Sentința civilă nr. 4457/2013. Contestație act administrativ fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINTA CIVILA Nr. 4457/2013
Ședința publică de la 15 Martie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE A. -M. B.
Grefier M. -M. C.
Pe rol fiind pronunțarea asupra cauzei formulată de reclamantul C. L.
M. și pe pârât M. - A. - D. G. A F. P. C., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura legal îndeplinită.
Mersul dezbaterilor și susținerile parților cu prilejul dezbaterii pe fond a cererii au fost consemnate în încheierea ședinței publice din 8 martie 2013, încheiere ce face parte integranta din prezenta hotărâre.
La data de 13 martie 2013 s-au înregistrat concluzii scrise împreună cu practică judiciară.
INSTANȚA
Prin acțiunea înregistrată la data de_, reclamantul C. L. M. în contradictoriu cu pârâta M. - A. - D. G. A F. P. A JUDETULUI C. a solicitat instanței pronunțarea unei sentințe prin care să se dispună anularea Deciziei de Impunere nr. 51.662/_ privind TVA stabilita suplimentar de plata de către inspecția fiscala la persoane fizice emisă în baza constatărilor cuprinse în Raportul de inspecție fiscală nr. 51662/_ precum si a Deciziei de impunere nr. 51.662/_ solicitând anularea în întregime a Deciziei nr. 501/_, în principal, constatarea nulității deciziei de impunere mai sus indicată, în subsidiar, desființarea deciziei de impunere nr. 51662/_ precum si a Deciziei de impunere nr. 51662/_ emise în baza constatărilor cuprinse în Raportul de inspectie fiscală nr.51662/_ în sensul anulării în întregime a debitului principal în sumă de
22.007 lei reprezentând TVA stabilit suplimentar si a majorărilor de întârziere aferente TVA în sumă de 8.367 lei si respectiv 3.301 lei.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin decizia de impunere nr. 51662/_ si raportul de inspecție fiscala nr. 51662/_ întocmite de către D.
G. a F. P. a Județului C. s-a constatat ca reclamantul ar fi realizat, împreuna cu sotia sa C. A. operațiuni taxabile, prin cumpărarea si apoi vânzarea unui număr de trei apartamente. Totodată prin decizia de impunere si raportul de inspecție fiscala menționate s-au stabilit obligații de plata de TVA rezultat din tranzacții imobiliare in cuantumul mai sus indicat.
A mai menționat faptul că la data de_, a fost emisa Decizia de impunere nr. 51662/_, care are in fapt același conținut ca si decizia de impunere nr.51662/_, în fapt fiind corectate doar anumite erori materiale, motiv pentru care cele doua contestații formulate de către reclamant împotriva fiecăreia dintre deciziile de impunere au fost soluționate prin aceeași decizie de soluționare astfel încât si prezenta acțiune vizează ambele decizii de impunere menționate.
Împotriva deciziei de impunere si a raportului de inspecție fiscala reclamantul a formulat in termenul legal contestație, care a fost respinsă prin decizia nr. 501/_ a Direcției Generale a F. P. a Județului C. .
A arătat reclamantul că organele fiscale ar fi trebuit să urmeze procedura fiscală generată de art. 11 Cod fiscal care prevede că organele fiscale pot reîncadra forma unei tranzacții pentru a reflecta continutul economic al tranzacției.
Or, in cazul de fata controlul ar fi trebuit să fie precedat printr-o reîncadrare a tranzacțiilor imobiliare desfășurate de către reclamant ca persoană fizică neinregistrată în scop de TVA, sens în care ar fi trebuit în prealabil să se emită o decizie de reîncadrare în baza art. 86 al 1 din Codul de procedură fiscală. Până la momentul emiterii unei decizii de reîncadrare a tranzacției în sensul art. 11 din Codul
fiscal nu există baza de impunere.
