Sentința civilă nr. 2956/2013. Contencios. Suspendare provizorie a executarii
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2956
Ședința publică din 6 iunie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE: M. S., judecător GREFIER: A. L.
S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamantele B. M.
, I. C. G., C. I., C. F. și I. G., toate cu domiciliul procesual ales la CRIHAN, CHENDE, TĂRĂU& BALOG - Societate civilă de avocați, cu sediul în Z., str. Unirii, nr. 13, Clădirea Manager, etaj1, jud. Sălaj în contradictoriu cu pârâții C. S. prin P., cu sediul în S., str. P.
, nr. 135, jud. Sălaj și P. C. S. - O. M., având ca obiect suspendare provizorie a execută rii - suspendare provizorie executare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică de astăzi, se prezintă reprezentantul reclamantelor av. Crihan Tudor, lipsă fiind reclamantele și pârâții.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, acțiunea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Tribunalul, din oficiu, procedând la verificarea competenței, în temeiul dispozițiilor art. 131 Cod procedură civilă, constată că potrivit prev. art. 95 Cod procedură civilă raportat la art. 10 din Legea nr. 554/2004, este competent general, material și teritorial în judecarea prezentei cauze.
La solicitarea instanței, reprezentantul reclamantelor av. Crihan Tudor consideră că probatoriul depus la dosarul cauzei este complet.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța acordă cuvântul reprezentantului reclamantelor în dezbateri pe fondul cauzei.
Reprezentantul reclamantelor solicită instanței admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, respectiv suspendarea provizoria a executării dispoziției nr. 74/_ emisă de primarul C. S. până la pronunțarea instanței de fond în dosar nr._, care încă nu are stabilit termen de judecată. Depune la dosar cererea de chemare în judecată, care face obiectul dosarului nr._, precizând că acest dosar se află în faza prealabilă.
Întrebat fiind care este temeiul legal al prezentei cereri, reprezentantul reclamantelor învederează instanței, că temeiul legal al cererii este art. 14 din Legea nr. 554/2004. În acest dosar au formulat acțiunea în baza art. 14 din Legea 554/2004, deoarece aceste cereri se judecată mai repede. Consideră că poate uza de prev. art. 14, indiferent că există sau nu proces pe rol, singura condiție pe care o prevede legea contenciosului administrativ, este să fie începută procedura prealabilă. Mai arată că face trimitere la cele două condiții ale art. 14, respectiv, cazul bine justificat și condiția prevenirii unei pagube iminente. Aceste cinci persoane sunt angajate ca și funcționari publici în cadrul aparatului de specialitate al P. ui C. S., iar prin aceste "pierderi salariale"; se aduc grave prejudicii materiale, chiar dacă
sumele nu sunt foarte mari. Solicită admiterea acțiunii până ce instanța va analiza pe fond în ce măsură Dispoziția 74, este legală sau nu.
Instanța pe baza actelor și înscrisurilor aflate la dosar, reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L,
Prin cererea înregistrară la data de_, reclamantele B. M., I.
C. G., C. I., C. F. și I. G., toate cu domiciliul procesual ales la CRIHAN, CHENDE, TĂRĂU& BALOG - Societate civilă de avocați, au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții C. S. prin P. cu sediul în S., str. P., nr. 135, jud. Sălaj și P. C. S. -, O. M. ,să suspende provizoriu executarea dispoziției nr. 74/_, emisă de P. C.
S., până la pronunțarea instanței de fond, în dosar nr._ .
În motivarea cererii, societatea de avocatură care le reprezintă în instanță, arată pe larg, următoarele:
"[Clientele noastre sunt angajate ca și funcționare publice în cadrul aparatului de specialitate al P. ui C. S. .
În anul 2012 Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi a Județului Sălaj a efectuat un audit financiar asupra conturilor anuale de execuție la Unitatea Administrativ Teritorială C. S. . In urma acestui audit a fost încheiat procesul verbal de constatare f.n. din_ și decizia nr. 38/_ .
Pârâții au contestat la Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi a Județului Sălaj ambele acte emise de această instituție în urma auditului financiar, în ceea ce privește stimulentele incluse în salariul de bază al personalului de execuție pentru anul 2011, arătând în esență că acestea au fost legal atribuite, prin constituirea unui fond de stimulente în cuantum de 15% din sumele reprezentând valoarea creanțelor fiscale stinse prin executare silită aferente lunii octombrie 2010.
Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi a Județului Sălaj a răspuns la această contestație prin intermediul încheierii nr. 2/_ în sensul că a respins-o, împotriva încheierii de respingere amintite precum și împotriva celor două acte administrative emise de Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi a Județului Sălaj, pârâții au formulat o contestație la Curtea de A. C., contestație care a format obiectul dosarului nr._ . Dosarul a fost declinat la Tribunalul Sălaj, formându-se dosarul nr._, cu prim termen de judecată la data de_ .
De asemenea, pârâții au solicitat Tribunalului Sălaj, suspendarea provizorie a actelor administrative emise de Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi a Județului Sălaj, cerere care formează obiectul dosarului nr._ .
Prin adresa nr. 204/_ Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi a Județului Sălaj, pune în vedere pârâților să se conformeze deciziei nr. 38/_, făcând trimitere la punctul 210 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități.
Ca urmare a acestei adrese au fost emise de către pârâți, în data de_ dispozițiile nr. 69 (pentru C. F. ), nr. 70 (pentru I. G. ), nr. 71 (pentru I. C. G. ), nr. 72 (pentru C. I. ) privind imputarea sumelor acordate cu titlu de stimulente aferente anului 2011, imputare care începe să producă efecte din data de_, până la recuperarea integrală a sumei de
4.176 lei pentru fiecare angajat în parte.
Toate aceste dispoziții individuale au fost atacate în contencios administrativ la Tribunalul Sălaj cerându-se pe cale separată și suspendarea provizorie a executării dispozițiilor amintite. Este vorba despre dosarele nr. _
,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ aflate pe rolul
Tribunalului Sălaj.
A fost emisă de asemenea de către pârâți dispoziția nr . 74/_
prin care pârâții au dispus suspendarea acordării stimulentelor prevăzute de O.G. nr. 92/2003 aparatului de specialitate al P. ui C. S.
, făcând trimitere expresă la clientele noastre. Împotriva acestei dispoziții clientele noastre au formulat o plângere prealabilă (nr. 1478/_ ) soluționată de către pârâți prin răspunsul nr. 1527/_ . Răspunsul a fost unul defavorabil.
Pentru a se putea dispune suspendarea provizorie a executării actului administrativ în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 trebuie întrunite cumulativ două condiții: să existe un caz bine justificat și prin această măsură să se prevină producerea unei pagube iminente pentru reclamant.
În ceea ce privește condiția cazului bine justificat, doctrina și practica au arătat în mod constant că este întrunită această condiție atunci când prin efectuarea de către instanță a unor verificări sumare a actului litigios se pot remarca anumite deficiențe care ridică semne de întrebare în privința legalității acestuia.
Dispoziția nr. 74/_ emisă de P. C. S., este nelegală deoarece:
Conform art. 14 din Legea 285/2010 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, personalul din cadrul unitătilor administrativ teritoriale beneficiază in anul 2011 de includerea in salariul de baza a stimulentelor constituite conform art. 227 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala. Constituirea fondului de stimulente se face in condițiile stabilite de art. 227 din O.G. nr. 92/2003, respectiv la nivelul a 15% din valoarea creanțelor fiscale stinse prin executare silita aferente lunii octombrie 2010.
Constituirea acestui fond si includerea stimulentelor in salariul de baza este absolut legală, conform textelor de lege mentionate anterior. Auditorii publici externi ai Curții de Conturi au apreciat insa ca acest fond este constituit in mod nelegal întrucât nu s-ar fi realizat executarea silita in condițiile legii, respectiv titlul executoriu si somația nu sunt confirmate de primire prin remitere sub semnătură sau prin confirmare de primire poștala. Fondul de stimulente reglementat de art. 227 din O.G. nr. 92/2003 se constituie din creanțele fiscale stinse prin executare silita in luna octombrie 2010. Constituirea fondului nu este condiționata de derularea unor proceduri anume in cadrul executării silite .
Conform art. 145 din O.G. nr. 92/2003 executarea silita începe prin comunicarea somației. Somația se comunica împreună cu un exemplar din titlu executoriu. Așadar, primul act in procedura executării silite este somația. Daca in termen de 15 zile de la comunicarea somației nu se stinge debitul se continua masurile de executare silita. C. S. a emis in cursul anului 2010,
136 de titluri executorii si somații pentru creanțe reprezentând taxe si impozite, cu penalități de întârziere aferente, datorate de contribuabili. Aceste acte administrativ fiscale au fost înregistrate in registrul de intrări - ieșire al Primăriei S. si au fost comunicate debitorilor prin remiterea actului către debitori de către personalul angajat al C. cu atribuții de casieri.
procedat in aceasta maniera din mai multe considerente :
art. 44 din O.G. nr. 92/2003 reglementează ca modalitate de comunicare a actului administrativ fiscal si remiterea actului de către persoane împuternicite ale organului fiscal;
in cadrul organigramei exista personal cu atribuții de teren, respectiv se deplasează la contribuabili pentru a incasa obligațiile fiscale si acest personal a fost împuternicit sa procedeze si la comunicarea somațiilor si titlurilor executorii;
dat fiind numărul mare de debitori, in acest mod s-au scutit o serie de cheltuieli costisitoare pentru expedierea prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire .
- în urma somațiilor remise debitorii au început sa plătească sumele prevăzute in titlurile executorii, iar plățile făcute in luna octombrie 2010 de debitorii împotriva cărora s-a început executarea silita au stat la baza constituirii fondului de stimulente.
Conform art. 45 alin 2 din O.G. nr. 92/2003 comunicarea actului administrativ fiscal are efect de opozabilitate fata de debitor. Confirmarea primirii actului reprezintă doar un mijloc de proba împotriva debitorului in situația in care acesta, intr-o eventuala contestație la executare, ar invoca inopozabilitatea actului administrativ fiscal. Executarea silita este declanșata insa prin emiterea somației si comunicarea ei. Vicierea procedurii de comunicare prin lipsa confirmării de primire poate fi invocata de debitor doar pe calea contestației la Page | 5 executare. In speța insa somațiile au fost comunicate si nu a existat nici o contestație la executare împotriva executării silite declanșate de C. S.
Conform declarațiilor date de debitorii supuși executării silite, prezentate auditorilor publici externi ai Curții de Conturi, aceștia confirma faptul ca au primit un exemplar din titlul executoriu si din somație, existând astfel mijlocul de proba care face dovada confirmării primirii actului administrativ fiscal. O parte din debitorii supusi executării silite sunt persoane juridice care si-au înregistrat in contabilitate titlurile executorii si au confirmat de asemenea primirea somației in original.
Chiar si in lipsa acestei confirmări, condițiile impuse de art. 227 din
O.G. nr. 92/2003 sunt îndeplinite, respectiv executarea silita a fost începută, iar plățile s- au făcut de către debitori ca urmare a începerii executării silite. Lipsa confirmării de primire este un beneficiu care poate fi invocat doar de contribuabil si nu condiționează constituirea fondului de stimulente. Sumele încasate in cursul lunii octombrie 2010 s-au făcut după comunicarea somațiilor, debitorii necontestând titlurile executorii care cuprind debitul principal si penalitățile de întârziere.
În aceste condiții, suspendarea stimulentelor acordate personalului până la soluționarea dosarului nr._, apare ca nejustificata si abuziva, câtă vreme acesta si-a îndeplinit obligațiile impuse de Codul de procedura fiscală si a început executarea silită a debitorilor.
Pentru aceste rațiuni considerăm că suntem în prezența unui caz bine justificat, care poate fi constatat la o analiză sumară.
În ceea ce privește condiția prevenirii unei pagube iminente, este evident că și această condiție este îndeplinită, având în vedere următoarele aspecte:
Actul administrativ a cărui executare cerem să fie suspendată provizoriu a început deja să producă efecte și în salariul clientelor noastre nu se mai regăsesc sumele acordate cu titlu de stimulente.
Clientele noastre beneficiază de un salariu modest și nu au o altă sursă de venit. Prin efectul dispozițiilor nr. 69 (pentru C. F. ), nr. 70 (pentru I. Page G. ), nr. 71 (pentru I. C. G. ), nr. 72 (pentru C. I. ) s-a
dispus imputarea sumelor acordate cu titlu de stimulente aferente anului 2011, imputare care începe să producă efecte din data de_, până la recuperarea integrală a sumei de 4.176 lei pentru fiecare angajat în parte, deci salariul clientelor noastre este diminuat și prin efectul acestor dispoziții.
Este inacceptabil ca un drept fundamental, cum este dreptul la salarizare corespunzătoare, să fie îngrădit printr-un act administrativ, astfel cum este dispoziția nr. 74/_, care după părerea noastră, nu se bucură nici măcar de aparența de legalitate. Situația în care se află clientele noastre este total injustă, acestea aflându-se practic "prinse" între conflictul dintre C. S. și Curtea de Conturi. Cu toate acestea clientele noastre sunt singurele care suportă vre-un fel de consecințe, asupra lor răsfângându-se măsurile pe care cele două instituții le-au adoptat. Având în vedere aceste considerente, chiar dacă sumele de bani în privința cărora P. C. S. a dispus imputarea nu sunt exagerat de mari, datorită împrejurărilor obiective prezentate mai sus, această măsură provoacă clientelor noastre o pagubă iminentă]";
În probațiune au fost depuse la dosar o serie de înscrisuri, și anume: contestația P. ui C. S. nr. 518/_ depusă la Curtea de Conturi,
încheierea nr. 2/_ a Curții de Conturi, Dispozițiile nr. 69-72; 74/_ , plângerea prealabilă nr. 1478/_, răspunsul la plângerea prealabilă nr. 1527/_, cererea de chemare în judecată depusă de P. C. S. la Curtea de A. C. .
