Sentința civilă nr. 92/2013. Excepție nelegalitate act administrativ

Decizii și sentințe contencios/fiscal - CA Cluj (2013)

Dosar nr._ /a1

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR. 92/2013

Ședința publică de la 01 Februarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE G.	-A.	N.
Grefier A.	B.

S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de către reclamantul V. I. în contradictoriu cu intervenient MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, pârât M. C. N., D. DE I. SI T. L. ,

pârât P. M. N., pârât GUVERNUL ROMÂNIEI, având ca obiect excepție nelegalitate act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat Bădău Adela în substituirea avocatului titular B. luiza pentru reclamant și consilier juridic Doru Săplăcan pentru intimatul M. C. -N., lipsă fiind restul părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Se învederează instanței că nu sunt alte cereri de formulat.

Curtea, după deliberare, unește cu fondul excepția inadmisibilității invocată prin întâmpinare și acordă cuvântul în susținerea poziției procesuale, solicitând părților concluzii și asupra celor două aspecte de inadmisibilitate invocate.

Reprezentanta reclamantului arată, referitor la primul aspect de inadmisibilitate, arată că este posibilă invocarea excepției de inadmisibilitate și față de un act normativ, conform art. 4 alin 2 din Legea nr. 554/2004, practica constantă a Î.C.C.J. fiind în acest sens. Raportat și la practica judiciară a Curții de Apel C., solicită respingerea excepției inadmisibilității.

Referitor la al doilea aspect de inadmisibilitate, arată că este posibilă invocarea excepției de nelegalitate și față de un act emis anterior intrării în vigoare a Legii 554/2004, neputându-se invoca o încălcare a principiului neretroactivității legii. Potrivit art. 11 alin 4 din Legea nr. 554/2004 un act administrativ normativ poate fi atacat oricând, deci și excepția de nelegalitatea, care este un mijloc de apărare, poate fi invocată oricând. Depune practica

judiciară a Î.C.C.J.

Pe fondul excepției de nelegalitate, solicită admiterea acesteia, susținând argumentele prezentate pe larg în scris, fără cheltuieli de judecată.

Reprezentantul intimatului M. C. -N. arată referitor la inadmisibilitatea excepției de nelegalitate, că textul art. 4 din Legea nr. 554 constituie norma de procedură de strictă interpretare, care nu vorbește despre posibilitatea atacării unui act normativ. De asemenea arată că nu se poate face aplicarea art. 4 referitor la un act normativ emis anterior Legii 554/2004, astfel s-a încălca art. 15 din Constituția R., art. 6 din CEDO și principiul securității actelor juridice, practica predominantă a ÎCCJ fiind în acest sens. Depune practică judiciară spre exemplificare.

Pe fondul excepției de nelegalitate solicită respingerea acesteia, conform argumentelor din întâmpinare, pe care le susține și oral, pe scurt, fără cheltuieli de judecată.

Curtea reține cauza în pronunțare.

C U R T E A :

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalul Cluj, la data de_, reclamantul V. I., în contradictoriu cu pârâții M. C. -N., D. DE I. SI T. L., P. M. UI C. -N. și GUVERNUL ROMÂNIEI și cu

intervenientul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, în baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a invocat excepție de nelegalitate a dispozițiilor punctului 98 ale Normei metodologice de aplicare a prevederilor art. 262 Cod Fiscal, normă adoptată prin Hotărârea de Guvern nr. 44/2004, solicitând sesizarea instanței competente să soluționeze excepția, respectiv Curtea de Apel C., Secția de Contencios Administrativ și Fiscal, motivată de legătura indisolubilă existentă între actul administrativ contestat și soluționarea litigiului în fond și suspendarea soluționării prezentei cauze până la soluționarea excepției invocate. În motivarea excepției de nelegalitate, reclamantul a arătat că actul administrativ contestat îndeplinește toate condițiile prevăzute de lege pentru a face obiectul excepției de nelegalitate. Astfel, Hotârârea de Guvern nr. 44/2004 prin care a fost adoptată norma metodologică de aplicare a art. 262 din Codul fiscal, reprezintă un act administrativ unilateral cu caracter normativ prin raportare la dispozițiile legale pe care le conține, respectiv reglementări

formulate abstract, cu caracter obligatoriu, aplicabile unui număr nedeterminat de subiecte de drept și situații ce se încadrează în ipotezele reglementate, fiind determinate numai criteriile pentru stabilirea sferei destinatarilor, iar nu fiecare beneficiar În parte.

Deși dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 262/2007, fac referire, în privința analizării legalității, numai la actele cu caracter individual, ceea ce ar putea conduce la concluzia că s-ar limita posibilitatea invocării excepției de nelegalitate la actul administrativ unilateral cu caracter individual, în cuprinsul alin. (2) al aceluiași articol, însă, este folosită sintagma "act administrativ unilateral", fără a se mai face disticție Între cel normativ și cel individual, ceea ce însemnă că și actul administrativ unilateral cu caracter normativ poate face obiectul excepției de nelegalitate.

