Sentința civilă nr. 540/2013. Contencios. Litigiu privind regimul străinilor
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ NR. 540/2013
Ședința publică din data de 08 noiembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. H. GREFIER D. C.
Pe rol soluționarea cauzei în contencios administrativ formulată de contestatorul B. S. F. în contradictoriu cu I. G. PENTRU I. -
S. PENTRU I. AL J. C., având ca obiect - litigiu privind regimul străinilor.
Prin S. Registratură, la data de_ contestatorul a depus la dosar concluzii scrise, iar la data de_ pârâtul a depus concluzii scrise.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de_, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C.
Prin acțiunea în contencios administrativ formulată la_ de contestatorul B. S. F. în contradictoriu cu I. G. PENTRU I. -
S. PENTRU I. AL J. C. s-a solicitat anularea deciziei de returnare de pe teritoriul României nr.10129022 din_ emisa de paratul I. G. PENTRU I., S. PENTRU I. AL J. C. și acordarea dreptului de ședere.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat următoarele:
In fapt, la data de_ s-a căsătorit cu A. Vranceanu, cetățean roman, pe care a cunoscut-o din data_ dezvoltând o relație de prietenie iar din_ a devenit un cuplu, având de atunci o relație bazata pe afecțiune si iubire reciproca.
In baza căsătoriei, a solicitat prelungirea dreptului de ședere in România, dupa o perioada de timp a primit o înștiințare prin care, impreuna cu soția, era chemat la interviu. Dupa ce s-a prezentat la interviu i s-a comunicat ca vor fi supuși unor verificări apoi li se va soluționa cererea.
Arată ca la data de_ a fost instiintat ca i s-a refuzat prelungirea dreptului de ședere si ca trebuie sa se prezinte la sediul paratului pentru a i se inmana decizia de returnare.
La momentul comunicării deciziei de returnare a solicitat impreuna cu soția mea lămuriri cu privire la motivele care au stat la baza deciziei dar i s-a comunicat ca motivele refuzului sunt enunțate in decizia de returnare, insa in cuprinsul acesteia nu este relatat nici un fapt concret, ci numai este reluat un text de lege, respectiv art.63 alin.l lit. f din O.U.G. nr.194/2002.
Consideră ca decizia de returnare si decizia de refuzare a prelungirii dreptului de ședere sunt nelegale si netemeinice, întrucât căsătoria reclamantului nu este de conveniența in sensul art.63 din O.U.G. nr.194/2002, iar intimata nu poate sa producă mijloace de proba serioase care sa genereze un dubiu in privința caracterului real al căsătoriei.
Consideră ca simpla redare a textului de lege presupus incident in cauza nu suplinește obligația de motivare a deciziei, iar nemotivarea in fapt a deciziei se sancționează cu nulitatea absoluta, deoarece împiedica cenzurarea deciziei de către instanța de judecata, care este in imposibilitate de a analiza legalitatea acesteia.
Obligativitatea motivării deciziei de returnare este dispusa de O.U.G. nr.194/2002, dar si de legislația europeana prin Directiva_ a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la libera circulație si ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii si membrii familiilor acestora.
In dovedirea cererii, depune la dosar, in copie, decizia de returnare de pe teritoriul României, certificatul de căsătorie, contractul de inchiriere pentru domiciliu, copia pașaportului.
De asemenea arată ca in urma administrării probatoriului in prezenta cauza se poate constata ca decizia de returnare contestata este emisa cu aplicarea greșita a dispozițiilor art. art.63 alin.2 lit. f) din OUG 194/2002, in raport de starea de fapt existenta in prezenta cauza.
In aceste condiții, măsura de îndepărtare a reclamantului de pe teritoriul României apare ca o ingerința nejustificata in viata de familie, fara ca restrângerea acestui drept ocrotit de art.26 din Constituția României sa fie impusa de necesitatea apărării securității naționale, ordinii, sanatatii si moralei publice, a drepturilor si libertăților cetățenilor conform art.5 alin.l din Constituția României si art.8 alin.2 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului.
Ținând seama si de prevederile art.2 litera (n) din Legea nr.554/2004 care definesc excesul de putere ca fiind exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competentei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor si libertăților cetățenilor, solicită a se aprecia prezenta acțiune formulata in temeiul art.84 din O.U.G. 194/2002 ca fiind întemeiată. Pe cale de consecința solicită sa se dispună anularea deciziei de returnare de pe teritoriul României nr.10129022 din_ emisa de parat precum si sa se dispună obligarea paratului la acordarea dreptului de ședere permanentă.
