Sentința civilă nr. 231/2013. Excepție nelegalitate act administrativ

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._ /a1

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 231/2013

Ședința publică de la 26 Martie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE DP

G. ier M. N. Țâr

Pe rol, judecarea excepției de nelegalitate a dispozițiilor HG nr.1504/2006, completarea anexei nr.37 la HG nr.905/2002 invocată de C.

N. P. R. SA - D. R. P. N. - V. în contradictoriu cu C.

P. B. și intimatul GUVERNUL ROMÂNIEI- în calitate de emitent al actului administrativ.

Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 12 martie 2013, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar pronunțarea s-a amânat pentru data de astăzi

C u r t e a ,

Prin încheierea ședinței publice din data de_ a Judecătoriei Bistrița

a fost admisă cererea de sesizare a instanței de contencios administrativ în vederea soluționării excepției de nelegalitate a dispozițiilor pe care reclamata și-a întemeiat pretențiile și anume excepția de nelegalitate a HG 1504/2006, completarea anexei nr. 37 la HG 905/2002 privind atestarea domeniului public al Judecătoriei Bistrița Năsăud precum și al municipiului, orașelor și comunelor din județ.

În temeiul art. 3 pct.1 Cod de procedură civilă a fost sesizată Curtea de Apel C. în vederea soluționării excepției de nelegalitate a dispozițiilor pe care reclamata și-a întemeiat pretențiile și anume excepția de nelegalitate a HG 1504/2006, completarea anexei nr. 37 la HG 905/2002 privind atestarea domeniului public al Judecătoriei Bistrița Năsăud precum și al municipiului, orașelor și comunelor din județ.

În baza art. 4 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a fost suspendată judecarea cauzei, privind C. P. B. PRIN P., împotriva pârâtei C.

N. P. R. SA - D. R. P. N. - V., având ca obiect revendicare imobiliară., până la soluționarea excepției de nelegalitate a dispozițiilor pe care reclamata și-a întemeiat pretențiile și anume excepția de nelegalitate a HG 1504/2006, completarea anexei nr. 37 la HG 905/2002 privind atestarea domeniului public al Judecătoriei Bistrița Năsăud precum și al municipiului, orașelor și comunelor din județ.

În considerente instanța analizând excepția de nelegalitate a dispozițiilor pe care reclamata și-a întemeiat pretențiile și anume excepția de nelegalitate a HG 1504/2006, completarea anexei nr. 37 la HG 905/2002 privind atestarea domeniului public al Judecătoriei Bistrița Năsăud precum și al municipiului, orașelor și comunelor din județ, invocată

în baza prevederilor art.4 din Legea nr.554/2004, de către reprezentantul pârârei reclamante reconvenționale, a reținut următoarele:

În temeiul dispozițiilor art. 4 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 - Legea contenciosului administrativ, legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetata oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate.

Având în vedere motivele de fapt și de drept invocate în cauză, instanța a apreciat că de acest text de lege, depinde soluționarea cauzei, astfel încât se impune, suspendarea cauzei și sesizarea instanței competente cu soluționarea excepției de nelegalitate invocată de pârâtul reclamant reconvențional, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 4 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluționarea excepției de nelegalitate a dispozițiilor pe care reclamata și-a întemeiat pretențiile și anume excepția de nelegalitate a HG 1504/2006, completarea anexei nr. 37 la HG 905/2002 privind atestarea domeniului public al Judecătoriei Bistrița Năsăud precum și al municipiului, orașelor și comunelor din județ.

Totodată, în baza acelorași dispoziții legale coroborate cu art. 3 pct. 1 C.pr.civ. a sesizat Curtea de Apel C. -N., în vederea soluționării excepției de nelegalitate invocată.

Prin întâmpinarea formulată și cererea reconvențională C. N.

P. R. SA

a invocat excepția de nelegalitate a dispozițiilor pe care reclamanta și-a întemeiat pretențiile și anume, excepția de nelegalitate a HG nr. 1504/2006 pentru completarea anexei 37 la HG 905/2002 privind atestarea domeniului public al jud. Bistrița Năsăud, precum și municipiului, orașelor și comunelor din județ, deoarece bunul proprietatea

C. -N. P. R. SA nu putea să treacă în proprietatea localității P. Bârgpului atâta timp cât nu a existat o expropriere.

Potrivit dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 213/1998, "Statul sau unitățile administrativ-teritoriale exercita posesia, folosinta și dispoziția asupra bunurilor care alcătuiesc domeniul public, în limitele și în condițiile legii";, text de lege care impune respectarea legalității privind modul de includere a bunurilor în domeniul public al statului.

Dispozițiile art. 7 din Legea nr. 213/1998 prevăd principalele modalități prin care un bun aflat în proprietate privată poate trece în proprietatea publică a statului, neoferind unei hotărâri de Guvern prin care se inventariază bunurile proprietate publică un eventual caracter constitutiv de drepturi.

Operațiunea de inventariere a unor bunuri pretins aparținând domeniului public al statului nu face parte din modalitățile anterior menționate, iar în lipsa uneia dintre astfel de proceduri, instanța investită cu cercetarea legalității inventarului centralizat al bunurilor aflate în domeniul public al statului, urmează să analizeze apartenența unui bun la domeniul public prin raportare la dispozițiile legale comune.

Potrivit art. 4 din Legea nr. 554/2004, "legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. În acest caz, instanța, constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond";.

