Sentința civilă nr. 400/2013. Contencios. Conflict de competenta.
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ NR. 400/2013
Ședința camerei de consiliu din 31 iulie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. | M. | ION |
GREFIER: V. | D. |
S-a luat în examinare conflictul de competență ivit între Tribunalul Cluj și Judecătoria Cluj-Napoca, privind soluționarea acțiunii formulată de reclamanta P. L., în contradictoriu cu pârâții M. C. -N. PRIN P. și C. LOCAL AL M. C. -N., având ca obiect obligația de a face.
Examinarea cauzei s-a realizat în camera de consiliu, fără citarea părților.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 7452 din_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr._
s-a admis exceptia necompetentei materiale a Judecatoriei C. -N. și a fost declinată competenta de solutionare a actiunii formulate de reclamanta P. L., în contradictoriu cu pârâții M. C. -N. PRIN P. și C. LOCAL AL M.
C. -N., având ca obiect obligația de a face in favoarea Tribunalului C. - Sectia Mixta de Contencios Administrativ si Fiscal, de Conflicte de munca si Asigurari Sociale.
Pentru a pronunța această hotărâre, Judecătoria a reținut următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat obligarea pârâților M. C. -N. și C. LOCAL AL M. C. -N. la punerea în posesie cu privire la o suprafață de teren care a fost atribuită antecesorului reclamantei prin HCL C. nr. 277/2003, hotărâre emisă în baza Legii nr. 44/1994.
Conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Potrivit art. 2 lit. i) din același act normativ, refuzul nejustificat de a soluționa o cerere este definit ca exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilată refuzului nejustificat și nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluționării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile, iar potrivit art. 2 lit a) actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.
Hotărârea de consiliul local prin care antecesorului reclamantei i s-a atribuit, în temeiul Legii nr. 44/1994, un teren în suprafață de 500 mp, este un act administrativ. Astfel, este vorba despre un act unilateral individual emis de C. Local, în regim de putere publică, în vederea executării în concret a Legii nr. 44/1994, care dă naștere unor raporturi juridice între municipiu, ca persoană juridică de drept public, și reclamantă, raporturi în temeiul cărora reclamanta urmează să dobândească, finalmente, un drept de proprietate asupra terenului în discuție. Prin urmare, refuzul pârâților de a o pune pe aceasta în posesie cu privire la terenul în discuție se încadrează, la rândul său, în definiția refuzului nejustificat de a soluționa o cerere, reprezentând o nepunere în executare a HCL C. -N. nr. 277/2003, act administrativ emis ca urmare a solicitării antecesorului reclamantei de a i se atribui o suprafață de teren. Or, obiectul prezentului litigiu îl constituie tocmai atacarea acestui refuz, ceea ce înseamnă că pentru soluționarea cererii de chemare în judecată este competentă instanța de contencios administrativ.
Instanța a constatat că nu pot fi reținute susținerile reclamantei, potrivit cărora temeiul cererii sale constă într-o obligație de a face, reglementată de prevederile Codului civil. Astfel, deja s-a arătat că această obligație de a face își are temeiul în hotărârea de consiliu local prin care antecesorului reclamantei i s-a atribuit terenul în discuție, deci într-un act administrativ, motiv pentru care și obligația autorităților împrumută caracterul administrativ al actului. Chiar dacă s-ar putea admite că acestei obligații i se pot aplica prevederi ale legislației civile, în măsura în care nu sunt incompatibile cu regimul de putere publică în care se desfășoară raporturile dintre părți, această împrejurare nu schimbă nici natura administrativă a obligației, și nici competența instanței de contencios administrativ de a soluționa litigiile născute în legătură cu aceasta.
Nici susținerile reclamantei potrivit cărora este competentă instanța de drept comun deoarece, potrivit art. 22 din Legea nr. 44/1994, efectuare formalităților necesare pentru punerea în posesie se face potrivit Legii nr. 18/1991, nu pot fi reținute.
