Sentința civilă nr. 335/2013. Contencios. Litigiu privind regimul străinilor
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 335
Ședința publică de la 24 Mai 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE M. B.
Grefier M. N. Țâr
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul R. S. E. A. A. în contradictoriu cu pârât I. G. PENTRU I. - D. M. - S. PENTRU I. AL J. C., intimat P.
DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect litigiu privind regimul străinilor.
La data de_ și_ se înregistrează din partea pârâtului concluzii scrise.
La data de_ se înregistrează din partea reclamantului - concluzii scrise.
Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 17 mai 2013, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar pronunțarea s-a amânat pentru data de astăzi.
C.
Prin acțiunea în contencios administrativ formulată la_ de reclamantul R. S. E. A. A. în contradictoriu cu pârâtul I. G. PENTRU I. - D. M. - S. PENTRU I. AL J. C. s-a solicitat:
admiterea prezentei contestații și anularea printr-o hotărâre judecătorească a deciziei de returnare de pe teritoriul României nr. 2859254 din_ emisă de S.P.I. C. și comunicată la data de_ ,
obligarea pârâtei la prelungirea dreptului de ședere al reclamantului pe teritoriul României, prin soluționarea cererii înaintate de reclamant la aceștia cu emiterea permisului de ședere temporară în condițiile legii,
În motivare s-a arătat, în esență, că actul atacat este nelegal, în condițiile în care este întemeiat pe prev. art. 63 alin. 2 lit. c și f din O.U.G. nr. 194/2002, însă niciunul din aceste elemente nu sunt prezente, raportat la situația sa personală și la sentimentele sincere care îl leagă de soția sa, cetățean român, căsătoria fiind încheiată exclusiv în vederea întemeierii unei familii, iar nu în scopuri ilicite.
Unul dintre textele fundamentale bază ale U.E. îl constituie Convenția Europeană a Drepturilor Omului(în continuare Convenția), adoptată la 4 noiembrie 1950. Unul dintre drepturilor garantate în Convenție îl constituie
"dreptul la respectarea vieții private și de familie", consacrat de art. 8 (Titlul I), potrivit căruia: "1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului său și a corespondenței sale.
Nu este admis amestecul unei autorități publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest drept este prevăzut de lege și dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și
prevenirea faptelor penale, protejarea sănătății sau a moralei, ori protejarea drepturilor și libertăților altora".
In prezentul caz nu este valabilă excepția privitoare la securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protejarea sănătății sau a moralei, ori protejarea drepturilor și libertăților altora, pentru a justifica amestecul autorității publice în respectarea vieții private și de familie.
Pârâtul S. pentru I. al județului C. a formulat întâmpinare,
solicitând ca pe baza probelor ce vor fi administrate să se respingă contestația formulată de reclamant ca neîntemeiată.
Din actele și lucrările dosarului, C. | reține următoarele: | |
Reclamantul S. R. E. A. A. | este născut în data de _ | în |
Arabia Saudită, locuind în mod efectiv în Arabia Saudită. Conform susținerilor sale, provine dintr-o familie cu stare materială bună, având 7 frați, 5 băieți și 2 fete, dintre care în Europa pe R. Ibrahim A. A., în vastă de 27 ani student în anul V la Facultatea de Stomatologie din cadrul Universității de Medicină, restul locuind în Arabia Saudită.
Reclamantul a intrat în România la data de 13 august 2012, în baza unei vize de scurtă ședere eliberate în scop de vizită, urmare a invitației fratelui său. De precizat că în anul universitar 2005 - 2006 reclamantul a fost și el student la aceeași universitate, însă a întrerupt studiile.
La scurt timp după intrarea în țară, reclamantul a cunoscut-o pe Satmar Gianina (soți, cetățean român), iar la data de 10 octombrie 2012, când se apropia momentul încetării dreptului de ședere în România, cei doi s-au căsătorit. Petentul arată că locuiește cu soția sa în mun. C. -N. str. Primăverii nr.4 bl. S3, sc. III ap.87 județ C. într-un apartament închiriat.
