Sentința civilă nr. 3397/2013. Contestație act administrativ fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3397
Ședința publică din 27 Mai 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. S.
G. ier T. H.
Pe rol fiind pronunțarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant SC I. S. în contradictoriu cu pârâtele A., D. G. A F.
P. M., având ca obiect contestație act administrativ fiscal
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
T. constată că dezbaterea cauzei a avut loc în ședința publică din data de 07 mai 2013, încheierea de ședință făcând parte integrantă din prezenta, iar pronunțarea soluției s-a amânat succesiv la datele de 14 mai 2013, 17 mai 2013, 23 mai 2013 și apoi de azi când, în urma deliberării s-a pronunțat hotărârea de mai jos:
T R I B U N A L U L
Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:
Prin acțiunea în contencios fiscal introdusă pe rolul T. ui M., astfel cum a fost precizată ulterior, reclamanta SC I. S. a solicitat în contradictoriu cu pârâta A. -D. G. a F. P. a Județului M., următoarele: anularea în parte a Deciziei nr. 2643/_ precum și a deciziei de impunere F-MM nr. 1953/_ și a raportului de inspecție fiscală, cu consecința înlăturării obligației de plată a sumelor de:
a.- 4675 lei reprezentând impozit pe profit și TVA aferent facturilor emise de SC TANEX PROD și SC DA. S 2007 S., respectiv a sumei de
b.- 26.946 lei reprezentând TVA (20478 lei) și impozit pe profit (6468 lei) pentru marfa constată lipsă în gestiune în cuantum de 105.800 lei,
cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat în esență următoarele:
In ceea ce privește suma de 4675 lei reprezentând TVA și impozit pe profit aferent facturilor emise de SC TANEX PROD și SC DA. S 2007 S. s-a reținut
în sarcina reclamantei că, în cursul anului 2010, semestrul II a declarat achiziții în valoare de 6.637 lei și TVA în cuantum de 1593 lei de la SC TANEX PROD S.
, respectiv în valoare de 5049 lei și TVA aferent în valoare de 1212 lei, faptul că aceste operațiuni nu au fost declarate de către societățile mai sus menționate în documentele contabile, ca livrări de bunuri, aceste operațiuni ar fi nereale. La dosarul cauzei există depuse aceste facturi însoțite de chitanțe, precum și de documente care atestă livrarea acestora, aceste aspecte nefiind contestate de către pârâtă, aceasta menționând doar că aceste cheltuieli sunt deductibile, raportat la prev.art. 21 alin.4 lit.f din Legea nr. 571/2003, deoarece nu au la bază un document justificativ. Cu toate acestea, nu sunt contestate documentele dar sunt imputate nemenționarea acestora de către firmele vânzătoare. Se consideră că documentele justificative există și cuprind toate elementele necesare pentru întocmirea lor legală. Conform principiilor care trebuie să guverneze taxa pe valoare adăugată, unul dintre acestea este preeminența fondului asupra formei, sens în care ar trebui evitată situația în care lipsa analizei adecvate a raporturilor comerciale și a relațiilor economice ar duce la adoptarea unor concluzii și la luarea unor măsuri nelegale.
Referitor la obligația reclamantei de achitare a sumei de 26.946 lei reprezentând TVA (20478 lei) și impozit pe profit (6468 lei) pentru marfa constatată lipsă în gestiune în cuantum de 105.800 lei, aceasta este nejustificată.