În plus, în susținerea tezei admisibilității excepției de nelegalitate a unui act administrativ cu caracter normativ, reclamantul a susținut că, pe de o parte, trebuie avute în vedere faptul că din expunerea de motive la Legea nr. 262/2007 reiese faptul că modificarea textului art. 4 din Legea nr. 554/2004 a vizat includerea în ipoteza textului atât a actelor administrative cu caracter normativ, cât și a celor cu caracter individual iar pe de altă parte, principiul coerenței legislative impune soluția admisibilității excepției de nelegalitate atât pentru actele individuale cât și pentru cele normative, așa încât acest mijloc de apărare să nu fie restrictiv, pierzându-și astfel funcția pentru care a fost creat. De asemenea, în virtutea principiului de drept potrivit căruia legea se interpretează în sensul de a produce efecte, se apreciază că și în actuala reglementare actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în procedura excepției de nelegalitate prevăzută de art. 4 din Legea 554/2004, iar dacă legiuitorul a înțeles să pună la îndemâna persoanelor de drept privat un mijloc de apărare pe cale de excepție pentru acte de autoritate individuale, în privința cărora cei vizați au deja la îndemână acțiunea directă în contencios administrativ, cu atât mai mult,un asemenea mijloc de apărare trebuie oferit

persoanelor în legătură cu acte normative a căror adresabilitate este generală și ale căror efecte se pot produce ori constata nu doar imediat după emiterea lor, ci și mult ulterior.

În ceea ce privește posibilitatea contestării HG nr. 44/2004 raportat la data emiterii acesteia care este anterioară momentului intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, reclamantul a învederat faptul că, dacă în cazul actului administrativ unilateral având caracter individual, emis anterior intrării În vigoare a Legii nr. 554/2004 este posibilă susținerea inadmisibilității utilizării excepției de nelegalitate, în cazul actului administrativ unilateral normativ această posibilitate este exclusă. Interpretarea și aplicarea dată dispozițiilor art. 4 din legea nr. 554/2004, anterior modificărilor aduse acestui text prin Legea nr. 262/2007, în jurisprudența instanței supreme, prin prisma principiului securității raporturilor juridice, în sensul inadmisibilității excepției de nelegalitate invocate cu privire la actele individuale emise anterior intrării în vigoare a legii, nu este aplicabilă și în privința actelor administrative cu caracter normativ pentru următoarele motive:

Pe de o parte, nu se poate invoca încălcarea principiului neretroactivității legii, câtă vreme, în mod tradițional, sub imperiul tuturor legilor contenciosului administrativ, era posibilă invocarea excepției de nelegalitate oricând în fața instanței de judecată, diferența constând doar în faptul că era soluționată de instanța în fața căreia era invocată (civilă, comercială etc.), în timp ce, în prezent, potrivit dispozițiilor Legii nr. 554/2004, se soluționează de instanțele de contencios administrativ.

Apoi, câtă vreme, potrivit art. 11 alin. (4) din lege, un asemenea act poate fi atacat oricând pe calea acțiunii directe, cu atât mai mult acesta poate fi contestat pe calea excepției de nelegalitate, care reprezintă un mijloc procedural de apărare.

Pentru toate aceste motive, reclamantul solicită a se constata că H.G. nr. 44/2004 prin care a fost adoptată norma de aplicare a art. 262 Cod Fiscal, reprezintă un act administrativ unilateral cu caracter normativ ce este susceptibil de a fi supus procedurii de verificare a legalității prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004.

În altă ordine de idei, a mai arătat reclamantul, există un raport evident de dependență între actul administrativ contestat și .soluționarea litigiului în fond, deoarece așa cum rezultă din adresa nr. 111619/_ emisă de M.

C. -N., D. de I. și T. L. la care a fost anexată decizia de impunere atacată, modul de stabilire al scutirii prevăzute de art. 262 Cod Fiscale are la bază prev. art. 98 din HG nr. 44/2004. De asemenea, tot în baza prev. pct. 98 a fost, pe de o parte, emisă, Decizia de impunere nr. 111619/_, iar pe de altă parte, a fost respinsă contestația formulată de reclamant împotriva menționatei decizii de impunere, aspect care rezultă din referatul întocmit cu ocazia emiterii Dispoziției nr. 1764/_ .

Pe cale de consecință, având în vedere faptul că atât Decizia de impunere nr. 1116191/_ cât și Dispoziția nr. 1764/_ au fost emise în aplicarea pct. 98 din HG nr. 44/2004 a cărui nelegalitate este invocată pe cale de excepție, rezultă, fără putință de tăgadă, legătura indisolubilă existentă între actul administrativ normativ contestat și soluționarea litigiului în fond, motiv pentru care se impune sesizarea instanței de contencios administrativ competente să soluționeze excepția de nelegalitate și suspendarea prezentei cauze până la soluționarea excepției invocate.

alin. (1) din Codul Fiscal iar, pe de altă parte, cu prevederile art. 139 alin. (1) din Constituția R., art. 3 lit. b) și art. 4 alin. (1) din Codul Fiscal, prin raportare la principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție și de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2004 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

În susținerea acestui punct de vedere, reclamantul a mai arătat că aplicarea art. 98 din HG nr. 44/2004 determină (in mod automat) inaplicabilitatea art. 262 Iit. e) Cod Fiscal. Astfel, în conformitate cu art. 262 lit.

e) Cod fiscal "Impozitul pe mijloacele de transport nu se aplică pentru: e) vehiculele istorice definite conform prevederilor legale în vigoare". Potrivit art. 98 din HG 44/2004 ,,scutirea de la plata impozitului pe mijloacele de transport se face începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care contribuabilii interesați prezintă compartimentelor de specialitate ale administrației publice locale documentele prin care atestă situațiile, prevăzute de lege, pentru care sunt scutiți."

