Sentința civilă nr. 7075/2013. Contencios. Litigiu privind funcționarii publici statutari

cod operator 4204

ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7075

Ședința publică din_ Completul constituit din :

PREȘEDINTE: C. G. - judecător

G. ier: D. H.

Pe rol este pronunțarea asupra acțiunii în contencios administrativ formulată de către reclamantul N. G., domiciliat în loc. V. de Sus, str. 22

D. . bl. S23, sc. B, ap. 10, județul M. în contradictoriu cu pârâții M.

A. I., cu sediul în B., P-ța R., nr. 1A, sector 1, I. de P. al J. M., cu sediul în B. M., str. 22 decembrie nr. 37, județul M. și C. N. pentru C. D., cu sediul în B., P-ța V. M., nr. 1-3, sector 1, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici statutari.

Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc în ședința publică din data de_, când susținerile și concluziile părții prezente la dezbateri au fost consemnate în încheierea ședinței publice din acea zi, încheiere care face parte inițial pentru data de_, iar ulterior pentru data de azi.

În urma deliberării, tribunalul a pronunțat hotărârea de mai jos.

T.

Deliberând asupra acțiunii în contencios de față, reține următoarele:

Constată că prin acțiunea civilă înregistrată la instanță la data de_, sub nr. dosar_ reclamantul N. G., în contradictoriu cu pârâții M.

A. I., I. de P. al J. M. și C. N. pentru C.

  1. , a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună:

    • obligarea pârâtei M. A. I. la plata unui ajutor bănesc egal cu

      15 solde ale funcției de bază la salariul din 2010, conform art. 20 alin.2din Anexa VII a Legii nr. 284/2010, actualizat cu rata dobânzii legale, de la data ieșirii la pensie a reclamantului și până la restituirea efectivă;

    • obligarea pârâtei M. A. I. la plata celor două solde ale funcției de bază la salariul din 2010 pentru fiecare an întreg rămas până la limita de vârstă de pensionare, respectiv 57 ani(20 solde).

În motivarea acțiunii s-a arătat că a fost angajat al M. A. I., , iar la data de_ a incetat raporturile de serviciu, beneficiind de pensie pentru limită de vârstă calculată la o vechima de 25 de ani și 5 luni

La data ieșirii la pensie era în vigoare art.13 alin.2 din Legea nr. 285/2010, iar plata ajutorului bănesc prevăzut de art. 20 alin.2din Anexa VII a Legii nr. 284/2010, era suspendat, acesta acordându-se doar persoanelor clasate inapt pentru serviciul militar, ori încadrate în grad de invaliditate sau decedate.

Apreciază că discriminarea este evidentă între aceleași categorii de persoane care fac parte din sistemul de apărare, dar și față de cei care au ieșit la pensie anterior anului 2010.

Dreptul la ajutoarele bănești era inclus atât în Legea 164/2001 cât și în Legea nr. 179/2004.

Întrucât aceste ajutoare au fost solicitate expres M. ui A. I. și

I. ui de P. al J. M., acestea refuzând pe motiv că ale nu se acordă pentru anul 2012, se solicită admiterea acțiunii, având în vedere că se încalcă dreptul de proprietate al reclamantului.

M. A. I., prin întâmpinare invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a sa, calitatea de ordonator principal de credite neconferind calitate pasivă, raportat la prevederile art. 12 alin.5 din OUG nr. 30/2007, potrivit cărora"; Ministrul internelor și reformei administrative stabilește, prin ordin, conducătorii unităților și subunităților care au calitatea de ordonator de credite.";, iar conform Anexei 7 la Ordinul MAI nr. S/173/2012, șeful I. ui de P. al J. M. are calitatea de ordonator terțiar de credite, acesta având calitatea de angajator și obligat în raportul juridic dedus judecății.

I. de P. al J. M., prin întâmpinare solicită respingerea acțiunii, învederând faptul că potrivit art.13 alin.1 din Legea nr. 285/2010, în anul 2011, dispozițiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizațiilor la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică, deci ajutoarele prevăzute de art. 20 din Anexa VII - din Legea 284/2010 nu se pot acorda reclamantului.

