face vorbire despre obligativitatea motivării unui asemenea act. Totuși, se arată că în preambulul ordinului atacat au fost menționate actele normative în temeiul cărora s-a procedat la emiterea actului administrativ. În plus, a arătat că reclamanta nu a atacat raportul de control, motivele vizând doar aspecte de formă nu și de fond.
La rândul său, pârâta F. I., prin întâmpinare, a solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive.
După punerea în discuție a excepției prin încheierea din_, în considerare că ordinul a cărei suspendare a fost solicitată nu face referire la persoana pârâtei F. și nu au fost dezvoltate împrejurări de fapt și de drept care să justifice chemarea sa în judecată, Curtea a admis excepția cu consecința corespunzătoare respingerii acțiunii față de aceasta.
Prin sentința civilă nr. 387 din data de_ pronunțată în dosarul nr._ de Curtea de Apel C.
s-a admis în parte acțiunea precizată de reclamanta M.
M., în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL SĂNĂTĂȚII și, în consecință, s-a anulată Ordinul nr. 304/_ emis de pârât și a fost obligat acesta la reîncadrarea în funcția avută anterior emiterii ordinului și la acordarea diferențelor salariale.
S-a respins cererea de obligare la penalități pentru fiecare zi de întârziere.
S-a luat act de renunțarea la judecarea petitelor privind suspendarea și obligarea la daune morale.
Prin decizia civilă nr. 4.283 din data de_ pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție
s-a admis recursul declarat de pârâtul MINISTERUL SĂNĂTĂȚII împotriva sentinței civile nr. 387 din_ a Curții de Apel C. - Secția comercială de contencios-administrativ și fiscal precum și cererea de intervenție accesorie formulată de I. DE M. L. C. -N., s-a casat sentința recurtă și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
În rejudecare cauza a fost înregistrată sub nr._ *.
La primul termen de judecată, după casarea cu trimitere, intervenientul accesoriu I. DE M. L. C. -N. a reiterat excepția de necompetență în soluționare prezentei cauze de către Curtea de Apel C., în considerarea naturii juridice a litigiului, arătând că reclamanta a avut încheiat un contract individual
2
de muncă, iar prin actul atacat s-a dispus desfacerea contractului individual de muncă, așa cum de altfel se menționează în preambulul acestuia.
Se mai arată că emitentul actului nu a acționat în regim de putere publică ci în calitatea sa de angajator, manifestându-și prin actul atacat intenția de încetare a efectelor contractului individual de muncă al reclamantei.
Cu privire la această excepție, reclamanta a arătat că după casarea cu trimitere nu se mai poate discuta aspectele legate de competență, fiind incidente dispozițiile art. 313 C.pr.civ. referitoare la limitele casării, arătând că instanța căreia i-a fost trimis dosarul are obligația de a pune în practică doar dispozițiile cuprinse în decizia de casare cu trimitere.
Intervenienta F. I. a solicitat admiterea excepției necompetenței.
Cu privire la excepția de necompetență, Curtea reține următoarele
:
Excepția a fost ridicată în cererea de intervenție depusă de intervenienta accesorie I. DE M. L. C. -N. în cursul soluționării recursului împotriva sentinței civile nr. 387 din_ a Curții de Apel C. .
În cuprinsul deciziei civile 4.283 din data de_ pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, decizie de casare cu trimitere, nu rezultă că instanța de recurs ar fi analizat aspecte referitoare la excepția indicată.
Analiza Î.C.C.J. s-a limitat la motivul de recurs referitor la motivarea/nemotivarea actului de încetare a raportului de serviciu (apreciat astfel la aceea dată) al reclamantei.
Curtea reține că aspectul de competență este un aspect important în cadrul oricărui litigiu, indiferent de natura acestuia.
Așa cum s-a arătat anterior, din decizia de casare se poate constata că Î.C.C.J. nu s-a pronunțat pe aspectele referitoare la excepția de necompetență.