A arătat reclamantul că pentru tranzacțiile imobiliare desfășurate de nu avea obligația de depunere a unei declarații de impunere pentru veniturile din tranzacții imobiliare, ceea ce conduce la inexistenta unei baze de impunere, ceea ce face nul controlul și rezultatul acestuia.
De asemenea, ar fi trebuit ca în prealabil controlului, reclamantul să fie înregistrat fiscal și să i se comunice decizia de reîncadrare și înregistrarea fiscală, cu posibilitatea de a le putea contesta. Doar apoi după aceste etape se putea declanșa controlul.
A arătat reclamantul că tranzacțiile imobiliare pe care le-a desfășurat nu constituie activitate economică de exploatare a bunurilor în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate. O vânzare diferă de o activitate de exploatare, fiind vorba de transferul dreptului de proprietate asupra unor bunuri, iar nu o activitate de exploatare propriu-zisă.
Exploatarea unui bun este o activitate ce presupune utilizări repetate ale bunului în vederea obținerii de venituri. Situația este extrem de diferită în cazul vânzării întrucât lipsește elementul folosirii repetate a bunului, fiind vorba de o singură acțiune a exploatatorului, aceea de transfer al proprietății.
Mai mult, exploatarea unui bun atrage venituri cu caracter de continuitate. în cazul vânzării nu există o continuitate în venituri ci se obține un venit o singură dată,
în schimbul înstrăinării.
Consideră reclamantul că datorită diferențelor fundamentale dintre vânzarea și exploatarea unui bun, activitatea desfășurată nu poate fi asimilată exploatării, prin urmare reclamantul neavând calitatea de persoană impozabilă.
In plus se poate observa ca, aferent perioadei in care a cumpărat si ulterior vândut câteva apartamente, noțiunea de continuitate nu era definita prin codul fiscal, iar nici măcar în norme metodologice aceasta noțiune nu era definita făcându-se trimitere la tot la codul fiscal în ceea ce privește continuitatea.
De altfel asimilarea vânzării unui activități de exploatare nu este una legala chiar dacă s-ar avea in vedere o interpretare forțată în acest sens a HG nr. 44/2004 care cuprinde normele de aplicare a Codului fiscal. Arătăm că potrivit art. 139(1) din Constituția României "impozitele și taxele si orice alte venituri ale bugetului de stat si bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege". Or printr-o hotărâre de guvern nu se pot stabili impozite si taxe.
In plus, contrar susținerilor organului fiscal, se poate observa ca noțiunea de continuitate nu este definita prin Codul Fiscal iar nici măcar în norme metodologice aceasta noțiune nu era definita făcându-se trimitere la tot la codul fiscal în ceea ce privește continuitatea. Din punctul meu de vedere, actuala stare de lucruri lasă loc de
interpretări abuzive si arbitrare mult mai mult decât este cazul.
Arată reclamantul că nu a fost si nu este "investitor imobiliar", nu a construit imobile in scopul revanzarii lor si nici nu a efectuat alte cheltuieli care sa poată fi luate in calcul pentru eventuale deduceri ale TVA, astfel încât, conform celor reținute
de către organul de control, are practic o situația mai defavorabila fata de persoanele care desfășoară aceasta activitate in mod regulat.
Arată reclamantul că atitudinea organului de control denota o rea-credință greu de înțeles, intenția acestuia nu a fost nici un moment de a aplica corect în prezenta speța normele legale aplicabile, ci aceea de a găsi motive pentru a le impune, reclamantul si soția acestuia, ca plătitori de TVA.
Referitor la raportul de inspecție fiscala provizoriu, reclamantul contestă interpretarea făcuta de către organul de control referitor la textele legale aplicabile in prezenta speța, raportat la modalitatea concreta in care s-au derulat operațiunile de cumpărare si ulterior vânzare derulate, respectiv ținând cont de evoluția în timp a textelor legale.