La momentul efectuării controlului de către organele de inspecție fiscală, i s-a pus în vedere să efectueze un inventar al bunurilor deținute. In acest sens la data de_ acesta s-a efectuat. Organelor de inspecție fiscală li s-a adus la cunoștință faptul că în afara bunurilor aflate în magazin deține mai multe bunuri într-o magazie, obiecte de îmbrăcăminte și încălțăminte degradate care nu pot fi vândute, datorită diferitelor defecte. Corespunde realității faptul că în acest sens nu s-a efectuat nici un proces verbal, ci doar o simplă inventariere a bunurilor respective. În raportul final, deși s-a făcut mențiune despre aceste bunuri, organele de inspecție fiscală au constatat, fără a încerca aflarea adevărului, că aceste bunuri sunt lipsă în gestiune, nu există, considerând probabil că au fost înstrăinate cu intenția de a eluda dispozițiile legale referitoare la plata TVA și impozit pe profit. Existența acestora se poate deduce din lista de inventar care atestă existența bunurilor aflate pe lista de inventar prezentată la data de_ . Acestor bunuri li s-au adăugat între timp alte bunuri greu vandabile, în cuantum de 12.370 lei.
Din punctul de vedere al TVA, potrivit art. 128 alin.(8) lit.b din Codul fiscal nu constituie livrare și, ca atare, nu se impune colectarea TVA pentru bunurile de natura stocurilor degradate calitativ, care nu mai pot fi valorificate. S-a efectuat și un inventar în cuprinsul căruia se poate observa suma ce putea fi obținută prin înstrăinarea bunurilor menționate în inventarul bunurilor degradate. Totuși, aceste demersuri (de vânzare a acestor bunuri) ar fi cu siguranță sortite eșecului, atâta timp cât, anterior scoaterii lor din magazin s-a
încercat înstrăinarea acestora, prin procedura de vânzare de soldare a acestora, procedură reglementată de prev.art. 16 și urm. din OUG nr.99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață. Însăși reglementarea menționată prevede în cuprinsul art. 80 faptul că în cazul acestor vânzări, prețul de achiziție este deductibil fiscal, motiv pentru care se consideră că sumele percepute de către pârâtă, urmare controlului de inspecție fiscală sunt sume nedatorate. Chiar și încercând reluarea acestei proceduri cu intenția de a înstrăina bunurile deteriorate, la momentul actual acest lucru este imposibil, deoarece bunurile au fost scoase din circuitul civil, nemaiavând dreptul de a dispune de ele, în sensul vânzării acestora.
Pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.
Analizând actele și lucrările dosarului, T. reține următoarele:
Prin decizia de impunere nr. F-MM 1952 din_ s-a stabilit impozit pe profit suplimentar de plată în sumă de 18.142 lei, majorări de întârziere în cuantum de 6.440 lei, precum și TVA suplimentar de plată în cuantum de 32.832 lei și majorări de întârziere în sumă de 1.963 lei (filele 53-55 vol. I).
Prin decizia nr.2643 din_ s-a admis în parte contestația pentru suma totală de 1.236 lei reprezentând impozit pe profit și accesorii întrucât organele fiscale au stabilit în mod eronat pentru anul 2008 un impozit pe profit suplimentar în sumă de 3.258 lei, cu nesocotirea dispozițiilor art.19 alin.1 din Codul fiscal, și s-a respins contestația pentru restul sumelor contestate (f.19-32 vol. I).
Acțiunea în contencios fiscal este întem eiată parțial pentru urm ătoarele considerente:
Se impune precizarea că reclamanta a atacat doar parțial decizia de impunere, așa încât T. se va pronunța doar în limitele criticilor deduse judecății pe calea contenciosului administrativ fiscal.
S-a reținut în raportul de inspecție fiscală că reclamanta, în perioada_ -_ a declarat achiziții de la SC TANEX PROD S. cu sediul în București, în valoare de 6.637 lei și TVA în sumă de 1.593 lei, iar de la SC DA. S 2007 S., tot cu sediul în București, în valoare de 5.049 lei din care TVA în sumă de 1.212 lei (f.63-64 vol. I) fără ca societățile din București să declare, conform declarației nr.394, livrări de bunuri către reclamantă.
