Sentința civilă nr. 551/2013. ANI. Conflict de interese/incompatibilitate

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 551/2013

Ședința publică de la 12 Noiembrie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE DP

Grefier M. N. Țâr

Pe rol, pronunțarea asupra acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul H. L. în contradictoriu cu pârâta A. N. DE I. având ca obiect conflict de interese/incompatibilitate - constatate de ANI anulare raport de evaluare nr. 26233/G/II/_ întocmit de ANI .

Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 29 octombrie 2013, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar pronunțarea s-a amânat pentru data de astăzi

C U R T E A,

Prin cererea înregistrată în dosarul cu numărul de mai sus, reclamantul H. L., a chemat în judecată A. N. DE I., solicitând anularea în totalitate, ca netemeinic și nelegal, a Raportului de evaluare nr. 26233/G/II/_ întocmit de Inspecția de I. din cadrul Agenției Naționale de I., primit prin poștă la data de 17 iunie 2013, prin care s-a constatat că în perioada august 2009-iunie 2012, în timpul exercitării mandatului de consilier local al orașului B., s-a aflat în stare de incompatibilitate, deoarece în calitate de administrator al S.C. Horber S.R.L. ar fi emis factura nr. HRB00180/_, ceea ce ar reprezenta un contract comercial consensual de furnizare de produse, acceptată la plată și decontată la Primăria B. prin O.P. nr. 2056/_ .

În motivarea arată că este asociat unic și administrator al S.C. Horber

S.R.L. B. iar în vara anului 2008, perioadă în care nu avea calitatea de consilier local, conducerea Primăriei B. a solicitat mai multor societăți comerciale private, inclusiv societății pe care o administrează, să contribuie cu diferite materiale la repararea unor poduri și reabilitarea unor căi de comunicație afectate de calamitățile naturale ce au avut loc în luna august a anului 2008.

Ca urmare a acestei solicitări a primarului orașului B. - Ș. C.

R., societatea pe care o administrează (S.C. Horber S.R.L.) a pus la dispoziția Primăriei B. cantitatea de 18,80 mc material lemnos (podele, dulapi, rigle) care a fost utilizată la repararea podului de peste râul Cisla, pod situat în aproprierea sediului Poliției orașului B., zonă în care se află și sediul S.C. Horber S.R.L.

Această cantitate de material lemnos a fost expediată Primăriei B. la data de 12 august 2008, conform avizului de însoțire nr. 4934452 emis de

S.C. Horber S.R.L. cu mijlocul de transport cu nr. de înmatriculare_ ,

condus de numitul Hojda I., primirea acestei cantități de material lemnos fiind confirmată prin semnarea avizului de însoțire la rubrica "destinatar" de către numitul Coman C. - șeful Protecției civile din cadrul Primăriei orașului B., precum și prin semnătura aplicată pe acest aviz de către primarul orașului B., numitul Ș. C. R. (deasupra rubricii

"destinatar").

La cererea primarului, livrarea acestei cantități de material lemnos nu a fost facturată întrucât primăria nu dispunea de fondurile necesare, stabilindu-se ca problema plății acestei cantități de material lemnos să fie rezolvată ulterior.

În luna august 2009 a dobândit calitatea de consilier local iar la data de 20 octombrie 2010, în timp ce nu se afla în localitate, un angajat al Primăriei B. a solicitat telefonic S.C. Horber S.R.L să întocmească actele necesare pentru plata cantității de material lemnos livrată primăriei în vara anului 2008.

În consecință, fără să îl consulte, numitul Dan C., angajat al S.C. Horber S.R.L. în calitate de operator calculator, deși nu avea împuternicire pentru a semna acte în locul administratorului societății, a întocmit actele necesare efectuării plății, pe care le-a semnat fără nici un drept în locul reclamantului, în conținutul acestora menționând în mod eronat că livrarea ar fi avut loc la data de 20 octombrie 2010 (factura nr. HRB00180/_, avizul secundar nr. 1117413/_ ). Pe baza actelor întocmite în numele

S.C. Horber S.R.L. de către numitul Dan C., Primăria B. a întocmit nota de recepție nr. 307 din_, notă în care se menționează în mod expres că materialul lemnos recepționat a fost folosit pentru reabilitarea unuia dintre podurile afectate de calamități, calamități ce au avut loc în vara anului 2008.

