Sentința civilă nr. 299/2013. Contencios. Conflict de competenta.
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 299/2013
Ședința camerei de consiliu de la 30 Aprilie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE DP
Grefier M. N. Țâr
S-a luat spre examinare conflictul negativ de competență ivit între
TRIBUNALUL B. NĂSĂUD
și JUDECĂTORIA B.
, pentru
soluționarea litigiului dintre reclamanta C. DE C. A S. B. și pe pârâții P. M. B., R. I. M., SC A. E. SRL, SC A. R. SRL.
Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de_, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar pronunțarea s-a amânat pentru data de astăzi
C U R T E A ,
Prin sentința civilă nr. 3874/_ a Judecătoriei B. s-a declinat competența de soluționare a cauzei formulată de reclamanta C. DE C. A
S. B., împotriva pârâților R. I. M., SC A. R. SRL, în favoarea Tribunalului B. - Năsăud.
În considerente se reține că, urmare a disjungerii cererii reconvenționale formulată de reclamanta C. DE C. A S. B. împotriva pârâților R. I. M., SC A. R. SRL în dosarul_, aceasta a solicitat constatarea nulității absolute sau anularea notei de constatare nr. 17823/2000 și a actului adițional de transformare a pârâtei SC A. R. SRL dintr-o societate cu doi asociați, într-o societate unipersonală.
La termenul de judecată din data de_, instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei B. . Având în vedere faptul că cererea reclamantei de constatare a nulității absolute sau anulare a notei de constatare nr. 17823/2000 are ca obiect un act administrativ în sensul prevăzut de art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004, competența de soluționare a acestei cereri revenind tribunalului
în temeiul dispozițiilor cuprinse în art. 2 pct. 1 lit. d din Codul de procedură civilă, precum și faptul că cererea de constatare a nulității absolute sau de anulare a actului adițional de transformare a pârâtei SC A. R. SRL dintr-o societate cu doi asociați, într-o societate unipersonală, este de natură comercială și are un obiect neevaluabil în bani, competența de soluționare a acestei cereri revenind tribunalului potrivit dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. a din Codul de procedură civilă, la termenul din data de_ excepția necompetenței materiale a Judecătoriei B. a fost admisă.
Prin sentința civilă nr. 3117/_ a Tribunalului B. -Năsăud a fost admisă excepția de necompetență materială invocată de reclamanta C. de C. a S. B. .
S-a declinat competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamanta C. de C. a S. B. în contradictoriu cu pârâții P.
M. B., R. M., SC A. R. SRL și SC A. E. SRL în favoarea Judecătoriei B. .
S-a constatat ivit conflictul negativ de competență și, conform art. 21 din Codul de procedură civilă, suspendă din oficiu orice altă procedură și înaintează dosarul Curții de Apel Cluj în vederea soluționării conflictului.
În considerente de reține că prin cererea înregistrată sub numărul de mai sus, disjunsă din dosarul nr._, reclamanta C. de C. a S.
B. a solicitat să se constate nulitatea absolută a notei de constatare nr. 17823/_ întocmită de P. mun. B., Direcția Tehnică, Serviciul Urbanism, Amenajarea teritoriului, Disciplină în construcții.
Prin nota de constatare eliberată la solicitarea CNSLR Frăția B., pentru a servi la înscrierea imobilului în evidențele de carte funciară se certifică, în baza verificărilor efectuate la fața locului de către M. I., inspector la Serviciul Urbanism, faptul că pe terenul situat în B., str. Al.
O., nr. 3, este edificată o casă de oaspeți în regim de înălțime P+1E;
S-a precizat: "Clădirea a fost realizată în baza autorizației de construire nr. 3.697/109 din_, de către Consiliul Județean al S. (azi Uniunea Județeană a S. Libere CNSLR Frăția, conform statutului b aprobat prin hotărâre judecătorească), pe un teren identificat în C.F. B. nr. 430, top. nr. 2.124/1/1, proprietatea Statului Român, alături de C. de cultură a S. "; se arată alcătuirea construcției, sistemul constructiv etc.
Având în vedere scopul în care a fost eliberată, această notă trebuia să respecte dispozițiile art. 55 din Legea nr. 7/1996 - respectiv să ateste, dacă era cazul, faptul "că proprietarul a edificat construcțiile în conformitate cu autorizația de construire eliberată potrivit legii".
O astfel de notă de constatare (certificatul la care face referire art. 55 alin. 1 din Legea nr. 7/1996) trebuie să constituie doar un act de atestare a unei stări de fapt, emis de către primărie - respectiv a faptului edificării construcției în conformitate cu autorizația de construire eliberată potrivit legii.