În raport de această situație de fapt fiscală, organul fiscal a concluzionat că suma de 6.637 lei, respectiv suma de 5.049 lei, reprezintă cheltuieli nedeductibile fiscal la calculul impozitului pe profit, întrucât facturile emise nu au calitatea de document justificativ în sensul art. 6 din Legea nr. 82/1991, fiind încălcate astfel prevederile art. 21 alin.4 lit. f) din Codul fiscal.
De asemenea, organul fiscal a refuzat dreptul de deducere al TVA-ului, stabilind pentru aceste achiziții TVA suplimentar de plată (1593 lei+1.212 lei,
f.68 vol. I).
T. apreciază că optica organul fiscal este greșită.
Conform art. 11 alin.1-1 indice 2 Cod fiscal, în forma în vigoare de la epoca faptelor (semestrul II 2010):
"
La stabilirea sumei unui impozit sau a unei taxe în înțelesul prezentului cod, autoritățile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacție care nu are un scop economic sau pot reîncadra forma unei tranzacții pentru a reflecta conținutul economic al tranzacției.
Autoritățile fiscale nu vor lua în considerare o tranzacție efectuată de un contribuabil declarat inactiv prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu excepția livrărilor de bunuri efectuate în cadrul procedurii de executare silită.
De asemenea, nu sunt luate în considerare de autoritățile fiscale tranzacțiile efectuate cu un contribuabil declarat inactiv prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu excepția achizițiilor de bunuri efectuate în cadrul procedurii de executare silită.
Procedura de declarare a contribuabililor inactivi va fi stabilită prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Ordinul și lista contribuabililor declarați inactivi se comunică contribuabililor cărora le sunt destinate și persoanelor interesate, prin afișarea pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală";
.
Invocarea de către organul fiscal a declarației 394 aferentă semestrului II 2010 nu corespunde exigențelor Codului fiscal sau de procedură fiscală, în condițiile în care numai publicarea listei contribuabililor declarați inactivi în
Monitorul Oficial al Rom âniei, Partea I, asigura opozabilitatea față de terți.
Or, la momentul emiterii facturilor cele două societăți din București nu erau declarate inactive, așa încât nu sunt incidente dispozițiile art. 11 alin. 1 indice 2 Cod fiscal; cu alte cuvinte, tranzacțiile respective sunt opozabile organului fiscal.
În caz contrar, s-ar eluda dispozițiile imperative prevăzute de art. 11 alin.1ind. 2 Cod fiscal, iar sarcina verificării emitentului facturii s-ar transfera nejustificat de la organul fiscal la reclamantă .
În plus,T. observă că aceste impozite suplimentare s-au stabilit
sub rezerva verificării ulterioare în condițiile prevăzute la art. 90 alin.1 și 2
Cod procedură fiscală,
însă în cazul SC TANEX PROD S. nu s-a mai realizat controlul încrucișat, chiar organul fiscal precizând că nu se poate pronunța dacă această societate a avut relații comerciale cu reclamanta (f.2, vol. II).
Deși, în aceeași adresă (f.2, vol. II), se menționează că, în urma efectuării controlului încrucișat efectuat la SC DA. S 2007 S., a rezultat inexistența relațiilor comerciale cu reclamanta, din întreaga documentație aferentă acestei adrese nu rezultă împrejurarea invocată de organul fiscal (f.7-16, vol. II).
Prin urmare, în mod greșit a stabilit organul fiscal că suma de 6.637 lei, respectiv suma de 5.049 lei nu sunt deductibile fiscal.
În consecință, reclamanta nu datorează suma de 1.870 lei reprezentând impozit pe profit suplimentar de plată cu obligațiile fiscale accesorii aferente.
T. a avut în vedere la stabilirea sumei nedatorate cu titlu de impozit pe profit suplimentar modul de calcul efectuat de organul fiscal în raportul de inspecție fiscală (f.64 vol. I). Astfel, din cheltuielile nedeductibile fiscal în cuantum total de 51.206 lei T. a scăzut suma de 11.686 lei reprezentând cheltuielile apreciate eronat de organul fiscal ca nefiind deductibile (6.637 lei
+ 5.049 lei), rezultând un impozit pe profit suplimentar de 3.323 lei în loc de 5.193, iar diferența în cuantum de 1.870 lei nu este datorată de reclamantă.