Având în vedere faptul că procedura de obținere a documentelor care atestă situatia de vehicul istoric este una anevoioasă și care presupune îndeplinirea mai multor formalități, fiecare formalitate în parte întinzându-se pe o anumită durată în timp, este mai mult decât evident că, întotdeauna de la data dobândirii autovehiculului și până la data când se poate face în mod efectiv dovada calității de vehicul istoric trece o anumită perioadă de timp (care diferă de la caz la caz), neexistând niciodată o suprapunere între data dobândirii autovehiculului și data la care pot fi prezentate actele care atestă situația de vehicul istoric. Or, făcând aplicarea prevederilor pct. 98 din HG -44/2004 se ajunge la concluzia că pentru această perioadă este datorat impozitul pe mijloacele de transport, deși dispozițiile art. 262 lit. e) Cod Fiscal înlătură în mod expres aplicarea impozitului pe mijloacele de transport în cazut vehiculelor istorice.

Pe cale de consecință, coroborând cele două raționamente mai sus reclamantul consideră că se ajunge la situația absurdă că în concret, în fiecare caz în care discutăm despre un vehicul istoric să existe o obligație de plată a impozitului pe mijloacele de transport (aferentă perioadei între data dobândirii și data prezentării dovezii de vehicul istoric), deși intenția vădită a legiuitorului a fost aceea de a excepta deținătorii acestei categorii de mijloace de transport de la plata impozitului.

Așadar, prin modul de redactare textul atacat îngrădește în mod nepermis sfera de aplicare a art. 262 lit. e) Cod Fiscal, Încălcând principiul interpretării legii în sensul producerii de efecte juridice.

Apoi, a mai susținut reclamantul, art. 98 din H.G. 44/2004 adaugă la ipoteza de reglementare a art.261 alin. 1 Cod fiscal, iar aplicarea textului de lege atacat determină excluderea situațiilor de fapt din sfera de aplicare a excepției

(scutirea de la plata impozitului) și includerea lor în sfera de aplicare a textului care reprezintă regula (obligația de plată a impozitului pentru mijlocul de transport). Mergând pe această cale, se adaugă în mod nepermis la lege, prin încălcarea flagrantă a părții finale a art. 261 alin. (1) Cod Fiscal și a art. 262 lit.

e) Cod Fiscal.

O altă critică formulată de reclamant se referă la faptul că reglementarea din art. 98 al HG 44/2004 reprezintă o încălcare a principiului ierarhiei actelor normative, mai exact a regulii potrivit căreia printr-o hotărâre de guvern nu se poate aduce atingere reglementărilor continute într-o lege (în sensul de act normativ emis de către Parlament). Astfel, prev. art. 98 din HG 44/2004 prin diminuarea sferei de aplicare a art. 2621it. e) Cod Fisca1 și, implicit, multiplicarea situațiilor de fapt în care există obligația de plată a impozitului pe

mijloacele de transport, duc nu la facilitarea aplicării ci, la modificarea dispozițiilor Codului Fiscal. Acest efect, produs de aplicarea pct. 98 din HG 44/2004, intră în mod evident în contradicție cu prevederile art. 4 alin. (1) Cod Fiscal potrivit căruia "Prezentul cod se modifică și se completează numai prin lege, promovată, de regulă, cu 6 luni înainte de data intrării În vigoare a acesteia".

Astfel, pe lângă faptul că prevederile Codului Fiscal (act normativ cu valoare juridică superioară) nu pot fi modificate printr-o hotărâre de Guvern (act normativ cu forță juridică inferioară), nu ne aflăm nici în situația în care printr-o dispoziție a Codului Fiscal să fie specificată împrejurarea că acest act normativ urmează a fi completat de prevederile unui alt act normativ. Această ipoteză este exclusă, ținând cont de faptul că, pe de o parte, obligațiile fiscale nu pot fi stabilite decât prin lege "stricto sensu"; iar, pe de altă parte, dispozițiile art. 1 alin. (1) teza a II-a și art. 5 alin. (1) exclud ideea de "completare" acceptându-se numai "aplicarea unitară".

Rezultă că, dispozițiile pct. 98 din HG nr. 44/2004 contravin și art. 139 alin 1 din Constituția R., potrivit căruia "impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetului de statși ale "bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege". Per-a- contrarto, este interzis ca taxele și impozitele, ca surse de venit la bugetul de stat să fie reglementate prin alte acte normative, care nu ar emana de la Parlament.

În opinia reclamantului, reglementarea din art. 98 a HG nr. 44/2004 vine în contradicție cu principiul certitudinii impunerii, prevăzut de art. 3 din Codul Fiscal, deoarece contribuabilul achiziționează un vehicul istoric știind că acesta este scutit conform Codului fiscal de la plata impozitului pe mijloacele de transport însă, la momentul depunerii declarației fiscale pentru autovehiculul achiziționat, constată că, din cauza normelor metodologice arbitrare de aplicare ale Codului Fiscal, are de achitat și impozitul pe mijloacele de transport, în caz contrar, fiind expus riscului de a achita majorări de întârziere.

