Sentința civilă nr. 575/2013. Excepție nelegalitate act administrativ
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ /a1
SENTINȚA CIVILĂ NR.575/2013
Ședința publică din data de 26 noiembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. - L. R.
GREFIER: M. V. -G.
S-a luat în examinare excepția de nelegalitate formulată de către petenta SC P. -A. S. împotriva pârâtului Guvernul României, având ca obiect art. 3 alin. 2 din Hotărârea G. ui nr.977/2003.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților litigante.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este îndeplinită. Pârâtul Guvernul României a depus întâmpinare și a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 1591al. 4 C. pr.civ., raportat la art. 21 din Constituție, art. 10 al. 2 din Legea nr. 554/2004 și art. 3 pct. 3 C. pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze excepția.
Curtea, din oficiu, invocă excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate raportat la data actului normativ care se contestă și data intrării în vigoare a Legii nr. 554 și reține cauza în pronunțare pe excepție.
C U R T E A
Prin încheierea din data de_ a Judecătoriei Bistrița, pronunțată în dosar nr._, a fost sesizată prin încheiere Curtea de Apel C. pentru a se pronunța asupra excepției de nelegalitate a art.3 alin.2 din HG nr.977/2003 invocată de pârâta SC P. -A. S.R.L.
În temeiul art. 244 alin.1 pct.1 C.pr.civ., a fost suspendată judecarea prezentei cauze până la soluționarea excepției de nelegalitate.
Pentru a dispune în acest sens, judecătoria a reținut că la data de _
, prin Serviciul registratură, pârâta SC P. -A. S., prin reprezentant legal, administrator R. Milu-Doru, a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a invocat excepția de nelegalitate a art.3 alin.2 din HG nr.977/2003.
În motivare arată că, potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetata oricând in cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea pârtii interesate. In acest caz, instanța, constatând ca de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivata, instanța de contencios administrativ competenta si suspenda cauza. Prin Decizia nr. 1.744 din 22 aprilie 2008 pronunțata de I.C.C.J. - Secția de contencios administrativ si fiscal, s-a statuat in sensul ca potrivit practicii constante a Secției de contencios administrativ si fiscal a înaltei Curți de C. si Justiție, instanța de contencios administrativ investita cu soluționarea
excepției de nelegalitate trebuie sa verifice concordanta actului administrativ supus analizei cu actele normative cu forța juridica superioara in temeiul si in executarea cărora a fost emis, ținând seama de principiul ierarhiei si tortei juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituția R., republicata, si art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea acelor normative, republicata, cu modificările si completările ulterioare. Astfel, apreciază că dispozițiile art. 3 alin. (2) din HG 977/2003 pot forma obiectul unei excepții de nelegalitate. Conform acestora, persoanele juridice cu sediul in România, inclusiv filialele acestora, precum si sucursalele si celelalte subunități ale lor fără personalitate decât pentru persoanele juridice care beneficiază de serviciul de radiodifuziune, iar nu si celor nebeneficiare. Față de actualitatea considerentelor Deciziei nr. 2.102 din 9 aprilie 2009 pronunțata de I. - Secția de contencios administrativ si fiscal, prin care s-a casat Sentința civila nr. 712/2008 din 13 noiembrie 2008 a Curții de Apel C. - Secția comerciala, de contencios administrativ si fiscal, consideră ca excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (2) din HG 977/2003 este admisibila și poate fi sesizata Curtea de Apel C. - Secția comerciala, de contencios administrativ și fiscal cu soluționarea ei.
Totodată, arată că, potrivit prevederilor art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, republicata, cu modificările și completările ulterioare, au obligația de a achita taxa pentru serviciul public de radio si televiziune doar beneficiarii acestor servicii, iar art. 2 pct. 40 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice definește taxa ca fiind "suma plătită de către o persoana fizica sau juridica, de regula pentru serviciile prestate acesteia de către un agent economic,instituție publica sau serviciu public".