Față de cele de mai sus, este evident că între S.C. Horber S.R.L. și Primăria B. s-a încheiat un contract comercial la data de 12 august 2008 când reclamantul nu avea calitatea de consilier local, contractul fiind încheiat în conformitate cu prevederile art. 36 din Codul comercial (în vigoare la data respectivă), care prevedea că atunci când ofertantul cere executarea imediată a contractului și un răspuns prealabil de acceptare nu este cerut și nici chiar necesar după natura contractului, atunci contractul este perfect îndată ce partea cealaltă a întreprins executarea lui.

În sensul art. 19 din OUG nr. 34/2006, documentul justificativ care în acest caz se consideră a fi contract de achiziție publică este reprezentat de avizul de însoțire nr. 4934452 emis de S.C. Horber S.R.L. la data de 12 august 2008, aviz pe care reprezentanții primăriei au confirmat primirea materialului lemnos, adică efectuarea operațiunii economice ce a format obiectul contractului.

Faptul că plata materialelor livrate Primăriei B. a avut loc după dobândirea calității de consilier local nu atrage existența stării de incompatibilitate întrucât, potrivit art. 90 din Legea nr. 161/2003, consilierii locali care au funcția de administrator sau calitatea de asociat la societățile comerciale cu capital privat nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autoritățile administrației publice locale din care fac parte, cu instituțiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local respectiv ori cu societățile comerciale înființate de consiliile locale respective, ceea ce înseamnă că încasarea ulterior dobândirii calității de consilier a contravalorii unor lucrări, produse sau servicii executate ori livrate înainte de dobândirea acestei calități, nu cade

sub incidența acestei dispoziții legale, neexistând de altfel nici o rațiune în acest sens.

Drept urmare, întrucât contractul dintre S.C. Horber S.R.L. și Primăria orașului B. a fost încheiat și executat în luna august 2008, în perioada în care nu deținea calitatea de consilier local, iar după dobândirea acestei calități Primăria B. doar a achitat contravaloarea materialelor livrate anterior, în mod greșit s-a apreciat prin Raportul de evaluare nr. 26233/G/II/_ al Agenției Naționale de I. că s-ar fi aflat în stare de incompatibilitate în timpul exercitării în perioada august 2009 - iunie 2012 a mandatului de consilier al orașului B., motiv pentru care se impune să se procedeze la anularea în totalitate a raportului, ca netemeinic și nelegal.

Prin întâmpinare

A. N. DE I., a solicitat respingerea contestației formulate de reclamantul H. L., împotriva Raportului de Evaluare nr. 26233/G/II/_, întocmit de Inspecția de I. din cadrul Agenției Naționale de I. .

Arată că raportul de evaluare întocmit are la bază documentația primită la A. Naționale de I., în conformitate cu prevederile art. 20 alin (5) din Legea nr. 176 /2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de I., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, ca urmare a solicitărilor transmise următoarelor instituții: Primăria orașului B., județul Maramureș și Oficiul Național al Registrului Comerțului.

In temeiul art. 20 alin (5) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de I., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, în scopul soluționării lucrării s-au solicitat documente și informații de la instituții și autorități publice, după cum urmează:

Primăria orașului B., județul Maramureș, a transmis prin adresele nr. 1309/_, 1341/_ și 2931/_, în copie:

-Hotărârea nr. 79/_ privind validarea mandatului de consilier local al orașului B., în mandatul 2009-2012;

-Factura nr. HRB00180/_ emisă de Furnizor SC Horber SRL, prin care Cumpărător Primăria orașului B. a cumpărat produse {podele, dulapi, rigle) în sumă de 9324,8 lei;

-OP nr. 2056/_ prin care beneficiarului SC Horber SRL i-a fost plătită suma de 9.324,8 lei;

-Propunerea de angajare a unei cheltuieli pentru suma de 9.324,8 lei din capitolul bugetar 84020301.2002

-Ordonanțarea de plată nr. 208/_, prin care se menționează că plata se va face prin virament

-Aviz de însoțire secundar nr. 1117413 /_ emis de expeditor SC Horber SRL către Primăria orașului B.