Astfel, prima observație care se impune este că, deși competența de soluționare a cauzelor care au drept temei Legea nr. 18/1991 aparține judecătoriilor, aceste litigii sunt și rămân, prin natura lor, litigii de contencios administrativ, întrucât pun în discuție acte ale unor autorități administrative, emise în regim de putere publică. Împrejurarea că pentru atacarea acestor acte s-a prevăzut competența instanței de drept comun este o chestiune de oportunitate, aflată la alegerea legiuitorului, însă ea nu atrage nicidecum tranformarea acestor acte din acte administrative în acte cu caracter civil. Însă, ceea ce este și mai important de subliniat este că reglementarea competenței instanțelor de drept comun pentru a judeca litigii cu caracter administrativ constituie o excepție, o derogare de la dreptul comun în această materie - Legea nr. 554/2004 - și, prin urmare, este de strictă interpretare. Or, a susține că, prin asemănare cu Legea nr. 18/1991, și litigiile generate de prevederile Legii nr. 44/1994 sunt tot de competența instanței de drept comun, nu înseamnă decât a încălca principiile de interpretare a normelor juridice, aplicând prin analogie un text care instituie o excepție.
Faptul că art. 22 al Legii nr. 44/1994 prevede că suprafețele de teren necesare împroprietăririlor prevăzute la art. 13 se asigură prin grija autorităților administrației publice din municipiile, orașele sau comunele în care veteranii de război își au domiciliul sau din alte localități când nu există
teren disponibil în cele unde domiciliază, în condițiile Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu este de natură să ducă la o concluzie diferită. Referirea la Legea fondului funciar nu are decât sensul de a stabili modul în care vor fi determinate suprafețele asupra cărora urmează să se constituie dreptul de proprietate al veteranilor de război, și nicidecum cel de a stabili că în această materie se va aplica Legea fondului funciar în întregimea ei, deci și în parte referitoare la reglementarea competenței în favoarea instanței de drept comun. De altfel, că procedura de atribuire a terenurilor către veteranii de război nu se desfășoară în întregime potrivit prevederilor din materia fondului funciar o dovedesc și datele prezentei spețe - hotărârea privind atribuirea terenului către antecesorul reclamantei fiind luată de către C. Local, și nu de către Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 18/1991, lucru recunoscut chiar de către reclamantă prin intermediul concluziilor scrise formulate în cauză. Prin urmare, instanța reține că referirea cu caracter general la prevederile Legii nr. 18/1991 nu este suficientă pentru a stabili competența de soluționare a acestor litigii în favoarea instanțelor de drept comun câtă vreme, cum deja s-a arătat, aceasta constituie o derogare de la prevederile generale în materia contenciosului administrativ, derogare care ar trebui să fie prevăzută expres.
În concluzie, în lipsa unei prevederi exprese în acest sens în Legea nr. 44/1994, judecătoria a reținut că pentru judecarea litigiilor care vizează acte administrative emise în temeiul aceste legi nu este competentă instanța de drept comun, ci instanța de contencios administrativ.
Prin sentința civilă nr. 11570 din_ pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._
s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului C. și a fost declinată competența de soluționare a cererii formulată de către reclamanta reclamanta P. L., în contradictoriu cu pârâții M. C. -N. PRIN P. și C. LOCAL AL M.
C. -N., în favoarea Judecătoriei C. -N. .
S-a constatat ivit conflictul negativ de competență dintre Tribunalul Cluj si Judecătoria C. -N. și s-a dispus sesizarea Curții de Apel C. în vederea pronunțării unui regulator de competență.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut că
în cauză se observă, din conținutul acțiunii judecătorești, că intenția reclamantei a fost să inițieze un litigiu de drept civil, în accepțiunea prevederilor Legii 18/1991. Astfel, tribunalul a apreciat că speța de față, din punct de vedere al pretențiilor descrise pe larg in cererea de chemare în judecată, nu intră în sfera materiei contenciosului administrativ.