In drept s-au invocat prevederile: Legea 554/2004, Constituia României, OUG 194/2002, Directiva_ a Parlamentului European si a Consiliului din 29 aprilie 2004, Convenția Europeana a Drepturilor Omului
Prin întâmpinarea formulată pârâtul S. pentru I. al județului
a solicitat să se respingă contestația formulată de reclamant ca neîntemeiată. În fapt, apreciază că prezenta cerere este neîntemeiată și solicită respingerea ei, în primul rând pentru motivul că întreaga contestație nu conține practic nici o critică adusă pe fondul cauzei, limitându-se la aspecte de formă ale actului administrativ, la afirmarea caracterului propriu al căsătoriei, la negarea concluziilor ofițerului de imigrări, iară nici un mijloc de probă în acest sens și la
invocarea unor prevederi vagi de drept comunitar.
Astfel, din perspectiva probațiunii propusă de S. pentru I. ai județului C. și a concluziilor generate de aceasta, aspectele de fapt constatate în
decursul verificărilor efectuate au conturat mai multe elemente prevăzute de legea specială care conferă acestei căsătorii caracterul "de conveniență", adică încheiată cu unicul scop de a se dobândi un drept de ședere temporară în România:
- "coabitarea matrimonială a celor doi soți nu există" - art. 63 alin. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 194/2002:
Verificarea la domiciliul conjugal indicat a demonstrat fără echivoc faptul că cei doi soți nu împart aceeași locuință, ci doar plănuiesc ca în viitor să se mute împreună. Efectele declarației pe care cei doi soți au dat-o fiecare Ia
depunerea cererii sunt mult mai profunde în raport cu această stare de lucruri
{falsul în declarații).
- "lipsa unei contribuții efective la îndeplinirea obligațiilor născute din căsătorie" - art. 63 alin. (2) lit. c) din O.U.G. nr. 194/2002:
Așa cum rezultă din tot cuprinsul materialului probator și din referatul întocmit cu ocazia soluționării cererii de prelungire a dreptului de ședere în România, lipsa unor venituri certe și distanța fizică ce îi separă pe cei doi conduc în mod evident la concluzia că nu există o contribuție efectivă din partea străinului la îndeplinirea obligațiilor sale născute din căsătorie.
- "există date că anterior unul dintre soți a încheiat o căsătorie de conveniență" - art. 63 alin. (2) lit. e) din O.U.G. nr. 194/2002:
Aspect constatat și sancționat de către S. pentru I. al județului Bihor, în condițiile expuse mai sus și prezentate în detaliu în referatul care fundamentează prezenta Decizie.
- "soții sunt inconsecvenți ori există neconcordanțe în declararea datelor cu caracter personal, a circumstanțelor în care s-au cunoscut ori a altor informații relevante despre aceștia" - art. 63 alin. (2) lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002:
Datele relevante cuprind momentul în care cei doi s-au cunoscut, împrejurările, perioada de după acel moment, modul, timpul și condițiile în care au reluat legătura de prietenie și au transformat-o într-una de dragoste, circumstanțele căsătoriei și motivele declarate, locul de muncă al soției etc. Toate aceste date sunt prezentate diferit de cei doi soți, deopotrivă cu cel mai important moment din viața celor doi: data încheierii căsătoriei.
Și în legătură cu acest element, detaliile se regăsesc în referatul întocmit pentru soluționarea cererii, din 06 august 2013.
De asemenea, circumstanțele personale care se răsfrâng asupra acestei căsătorii mai trebuie analizate și din următoarele perspective:
utilizând calitatea de rezident în România străinul a avut și vizează în continuare posibilitatea de a călătorii și a presta activități lucrative în țări din spațiul Uniunii Europene și statele asimilate, ceea ce s-a și întâmplat;
atât tatăl cât și fratele solicitantului sunt stabiliți în România, fiind căsătoriți cu românce, dar nici unul dintre aceștia nu a participat la nuntă;
soții nu au verighete, acesta fiind încă unul din aspectele tratate de cei doi soți la timpul viitor, drept intenție.
soții nu au făcut nuntă, acesta fiind încă unul din aspectele tratate de cei doi soți la timpul viitor, drept intenție.
practic, toate evenimentele importante din viața acestei tinere familii sunt tratate la timpul viitor, sub formă de intenție, aspecte constatate fară echivoc, care conturează foarte clar concluzia că această căsătorie a fost încheiată în scopul eludării dispozițiilor legale referitoare la obligația străinului de a părăsi teritoriul României, prin beneficiul excepției reglementată prin art. 92 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 194/2002.