Dreptul de deducere este dreptul recunoscut de lege persoanelor impozabile plătitoare de TVA, beneficiare ale livrărilor de bunuri și prestărilor de servicii, de restituire a taxei aferente acestor operațiuni.
Potrivit unei jurisprudențe constante a CJUE, dreptul persoanelor impozabile de a deduce din TVA-ul pe care îl datorează TVA-ul datorat sau achitat pentru bunurile achiziționate și serviciile primite anterior de acestea constituie un principiu fundamental al sistemului comun al TVA - ului instituit prin legislația Uniunii Europene (Hotărârea din 10 iulie 2008, Sosnowska, C25/07).
Astfel cum CJUE a subliniat în mod repetat dreptul de deducere prevăzut la articolele 167 și următoarele din Directiva 2006/2012 face parte integrantă din mecanismul TVA - ului și, în principiu, nu poate fi limitat. În special, acest drept se exercită imediat pentru totalitatea taxelor aplicate operațiunilor efectuate în amonte (Hotărârea din 6 iulie 2006, Kittel și Recolta Recycling, C 439/04 și C 440/04, Hotărârea din 30 septembrie 2010, Uszodaepito, C392/09).
S. ul comun al TVA-ului garantează neutralitatea impozitării tuturor activităților economice, indiferent de scopurile sau de rezultatele acestor activități, cu condiția ca activitățile menționate să fie, în principiu, ele însele supuse TVA-ului (CJUE, Hotărârea Gabalfrisa, din 21 martie 2000, C 110/98-C 147/98).
Desigur, combaterea fraudei, a evaziunii fiscale, a eventualelor abuzuri este un obiectiv recunoscut și încurajat prin Directiva 2006/112 (CJUE, Hotărârea Tanoarch din 27 octombrie 2011, C 504/10). În această privință, Curtea de Justiție a statuat că justițiabilii nu pot să se prevaleze în mod fraudulos sau abuziv de normele de drept ale Uniunii. (Hotărârea Fini din 3 martie 2005, C32/03).
Beneficiul dreptului de deducere poate fi refuzat unei persoane impozabile numai dacă se stabilește având în vedere elemente obiective, că persoana respectivă, căreia i-au fost furnizate bunurile sau serviciile care îi servesc de bază pentru a justifica dreptul de deducere, știa sau ar fi trebuit să
știe că operațiunea era implicată într-o fraudă săvârșită de furnizor sau de un alt operator în amonte (Hotărârea din 6 iulie 2006, Kittel și Recolta Recycling, punctele 56-61).
În considerarea efectului direct al Directivei 2006/112/CE și a jurisprudenței CJUE T. apreciază că organul fiscal în mod greșit nu a
acordat drept de deducere al TVA - ului pentru suma de 2.805 lei și, pe cale de consecință, a stabilit TVA suplimentar de plată pentru aceeași sumă:
facturile fiscale sunt corect întocmite, acestea respectând prevederile art. 155 alin.5 Cod fiscal (f.125, 129, 133, 135, 138, 140, 146, 148, 150, vol. I)
organul fiscal nu a demonstrat că achiziționarea produselor a fost fictivă câtă vreme reclamanta și-a înregistrat facturile în contabilitate, întocmind în acest sens note de recepție, iar produsele au fost evidențiate contabil ca intrări în gestiune (f.125-270 vol. I).
În concluzie, în speță condițiile de fond și de formă prevăzute de Codul fiscal și de Directiva 2006/112 pentru nașterea și exercitarea dreptului de deducere sunt reunite.
