Sentința civilă nr. 403/2013. Contencios. Conflict de competenta.

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA a II-a CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR. _

SENTINȚA CIVILĂ NR. 403/2013

Ședința camerei de consiliu din data de 21 august 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE :A. M. ION GREFIER: V. D.

S-a luat în examinare conflictul negativ de competență ivit între Secția Civilă a Tribunalului C. și Secția de Contencios Administrativ și Fiscal, de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a Tribunalului C., în soluționarea cererii de emitere a unei ordonanțe președințiale formulate de reclamanta SC G. DE V. B. SRL, în contradictoriu cu pârâții POP M. și POP P.

S. .

Examinarea cauzei s-a făcut în camera de consiliu, fără citarea părților.

În cauză se prezintă pentru pârâții POP M. și POP P. S., avocat Petcu A. Ștefania.

Se constată că, în data de_, reprezentantul ales al pârâților POP

M. și POP P. S., avocat Petcu A. Ștefania a trimis la dosarul cauzei, prin fax, un înscris intitulat ";Note scrise";.

Curtea în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 131 N.C.P.C., constată că în temeiul art. 96 coroborat cu art. 135 și 136 alin. 1 și 2 NCPC este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezenta cauză având în vedere că este un conflict de competență ivit între două secții ale aceleiași instanțe, respectiv Tribunalul Cluj.

Reprezentanta pârâților POP M. și POP P. S., avocat Petcu A. Ștefania arată că s-a prezentat să se asigure că a ajuns la dosar înscrisul trimis pe fax azi, că în opinia sa nu este vorba de un dosar de contencios administrativ, că reprezintă două persoane fizice, într-un litigiu cu un profesionist, dar într-un raport civil și că societatea cu care se judecă părțile pe care le reprezintă a fost amendată de organele publice și i s-a suspendat activitatea, măsuri pe care societatea le-a contestat și care fac obiectul unui alt dosar în care clienții săi nu sunt părți. Potrivit prevederile Noului Cod de Procedură Civilă și a Noului cod civil dacă latura litigiului este civilă nu mai contează dacă cealaltă parte este profesionist, competența în cauză aparținând a Tribunalului C. - Secția Civilă.

Curtea reține cauza în pronunțare.

C U R T E A

Prin încheierea civilă nr. 108/A/CC/2013 pronunțată la data de

26 Iulie 2013 de Tribunalul Cluj - secția civilă în dosarul nr._

s-a admis excepția necompetentei materiale a Secției Civile, invocata de către instanță din oficiu și a fost declinată competenta de soluționare a cererii formulată de petenta SC G. DE V. B. SRL de suspendare provizorie a efectelor Ordonanței Președințiale nr. 11238/_, pronunțata de către

Judecătoria Cluj-Napoca in favoarea Sectiei mixte de contencios administrativ a Tribunalului C. .

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Cluj - secția civilă a reținut că excepția este întemeiată pentru considerentele ce urmează:

Prin Ordonanța Presedințială nr. 11238/_, pronunțata de către Judecătoria Cluj-Napoca in favoarea Sectiei mixte de contencios administrativ a Tribunalului C. a fost admisă în parte cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanții POP M. si POP P. S. în contradictoriu cu pârâta SC G. DE V. B. S.R.L și s-a dispus încetarea activității desfășurate de SC G. DE V. B. S.RL. la sediul din C. -N. str. I. M. nr. 34 jud. C., fără somație și fără trecerea unui termen, până la soluționarea definitivă a dosarului nr._, având ca obiect plângere contravențională.

Față de obiectul cauzei deduse judecății, derivand din desfasurarea in conditii de legalitate a activitatii paratei, careea i s-a aplicat masura complementara a suspendarii activitatii prin procesul verbal de contraventie nr.0004297/_, instanța a apreciat că Secției mixte de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului C. îi revine competența de soluționare a prezentei cauze.

Prin ordonanța civilă nr. 5/2013 din 6 august 2013 pronunțată de Tribunalul Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._ *

s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului C. - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale și a fost declinată competența de soluționare a cererii având ca obiect suspendarea provizorie a efectelor Ordonanței președințiale nr. 11238/_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, până la soluționarea cererii de suspendare a efectelor acestei hotărâri din dosarul nr._ al Tribunalului C., în favoarea Secției civile a Tribunalului C. .

S-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a dispus sesizarea Curții de Apel C. în vederea pronunțării unui regulator de competență.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut că o

biectul prezentei cereri îl reprezintă suspendarea provizorie a executării Ordonanței președințiale nr. 11238/_ a Judecătoriei C. -N., până la soluționarea cererii de suspendare a executării promovată de petenta S.C. G. de V. B. S.R.L. la instanța de apel.