-Notă de recepție nr. 307/_ întocmită de Primăria B. pentru Furnizorul SC Horber SRL.

Oficiul Național al Registrului Comerțului a transmis prin adresa nr. 342567/_, date despre societățile comerciale la care H. L. a fost identificat ca fiind asociat și/sau acționar, astfel:

-SC HORBER SRL (J_, CUI 4295427) unde deține calitatea de asociat unic și administrator.

În urma evaluărilor efectuate s-a constatat că H. L. deține următoarele funcții și calități:

Consilier local al orașului B., iud. Maramureș, conform HCL B. nr.

79/_ ;

Administrator si asociat unic la SC HORBER SRL (J_, CUI 4295427).

După evaluarea datelor și documentelor transmise de instituții și a reglementărilor legale aplicabile, a rezultat că în cazul de față, sunt aplicabile dispozițiile legale prin care sunt reglementate incompatibilitățile și conflictele de interese specifice funcției deținute de către aleșii locali.

Susținerile reclamantului din cererea de chemare în judecată referitoare la încheierea contractului anterior datei la care a devenit consilier local sunt nefondate fiind contrazise de documentele încheiate cu ocazia finalizării contractului și plății contravalorii bunurilor furnizate.

În concluzie, rezultă că reclamantul H. L. s-a aflat în stare de incompatibilitate în timpul exercitării mandatului de consilier local al orașului B., jud. Maramureș august 2009 - iunie 2012, deoarece a emis Factura nr. HRB00180/_, ceea ce reprezenta un contract comercial consensual de furnizare de produse, acceptată la plată și decontată de Primăria B. prin OP nr. 2056/_ .

Prin răspunsul la întâmpinare

intimatul a arătat că prin întâmpinarea depusă pârâta A. N. de I. nu a formulat excepții procesuale față de cererea reclamantului și nu a răspuns la argumentele în fapt și în drept invocate de reclamant, dar a depus în probațiune actele care au stat la baza întocmirii raportului de evaluare prin care s-a constatat starea de incompatibilitate a reclamantului, raport despre care a apreciat că a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale și, în consecință, a solicitat respingerea acțiunii reclamantului.

Având în vedere poziția pârâtei, solicită admiterea contestației și anularea în totalitate a raportului de evaluare nr. 26233/G/II/13 iunie 2013 întocmit de A. N. de I. prin care s-a reținut că reclamantul H.

L. s-a aflat în stare de incompatibilitate în timpul exercitării mandatului de consilier local al orașului B. din județul Maramureș în perioada august 2009 - iunie 2012, deoarece ar fi emis factura nr. HRB00180/_, ceea ar reprezenta un contract comercial consensual de furnizare de produse, acceptată la plată și decontată de Primăria B. prin OP nr. 2056/_, pentru următoarele considerente:

-contractul de livrare a cantității de 18,80 mc material lemnos s-a încheiat între S.C. Horber S.R.L. - administrată de reclamant și Primăria B. la data de 12 august 2008, când la solicitarea primarului orașului B., S.C. Horber S.R.L. a expediat Primăriei B. această cantitate de material lemnos, conform avizului de însoțire nr. 4934452, cu mijlocul de transport cu nr. de înmatriculare_, primirea materialului lemnos fiind confirmată prin

semnarea avizului de însoțire de către numitul Coman C. - șeful Protecției civile din cadrul Primăriei orașului B., precum și de către primarului orașului B. - numitul Ș. C. R. .

În consecință, contractul a fost încheiat și executat de către societatea comercială administrată de reclamant anterior dobândirii de către acesta a calității de consilier local, împrejurare în raport de care, față de reclamant nu sunt aplicabile prevederile art. 90 din Legea nr. 161/2003 cu privire la incompatibilitatea consilierilor locali.

- la data de 20 octombrie 2010 societatea comercială administrată de reclamant S.C. Horber S.R.L. nu a livrat nici o cantitate de material lemnos Primăriei B. și, în consecință, se impunea ca actele întocmite în acest sens de către angajatul S.C. Horber S.R.L. fără nici o împuternicire din partea administratorului societății, să fie refuzate la plată de către Primăria orașului B. .