Potrivit prevederilor art. 4 din Legea nr. 41/1994, republicata, cu modificările si completările ulterioare, S. R. de R. si S.
R. de Televiziune, ca servicii publice in realizarea obiectivelor generale de informare, educație, divertisment, sunt obligate sa prezinte, in mod obiectiv, imparțial, realitățile vieții social-politice si economice interne si internaționale, sa asigure informarea corecta a cetățenilor asupra treburilor publice, sa promoveze, cu competenta si exigenta, valorile limbii romane, ale creației autentice culturale, științifice, naționale si universale, ale minorităților naționale, precum si valorile democratice, civice, morale si sportive, sa militeze pentru unitatea naționala si independenta tarii, pentru cultivarea demnității umane, a adevărului si justiției. În îndeplinirea atribuțiilor pe care le au, S. R. de R. si S. R. de Televiziune trebuie sa respecte principiile ordinii constituționale din România.
Prin HG 977/2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, in temeiul art. 107 din Constituția R., republicata, si al art. 40 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea si funcționarea Societății Romane de R. si Societății Romane de Televiziune, republicata, cu modificările si completările ulterioare, s-a statuat la art. 1 ca persoanele fizice cu domiciliul in România, cu excepția celor care declara pe propria răspundere ca nu dețin receptoare radio, au obligația sa plătească o taxa lunara pentru serviciul public de radiodifuziune.
Art. 2 din HG 977/2003 prevede ca taxa lunară pentru serviciul public de radiodifuziune se plătește pe familie. Prin familie, în înțelesul prezentei hotărâri, se înțelege: soțul, soția, copiii, precum si orice alte persoane, in cazul in care locuiesc in comun si gospodăresc împreună.
Conform prevederilor art. 3 din HG 977/2003 persoanele juridice cu sediul in România, care se încadrează în categoria microîntreprinderilor potrivit prevederilor Ordonanței G. ui nr. 24/2001 privind impunerea microîntreprinderilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 111/2003, cu modificările ulterioare, au obligația sa plătească pentru sediul social o taxa lunară pentru serviciul public de radiodifuziune. Persoanele juridice cu sediul in România, inclusiv filialele acestora, precum si sucursalele si celelalte subunități ale lor fără personalitate juridica și sucursalele sau reprezentantele din România ale persoanelor juridice străine au obligația sa plătească o taxa lunară pentru serviciul public de radiodifuziune.
Astfel, apreciază că art. 40 din Legea nr. 41/1994, republicată, cu modificările și completările ulterioare, instituie aparent excepții de la plata acestor taxe numai în ceea ce privește persoanele fizice, însă aceasta norma trebuie interpretată coroborat, ținându-se cont de înțelesul termenilor utilizați, de legătura dintre acești termeni și de construcția frazei. Este evident că sfera de aplicare a scutirii lor trebuie sa acopere toate persoanele fizice sau juridice care nu au calitatea de beneficiari in sensul gramatical al acestui termen. De aceea, excepția prevăzută în cazul persoanelor fizice nu
împiedică aplicarea logica a acestei scutiri și în privința persoanelor juridice care nu au calitatea de beneficiar al acestui serviciu. Alin. 7 al art. 40 nu exclude posibilitatea instituirii unor scutiri și in ipoteza reglementată la alin.
3 al aceluiași articol. Art. II din Legea nr. 533/2003 nu face distincție în privința scutirilor între persoanele fizice sau juridice. O interpretare a textului in discuție în altă maniera ar fi neconformă cu dreptul garantat în art. 1 din Primul Protocol adițional si ar denatura sensul interpretării jurisdicționale realizate indirect pe calea contenciosului constituțional. Exceptarea de la scutire a persoanelor juridice aflate în situații similare cu persoanele fizice cărora li se recunoaște acest drept nu vizează un scop legitim, constituind practic o ingerință în dreptul de proprietate al celor dintâi, ingerință care nu se justifică nici prin proporționalitate, nici prin scop, neexistând un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat de executiv prin măsura care privează de scutire persoanele juridice .