Toate detaliile referitoare la această concluzie sunt oferite punctual în referatul întocmit pentru soluționarea cererii, din 06 august 2013.
Cererea a fost refuzată în temeiul art. 63 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002, ofițerul de imigrări neavând posibilitatea legală de a legitima o stare de lucruri contrară ordinii de drept:
ART. 63 Căsătoria de conveniență
(1) I. G. pentru I. refuză prelungirea dreptului de ședere obținui în baza căsătoriei dacă, în urma verificărilor efectuate, rezultă că acea căsătorie este de conveniență."
Toate elementele prevăzute de lege și demonstrate cu ocazia verificărilor sunt obținute prin exploatarea mijloacelor legale puse Ia dispoziție prin prevederile art. 63 alin. (3) din O.U.G. nr. 194/2002, iar interviul în mod special a relevat un element de maximă importanță în economia cauzei, respectiv motivul încheierii în grabă a căsătoriei: faptul că dacă străinul nu obține un drept de ședere în România este nevoit să se întoarcă acasă...
Lipsa de fundament ale altor susțineri din cererea introductivă:
Textul Deciziei de returnare este standardizat, pentru o aplicare unitară la nivel național a prevederilor legale speciale. Astfel, lipsa expunerii pe larg a motivelor de fapt nu echivalează cu o carență a actului administrativ, mai ales că străinul - subiect al actului administrativ - are posibilitatea să facă uz de prevederile art. 82 alin. (2A1) din O.U.G. nr. 194/2002, aspect explicat personal reclamantului în cadrul ghișeului de relații cu publicul organizat la nivelul S. ui pentru I. al județului C., odată cu comunicarea Deciziei personal, sub semnătură.
Referitor la aspecte de drept comunitar invocate:
in primul rând, pentru a elimina din start orice discuție inutilă pe marginea analizei cazului din perspectiva Directivei 2004/38, învederează că această directivă nu este direct incidentă:
Directiva 2004/38/CE din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și rezidență a cetățenilor Uniunii Europene și a membrilor de familie ai acestora în cadrul teritoriului Statelor Membre reglementează, așa cum este descris în chiar titlul ei, regimul exercitării dreptului la liberă circulație al cetățenilor din statele membre ale Uniunii Europene și asimilate, precum și al membrilor lor de familie, de asemenea cetățeni ai Uniunii sau proveniți din state terțe Uniunii Europene. Prevederile acestei Directive au fost transpuse de România în cadrul normativ intern dedicat domeniului, în conținutul O.U.G. nr. 102 din 14 iulie 2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European și a cetățenilor Confederației Elvețiene, cu completările și modificările ulterioare, act normativ special dedicat domeniului.
Astfel, reclamantul practic nu a înțeles specificitatea domeniului, invocând în mod eronat o directivă ca reper legal: în primul rând directiva invocată nu are nici o legătură cu acest caz, iar în al doilea rând o directivă nu se aplică direct în practica și legislația statelor membre UE ca un Regulament, ci se transpune de către acestea.
Refuzarea pretenției de acordare a dreptului de ședere temporară în România nu constituie în sine o ingerință nejustificată în viața de familie, ci o măsură legală prin care statele europene au ales să lupte împotriva acestui flagel: utilizarea instituției căsătoriei în scopul obținerii unor drepturi inaccesibile pe căi regulate. De altfel, prevederile legale de resort din legea specială se regăsesc în Rezoluția din 04 decembrie 1997, publicată în Jurnalul Oficial seria C nr. 382/1997 - 12 - 16, pag. 1.
Astfel, instanța are posibilitatea să constate că abuzul de drept săvârșit de reclamant prin încheierea unei căsătorii de conveniență face parte din prioritățile legislației europene, respectiv prevenirea și combaterea căsătoriilor încheiate de cetățenii proveniți din state terțe Uniunii Europene cu cetățeni comunitari exclusiv în scopul obținerii unui drept de rezidență, domeniu căruia Consiliul Uniunii Europene i-a consacrat această Rezoluție.