Potrivit art. 450 alin. 5 din Codul de procedură, suspendarea provizorie se dispune prin ordonanță președințială, iar art. 997 prevede că solicitarea de ordonanță președințială se introduce la instanța competentă să se pronunțe în primă instanță asupra fondului dreptului.

Prin prisma acestor dispoziții legale, urmează că trebuie determinată care este secția Tribunalului C. competentă să soluționeze apelul declarat împotriva ordonanței președințiale, această secție fiind competentă să soluționeze și cererea de suspendare provizorie.

Prin cererea înregistrată sub nr._ la Judecătoria Cluj-Napoca, reclamanții Pop M. și Pop P. S. au solicitat să se dispună pe calea ordonanței președințiale încetarea activității societății comerciale G. de V.

B. S.R.L. la sediul statutar din C. -N., str. I. M., nr. 34, jud. C., până la intrarea în legalitate, respectiv până la obținerea acordului de funcționare.

Raportat la obiectul cererii și la calitatea părților, este evident că această cerere este una eminamente civilă, având ca obiect obligația de a

face și fără a exista niciun element care să indice competența contenciosului administrativ în sensul art. 1 alin. 1 și art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004. Momentul până la care s-a solicitat a se dispune încetarea activității,

chiar dacă este unul care ține de domeniul dreptului administrativ, nu poate conferi întregului proces natura unuia de contencios administrativ. Vorbim doar despre un termen incert, individualizat de părți, dar care nu poate atrage competența materială a unei alte instanțe.

Apoi, prin hotărârea pronunțată, instanța de fond a analizat condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 996 Cod de procedură civilă, analizând sumar situația de fapt si verificând aparența dreptului reclamanților, dar fără a se pronunța - după cum nici nu putea - asupra procedurii declanșate de societate pentru obținerea acordului de funcționare ori asupra plângerii contravenționale. Prima instanță a ținut cont doar de starea de fapt care reieșea din înscrisurile depuse și din susținerile părților, pentru a verifica cerințele de admisibilitate a cererii.

În fine, prin Ordonanța președințială nr. 11238/2013 s-a admis în parte cererea și s-a dispus încetarea activității desfășurate de S.C. G. de

V. B. S.R.L. la sediul din C. -N. str. I. M. nr. 34 jud. C., fără somație și fără trecerea unui termen, până la soluționarea definitivă a dosarului nr._ având ca obiect plângere contravențională.

Nici acest aspect nu este de natură a atrage competența de soluționare a apelului în favoarea Secției mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale din cadrul Tribunalului C., fiind vorba, din nou, doar despre un moment care limitează în timp obligația dispusă, iar nu despre abordarea în vreun fel a fondului plângerii contravenționale.

Similar, dacă se solicita sau dispunea obligarea pârâtei a avea o anumită conduită până la soluționarea unui proces penal, calea de atac nu ar fi revenit în competența unei instanțe penale, ci tot a unei instanțe civile.

Pe de altă parte, măsura complementară a suspendării activității societății petente, dispusă prin procesul verbal de contravenție contestat în dosarul nr._, nu a făcut în vreun fel obiectul judecății în ordonanța președințială în discuție.

Instanța a mai reținut că se mai impune a se menționa și că o eventuală necompetență materială de soluționare a cererii de ordonanță președințială ar fi trebuit invocată de instanță sau de părți în condițiile art. 130 alin. 2 din Cod, la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate, iar necompetența neinvocată nu mai poate fi discutată în calea de atac a apelului, potrivit art. 480 alin. 4. Pe cale de consecință, instanța de apel nu poate din oficiu să aprecieze natura litigiului ca fiind una de contencios administrativ, în condițiile în care la fond nu s-a invocat și discutat acest aspect.

Reținând și că, în conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. 2 pct. 2 din Codul de procedură civilă, necompetența materială este una absolută, neputând fi deci înlăturată, în temeiul art. 136 alin. 1 raportat la art. 132 alin. 3 din Codul de procedură civilă, instanța a admis excepția necompetenței materiale a Secției mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale și va declina competența de soluționare a cererii în favoarea Secției civile a Tribunalului C. .

Curtea de Apel C., sesizată cu soluționarea conflictului de competență ivit între Secția civilă și Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale ale Tribunalului C., reține următoarele:

Astfel cum s-a reținut în cuprinsul ordonanței civile nr. 11238/_ pronunțată de către Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, a cărei suspendare provizorie se solicită în cauza obiect al conflictului negativ de competență, prin cererea formulată, reclamanții POP M. si POP P. S. au solicitat în contradictoriu cu pârâta SC G. DE V. B. S.R.L. emiterea unei ordonanțe președințiale prin care să se dispună de urgență și fără citarea părților, fără somație si trecerea unui termen, încetarea activității pârâtei SC G. DE V. B. S.R.L. la sediul din C. -N., str. I. M., nr. 34 județul C. .