Pentru a da curs și eficiență dorinței de a rămâne în România, Ia data de 15 octombrie 2012 reclamantul s-a prezentat la S. pentru I. al județului
C., unde a înregistrat cererea nr. 2859254, prin care a solicitat prelungirea dreptului de ședere temporară în România și eliberarea unui permis de ședere temporară în scop de reunificare familială, în varianta căsătoriei cu un cetățean român, potrivit art. 62 alin. (3) lit. a) din O.U.G. nr. 194 din 12 decembrie 2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit competențelor, au fost efectuate verificări care au avut drept obiectiv clarificarea ori îndepărtarea suspiciunilor vizând caracterul de conveniență al acestei căsătorii, rezultat al acestor demersuri fiind emiterea Deciziei de returnare de pe teritoriul României nr. 2859254 din_ .
De remarcat este că, cu toate că prin referatul cu propunerea de respingere a cererii se face trimitere și la elemente reglementate prin prev. art. 63 alin. 2 lit.
a) din O.U.G. nr. 194/2002, cu referire la condiția legală a coabitării matrimoniale, precum și prin cele ale art. 63 alin. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 194/2002, referitoare la condiția legală privind cunoașterea celor doi soți înaintea căsătoriei, decizia atacată este întemeiată doar pe prev. art. art. 63 alin. 2 lit. c, și f din O.U.G. nr. 194/2002, cu referire la lipsa contribuției contribuției efective la îndeplinirea obligațiilor născute din căsătorie și la inconsecvența și contradicțiile în declararea datelor relevante despre petent și soția acestuia.
Ca atare, controlul de legalitate declanșat ca urmare a contestației formulate trebuie să se limiteze la aceste două elemente, avute în vedere de autoritate la emiterea actului vătămător pentru petent.
Din această perspectivă, C. va achiesa concluziilor reclamantului în sensul în care trebuie avută în vedere definiția dată de prev. art. 2 lit. f din
nr. 194/2002, conform căruia căsătoria de conveniență este cea încheiată
cu singurul scop
de a eluda condițiile de intrare și ședere a străinilor și de a obține dreptul de ședere pe teritoriul României.
Pe de altă parte, art. 63 din același act normativ prevede că:
" (1) Oficiul Român pentru I. refuză prelungirea dreptului de ședere obținut în baza căsătoriei dacă, în urma verificărilor efectuate, rezultă că acea căsătorie este de conveniență.
Elementele pe baza cărora se poate constata faptul că o căsătorie este de conveniență pot fi următoarele:
coabitarea matrimonială nu există;
soții nu s-au cunoscut înaintea căsătoriei;
c) lipsa unei contribuții efective la îndeplinirea obligațiilor născute din căsătorie;
soții nu vorbesc o limbă înțeleasă de amândoi;
există date că anterior unul dintre soți a încheiat o căsătorie de conveniență;
f) soții sunt inconsecvenți ori există neconcordanțe în declararea datelor cu caracter personal, a circumstanțelor în care s-au cunoscut ori a altor informații relevante despre aceștia;….
Constatarea elementelor prevăzute la alin. (2) se realizează de către ofițerul de interviu. Aceste elemente pot rezulta din:
datele obținute în urma interviului;
înscrisuri;
declarațiile celor în cauză sau ale unor terțe persoane;
controale la domiciliul conjugal ori alte verificări suplimentare.";
În ceea ce privește incidența disp. art. art. 63 alin. 2 lit. c, petentul relevă că, potrivit Noului cod civil al României, în privința soților se nasc, în principal, următoarele obligații: soții hotărăsc de comun acord în tot ceea ce privește căsătoria(art. 308), ei își datorează reciproc respect, fidelitate și sprijin moral( art. 309 alin.l), au îndatorirea de a locui împreună (art. 309 alin. 2), un soț nu are dreptul să cenzureze corespondența, relațiile sociale sau alegerea profesiei celuilalt soț(art. 310), viitorii soți pot alege ca regim matrimonial: comunitatea legală, separația de bunuri sau comunitatea convențională(art. 312 alin.l), datorându-și sprijin material reciproc(art. 325).
Or, din lecturarea deciziei contestate nu rezultă expres la care anume din aceste obligații se referă lipsa contribuției efective, și care sunt premisele care au dus la concluzia lipsei unei contribuții efective.