Examinând cererea, curtea reține următoarele:

Prin raportul de evaluare nr. 26229/C/II din_ s-a constatat că reclamantul H. L. s-a aflat în stare de incompatibilitate în timpul exercitării mandatului de consilier local al orașului B., județul Maramureș, în perioada august 2009 - iunie 2010, deoarece a emis factura nr. HRB00180 din_, ceea ce reprezintă un contract comercial consensual de furnizare de produse, acceptată la plată și decontată la Primăria B. prin OP nr. 2056/_ .

Reclamantul a avut calitatea de consilier local al orașului B., conform HCL nr. 79/_ începând cu august 2009-iunie 2010.

De asemenea, a avut și calitatea de administrator al SC Horber SRL. Incompatibilitatea privind aleșii locali este reglementată de prevederile

Legii 161/2003. privind unele măsuri pentru asigurarea transparentei în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice si în mediul de afaceri, prevenirea si sancționarea corupției, astfel:

Conform prevederilor art. 90 alin. (1) "Consilierii locali și consilierii județeni care au funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administrație sau cenzor ori alte funcții de conducere, precum si calitatea de acționar sau asociat la societățile comerciale cu capital privat sau cu capital majoritar de stat ori cu capital al unei unități administrativ-teritoriale nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autoritățile administrației publice locale din care fac parte, cu instituțiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local sau județean respectiv ori cu societățile comerciale înființate de consiliile locale sau consiliile județene respective".

Din actele depuse la dosar rezultă că în data de_ pe perioada mandatului de consilier local al reclamantului SC HOBER SRL a emis factura nr. HRB00180/_ în sumă de 9324,8 lei reprezentând contravaloarea materialelor, factură acceptată la plată și pentru care s-a emis OP nr. 2056/_ (factură însoțită de avizul nr. 1117413/_ și pentru care s-a emis nota de recepție nr. 207/_ .

Factura nr. HRB00180/_ emisă de SC Horber SRL în sumă de 9.324,8 lei reprezentând contravaloare materiale a fost acceptată la plată și pentru care s-a și emis OP nr. 2056 /_, (factură însoțită de Aviz secundar nr. 1117413/_ si pentru care s-a întocmit Nota de recepție nr. 207/_ ), probează existența unui contract comercial consensual, în aplicarea prevederilor art. 46 Cod comercial si ale art. 6 din Legea nr. 82/1991.

În concluzie, rezultă că reclamantul H. L. s-a aflat în stare de incompatibilitate în timpul exercitării mandatului de consilier local al orașului B., jud. Maramureș august 2009 - iunie 2012, deoarece a emis Factura nr. HRB00180/_, ceea ce reprezenta un contract comercial consensual de furnizare de produse, acceptată la plată și decontată de Primăria B. prin OP nr. 2056/_ .

Față de cele mai sus reținute, raportul de evaluare nr. 26233/G/II/_ întocmit de A. N. de I. prin care s-a reținut incompatibilitatea în care s-a aflat reclamantul a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale.

Din actele de la dosar rezultă că, contractul comercial a fost încheiat între Primărie și societatea a cărei administrator era reclamantul, pe timpul mandatului de consilier al acestuia, toate actele în vederea efectuării plății si plata efectivă fiind făcută în acea perioadă.

În acest sens sunt și prevederile art. 6 din legea contabilității, potrivit cărora "orice operațiune economică financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document";.

Pentru considerentele sus arătate, instanța în baza art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004, va respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul H. L. .

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Respinge acțiunea formulată de reclamantul H. L., dom. în B., str. Ș. nr. 34 C, jud. Maramureș în contradictoriu cu pârâta A. N. DE I., cu sediul în B., Bd. L. C. nr. 15, sector 1.

Cu recurs drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare care se depune la Curtea de Apel Cluj, sub sancțiunea nulității.

Pronunțată în ședința publică azi,_ .

PREȘEDINTE GREFIER

DP M. N. ȚÂR

Red. D.P. dact. GC 4 ex/_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 551/2013. ANI. Conflict de interese/incompatibilitate