Mai mult, nefiind în discuție o familie în sensul propriu al noțiunii, din perspectiva art. 8 din Declarația Europeană a Drepturilor Omului și a utilizării procedurii speciale judiciare a Curții Europene a Drepturilor Omului, va trebui să avem în vedere și faptul că prin hotărârea dată de M. a Cameră în data
de_ în cauza E.B. c. Franței, C. a reamintit că art. 8 nu garantează nici dreptul la întemeierea unei familii și nici dreptul de a adopta (a se vedea cauza Frette c. Franței). Dreptul la respectarea vieții de familie, nu protejează simpla dorință de a întemeia o familie ci presupune existența unei familii (a se vedea cauza Marckx c. Belgiei).
Pentru toate aceste motive, apreciază că Decizia de returnare contestată este legală și temeinică in extenso, a fost emisă în deplină concordanță cu prevederile legale în vigoare, cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege, măsura luată fiind însoțită și de motivarea aferentă, în drept și în fapt, pentru care motive solicită a se constata că acțiunea reclamantului este neîntemeiată și solicită să se respingă ca atare.
Din actele și lucrările dosarului, C. reține următoarele:
Reclamantul este cetățean pakistanez și a intrat pentru prima dată în România la data de 03 decembrie 2010, în scopul declarat de continuare a studiilor în domeniul informatic. A obținut în acest sens prima sa prelungire a dreptului de ședere temporară în România până la data de 01 noiembrie 2011.
În timpul acestei prime rezidențe, la data de 13 august 2011, reclamantul s-a căsătorit cu Klara Hajnalka, iar în considerarea noului său statut (străin căsătorit cu cetățean român) a obținut o nouă rezidență, în scop de reunificare
familială, valabilă până la data de 01 noiembrie 2012. Această căsătorie s-a dovedit a fi fost încheiată de conveniență în sensul art. 2 lit. I) din O.U.G. nr. 194 din 12 decembrie 2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, fapt pentru care i s-a refuzat prelungirea dreptului de ședere temporară în acel scop și în cadrul acelei căsătorii, iar S. pentru I. al județului Bihor a emis în acest sens o Decizie de returnare de pe teritoriul României, actul administrativ nefiind contestat.
Ulterior comunicării Deciziei de returnare, reclamantul a solicitat azil, în aceeași perioadă divorțând de fosta soție.
Reclamantul a cunoscut-o, în decursul primului său mariaj, pe actuala soție, A. Vranceanu, cu care a avut relații de prietenie, relații revitalizate după divorț și care au condus la încheierea, la 23 martie 2013, a celei de-a doua căsătorii.
Pentru a da curs și eficiență dorinței de a rămâne în România, Ia data de_, reclamantul s-a prezentat la S. pentru I. al județului C., unde a înregistrat cererea nr. 10129022 prin care a solicitat prelungirea dreptului de ședere temporară în România și eliberarea unui permis de ședere temporară în scop de reunificare familială, în varianta căsătoriei cu un cetățean român, potrivit art. 62 alin. (3) lit. a) din O.U.G. nr. 194 din 12 decembrie 2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit competențelor, au fost efectuate verificări care au avut drept obiectiv clarificarea ori îndepărtarea suspiciunilor vizând caracterul de conveniență al acestei căsătorii, rezultat al acestor demersuri fiind emiterea Deciziei de returnare de pe teritoriul României nr. 10129022/_ .
Astfel, pârâtul i-a comunicat faptul că cererea sa de prelungire a dreptului de ședere temporară în România a fost refuzată întrucât a încheiat o căsătorie de conveniență, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 63 alin. 2 lit. a,c,e,f, din OUG 194/2002.
Potrivit art. 63 din același act normativ prevede că:
" (1) Oficiul Român pentru I. refuză prelungirea dreptului de ședere obținut în baza căsătoriei dacă, în urma verificărilor efectuate, rezultă că acea căsătorie este de conveniență.,,
De remarcat este că decizia atacată este întemeiată pe prevederile art.63 alin. 2 lit. a, c, e și f din O.U.G. nr. 194/2002, cu referire la :
a) coabitarea matrimonială nu există;
c) lipsa unei contribuții efective la îndeplinirea obligațiilor născute din căsătorie;
există date că anterior unul dintre soți a încheiat o căsătorie de conveniență;
soții sunt inconsecvenți ori există neconcordanțe în declararea datelor cu caracter personal, a circumstanțelor în care s-au cunoscut ori a altor informații relevante despre aceștia.