În acest context, C. achiesează concluziilor reprezentantei P. ui de pe lângă C. de A. C., în sensul în care depozițiile martorilor Tarig Omer Mahgoub Elamin (f. 69-70) și Ashour Mohammad Saleh (f. 71-72), interesează în sensul în care arată că soții se înțeleg foarte bine, relația dintre ei fiind bazată pe sentimente profunde, ca atare, este exclusă ipoteza încheierii căsătoriei în unicul scop al fraudării legii privind condițiile de intrare și ședere a străinilor.
Chiar dacă există unele elemente care ar putea duce la concluzia susținută de reprezentantul pârâtului (intervalul scurt de timp dintre momentul la care cei doi s-au cunoscut și cel al încheierii căsătoriei, caracterul "oportun"; al acesteia, raportat la situația reclamantului, din perspectiva dreptului său de ședere în România), C. constată că ele nu sunt suficiente pentru a fundamenta soluția adoptată de autoritate, prin raportare la cele relevate prin probațiunea testimonială administrată nemijlocit.
Pe de altă parte, chiar dacă reprezentantul pârâtului a sugerat posibilitatea neluării în seamă a elementelor care rezultă din cele două declarații, aceasta și în contextul în care s-a indicat că persoanele audiate au oferit reclamantului exemplul perfect de rezolvare a situației dreptului său de ședere în România, acestea fiind căsătorite, la rândul lor, cu persoane cetățeni români, C. nu va da curs acestei solicitări, în contextul în care interviul și procesul verbal
încheiat cu ocazia verificărilor la reședința declarată nu sunt singurele elemente pe care se poate fundamenta incidența prev. art. 63 din ordonanță, chiar alin. 3 al acestui text fiind de natură să ducă la o altă concluzie.
În plus, situația personală a celor doi martori nu este identică cu cea a reclamantului, aceștia având anterior căsătoriei permise de ședere eliberate în scop de studii, iar speculațiile cu privire la caracterul nesincer al declarațiilor nu pot fi validate, în lipsa unor elemente certe în acest sens, sau a unor demersuri penale din partea autorității.
Totodată, de reținut este că nu există contradicții evidente între aceste mărturii și ansamblul probațiunii administrate în cauză, cel puțin nu cu privire la incidența textelor legale reținute în decizie, cu atât mai mult cu cât C. a fost preocupată de stabilirea unei viziuni de ansamblu asupra naturii relațiilor dintre cei doi soți, pentru a vedea dacă căsătoria lor este una care se bucură de protecția conferită de textul art. 8 din CEDO, fiind încheiată în scopuri licite.
De remarcat este și că, chiar dacă reprezentanta parchetului a provocat discuția referitoare la eventuala incidența a prev. art. 295 Cod civil, referitoare la căsătoria fictivă, C. nu consideră necesară extinderea analizei în această direcție, dat fiind faptul că este vorba despre câmpul de aplicare a unui act normativ cu caracter special, care legiferează materia dedusă judecății, fără a fi nevoie, cel puțin în speță, de apelarea la norme cu caracter general.
În ceea ce privește raporturile de natură patrimonială, acestea sunt dovedite prin aceea că soții locuiesc împreună, dețin un contract de închiriere încheiat înainte de căsătorie, vorbesc o limbă înțeleasă de amândoi, soția lucrează și are venituri stabile, soțul beneficiind și el de o sursă de venit, aspectele sesizate cu ocazia controlului efectuat la reședința declarată având explicații pertinente, care au fost oferite de petent (lipsa spațiului suficient pentru depozitarea tuturor articolelor de îmbrăcăminte).
Deși pârâtul impută reclamantului împrejurarea că nu are fonduri financiare proprii, iar orice alte activități producătoare de bani îi sunt prohibite prin lege, fiind astfel exclusă orice contribuție a sa la îndeplinirea obligațiilor născute din căsătorie, s-a dovedit prin înscrisurile depuse că membrii familiei acestuia sunt dispuși să-i acorde sprijin material, orice speculație referitoare la posibilitatea încetării acestuia fiind lipsită de suport.
Pe de altă parte, nu există criterii clare pentru aprecierea cantitativă a nevoilor financiare ale unei familii nou înființate, cu atât mai mult cu cât situația celor doi nu este cu mult diferită față de cea a căsătoriei încheiate între doi cetățeni români, studenți, fără mijloace materiale proprii.