În speță, soluționarea litigiului pe fond depinde de legalitatea HG nr. 1504/2006 pentru completarea anexei nr. 37 la HG nr. 905/2002, conform susținerilor reclamantului HG nr. 1504/2006 atestă calitatea de bun proprietate publică în patrimoniul comunei P. B. .

Guvernul României prin întâmpinare a solicitat respingerea excepției, Hotărârea fiind legală și temeinică.

La Curtea de Apel C. dosarul a fost înregistrat sub nr. _

/a1.

Din actele de la dosar, instanța reține următoarele:

Examinând excepția de nelegalitate, instanța reține următoarele:

La data de_ G. R. emite Hotararea de Guvern nr.

905/2002 privind atestarea domeniului public al județului Btstrița-Năsăud, precum și al municipiului, orașelor și comunelor din județul Bistrița- Năsăud, act normativ ce, la data de_, este modificat G. R. emițând hotărârea nr. 1504/2006 pentru completarea anexei nr. 37 la HG nr. 95/2002 privind atestarea domeniului public al județului Bistrița Năsăud,. precum si al municipiului, oraselor si comunelor din judet.In articolul unic al acestei hotarari se prevede faptul ca "anexa tir. 37 la HG 905/2002 se completeaza cu pozitiile nr. 1-13, conform anexei care face parte integranta din prezenta hotarare". La pozitia nr. 8 a anexei HG 1504/2006 apare imobilul "Biblioteca (P. Veche)" identificat in comuna P.

-B. in CF 1460 nr.top. 940/2/1, 941/1."

Astfel, dispozitiile H.G. 1504/2006 atestă calitatea de proprietate publică în patrimoniul comunei P. -B. a imobilului in cauza. Trebuie avute in vedere reglementarile imperative privitoare la bunurile proprietate publica astfel cum sunt statuate in Legea 213/1998 actualizata respectiv art 3 alin. 1 "Domeniul public este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135 alin. (4) din Constitutie, din cele stabilite în anexa care face parte integrantă din prezenta lege și din orice alte bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public și sunt dobândite de stat sau de unitățile administrativ-teritoriale prin modurile prevăzute de lege", coroborat cu art. 8 alin. 1 :" Trecerea bunurilor din domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale în domeniul public al acestora, potrivit art. 7 lit.e, se face, după caz, prin hotărâre a G. ui, a consiliului județean, respectiv a Consiliului General al Municipiului B. ori a consiliului local." si art. 21 alin. 3 "inventarele astfel însușite se centralizează de consiliul județean, respectiv de Consiliul General al Municipiului B., și se trimit G. ui, pentru ca, prin hotărâre, să se ateste apartenența bunurilor la domeniul public județean sau de interes local."

Toate prevederile art. 120 alin. 2 din Legea nr. 215/2001 statuează cu titlu imperativ ca "Bunurile ce fac parte din domeniul public sunt inalienabile, imprescriptibile și insesizabile";.

Sub aspectul temeiniciei HG nr. 1504/2006 pentru completarea anexei nr. 37 la HG nr. 905/2002 privind atestarea domeniului public al județului Bistrița-Năsăud, precum și a municipiului, orașelor și comunelor din județ respectă exigențele de legalitate normativ statuate.

Hotărârea contestată a fost adoptată de Executiv prin însușirea proiectului inițiat de Ministerul Administrației și Internelor, care era la acea dată organul de specialitate al administrației publice centrale cu atribuții în domeniul administrației publice locale.

La elaborarea actului au fost respectate dispozițiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, precum și cele cuprinse în Regulamentul privind procedurile, la nivelul G. ui, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de acte normative spre adoptare, aprobat prin HG nr. 50/2005.

Potrivit prevederilor Legii nr. 213/1998 și Normelor tehnice aprobate prin HG nr. 548/1999, inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al unei autorități administrativ-teritoriale se întocmește de consiliile special constituite în acest sens, în fiecare unitate administrativ-teritorială și se însușește prin hotărârea autorității publice a unităților respective, urmând ca apartenența la domiciliul respectiv al bunurilor cuprinse în inventar să fie atestată prin hotărâre a G. ui.

Drept urmare, poziția atacată din HG nr. 1504/2006 a făcut obiectul Hotărârii nr. 45/2004 a Consiliului Local al comunei P. B., care, dacă ar fi afectat drepturile legitime ale vreunei persoane, trebuia atacată în fața instanțelor de contencios administrativ, conform legii contenciosului administrativ.

Pentru aspectele sus arătate, instanța în baza art. 4 și art. 18(1) din Legea nr. 554/2004 va respinge excepția de nelegalitate a Hotărârii G. ui nr. 1504/2006 pentru completarea anexei nr.37 la HG nr.905/2002 privind atestarea domeniului public al județului Bistrița-Năsăud precum și al municipiului, orașelor și comunelor din județul Bistrița Năsăud, invocată de

C. N. P. R. SA - D. REGIONALĂ DE P. N. -V. .

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția de nelegalitate a Hotărârii G. ui nr. 1504/2006 pentru completarea anexei nr.37 la HG nr.905/2002 privind atestarea domeniului public al județului Bistrița-Năsăud precum și al municipiului, orașelor și comunelor din județul Bistrița Năsăud, invocată de C. N.

P. R. SA - D. REGIONALĂ DE P. N. -V., cu sediul în P. B., str. P. nr. 512, jud. Bistrița Năsăud.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică azi_ .

PREȘEDINTE

GREFIER

DP

M.

N.

ȚÂR

Red. D.P. dact. GC 4 ex/_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 231/2013. Excepție nelegalitate act administrativ