În acord cu poziția organului fiscal, T. apreciază că impozitul pe profit și TVA-ul suplimentar de plată pentru marfa constatată lipsă în gestiune în cuantum de 105.800 lei au fost corect stabilite.
Organul fiscal a reținut în raportul de inspecție fiscală că între stocul scriptic (înregistrat în evidența contabilă în sumă de 461.000 lei) și stocul faptic (conform listelor de inventar efectuate la data de_ în sumă totală de
355.250 lei) există o diferență de 105.800 lei pentru care nu s-a întocmit nici un proces-verbal prin care să se menționeze valoarea mărfurilor degradate.
Organul fiscal a concluzionat că mărfurile constatate lipsă în gestiune în valoare de 105.800 lei sunt considerate, în temeiul art. 128 alin.4 lit. d) din Codul fiscal, livrări de bunuri cu plată, pentru care se datorează atât impozit pe profit cât și TVA ( f.65, 69 vol. I).
Reclamanta s-a apărat, invocând prevederile alin.8 lit. b) a aceluiași articol potrivit cu care nu constituie livrare de bunuri, în sensul alin1 bunurile de natura stocurilor degradate calitativ, care nu mai pot fi valorificate, precum și activele corporale fixe casate, în condițiile stabilite prin norme.
Conform Normelor metodologice, în forma existentă la data de_, în sensul art. 128 alin.8 lit. b) din Codul fiscal nu se consideră livrare de bunuri cu plată bunurile de natura stocurilor degradate calitativ, care nu mai pot fi valorificate, dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiții: a) - bunurile nu sunt imputabile; b) - degradarea calitativă a bunurilor se datorează unor cauze obiective dovedite cu documente. Sunt incluse în această categorie și produsele accizabile pentru care autoritatea competentă a emis decizie de aprobare a distrugerii în cadrul antrepozitului fiscal; c) - se face dovada că bunurile au fost distruse.
Prin urmare, trebuie ca degradarea calitativă a bunurilor să se datoreze unor cauze obiective, dovedite cu documente neimputabile contribuabilului, iar bunurile să nu mai intre în circuitul economic, în acest sens încheindu-se un proces-verbal de distrugere.
Or, în speță, reinventarierea mărfurilor "greu vandabile";, efectuată de administratorul societății reclamante ulterior controlului -_ -, nu reprezintă un proces-verbal în sensul Normelor metodologice de aplicare a
Codului fiscal, cu atât mai mult cu cât nu este îndeplinită una din condițiile cumulative ca bunurile să fie distruse și astfel să nu mai intre în circuitul economic (f.284-288 vol. I).
În raport de toate aceste considerente, T. va admite în parte contestația, conform dispozitivului.
În temeiul art. 274 alin.1 Cod procedură civilă, T. va obliga organul fiscal să plătească reclamantei suma de 1.004 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu avocațial conform chitanței depuse la fila 17 vol. II.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E :
Admite în parte contestația formulată de reclamanta SC I. S. , cu sediul în Vișeu de Sus, str. Petru Maior nr. 5C, jud. M., în contradictoriu cu pârâta A. - D. G. a F. P. a județului M., cu sediul în B.
, A. S. nr. 2A, jud. M. .
Anulează parțial decizia nr. 2643 din_ emisă de pârâtă și în consecință anulează parțial decizia de impunere nr. F-MM 1952/_, precum și raportul de inspecție fiscală încheiat la data de_, ambele emise de pârâtă, pentru următoarele sume:
1.870 lei reprezentând impozit pe profit suplimentar de plată cu obligațiile fiscale accesorii aferente;
2.805 lei reprezentând TVA suplimentar de plată cu obligațiile fiscale accesorii aferente.
Menține restul dispozițiilor deciziei de impunere atacată și a constatărilor raportului de inspecție fiscală.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1.004 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică azi,_ .
PREȘEDINTE GREFIER
A. S. T. H.
Red. SA / _
Tred. M.E. -_ - 4 ex