Cererea de obligare a Comisiei de stabilire a dreptului de proprietate la punerea în posesie se circumscrie în mod evident dispozițiilor din Legea nr. 18/1991 la care se face trimitere prin art. 22 din Legea nr. 44/1994.
Pentru aceste considerente, tribunalul a apreciat că suntem în prezenta unui litigiu de fond funciar care respectă dispozițiile Legii nr. 18/1991 coroborate cu Legea nr.44/1994, nefiind aplicabile în speță dispozițiile art. 1 alin.1 si art. 8 și 10 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cererea de chemare in judecată determinand competenta materială si teritorială a Judecătoriei C. N., in temeiul art. 22 din Legea 44/1994.
Curtea de Apel C., sesizată cu soluționarea conflictului de competență ivit între Tribunalul Cluj și Judecătoria Cluj-Napoca, instanțe care se află ambele în raza de competență a Curții, reține următoarele:
Prin actiunea formulată, înregistrată la data de_, pe rolul Judecătoriei C. N., reclamanta P. L. a solicitat obligarea pârâților
M. C. -N., prin primar, și C. LOCAL AL M. C. -N. la viabilizarea terenului, punerea în posesie, întocmirea documentației cadastrale de dezmembrare și parcelare și atribuirea în favoarea reclamantei a parcelei determinată cadastral în suprafață de 500 m.p., intravilan - loc de casă, atribuită în proprietate antecesorului acesteia Timaru Alexandru prin Hotărârea C. ui Local C. -N. nr. 277/_, în calitate de veteran de război, în baza Legii nr. 44/1994 si obligarea la plata cheltuielilor de judecata.
În motivarea cererii s-a arătat că antecesorul reclamantei a fost veteran de război și, în baza Legii nr. 44/1994, prin hotărâre de consiliu local, acestuia i-a fost atribuită în proprietate o suprafață de 500 mp. Mai arată reclamanta că până la acest moment hotărârea de consiliu local nu a fost pusă în executare.
Prin Sentința civilă nr. 7452/2013 a Judecătoriei C. -N., s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii formulate de către reclamanta P. L. a solicitat obligarea pârâților M. C. -N., prin primar, și C. LOCAL AL M. C. -N., în favoarea Tribunalului C.
.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului C. iar la termenul de judecată din data de_, tribunalul a invocat și a admis, la rândul său, prin sentința civilă nr. 11570/2013, excepția necompetenței materiale de soluționare a cauzei, apreciind că soluționarea cererii este de competența Judecătoriei C. -N. .
Curtea stabilește că instanța competentă în soluționarea acțiunii este Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale
.
Astfel, analizând cuprinsul cererii de chemare în judecată și înscrisurile anexate acestei acțiunii, fără a antama asupra fondului cauzei, curtea constată că obiectul prezentului litigiu îl reprezintă obligarea pârâților
C. -N., prin primar, și C. LOCAL AL M. C. -N. la punerea în executare a H.C.L. Cuj-N. nr. 277/_ , punere în executare efectivă ce presupune operațiunile de viabilizare a terenului, punere în posesie, întocmire a documentației cadastrale de dezmembrare și parcelare și atribuire în favoarea reclamantei a parcelei determinată cadastral în suprafață de 500 m.p., intravilan - loc de casă, operațiuni menționate de către reclamantă în petitul acțiunii formulate.
Potrivit celor menționate în Hotărârea C. ui Local C. -N. nr. 277/_, emitentul acestui act administrativ a aprobat atribuirea în proprietate persoanelor beneficiare în condițiile Legii nr. 44/1994 a unor suprafețe de teren de câte 500 de m.p. - loc de casă în mai multe zone printre care și zona Lomb.
Totodată, în cuprinsul acestei hotărâri, în vederea atribuirii terenurilor, s-au aprobat:
organizarea unei selecții de oferte sau licitație publică pentru realizarea unui PUZ pentru terenul din zona Lomb, pentru a se stabili suprafețele totale destinate construcției de locuințe, numărul parcelelor individuale, terenul destinat amenajărilor de interes public (străzi, alei, spații verzi etc.), cât și a unor studii geotehnice, precum și a altor dotări necesare;
viabilizarea terenurilor atribuite, finanțată din bugetul local al municipiului C. -N., care urma a se realiza începând cu anul 2004.