Asupra cauzei de față, instanța reține următoarele :
În fapt
, prin Dispozițiile nr. 69-72/_ emise de P. comunei S.
, în baza deciziei nr. 38/_ a Camerei de Conturi a Județului Sălaj și art.63 alin.4 lit.";a"; din Legea nr.215/2001, republicată, privind administrația publică locală, s-a dispus, începând cu data_, imputarea sumelor de circa 4000 lei, acordate cu titlu de stimulente, aferente anului 2011, reclamantelor, conf. OG nr.92/2003, în calitate de funcționar public, în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei S. (f.10-15).
Concomitent, prin Dispoziția nr.74/_ emisă de P. comunei S., în baza deciziei nr.38/_ a Camerei de Conturi a Județului Sălaj și art.63 alin.4 lit.";a"; din Legea nr.215/2001, republicată, privind administrația publică locală, s-a dispus, începând cu data_, suspendarea acordării stimulentelor prev.de OG nr.92/2003, aparatului de specialitate al primarului comunei S. care a beneficiat de aceste drepturi, respectiv B. M., I. C.
G., C. I., C. F., Zdroba E. și I. G., până la soluționarea definitivă a litigiului care face obiectul dosarului nr._ aflat pe rolul Tribunalului Sălaj. În urma suspendării acordării acestor stimulente vor fi restabilite noile salarii de bază a personalului care a beneficiat de aceste drepturi (f.9).
Acest din urmă act administrativ a fost atacat în instanță de reclamante, la data de_, pentru nelegalitate și netemeinicie, formând obiectul dosarului nr._ (f.85) aflat pe rolul Tribunalului Sălaj, în procedura administrativă prealabilă, de comunicare a actelor procedurale între părți, fără a fi stabilit până la acest moment un prim termen de judecată, motiv pentru care s-a formulat prezenta cerere, pe temeiul art. 14 din Legea nr.554/2004, de suspendare a executării dispoziției mai sus arătate, până la soluționarea pe fond a pricinii.
Cu alte cuvinte, prin aceste acte administrative succesive, emise de primarul comunei S., la data de_, începând cu data de_, drepturile salariale ale reclamantelor au suferit o dublă diminuare, atât prin reținerea unor sume bănești (cu titlu de impunere lunară) cât și prin reducerea salariului de bază ca atare (cu anumite sume - ce au fost incluse anterior în
acesta, cu titlu de stimulente acordate în baza OG nr.92/2003 -) ambele măsuri fiind luate de P., în calitate de ordonator de credite, ca urmare a Deciziei nr.38/_, a Camerei de Conturi a Județului Sălaj (act administrativ special, de asemenea contestat în instanță și care face în prezent, obiectul dosarului nr._, aflat pe rolul Tribunalului Sălaj, cu prim termen de judecată, la data de_ ).
În drept,
potrivit art. 14 alin.1 din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7, autoritățile publice care au emis actul sau a autoritățile ierarhic superioare persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.
Prin urmare, suspendarea unui act administrativ individual presupune îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 14 alin. 1. întrucât cele două condiții se determină reciproc, neputându-se vorbi despre un caz bine justificat, fără a exista și cerința producerii pagubei iminente.
Art. 2 alin. 1 lit. t) din Legea nr. 554/2004, definește cazuri bine justificate ca fiind acele împrejurări de fapt și de drept care sunt de natură că creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Cât privește paguba iminentă, tribunalul va contata că potrivit art. 2 lit. 1 lit. ș din Legea nr. 554/2004, prin pagubă iminentă se înțelege prejudiciul material viitor și previzibil, sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.
Rezultă așadar că pentru a fi în prezența unei pagube iminente în înțelesul legii, nu este necesar un prejudiciu efectiv, ci doar unul previzibil și iminent, care impune luarea unei măsuri de suspendare urgente menite a împiedica producerea unui astfel de prejudiciu și/sau perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.
În speță, ambele cerințe prevăzute de lege sunt îndeplinite.