Consideră reclamantul că textul atacat este de natură să confere mai degrabă imprecizie decât claritate în ceea ce priveste sumele de plată ce cad în sarcina contribuabilului, iar necunoașterea prevederilor normelor metodologice de aplicare ale Codului Fiscal nu îi poate fi imputată contribuabilului, atâta timp cât, pe de o parte, acestea vin în contradicție cu însăși normele a căror interpretare și aplicare ar trebui să o faciliteze iar, pe de altă parte, hotărârea de guvern nu se poate confunda cu legea, fie ea și in înțelesul lato sensu. Este de necontestat faptul că toți cei care achiziționează autoturisme ce au calitatea se vehicule istorice iau această decizie având în vedere scutirea prevăzută de art.

262 lit. e) Cod Fiscal, cum a fost cazul și în speță, contribuabilul neavând reprezentarea faptului că aplicabilitatea menționatului text legal ar putea fi anulată ca urmare a aplicării unei norme conținută într-o hotărâre de guvern.

Pct. 98 din HG nr. 44/2004 este nelegal si datorită faptului că, acesta contine o interpretare, ilogică a legii, ducând în fapt la situatii absurde, prin prisma a cel putin trei aspecte:

Prin instituirea obligației de plată a impozitului aferent perioadei_ -_, în speța de față, este sanctionat în mod indirect contribuabilul pentru adoptarea unei conduite îÎn concordanță cu normele legale prin îndeplinirea tuturor formalităților impuse de acestea dar, și pentru incapacitatea statului de a pune la dispoziție instrumente adecvate care să diminueze timpul necesar îndeplinirii acestor formalități.

facă dovada acestei calități de către autoritățile statului competente în acest sens. Pentru înregistrarea autovehiculului Ia organul fiscal era necesar ca autoturismul marca Rolls Royce să fie omologat potrivit legii, adică să se elibereze de către Registrul Auto Român cartea de identitate a autovehiculului (după cum rezultă din dispozițiile art. 9 din OUG 195/2002 și ale art. 1 din OG 78/2000 privind omologarea, eliberarea cărții de identitate și certificarea autenticității vehiculelor rutiere. Pe de altă parte însă, pentru a se obține cartea de identitate a autovehiculului era necesară obținerea unui certificat de autenticitate (art. 11 alin. (5) din OUG 195/2002 și art. 13 din O.G. 78/2000), care la rândul său, nu putea fi eliberat decât pe baza Atestatului de vehicul istoric emis de Retromobil Club România. Or, în vederea obținerii atestatului menționat a fost necesară stabilirea unei programări, programare care s-a putut face abia în luna februarie 2012, adică la două luni după transportarea autovehiculului, pe platformă, în țară.

În final, reclamantul a învederat că autoturismul marca Rolls Royce îndeplinea condițiile de vehicul istoric încă din anul 2010, ca urmare a împlinirii termenului de 30 de ani prev. de pct. 50 al art. 3 din OG nr. 27/2011, iar nu de la data constatării de către organul fiscal că autovehiculul posedă această calitate, care este doar o simplă operațiune administrativă, fără relevanță juridică. Pe cale de consecință, în mod normal, și scutirea de la plata impozitului trebuie aplicată de la data la care autoturismul dobândește în mod efectiv calitatea de vehicul istoric.

Față de aceste considerente, reclamantul susține că aplicarea normei contestate dă naștere unor situații absurde în care ulterior datei la care vehiculul este apt din punct de vedere tehnic pentru a circula pe drumurile publice impozitul pe mijloacele de transport să nu fie datorat, însă anterior acestei date, când autovehiculul nu corespunde normelor tehnice privind siguranța circulatiei rutiere, protectia mediului si utilizarea conform destinatiei, fiind practic nefuncțional, să existe obligația achitării impozitului pe mijloacele de transport. Aceasta cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 10 alin. (1) din OUG 195/2002 "Este interzisa circulatia pe drumurile publice a vehiculelor care nu corespund din punct de vedere tehnic", ceea ce înseamnă că se ajunge la situații în care există o obligație de achita impozit pentru un autovehicul care nu doar că este impropriu a fi utilizat potrivit destinației sale, din cauza stării sale fizice, dar care nici nu poate fi pus în circulație pe drumurile publice, fără se încălca prevederile OUG 195/2002.

Pârâtul GUVERNUL ROMÂNIEI a depus întâmpinare

în cauză prin care a invocat, în principal, exceptia inadmisibilitătii cererii în cazul actelor administrative cu caracter normativ, deoarece cererea dedusă judecății nu corespunde ipotezei reglementate prin dispozițiile art.4 din Legea nr.554/2004, modificată și completată, condițiile acestui text de lege nefiind îndeplinite în cauză, precum și faptul că prin dispozițiile art. VII din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor publicată în Monitorul Oficial al R. nr. 714 din 26 octombrie 2010 s-a modificat alin. 1 al art. 4 din Legea nr.554/2004. Prin urmare, la data formulării cererii de către reclamante, dispozițiile art.4 alin. l din Legea nr. 554/2004 fuseseră modificate.