Arată reclamantul că organul de control i-a aplicat norme legale care nu erau in vigoare la data vânzărilor in discuție, respectiv a citat trunchiat si interpretat eronat prevederile legale pe care si-a fundamentat poziția.
Cu toate ca respectivele prevederi sunt clare, organul de control considera ca reclamantul a depășit cifra de afaceri stabilite prin lege, cumulând vânzarea realizata in anul 2007 cu prima vânzare realizata in 2009.
A precizat reclamantul ca fiecare perioada fiscala trebuie încadrata legislației in vigoare la data vânzării însa, organul fiscal ignora faptul ca prevederile OUG 106/2007 au intrat in vigoare de-abia începând cu data de_, nefiind posibila retroactivitatea reîncadrarii legii înainte de 2008.
Pârâta D. G. a F. P. a Județului C. a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca netemeinică si nelegală, menținerea Deciziei de soluționare a contestației nr. 501/2012, a Deciziei de impunere nr. 51662/_ și menținerea creanțelor contestate în cuantum de 22007 lei constând în T.V.A. si accesorii.
În motivarea întâmpinării pârâta a arătat că în mod legal organul de inspectie fiscală a procedat la stabilirea de obligații fiscale în sumă de 22007 lei iar majorările de întârziere au fost calculate conform dispozițiilor legale incidente si în consens cu principiul accesorium sequitur principale.
Examinând actele dosarului, instanța reține următoarele:
S itu aț ia de f ap t
În perioada_ -_, reclamantul, împreună cu soția sa, a efectuat un număr de 5 tranzacții imobiliare, înstrăinând apartamente,, astfel: în anul 2005, a efectuat 1 tranzacție imobiliară- înstrăinând locuință proprietate personală, în anul 2009 - 2 tranzacții imobiliare, în anul 2010 - 1 tranzacție imobiliară, în anul 2011 - 1 tranzacție imobiliare.
În urma verificărilor efectuate, D. G. a F. P. a județului C. a emis Decizia de impunere nr.51662/_, stabilind în sarcina reclamantului obligația de plată a sumei de 22.007 lei, reprezentând TVA, 8.367 lei, reprezentând majorări de întârziere și 3.301 lei, reprezentând penalități de întârziere. Contestația formulată de contribuabil împotriva deciziei de impunere a fost respinsă prin Decizia nr.501/_ a Direcției Generale a F. P. C. .
S-a reținut faptul că reclamantul datorează TVA pentru o singură operațiune economică, și anume cea aferentă contractului de vânzare cumpărare nr. 1457/_ în valoare de 231.656 lei, în condițiile în care celelalte operațiuni s-au reținut a fi cu caracter de continuitate fără ca la data depășirii plafonului de scutire .
Situația de fapt astfel cum a fost reținută de organul fiscal și prezentată în paragraful precedent nu a fost contestată de reclamant.
Reclamantul nu contestă realitatea tranzacțiilor efectuate, ci, în esență, aprecierea făcută de organul fiscal în sensul că operațiunile pe care le-a întreprins ar constitui o activitate economică prevăzută de art.127 alin.2 Cod fiscal și, deci, purtătoare de TVA.
specte procedurale
Cu prioritate, reclamantul a invocat nulitatea actului, întrucât actul administrativ nu conține numele, prenumele și calitatea unei persoane împuternicite potrivit legii să reprezinte organul fiscal, nefiind semnate de către directorul general.
Legat de motivele de nulitate a deciziei contestate, vom reține că acestea nu subzistă, în condițiile în care decizia de impunere este aprobată și semnată de directorul executiv M. Viorel . Apoi, decizia conține și numele și prenumele organelor de inspecție fiscală care au efectuat inspecția, este avizată de șeful de serviciu prin semnătură și aprobată de către conducătorul unității, așa cum s-a menționat mai sus. Pe cale de consecință, aceasta conține toate elementele prevăzute de art 43 din OG 92/2003.