Cel ce-al doilea element care a determinat concluzia căsătoriei de conveniență este inconsecvența și contradicțiile în declararea datelor relevante despre cei doi soți, în acest sens fiind comparate răspunsurile date la interviurile care au fost luate acestora.
Așadar, în urma interviurilor, s-a concluzionat, în rezumat, că există inconsecvență și de asemenea contradicții. Inconsecvența poate să fie determinată din răspunsuri neconstante sau ambigue la aceeași întrebare, iar contradicția poate rezulta din răspunsuri contrare la aceeași întrebare, fiind necesar ca ea să fie raportată la aceeași întrebare adresată amândurora din soți.
Este de asemenea de remarcat că O.U.G. nr. 194/2002 nu definește în mod explicit noțiunea de date relevante. Continuând raționamentul, petentul susține că definiția acestor date relevante trebuie în mod necesar extrasă din înțelesul comun folosit în limba română, coroborat cu întrebările adresate amândoura în cadrul interviului. Acestea se pot referi la informații privind familia, starea socială, religia, preferințele culinare, preferințele sociale, etc. Ca atare, noțiunea de date relevante este discutabilă, din punctul de vedere al înțelesului dat de
diferite persoane sau grupuri, în funcție de sistemul de valori personal sau sistemul de valori de grup.
Astfel, modalitatea de valorificare a răspunsurilor oferite în interviu este discutabilă, atâta vreme cât nu există un model prestabilit de răspunsuri pentru interviu cu clasificarea relevant/nerelevant. În mod cert, datele relevante au fost clasificate după sistemul de valori de grup(ale instituției), dar interpretarea s-a făcut după sistemul de valori personal al ofițerului de interviu din cadrul instituției.
C. achiesează, de principiu, acestor considerente, constatând și că, chiar dacă este real că au existat astfel de contradicții, ele nu sunt definitorii pentru stabilirea naturii relației dintre soți și nici majore, cu atât mai mult cu cât, pentru considerentele anterior expuse, aprecierea probatoriului trebuie realizată în ansamblul său, interviul având o valoare relativă.
Lipsa de informare cu privire la evenimente anterioare din viața celor doi poate fi explicată și de intervalul relativ scurt de timp pe care ei l-au avut la dispoziție pentru a se cunoaște, fără însă ca acest lucru să determine, în sine și fără echivoc, concluzia conform căreia căsătoria lor este de conveniență.
În plus, deși nu se poate contesta inadvertența din răspunsurile soților, acest aspect poate deveni relevant tocmai din perspectiva faptului că atestă că ele nu au fost pregătite și coroborate anterior de către aceștia.
Ca atare, concluzia conform căreia căsătoria a fost încheiată în scop ilicit nu se susține, iar din această perspectivă ea se bucură de protecția conferită de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cu referire specială la prev. art. 8, potrivit căruia: "1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului său și a corespondenței sale.
2. Nu este admis amestecul unei autorități publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest drept este prevăzut de lege și dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protejarea sănătății sau a moralei, ori protejarea drepturilor și libertăților altora".
Chiar dacă pârâtul relevă că dreptul la respectarea vieții de familie nu protejează simpla dorință de a întemeia o familie, ci presupune existența unei familii (a se vedea cauza Marckx c. Belgiei), pentru considerentele anterior expuse, C. constată că acest text și principiile directoare dezvoltate în jurisprudența convențională pe marginea lui sunt incidente în cauză. Aceasta întrucât stabilirea sarcinilor de revin soților într-o căsătorie nu este un atribut al
S. ui Român de I., iar liberul consimțământ exprimat de către cetățeanul român Satmar Geanina(soția reclamantului) a fost dat în cunoștință de cauză privind relațiile matrimoniale care se stabilesc pentru viitor cu reclamantul, fiind voința amândurora de a forma o familie.
Pornind de la aceste premise, petentul indică corect că în prezentul caz nu este valabilă excepția privitoare la securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protejarea sănătății sau a moralei, ori protejarea drepturilor și libertăților altora, pentru a justifica amestecul autorității publice în respectarea vieții private și de familie.