Cum în discuție sunt norme de procedură și cum acestea sunt de strictă interpretare și de imediată aplicare, rezultă că în analiza condițiilor de exercitare a acțiunilor formulate în temeiul art.4 din lege, instanțele specializate de contencios administrativ sunt obligate, începând cu data intrării lor în vigoare (și anume de la 26 octombrie 2010) să le aplice strict și în totalitate.

Pe cale de consecință, în speța dedusă judecății urmează a se stabili dacă actul administrativ ce formează obiect al excepție de nelegalitate are caracter

individual sau normativ, în acest ultim caz cererea neputând fi primită pentru că nu corespunde condițiilor limitative și imperativ stabilite de legiuitor.

Potrivit doctrinei, actele administrative individuale se caracterizează prin aceea că manifestarea de voință a organului administrativ competent creează, modifică sau stinge drepturi sau obligații în sarcina uneia sau mai multor persoane dinainte determinate, deci emiterea lor se face cu referire expresă la persoanele care s-au adresat autorității publice pentru rezolvarea unui drept sau interes legitim.

Ceea ce este specific, însă, actelor administrative cu caracter normativ este faptul că ele creează, modifică sau desființează reguli de conduită formulate în abstract, fără considerare de persoane; astfel ele au caracter impersonal, general, conțin reguli de conduită generală și de aplicabilitate repetată, la un număr nedeterminat de subiecți.

În cauza dedusă judecății, excepția de nelegalitate vizează prevederi ale Hotărârii G. ui nr.44/2004 prin care au fost aprobate Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal..

În acest context, pârâtul susține că, prin conținutul său, actul administrativ în discuție avea, în mod evident, caracter normativ, astfel încât în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art.4 alin.l din Legea nr.554/2004 (în forma modificată prin art.VII din Legea nr.202/201O), iar cererea formulată în temeiul acestora nu este admisibilă.

De altfel, deși partea reclamantă confirmă în motivarea cererii formulate în temeiul art.4 din Legea nr.554/2004 că actul administrativ ce formează obiect al excepție de nelegalitate are caracter normativ, caz în care cererea nu poate fi primită pentru că nu corespunde condițiilor limitative și imperativ stabilite de legiuitor, a considerat în mod nejustificat că instanța specializată de contencios poate fi legal învestită cu o asemenea cerere.

Însă, motivele invocate privind admisibilitatea unei asemenea cereri sunt netemeinice și nelegale, atât prin raportare la dispozițiile legale care reglementează materia contenciosului administrativ, dar și în contextul juridic constituțional și al C.E.D.O.

Mai mult, dispozițiile art. 21 din Constituția R., grefate pe principiile consacrate de art.6 alin.l din C.E.D.O., asigură oricărui cetățean accesul liber la justiție și la un proces echitabil, fără însă a înlătura obligația respectării regulilor speciale de procedură și a modalităților de exercitare a drepturilor procedurale.

În ceea ce privește speța de față, deși nu a fost invocată în mod direct neconstituționalitatea prevederilor art.4 alin.l din Legea nr. 554/2004 (în forma modificată prin dispozițiile art. VII din Legea nr.202/20l0) de către partea reclamantă, dar nici nu a fost pronunțată în vreo altă cauză o decizie a Curții Constituționale care să conducă la incidența măsurilor stabilite prin art.l47 alin.l din Constituția R., republicată, totuși, partea reclamantă susține și solicită înlăturarea aplicării unor dispoziții lega le în vigoare și a căror neconstituționalitate nu a fost declarată până în prezent, ceea ce ar conduce la depășirea competenței materiale a instanței.

Sub acest aspect, cererea reclamantului în sensul înlăturării dispozițiilor art. 4 alin.l din Legea nr.554/2004 nu are suport juridic și legal.

De asemenea, a mai precizat pârâtul, cererea reclamantului nu se conformează atribuțiilor constituționale ale instanței prevăzute de art.l24 alin.l din Constituție, instanțele judecătorești neavând competența constituțională de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală, acestea neputându-se substitui legiuitorului pentru adăugarea unor noi prevederi celor deja existente, întrucât ar fi încălcate dispozițiile art.61 alin.l din Constituția R.

. republicată, care stabilesc că unica autoritate legiuitoare a țării este Parlamentul României.

În aceste condiții, pârâtul susține că în mod ne legal partea reclamantă susține admisibilitatea excepției de nelegalitate, având în vedere că actul administrativ contestat nu face parte din categoria celor prevăzute de art.4 alin.l din Legea nr.554/2004, astfel cum au fost recent modificate prin dispozițiile art. VII din Legea nr. 202/2010, iar întrucât tocmai aceste dispoziții au fost expres invocate ca temei de drept al cererii, lipsa de conformitate face imposibilă examinarea de către instanță a fondului excepției, deoarece verificarea legalitătii unui act administrativ impune în primul rând legala învestire a instanței judecătorești.

În concluzie, pentru motivele arătate, pârâtul solicită respingerea excepției de nelegalitate a Hotărârii G. ui nr.44/2004 ca inadmisibilă.