Ca atare, controlul de legalitate declanșat ca urmare a contestației formulate trebuie să se limiteze la aceste elemente, avute în vedere de autoritate la emiterea actului vătămător pentru petent.
Din această perspectivă, C. va statua în sensul în care trebuie avută în vedere definiția dată de prevederile art. 2 lit. f din O.U.G. nr. 194/2002, conform căruia căsătoria de conveniență este cea încheiată cu singurul scop de a eluda condițiile de intrare și ședere a străinilor și de a obține dreptul de ședere pe teritoriul României.
C. a fost preocupată în acest sens de stabilirea unei viziuni de ansamblu asupra naturii relațiilor dintre cei doi soți, pentru a vedea dacă căsătoria lor este una care se bucură de protecția conferită de textul art. 8 din CEDO, fiind încheiată în scopuri licite.
În ceea ce privește raporturile de natură patrimonială, acestea sunt dovedite prin aceea că soții locuiesc la acest moment împreună, dețin un contract de comodat, vorbesc o limbă înțeleasă de amândoi - engleza, soția lucrează și are venituri stabile, soțul se ocupă de treburile casnice, aspectele sesizate cu ocazia controlului efectuat la reședința inițial declarată având explicații pertinente, care au fost oferite de petent (căutarea unui loc de muncă pe o piață mai dinamică, perspectiva unui loc de muncă mai bine plătit pentru soție).
Deși pârâtul impută reclamantului împrejurarea că nu are fonduri financiare proprii, iar orice alte activități producătoare de bani îi sunt prohibite prin lege, fiind astfel exclusă orice contribuție a sa la îndeplinirea obligațiilor născute din căsătorie, s-a dovedit că soția sa este dispusă să-i acorde sprijin material, așa cum rezultă din declarația acesteia consemnată și atașată la dosar.
Pe de altă parte, nu există criterii clare pentru aprecierea cantitativă a nevoilor financiare ale unei familii nou înființate, cu atât mai mult cu cât situația celor doi nu este cu mult diferită față de cea a căsătoriei încheiate între doi cetățeni români, studenți, fără mijloace materiale proprii.
În ceea ce privește incidența disp. art. art. 63 alin. 2 lit. c, potrivit Noului cod civil al României, în privința soților se nasc, în principal, următoarele obligații: soții hotărăsc de comun acord în tot ceea ce privește căsătoria (art. 308), ei își datorează reciproc respect, fidelitate și sprijin moral( art. 309 alin.l), au îndatorirea de a locui împreună (art. 309 alin. 2), un soț nu are dreptul să cenzureze corespondența, relațiile sociale sau alegerea profesiei celuilalt soț(art. 310), viitorii soți pot alege ca regim matrimonial: comunitatea legală, separația de bunuri sau comunitatea convențională(art. 312 alin.l), datorându-și sprijin material reciproc(art. 325).
Or, din lecturarea deciziei contestate nu rezultă expres la care anume din aceste obligații se referă lipsa contribuției efective, și care sunt premisele care au dus la concluzia lipsei unei contribuții efective.
În acest context, C. apreciază că ceea ce prezintă interes în cauză este că soții se înțeleg foarte bine, relația dintre ei fiind bazată pe sentimente profunde, ca atare, este exclusă ipoteza încheierii căsătoriei în unicul scop al fraudării legii privind condițiile de intrare și ședere a străinilor.
C. consideră că se impune a se analiza și noua conjunctură relațională existentă între reclamant și soția sa, Vranceanu A., prin raportare la posibilitatea nașterii unui copil din căsătorie.
Astfel, potrivit adeverinței medicale eliberată la_ de Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea -f.50, soția reclamantului are o sarcină incipientă - 5 săptămâni potrivit susținerilor acesteia.
Pe lângă faptul că există prezumția legală că soțul mamei este tatăl copilului, ambii soți au declarat în sensul în care reclamantul este tatăl viitorului copil. Mama a arătat că intenționează să păstreze sarcina și că își dorește foarte mult acest copil -f.83
Prin urmare, coabitarea matriomonială este, la acest moment, evidentă iar soții sunt hotărâți să-și asume acestă relație pe termen lung, intenționând ,, să lupte pentru relație,, pentru a asigura viitorului copil o educație corespunzătoare
-f.83.