Mai arată că, prevederile cuprinse în art. 3 alin. (2) din HG 977/2003 instituie derogări de la dispozițiile art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994, republicată, cu modificările și completările ulterioare, negând dreptul persoanelor juridice de a beneficia de scutiri independent de condiția deținerii de receptoare radio si TV.
În concluzie, Hotărârea G. ui nu a aplicat in art. 3 alin. (2) în mod corect dispozițiile art. 40 din Legea nr. 41/1994, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
La data de_, reclamanta a depus la dosar răspuns la întâmpinarea formulată de pârâta SC P. -A. S., însă nu a făcut nici o referire cu privire la excepția de nelegalitate invocată.
A mai reținut judecătoria că sunt aplicabile în speță, dispozițiile art.4 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, în forma anterioară modificării acestuia prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Noului Cod de Procedură Civilă.
Conform dispozițiilor tranzitorii cuprinse în articolul 3 din Legea nr. 76/2012, unui proces nu îi vor putea fi aplicabile niciodată ambele coduri de procedură civilă - un litigiu pornit înainte de 15 februarie 2013 va fi finalizat conform dispozițiilor vechiului cod de procedură civilă, nici o
dispoziție a noului cod neputându-i fi aplicabilă. Astfel, în contextul noului principiu al procedurii civile potrivit căruia procesul se încheie sub aceeași lege de procedură sub care a și început, modificările în materia soluționării excepției de nelegalitate vor fi aplicabile doar litigiilor pornite ulterior intrării în vigoare a Noului Cod de procedură civilă.
Astfel, chiar dacă excepția de nelegalitate a fost invocată după intrarea în vigoare a modificărilor aduse Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 prin Legea nr. 76/2012, atâta timp cât procesul a fost pornit în temeiul vechiului cod de procedură civilă, va fi soluționată de către instanța de contencios administrativ și nu de către instanța în fața căreia a fost
invocată excepția, deoarece prin invocarea unei excepții de nelegalitate nu se declanșează un nou litigiu în condițiile art. 192 NCPC care să fie supus dispozițiilor legale în vigoare la data declanșării sale, ci se rezolvă doar un incident procedural, care, în procesele pornite după 15 februarie 2013, va fi soluționat de către instanța care soluționează litigiul principal în cadrul căruia va fi invocată excepția. O soluție contrară nu poate avea justificare, deoarece principiul aplicării imediate a legii de procedură noi a fost abrogat odată cu vechiul cod de procedură civilă.
În al doilea rând, instanța reține că natura juridică de act administrativ unilateral cu caracter normativ a H.G. nr. 977/2003 nu atrage inadmisibilitatea excepției de nelegalitate în raport cu sfera de reglementare a art.4 alin.1 din Legea nr.554/2004, principiul coerenței legislative impunând interpretarea art.4 alin.1 din Legea nr. 554/2004 în sensul admisibilității excepției de nelegalitate pentru ambele categorii de acte administrative unilaterale.
Astfel, potrivit art. 4 alin.1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ - în vigoare la data înregistrării prezentului dosar pe rolul Judecătoriei Bistrița - "legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces pe cale de excepție, din oficiu, sau la cererea părții interesate";.
Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 consacră o tehnică juridică prin care o parte într-un proces, căreia i se opune un act administrativ pe care îl consideră nelegal, poate cere ca instanța de contencios să verifice legalitatea actului. În acest caz, instanța, constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, a sesizat instanța de contencios administrativ și va suspenda cauza.