.Greș ita apl ic are a d ispoz iț iilor ar t.127 Co d f isc al
Principalul argument al reclamantului este că activitatea pe care a desfășurat-o timp de aproape 5 ani de zile nu este, în sensul art.127 Cod fiscal (care, deși a fost modificat în timp, a păstrat reglementarea de principiu), o exploatare de bunuri, în sprijinul tezei sale invocând faptul că simpla dobândire și simpla vânzare a unui bun nu pot constitui o exploatare a unui bun în scopul obținerii de venituri, aceasta reflectându-se, mai degrabă, în activități de închiriere, concesiune, împrumut.
În primul rând, instanța observă că, potrivit legislației fiscale în vigoare pe întreaga perioadă a desfășurării activității reclamantului, chiar dacă sub forme diferite, este supusă TVA orice persoană impozabilă, adică orice persoană care desfășoară o activitate economică, în această definiție intrând și activitățile de exploatare a bunurilor în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate (exprimare care reia întocmai prevederile art.9 din Directiva 2006/112/CE a Consiliului privind sistemul comun al TVA), indiferent că operațiunile pot fi sau nu calificate drept comerciale, în sensul art.3 și 4 din Codul comercial, în vigoare la acel moment.
Apoi, instanța va analiza teza reclamantului potrivit căreia vânzarea de imobile efectuată în cauză nu este o exploatare a bunurilor, ci un act normal în contextul exercitării dreptului său de proprietate și, în acest context reclamantul nu ar avea calitatea de comerciant.
În calificarea activității desfășurate de reclamant, instanța va avea în vedere faptul că este vorba despre operațiuni izolate, ocazionale, și materializate în 5 de operațiuni de vânzare de imobile din care doar o operațiune a fost considerată de
instituția pârâtă purtătoare de TVA . Prin urmare, în speță, reclamantul nu a desfășurat o activitate în care să fi învestit importante resurse financiare și umane (forță de muncă), specifice unei întreprinderi, în vederea construirii unor imobile noi, a căror înstrăinare să-i aducă profit maxim. Incontestabil, o asemenea activitate nu poate fi calificată economică, în sensul exploatării unor bunuri
imobile (terenuri cumpărate sau închiriate/concesionate pe care s-au construit clădiri și parcări) în scopul obținerii unor venituri cu caracter de continuitate, neintrând astfel sub incidența art.127 alin.2 din Codul fiscal.
Prin urmare, vom reține faptul că reclamantul nu poate fi considerat investitor imobiliar, și pe cale de consecință nu poate avea calitatea de comerciant, în accepțiunea art. C. Comercial.
În concluzie, instanța apreciază că în mod nelegal și netemeinic organul fiscal a considerat că reclamantul este o persoană impozabilă în sensul art.127 din Codul fiscal și care, în perioada _ -_, a efectuat operațiuni care intră în sfera de aplicare a taxei pe valoare adăugată.
Pentru aceste considerente acțiunea reclamantului, în temeiul art. 8-18 din Legea 554/2004 urmează a fi admisă, restul argumentelor invocate de reclamant urmând să nu mai fie analizate, neprezentând relevanță în raport de motivele de nelegalitate reținute a fi deja incidente în speță.
În temeiul art. 274 C.pr.civ va obliga parata la 39,3 lei cheltuieli de judecata in favoarea reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamantul C. L. M., cu domiciliul procesual ales în C. -N., str. Academician DP nr. 24, jud.C. în contradictoriu cu M. - A. - D. G. A F. P. A JUDETULUI C. , cu sediul în C. -N., P. A. I. nr. 19, jud.C. și în consecință:
Dispune anularea Deciziei nr.501/_ si a Deciziei de impunere nr.51662/_ si 51662/_ emise de parata.
Obliga parata la 39,3 lei cheltuieli de judecata in favoarea reclamantului. Cu drept de recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publica din_ .
Președinte,
-M. B.
Grefier,
M. -M. C.
Red/dact AMB 4 ex._