Mai mult, conform art.9 din Legea nr. 118/2010 "Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi nu se mai acordă ajutoare sau, după caz, indemnizații la ieșirea la pensie, retragere ori la trecerea în rezervă.";, iar potrivit art. 14 alin.1 și 3 din Legea nr. 500/2002, cheltuielile bugetare au destinație precisă și limitată și sunt determinate de autorizările conținute în legi specifice și în legile bugetare anuale, nici o cheltuială din fonduri publice neputând fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii și nu are prevederi bugetare, iar Legea nr. 285/2010 nu a prevăzut acordarea acestor ajutoare.

Examinând acțiunea prin prisma susținerilor reclamantului, din coroborarea apărărilor pârâților, a probelor existente la dosar, precum și a dispozițiilor legale incidente în materie, tribunalul reține următoarele:

Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între pârât și cel obligat în raportul juridic dedus judecății. Față de acțiunea formulată și raportat la prevederile art.7 alin.2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea M. ui I. lor și

Reformei Administrative, potrivit cărora Ministrul administrației și internelor are calitatea de ordonator principal de credite, instanța apreciază că există identitatea dintre M. A. I. și cel obligat în raportul juridic dedus judecății, motiv pentru care va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia.

Reclamantul a fost angajat al M. A. I., iar la data de_ a încetat raporturile de serviciu, beneficiind de pensie pentru limită de vârstă calculată la o vechime de 25 de ani și 5 luni, conform Deciziei de pensionare nr. 165818/_ .

Conform prevederilor art. 20 din Anexa VII - Capitolul II Reglementari specifice personalului din institutiile publice de aparare, ordine publica si siguranta nationala din Legea 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice, cu modificarile si completarile ulterioare:

" (1) La trecerea în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie, personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, pentru activitatea depusă, în funcție de vechimea efectivă ca militar, polițist, funcționar public cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personal civil în instituțiile publice de apărare, ordine publică și siguranță națională, beneficiază de un ajutor stabilit în raport cu solda funcției de bază, respectiv salariul funcției de bază avută/avut în luna schimbării poziției de activitate, astfel:

Vechime efectivă:

  • până la 5 ani - un ajutor egal cu 3 solde ale funcției de bază/salarii ale funcției de bază;

  • între 5 - 10 ani - un ajutor egal cu 6 solde ale funcției de bază/salarii ale funcției de bază;

  • între 10 - 15 ani - un ajutor egal cu 8 solde ale funcției de bază/salarii ale funcției de bază;

  • între 15 - 20 ani - un ajutor egal cu 10 solde ale funcției de bază/salarii ale funcției de bază;

  • între 20 - 25 ani - un ajutor egal cu 12 solde ale funcției de bază/salarii ale funcției de bază;

  • între 25 - 30 ani - un ajutor egal cu 15 solde ale funcției de bază/salarii ale funcției de bază;

  • peste 30 ani - un ajutor egal cu 20 solde ale funcției de bază/salarii ale funcției de bază.

  1. Personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, trecuți în rezervă sau direct în retragere, respectiv ale căror raporturi de serviciu au încetat, cu drept la pensie de serviciu, înainte de împlinirea limitei de vârstă de pensionare prevăzute de lege, mai beneficiază, pentru fiecare an întreg rămas până la limita de vârstă de pensionare sau, în situația în care pot desfășura activitate peste această limită, până la limitele de vârstă în grad la care pot fi menținute în activitate categoriile respective de personal, de un ajutor egal cu două solde ale funcției de bază, respectiv cu două salarii ale funcției de bază.

  2. Prevederile alin. (2) nu se aplică personalului militar, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare care beneficiază de plăți compensatorii.

  3. În caz de deces al beneficiarului înainte de data plății ajutorului, acesta se acordă soției sau soțului supraviețuitor ori copiilor, iar în lipsa acestora, părinților, prin aplicarea în mod corespunzător a prevederilor alin. (1) și (2).";

Potrivit art. 13 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice:

"(1) În anul 2011, dispozițiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizațiilor la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică.