Conform prevederilor art. 3 din HG 977/2003 persoanele juridice cu sediul in România, care se încadrează în categoria microîntreprinderilor potrivit prevederilor Ordonanței G. ui nr. 24/2001 privind impunerea microîntreprinderilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 111/2003, cu modificările ulterioare, au obligația sa plătească pentru sediul social o taxa lunară pentru serviciul public de radiodifuziune. Persoanele juridice cu sediul in România, inclusiv filialele acestora, precum si sucursalele si celelalte subunități ale lor fără personalitate juridica și sucursalele sau reprezentantele din România ale persoanelor juridice străine au obligația sa plătească o taxa lunară pentru serviciul public de radiodifuziune.
Pârâta susține că prevederile cuprinse în art. 3 alin. (2) din HG 977/2003 instituie derogări de la dispozițiile art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994, republicată, cu modificările și completările ulterioare, negând
dreptul persoanelor juridice de a beneficia de scutiri independent de condiția deținerii de receptoare radio si TV.
Având în vedere motivele de fapt și de drept invocate de pârâtă în cauză, faptul în cadrul acțiunii în pretenții ce face obiectul prezentului dosar se invocă faptul că Hotărârea G. ui nu ar fi aplicat in art. 3 alin. (2) în mod corect dispozițiile art. 40 din Legea nr. 41/1994, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în baza articolului mai sus menționat, instanța a apreciat că de acest text de lege, depinde soluționarea cauzei, astfel încât se impune, suspendarea acțiunii formulate și sesizarea instanței competente cu soluționarea excepției de nelegalitate invocată de petentă.
Verificând, potrivit dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, în vigoare la data sesizării Judecătoriei Bistrița cu acțiunea pendinte, instanța a constatat faptul că actul administrativ a cărui nelegalitate se invocă este emis de o autoritate centrală, respectiv Guvernul României și că acest act constituie temeiul legal al pretențiilor reclamantei față de pârâtă, instanța apreciază că de caracterul legal al acestuia depinde soluționarea litigiului pe fond, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 4 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluționarea excepției de nelegalitate a art.3 alin.2 din HG nr.977/2003.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul Guvernul României a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamanta SC P. -A. S. cu privire la excepției de nelegalitate a art.3 alin.2 din Hotărârea de Guvern nr.977/2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, susținând pe larg
legalitatea hotărârii atacate.
Analizând excepția de nelegalitate formulată, Curtea reține următoarele:
Pe calea excepției de nelegalitate a fost, în speță, atacat art. 3 alin. 2 din Hotărârea G. ui nr. 977/2003. Acest act administrativ a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 607 din 27 august 2003, anterior datei de_ la care a intrat în vigoare Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, inclusiv în privința art. 4 alin. l din Legea nr. 554/2004 ce reprezintă temeiul de invocare a excepției.
Cu privire la aplicarea în timp a normelor procedurale care au instituit în Legea nr. 554/2004 calea de atac împotriva unor acte administrative reprezentată de excepția de nelegalitate, prin Soluția de principiu adoptată în Plenul judecătorilor din 20 februarie 2006, având în vedere prevederile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 în forma inițială, Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că este inadmisibilă excepția de nelegalitate invocată cu privire la un act administrativ cu caracter individual adoptat sau emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004. Această soluție a fost consacrată și într-o serie de decizii de speță, între care Deciziile nr. 548 din 15 februarie 2006, nr. 567 din 21 februarie 2006, nr. 568 din 21 februarie
2006 și nr.1304 din 13 aprilie 2006, Deciziile nr. 2528 din 29 iunie 2006,
nr. 2767 din 17 august 2006, nr. 3300 din 5 octombrie 2006, nr. 3956 din
14 noiembrie 2006 și nr. 4648 din 19 decembrie 2006.