Chiar dacă există unele elemente care ar putea duce la concluzia susținută de reprezentantul pârâtului (, caracterul "oportun"; al căsătoriei raportat la situația reclamantului din perspectiva dreptului său de ședere în România, existența unei căsătorii anterioare), C. constată că ele nu sunt suficiente pentru a fundamenta soluția adoptată de autoritate, prin raportare la cele relevate prin probațiunea testimonială administrată nemijlocit.
Un alt element care a determinat concluzia căsătoriei de conveniență este inconsecvența și contradicțiile în declararea datelor relevante despre cei doi soți, în acest sens fiind comparate răspunsurile date la interviurile care au fost luate acestora.
Așadar, în urma interviurilor, s-a concluzionat, în rezumat, că există inconsecvență și de asemenea contradicții. Inconsecvența poate să fie determinată din răspunsuri neconstante sau ambigue la aceeași întrebare, iar contradicția poate rezulta din răspunsuri contrare la aceeași întrebare, fiind necesar ca ea să fie raportată la aceeași întrebare adresată amândurora din soți.
Este de asemenea de remarcat că O.U.G. nr. 194/2002 nu definește în mod explicit noțiunea de date relevante. Continuând raționamentul, definiția acestor date relevante trebuie în mod necesar extrasă din înțelesul comun folosit în limba română, coroborat cu întrebările adresate amândoura în cadrul interviului. Acestea se pot referi la informații privind familia, starea socială, religia, preferințele culinare, preferințele sociale, etc. Ca atare, noțiunea de date relevante este discutabilă, din punctul de vedere al înțelesului dat de diferite persoane sau grupuri, în funcție de sistemul de valori personal sau sistemul de valori de grup.
Astfel, modalitatea de valorificare a răspunsurilor oferite în interviu este discutabilă, atâta vreme cât nu există un model prestabilit de răspunsuri pentru interviu cu clasificarea relevant/nerelevant. În mod cert, datele relevante au fost clasificate după sistemul de valori de grup(ale instituției), dar interpretarea s-a făcut după sistemul de valori personal al ofițerului de interviu din cadrul instituției.
C. constată că, chiar dacă este real că au existat astfel de contradicții, ele nu sunt definitorii pentru stabilirea naturii relației dintre soți și nici majore, cu atât mai mult cu cât, pentru considerentele anterior expuse, aprecierea probatoriului trebuie realizată în ansamblul său, interviul având o valoare relativă.
Lipsa de informare cu privire la evenimente anterioare din viața celor doi poate fi explicată și de intervalul relativ scurt de timp pe care ei l-au avut la dispoziție pentru a se cunoaște, fără însă ca acest lucru să determine, în sine și fără echivoc, concluzia conform căreia căsătoria lor este de conveniență.
În plus, deși nu se poate contesta inadvertența din răspunsurile soților, acest aspect poate deveni relevant tocmai din perspectiva faptului că atestă că ele nu au fost pregătite și coroborate anterior de către aceștia.
Ca atare, concluzia conform căreia căsătoria a fost încheiată în scop ilicit nu se susține, iar din această perspectivă ea se bucură de protecția conferită de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cu referire specială la prev. art. 8, potrivit căruia: "1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului său și a corespondenței sale.
Nu este admis amestecul unei autorități publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest drept este prevăzut de lege și dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protejarea sănătății sau a moralei, ori protejarea drepturilor și libertăților altora".
Chiar dacă pârâtul relevă că dreptul la respectarea vieții de familie nu protejează simpla dorință de a întemeia o familie, ci presupune existența unei familii (a se vedea cauza Marckx c. Belgiei), pentru considerentele anterior expuse, C. constată că acest text și principiile directoare dezvoltate în jurisprudența convențională pe marginea lui sunt incidente în cauză. Aceasta întrucât stabilirea sarcinilor ce revin soților într-o căsătorie nu este un atribut al
S. ui Român de I., iar liberul consimțământ exprimat de către cetățeanul român Vranceanu A. (soția reclamantului) a fost dat în cunoștință de cauză privind relațiile matrimoniale care se stabilesc pentru viitor cu reclamantul, fiind voința amândurora de a forma o familie.