Amestecul autorității publice s-a făcut prin catalogarea drept "căsătorie de conveniență" a mariajului cu soția reclamantului, cetățean român și declararea că această căsătorie a fost încheiată cu unicul scop al obținerii rezidenței.
În cazul de față, în mod direct, prin actul administrativ sus arătat, în mod direct, soției reclamantului i se condiționează conviețuirea alături de acesta și i se
restricționează într-o anumită măsură chiar șederea în România alături de soț, dată fiind și situația specifică a zonei de proveniență a petentului.
Chiar dacă pârâtul contestă relevanța pentru prezenta speță a celor statuate în Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din_ în cauza C-256/11 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în baza art. 267 TFUE de Verwaltungsgerichtshof (Austria), prin decizia din 5 mai 2011, primită de Curte la 25 mai 2011, în procedurile Murat Dereci, Vishaka Heiml, Alban Kokollari, Izunna Emmanuel Maduike, Dragica Stevic împotriva Bundesministerium fur Inneres, C. apreciază că analiza realizată în cauză devine necesară tocmai din perspectiva concluziilor conform cărora: " astfel, în speță, în cazul în care instanța de trimitere consideră, în lumina circumstanțelor din acțiunile principale, că situația reclamanților din acțiunile principale intră în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii, aceasta va trebui să examineze dacă refuzul acordării dreptului de ședere acestor reclamanți aduce atingere dreptului la respectarea vieții private și de familie prevăzut la articolul 7 din cartă . In schimb, dacă instanța consideră că situația nu intră în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii, va trebui să efectueze o astfel de examinare în lumina articolului 8 alineatul (1) din CEDO."(paragraf 72).
Ca atare, C. concluzionează în sensul în care măsura de îndepărtare a soțului de pe teritoriul României apare ca o ingerință nejustificată în viața de
familie, fără ca restrângerea acestui drept să fie impusă de necesitatea apărării securității naționale, a ordinii, sănătății ori morale publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, iar măsura îndepărtării reclamantului de pe teritoriul României nu respectă cerința proporționalității cu situația care 1-a determinat, în sensul art. 53 alin. (1) din Constituție și art. 8 alin. (2) din Convenția Europeană.
În consecință, urmare a admiterii contestației, în acord cu prev. art. 84 alin. 1 din OUG nr. 194/2002, art. 1, 8 și 18 din LCA, se va dispune anularea deciziei de returnare de pe teritoriul României nr.2359254/_ emisă de I.
G. PENTRU I. - D. M. - S. PENTRU I. AL J. C. .
Admiterea în parte a cererii se datorează modului nuanțat în care C. a dat eficiență petitului 2, considerând că raportat la starea de fapt și de drept dedusă judecății, la jurisprudența dezvoltată în practica instanțelor de contencios administrativ, dispoziția dată de instanță autorității de resort trebuie limitată la rezolvarea cererii de prelungire a dreptului de ședere, în condițiile prevăzute de lege și cu luarea în considerare a considerentelor pentru care a fost admis capătul principal de cerere. Din această perspectivă, instanța ia act de lipsa oricărui temei legal pentru pretenția vizând acordarea unui drept de ședere în România prin intervenția directă a instanței de judecată într-un domeniu atribuit prin lege unei autorități publice de specialitate.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite în parte contestația formulată de reclamantul R. S. E. A.
A. cu reședința în mun. C. -N., str. Primăverii, nr. 4, bl. S-3, sc. III, ap. 87, jud. C. și, în consecință :
Dispune anularea deciziei de returnare de pe teritoriul României nr.2359254/_ emisă de I. G. PENTRU I. - D. M. - S.
PENTRU I. AL J. C. cu sediul în mun. C. -N., str. Alexandru Vaida Voievod, nr. 53-55, Complex I. s Mall, Parcarea Roșie, demisol, Zona C, jud. C. .
Obligă pârâtul la soluționarea cererii reclamantului privind prelungirea dreptului ședere pe teritoriul României, în condițiile legii.
Fără cheltuieli de judecată. Irevocabilă .
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE, | GREFIER, | ||
M. B. | M. | N. | Țâr |
Red.M.B./dact.L.C.C.
2 ex./_