După modificările operate în Legea nr. 554/2004 de către Legea nr. 262/2007, inclusiv în privința art. 4 din legea contenciosului administrativ, în aplicarea art. 20 alin. 2 și art. 148 alin. 2 din Constituție, prin raportare la Convenția europeană a drepturilor omului și la Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum și la jurisprudența CEDO și a Curții de Justiție de la Luxemburg, s-a apreciat prin Soluția de principiu adoptată în Plenul judecătorilor Secției de contencios administrativ și fiscal din 26 mai 2008 (poziție reiterată prin Soluția de principiu a Plenului
judecătorilor Secției din 16 martie 2009) că se înlătură aplicarea dispozițiilor art.4 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007, și ale art. II alin. 2 teza finală din Legea nr.262/2007, cu privire la actul administrativ unilateral cu caracter individual, emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, a cărui legalitate se contestă pe calea excepției de nelegalitate.
Practic, s-a menținut soluția din 2006, ceea ce semnifică că de cel puțin 7 ani procedura excepției de nelegalitate în raport cu actele administrative anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 este privită ca inadmisibilă în jurisprudență.
Această interpretare este în concordanță cu și, în același timp, o aplicare a principiului constituțional cuprins în art. 15 alin. 2 din Constituție, neretroactivitatea legii civile, care prevede că legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.
Interpretarea este și conformă cu Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Potrivit Curții Europene a Drepturilor Omului (Vermeire împotriva Belgiei, Dumitru P. escu împotriva R. (nr. 2)), prevederile Convenției fac parte integrantă din ordinea juridică internă a statelor semnatare, statul prin instanțele de judecată și organele administrative având obligația de a asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurându-le preeminența față de orice altă prevedere contrară din legislația națională, fără să fie nevoie să aștepte abrogarea acestora de către legiuitor.
Poziția Înaltei Curți din deciziile care au stat la baza soluțiilor de principiu și din înseși aceste soluții a fost, în esență, că în măsura în care permit cenzurarea legalității actelor administrative cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, dispozițiile din Legea contenciosului administrativ încalcă dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului și în practica C.E.D.O., prin prisma atingerii aduse principiul securității juridice, care se regăsește în totalitatea articolelor Convenției, constituind unul din elementele fundamentale ale statului de drept; Curtea împărtășește această fundamentare în drept.
Este de reținut și faptul că, sub aspectul posibilității de cenzurare a legalității unui act juridic C.E.D.O. a reținut că posibilitatea de a anula fără limită în timp o hotărâre judecătorească irevocabilă reprezintă o încălcare a principiului securității juridice ( C.E.D.O., Hotărârea din 28 octombrie 1999, cauza Brumărescu c. România, § 62), în opinia separată la această hotărâre precizându-se că "posibilitatea de a se anula, fără limită în timp, o hotărâre definitivă, obligatorie și executată_ trebuie considerată ca o înfrângere a dreptului la justiție", garantat de art.6 din Convenție,
Argumentele C.E.D.O. expuse în speța citată sunt perfect valabile și în speța de față, validitatea lor fiind susținută de similitudinea de efecte juridice existente între hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă și actul administrativ irevocabil emis de către autoritatea emitentă și definitivat prin neutilizarea mijloacelor prevăzute de legislația anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.
Jurisprudența Curții de Justiție de la Luxembourg este constantă și unitară în ceea ce privește posibilitatea de invocare a excepției de nelegalitate cu privire la actele instituțiilor comunitare, în sensul că, atunci când partea îndreptățită să formuleze o acțiune în anulare împotriva unui act comunitar depășește termenul limită pentru introducerea acestei acțiuni, trebuie să accepte faptul că i se va opune caracterul definitiv al actului
respectiv și nu va mai putea solicita în instanță controlul de legalitate al acelui act, nici chiar pe calea incidentală a excepției de nelegalitate (Hotărârea din 30 ianuarie 1997, Wiljo, C- 178/1995, pct. 15 și urm.,
Hotărârea din 15 februarie 2001, Nechi Europe, C- 239/1999, pct. 28 și urm., Hotărârea din 23 februarie 2006, Artzeni și alții, C- 346/03 și C- 529/03, pct. 30 și urm., etc).