Pornind de la aceste premise, trebuie arătat că nu este valabilă excepția privitoare la securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protejarea sănătății sau a moralei, ori protejarea drepturilor și libertăților altora, pentru a justifica amestecul autorității publice în respectarea vieții private și de familie.
Amestecul autorității publice s-a făcut prin catalogarea drept "căsătorie de conveniență" a mariajului cu soția reclamantului, cetățean român și declararea că această căsătorie a fost încheiată cu unicul scop al obținerii rezidenței.
În cazul de față, în mod direct, prin actul administrativ sus arătat, în mod direct, soției și viitorului copil al reclamantului li se condiționează conviețuirea alături de acesta și li se restricționează într-o anumită măsură chiar șederea în România alături de soț și tată, dată fiind și situația specifică a zonei de proveniență a petentului.
Prin Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din_ în cauza C- 256/11 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în baza art. 267 TFUE de Verwaltungsgerichtshof (Austria), prin decizia din 5 mai 2011, primită de Curte la 25 mai 2011, în procedurile Murat Dereci, Vishaka Heiml, Alban Kokollari, Izunna Emmanuel Maduike, Dragica Stevic împotriva Bundesministerium fur Inneres, s-a concluzionat:" În cazul în care instanța de trimitere consideră, în lumina circumstanțelor din acțiunile principale, că situația reclamanților din acțiunile principale intră în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii, aceasta va trebui să examineze dacă refuzul acordării dreptului de ședere acestor reclamanți aduce atingere dreptului la respectarea vieții private și de familie prevăzut la articolul 7 din cartă . In schimb, dacă instanța consideră că situația nu intră în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii, va trebui să efectueze o astfel de examinare în lumina articolului 8 alineatul (1) din CEDO."(paragraf 72).
Ca atare, C. concluzionează în sensul în care măsura de îndepărtare a soțului de pe teritoriul României apare ca o ingerință nejustificată în viața de
familie, fără ca restrângerea acestui drept să fie impusă de necesitatea apărării securității naționale, a ordinii, sănătății ori morale publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, iar măsura îndepărtării reclamantului de pe teritoriul României nu respectă cerința proporționalității cu situația care 1-a determinat, în sensul art. 53 alin. (1) din Constituție și art. 8 alin. (2) din Convenția Europeană.
În consecință,, în acord cu prev. art. 84 alin. 1 din OUG nr. 194/2002, art. 1, 8 și 18 din L.554/2004, se va admite în parte acțiunea și se va dispune anularea deciziei de returnare de pe teritoriul României nr. 10129022/_ emisă de pârât.
Admiterea în parte a cererii se datorează modului nuanțat în care C. a dat eficiență petitului 2, considerând că raportat la starea de fapt și de drept dedusă judecății, la jurisprudența dezvoltată în practica instanțelor de contencios administrativ, dispoziția dată de instanță autorității de resort trebuie limitată la rezolvarea cererii de prelungire a dreptului de ședere, în condițiile prevăzute de lege și cu luarea în considerare a considerentelor pentru care a fost admis capătul principal de cerere. Din această perspectivă, instanța ia act de lipsa oricărui temei legal pentru pretenția vizând acordarea unui drept de ședere în România prin intervenția directă a instanței de judecată într-un domeniu atribuit prin lege unei autorități publice de specialitate.
Prin urmare, C. va obliga pârâtul să reanalizeze cererea reclamantului de prelungire a dreptului de ședere temporară pentru reîntregirea familiei, în condițiile legii.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul B. S. F. domiciliat în C. -N., str. C., nr.l, ap.18, jud. C., identificat cu Pașaport seria P nr. CA3342701 eliberat de Autoritățile competente din Pakistan la data de_ împotriva pârâtului I. G. PENTRU I. - S. PENTRU I. AL J. C. cu sediul în municipiul C. -N., str. A. V. Voevod nr. 53- 55, Complexul I. s Mall, Parcarea Verde-Demisol-Zona C, cod de înregistrare fiscală nr. 23797888.
Anulează decizia de returnare de pe teritoriul României nr. 10129022/_ emisă de pârât.
Obligă pârâtul să reanalizeze cererea reclamantului de prelungire a dreptului de ședere temporară pentru reîntregirea familiei.
Respinge cererea de acordare de către instanță a dreptului de ședere. Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi,_ .
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. H. D. C.
Red.M.H./dact.L.C.C.
2 ex./_