Potrivit aceleiași hotărâri, pentru îndeplinirea prevederilor H.C.L. C. -
nr. 277/_ au fost desemnate Direcția domeniului public și privat, Direcția Tehnică, Direcția Urbanism, Direcția economică și Serviciul Camera Agricolă.
Ori, astfel cum se constată din cuprinsul cererii de chemare în judecată, tocmai îndeplinirea acestor operațiuni administrative este urmărită de către reclamantă, aceasta menționând expres împrejurarea că solicită viabilizarea terenului.
Prin urmare, cum în mod corect și detaliat a argumentat Judecătoria Cluj-Napoca, argumente pe care prezenta instanță și le însușește, obiectul dosarului nr._ excede cadrului specific al litigiilor de fond funciar guvernate de dispozițiile Legii nr. 18/1991, H.C.L. C. -N. nr. 277/_ fiind un act administrativ, însuși art. 22 din Legea nr. 44/1994 făcând trimitere doar la condițiile prevăzute de Legea nr. 18/1991, iar nu și la procedura de urmat, stabilind în mod expres chiar și alte organe competente să procedeze la această împroprietărire specială, respectiv autoritățile administrației publice din municipiile, orașele sau comunele în care veteranii de război își au domiciliul sau din alte localități când nu există teren disponibil în cele unde domiciliază, iar nu comisiile de fond funciar.
Scopul promovării cererii de chemare în judecată obiect al nr._ nu este acela al recunoașterii dreptului de proprietate al antecesorului reclamantei în condițiile Legii nr. 18/1991, drept care a fost recunoscut prin
C. -N. nr. 277/_, ci de efectuare de către autoritatea administrației publice locale, prin intermediul direcțiilor menționate expres în cuprinsul hotărârii, a operațiunilor tehnico-administrative pentru punerea în posesie efectivă a reclamantei la care s-a obligat prin acest act administrativ.
Ori, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de actul administrativ pe care s-a întemeiat această cerere, se constată că instanța competentă în soluționarea acțiunii este Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, în complet specializat în materia contenciosului administrativ.
În același sens s-a pronunțat anterior, într-un alt regulator de competență, Curtea de Apel C. -N., Secția I Civilă, stabilind, prin sentința civilă nr. 16/DC/_ pronunțată în dosarul nr._, competența de soluționare a cauzei întemeiată pe aceleași dispoziții ale Legii nr. 44/1994 în favoarea Tribunalului C., apreciindu-se și că prevederile art. 13 din Legea nr. 44/1994 nu pot fi înțelese în sensul că litigii cu obiectul și cauza celui de față ar putea fi calificate ca fiind de fond funciar, mențiunea potrivit căreia împroprietărirea veteranilor de război se va face "din rezerva creată potrivit fondului funciar"; neputând avea influență asupra naturii juridice a litigiului câtă vreme ea se mărginește la a indica, simplamente, fondul din care trebuie luat terenul oferit veteranilor de război, fără a indica consecințe privitoare la particularitățile juridice propriu-zise ale cauzei.
Așa fiind, văzând și prev. art. 133-137 C.pr.civ., Curtea se va pronunța în sensul stabilirii competenței de soluționare în favoarea Tribunalului C., Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Stabilește competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamanta P. L. cu domiciliul în C. -N., str. D., nr. 11, ap. 39, jud. C. în contradictoriu cu pârâții M. C. -N., cu sediul în C. -N.
, str. M., nr. 1-3, jud. C. și C. LOCAL AL M. C. -N. cu
sediul în C. -N., str. M., nr. 1-3, jud. C., având ca obiect obligație de a face, în favoarea Tribunalului C., Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. ION V. D.
Red./dact. IAM 5 ex./_