Din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, în domeniul contenciosului administrativ examinarea de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului a aplicabilității art. 6 alin. 1 din Convenție se face în general în raport cu o pretinsă încălcare a drepturilor și obligațiilor cu caracter civil, deși nu este exclusă calificarea, bunăoară, a unei proceduri fiscale din dreptul intern ca acuzație în materie penală (Bendenoun v. Franța, 1994).
În practica Curții s-a evitat definirea exactă a termenilor Convenției, Curtea examinând în fiecare caz în parte în funcție de circumstanțele speței natura dreptului în discuție, civil sau public, pe baza unor criterii orientative generate de practica anterioară sau stabilite la deliberare ("Convenția este un instrument viu, care trebuie interpretat în lumina condițiilor din prezent";- Johnston v. Irlanda, 1986). Sub acest aspect, caracterul predominant al prezentului litigiu este cel "civil";. Trebuie remarcat că noțiunile cu care operează Convenția au un înțeles autonom (Baraona v. Portugalia, 1987), netributar dreptului intern, astfel încât un drept calificat în dreptul intern ca fiind civil, poate să nu aibă o aceeași natură din perspectiva Convenției, sau, invers, un drept public să fie privit de către Curte ca având un caracter civil.
Contenciosul administrativ, nici chiar în forma sa mai accentuat
"publică";, contenciosul fiscal, nu este exclus din sfera de aplicare a Convenției Europene a Drepturilor Omului. În acest sens, există o jurisprudență bogată a Curții Europene, cum ar fi Ferrazzini v. Italia, 2001, în materie fiscală, Ringeisen v. Austria, 1971, Sporrong și Lonnroth v. Suedia, 1982, Allan Jacobson v. Suedia, 1989, Benthem v. Olanda, 1985, Tre Traktorer AB v. Suedia, 1989, în chestiuni referitoare la vânzarea terenului, desfășurarea activității unei clinici private, proprietate, acordarea de autorizații administrative dau dreptul practicării unei profesii sau a licențelor pentru desfacerea băuturilor alcoolice, Pellegrin v. Franța, 1999, în privința raporturile de funcție publică, Editions Périscope v. Franța, 1992, referitor la contenciosul administrativ propriu-zis.
Discuția care a existat în timp la nivelul instanței europene privind aplicabilitatea Convenției - art. 6, în litigii în care există trăsături de drept public, este, în privința țării noastre, în mare parte inutilă, având în vedere că în contenciosul administrativ român statul este pe aceeași poziție cu particularul, procesul fiind guvernat de regulile egalitare ale procedurii civile. Potrivit soluției de principiu din 29 septembrie 2008 adoptată în Plenul judecătorilor Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de C. și Justiție, este admisibilă excepția de nelegalitate invocată cu privire la un act administrativ cu caracter normativ, în temeiul dispozițiilor art. 4 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007. Art. 4 alin. 1 de la acel moment era identic forma aplicabilă în speță, cea anterioară datei de 15 februarie 2013, prevăzând că legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetata oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. Rațiunile avute în vedere de Soluția de principiu adoptată în Plenul judecătorilor Secției de contencios
administrativ și fiscal din 26 mai 2008 (poziție reiterată prin Soluția de principiu a Plenului judecătorilor Secției din 16 martie 2009) se mențin, a fortiori chiar, și pentru actul unilateral cu caracter normativ cum este cel atacat în speță.
Față de cele de mai sus, Curtea urmează să respingă excepția ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibilă excepția de nelegalitate formulată de către petenta S.C. P. -A. S.R.L., cu sediul în comuna Șieu Măgheruș, A., nr. 278, județul Bistrița Năsăud, împotriva pârâtului Guvernul României, cu sediul în B., sector 1, P. V. nr. 1, având ca obiect art. 3 alin. 2 din Hotărârea G. ui nr. 977/2003.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | GREFIER | ||
S. | -L. R. | M. | VARODI-G. |
Red.SLR/dact.MS 2 ex./_