Astfel, fără a prejudeca fondul cauzei, instanța constată că Dispoziția nr.74/_ emisă de P. comunei S., în baza deciziei nr.38/_ a Camerei de Conturi a Județului Sălaj, prin care se diminuează salariile de bază ale reclamantelor, pe viitor, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. _
, aflat pe rolul Tribunalului Sălaj, cu prim termen de judecată, la data de _
, crează o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ atacat la rândul său în instanță (formând obiectul dosarului nr._ ), atâta vreme cât este vorba de un prejudiciu viitor și incert (până la pronunțarea instanței) iar măsurile stabilite prin decizia nr.38/_ a Camerei de Conturi a Județului Sălaj, în sarcina primarului, se referă doar la recuperarea prejudiciului constatat până la data controlului.
Cu alte cuvinte, prin emiterea acestei dispoziții (pe lângă cele privind imputarea și reținerea lunară a unor sume bănești, potrivit legii), P. comunei S., însușindu-și aprecierile organului de control financiar și fără a aștepta soluția instanței asupra legalității sumelor acordate cu titlu de
"stimulente"; și incluse în salariul de bază, a depășit aparent chiar măsurile stabilite în sarcina sa - dealtfel obligatorii - prin însuși actul administrativ de audit extern, întocmit de Camera de Conturi a Județului Sălaj.
Or, acest demers din partea primarului a avut ca rezultat, pe de o parte, diminuarea imediată și anticipată a salariilor de bază ale reclamantelor iar pe de altă parte este de natură să creeze o situație confuză pentru reclamante și posibil perturbatoare pentru activitatea autorității administrative, cu privire la salariul de bază pe o anumită perioadă (mai ales dacă reclamantele ar trebui repuse în situația anterioară), cunoscut fiind că salariul de bază reprezintă
elementul de referință pentru calcularea tuturor drepturilor salariale precum și a obligațiilor către bugetul de stat respectiv către bugetul de asigurări sociale, motiv pentru care, modificarea sa provizorie și temporară, este cel puțin inoportună.
Prin urmare, pentru toate aceste considerente, tribunalul apreciază că împrejurările mai sus expuse sunt de natură a argumenta cazul bine justificat, precum și paguba iminentă, atât prin perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public cât și circumscrise noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor, până la momentul la care instanța competentă, va cenzura
legalitatea actului, noțiune consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale, atât în sistemul Consiliului Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene.
În concluzie, suspendarea executării actului administrativ unilateral se impune a fi dispusă în cauză, atât din perspectiva îndeplinirii cerințelor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cât și datorită faptului că aceasta ar veni în acord cu Recomandarea nr. R (89) 8, adoptată la 13 septembrie de Comitetul de miniștri din cadrul Consiliului Europei, referitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă. Recomandarea consideră că este de dorit să fie asigurată persoanelor o protecție jurisdicțională provizorie și că autoritățile administrative acționează în numeroase domenii, iar activitățile lor sunt de natură a afecta drepturile, libertățile și interesele persoanelor. Recomandarea a apreciat că executarea imediată și integrală a actelor administrative contestate ce sunt susceptibile de a fi contestate poate, în anumite circumstanțe, cauza persoanelor (fizice sau juridice-n.n.) un prejudiciu ireparabil și pe care echitatea îl impune ca fiind de evitat, în măsura posibilului.
Pentru considerentele sus arătate, instanța în baza art. 14 alin.1 din Legea nr. 554/2004, va admite cererea petentelor B. M. și al. 4, în contradictoriu cu intimații Com. S. și P. C. S., și în consecință va suspenda executarea Dispoziției nr. 74/_ . până la pronunțarea instanței de fond, în dosar nr._, aflat pe rolul Tribunalului Sălaj.
Pentru aceste motive,
În numele L E G I I, H O T Ă R Ă Ș T E :
Admite cererea petentelor B. M., I. C. G., C. I., C.
F. și I. G., toate cu domiciliul procesual ales la CRIHAN, CHENDE, TĂRĂU& BALOG - Societate civilă de avocați, în contradictoriu cu pârâții C.
S., prin P. și P. C. S. - O. M., cu sediul în S., str. P., nr. 135, jud. Sălaj și în consecință suspendă executarea Dispoziției nr. 74/_
, până la pronunțarea instanței de fond, în dosar nr._, aflat pe rolul Tribunalului Sălaj.
Executorie de drept.
Cu drept de recurs, în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 06 iunie 2013.
Președinte, Grefier,
M. SA L.
Red. M.S./_
Dact. A.L./_ /9 ex. Com. 7 ex.