În subsidiar, pârâtul solicită admiterea exceptiei necompetentei materiale a Tribunalului C., cu consecința declinării competenței soluționării cererii în favoarea Secției contencios administrativa Curții de Apel C., având în vedere dispozițiile art.l36 și art.158-160 Cod proc.civ., cu modificările și completările ulterioare, cu referire și la art. 52 din Constituția R., republicată. Sub acest aspect, pârâtul a făcut trimitere și la dispozițiile art. 1, art. 2 alin. 1 lit. e și art. 10 din Legea nr. 554/2004, cu referire și la dispozițiile art. 3 pct. 1 din Codul de procedură civilă, cu modificările și completările ulterioare.

Totodată, pârâtul a precizat că în cauză nu poate opera nici prorogarea legală de competență, întemeiată pe dispozițiile art.17 Cod proc. civ., întrucât extinderea nu poate avea loc împotriva normelor cu caracter imperativ ce reglementează competenta materială a unor instanțe de grad diferit și a căror încălcare este sancționată cu nulitatea absolută.

M. F. P., a formulat cerere de intervenție în interesul G. UI R.

, deoarece M.F.P. este inițiator al H.G. nr. 44 din 2 ianuarie 2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, prin aceasta justificându-si calitatea procesuala de intervenient în interesul G. ui R. . Având în vedere aceasta calitate, si în raport de obiectul dedus judecății, intervenientul susține că sunt îndeplinite condițiile pentru admisibilitatea in principiu a cererii de interventie.

În cuprinsul cererii de intervenție, intervenientul a dezvoltat considerente referitore la inadmisibilitatea excepției de nelegalitate a dispozițiilor pct. 98 din HG nr. 44/2004 invocată de reclamant, având în vedere că acesta este un act normativ emis în baza Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal și în consecință, excepția de nelegalitate ridicată cu privire la acesta este inadmisibilă.

Prin încheierea din_ a Tribunalului C., pronunțată în dosarul nr._, s-a dispus trimiterea dosarului Curții de Apel C., în vederea soluționării excepției de nelegalitate a dispozițiilor pct. 98 ale Normei metodologice de aplicare a prev. art. 262 Cod fiscal, adoptată pri H.G. nr. 44/2004, invocată de reclamant.

Pe rolul Curții de Apel C., cauza s-a înregistrat la data de_ sub nr._ /a1.

La această instanță, pârâtul M. C. -N., reprezentat prin PRIMAR a depus întâmpinare prin care solicită respingerea ca neîntemeiată a exceptiei de nelegalitate a dispozițiilor punctului 98 din HG. nr. 44/2004.

În susținerea poziției sale, pârâtul a învederat că potrivit prevederilor art. 262 lit. e din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, impozitul pe mijloacele de transport nu se aplică pentru: e] vehiculele istorice definite conform prevederilor legate în vigoare, iar conform pct. 98 din H.G.. nr. 44/2004 scutirea de la plata impozitului pe mijloacele de transport se face începând cu data de

întâi a lunii următoare celei în care contribuabilii interesați prezintă compartimentelor de specialitate ale administrației publice locale documentele prin care atestă situațiile, prevăzute de lege, pentru care sunt scutiți.

Analizând excepția de nelegalitate prin prisma dispozițiilor art.4 din Legea nr. 554/2004 se poate aprecia faptul că aceasta este neîntemeiată.

Astfel, pentru a fi admisibilă, excepția de nelegalitate trebuie să îndeplinească două condiții: actul atacat să fie emis în aplicarea actului a cărui ilegalitate este invocată pe cale de excepție, legalitatea actului atacat fiind condiționată de legalitatea actului pe care se ntemeiază și cea de-a doua condiție privește existența unei corespondențe Între dispozițiile ilegale din actul atacat cât și din actul de bază.

Hotărârea G. ui nr.44/2004 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal este temeinică și legală, fiind adoptată În baza unui proiect inițiat de M. Economici și F., hotărârea fiind adoptată În temeiul prevederilor art.108 din Constituția R. republicată și ale art.1 alin.l și art.5 alin.3 din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal. Articolul 1 din Legea nr. 571/2003 prevede expres faptul că (1) Prezentul cod stabilește cadrul legal pentru impozitele, taxele și contribuțiile sociale obligatorii prevăzute la art. 2, care constituie venituri la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, bugetul asigurărilor pentru șomaj și fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale, precizează contribuabilii care au obligația să plătească aceste impozite, taxe și contribuții sociale, precum și modul de calcul și de plată al acestora. Prezentul cod cuprinde procedura de modificare a acestor impozite, taxe și contribuții sociale. De asemenea, autorizează Ministerul Finanțelor Publice S{I elaboreze norme metodologice,

instrucțiuni și ordine în aplicarea prezentului cod și a convențiilor de evitare a dublei impuneri, iar art. 5 stabilește că 1) Ministerul Finanțelor Publice are atribuția elaborării normelor necesare pentru aplicarea unitară a prezentului cod.(2) în înțelesul prezentului cod, prin norme se înțelege norme metodologice, instrucțiuni și ordine. (3) Normele metodologice sunt aprobate de Guvern, prin hotărâre, și sunt publicate în Monitorul Oficial al R., Partea 1.

Totodată se poate reține faptul că la elaborarea actului au fost respectate dispozițiile Legii nr.24/2000 privind Normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor norrnative, precum și cele cuprinse în Regulamentul privind procedurile pentru propunerea proiectelor de acte normative spre adoptare G. ui, aprobat prin HG nr.555/2001, în sensul că prevederile pct. 98 al Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003 nu cuprind dispoziții contrare Codului fiscal însuși.