O autorizație de construire "eliberată potrivit legii" trebuie să aibă la bază mai multe acte (printre care: certificat de urbanism, dovada titlului asupra terenului etc.) și să menționeze în conținutul său pe ce teren s-a autorizat executarea lucrării, documentația tehnică avută în vedere la eliberarea ei, care, și potrivit art. 5 alin. 3 din Decretul nr. 144/1958, "face parte integrantă din autorizația eliberată".
Autorizația pentru executare lucrări nr. 3.697-109 din_ nu face nicio referire la teren, nu menționează niciun proiect de execuție, documentație tehnică, avizele și aprobările legale etc; iar lucrările autorizate pentru casa de oaspeți + garaj constau în "amenajări" și "lucrări construcții". Nota de constatare nr. 17.823/_, în discuție, nu atestă nicidecum faptul că titularul autorizației a edificat construcțiile în conformitate cu autorizația de construire eliberată potrivit legii - în sensul prevăzut de art. 55 alin. 1 din Legea nr. 7/1996; ci, pe lângă atestarea existenței construcției casă de oaspeți pe terenul înscris în C.F. 439, nr. top. 2.124/1//1 (alături de C. de C. a S. ), alcătuirea construcției și sistemul constructiv, cuprinde mențiuni nereale, care, potrivit legii, nu intră în competența primăriei - cum sunt: " ... Consiliul județean al S. (azi
Uniunea Județeană a S. Libere CNSLR Frăția, conform statutului aprobat prin hotărâre judecătorească)".
Deși, potrivit art. 55 alin. 1 din Legea nr. 7/1996, în baza certificatului eliberat de P. localității unde este situat imobilul (denumit în practică, de regulă, notă de constatare) se poate înscrie în cartea funciară doar "dreptul de proprietate dobândit prin construire", în baza notei de constatare în discuție - tocmai datorită mențiunilor din conținutul ei ce nu intrau în competența organului emitent - dreptul de proprietate asupra casei de oaspeți s-a intabulat "cu titlu de patrimoniu în favoarea lui Uniunea Județeană a S. Libere CNSLR Frăția" (B.l C.F. 430/S B. ).
De altfel, dreptul de proprietate "prin construire" se dobândește doar în anumite condiții, neîndeplinite în ceea ce privește Uniunea județeană a S. Libere CNSLR Frăția.
În situația în care constructorul este și proprietarul terenului, soluția dobândirii dreptului de proprietate prin construire este justificată de dispozițiile art. 492 C. civ. vechi (potrivit căruia orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului sunt prezumate a fi făcute de proprietarul acestui pământ și că sunt ale lui), de regula prevăzută de art. 488 C. civ. (potrivit căreia proprietatea asupra terenului cuprinde și proprietatea a tot ceea ce se află pe suprafața lui), precum și de principiul că proprietatea asupra lucrului principal se extinde asupra a tot ce se unește ca accesoriu cu acel lucru.
A dovedi "din contră", în sensul art. 492 C. civ., înseamnă nu numai a dovedi cine a făcut construcțiile, ci și că sunt ale constructorului.
Regimul juridic al construcțiilor edificate de un terț pe terenul proprietatea altei persoane este reglementat e art. 494 C. civ.; care nu sunt în sensul că totdeauna un astfel de constructor dobândește, prin construire, dreptul de proprietate asupra construcțiilor pe care le-a edificat, putând dobândit și doar un drept de creanță.
In speță nu s-a putut reține că Uniunea județeană a S. Libere CNSLR Frăția a dobândit dreptul de proprietate, prin construire, asupra casei de oaspeți, pentru că, nici potrivit notei de constatare în discuție, nu ea este cea care a edificat această construcție (această Uniune județeană neexistând în 1969, respectiv anterior anului 1990).
Sunt evidente nelegalitatea acestei note de constatare și prejudiciul adus subscrisei prin eliberarea ei, din cauza mențiunilor nereale pe care le conține și care exced competenței organului emitent.
Evident că nu intră în competența Primăriei municipiului B. stabilirea regimului juridic al imobilelor care au aparținut patrimoniului sindical din perioada anterioară anului 1990, indiferent de cine le-a realizat; și nici a stabili cine este succesorul în drepturi al fostei UGSR sau al fostului Consiliu județean al S. ; iar potrivit dispozițiilor legale ce o reglementează, o notă de constatare nu trebuie să cuprindă astfel de mențiuni.
Cu privire la natura juridică a notei de constatare, instanța a apreciat că este un act de natură civilă, de competența instanței civile; și nu un act administrativ ce intră sub incidența instanței de contencios administrativ.
De altfel, nu toate actele administrative fac obiectul unui asemenea control (de contencios administrativ).