În motivarea cererii, reclamanții au precizat că sunt proprietarii imobilului situat în C. -N. str. I. M. nr. 32 ce are un perete lipit de imobilul proprietatea SC G. DE V. SRL, imobil transformat de pârâtă în restaurant/bar, iar terenul amenajat ca grădină de vară, societatea funcționând fără acord de funcționare, fără autorizație de construire pentru terasă-restaurant/club de noapte și fără orar de funcționare aprobat de primar, depășindu-se nivelul de sunet permis, persistând zilnic miros de mâncare, aspecte în legătură cu care vecinii nu și-au dat acordul, care nici nu le-a fost de altfel solicitat.

Soluționând această cerere, prin ordonanța președințială nr. 11238/_, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Cluj-Napoca a admis în parte acțiunea și a dispus încetarea activității desfășurate de SC

G. DE V. B. S.RL. la sediul din C. -N., str. I. M., nr. 34, județul

C., fără somație și fără trecerea unui termen, până la soluționarea definitivă a dosarului nr._ având ca obiect plângere contravențională.

În considerentele acestei hotărâri, instanța a reținut că reclamanții Pop M. și Pop P. S. au probat existența în favoarea lor a unei aparențe de drept, astfel că, în calitate de proprietari, au dreptul de a se bucura de folosința liniștită a locuinței, în speță imobilul din str. I. M., nr. 32, situat în vecinătatea spațiului unde SC G. DE V. SRL își desfășoară activitatea, iar acest drept poate fi limitat doar în condițiile prevăzute de lege. S-a reținut totodată că activitatea derulată de societatea pârâtă îi afectează pe reclamanți, din cauza fluxului mare de oameni pe care îl presupune și care generează zgomot, amplificat de spațiul închis al grădinii, precum și din cauza programului de funcționare pe timpul nopții.

Instanța a mai reținut că, în aparență, activitatea SC G. DE V. SRL nu se desfășoară în conformitate cu prevederile legale, fapt probat prin procesul verbal de contravenție nr. 0004297/_, care, deși contestat, până la soluționarea definitivă a plângerii contravenționale, beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie

Ori, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată formulată de Pop M. și Pop P. S. în contradictoriu cu SC G. DE V. SRL în dosarul nr._, cerere soluționată prin ordonanța civilă a cărei suspendare se solicită, Curtea constată că, pe cale de ordonanță președințială, numiții Pop M. și Pop P. S. au urmărit apărarea dreptului lor de proprietate, pretins tulburat de către pârâta SC G. DE

V. SRL în atributul folosinței acestui drept.

Scopul promovării cererii de chemare în judecată, astfel cum rezultă din cele mai sus prezentate, a fost acela al înlăturării vremelnice a activităților desfășurate de către SC G. DE V. SRL, activități care depășeau inconvenientele normale ale vecinătății, demers judiciar reglementat explicit de prevederile art. 630 alin. 3 din Codul civil (Legea nr. 287/2009), ca modalitate de apărare a dreptului de proprietate.

Prin urmare, cum în mod corect a argumentat Tribunalul Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, argumente pe care prezenta instanță și le însușește, obiectul dosarului nr._ excede cadrului specific al litigiilor guvernate de dispozițiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Împrejurarea că, având în vedere specificul procedurii judiciare a ordonanței președințiale, instanța care a pronunțat ordonanța civilă nr. 11238/_ a dispus ca măsura încetării activității perturbatoare desfășurate de SC G. DE V. SRL să aibă o durată provizorie, respectiv până la soluționarea definitivă a dosarului nr._, nu este de natură să conducă la concluzia că prezenta cauză este de competența instanțelor de contencios administrativ.

Astfel, împrejurarea existenței unui litigiu contravențional privitor la legalitatea activităților desfășurate de SC G. DE V. SRL la sediul din C.

-N., str. I. M., nr. 34, județul C., până la soluționarea căruia instanța a stabilit că își va produce efectele ordonanța civilă pronunțată, nu este de natură să modifice raporturile civile existente între părțile din prezentul litigiu, derivate din vecinătate, iar nu dintr-un raport de drept administrativ.

Așa fiind, văzând și prev. art. 133-137 C.pr.civ., Curtea se va pronunța în sensul stabilirii competenței de soluționare în favoarea Tribunalului C., Secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Stabilește competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamanta SC G. DE V. SRL cu sediul în C. -N., str. I. M., nr. 34, jud. C. în contradictoriu cu pârâții Pop M. și Pop P. S., cu domiciliul în C. -N., str. I. M., nr. 32, jud. C., având ca obiect suspendarea provizorie a efectelor ordonanței președințiale nr. 11238/_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, în favoarea Tribunalului C., Secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din _

.

PREȘEDINTE,

A. M. ION V.

D.

GREFIER,

Red./dact. IAM 5 ex./_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 403/2013. Contencios. Conflict de competenta.