Analizând actele dosarului, Curtea reține următoarele

În ceea ce privește motivele de nelegalitate ale dispozițiilor punctului 98 din HG. nr. 44/2004, reclamantul a învederat faptul că textul legal în discuție este în contradicție, pe de o parte, cu dispozițiile art. 262 lit. e) și ale art. 261 alin. (1) din Codul Fiscal iar, pe de altă parte, cu prevederile art. 139 alin. (1) din Constituția R., art. 3 lit. b) și art. 4 alin. (1) din Codul Fiscal, prin raportare la principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție și de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2004 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Reclamantul a mai arătat că aplicarea art. 98 din HG nr. 44/2004 determină (in mod automat) inaplicabilitatea art. 262 Iit. e) Cod Fiscal. Astfel, în conformitate cu art. 262 lit. e) Cod Fiscal "Impozitul pe mijloacele de transport nu se aplică pentru: e) vehiculele istorice definite conform prevederilor legale în vigoare". Potrivit art. 98 din HG 44/2004 ,,scutirea de la plata impozitului pe

mijloacele de transport se face începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care contribuabilii interesați prezintă compartimentelor de specialitate ale administrației publice locale documentele prin care atestă situațiile, prevăzute de lege, pentru care sunt scutiți."

Prev. art. 98 din HG 44/2004 prin diminuarea sferei de aplicare a art. 2621it. e) Cod Fisca1 și, implicit, multiplicarea situațiilor de fapt în care există obligația de plată a impozitului pe mijloacele de transport, duc nu la facilitarea aplicării ci, la modificarea dispozițiilor Codului Fiscal. Acest efect, produs de aplicarea pct. 98 din HG 44/2004, intră în mod evident în contradicție cu prevederile art. 4 alin. (1) Cod Fiscal potrivit căruia "Prezentul cod se modifică și se completează numai prin lege, promovată, de regulă, cu 6 luni înainte de data intrării În vigoare a acesteia".

Pct. 98 din HG nr. 44/2004 este nelegal si datorită faptului că, acesta contine o interpretare, ilogică a legii, ducând în fapt la situatii absurde, prin prisma a cel putin trei aspecte:

a) Prin instituirea obligației de plată a impozitului aferent perioadei_ -_, în speța de față, este sanctionat în mod indirect contribuabilul pentru adoptarea unei conduite în concordanță cu normele legale prin îndeplinirea tuturor formalităților impuse de acestea dar, și pentru incapacitatea statului de a pune la dispoziție instrumente adecvate care să diminueze timpul necesar îndeplinirii acestor formalități.

Astfel, depunerea documentelor care dovedeau calitatea de vehicul istoric nu ar fost posibilă în cazul de față anterior datei de 6 aprilie 2012 tocmai din cauza perioadei de timp necesare pentru emiterea și comunicarea actelor apte să facă dovada acestei calități de către autoritățile statului competente în acest sens. Pentru înregistrarea autovehiculului Ia organul fiscal era necesar ca autoturismul marca Rolls Royce să fie omologat potrivit legii, adică să se elibereze de către Registrul Auto Român cartea de identitate a autovehiculului (după cum rezultă din dispozițiile art. 9 din OUG 195/2002 și ale art. 1 din OG 78/2000 privind omologarea, eliberarea cărții de identitate și certificarea autenticității vehiculelor rutiere. Pe de altă parte însă, pentru a se obține cartea de identitate a autovehiculului era necesară obținerea unui certificat de autenticitate (art. 11 alin. (5) din OUG 195/2002 și art. 13 din O.G. 78/2000), care la rândul său, nu putea fi eliberat decât pe baza Atestatului de vehicul istoric emis de Retromobil Club România. Or, în vederea obținerii atestatului menționat a fost necesară stabilirea unei programări, programare care s-a putut face abia în luna februarie 2012, adică la două luni după transportarea autovehiculului, pe platformă, în țară.

În final, reclamantul a învederat că autoturismul marca Rolls Royce îndeplinea condițiile de vehicul istoric încă din anul 2010, ca urmare a împlinirii

termenului de 30 de ani prev. de pct. 50 al art. 3 din OG nr. 27/2011, iar nu de la data constatării de către organul fiscal că autovehiculul posedă această calitate, care este doar o simplă operațiune administrativă, fără relevanță juridică.

Codul Fiscal, a cărui interpretare este realizată prin HG. 44/2004 (de exemplu prevederile art. 284 alin. 1 și 8 din Codul Fiscal, in care se menționează faptul că veteranii de război sunt scutiți de la plata impozitului pentru mijlocul de transport deținut în proprietate începând cu prima zi a lunii următoare celei în care persoana depune documentele justificative în vederea scutirii), astfel încât textul din norme are corespondent in lege, și acesta nu poate fi apreciat ca nelegal.