(2) În anul 2011, prevederile alin. (1) nu se aplică în situația imposibilității menținerii în activitate a persoanelor clasate inapt pentru serviciul militar ori încadrate în grad de invaliditate sau decedate.";

Conform art. 9 aferent art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010, pentru anul 2012 s-a aprobat instituirea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, printre care :

"În anul 2012 nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizațiile la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă.";

Aceste dispoziții s-au menținut și pentru anul 2013, conform art.2 din

O.U.G. nr. 84 din 12 decembrie 2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare.

Reclamantul critică reglementarea din art. 13 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 din perspectiva unei pretinse inegalități de tratament juridic între persoanele care s-au pensionat, s-au retras, au încetat raporturile de serviciu ori au trecut în rezervă în perioade diferite, respectiv în perioada anterioară intrării în vigoare a acestei legi, pe de o parte, și perioada ulterioară acestei date, de cealaltă parte. Astfel, se arată că persoanele aflate în prima ipoteză au beneficiat de indemnizațiile ori ajutoarele acordate cu prilejul încetării raporturilor de muncă sau de serviciu, în timp ce persoanele aflate în cea de-a doua ipoteză, cea a textului de lege criticat, nu mai beneficiază de aceste drepturi. Se arată că inegalitatea există și față de persoanele clasate inapt pentru serviciul militar, ori încadrate în grad de invaliditate sau decedate care beneficiază de acest ajutor.

T. constată că nu se poate reține inegalitatea invocată, întrucât cele două categorii de pensionari, supuse unor regimuri juridice diferite, nu se află într-o situație identică, de natură să justifice aplicarea unui tratament egal. Contrar celor susținute de reclamant, data pensionării, anterioară sau ulterioară intrării în vigoare a noii reglementări în materie, generează situații juridice diferite, care impun și justifică un tratament juridic diferențiat.

Pe de altă parte, ajutoarele ori indemnizațiile la care se referă, însă, art. 13 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 nu fac parte din categoria de drepturi fundamentale, astfel că legiuitorul este liber să dispună cu privire la conținutul, limitele și condițiile de acordare a acestora, precum și să dispună diminuarea ori chiar încetarea acordării acestora, în acest sens pronunâțându-se Curtea Constituțională prin Decizia nr. 1.576 din 7 decembrie 2011, când, analizând obiecția de neconstituționalitate a Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, a statuat că indemnizațiile acordate cu prilejul ieșirii la pensie, retragerii, încetării raporturilor de serviciu ori trecerii în rezervă "reprezintă beneficii acordate anumitor categorii socioprofesionale în virtutea statutului special al acestora, fără a avea însă un temei constituțional".

Aceste aspecte au fost reținute și prin Decizia nr. 326/2013 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.

Mai mult, astfel cum arată pârâtul I.P.J. M., conform art.9 din Legea nr. 118/2010 "Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi nu se mai acordă ajutoare sau, după caz, indemnizații la ieșirea la pensie, retragere ori la trecerea în rezervă.";, iar potrivit art. 14 alin.1 și 3 din Legea nr. 500/2002, cheltuielile bugetare au destinație precisă și limitată și sunt determinate de autorizările conținute în legi specifice și în legile bugetare anuale, nici o cheltuială din fonduri publice neputând fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii și nu are prevederi bugetare, iar până în prezent legislația incidentă nu a prevăzut acordarea acestor ajutoare.

Pentru aceste considerente, ajutorul stabilit de art. 20 din Anexa VII - Capitolul II Reglementari specifice personalului din instituțiile publice de apărare, ordine publică și siguranță națională din Legea 284/2010 neacordându-se în perioada 2011-2013, potrivit dispozițiilor legale invocate mai sus, instanța a respins acțiunea formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE :

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a ministerului A.

I., invocată de acesta.

Respinge acțiunea formulată de reclamantul N. G., domiciliat în V. de Sus, str. 22 D. . bl. S23, sc. B, ap. 10, jud. M., în contradictoriu cu pârâții M. A. I., cu sediul în B., P-ța R., nr. 1A, sector 1, I. de P. al J. M., cu sediul în B. M., str. 22 D. nr. 37, jud. M. și C. N. pentru C. D., cu sediul în B., P-ța V. M., nr. 1-3, sector 1.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi,_ .

Președinte G. ier

C. G. D. H.

Red. /Tehnored. G.C. _

ex. 6

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 7075/2013. Contencios. Litigiu privind funcționarii publici statutari