Legea nr. 554/2004 acordă o atenție deosebită înțelegerii corecte și coerente a normelor sale, fapt pus în evidență prin dispozițiile art. 2 alin. 1 și
2, care precizează semnificația termenilor și expresiilor utilizate în cuprinsul ei.
Astfel, potrivit art. 2 alin. 1 lit. f, "contencios administrativ" este activitatea de soluționare de către instanța de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.
Potrivit art. 2 alin.l lit. c, act administrativ semnifică actul unilateral, cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.
De altfel, în general actele administrative sunt definite ca manifestări unilaterale și exprese de voință ale autorităților administrației publice, în sensul de a produce efecte juridice proprii (adică de a da naștere, a modifica sau stinge raporturi juridice), în temeiul puterii publice.
Autoritățile administrației publice locale sunt consiliile locale, primarii, consiliile județene - desemnate expres de art. 121 alin. 1 și 2 și art. 122 alin. 1 din Constituție și președintele consiliului județean - desemnat de Legea organică, nr. 215/2001.
Nota de constatare în discuție a fost întocmită de P. municipiului
B., aceasta nefiind o autoritate administrativă ale cărei acte să fie supuse Legii contenciosului administrativ - în conformitate cu art. 77 din Legea nr. 215/2001 republicată, primăria fiind doar o structură funcțională cu activitate permanentă, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului.
Pe de altă parte, o astfel de notă de constatare trebuie să fie doar un act de constatare a unei stări de fapt - "prin care se atestă, când este cazul, faptul că proprietarul a edificat construcțiile în conformitate cu autorizația de construire eliberată potrivit legii, precum și a unei documentații cadastrale" (art.55 din Legea nr. 7/1996). Prin urmare, un astfel de act nu este emis în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii, și nici nu dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.
Examinând conflictul, instanța reține următoarele:
Reclamanta a solicitat constatarea nulității absolute a notei de constatare nr. 17823/_ întocmită de P. mun. B., Direcția Tehnică, Serviciul Urbanism, Amenajarea teritoriului, Disciplină în construcții, notă eliberată la solicitarea CNSLR Frăția B., pentru a servi
la înscrierea imobilului în evidențele de carte funciară.
Prin acest act se certifică, în baza verificărilor efectuate la fața locului de către M. I., inspector la Serviciul Urbanism, faptul că pe terenul situat în B., str. Al. O., nr. 3, este edificată o casă de oaspeți în regim de înălțime P+1E.
În conținutul său se precizează că, "Clădirea a fost realizată în baza autorizației de construire nr. 3.697/109 din_, emisă de către Consiliul Județean al S. (azi Uniunea Județeană a S. Libere CNSLR Frăția, conform statutului b aprobat prin hotărâre judecătorească), pe un teren identificat în C.F. B. nr. 430, top. nr. 2.124/1/1, proprietatea Statului Român, alături de C. de cultură a S. ". De asemenea în notă, se arată alcătuirea construcției, sistemul constructiv etc.
Conform art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, "persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.";
Actul administrativ potrivit art. 2 lit. c din Legea nr. 554/2004 este
"actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice";.
Cu privire la natura juridică a notei de constatare a cărei anulare se solicită, tribunalul a apreciat în mod legal că litigiul născut în legătură cu conținutul acesteia, nu intră sub controlul instanței de contencios administrativ, ci a jurisdicției de drept comun, având în vedere atât normele indicate mai sus, cât și art. 2 alin. 1 lit. f ce definește noțiunea de
"contencios administrativ" ca fiind activitatea de soluționare de către instanța de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim";.
Nota de constatare are menirea de a constata doar o stare de fapt, atestând, când este cazul, faptul că proprietarul a edificat construcțiile în conformitate cu autorizația de construire eliberată potrivit legii, precum și a unei documentații cadastrale și nicidecum nu constituie o manifestare unilaterală și expresă de voință a autorităților administrației publice emisă în regim de putere publică, cu scopul de a da naștere, a modifica sau stinge raporturi juridice de drept administrativ și astfel de a atrage competența de soluționare a cererii de către instanța de contencios administrativ.
Pentru toate aceste considerente și văzând și prev. art. 22 alin și 5 C.pr.civ., se va stabili competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamanta C. DE C. A S. B. în contradictoriu cu pârâții P.
M. B., R. I. M., SC A. E. SRL, SC A. R. SRL, în favoarea Judecătoriei B. .
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Stabilește competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamanta C. DE C. A S. B. în contradictoriu cu pârâții P.
M. B., R. I. M., SC A. E. SRL, SC A. R. SRL, în favoarea Judecătoriei B. .
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE GREFIER
DP M. N. ȚÂR
Red. D.P. dact. GC;
3 ex/_