Totodată se poate observa faptul că teza finală a art. 262 lit. e din Codul Fiscal reprezintă o normă juridică de trimitere, în sensul că scutirea vehiculului este condiționată de dovedirea calității de vehicul istoric în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Pentru a fi vorba de un vehicul istoric, trebuie îndeplinite două condiții cumulative, conform prevederilor OG. nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, art. 3 pct. 50. Ordonanta transpune prevederile art. 6 alin. (1) lit. c) alin. (2), (3) și (4) din Directiva 96/53/CE a Consiliului din

25 iulie 1996 de stabilire, pentru anumite vehicule rutiere care circulă în interiorul Comunității, a dimensiunilor maxime autorizate în traficul național și

internațional și a greutății maxime autorizate în traficul internațional, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 235 din 17 septembrie 1996, ale art. 9 din Directiva 92/106/CEE a Consiliului din 7 decembrie 1992 privind stabilirea de norme comune pentru anumite tipuri de transporturi combinate de mărfuri între state membre, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 368 din 17 decembrie 1992, precum și ale art. 9, 10 și art. 14 alin. (2) din Directiva 2003/59/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 iulie 2003 privind calificarea inițială și formarea periodică a conducătorilor auto ai anumitor vehicule rutiere destinate transportului de mărfuri sau de pasageri, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 3.820/85 al Consiliului și a Directivei 91/439/CEE a Consiliului și de abrogare a Directivei 76/914/CEE a Consiliului, publicata în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (.fOUE) nr. L 226 din 10 septembrie 2003.

Vehiculele istorice, în viziunea legiuitorului ( pct. 106 indice 1 din HG. N r. 44/2004 privind Normele Metodologice de aplicare a Codului Fiscal - Pentru vehiculele istorice, definite conform prevederilor legale în vigoare, Registrul Auto Român eliberează C.I.V. dacă vehiculul este atestat ca vehicul istoric și dacă corespunde în ceea ce privește verificarea stării tehnice, menționând în C.I.V- urile eliberate vehiculelor istorice textul" vehicul istoric".) sunt vehiculele pentru care perioada trecută de la încetarea fabricației tipurilor respective, care au utilizat același tip de caroserie și același tip de motor, este de cel puțin 30 de ani, originale, restaurate sau reconstruite, pentru care deținătorii au obținut un atestat de vehicul istoric emis de organismele agreate de autoritatea competentă (autoritatea națională a Federației Internaționale a Vehiculelor Istorice FIVA în România, care este Retromobil Club România).

În aceste condiții atestarea calității de vehicul istoric nu se poate realiza la data dobândirii dreptului de proprietate asupra unui vehicul ci doar la momentul obținerii unui atestat de vehicul istoric emis de organismele agreate de autoritatea competentă (autoritatea națională a Federației Internaționale a Vehiculelor Istorice FI VA în România, care este Retromobil Club România). Ori între data dobândirii vehiculului și data depunerii la organul fiscal a documentului justificativ menționat mai sus, nu poate opera nicio scutire, nefiind vorba în acest caz de sancționarea indirectă a contribuabilului, ci de

interpretarea clară a voinței legiuitorului prevăzută de teza finală a art. 262 lit. e, prin prisma principiului cuprins în art. 13 din OG. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Prin compararea textului Hotărârii de Guvern nr. 44/2004 a cărei nelegalitate se invocă, respectiv pct. 98 din Normele Metodologice de Aplicare a Codului fiscal, cu cel al actului normativ în baza căruia a fost emisă, respectiv cu prevederile art. 262 din Codul fiscal nu poate fi reținută nici o neconcordanță și nici un aspect de nelegalitate care să impună admiterea excepției de față.

Nu se poate retine ca art 98 din HG nr 44/2004 ar determina inaplicarea automata a art 262 lit e din Codul fiscal si ca ingradeste nepermis producerea efectelor juridice, ori ca ar adauga la ipoteza reglementata de art 261 al 1 Cod fiscal. Textul incriminat nu modifica dispozitiile codului fiscal si nici nu incalca principiul certitudinii impunerii.

Fata de cele ce preced potrivit art 4 din Legea nr 554/2004 curtea va respinge excepția de nelegalitate a pct. 98 din HG 44/2004 privind aplicarea art. 262 cod fiscal invocată de către reclamantul V. I., în contradictoriu cu pârâții

M. C. -N. - D. DE I. SI T. L., P. M. UI C. -N., și GUVERNUL ROMÂNIEI și cu intervenientul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.

Pe cale de consecinta va admite cererea de intervenție accesorie formulată de către MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, în interesul G. UI R. .

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E :

Respinge excepția de nelegalitate a pct. 98 din HG 44/2004 privind aplicarea art. 262 cod fiscal invocată de către reclamantul V. I., domiciliat în mun. C. -N., str. B. N., nr. 5 A, jud. C., în contradictoriu cu pârâții M.

C. -N. - D. DE I. SI T. L., P. M. UI C. -N., ambii cu sediul în C. -N., str. M., nr. 1-3, jud. C. și GUVERNUL ROMÂNIEI și cu intervenientul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.

Admite cererea de intervenție accesorie formulată de către MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B., str. A., nr. 17, sector 5 în interesul G. UI R., cu sediul În B., P. V., nr. 1, sector 1.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 01 februarie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

G. -A. N. A. B.

Red.G.A.N./_ .

Dact.H.C./5 ex.

Sentința civilă nr. 92/2013. Excepție nelegalitate act administrativ

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 92/2013. Excepție nelegalitate act administrativ