Potrivit art. 351 alin. 1 C.pr.civ., doar modul de soluționare
al problemei de drept dezlegate în decizia de casare este obligatoriu pentru judecătorii fondului.
Or, așa cum s-a arătat, aspectul competenței, din perspectiva unei anumite situații de fapt evidențiată (existența unui contract individual de muncă), nu a fost analizat (dezlegat) de către instanța de casare.
Nu se poate reține o pronunțare implicită a Î.C.C.J. asupra excepției de necompetență invocată de intervenientul I. de M. L. C. -N. .
Codul de procedură civilă nu prevede o modalitate de soluționare "tacită"; a unei excepții de necompetență, deci este cert că aspectul necompetență nu a fost dezlegat în drept de către instanța de recurs.
Mai mult, casarea, integrală, cu trimitere, acordă părților posibilitatea de a- și formula toate apărările în cauză, prin raportare la dispozițiile art. 132 C.pr.civ.
Referitor la competență, Curtea reține incidența Legii nr. 188/1999.
Astfel art. 106 al. 1 din Legea nr. 188/1999 prevede: "În cazul în care raportul de serviciu a încetat din motive pe care funcționarul public le consideră netemeinice sau nelegale, acesta poate cere instanței de contencios administrativ anularea actului administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu, în condițiile și termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, precum și plata de către autoritatea sau instituția publică emitentă a actului administrativ a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate, și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcționarul public.";
Rezultă așadar că doar aportul de serviciu al funcționarului public poate fi analizat de către instanța de contencios administrativ.
În speță nu s-a dovedit că reclamanta are calitatea de funcționar public, astfel încât competența specială nu poate fi atrasă în funcție de calitatea persoanei. (funcționar public)
3
Mai mult, Ordinul atacat (f.13) menționează dispozițiile Legii nr. 53/2003 (codul muncii).
Întradevăr art. 117 din Legea nr. 188/1999 prevede: "Dispozițiile prezentei legi se co mple te az ă c u preveder ile leg isl aț ie i munc ii , precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice.";
Este însă de remarcat faptul că în actul de încetare a raportului de muncă nu se face nicio referire la Legea nr. 188/1999, pentru a se susține că menționarea dispozițiilor codului muncii s-a făcut în contextul evocării cadrului general, subsidiar invocării legislației speciale, care, în cauză, dacă reclamanta ar fi avut calitatea de funcționar public, ar fi fost constituit de Legea nr. 188/1999.
În privința competenței instanțelor de contencios de a se pronunța asupra aspectelor referitoare la raportul de serviciu al funcționarului public legea specială, respectiv Legea nr. 188/1999, a stabilit norme de competență specială.
Nivelul ierarhic al emitentului actului prezintă relevanță sub aspectul determinării competenței, potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004, însă nu în considerarea calității de autoritate publică, emitentă de acte administrative, ci în considerarea calității sale de angajator.
Ordinul atacat reprezintă manifestarea de voință unilaterală a angajatorului ( autoritate publică) de a pune capăt unui contract individual de muncă, încheiat cu o persoană fizică ce are calitatea de angajat.
Între cele două părți nu există raporturi de putere publică ci raporturi de muncă specifice, întemeiate pe dispozițiile codului muncii și pe alte legi ce reglementează raporturile de muncă dintre angajat și angajator.
În consecință, față de cele menționate anterior, în temeiul art. 158 al. 3 c.pr.civ. se va declină competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului C., ca și conflict de muncă, potrivit art. 2 pct. 1 lit. c).
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E :
Declină competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de către reclamanta M. M. în contradictoriu cu pârâții F. I., MINISTERUL SĂNĂTĂȚII și intervenientul I. DE M. L. C. -N. în favoarea Tribunalului C., ca și conflict de muncă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 6 martie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. M. D. C.
Red.D.M./_ .
Dact.H.C./2 ex.
4
