Sentința civilă nr. 4907/2013. Refuz acordare drepturi persecutaţi politic
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ NR.4907
Ședința publică din 16 Septembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S. O. - judecător
GREFIER: A. H.
Pe rol fiind pronunțarea asupra acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta O. E. domiciliată în B. M., B-dul B., nr.32/58, cu domiciliul procedural ales în B. M., str.Cosașilor nr.4 în contradictoriu cu pârâta A. J. pentru P. și I. S. M., cu sediul în B. M., P-ța P. nr.10, având ca obiect refuz acordare drepturi persecutați politic D.L nr. 118/1990.
Se constată că dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de_, concluziile și susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință, încheiere care face parte integrantă din prezenta și prin care s-a dispus amânarea pronunțării pentru data de azi, când în urma deliberării, instanța a pronunțat hotărârea de mai jos.
T.
Asupra acțiunii de față,
Prin acțiunea în contencios administrativ reclamanta O. E. născută Kormendy a solicitat anularea Hotărârii nr.39/_ emisă de pârâta A. J. pentru P. și I. S. M., care i-a fost comunicată la data de_ și acordarea drepturilor ce i se cuvin în baza D-L 118/1990 republicată.
Reclamanta a arătat că prin hotărârea atacată în prezenta acțiune i-a fost soluționată în mod nefavorabil contestația depusă împotriva Deciziei nr.3770 din_ .
Prin Decizia nr.3770 din_ s-a apreciat ca nedovedită cererea petiționarei O. E. de stabilire a calității de beneficiar al D-L nr. 118/1990.
Deși legal citată, pârâta nu a formulat întâmpinare în cauză și nu și-a trimis reprezentant în instanță.
Examinând acțiunea reclamantei, pe baza înscrisurilor de la dosar, instanța reține următoarele:
Prin art.1 din D-L nr. 118/1990 republicat sunt precizate în mod expres și limitativ situațiile în care sunt recunoscute unei persoane beneficiile acordate prin legea specială. Astfel: (1) Constituie vechime în muncă și se ia în considerare la stabilirea pensiei și a celorlalte drepturi ce se acordă, în funcție de vechimea în muncă, timpul cât o persoană, după data de 6 martie 1945, pe motive politice:
a executat o pedeapsă privativă de libertate în baza unei hotărâri judecătorești rămase definitivă sau a fost lipsită de libertate în baza unui mandat de arestare preventivă pentru infracțiuni politice;
a fost privată de libertate în locuri de deținere în baza unor măsuri administrative sau pentru cercetări de către organele de represiune;
a fost internată în spitale de psihiatrie;
a avut stabilit domiciliu obligatoriu;
a fost strămutată într-o altă localitate.
De aceleași drepturi beneficiază și persoana care:
a fost deportată în străinătate după 23 august 1944;
a fost constituită în prizonier de către partea sovietică după data de 23 august 1944 ori, fiind constituită ca atare, înainte de această dată, a fost reținută în captivitate după încheierea armistițiului.
Fiecare an de detenție sau internare pentru situațiile prevăzute la alin. (1) și (2) se consideră ca vechime în muncă un an și șase luni.
Perioadele prevăzute la alin. (1) lit. d) și e) constituie vechime în muncă, dacă persoanele în cauză fac dovada că nu au putut să se încadreze în muncă în funcții pentru care aveau pregătirea profesională.
Se consideră vechime în muncă și perioada în care o persoană aflată într- una dintre situațiile prevăzute la alin. (1) nu s-a putut încadra ca urmare a unei invalidități de gradul I sau II survenite în timpul în care s-a aflat în acea situație sau, ulterior, dacă dovedește că aceasta s-a produs din cauza ori în legătură cu persecuția la care a fost supusă.
Perioadele prevăzute în prezentul articol constituie și vechime neîntreruptă în muncă și în aceeași unitate și intră în calculul acestor vechimi.
Reclamanta a arătată că a fost strămutată cu întreaga familie la data de 2/3 martie 1949 din localitatea Ghenci județul Satu M. în localitatea B. M. .
În dovedirea afirmațiilor sale, reclamanta a depus declarații autentificate ale martorilor Vadon Levente Alexandru și Uzoni Emeric, acte de stare civilă, Hotărârea nr.130/_ a Consiliului Județean Satu M. prin care a fost restituit la Legea nr.112/1995 imobilul situat în sat Ghenci, comuna Căuaș județul Satu M., sentința civilă nr.213 a Judecătoriei Carei, extras din procesul verbal de naționalizare.
Instanța apreciază că reclamanta a dovedit cu înscrisurile depuse la dosar faptul că se încadrează în prevederile art.1 aliun.1 lit.e din Decretul Lege nr.118/1990, astfel că este îndreptățită la recunoașterea calității de beneficiar al dispozițiilor Decretului Lege nr.118/1990 republicat.
De altfel dispozitivul hotărârii atacate nr.39/_ nu menționează numele petiționarei din preambulul hotărârii (reclamanta O. E. ) ci este menționat numele mamei dumneaei Kormendy Iudit (posibil dintr-o eroare materială).
În consecință, potrivit art.18 din Legea nr.554/2004, instanța va admite acțiunea reclamantei potrivit dispozitivului prezentei.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea reclamantei O. E. domiciliată în B. M., B-dul B., nr.32/58, cu domiciliul procedural ales în B. M., str.Cosașilor nr.4 în contradictoriu cu pârâta A. J. pentru P. și I. S. M., cu sediul în B. M., P-ța P. nr.10 și în consecință:
Anulează Hotăârea nr.38 din_ emisă de pârâta A. J. pentru
P. și I. S. M. și o obligă să emită o nouă hotărâre pe seama reclamantei O. E. prin care să-i stabilească drepturile prevăzute de art.8 și art.9 din Decretul Lege nr.118/1990 modificat și republicat.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, Pronunțată în ședința publică, azi_ .
Președinte, G. ier,
S. O. A. H.
Red.S.O./Tehnored.A.H._ 4 ex